Sunteți pe pagina 1din 18

CAPITOLUL

3
BĂNCILE
COMERCIALE
ŞI OPERAŢIUNILE ACESTORA
Cuprins:

3.1 OPERAŢIUNILE BĂNCILOR COMERCIALE:

3.2 TITLURIZAREA CREANŢELOR BANCARE


3.1 OPERAŢIUNILE BĂNCILOR COMERCIALE

Orice operaţiune desfăşurată de băncile comerciale presupune un risc potenţial.


La nivelul băncilor comerciale se desfăşoară trei mari tipuri de operaţiuni:
¾ operaţiuni pasive;
¾ operaţiuni active;
¾ operaţiuni desfăşurate în afara bilanţului.

Toate tipurile de operaţiuni bancare presupun fluxuri de fonduri şi deci, riscuri de


nerambursare.

3.1.1 OPERAŢIUNILE PASIVE

Operaţiunile pasive reprezintă pentru banca comercială operaţiunile de atragere


şi constituire a resurselor.

Principalele operaţiuni pasive ale băncilor comerciale sunt:


¾ atragerea de depozite pe diferite maturităţi de la persoane fizice şi juridice;
¾ împrumuturi primite de la clientela bancară şi nebancară;
¾ constituirea capitalului social şi a fondurilor proprii.

Banca atrage resursele disponibile pe piaţa financiară şi le utilizează în principal la


acordarea de credite, plasarea în titluri (bonuri de tezaur, certificate de trezorerie
etc.) sau constituirea de depozite la alte bănci. Constituirea resurselor presupune
costuri pentru băncile comerciale, materializate în dobânzile plătite la depozitele şi
împrumuturile atrase.

Ratele dobânzii de pe piaţa interbancară românească BUBID şi BUBOR sunt rate


de referinţă ce sintetizează întreaga activitate derulată pe parcursul unei zile
bancare.

BUBID (Bucharest Interbank Bid Rate) reprezintă rata dobânzii pentru depozitele
atrase de bănci, respectiv preţul mediu la care se cumpără fondurile de pe piaţa
interbancară.
BUBOR (Bucharest Interbank Offered Rate) reprezintă rata dobânzii pentru
depozitele plasate la bănci, respectiv preţul mediu la care se vând fondurile pe piaţa
interbancară.

BUBID este o rată pasivă de dobândă, iar BUBOR o rată activă. Ambele rate se
determină ca medii ale cotaţiilor băncilor la ora 11 a.m. (ora la Bucureşti) în fiecare
zi lucrătoare şi pentru maturităţi diferite.

Tabel 3.1 Nivelul mediu al ratelor dobânzilor pe piaţa interbancară

Perioada BUBID (%) BUBOR (%)


13 martie 2003 14 martie 2003 13 martie 2003 14 martie 2003
ON 15,63 16,75 19,75 21,00
TN 14,31 14,69 18,88 19,31
SW 14,25 14,69 18,88 19,38
1M 14,38 14,38 18,18 18,05
3M 13,81 13,81 18,11 17,99
6M 13,19 13,19 17,74 17,74
9M 13,06 13,06 17,44 17,44
12M 12,63 12,63 17,13 17,13
Sursa : BNR

Decontările cu banca centrală cuprind şi împrumuturile de refinanţare garantate cu


titluri de stat sau alte titluri acceptate.
Atragerea de depozite interbancare reflectă depozitele constituite de alte bănci la
banca respectivă. Acestea pot fi depozite la vedere ale băncilor: (cel mult egală o zi
lucrătoare), la termen (pe un termen fix, pentru care durata iniţială este mai mare
decât o zi lucrătoare) şi colaterale. Depozitele colaterale sunt constituite de alte
bănci sub formă de garanţie.

Împrumuturile interbancare cuprind împrumuturile primite de la bănci, grupate în


funcţie de termene, astfel:
¾ împrumuturi de pe o zi pe alta de la bănci, când operaţiunea se încheie pe baza
unei convenţii sau a unui contract pentru o perioadă de maximum o zi lucrătoare;
¾ împrumuturi la termen primite de la alte bănci, când operaţiunea se încheie pe
baza unei convenţii pentru un termen fix şi o durată mai mare de o zi lucrătoare;
¾ împrumuturi financiare primite de la bănci sunt primite de la băncile nerezidente,
având ca beneficiari finali agenţi economici nefinanciari, rezidenţi.
Depozitele bancare apar sub forma conturilor curente, a depozitelor la vedere şi a
celor la termen.
¾ conturile curente deschise clienţilor sunt destinate operaţiunilor curente
de încasări şi plăţi. În ceea ce priveşte remunerarea acestora, practicile în
ţările Uniunii Europene sunt diferite. Astfel, în Franţa se aplică principiul
„ni-ni”1, în timp ce în alte state membre UE este bonificată o dobândă la
vedere.
¾ depozitele la vedere sunt slab remunerate, destinate să primească sume
de la titular în vederea unei utilizări pe termen scurt. Soldul contului
creditor poate fi retras în orice moment, fără preaviz. În practică se
întâlneşte şi cazul în care banca solicită, mai ales pentru sume importante,
un preaviz pe termen foarte scurt, de obicei o zi bancară. O observare pe
termen lung permite constatarea unei anumite stabilităţi2 a depozitelor la
vedere, ceea ce permite băncii alocarea lor pe o perioadă mai îndelungată.
Practica bancară a demonstrat că o parte din depozitele la vedere rămân
în conturi pe perioade mai îndelungate. Rezultă un sold permanent, care
rămâne la dispoziţia băncilor sub formă de pasive stabile.
¾ depozitele la termen reprezintă o sumă depusă de titular şi aflată la
dispoziţia băncii până la o scadenţă stabilită prin contract, în momentul
constituirii depozitului. Depozitul la termen este remunerat la un nivel mai
ridicat, care să compenseze imobilizarea fondurilor depuse. Nivelul ratei
dobânzii este apropiat de cel al ratei dobânzii pe piaţa monetară, pentru o
perioadă asemănătoare. Retragerea sumei înainte de scadenţă se
sancţionează de către băncile comerciale printr-o pierdere de dobândă.
Capitalul social este alcătuit din totalitatea valorilor nominale a acţiunilor emise de
bancă. Acţiunile pot fi nominale sau la purtător. Pentru societăţile bancare, BNR
stabileşte şi actualizează nivelul minim al capitalului social. Băncile comerciale pot
majora nivelul capitalului social în baza hotărârii acţionarilor şi cu acordul BNR,
utilizând următoarele surse:
- emiterea de noi acţiuni;
- prime legate de capital rămase după acoperirea cheltuielilor legate de
operaţiunile respective;
- rezerve constituite din profitul net;
- diferenţe din reevaluarea patrimoniului;
- obligaţiuni, dividende şi datorii convertibile în acţiuni;
- rezerve constituite din diferenţe favorabile de curs valutar, conform normelor
legale.

1 nici remunerare, nici tarificare.


2 vezi C. Basno, N. Dardac şi C. Floricel – Monedă, credit, bănci, EDP, 1999.
Datoriile subordonate reprezintă împrumuturi primite în urma unor emisiuni de
titluri sau împrumuturi subordonate, cu o scadenţă nedeterminată sau îndepărtată, a
căror rambursare este condiţionată de anumite clauze contractuale. Datoriile
subordonate sunt incluse în categoria capitalului suplimentar bancar, până la nivelul
de 50% din capitalul propriu.

Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli sunt constituite de regulă la sfârşitul


exerciţiului, pentru elemente de patrimoniu a căror realizare sau plată este incertă
sau pentru cheltuieli exigibile în perioadele următoare.

3.1.2 OPERAŢIUNILE ACTIVE

Operaţiunile active reprezintă pentru băncile comerciale operaţiunile de utilizare


a resurselor mobilizate de către instituţiile bancare sub forma atragerii de depozite,
a contractării de împrumuturi sau din alte surse în vederea îndeplinirii funcţiilor
specifice.

Aşa cum se cunoaşte, o bancă are un volum de capital redus în raport cu totalul
pasivelor sale, aşa încât plasamentele efectuate vor fi corelate cu resursele pe
termen scurt, mediu şi lung atrase.

Operaţiunile pasive sunt direct corelate cu cele active. Pe de o parte, din punct de
vedere al maturităţilor, iar pe de altă parte, din punct de vedere al dobânzilor.

Astfel, datorită preferinţei către lichiditate, deponenţii vor urmări să efectueze


depuneri pe termene de 12 sau 18 luni, care să le permită şi încasarea unei dobânzi
superioare depozitelor la vedere. Dobânzile pasive reprezintă pentru băncile
comerciale angajarea unor cheltuieli către titularii de depozite şi creditori.

Pentru a înregistra profit băncile trebuie să utilizeze cât mai eficient resursele atrase,
astfel încât plasarea lor să se efectueze la rate active de dobândă mai înalte decât
cele plătite.

La nivel agregat, eficienţa este dată de o diferenţă pozitivă între plasamente şi


resurse, respectiv între dobânzile încasate (active) şi cele plasate (pasive).

Putem concluziona că unul dintre obiectivele managementului bancar este


menţinerea pe ansamblu a unui raport supraunitar între dobânzile la utilizări şi
cele la resursele constituite.
Putem scrie:
DA
〉1 , unde numărătorul reprezintă dobânda activă, iar numitorul pe cea pasivă.
DP
Principalele operaţiuni active ale băncilor sunt:
¾ disponibilul aflat în casierie;
¾ conturile curente şi depozitele plasate la alte bănci comerciale;
¾ conturile curente deschise la banca centrală;
¾ titlurile de trezorerie şi alte titluri deţinute de bancă;
¾ creditele de diverse categorii;
¾ creanţele din leasing;
¾ titlurile de participaţie;
¾ imobilizările corporale;
¾ fondul de comerţ;
¾ imobilizările necorporale;
¾ alte categorii de active.
Din analiza principalelor active bancare, remarcăm aşezarea lor în ordinea
descrescătoare a gradului de lichiditate.

Astfel, numerarul din casierie şi depozitele deschise la alte bănci sunt cele mai
lichide. Spunem că au un grad înalt de lichiditate.

Titlurile deţinute au un grad mediu de lichiditate, întrucât valorificarea lor pe piaţă


poate să presupună un anumit timp.

Creditele, atâta vreme cât sunt restituite la timp (partea de principal + dobânda
aferentă), având un serviciu al datoriei corespunzător nu pot fi rambursate înainte de
scadenţă la cererea instituţiei bancare, ci numai la iniţiativa beneficiarilor lor.

Există situaţia în care băncile pot „vinde” o parte din credite unor instituţii
specializate. În ţările Uniunii Europene titlurizarea sau securitizarea este foarte
dezvoltată. În Germania, ea este apanajul băncilor ipotecare (pfandbrief) şi de
economii (bausparkasse), în Franţa există Fondurile Comune de Creanţe, iar în
Marea Britanie şi ţările nordice Special Purpose Vehicle. Această vânzare specială
reprezintă în fapt o transformare a creditelor în obligaţiuni, prin mecanismul
securitizării sau titlurizării activelor, care va fi analizat într-un paragraf distinct.
Imobilizările corporale au un grad scăzut de lichiditate, însă existenţa lor este
esenţială bunei desfăşurări a activităţii bancare.

O perspectivă diferită asupra activelor bancare presupune clasificarea lor în active


valorificabile şi active nevalorificabile.

Încadrarea în una sau în alta dintre categorii are în vedere veniturile generate de
deţinerea activelor respective.

Trebuie precizat că fără existenţa imobilizărilor corporale (clădiri, terenuri,


mijloace de transport, echipamente IT etc.) şi necorporale (brevete, licenţe, mărci
etc.) instituţiile bancare nu şi-ar putea desfăşura în condiţii normale activitatea, iar
veniturile generate de credite, deţineri de titluri şi altele nu ar mai putea fi realizate.

Apariţia creditului este strâns legată de cea a băncilor comerciale. Mobilizarea


disponibilităţilor monetare de pe piaţă şi plasarea lor eficientă către solicitanţii de
fonduri se realizează prin intermediul creditării.

Creditul este operaţiunea prin care o parte numită creditor, pune la dispoziţie
resurse proprii sau împrumutate unei alte părţi, numită debitor, în schimbul
unui preţ (dobânda) şi sub constrângerea respectării unor condiţii minimale.

Condiţiile privesc elemente cum sunt:

a) identificarea subiecţilor raportului de creditare: debitorul şi creditorul

Creditorii tradiţionali sunt băncile, însă în aceeaşi categorie se mai înscriu şi


persoanele fizice, şi corporaţiile care cumpără obligaţiuni, precum şi autorităţile
locale sau centrale. Gama creditorilor este diversificată, iar în perioada actuală nu
se mai pot identifica „creditori puri” sau „debitori puri”. Afirmaţia se poate ilustra prin
următorul exemplu: o bancă comercială acordă împrumuturi pe diverse termene
(este în poziţia de creditor) şi primeşte împrumuturi pe termen scurt de la alte bănci
pe piaţa interbancară (este în poziţia de debitor).

Aşadar, încadrarea în una sau alta dintre categorii depinde de modul din care se
efectuează analiza. Cu toate acestea, este recunoscut faptul că un creditor trebuie
să dispună de un excedent monetar pe care urmăreşte să îl plaseze în condiţii
avantajoase.

Raporturile juridice consfinţesc dreptul creditorului asupra debitorului şi obligaţia


acestuia din urmă faţă de primul, în legătură cu suma împrumutată şi cu preţul
creditului.
b) promisiunea de rambursare a sumei împrumutate, respectiv de stingere a
obligaţiei asumate

Rambursarea creditului vizează nu numai principalul, ci şi dobânda aferentă


acestuia. Promisiunea de rambursare este asumată de debitor din momentul
acceptării condiţiilor din contractul de credit şi a semnării acestuia.

Suma împrumutată de către bancă este supusă riscului de nerambursare. Acesta


se poate manifesta ca urmare a falimentului debitorului, ca urmare a unor dificultăţi
financiare temporare sau datorită relei voinţe a debitorului.

Pentru contracarearea riscului de nerambursare, banca solicită garanţii beneficiarului


creditului.

Garanţiile sunt de două tipuri:


¾ reale;
¾ personale.
Garanţiile reale vizează bunuri materiale, mobile sau imobile care pot fi executate de
bancă în ipoteza nerambursării împrumutului.

Garanţiile personale constau în angajamentul unui terţ de a plăti în locul debitorului


dacă acesta nu îşi poate îndeplini obligaţiile.

c) dobânda

Dobânda este preţul plătit de debitor băncii în schimbul capitalului împrumutat.


Preţul creditului poate avea ca referinţă o rată de dobândă fixă sau una variabilă.
Rata fixă rămâne nemodificată pe toată perioada împrumutului dacă în contractul de
credit nu se prevede altfel. În această rată banca include, pe lângă dobânda
normală, anticiparea privind modificarea acesteia în viitor, o primă de risc şi marja
bancară. Rata variabilă este cea mai utilizată întrucât îi permite creditorului să se
protejeze într-o anumită măsură de riscul ratei dobânzii.

Ratele de referinţă cele mai utilizate pe plan european sunt EONIA şi EURIBOR.

EONIA (Euro Overnight Index Average) este rata dobânzii de referinţă la


operaţiunile overnight pentru EURO. EONIA se calculează ca medie ponderată a
tuturor tranzacţiilor overnight desfăşurate pe piaţa interbancară din zona monedei
unice europene. EONIA este utilizată şi ca suport pentru tranzacţiile cu produse
derivate. Tabelul 3.2 ilustrează evoluţia EONIA în perioada 18.02.2004-03.04.2004.
Tabel 3.2 Evoluţia EONIA în perioada 18.02.2004 – 03.04.2004

DATA RATA DOBÂNZII (%)


02.18.2004 2,02
02.19. 2004 2,02
02.20. 2004 2,04
02.23. 2004 2,05
02.24. 2004 2,05
02.25. 2004 2,05
02.26. 2004 2,05
02.27. 2004 2,06
03.01. 2004 2,04
03.02. 2004 2,03
03.03. 2004 1,99
03.04. 2004 1,88
Sursa:www.euribor.org

EURIBOR (Euro Interbank Offered Rate) este rata dobânzii la care sunt oferite
depozitele la termen pe piaţa monedei euro de către o bancă altei bănci.
Alegerea băncilor în panelul EURIBOR este bazată pe condiţii selective: calitatea
înaltă a creditului, cota de piaţă, gradul de notorietate. Tabelul 3.3 ilustrează evoluţia
EONIA în perioada 18.02.2004/ 03.04.2004.

Tabel 3.3 Evoluţia EURIBOR în perioada 18.02.2004 – 03.04.2004

DATA 1 WEEK 2 WEEK 3 WEEK 1M 2M 3M 4M 5M


02.18.04 2,043 2,048 2,049 2,053 2,054 2,055 2,057 2,058
02.19.04 2,047 2,051 2,051 2,053 2,055 2,06 2,068 2,07
02.20.04 2,049 2,051 2,052 2,054 2,056 2,061 2,068 2,072
02.23.04 2,083 2,073 2,065 2,065 2,065 2,073 2,083 2,085
02.24.04 2,081 2,072 2,07 2,066 2,069 2,076 2,081 2,082
02.25.04 2,082 2,072 2,07 2,066 2,07 2,07 2,073 2,075
02.26.04 2,063 2,059 2,056 2,055 2,054 2,053 2,051 2,049
02.27.04 2,060 2,054 2,054 2,053 2,052 2,052 2,048 2,046
03.01.04 2,058 2,056 2,052 2,052 2,051 2,047 2,045 2,044
03.02.04 2,054 2,053 2,053 2,053 2,052 2,052 2,051 2,053
03.03.04 2,032 2,036 2,042 2,047 2,052 2,057 2,062 2,068
03.04.04 2,006 2,018 2,029 2,039 2,047 2,054 2,057 2,06
03.05.04 2,029 2,034 2,039 2,045 2,053 2,061 2,071 2,077
Sursa: www.euribor.org
Băncile contributoare la EONIA şi EURIBOR sunt bănci de prim rang din zona euro
şi din afara acesteia. Tabelul 3.4. ilustrează pe state membre ale Uniunii Economice
şi Monetare, precum şi din afara acesteia, băncile care participă la formarea ratelor
dobânzii de referinţă pentru euro.

Tabel 3.4 Panelul băncilor contributoare la EONIA şi EURIBOR

Erste Bank der Österreichischen RZB - Raiffeisen Zentralbank Österreich


Austria
Sparkassen AG
Belgia Dexia Bank Fortis Bank
KBC
Finlanda Nordea
Franţa BNP - Paribas Natexis Banques Populaires
CDC IXIS Crédit Agricole S.A.
HSBC CCF Crédit Industriel et Commercial CIC
Société Générale
Germania Bankgesellschaft Berlin Bayerische Hypo- und Vereinsbank
Bayerische Landesbank Girozentrale Commerzbank
DZ Bank Deutsche
Deutsche Bank
Genossenschaftsbank
Landesbank Baden-Württemberg
Dresdner Bank
Girozentrale
Landesbank Hessen - Thüringen
Norddeutsche Landesbank Girozentrale
Girozentrale
WestLB AG
Grecia National Bank of Greece
Irlanda AIB Group Bank of Ireland
Italia IntesaBci Capitalia SpA
Banca Nazionale del Lavoro Instituto San Paolo di Torino
Monte dei Paschi di Siena UniCredito Italiano
Luxembourg Banque et Caisse d'Épargne de l'État
Olanda ABN Amro Bank Rabobank
ING Bank
Portugalia Caixa Geral De Depósitos (CGD)
Confederacion Española de Cajas de
Spania Banco Bilbao Vizcaya Argentaria
Ahorros
Banco Santander Central Hispano
Alte bănci europene Barclays Capital Den Danske Bank
Svenska Handelsbanken
Bănci internaţionale Bank of Tokyo - Mitsubishi J.P. Morgan Chase & Co.
Citibank UBS/Warburg Dillon Read

Sursa: http://www.euribor.org/html/content/panelbanks.html
d) termenul de rambursare

Termenul de rambursare al creditului variază de la perioade foarte scurte la


perioade îndelungate.
Astfel, există credite pe 24 de ore (overnight) acordate pe piaţa interbancară dar şi
împrumuturi pe termene de peste 30 de ani (împrumuturi ipotecare).

În România, Legea bancară stipulează ca:


1. sunt credite pe termen scurt cele sub 1 an;
2. sunt credite pe termen mediu cele între 1 şi 5 ani;
3. sunt credite pe termen lung cele peste 5 ani.
Clasificarea creditelor se poate efectua pornind de la criterii numeroase însă ne vom
mărgini la cea din punct de vedere al debitorului şi creditorului:
1. credit bancar – creditorul este banca;
2. credit comercial – creditorul este furnizorul, iar debitorul beneficiarul mărfii;
3. credit ipotecar – creditori pot fi: banca, statul, societatea ipotecară;
4. credit de consum – creditor este o bancă sau o societate financiară;
5. credit obligatar – creditor este cumpărătorul de obligaţiuni (investitorul), iar
debitor emitentul de titluri cu venit fix.

3.2 TITLURIZAREA CREANŢELOR BANCARE

Titlurizarea reprezintă tehnica de transformare a unui activ nelichid într-un


titlu negociabil (Asset Backed Securities - ABS).

Titlurizarea s-a dezvoltat mai ales în legătură cu expansiunea creditelor ipotecare.


Acestea presupun pe lângă ponderarea cu un coeficient de risc de 50% şi
menţinerea lor în portofoliul băncilor perioade lungi de timp (15-20 ani).

Principiul operaţiei de titlurizare constã în vânzarea de active de către o entitate


(o bancã, în general), către o structurã specificã dedicatã numitã Special Purpose
Vehicle (SPV).
Aceastã structurã este construitã în afara bãncii. Ansamblul activelor bancare
plasate în activul bilanţier al SPV, permite emiterea în pasiv de titluri de datorie.
Calitatea pasivelor SPV depinde de riscurile asociate, evaluate de agenţiile de
rating.

Categoriile de active care pot face obiectul titlurizarii sunt:


¾ creditele ipotecare;
¾ creditele de consum;
¾ împrumuturile pe cărţi de credit;
¾ împrumuturi acordate întreprinderilor;
¾ creanţele asupra clientelei;
¾ creditele de finanţare a infrastructurilor şi proiectelor de investiţii.

Mecanismul titlurizarii
Banca SPV

ACTIVE Titluri
ACTIVE
ABS

Operaţiunile de titlurizare sunt proceduri greoaie datorita a cel puţin douã


constrângeri:
¾ timpul de montaj este destul de lung (estimat între două şi şase luni), dacă nu
intervine o agenţie de rating);
¾ volumul important al operaţiunii care influenţează buna repartizare a costurilor
de montaj (up-front fees).

Titlurizarea se justificã economic doar atunci când activele băncii au mult mai
multa valoare în exteriorul decât în interiorul acesteia.

Ca orice operaţiune şi titlurizarea presupune o serie de avantaje şi inconveniente,


menţionate sintetic în tabloul următor.
Tabel 3.5

Avantaje pentru bancã Avantaje pentru investitori


1. eliminarea unor active din bilanţ; 1. accesul la noi produse financiare;
2. arbitraje între capitalul economic şi 2. randament ridicat;
cel reglementar; 3. efect de diversificare al portofoliilor;
3. sursã de finanţare alternativã;
4. discreţie;
5. separarea între domicilierea
datoriei şi deţinerea sa în
portofoliu;
6. dezvoltarea activitãţii pe pieţele
financiare.
Inconveniente pentru bancã Dezavantaje pentru investitori
1. montajul este complex; 1. montaj complex;
2. costuri importante; 2. riscuri downside3.
3. plasament dificil al titlurilor ce
corespund pãrţilor de datorie cele
mai riscante.

Titlurizarea creditelor ipotecare se realizează prin tehnica Collateralized Loan


Obligations (CLO).

CLO au apărut în Statele Unite la sfârşitul anilor ’80 în momentul dezvoltării pieţei
obligaţiunilor speculative (junk bonds).
Aceastã tehnicã permite transformarea prin mecanismul titlurizarii a activelor sub
investment grade (rating sub BBB) în active investment grade.
Interesul pentru operaţiunile CLO este justificat de capacitatea lor de a elibera
capital reglementar.
Acordul de la Basel a impus băncilor internaţionale un nivel minim de capital
reglementar, corespunzător a 8% din angajamentele de credit asumate. Prin tehnica
CLO o bancã poate elibera o parte din capitalul reglementar alocat iniţial creditelor
acordate.
Mecanismul CLO corespunde unui arbitraj între capitalul reglementar şi cel
economic al unei bănci şi poate influenţa riscul de credit asumat de aceasta.

3 titlurile cele mai riscante din portofoliu (având rating sub BBB-)
Pentru a construi un CLO, banca se adresează unei agenţii de rating, care
analizează calitatea portofoliului propus de bancă după următoarele criterii:
¾ ansamblul creditelor supuse titlurizării corespunde unui număr minim de debitori
(minimum 30);
¾ creditele corespunzătoare unui debitor nu trebuie sã depãşeascã 8 % din
volumul portofoliului;
¾ durata medie a creditelor din portofoliu este omogenã;
¾ diversificarea suficientã pe sectoare de activitate4.

În urma analizei după aceste criterii agenţia de notare detaliază pentru fiecare
debitor riscul de neplatã şi rata de recuperare a datoriei.

Tehnica nu se bazează pe modele econometrice, ci pe statisticile istorice ale


agenţiilor de rating conţinute de matricele de tranziţie.

Conform informaţiilor conţinute de acestea, fiecărui credit i se ataşează o


probabilitate de neplata, iar la nivel de portofoliu este calculată probabilitatea globală
de neplată sau de faliment, utilizând de regulă VaR cu un interval de încredere de 95 %.

Experienţa a arătat cã riscul global al portofoliului este mult mai important la început,
în momentul preluării sale de către SPV. Tot pe baze istorice sunt estimate şi
perioadele de recuperare a datoriilor.

Urmează apoi etapa decupării portofoliului în funcţie de ratinguri care dau o măsură
a riscului.

În activul SPV se regăsesc creditele preluate de la bancã, iar în pasiv titlurile de


datorie emise în contrapartida lor, clasificate în funcţie de ratinguri.

Tabel 3.6 Bilanţul unui SPV

Activ Pasiv
Credite titlurizate (100%) Obligaţiuni AA+ ( 70 % )
Obligaţiuni A- ( 10 % )
Obligaţiuni BB (5%)
Titluri fără rating ( 15 % )

4 Standard and Poor’s distingea în 1998 nu mai puţin de 39 de sectoare de activitate.


Repartizarea se face în funcţie de modelul de distribuţie al pierderilor conceput de
agenţia de rating şi corespunde metodologiei proprii ale acesteia (savoir – faire).

Aşa cum se constatã din tabelul anterior, partea de titluri slab notate sau nenotate
este redusã în raport cu cele care au un rating de investiţii. Repartiţia corespunde
realităţii, pentru că o parte prea importantă de credite cu grad de risc ridicat nu ar
putea fi vândute pe piaţã.

Condiţia de plasament pentru un CLO este găsirea unor cumpărători interesaţi de


tranşele „cele mai junior”, clasificate sub investment grade.

Tranşele de datorie de calitate (AAA pânã la AA şi chiar A) sunt uşor plasabile pe


piaţã, însă interesul SPV este de a plasa întregul portofoliu.

Ultima tranşã (titlurile nenotate) este numitã „capital” şi rămâne în gestiunea băncii.
Faptul cã banca accepta sã urmărească direct riscurile cele mai importante dã
încredere investitorilor în funcţionarea mecanismului. Pentru bancã, situaţia nu este
prea confortabilã, întrucât ea se confruntã cu riscul de downside.

 Rezumat

¾ Operaţiunile pasive reprezintă pentru banca comercială operaţiunile de atragere


şi constituire a resurselor.
¾ Operaţiunile active reprezintă pentru băncile comerciale operaţiunile de
utilizarea a resurselor mobilizate de către instituţiile bancare sub forma atragerii
de depozite, a contractării de împrumuturi sau din alte surse în vederea
îndeplinirii funcţiilor specifice.
¾ EONIA (Euro Overnight Index Average) este rata dobânzii de referinţă la
operaţiunile overnight pentru EURO. EONIA se calculează ca medie ponderată
a tuturor tranzacţiilor overnight desfăşurate pe piaţa interbancară din zona
monedei unice europene. EONIA este utilizată şi ca suport pentru tranzacţiile cu
produse derivate.
¾ EURIBOR (Euro Interbank Offered Rate) este rata dobânzii la care sunt oferite
depozitele la termen pe piaţa monedei euro de către o bancă altei bănci.
Alegerea băncilor în panelul EURIBOR este bazată pe condiţii selective:
calitatea înaltă a creditului, cota de piaţă, gradul de notorietate
¾ împrumuturi sau din alte surse în vederea îndeplinirii funcţiilor specifice.
¾ EONIA (Euro Overnight Index Average) este rata dobânzii de referinţă la
operaţiunile overnight pentru EURO. EONIA se calculează ca medie ponderată
a tuturor tranzacţiilor overnight desfăşurate pe piaţa interbancară din zona
monedei unice europene. EONIA este utilizată şi ca suport pentru tranzacţiile cu
produse derivate.
¾ EURIBOR (Euro Interbank Offered Rate) este rata dobânzii la care sunt oferite
depozitele la termen pe piaţa monedei euro de către o bancă altei bănci.
Alegerea băncilor în panelul EURIBOR este bazată pe condiţii selective:
calitatea înaltă a creditului, cota de piaţă, gradul de notorietate.
¾ Titlurizarea reprezintă tehnica de transformare a unui activ nelichid într-un titlu
negociabil (Asset Backed Securities - ABS).
¾ Special Purpose Vehicle (SPV) este o structurã construitã în afara bãncii.
Ansamblul activelor bancare plasate în activul bilanţier al SPV, permite emiterea
în pasiv de titluri de datorie. Calitatea pasivelor SPV depinde de riscurile
asociate, evaluate de agenţiile de rating

 Cuvinte-cheie

operaţiuni active; titlurizare (securitisation);


operaţiuni pasive; SPV;
EONIA; CLO.
EURIBOR;

 Întrebări şi studii de caz

1. Care sunt componentele riscului bancar? Ilustraţi cu un exemplu.


2. Care sunt operaţiunile active ale băncilor comerciale?
3. În ce consta operaţiunea de titlurizare?
4. Analizaţi evoluţia (comparativă) a BUBOR şi EURIBOR şi explicaţi tendinţele
respective.
5. În ce constă operaţiunea de creditare bancară?
6. Ce presupune creditarea persoanelor fizice?
7. Care sunt avantajele unei bănci ca urmare a titlurizării?
 Teste de autoevaluare

1. Se fac afirmaţiile:
a) este un standard de calitate unanim acceptat;
b) în raport cu el riscul are două accepţiuni;
c) poate fi utilizat în comparaţii;
d) evaluarea performanţelor acoperirii la risc se axează pe explicarea ecartului
faţă de acesta;
e) este un instrument de previzionare a riscului bancar.
Care dintre afirmaţiile de mai sus nu se referă la benchmark?

2. Criteriile avute în vedere la evaluarea valorii de piaţă a băncii includ şi:


1 – productivitatea băncii;
2 – riscul operaţional;
3 – soliditatea financiară;
4 – calitatea echipei de conducere;
5 – nivelul benchmark-ului.
Care dintre combinaţii este corectă?
a) 1+2+3;
b) 1+3+4;
c) 2+3+4;
d) 2+4+5;
e) 3+4+5.

3. Explicaţi ce înseamnă BUBID şi BUBOR.

4. De ce depozitele la vedere sunt cea mai stabilă resursă a băncilor comerciale?


a) sunt constituite pe termen scurt;
b) au o dobândă atractivă;
c) permit formarea unui sold permanent;
d) nu presupun un preaviz de retragere anticipată;
e) pot fi lichidate de titular în orice moment.
 Răspunsurile testelor de autoevaluare

1. e) este un instrument de previzionare a riscului bancar;


2. b) 1 + 3 + 4;
4. c) permit formarea unui sold permanent.