Nulitatea actului juridic civil (1): noțiune și clasificare

Orice contract încheiat cu încălcarea condiţiilor cerute de lege pentru încheierea sa

valabilă este supus nulităţii, dacă prin lege nu se prevede altfel [art. 1246 alin. (1) C.
civ.].
=> nulitatea = sancţiunea care lipseşte actul juridic civil de efectele contrarii normelor juridice
edictate pentru încheierea sa valabilă.

Trăsături caracteristice:

 sancţiune de drept civil;

 priveşte numai actele juridice civile[1];
 intervine atunci când sunt încălcate normele juridice care reglementează condiţiile de
validitate ale actului juridic;
 constă în lipsirea actului juridic de efectele ce contravin normelor juridice edictate
pentru încheierea valabilă a actului juridic => nu priveşte întotdeauna actul juridic în
întregul său;
 momentul în raport cu care se apreciază conformitatea actului juridic cu legea este
acela al încheierii actului juridic;
 nu intervine dacă, deşi la încheierea actului juridic a fost încălcată o condiţie de
validitate, printr-o normă specială se dispune altfel.

Clasificare
În funcţie de natura interesului ocrotit: nulitate absolută sau relativă [art. 1246 alin. (2) C. civ.].

Nulitatea absolută = aceea care sancţionează nerespectarea, la încheierea actului juridic civil,
a unei norme juridice care ocroteşte un interes general, deci a unei norme imperative de
ordine publică, care instituie o condiţie de validitate pentru încheierea actului juridic [art.
1247 alin. (1) C. civ.].

Nulitatea relativă = aceea care sancţionează nerespectarea, la încheierea actului juridic civil, a
unei norme juridice care ocroteşte un interes individual (particular), deci a unei norme
juridice imperative de ordine privată, care instituie o condiţie de validitate pentru încheierea
actului juridic [art. 1248 alin. (1) C. civ.].

Felul nulităţii se stabilește după cum urmează:

 indicaţia legiuitorului: nulitatea absolută → sintagma ca atare, „constatarea nulităţii” /

nulitatea relativă → sintagma ca atare, „act anulabil” etc.;
 în raport de natura interesului ocrotit: nulitatea absolută → interes general / nulitatea
relativă → interes particular;
  prezumţia de nulitate relativă → în cazurile în care natura nulităţii nu este
determinată ori nu reiese în chip neîndoielnic din lege, contractul este anulabil [ 1252
C. civ.].

După criteriul întinderii efectelor nulităţii: nulitate totală sau parţială.

Nulitatea totală = acea nulitate care desfiinţează actul juridic civil în întregime.

Nulitatea parţială = acea nulitate care desfiinţează numai o parte dintre efectele actului
juridic civil, celelalte efecte menţinându-se, întrucât nu contravin legii.

Clauzele contrare legii, ordinii publice sau bunelor moravuri şi care nu sunt considerate
nescrise atrag nulitatea contractului în întregul său numai dacă sunt, prin natura lor, esenţiale
sau dacă, în lipsa acestora contractul nu s-ar fi încheiat [art. 1255 alin. (1) C. civ.] => nulitatea
parţială reprezintă regula.

În cazul în care contractul este menţinut numai în parte, atât clauzele nule, cât şi cele
considerate nescrise sunt înlocuite de drept cu dispoziţiile legale aplicabile [art. 1255 alin. (2)
şi (3) C. civ.].

În cazul contractelor cu mai multe părţi în care prestaţia fiecărei părţi este făcută în
considerarea unui scop comun, nulitatea contractului în privinţa uneia dintre părţi nu atrage
desfiinţarea în întregime a contractului, afară de cazul în care participarea acesteia este
esenţială pentru existenţa contractului [art. 1256 C. civ.].

! Clasificarea nulitate totală vs. nulitate parţială ≠ clasificarea nulitate absolută vs. nulitate
relativă.

În funcţie de modul de consacrare legislativă: nulitate expresă sau virtuală.

Nulitatea expresă = acea nulitate care este prevăzută ca atare într-o dispoziţie legală.

 ⇓⇒ reprezintă regula.

Nulitatea virtuală = acea nulitate care nu este expres prevăzută de lege, dar care rezultă
neîndoielnic din modul în care este reglementată o anumită condiţie de validitate a actului
juridic civil.

⇓⇒ în afara cazurilor în care legea prevede sancţiunea nulităţii, contractul se desfiinţează şi

atunci când sancţiunea nulităţii absolute sau, după caz, relative trebuie aplicată pentru ca
scopul dispoziţiei legale încălcate să fie atins [art. 1253 C. civ.].

După felul condiţiei de validitate încălcate: nulitate de fond sau de formă.

Nulitatea de fond = acea nulitate care intervine în cazul lipsei ori nevalabilităţii unei condiţii
de fond a actului juridic civil.

Nulitatea de formă = acea nulitate care intervine în cazul nerespectării formei cerute ad
validitatem.
În raport de modul de valorificare: nulităţi amiabile sau judiciare / nulităţi de drept sau
judiciare.

Nulitatea amiabilă vs. nulitatea judiciară → dacă prin lege nu se prevede altfel, nulitatea
contractului poate fi constată sau declarată prin acordul părţilor [art. 1246 alin. (3) C. civ.].

Nulitatea de drept vs. nulitatea judiciară → această clasificare nu poate fi primită, deoarece:

 actul juridic beneficiază de o prezumţie de valabilitate, chiar şi atunci când a fost

încheiat cu nesocotirea legii;
 dacă părţile nu se înţeleg cu privire la nulitatea actului, trebuie să hotărască instanţa;
 cercetarea problemei unei eventuale validări ulterioare a actului juridic, precum şi
problema de a şti dacă este vorba de o nulitate totală sau parţială impun intervenţia
organului de jurisdicţie competent.

G. Boroi → întrucât nulitatea absolută nu operează de drept, înseamnă că nu ar trebui să se

vorbească despre constatarea nulităţii absolute şi declararea nulităţii relative, deoarece, atât
în cazul nulităţii absolute, cât şi în cazul nulităţii relative, instanţa apreciază (constată)
existenţa sau inexistenţa cauzei de nulitate, iar, în caz afirmativ, va pronunţa nulitatea, deci
va anula actul juridic[2].

Clauzele considerate nescrise → pot fi privite ca nulităţi absolute şi parţiale care operează de
drept.

[1] G. Răducan → nulitatea nu este o sancțiune care se aplică exclusiv actelor juridice,
existând dispoziții legale care stabilesc această sancțiune și în alte situații, cum ar fi nulitatea
persoanelor juridice sau anularea actelor de stare civilă.

[2] Totuşi, Codul civil face această distincţie constatarea / declararea nulităţii.

Nulitatea actului juridic civil (2): cauzele de nulitate

Cauza generică a nulităţii → nerespectarea la încheierea actului juridic a tuturor

dispoziţiilor legale care reglementează condiţiile sale de valabilitate.
Într-o exprimare globală, sunt cauze de nulitate:

 încălcarea dispoziţiilor legale privind capacitatea civilă;

 lipsa ori nevalabilitatea consimţământului;
 nevalabilitatea obiectului actului juridic civil;
 nevalabilitatea cauzei actului juridic civil;
 nerespectarea formei cerute de lege ad validitatem;
 nesocotirea limitelor autonomiei de voinţă;
 nerespectarea altor condiţii, speciale, cerute pentru încheierea valabilă a anumitor
acte juridice.
Pentru ipoteza în care se invocă mai multe cauze de nulitate, nu există o ordine în care
instanţa trebuie să analizeze aceste motive, având în vedere că motivele de nulitate sunt
concomitente şi produc aceleaşi efecte => este suficient ca instanţa să găsească un motiv de
nulitate întemeiat.

!  Toate cauzele de nulitate sunt legale → prin acordul părţilor nu pot fi instituite şi nici
suprimate cauze de nulitate; orice convenţie sau clauză contrară este considerată nescrisă [art.
1246 alin. (4) C. civ.].

!  Cauzele de nulitate sunt întotdeauna anterioare sau, cel mult, concomitente cu

încheierea actului juridic civil.

Cauzele de nulitate absolută → contractul este lovit de nulitate absolută în cazurile

anume prevăzute de lege, precum şi atunci când rezultă neîndoielnic din lege că
interesul ocrotit este unul general [art. 1250 C. civ.].

Cauzele de nulitate relativă → contractul este anulabil când au fost nesocotite

dispoziţiile legale privitoare la capacitatea de exerciţiu, când consimţământul uneia
dintre părţi a fost viciat, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege [art. 1251
C. civ.].

!  Prezumţie de nulitate relativă → în cazurile în care natura nulităţii nu este determinată ori
nu reiese în chip neîndoielnic din lege, contractul este anulabil [art. 1252 C. civ.].

Nulitatea actului juridic civil (3): regimul juridic al nulității

relative

!  SE CONCRETIZEAZĂ ÎN URMĂTOARELE REGULI:

1. Nulitatea relativă poate fi invocată, în principiu, numai de persoana interesată

→ nulitatea relativă poate fi invocată numai de cel al cărui interes este ocrotit prin dispoziţia
legală încălcată [art. 1248 alin. (2) C. civ.].

Deşi regula este formulată în sens restrictiv, posibilitatea de a invoca nulitatea relativă
aparţine unui cerc mai larg de persoane => nulitatea relativă poate fi invocată de:
  cel al cărui interes a fost nesocotit la încheierea actului juridic[1];
 reprezentantul legal al celui lipsit de capacitate de exerciţiu;
 ocrotitorul legal al minorului cu capacitate de exerciţiu restrânsă;
 succesorii părţii ocrotite prin norma juridică încălcată la încheierea actului juridic, cu
excepţia acţiunilor intuitu personae;
 creditorii chirografari ai părţii ocrotite, pe calea acţiunii oblice, afară de cazul în care
ar fi vorba de drepturi sau acţiuni strict personale;
 procuror, în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă.

! Nulitatea relativă nu poate fi invocată din oficiu de instanţa judecătorească [art.

1248 alin. (3) C. civ.].
În cazul anulării sau constatării nulităţii contractului încheiat în formă autentică pentru o
cauză de nulitate a cărei existenţă rezultă din însuşi textul contractului, partea prejudiciată
poate cere obligarea notarului public la repararea prejudiciilor suferite, în condiţiile
răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie [art. 1258 C. civ.] => dacă este cazul, notarul
public trebuie să invoce motivul de nulitate relativă, dacă are cunoştinţă de existenţa
acestuia, şi să refuze autentificarea actului.

2. Nulitatea relativă este prescriptibilă pe cale de acţiune şi imprescriptibilă pe cale de

excepţie

→ nulitatea relativă poate fi invocată pe cale de acţiune numai în termenul de prescripţie stabilit
de lege; cu toate acestea, partea căreia i se cere executarea contractului poate opune oricând
nulitatea relativă a contractului, chiar şi după împlinirea termenului de prescripţie a dreptului la
acţiunea în anulare [art. 1249 alin. (2) C. civ.].

Excepţie → în caz de leziune, anulabilitatea contractului nu poate să fie opusă pe cale de

excepţie când dreptul la acţiune este prescris [art. 1223 alin. (2) C. civ.].

3.  Nulitatea relativă poate fi acoperită prin confirmare expresă sau tacită

→ contractul anulabil este susceptibil de confirmare [art. 1248 alin. (4) C. civ.].

CONFIRMAREA = acel act juridic unilateral prin care se renunţă la dreptul de a invoca
nulitatea relativă.

⇒ rezultă din voinţa, expresă sau tacită, de a renunţa la dreptul de a invoca nulitatea [art. 1262 alin.
(1) C. civ.][2].

Trăsături → confirmarea este un act juridic:

 unilateral → își produce efectele în urma manifestării de voință a unei singure părți;
 abdicativ → reprezintă o renunțare la un drept;
 cu caracter accesoriu → este legat de actul principal pe care îl confirmă.

Pentru a fi valabil, actul de confirmare expresă trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:

 să provină de la cel îndreptăţit să invoce nulitatea relativă[3] şi să fie făcut în deplină
cunoştinţă de cauză, adică numai cunoscând cauza de nulitate şi, în caz de violenţă,
numai după încetarea acesteia [1263 alin. (2) C. civ.];
 viciul care afecta actul juridic anulabil (cauza de nulitate relativă) să fi încetat în
momentul confirmării (în caz contrar, însuşi actul de confirmare este anulabil) şi să fie
întrunite, la momentul confirmării, toate celelalte condiţii de validitate [ 1263 alin. (1)
C. civ.];
 să cuprindă obiectul, cauza şi natura obligaţiei şi să facă menţiune despre motivul
acţiunii în anulare, precum şi despre intenţia de a repara viciul pe care se întemeiază
acea acţiune [  1264 C. civ.].
 Confirmarea tacită rezultă din fapte care nu lasă nicio îndoială asupra intenţiei de
acoperire a nulităţii relative → în lipsa confirmării exprese, este suficient ca obligaţia
să fie executată în mod voluntar la data la care ea putea fi valabil confirmată de către
partea interesată [art. 1263 alin. (5) C.  civ.].
 ! Cel care trebuie să confirme poate să fie pus în întârziere printr-o notificare
prin care partea interesată să îi solicite fie să confirme contractul anulabil, fie
să exercite acţiunea în anulare, în termen de 6 luni de la notificare, sub
sancţiunea decăderii de a cere anularea contractului [art. 1263 alin. (6) C. civ.].
 Confirmarea are ca efect validarea actului juridic[4] lovit de nulitate relativă, iar acest
efect se produce retroactiv (ex tunc) → confirmarea îşi produce efectele din
momentul încheierii contractului şi atrage renunţarea la mijloacele şi excepţiile ce
puteau fi opuse, sub rezerva însă a drepturilor dobândite şi conservate de terţii de
bună-credinţă [art. 1265 alin. (1) C. civ.].
 Când fiecare dintre părţi poate invoca nulitatea contractului sau mai multe părţi o pot
invoca împotriva alteia, confirmarea făcută de una dintre acestea nu împiedică
invocarea nulităţii de către celelalte părţi [art. 1265 alin. (2) C. civ.].
 ! Confirmarea unui contract anulabil pentru vicierea consimţământului prin dol
sau violenţă nu implică prin ea însăşi renunţarea la dreptul de a cere daune-
interese [art. 1265 alin. (3) C. civ.].
 Confirmarea:
 ≠ ratificarea = actul prin care o persoană devine parte în actul juridic încheiat în lipsa
ori cu depăşirea împuternicirii necesare pentru a încheia actul respectiv;
 ≠ refacerea actului → ia naştere un nou act juridic, care îşi produce efectele din acel
moment, pe când confirmarea operează retroactiv;
 ≠ actul recognitiv = actul prin care se recunoaşte un act juridic preexistent numai în
privinţa existenţei lui, iar nu şi cu privire la validitatea lui.
 [1] De regulă, persoana interesată să invoce nulitatea relativă este una dintre părţile
actului juridic. Sunt însă cazuri în care norma juridică nerespectată la încheierea
actului juridic ocroteşte interesele unei terţe persoane, iar nu interesele uneia dintre
părţile actului juridic, astfel încât nulitatea relativă nu va putea fi invocată de vreuna
dintre părţile actului juridic, ci de către terţul respectiv.
 [2] Voinţa de a renunţa trebuie să fie certă [art. 1262 C. civ.].
 [3] Persoana chemată de lege să încuviinţeze actele minorului poate, în numele şi în
interesul acestuia, cere anularea contractului făcut fără încuviinţarea sa ori să
confirme contractul atunci când această încuviinţare era suficientă pentru încheierea
valabilă a acestuia [art. 1263 alin. (3) C. civ.]. Aceste dispoziţii se aplică în mod
corespunzător şi în cazul actelor încheiate fără autorizarea instanţei de tutelă [art.
1263 alin. (4) C. civ.].
  [4] Contractul afectat de o cauză de nulitate este validat atunci când nulitatea este
acoperită. Nulitatea poate fi acoperită prin confirmare sau prin alte moduri anume
prevăzute de lege [art. 1261 C. civ.].

Nulitatea actului juridic civil (4): regimul juridic al nulității

absolute

1. Nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes,

de instanță, de procuror sau de alte organe prevăzute de lege.
Nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată, pe cale de acțiune
sau de excepție [art. 1247 alin. (2) C. civ.]
=> persoana care invocă nulitatea absolută a unui act juridic trebuie să urmărească obținerea
unui folos propriu din anularea actului respectiv; în caz contrar, din punct de vedere
procesual, acțiunea va fi respinsă ca lipsită de interes.

! Pentru instanță, invocarea nulității absolute a actului juridic dedus judecății este nu numai o
posibilitate, ci chiar o obligație:

Instanța este obligată să invoce din oficiu nulitatea absolută [art. 1247 alin. (3) C. civ.].
2. Nulitatea absolută este imprescriptibilă.
Dacă prin lege nu se prevede altfel, nulitatea absolută poate fi invocată oricând, fie
pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție [art. 1249 alin. (1) C.  civ.].
3. Nulitatea absolută, în principiu, nu poate fi acoperită
prin confirmare.
Contractul lovit de nulitate absolută nu este susceptibil de confirmare decât în
cazurile prevăzute de lege [art. 1247 alin. (4) C. civ.].
Confirmarea expresă sau tacită a actului lovit de nulitate absolută = inadmisibilă => un
eventual act de confirmare ar fi și el lovit de nulitate absolută.

Nulitatea actului juridic civil (5): efectele nulității – principii

Efectele nulității actului juridic = consecințele juridice ale aplicării sancțiunii

nulității.
!  Generic, efectul nulității = desființarea raportului juridic civil născut din actul juridic civil
lovit de această sancțiune (quod nullum est, nullum producit effectum).

!  Concret, efectele nulității diferă:

 după cum nulitatea este totală sau parțială;

 după cum au fost încheiate sau nu acte juridice ulterioare în legătură cu aceleași
drepturi → dacă actul juridic a fost executat, iar până în momentul declarării nulității,
una dintre părți a încheiat un act juridic cu o terță persoană, prin care fie s-a transmis
dreptul născut din actul nul, fie s-a constituit ori s-a transmis un drept în strânsă
legătură cu dreptul născut din actul nul, aplicarea sancțiunii nulității presupune
desființarea retroactivă a actului juridic nul executat, restituirea prestațiilor efectuate
în baza acestui act, precum și desființarea actului juridic subsecvent;
 după cum actul a fost sau nu executat:
 dacă actul juridic nu a fost executat până în momentul în care este anulat →
aplicarea sancțiunii nulității înseamnă că acel act nu mai poate fi executat;
 dacă actul juridic a fost executat, în tot sau în parte, până în momentul
declarării nulității → aplicarea nulității înseamnă desființarea retroactivă a
actului juridic, precum și restituirea reciprocă sau, după caz, unilaterală a
prestațiilor efectuate în temeiul acelui act.

Principiile efectelor nulității

→ în număr de trei, ele reprezintă consecințe ale principiului mai larg quod nullum est, nullum
producit effectum.

1. Principiul retroactivității efectelor nulității  = regula potrivit căreia nulitatea produce

efecte nu numai pentru viitor, ci și pentru trecut => efectele nulității se produc din chiar
momentul încheierii actului juridic civil.

! Contractul lovit de nulitate absolută sau anulat este considerat a nu fi fost niciodată
încheiat [art. 1254 alin. (1) C. civ.].
Excepții = cazuri când nulitatea produce efecte numai pentru viitor:

 cazul căsătoriei putative → soțul de bună-credință la încheierea unei căsătorii nule

sau anulate păstrează, până la data când hotărârea judecătorească rămâne definitivă,
situația unui soț dintr-o căsătorie valabilă [art. 304 alin. (1) C. civ.];
 cazul copiilor dintr-o căsătorie anulată → nulitatea căsătoriei nu are niciun efect în
privința copiilor, care păstrează situația de copii din căsătorie [ 305 alin. (1) C. civ.];
 cazul minorului de bună-credință la încheierea căsătoriei → în cazul în care căsătoria
este anulată, minorul care a fost de bună-credință la încheierea căsătoriei păstrează
capacitatea deplină de exercițiu [ 39 alin. (2) C. civ.];
 modificarea numelui de familie numai pentru viitor, în cazul anulării recunoașterii de
filiație, precum și în cazul anulării căsătoriei;
  cazul declarării nulității unei persoane juridice → de la data la care hotărârea
judecătorească de constatare sau declarare a nulității a devenit definitivă, persoana
juridică încetează fără efect retroactiv și intră în lichidare [  198 alin. (1) C. civ.].

2. Principiul restabilirii situației anterioare (restitutio in integrum)  = acea regulă de drept

potrivit căreia tot ceea ce s-a executat în baza unui act juridic anulat trebuie restituit, astfel
încât părțile raportului juridic să ajungă în situația în care acel act juridic nu s-ar fi încheiat.

! În cazul în care contractul este desființat, fiecare parte trebuie să restituie celeilalte,
în natură sau prin echivalent, prestațiile primite, potrivit prevederilor art. 1639-1647,
chiar dacă acestea au fost executate succesiv sau au avut un caracter continuu [art.
1254 alin. (3) C. civ.].
Excepții = acele situații în care, pentru anumite rațiuni, prestațiile efectuate în temeiul actului
juridic desființat nu sunt supuse restituirii, ci sunt menținute în tot sau în parte:

 păstrarea de către posesorul de bună-credință a fructelor culese în intervalul de timp

cat a durat buna sa credință [ 948 C. civ. și art. 1645 alin. (1) C. civ.];
 cazul celui lipsit de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă,
care este ținut să restituie prestațiile primite numai în limita folosului realizat, apreciat
la data cererii de restituire, afară de ipoteza când, cu intenție sau din culpă gravă, a
făcut ca restituirea să fie imposibilă, situație în care va fi ținut la restituirea integrală
[  47 C. civ. și art. 1647 C. civ.];
 cazul când dobânditorul dintr-un act juridic lovit de nulitate, prin care s-a transmis ori
constituit dreptul de proprietate sau un alt drept real principal ar putea invoca
uzucapiunea;
 cazul în care a intervenit prescripția extinctivă a acțiunii în restituirea prestațiilor
executate în temeiul actului juridic lovit de nulitate.

! Restituirea prestațiilor se face în natură sau prin echivalent [art. 1637 alin. (1) C. civ.].
Regula → restituirea în natură.

Dacă restituirea nu poate avea loc în natură din cauza imposibilității sau a unui
impediment serios ori dacă restituirea privește prestarea unor servicii deja efectuate,
restituirea se face prin echivalent, valoarea prestației apreciindu-se la momentul la
care debitorul a primit ceea ce trebuie să restituie [art. 1640 alin. (1) și (2) C. civ.].
3. Principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial (resoluto iure
dantis, resolvitur ius accipientis) = regula de drept potrivit căreia anularea (desființarea)
actului juridic primar atrage și anularea actului juridic subsecvent (următor), datorită legăturii
lor juridice.

! Desființarea contractului atrage, în condițiile legii, și desființarea actelor

subsecvente încheiate în baza lui [art. 1254 alin. (2) C. civ.].
Excepții[1] = acele cazuri în care, pentru anumite rațiuni, anularea actului juridic inițial nu
atrage și anularea actului juridic subsecvent, ci acesta din urmă este menținut, deși se află în
strânsă legătură cu actul juridic desființat:
  cazul actelor de conservare sau de administrare a bunului;
 cazul locatarului de bună-credință, contractul de locațiune încheiat de acesta urmând
a produce efecte și după desființarea titlului locatorului pe durata stipulată de părți,
dar nu mai mult de un an de la data desființării [  1819 alin. (2) C. civ.];
 cazul în care terțul subdobânditor ar putea invoca uzucapiunea;
 cazul în care soțul unei persoane declarată moartă s-a recăsătorit și, după aceasta,
hotărârea declarativă de moarte este anulată, căsătoria cea nouă rămâne valabilă,
dacă soțul celui declarat mort a fost de bună-credință [ 293 alin. (2) C. civ.].

[1] De regulă, se întemeiază fie pe principiul ocrotirii bunei-credințe (în cazurile expres
prevăzute de lege), fie pe necesitatea asigurării securității și stabilității circuitului civil.