Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
NOTE DE CURS
DREPTUL AFACERILOR
(Ciclul I)
AUTORI:
Ilie Rotaru
dr. în drept, conf.univ.
Igor Cirimpei
mg. în drept, lector. univ.
CHIŞINĂU – 2013
Subiectul 1. INTRODUCERE IN DREPTUL AFACERILOR.
Prin afacere poate fi înţeleasă activitatea social - utilă a cetăţenilor şi a asociaţiilor acestora,
adică a întreprinderilor, în domeniul comerţului, fabricării de producţie, prestării de servicii, executării de
lucrări îndreptată spre obţinerea venitului.
Alături de denumirea dreptul afacerilor se mai poate întâlni denumirea de drept comercial.
Denumirea de dreptul afacerilor însă este mai relevantă deoarece este mai largă, cuprinzând pe lângă
reglementarea raporturilor de comerţ şi a celor de fabricare a producţiei, prestării de servicii, executării de
lucrări. Pe lângă această denumire de drept comercial mai poate fi întâlnită denumire de drept economic,
drept corporativ ş.a.
Dreptul afacerilor reprezintă o totalitate de norme juridice ce reglementează raporturile
patrimoniale şi personal nepatrimoniale ce apar între persoanele fizice şi juridice în legătură cu
desfăşurarea activităţii de întreprinzător, precum şi raporturile ce apar între aceste persoane şi
organele statului ca rezultat al reglementării de către stat a acestor relaţii.
OBIECTUL DREPTULUI AFACERILOR reglementează relaţiile ce ţin de obţinerea calităţii de
întreprinzător, adică înregistrarea în calitate de subiect al dreptului afacerilor, raporturile legate de
desfăşurarea activităţii de întreprinzător, suspendarea sau lichidarea subiectului de drept, raporturile între
agenţii economici în legătură cu desfăşurarea activităţii de întreprinzător, raporturile între agenţii
economici şi organele abilitate ale statului în legătură cu relaţiile numite mai sus.
Precum reiese din definiţia numită mai sus a dreptului afacerilor, acesta reglementează trei mari
categorii de raporturi, care de fapt formează obiectul de studiu al disciplinei în cauză, şi care pot fi
clasificate convenţional în:
A) raporturi patrimoniale, adică acele raporturi care urmăresc nemijlocit obţinerea
venitului (executarea contractelor comerciale);
B) raporturi nepatrimoniale, adică acele raporturi care nu urmăresc nemijlocit
obţinerea venitului, dar care sunt necesare având în vedere că aceste raporturi urmăresc
eficientizarea acestei activităţi (convocarea şi petrecerea adunărilor generale, înregistrarea obiectelor
proprietăţii intelectuale a întreprinderii etc.);
C) raporturile întreprinzătorilor persoane fizice şi juridice cu organelor abilitate ale
statului în cadrul procesului desfăşurării activităţii de întreprinzător (înregistrarea subiectelor
dreptului afacerilor, obţinerea licenţelor şi autorizaţiilor, lichidarea subiectelor dreptului afacerilor şi
derularea procesului de insolvabilitate).
METODA DREPTULUI AFACERILOR. Prin metoda ramurii de drept înţelegem caracterul
normelor cu ajutorul cărora se reglementează raporturile sociale ce constituie obiectul de studiu al
dreptului afacerilor. Pentru unele ramuri de drept este caracteristică metoda dispozitivă – de ex: dr. civil,
dr. familiei, iar pentru unele metoda imperativă de reglementare a relaţiilor sociale - ca de ex: dr. penal,
dr. procesual penal. Pentru dreptul afacerilor este caracteristică o combinaţie a celor două metode, şi
anume metoda imperativ- dispozitivă, ceea ce înseamnă că activitatea de întreprinzător este liberă şi
independentă însă se desfăşoară sub controlul strict al statului în scopul evitării abuzurilor din partea
agenţilor economici şi prejudicierea intereselor statului (achitarea impozitelor, protecţia concurenţei,
protecţia mediului înconjurător şi a securităţii statului).
B) societăţile cooperatiste:
După cum se poate de observat şi într-un caz şi în altul este strict necesară înregistrarea de stat
a întreprinzătorilor, fapt prin care statul urmăreşte mai multe scopuri: evidenţa agenţilor economici,
efectuarea unui control eficient, impozitarea, ş.a.
În conformitate cu prevederile art. 60, al. 5 al Cod Civil persoana juridică poate practica anumite
tipuri de activitate a căror listă este stabilită de lege, doar în baza unui permis special (licenţă). Dreptul
persoanei juridice de a practica activitatea pentru care este necesară licenţa apare în momentul obţinerii
ei sau în momentul indicat în ea şi încetează o dată cu expirarea licenţei dacă legea nu prevede altfel.
Pentru unele genuri de activitate legiuitorul a stabilit condiţii suplimentare de activitate, exercitând
astfel funcţia de control, protecţie a drepturilor şi intereselor cetăţenilor, apărarea securităţii statului.
Activităţile supuse licenţierii, modul de obţinere a licenţei, organele abilitate cu eliberarea
licenţelor, condiţiile de retragere suspendare ş.a. sunt stabilite de Legea RM privind reglementarea prin
licenţiere a activităţii de întreprinzător. Conform art. 2 din Lege prin licenţă se înţelege “licenţă – act
administrativ cu caracter permisiv, eliberat de autoritatea de licenţiere în procesul de reglementare a
activităţii de întreprinzător, ce atestă dreptul titularului de licenţă de a desfăşura, pentru o perioadă
stabilită, genul de activitate indicat în aceasta, integral sau parţial, cu respectarea obligatorie a condiţiilor
de licenţiere”
Titularii de licenţă - Licenţa poate fi obţinută de către persoanele fizice sau juridice înregistrate
în modul stabilit în Republica Moldova în calitate de întreprindere sau de organizaţie, indiferent de tipul de
proprietate şi forma juridică de organizare, precum şi persoană fizică ce poate practica unele genuri de
activitate supuse licenţierii în temeiul unor alte acte legislative, care depune la autoritatea de licenţiere
declaraţie şi documentele necesare eliberării licenţei;
Autorităţile de licenţiere sânt:
a) Camera de licenţiere a Republicii Moldova. Majoritatea licenţelor se eliberează de către acest
organ. Alte organe abilitate cu funcţia eliberării licenţelor sunt:
b) Banca Naţională a Moldovei;
c) Comisia Naţională a Pieţei Financiare;
d) Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică;
e) Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei;
f) Consiliul Coordonator al Audiovizualului.
Termenul de valabilitate a licenţei este reglementat de art. 13 a Legii, care menţionează că:
Pentru genurile de activitate specificate la art.8 Lege, alin.(1) pct.1)–4), 9)–32) şi 43), licenţa se
eliberează pe un termen de 5 ani.
Pentru genurile de activitate indicate la art.8 Lege, alin.(1) pct.5), 6) şi 8), licenţa se eliberează pe
un termen de un an.
Pentru genul de activitate indicat la art.8 Lege, alin.(1) pct.7), licenţa se eliberează pe un termen
de 3 ani, cu indicarea anuală în conţinutul acesteia a termenului pentru care s-a achitat taxa de licenţă.
Pentru genurile de activitate indicate la art.8 Lege, alin.(1) pct.33)–42) şi 44), termenul de
valabilitate a licenţei se stabileşte prin legile care reglementează activitatea licenţiată respectivă.
Eliberarea licenţei. Licenţa se perfectează în termen de 3 zile lucrătoare, începînd cu ziua
primirii documentului care confirmă achitarea taxei pentru eliberarea licenţei. Menţiunea despre data
primirii documentului, care confirmă achitarea taxei pentru eliberarea licenţei, se face pe borderoul
documentelor primite de la solicitantul de licenţă.
Dacă solicitantul, în termen de 30 de zile de la data la care i s-a expediat (înmânat) înştiinţarea
despre adoptarea deciziei privind eliberarea licenţei, nu a prezentat nemotivat documentul ce confirmă
achitarea taxei pentru eliberarea acesteia sau nu s-a prezentat pentru a i se elibera licenţa perfectată,
autoritatea de licenţiere este în drept să anuleze decizia privind eliberarea licenţei sau să adopte decizia
privind recunoaşterea licenţei ca fiind nevalabilă.
Titularul de licenţă nu este în drept să transmită licenţa sau copia de pe aceasta altei persoane.
Eliberarea duplicatului licenţei. Drept temei pentru eliberarea duplicatului licenţei serveşte
pierderea sau deteriorarea acesteia. În caz de pierdere a licenţei, titularul acesteia este obligat, în decurs
de 15 zile lucrătoare, să depună la autoritatea de licenţiere, în persoană, prin scrisoare recomandată sau
prin poştă electronică, o cerere de eliberare a duplicatului licenţei. În cazul în care licenţa este deteriorată
şi nu poate fi folosită, titularul acesteia depune la autoritatea de licenţiere, împreună cu licenţa
deteriorată, o cerere de eliberare a duplicatului acesteia. Autoritatea de licenţiere este obligată să
elibereze duplicatul licenţei în termen de 3 zile lucrătoare de la data depunerii cererii de eliberare a
duplicatului licenţei.
Termenul de valabilitate a duplicatului licenţei nu poate depăşi termenul indicat în licenţa pierdută
sau deteriorată.
În caz de eliberare a duplicatului licenţei, autoritatea de licenţiere adoptă decizia de anulare a
licenţei pierdute sau deteriorate, cu introducerea modificărilor respective în registrul licenţelor nu mai
tîrziu de ziua lucrătoare imediat următoare adoptării deciziei. În perioada de examinare a cererii de
eliberare a duplicatului licenţei, titularul acesteia îşi poate desfăşura activitatea pe baza unui certificat
eliberat de autoritatea de licenţiere.
Taxa pentru licenţă e prevăzută de art. 18 a Legii. Taxa pentru eliberarea licenţei pentru
genurile de activitate indicate la art.8 Lege, alin.(1) pct.1)-3), pct.9)–29), 31), 32), 40), 41) şi 43) este de
3250 lei. Taxa pentru eliberarea licenţei pentru unităţile farmaceutice, cu excepţia unităţilor farmaceutice
veterinare, din localităţile rurale este de 2340 lei. Taxa pentru eliberarea licenţei pentru activitatea
farmaceutică veterinară în localităţile rurale este de 390 de lei. Taxa pentru eliberarea licenţei pentru
asistenţă veterinară în localităţile rurale nu se percepe. Pentru solicitanţii de licenţă înregistraţi cu cel mult
un an înainte de data depunerii declaraţiei pentru eliberarea licenţei, taxa pentru eliberarea licenţei
constituie 50 la sută din taxa stabilită. Această prevedere nu se extinde asupra solicitanţilor de licenţă
pentru activitatea în domeniul jocurilor de noroc, producţiei alcoolice, tutunului şi al produselor petroliere.
Taxa pentru eliberarea licenţei pentru genurile de activitate indicate la art.8, Lege, alin.(1) pct.5),
6), 8) şi 39) se achită anual conform anexei nr.1 la Lege. Taxa de eliberare a licenţei pentru activitatea în
domeniul jocurilor de noroc se achită în termenele prevăzute la pct.3 din nota anexei nr.1 la Lege.
Taxa pentru eliberarea licenţei pentru genurile de activitate indicate la art.8 alin.(1) pct.7) se
achită separat pentru fiecare an de valabilitate a licenţei: la eliberarea licenţei şi la expirarea fiecărui an
din data eliberării licenţei – conform taxei anuale stabilite în anexa nr.1 la prezenta lege. În acelaşi mod
se achită şi taxa pentru copia de pe licenţă ce confirmă dreptul filialei sau al altei subdiviziuni separate a
titularului de licenţă de a desfăşura activitatea în baza licenţei obţinute.
Taxa pentru reperfectarea licenţei şi/sau eliberarea copiei de pe aceasta se stabileşte în proporţie
de 10 la sută din taxa pentru eliberarea acesteia, dar nu mai mult de 585 de lei, iar a duplicatului licenţei
– de 585 de lei. În cazul reperfectării licenţei, taxa pentru eliberarea copiei autorizate de pe aceasta nu se
percepe, cu excepţia extinderii activităţii licenţiate pe o adresă nouă (filială, subdiviziune).
Suspendarea temporară şi reluarea valabilităţii licenţei este reglementată de art. 20 a Legii.
Astfel, licenţa poate fi suspendată temporar în următoarele cazuri:
a) cererea titularului de licenţă privind suspendarea acesteia;
b) neachitarea anuală, în termenul stabilit, a taxei pentru licenţă;
c) nerespectarea de către titularul de licenţă a termenului de depunere a cererii de eliberare a
duplicatului licenţei pierdute sau deteriorate;
d) desfăşurarea de către filială şi/sau altă subdiviziune separată a titularului de licenţă a activităţii
licenţiate fără copia autorizată de pe licenţă, în cazurile cînd obligativitatea obţinerii copiilor autorizate de
pe licenţă este stabilită prin lege.
Decizia privind reluarea valabilităţii licenţei se adoptă de autoritatea de licenţiere în temeiul
hotărîrii instanţei de judecată care a emis hotărîrea de suspendare a acesteia, în termen de 3 zile
lucrătoare de la data primirii înştiinţării. Decizia se aduce la cunoştinţă titularului de licenţă în termen de 3
zile lucrătoare de la data adoptării acesteia.
Termenul de valabilitate a licenţei nu se prelungeşte pe perioada de suspendare temporară a
acesteia.
Retragerea licenţei este reglementată de Articolul 21 a Legii. Licenţa poate fi retrasă în
conformitate în următoarele cazuri:
a) cererea titularului de licenţă privind retragerea acesteia;
b) decizia cu privire la anularea înregistrării de stat a titularului de licenţă;
c) depistarea unor date neautentice în documentele prezentate autorităţii de licenţiere;
d) stabilirea faptului de transmitere a licenţei sau a copiei de pe aceasta altei persoane în scopul
desfăşurării genului de activitate licenţiat;
e) neînlăturarea, în termenul stabilit, a circumstanţelor care au dus la suspendarea temporară a
licenţei;
f) nerespectarea a doua oară a prescripţiilor privind lichidarea încălcărilor ce ţin de condiţiile de
licenţiere;
g) neachitarea lunară şi trimestrială, în termenul stabilit, a taxei pentru licenţă.
Licenţa se retrage şi în alte cazuri prevăzute expres de legile ce reglementează genul de
activitate licenţiat. În cazul retragerii licenţei, taxa pentru licenţă nu se restituie.
În cazul în care pe o anumită piaţă există un singur agent economic care desfăşoară
anumite genuri de activitate suntem în prezenţa situaţiei denumite monopol, şi invers în cazul în care pe
piaţă există mai mulţi agenţi economic care desfăşoară genuri de activitate similare suntem în prezenţa
situaţiei denumite concurenţă.
Concurenţa e favorabilă consumatorului (poate alege mărfuri sau produse mai calitative, la
preţul convenabil);
Monopolul este favorabil producătorului, deoarece în cazul dat el de sine stătător poate
stabili criteriile de formare a condiţiilor pieţii (preţ, calitate ş.a.).
Conform art. 4 din Legea concurenţei - concurenţa – este o rivalitate economică,
existentă sau potenţială, între două sau mai multe întreprinderi independente pe o piaţă relevantă, cînd
acţiunile lor limitează efectiv posibilităţile fiecăreia dintre ele de a influenţa unilateral condiţiile generale de
circulaţie a produselor de pe piaţa respectivă, stimulează progresul tehnico-ştiinţific şi creşterea
bunăstării consumatorilor;
Conform definiţiei doctrinare – concurenţa - este o liberă competiţie între mai mulţi agenţi
economici care oferă produse şi servicii similare.
Condiţiile necesare pentru existenţa concurenţei.
Pentru ca într-un sta cu o economie de piaţă să existe concurenţă este necesară
respectarea anumitor condiţii:
1. Liberalizarea comerţului. Conform art. 126, al. 2 Constituţie – statul trebuie să asigure
libertatea comerţului şi a activităţii de întreprinzător, protecţia concurenţei loiale. Acest fapt semnifică că
agenţii economici pot practica orice gen de activitate care nu este interzis de lege, determină independent
genul de activitate practicat şi preţurile mărfurilor comercializate.
2. Existenţa unui număr suficient de agenţi economici privaţi, deoarece numai în cazul dat
poate fi vorba de o concurenţă sănătoasă, în caz contrar fiind în preajma situaţiei denumite monopol sau
a situaţiei agentului economic dominant pe piaţă. Astfel atât codul civil al RM cât şi Legea cu privire la
înregistrarea de sta a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor individuali interzic refuzul de înregistrare a
agenţilor economici pe motiv de inoportunitate.
3. Liberalizarea preţurilor şi a tarifelor. În RM preţurile sunt libere iar autorităţilor publice li se
interzice să dea dispoziţii privind majorarea, reducerea sau menţinerea preţurilor şi a tarifelor, cu excepţia
acelora stabilite de Hotărârea Guvernului nr. 547/95 cu privire la măsurile de coordonare şi reglementare
de către stat a preţurilor (tarifelor). Se referă în special la preţurile medicamentelor produse în RM,
transport feroviar şi cel de pasageri (cu excepţia taximetrelor), gaze naturale, energia electrică şi termică
şi a mărfurilor cu adaos comercial limitat (produse de panificaţie, lactate, făină şi paste făinoase);
4. Asigurarea cadrului legal. Concurenţa este eficientă doar atunci când este asigurat cadrul
legal de existenţă al acesteia adică existenţa unui număr suficient de reglementări juridice care să
asigure existenţa şi dezvoltarea concurenţei licite şi să combată concurenţa ilicită.
Funcţiile concurenţei.
Formele concurenţei:
1. Concurenţa licită;
2. Concurenţa ilicită.
1. Discreditarea concurenţilor
2. Instigarea la rezilierea contractului cu concurentul
3. Obţinerea şi/sau folosirea ilegală a secretului comercial al concurentului
4. Deturnarea clientelei concurentului
Subiectul 3. SUBIECTELE DREPTULUI AFACERILOR
1. NOŢIUNI GENERALE.
Subiectele dreptului afacerilor sunt participanţii la raporturile juridice ale dreptului afacerilor care
pot fi oamenii fie priviţi individual fie în forme organizate, adică persoanele juridice.
Astfel sunt subiecte ale dreptului afacerilor persoanele fizice sau juridice care au calitate
de întreprinzător, adică desfăşoară activitate de întreprinzător.
Deoarece dreptul afacerilor conţine şi norme de drept public au calitate de subiect al
dreptului afacerilor şi persoanele juridice care licenţiază, înregistrează, controlează activitatea
persoanelor ce desfăşoară activitate de întreprinzător.
În legislaţia RM nu se defineşte expres noţiunea - activitate de întreprinzător, ba mai mult
ca atât se utilizează mai multe denumiri în privinţa subiectelor dreptului afacerilor, ca de exemplu: Agent
economic, întreprinzător, comerciant, întreprindere ş.a.
Suspendarea patentei.
Patenta se suspendă:
a) în baza cererii titularului patentei în legătură cu boala lui, în limitele termenelor stabilite de
legislaţia muncii;
b) în cazul neexecutării obligaţiilor prevăzute de Legea Cu privire la patenta de întreprinzător;
c) în cazul neachitării în termen a taxei pentru perioada următoare de valabilitate a patentei.
La expirarea perioadei de timp pentru care patenta a fost suspendată şi după înlăturarea
cauzelor ce au condus la suspendarea patentei, valabilitatea ei se restabileşte şi se prelungeşte pe
perioada respectivă.
Schimbarea patentei
Schimbarea patentei se efectuează în cazul în care titularul ei şi-a schimbat numele şi/sau
prenumele, domiciliul sau locul de desfăşurare a activităţii indicate în patentă.
Schimbarea patentei se efectuează în decurs de 3 zile de la data depunerii cererii respective şi
achitării unei taxe în mărimea unui salariu minim.
Restabilirea patentei
În cazul în care patenta a fost pierdută sau nimicită, aceasta poate fi restabilită în baza cererii
depuse de titular la autoritatea care a eliberat patenta.
Restabilirea patentei se efectuează în baza duplicatului ei, în decurs de 10 zile de la data
depunerii cererii respective. Totodată, perioada în care titularul nu a putut beneficia de patentă nu se
restabileşte.
B) Întreprinzătorul Individual
În conformitate cu prevederile art. 2 a Legii Înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi
întreprinzătorilor individuali- întreprinzător individual – este o persoană fizică cu capacitate de exerciţiu
deplină, care practică activitate de întreprinzător în nume şi pe risc propriu, fără a constitui o persoană
juridică, şi este înregistrată în modul stabilit de lege;
Membrii
Pot fi membri ai gospodăriei ţărăneşti, în afară de conducător, următoarele persoane apte de
muncă: soţul (soţia), părinţii, copiii, inclusiv adoptivi, fraţii, surorile şi nepoţii lui care au atins vîrsta de 16
ani, precum şi alte persoane care sînt membri ai familiei respective. Nu sînt considerate membri ai
gospodăriei ţărăneşti persoanele care lucrează în gospodărie în bază de contract. Primirea în gospodăria
ţărănească se face cu acordul membrilor ei.
Ieşirea din gospodăria ţărănească se face la cerere şi nu necesită acordul celorlalţi membri ai ei.
Excluderea din gospodăria ţărănească se face în baza hotărîrii celorlalţi membri ai ei.
Calitatea de membru al gospodăriei ţărăneşti apare şi încetează în ziua efectuării înscrierilor
respective în Registrul gospodăriilor ţărăneşti (de fermier).Litigiile dintre membrii gospodăriei ţărăneşti se
soluţionează în instanţă de judecată.
Membrul gospodăriei ţărăneşti este în drept:
a) să aleagă şi să fie ales conducător al gospodăriei;
b) să ia cunoştinţă de datele referitoare la activitatea economică şi financiară a gospodăriei;
c) să ceară cota sa din produsele şi veniturile gospodăriei;
d) să iasă din gospodărie primind cota sa din bunurile comune în numerar sau în natură;
e) să efectueze alte acţiuni neinterzise de lege.
Membrul gospodăriei ţărăneşti este obligat să participe prin muncă personală la activitatea
gospodăriei şi să respecte alte prevederi ale legislaţiei. În cazul în care nu a participat prin muncă
personală la activitatea gospodăriei în decursul a 3 ani consecutivi, membrul gospodăriei ţărăneşti
urmează să fie exclus. În termenul indicat mai sus nu se include perioada în care membrul nu a participat
la activitatea gospodăriei ţărăneşti din cauza faptului că a fost ales în o funcţie electivă, a făcut serviciul
militar în termen, a studiat la o instituţie de învăţământ sau a fost bolnav. În cazul în care şi-a pierdut
calitatea de membru al familiei conducătorului gospodăriei ţărăneşti, membrul ei îşi păstrează drepturile şi
obligaţiile dacă întruneşte celelalte condiţii stabilite de prezenta lege.
REORGANIZAREA ŞI LICHIDAREA
Gospodăria ţărănească se reorganizează prin hotărâre a membrilor ei sau a instanţei de
judecată. Gospodăria ţărănească se reorganizează în conformitate cu Codul civil. Volumul depunerilor
membrilor gospodăriei ţărăneşti în capitalul social al întreprinderii cu o altă formă juridică de organizare,
constituită prin reorganizare, este determinat în funcţie de cota lor din bunurile comune care se transmit
acestei întreprinderi.
În conformitate cu prevederile Codului Civil persoanele juridice pot fi de drept privat şi de drept
public, care în raporturile civile sunt situate pe principii de egalitate.
Persoanele juridice de drept public sunt statul şi unităţile administrativ – teritoriale, care nu au
calitatea de întreprinzător şi nu pot desfăşura afaceri în nume propriu.
Operaţiunile economice ale statului sunt desfăşurate de către întreprinderile de stat constituite de
acesta prin intermediul Guvernului sau a autorităţilor publice centrale. În aceiaşi ordine de idei statul
poate participa la constituirea societăţilor cu răspundere limitată sau a societăţilor pe acţiuni. Unităţile
administrativ – teritoriale ale statului pot înfiinţa pentru soluţionarea intereselor sale întreprinderi
municipale sau pot participa la constituirea societăţilor cu răspundere limitată sau a societăţilor pe acţiuni.
Persoanele juridice de drept privat pot avea scop lucrativ sau scop nelucrativ.
Persoanele juridice cu scop lucrativ sunt societăţile comerciale, cooperativele de producţie şi de
întreprinzător, întreprinderile de sta li municipale. Persoanele juridice cu scop lucrativ pot desfăşura
activitate de întreprinzător şi sunt principalele subiecte ce desfăşoară activitatea economică în RM.
Persoanele juridice cu scop nelucrativ sunt fondate pentru atingerea unor scopuri culturale,
ştiinţifice, spirituale. Aceştia pot desfăşura orice activitate neinterzisă de lege, respectiv legiuitorul a
permis acestora şi desfăşurarea activităţilor comerciale care ar permite realizarea sarcinilor pentru care a
fost constituită. În această ordine de idei tot venitul obţinut de persoanele juridice fără scop lucrativ va fi
îndreptat spre realizarea sarcinilor pentru care a fost constituită şi nu va putea fi împărţit între fondatorii
acesteia.
Subiectul 4. CONSTITUIREA PERSOANELOR JURIDICE CU SCOP LUCRATIV
Drept fondatori ai persoanei juridice cu scop lucrativ po apărea persoanele fizice, persoanele
juridice, statul şi unităţile sale administrativ teritoriale.
Persoana fizică poate participa la constituirea unei persoane juridice, cu excepţia întreprinderii de
stat , municipale şi a cooperativei de întreprinzător, dacă are capacitate deplină de exerciţiu şi dacă acest
fapt nu îi este interzis prin lege sau hotărâre de judecată.
Persoana juridică pot apărea în calitate de fondator al altei persoane juridice doar dacă acest fapt
nu este interzis prin lege sau hotărâre a instanţei de judecată. Persoanele juridice nu pot constitui
cooperative de producţie, deoarece calitatea de membru în acestea o are doar persoana fizică. În acelaşi
timp dreptul la constituirea persoanei juridice îl are atât persoana juridică cu scop lucrativ cât şi cea fără
scop lucrativ.
Statul şi unităţile administrativ teritoriale au dreptul de a constitui persoane juridice în condiţiile
legii. Astfel statul, prin intermediul Guvernului şi a autorităţilor publice centrale poate participa la
constituirea întreprinderilor de stat, iar unităţile administrativ teritoriale pot constitui întreprinderi
municipale pentru atingerea scopurilor sale. În acelaşi timp persoanelor juridice de drept public li se
permite prin lege să participe la constituirea societăţil0or cu răspundere limitată şi a societăţilor pe acţiuni.
În conformitate cu prevederile art. 62 a Codului Civil persoana juridică activează în baza
contractului de constituire sau în baza contractului de constituire şi a statutului sau doar în baza
statutului.
Conform prevederilor art. 108 a Codului Civil în actul de constituire al societăţii comerciale trebuie
să se indice:
a) numele, locul şi data naşterii, domiciliul, cetăţenia şi datele din actul de identitate al
fondatorului persoană fizică; denumirea, sediul, naţionalitatea, numărul de înregistrare al fondatorului
persoană juridică;
b) denumirea societăţii;
c) obiectul de activitate;
d) participaţiunile asociaţilor, modul şi termenul lor de vărsare;
e) valoarea bunurilor constituite ca participaţiune în natură şi modul de evaluare, dacă au fost
făcute asemenea aporturi;
f) sediul;
g) structura, atribuţiile, modul de constituire şi de funcţionare a organelor societăţii;
h) modul de reprezentare;
i) filialele şi reprezentanţele societăţii;
j) alte date, stabilite de lege pentru tipul respectiv de societate.
Actul de constituire al societăţii comerciale poate deroga de la prevederile prezentei secţiuni doar
în cazurile prevăzute expres. Actul de constituire al societăţii comerciale poate prevedea şi alte clauze ce
nu contravin legii. Actul de constituire al societăţii comerciale se întocmeşte în limba de stat şi se
semnează de către toţi asociaţii fondatori.
2. ÎNREGISTRAREA DE STAT A SOCIETĂŢILOR COMERCIALE
Întreprinderea conform prevederilor codului civil devine subiect de drept doar după înregistrare de
stat. Conform art. 35 a Legii, înregistrarea de stat se efectuează de către Î.S. „Camera Înregistrării de
Stat” sau la oficiile sale teritoriale conduse de către Registratori.
Principiile înregistrării:
- publicitatea informaţiilor (toţi doritorii au acces la informaţia din Registrul de Stat
contra plată);
- autenticitatea datelor prezentate – se presupune că toate datele prezentate sunt
veridice.
În conformitate cu prevederile art. 7. a Legii, pentru înregistrare se depune:
Cu toate că din textul legii a fost exclusă cerinţa cu privire la prezentarea documetului ce
confirmă depunerea de către fondatori a aportului în capitalul social al persoanei juridice în mărimea şi în
termenul prevăzut de legislaţie registratorii vor fi în drept să solicite un astfel de document deoarece art.
113, al. 3 a Codului Civil prevede că la data înregistrării societăţii comerciale, fiecare asociat este obligat
să verse aportul sub formă de mijloace băneşti în mărime de cel puţin 40 procente din aportul subscris
dacă legea sau statutul nu prevede o proporţie mai mare.
Pentru înregistrarea de stat a persoanelor juridice cu investiţii străine se vor depune suplimentar:
a) extrasul din registrul naţional din ţara de reşedinţă a investitorului;
b) actele de constituire ale persoanei juridice străine.
Documentele pentru înregistrarea de stat se perfectează în limba de stat şi se depun la organul
înregistrării de stat de către fondator sau de către reprezentantul acestuia, împuternicit prin procură
autentificată în modul stabilit de lege.
Se consideră ca dată a depunerii documentelor pentru înregistrarea de stat data primirii lor de
către organul înregistrării de stat.
La primirea cererii şi a documentelor pentru înregistrarea de stat, deponentului i se eliberează un
bon de confirmare a primirii cererii, în care se indică numărul cererii şi data primirii acesteia, denumirea
oficiului, lista documentelor depuse, data stabilită pentru eliberarea actelor. În cazul primirii documentelor
prin reţeaua electronică, solicitantului i se expediază prin reţea aceeaşi confirmare.
Organul înregistrării de stat nu este în drept să refuze primirea cererii de înregistrare sau să
solicite alte documente decât cele prevăzute de lege.
Denumirea persoanei juridice
Denumirea persoanei juridice trebuie să corespundă cerinţelor prevăzute la art.66 din Codul civil.
Persoana juridică a cărei denumire conţine denumirea oficială a statului sau a unei unităţi
administrativ-teritoriale se înregistrează dacă utilizarea acesteia a fost permisă în modul şi în condiţiile
stabilite de lege. Persoana juridică este în drept să utilizeze denumirea sa din momentul înregistrării de
stat.
Sediul persoanei juridice
Organul înregistrării de stat înscrie în Registrul de stat datele cu privire la sediul persoanei
juridice indicate în actele de constituire şi nu este în drept să ceară alte documente pentru confirmarea
acestor date. Răspunderea pentru autenticitatea datelor prezentate cu privire la sediu o poartă persoana
juridică.
Sediul se consideră schimbat şi este opozabil terţelor persoane din momentul înregistrării acestui
fapt în Registrul de stat.
Procedura înregistrării
Registratorul verifică legalitatea documentelor depuse pentru înregistrare şi, în termen de cel mult
cinci zile lucrătoare va adoptă decizia de înregistrare sau de a refuza înregistrarea. Persoanei juridice la
înregistrare i se atribuie un număr de identificare de stat (IDNO), care se indică pe foaia de titlu a actelor
de constituire.
Persoana juridică se consideră înregistrată la data adoptării deciziei de înregistrare.
Decizia de înregistrare poate fi contestată în instanţa de judecată şi poate fi anulată numai de
instanţa de judecată.
Refuzul înregistrării de stat a persoanei juridice survine în următoarele cazuri:
a) nedepunerii tuturor documentelor necesare pentru înregistrare;
b) necorespunderii actelor de constituire sau altor documente depuse pentru înregistrare
cerinţelor prevăzute de lege;
c) încălcării procedurii legale de constituire, reorganizare, lichidare, suspendare sau reluare a
activităţii persoanei juridice, de modificare a actelor de constituire ale persoanei juridice;
1
c ) constituirii unei noi persoane de către fondatorul persoanei juridice radiată din Registrul de
1
stat ca rezultat al aplicării art.174 din Codul fiscal - în decursul a 3 ani
d) încălcării, din motive neîntemeiate, a termenului de depunere a documentelor pentru
înregistrarea modificărilor operate în actele de constituire sau în datele înscrise în Registrul de stat.
Înregistrarea de stat nu poate fi refuzată pentru motive de inoportunitate.
Refuzul înregistrării de stat nu poate împiedica depunerea repetată a documentelor în vederea
înregistrării dacă au fost înlăturate cauzele care au servit drept temei pentru refuzul înregistrării.
Decizia de a refuza înregistrarea poate fi contestată în instanţa de judecată şi poate fi anulată
numai de către instanţa de judecată.
În conformitate cu prevederile art. 116 a Codului civil asociatul are următoarele obligaţii:
- Obligaţia de a transmite a aportului la capitalul social în ordinea, mărimea,
modul prevăzut de lege sau alt act de constituire.
Mărimea aportului se poate determina de:
a)- prevederile legale;
b) – de actul de constituire;
c) - hotărîrea asociaţilor cu privire la majorarea capitalului social.
Aportul se transmite conform art. 112 a Codului Civil în cel mult 6 luni de la data constituirii
societăţii. Ca excepţie asociatul unic varsă integral aportul subscris pînă la data constituirii. Conform art.
113 a Codului Civil la data înregistrării fiecare asociat e obligate să verse în n umerar cel puţin 40% din
aportul subscris dacaă nu se prevede de lege sau statut o proporţie mai mare. La SA plata în bani pentru
acţiunile subscrise se face pînă la înregistrarea societăţii iar aportul în natură se varsă timp de o lună din
momentul constituirii.
- Obligaţia de neconcurenţă. Astfel conform prevederilor art. 116, al. 2 se prevede că - Fără
acordul societăţii de persoane, membrul nu are dreptul să practice activităţi similare celei pe care o
practică societatea. Acordul membrilor se prezumă, până la proba contrară, pentru activităţile despre care
membrii erau informaţi la data acceptării în calitate de membru. În cazul în care această obligaţie se
încalcă societatea poate prevedea repararea prejudiciului cauzat sau cesiunea beneficiului realizat.
- Alte obligaţii prevăzute de lege sau de actul de constituire.
2. Drepturile asociaţilor faţă de persoana juridică cu scop lucrativ.
Organele obligatorii sunt – organul suprem de decizie şi organul executiv, iar pentru
unele categorii de persoane juridice prin legi speciale mai sunt prevăzute drept obligatorii şi alte categorii
de organe precum sunt – comisia de cenzori şi consiliul de administraţie (pentru SA care deţin mai mult
de 50 acţionari).
Dacă numărul asociaţilor SRL depăşeşte 15 asociaţi, desemnarea cenzorului este obligatorie.
A) Organul suprem de decizie – se constituie din totalitatea asociaţilor persoanei
juridice şi formează voinţa persoanei juridice, decide asupra celor mai importante chestiuni legate de
funcţionarea, gestionarea şi existenţa persoanei juridice. Dacă este un singur asociat organul supreme
se constituie din unicul fondator. Deciziile organului suprem sunt obligatorii pentru celelalte organe ale
persoanei juridice. Activitatea Adunării Generale a Asociaţilor este reglementată prin acte normative
speciale pentru fiecare tip de persoană juridică precum şi de acte normative interne care detalizează
activitatea acestui organ.
Adunarea Generală a Asociaţilor poate fi de 2 feluri:
I) Ordinară – ce se convoacă cel puţin 1 dată pe an, de regulă după expirarea anului
financiar;
II) Extraordinară – se convoacă ori de câte ori este necesar pentru a decide unele
chestiuni importante ce pot apărea pe parcursul anului, dacă acestea nu sunt de competenţa celorlalte
organe.
Adunarea generală a asociaţilor se poate desfăşura în trei forme:
1. Cu prezenţa asociaţilor (fiecare asociat în parte se informează referitor la locul, timpul
desfăşurării, chestiunile de pe ordinea de zi, etc.)
2. Prin corespondenţă (fiecărui asociat i se expediază chestiunile de pe ordinea de zi şi
buletinul de vot în care acesta marchează răspunsurile în dependenţă de voinţa sa).
3. Adunarea Generală Mixtă. Se îmbină primele două forme.
Competenţa Adunării Generale ţine soluţionarea celor mai importante chestiuni:
Atribuţiile exclusive ale Adunării Generale a asociaţilor nu pot fi delegate altor organe ale
persoanei juridice.
Atribuţiile neexclusive pot fi transmise în competenţa consiliului societăţii, ca de exemplu:
hotărârile privind deschiderea, transformarea sau dizolvarea filialelor şi reprezentanţelor,
privind numirea şi eliberarea din funcţie a conducătorilor lor, precum şi modificările şi completările operate
în statut în legătură cu aceasta.
Regulamentul organului executiv al societăţii şi deciziile privind alegerea organului executiv şi numirea
conducătorului acestuia sau încetarea înainte de termen a împuternicirilor lui, privind stabilirea
cuantumului retribuţiei muncii lui, remuneraţiei şi compensaţiilor, privind tragerea lui la răspundere sau
eliberarea de răspundere;
Convocarea Adunării generale a asociaţilor.
În cadrul SNC şi SC dreptul de convocare îl are oricare asociat.
În cadrul SRL la iniţiativa organului executiv, a Consiliului, dacă este sau la iniţiativa asociatului
ce deţine mai mult de 10% din capitalul social. În conformitate cu art. 78, al. 3 al Legii cu privire la SRL
Cenzorul SRL este obligat să convoace adunarea generală a asociaţilor dacă a constatat fapte
care contravin legii sau actului de constituire şi care au cauzat sau pot cauza prejudicii societăţii.
În cadrul SA la iniţiativa consiliului de către organul executiv sau acţionarilor ce deţin mai mult de 25 %
din acţiunile cu drept de vot.
Ordinea de zi se pregăteşte de organul care a pregătit convocarea adunării generale. Fiecare
asociat are dreptul de a introduce chestiuni în ordinea de zi, care trebuie aduse la cunoştinţa celorlalţi
asociaţi. În orice caz în ordinea de zi nu pot fi incluse alte chestiuni decât cele aduse la cunoştinţa
tuturor asociaţilor.
Hotărârea privind convocarea adunării generale a asociaţilor SRL se aduce la cunoştinţa fiecărui
asociat prin scrisoare recomandată, expediată cu cel puţin 10 zile înainte de data ţinerii adunării, iar
în cadrul adunării generale ordinare a acţionarilor SA cu cel puţin 30 de zile înainte de ţinerea
adunării generale a acţionarilor
Modificările şi completările ordinii de zi trebuie să fie aduse la cunoştinţa asociaţilor SRL prin
scrisoare recomandată, expediată cu cel puţin 3 zile înainte de data ţinerii adunării.
La adunare poate participa asociatul personal sau prin reprezentant împuternicit prin procură.
Administratorul nu poate fi reprezentant al asociatului.
Dacă adunarea generală a acţionarilor SA nu a avut cvorumul necesar, adunarea se convoacă repetat,
cu aceiaşi ordine de zi şi în prezenţa acţionarilor care au fost înscrişi în lista acţionarilor care au avut
dreptul să participe la convocarea precedentă. Lista modificărilor operate în această listă se întocmeşte
în conformitate cu prevederile legii. Data convocării repetate a adunării generale se stabileşte de organul
sau persoanele care au adoptat decizia de convocare şi va fi nu mai devreme de 20 de zile şi nu mai
târziu de 60 de zile de la data la care a fost fixată convocarea precedentă. Despre ţinerea adunării
generale convocate repetat acţionarii vor fi informaţi în modul prevăzut la art.55 alin.(1) sau alin.(2), cel
mai târziu cu 10 zile înainte de ţinerea adunării generale. Adunarea generală a acţionarilor convocată
repetat este deliberativă dacă la aceasta participă acţionari care deţin cel puţin o pătrime din acţiunile cu
drept de vot ale societăţii aflate în circulaţie.
Adoptarea deciziilor
În cadrul SNC deciziile cu privire la conducerea societăţii se iau cu acordul tuturor membrilor, iar
în cadrul Societăţii în comandită cu acordul asociaţilor comanditaţi.
Conform prevederilor art. 61, al.2 SA Hotărârile adunării generale a acţionarilor asupra
chestiunilor ce ţin de competenţa sa exclusivă se iau cu două treimi din voturile reprezentate la adunare,
cu excepţia hotărârilor privind alegerea consiliului societăţii care se adoptă prin vot cumulativ şi a
hotărârilor asupra celorlalte chestiuni care se iau cu mai mult de jumătate din voturile reprezentate la
adunare.
Procesul-verbal al adunării generale a acţionarilor SA se întocmeşte în termen de 10 zile de la
închiderea adunării generale, în cel puţin două exemplare. Fiecare exemplar al procesului-verbal va fi
semnat de preşedintele şi de secretarul adunării generale ale căror semnături se autentifică de membrii
comisiei de cenzori în exerciţiu sau de notar.
Organele facultative
Consiliul Societăţii.
Consiliul societăţii reprezintă interesele asociaţilor în perioada dintre adunările generale şi, în
limitele atribuţiilor sale, exercită conducerea generală şi controlul asupra activităţii societăţii. Consiliul
societăţii este subordonat adunării generale a acţionarilor.
Conf. art. 73 a Codului Civil fuziunea se realizează prin contopire sau absorbţie.
Contopirea are ca efect încetarea existenţei persoanelor juridice participante la contopire şi
trecerea integrală a drepturilor şi obligaţiilor acestora la persoana juridică ce se înfiinţează.
În cazul contopirii persoanelor juridice, drepturile şi obligaţiile fiecăreia din ele trec la
noua persoană juridică, în conformitate cu actul de transmitere.
Absorbţia are ca efect încetarea existenţei persoanelor juridice absorbite şi trecerea integrală a
drepturilor şi obligaţiilor acestora la persoana juridică absorbantă.
În cazul absorbţiei unei persoane juridice de către alta, drepturile şi obligaţiile persoanei
juridice absorbite trec la persoana juridică absorbantă în conformitate cu actul de transmitere.
Articolul 76. şi art. 21 a Legii cu privire la Înregistrarea de stat - După expirarea a 3 luni de la
ultima publicaţie a avizului privind fuziunea, organul executiv al persoanei juridice absorbite sau al
persoanei juridice participante la contopire depune, la CÎS, o cerere prin care solicită înregistrarea
fuziunii. La cerere se anexează:
a) copia autentificată de pe contractului de fuziune;
b) hotărârea de reorganizare, adoptată de organul competent al fiecărei persoane juridice
participante la reorganizare;
c) actele de constituire ale persoanei juridice participante la reorganizare;
d) actele de constituire ale persoanei juridice nou-create;
e) documentul ce confirmă acceptarea de către creditori a garanţiilor oferite sau ce confirmă
plata datoriilor, după caz;
f) autorizaţia de fuziune, după caz;
g) actul de transmitere sau bilanţul de repartiţie, după caz;
h) copia avizelor de reorganizare a persoanei juridice, publicate conform prevederilor art.72
din Codul civil;
i) documentul ce confirmă achitarea taxei de înregistrare.
Până la depunerea documentelor pentru înregistrarea reorganizării, persoana juridică care, ca
urmare a reorganizării, îşi încetează existenţa este obligată, pe propria răspundere, sub sancţiunea plăţii
de daune-interese, să închidă contul (conturile) bancare şi să nimicească ştampila, după caz. După
expirarea termenului de 3 luni, organul executiv al persoanei juridice absorbante sau al persoanelor
juridice care se contopesc depune o cerere de înregistrare la organul de stat unde este înregistrată
persoana juridică absorbantă sau unde urmează a fi înregistrată noua persoană juridică. La cerere se
anexează actele indicate. Persoana juridică ce se constituie anexează, de asemenea, actele necesare
înregistrării persoanei juridice de tipul respectiv.
De la data înregistrării fuziunii, patrimoniul persoanei juridice absorbite sau al persoanelor
juridice care se contopesc trece la persoana juridică absorbantă sau la noua persoană juridică. După
înregistrarea fuziunii, persoana juridică absorbantă sau noua persoană juridică include în bilanţul său
activele şi pasivele persoanei juridice absorbite sau ale persoanelor juridice contopite, iar bunurile sânt
înregistrate ca bunuri ale persoanei juridice absorbante sau ale noii persoane juridice.
Transformarea persoanei juridice are ca efect schimbarea formei sale juridice de organizare prin
modificarea actelor de constituire în condiţiile legii. Transformarea persoanei juridice trebuie să
întrunească şi condiţiile prevăzute de lege pentru forma juridică de organizare în care se transformă.
În cazul reorganizării persoanei juridice prin transformare, drepturile şi obligaţiile persoanei
juridice reorganizate trec la noua persoană juridică în conformitate cu actul de transmitere.
Hotărârea cu privire la transformarea persoanei juridice se adoptă de organul suprem de decizie
cu cvorumul necesar pentru adoptarea deciziei de reorganizare a întreprinderii, adică cu votul a cel puţin
2/3 din numărul asociaţilor întreprinderii dacă un număr mai mare nu e prevăzut de lege sau actul de
constituire.
Hotărârea de reorganizare prin transformare se aduce la cunoştinţa creditorilor prin publicare în
două ediţii consecutive ale Monitorului Oficial al Republicii Moldova. După expirarea termenului de trei
luni din data ultimei publicaţii se purcede la înregistrarea reorganizării prin transformare de către organul
competent.
Subiectul 8. DIZOLVAREA ŞI LICHIDAREA PERSOANEI JURIDICE.
Art. 87 a Codului Civil prevede cazurile de dizolvare a persoanei juridice de către instanţa de
judecată. Astfel, Instanţa de judecată dizolvă persoana juridică dacă:
a) constituirea ei este viciată;
b) actul de constituire nu corespunde prevederilor legii;
c) nu se încadrează în prevederile legale referitoare la forma ei juridică de organizare;
d) activitatea ei contravine ordinii publice;
e) există alte situaţii prevăzute de lege.
Instanţa de judecată nu dizolvă persoana juridică dacă, în termenul pe care îl acordă, persoana
va corespunde prevederilor legii.
Instanţa de judecată poate dizolva persoana juridică dacă aceasta contravine interdicţiilor stabilite
de prezentul cod pentru forma ei juridică de organizare sau dacă activitatea ei contravine grav actului de
constituire. Dizolvarea persoanei juridice se pronunţă la cererea participantului, a procurorului sau a
Ministerului Justiţiei.
Instanţa de judecată care examinează cererea privind dizolvarea persoanei juridice poate pune
bunurile acesteia, la cerere, sub administrare fiduciară. În încheiere se specifică data instituirii
administrării fiduciare. Instanţa desemnează unul sau mai mulţi administratori fiduciari şi determină
limitele împuternicirilor şi remuneraţia lor.
Dacă instanţa de judecată nu dispune altfel, organele persoanei juridice nu pot emite decizii fără
acordul prealabil al administratorului fiduciar, iar persoanele cu drept de reprezentare a persoanei juridice
nu pot încheia acte juridice fără participarea acestuia. Instanţa de judecată poate modifica sau anula în
orice moment încheierea sa de instituire a administrării fiduciare. Aceasta încetează în momentul în care
hotărârea judecătorească cu privire la dizolvare rămâne definitivă. Administratorul fiduciar notifică organul
care a efectuat înregistrarea de stat a persoanei juridice despre încheierea judecătorească şi comunică
despre sine informaţiile care se cer de la un administrator. Actul juridic încheiat de persoana juridică până
la înregistrarea administrării fiduciare, fără a ţine cont de limitarea impusă prin administrare fiduciară, este
valabil dacă cealaltă parte nu ştia şi nici nu trebuia să ştie despre instituirea administrării fiduciare.
În cazul în care persoana juridică se dizolvă voluntar, în temeiul deciziei Adunării Generale a
Asociaţilor, organul ei executiv depune o cerere de dizolvare la Camera Înregistrării de Stat. În acest caz
decizia trebuie anexată la cerere. În cazul dizolvării prin hotărâre judecătorească, instanţa transmite o
copie de pe hotărârea irevocabilă organului care a efectuat înregistrarea de stat a persoanei juridice ce
se dizolvă.
1. NOŢIUNEA DE INSOLVABILITATE
Subiecte supuse insolvabilităţii sunt stabilite de art. 1 , al. 2 a Legii insolvabilităţii care
menţionează că legea este aplicabilă persoanelor juridice, indiferent de tipul de proprietate şi forma
juridică de organizare, întreprinzătorilor individuali, inclusiv titularilor de patentă de întreprinzător,
societăţilor de asigurări, fondurilor de investiţii, companiilor fiduciare, organizaţiilor necomerciale,
înregistrate în Republica Moldova în modul stabilit. Legea insolvabilităţii nu se aplică băncilor.
Societate în nume colectiv este societatea comercială ai cărei membri practică, în conformitate cu
actul de constituire, activitate de întreprinzător în numele societăţii şi răspund solidar şi nelimitat pentru
obligaţiile acesteia. Numărul asociaţilor nu poate fi mai mic de 2 şi nici mai mare de 20 de persoane fizice
sau juridice. O persoană fizică sau juridică poate fi asociatul numai al unei societăţi în nume colectiv.
Denumirea societăţii în nume colectiv trebuie să includă sintagma în limba de stat “societate în
nume colectiv” sau abrevierea “S.N.C.”, numele sau denumirea asociaţilor. Dacă nu sînt incluse numele
sau denumirea tuturor asociaţilor, în denumirea societăţii trebuie să se includă numele sau denumirea a
cel puţin unuia dintre asociaţi şi sintagma în limba de stat “şi compania” sau abrevierea “şi Co”.
În afară de cele menţionate la art.108 alin.(1) Cod Civil, în actul de constituire al societăţii în
nume colectiv trebuie să se indice:
a) cuantumul şi conţinutul capitalului social al societăţii şi modul depunerii aporturilor;
b) mărimea şi modalitatea de modificare a participaţiunilor fiecărui participant la capitalul social;
c) răspunderea membrilor pentru încălcarea obligaţiilor de depunere a aporturilor;
d) procedura de adoptare a hotărârilor de către asociaţi;
e) procedura de admitere a noilor asociaţi;
f) temeiurile şi procedura de retragere şi excludere a asociatului din societate.
Actul de constituire poate fi modificat numai prin votul unanim al tuturor asociaţilor.
Conducerea societăţii în nume colectiv se exercită prin acordul tuturor membrilor. În actul de
constituire al societăţii pot fi prevăzute cazurile în care hotărârea se adoptă cu majoritatea voturilor
membrilor. Fiecare membru al societăţii în nume colectiv are un singur vot dacă actul de constituire nu
prevede altfel.
Administrarea societăţii în nume colectiv. Fiecare membru al societăţii în nume colectiv are
dreptul de a acţiona în numele societăţii dacă actul de constituire nu prevede că toţi membrii
administrează societatea în comun sau că administrarea este delegată unor anumiţi membri sau unor
terţi. Împuternicirile administratorului se limitează la domeniul de activitate al societăţii. Pentru săvârşirea
de acte ce depăşesc aceste limite este necesar acordul tuturor asociaţilor. În cazul administrării în
comun, deciziile trebuie luate în unanimitate. Dacă administrarea societăţii se deleagă unei sau mai
multor persoane, ceilalţi membri, pentru a încheia acte juridice în numele societăţii, trebuie să aibă
procură de la prima (primele). În raporturile cu terţii, societatea nu are dreptul să invoce clauzele actului
de constituire prin care se limitează împuternicirile membrilor societăţii, cu excepţia cazurilor în care
societatea va demonstra că terţul, în momentul încheierii actului juridic, cunoştea sau trebuia să
cunoască faptul că membrul nu este împuternicit să acţioneze în numele societăţii.
Dreptul şi obligaţia de a reprezenta societatea în nume colectiv îl au toţi membrii ei. Actul de
constituire poate stipula dreptul unuia sau mai multor membri de a reprezenta societatea. În acest caz,
ceilalţi membri nu au dreptul să o reprezinte. În cazul desemnării administratorilor dintre terţi, dreptul de a
reprezenta societatea în nume colectiv poate fi stipulat în actul de constituire.
Veniturile şi pierderile societăţii în nume colectiv se repartizează între membrii ei proporţional
participaţiunilor la capitalul social, dacă actul de constituire sau acordul membrilor nu prevede altfel.
Membrii societăţii în nume colectiv poartă răspundere subsidiară solidară cu tot patrimoniul lor
pentru obligaţiile societăţii. Membrul societăţii în nume colectiv care nu este fondatorul ei poartă
răspundere în egală măsură cu alţi membri pentru obligaţiile apărute pînă la încadrarea lui în societate.
Membrul care a ieşit din societatea în nume colectiv poartă răspundere, pentru obligaţiile apărute pînă la
ieşirea lui din societate, în egală măsură cu membrii rămaşi, în termen de 2 ani din ziua aprobării dării de
seamă despre activitatea societăţii pentru anul în care a ieşit din societate.
În caz de retragere a unui membru al societăţii în nume colectiv, de deces, declarare a dispariţiei
fără veste sau a incapacităţii unui membru persoană fizică, de insolvabilitate, deschidere a procedurii de
reorganizare în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, de lichidare a membrului persoană juridică al societăţii
sau de urmărire de către un creditor a participaţiunii membrului în capitalul social, societatea poate să-şi
continue activitatea dacă este prevăzut de actul de constituire al societăţii sau dacă hotărârea privind
continuarea activităţii se adoptă în unanimitate de către membrii rămaşi. Membrul societăţii în nume
colectiv poate fi exclus din societate dacă ceilalţi membri cer, din motive întemeiate prin unanimitate de
voturi, instanţei de judecată excluderea lui.
Membrul societăţii în nume colectiv are dreptul să se retragă din ea cu condiţia informării celorlalţi
membri cu cel puţin 6 luni până la data retragerii. Membrului care s-a retras din societatea în nume
colectiv i se achită valoarea părţii din patrimoniu proporţional participaţiunii lui în capitalul social dacă
actul de constituire nu prevede altfel.
Urmărirea participaţiunii din capitalul social al membrului societăţii în nume colectiv pentru
datoriile lui nelegate de participarea la societate (datorii personale) se permite doar în cazul insuficienţei
unui alt patrimoniu al acestuia pentru onorarea datoriilor. Creditorii unui astfel de membru sînt în drept să
ceară societăţii separarea unei părţi din patrimoniul ei proporţional participaţiunii debitorului la capitalul
social pentru urmărirea acestei părţi. Partea din patrimoniul societăţii susceptibilă separării sau valoarea
ei se determină conform unui bilanţ întocmit la momentul înaintării pretenţiilor creditorilor cu privire la
separare.
În afară de cazurile general prevăzute de art.86 alin.(1) Cod Civil, societatea în nume colectiv se
dizolvă dacă în ea rămîne un singur membru. Ultimul membru rămas al societăţii în nume colectiv are
dreptul ca, în termen de 6 luni, să reorganizeze societatea, în modul prevăzut de prezentul cod. În cazul
reorganizării societăţii în nume colectiv în societate pe acţiuni, în societate cu răspundere limitată sau în
cooperativă, asociaţii continuă, în termen de 3 ani, să răspundă solidar şi nelimitat pentru obligaţiile
născute pînă la reorganizare.
D) Cenzorul
Pentru exercitarea controlului asupra gestiunii societăţii şi acţiunilor administratorului, adunarea
generală a asociaţilor poate desemna unul sau mai mulţi cenzori dintre asociaţi sau dintre terţi. Dacă
numărul asociaţilor depăşeşte 15, desemnarea cenzorului este obligatorie. Numărul de cenzori se
stabileşte prin actul de constituire al societăţii.
Cenzorul se desemnează pentru o perioadă de 3 ani şi oricînd poate fi eliberat.
Consiliul Societăţii
Consiliul societăţii reprezintă interesele acţionarilor în perioada dintre adunările generale şi, în
limitele atribuţiilor sale, exercită conducerea generală şi controlul asupra activităţii societăţii. Consiliul
societăţii este subordonat adunării generale a acţionarilor.
Membrii consiliului societăţii se aleg de adunarea generală a acţionarilor pe termenul prevăzut
în statut, dar nu mai mare de 4 ani. Aceleaşi persoane pot fi realese un număr nelimitat de ori.
Componenţa numerică a consiliului societăţii se stabileşte în statutul societăţii, în regulamentul consiliului
societăţii sau în hotărîrea adunării generale a acţionarilor şi va fi nu mai mică de 3 persoane. În
societatea cu un număr de acţionari de peste 50, inclusiv acţionari reprezentaţi de deţinătorii nominali de
acţiuni, consiliul societăţii va fi ales prin vot cumulativ şi va fi compus din cel puţin 5 membri.
Modul, termenele de convocare şi de ţinere a şedinţelor consiliului societăţii se stabilesc de legea
cu privire la societăţile pe acţiuni, de statutul societăţii şi de regulamentul consiliului societăţii. Şedinţele
consiliului societăţii pot fi ordinare şi extraordinare şi ţinute cu prezenţa membrilor săi, prin corespondenţă
sau sub formă mixtă.
3.CAPITALUL SOCIAL
Acţiuni sânt părţile în care este divizat capitalul social al societăţii pe acţiuni în conformitate cu
actul de constituire. Acţiunea atestă dreptul acţionarului de a participa la conducerea societăţii, de a primi
dividende şi o parte din valoarea bunurilor societăţii în cazul lichidării acesteia, precum şi alte drepturi
prevăzute de lege sau de actul de constituire al societăţii.
Obligaţiunile. Societatea pe acţiuni poate emite obligaţiuni nominative. Valoarea nominală a
tuturor obligaţiunilor plasate de societate nu trebuie să depăşească mărimea capitalului social.
Obligaţiunea acordă deţinătorului său dreptul la dobânda promisă de emitent, iar la sfârşitul perioadei
pentru care este emisă şi dreptul la valoarea nominală a acesteia. Obligaţiunile pot fi convertite în acţiuni.
Capitalul social al societăţii determină valoarea minimă a activelor nete ale societăţii, care asigură
interesele patrimoniale ale creditorilor şi acţionarilor. Capitalul social al societăţii nu poate fi mai mic de
20000 lei.
Aporturi la capitalul social pot fi:
a) mijloace băneşti;
b) valorile mobiliare plătite în întregime;
c) alte bunuri, inclusiv drepturi patrimoniale sau alte drepturi care pot fi evaluate în bani;
d) obligaţiile (datoriile) societăţii faţă de creditori.
Valoarea de piaţă a aporturilor nebăneşti se aprobă prin hotărârea adunării constitutive sau a
adunării generale a acţionarilor ori prin decizia consiliului societăţii, pornindu-se de la preţurile pieţei
organizate publicate la data transmiterii acestor aporturi. Valoarea de piaţă a aportului nebănesc în
capitalul social al societăţii se aprobă în temeiul raportului organizaţiei de audit sau al unei alte organizaţii
specializate care nu este persoană afiliată a societăţii.
Capitalul social al societăţii poate fi modificat prin mărirea sau reducerea lui, în conformitate cu
legislaţia cu privire la valorile mobiliare şi cu statutul societăţii. Hotărârea de modificare a capitalului social
se ia de adunarea generală a acţionarilor.
Capitalul social al societăţii poate fi mărit prin:
a) mărirea valorii nominale (fixate) a acţiunilor plasate; şi/sau
b) plasarea de acţiuni ale emisiunii suplimentare.
Capitalul social al societăţii poate fi redus prin:
a) reducerea valorii nominale (fixate) a acţiunilor plasate; şi/sau
b) anularea acţiunilor de tezaur.
Hotărârea cu privire la reducerea capitalului social va fi publicată de societate în termen de 15
zile de la data luării ei.
Societatea pe acţiuni formează un capital de rezervă, a cărui mărime va fi stabilită de statut şi va
constitui nu mai puţin de 10% din capitalul social al societăţii.
Subiectul 13. SOCIETĂŢILE COOPERATISTE (Cooperativa de Producţie şi Cooperativa de
Întreprinzător).
2. COOPERATIVA DE ÎNTREPRINZĂTOR
3. COOPERATIVA DE PRODUCŢIE
Cooperativa de producţie, este o întreprindere înfiinţată de către 5 sau mai multe persoane fizice
în scopul desfăşurării în comun a activităţii de producţie şi a altei activităţi economice, bazate
preponderent pe munca personală a membrilor ei şi pe cooperarea cotelor de participare la capitalul
acesteia, denumite în continuare cote de participare.
Cooperativa se organizează şi funcţionează în baza următoarelor principii:
a) asocierea benevolă în cooperativă şi retragerea liberă din ea;
b) administrarea pe principii democratice a activităţii cooperativei;
c) unitatea intereselor de muncă, contribuţia economică şi ajutorul reciproc al membrilor
cooperativei;
d) accesul liber la informaţia privind activitatea cooperativei.
Cooperativa are patrimoniu propriu separat de patrimoniul membrilor săi. Patrimoniul
cooperativei se formează din mijloace băneşti şi din bunuri transmise în capitalul ei propriu, din venituri,
donaţii, credite şi împrumuturi, precum şi din alt patrimoniu dobîndit în conformitate cu legea.
Capitalul cooperativei se formează din capitalul propriu şi din capitalul împrumutat (din datorii).
Capitalul propriu al cooperativei se formează din capitalul social (cotele de participare), capitalul
suplimentar, rezervele (fondurile) cooperativei, profitul nerepartizat, subvenţii, sponsorizări şi din alte
sume obţinute în conformitate cu legislaţia. Mărimea capitalului social al cooperativei va fi, la fiecare dată
de raportare, egală cu valoarea cotelor de participare, inclusiv a părţilor lor nedepuse, ale tuturor
membrilor cooperativei înmatriculaţi la aceeaşi dată în registrul membrilor cooperativei.
Membri ai cooperativei pot fi persoanele fizice care au împlinit vârsta de 16 ani, corespund
prevederilor statutului cooperativei şi au depus aporturi în contul cotelor de participare.
Încetarea calităţii de membru al cooperativei
Calitatea de membru al cooperativei încetează în caz de:
a) retragere din cooperativă;
b) înstrăinare a cotei de participare;
c) excludere din cooperativă;
d) deces;
e) reorganizare sau lichidare a cooperativei.
1. Întreprinderea de stat.
2. Întreprinderea municipală.
1. ÎNTREPRINDEREA DE STAT.
Întreprinderea de stat este o întreprindere al cărei capital social aparţine în întregime statului.
Întreprinderea de stat este agent economic independent cu drepturi de persoană juridică, care, pe baza
proprietăţii de stat transmise ei în gestiune, desfăşoară activitate de întreprinzător.
Întreprinderea poartă răspundere pentru obligaţiunile sale cu toate bunurile de care dispune.
Organul administraţiei de stat nu poartă răspundere pentru obligaţiunile întreprinderii pe care a înfiinţat-o.
Întreprinderea nu poartă răspundere pentru obligaţiunile organului administraţiei de stat care a
înfiinţat-o.
Modul de înfiinţare şi înregistrare a întreprinderii.
Hotărârea cu privire la înfiinţarea întreprinderii se adoptă de către Guvern, la propunerea
organului central de specialitate sau a unei alte autorităţi administrative. Funcţia de fondator al
întreprinderii în numele Guvernului va fi exercitată de autoritatea specificată în hotărârea Guvernului.
Documentele de constituire a întreprinderii sânt decizia fondatorului privind înfiinţarea ei şi
statutul întreprinderii. Statutul-model al întreprinderii de stat se aprobă de către Guvern.
Bunurile transmise întreprinderii în gestiune sânt constituite din terenul, fondurile fixe şi
circulante, alte valori, al căror cost este indicat în bilanţul autonom al întreprinderii. Modul de posesiune,
folosinţă şi dispunere de bunurile întreprinderii se stabileşte de legislaţie şi de statutul întreprinderii
Întreprinderea nu poate fără autorizaţia fondatorului să dea în arendă, locaţiune sau comodat ori
în gaj bunurile sale, să participe cu aceste bunuri la activitatea structurilor nestatale şi să investească
mijloace în alte state.
Mărimea capitalului social şi procedura modificării lui se stabilesc în statutul întreprinderii. Sursele
de formare a capitalului social sînt:
a) depunerile materiale ale fondatorului;
b) investiţiile capitale din contul subvenţiilor şi beneficiului;
c) bunurile transmise în mod gratuit;
d) alte surse neinterzise de legislaţie.
Gestiunea Întreprinderii
Fondatorul îşi exercită drepturile de gestionar al întreprinderii prin intermediul consiliului de
administraţie şi al administratorului întreprinderii (organul executiv).
Fondatorul are următoarele atribuţii:
a) aprobă statutul întreprinderii, modificările şi completările acestuia;
b) desemnează membrii consiliului de administraţie şi îi revocă;
c) desemnează administratorul întreprinderii şi îl eliberează din funcţie, la propunerea consiliului
de administraţie;
d) transmite bunurile şi atribuţiile sale în ceea ce priveşte desfăşurarea activităţii de întreprinzător
administratorului în baza contractului (acordului).
Contractul reglementează relaţiile dintre fondator şi administrator, stabileşte drepturile şi
obligaţiunile părţilor, inclusiv restricţiile la drepturile de folosinţă şi de dispunere de patrimoniu, prevede
modul şi condiţiile de remunerare a administratorului şi răspunderea materială a părţilor, condiţiile de
reziliere a contractului. Fondatorul nu are dreptul să intervină în activitatea întreprinderii după încheierea
contractului cu administratorul, cu excepţia cazurilor prevăzute de legislaţie şi de contract.
Consiliul de administraţie şi atribuţiile lui
Consiliul de administraţie este organul colegial de administrare a întreprinderii, reprezintă
interesele statului şi îşi exercită activitatea în conformitate cu prezenta lege şi Regulamentul consiliului de
administraţie al întreprinderii de stat aprobat de fondator. Componenţa numerică a consiliului de
administraţie se stabileşte de către fondator în funcţie de indicii economico-financiari ai întreprinderii şi va
fi dintr-un număr impar, nu mai mic de 3 persoane. Componenţa numerică a consiliului se specifică în
Regulamentul consiliului de administraţie.
Administratorul:
a) conduce activitatea întreprinderii şi asigură funcţionarea ei eficientă;
b) acţionează fără procură în numele întreprinderii;
c) reprezintă interesele întreprinderii în relaţiile cu persoanele fizice şi juridice, precum şi cu
organele de justiţie, acordând astfel de împuterniciri în unele probleme şi altor lucrători ai întreprinderii;
d) asigură executarea deciziilor fondatorului şi consiliului de administraţie;
e) asigură, la decizia consiliului de administraţie, efectuarea auditului rapoartelor financiare şi
încheie contractul de audit cu societatea de audit;
Întreprinderea poate practica orice genuri de activitate prevăzute în statutul ei; cu excepţia celor
interzise de legislaţie.
Încetarea activităţii
Activitatea întreprinderii încetează, în conformitate cu statutul său şi la decizia fondatorului prin
reorganizarea sau lichidarea ei. Întreprinderea poate fi lichidată de asemenea de către instanţa
judecătorească economică competentă în conformitate cu legislaţia.
2. ÎNTREPRINDEREA MUNICIPALĂ.
Patrimoniul Întreprinderii
Bunurile municipale, pe care fondatorul le-a transmis întreprinderii, aparţin acesteia numai în
limitele dreptului gestiunii lor economice. Patrimoniul întreprinderii se constituie din fonduri fixe şi mijloace
circulante, precum şi din alte valori, costul cărora este reflectat în balanţa autonomă a întreprinderii.
Întreprinderea îşi poate înstrăina fondurile fixe (clădirile, construcţiile, utilajele, mijloacele de
transport şi alte valori materiale) numai în baza deciziei fondatorului, cu excepţia cazurilor cînd în statutul
întreprinderii nu se prevede altceva.
Pentru obligaţiile sale întreprinderea poartă răspundere cu întreg patrimoniul său.
Fondatorul nu poartă răspundere pentru obligaţiile întreprinderii, iar întreprinderea nu este
răspunzătoare pentru obligaţiile fondatorului.
Administrarea Întreprinderii
Administrarea întreprinderii este efectuată, în conformitate cu statutul ei, de către conducătorul
acesteia, pe care îl numeşte şi eliberează din funcţie fondatorul.
În contractul încheiat între fondator si conducător se stabilesc drepturile şi obligaţiunile lor
reciproce, inclusiv modul în care conducătorul desemnat îşi exercită atribuţiile de antreprenor, limitele
drepturilor de folosinţă şi gestiune a patrimoniului, genurile de activitate autorizate în beneficiul
fondatorului, relaţiile reciproce financiare, răspunderea pentru neexecutarea sau executarea neconformă
a obligaţiunilor sale, precum şi termenul de valabilitate, condiţiile de modificare şi reziliere a contractului.
Conducătorul poate fi eliberat din funcţie înainte de expirarea termenului contractului potrivit
temeiurilor prevăzute în contract sau de lege.
Întreprinderea îşi organizează activitatea şi îşi determină perspectivele producerii de sine
stătător, reieşind din cererea populaţiei şi gospodăriei locale la producţia, lucrările şi serviciile sale,
precum şi din necesitatea de a-şi asigura dezvoltarea economică şi socială şi sporirea veniturilor
salariaţilor săi.
Preturile producţiei, fabricate de întreprinderile municipale care deţin monopolul pe piaţa de
mărfuri şi resurse, sînt reglementate de către stat.
Controlul asupra activităţi financiare şi economice a întreprinderii este exercitat de fondator.
Activitatea financiară şi economică a întreprinderii este verificată sistematic de către comisia de revizie
(de cenzori) sau revizorul (cenzorul) întreprinderii ori de către o organizaţie de auditing, autorizată în
acest scop printr-un contract special.
REFERINŢE BIBLIOGRAFICE
I. ACTE NORMATIVE
1) Constituţia Republicii Moldova din 29.07.94// Monitorul Oficial al R. Moldova nr.1 din 12.08.1994;
2) Codul civil nr.1107/2002, publicat in Monitorul Oficial, 2002, nr.82-86.
3) Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi nr. 845-XII din 03.01.1992, MO, 1994, nr.2.
4) Legea cu privire la înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor individuali nr.
220-XVI din 19.10.2007, MO nr.184-187, 2007;
5) Legea cu privire la societăţile pe acţiuni nr. 1134-XIII din 2.04.1997, MO, 1997, nr.38-39.
6) Legea cu privire la piaţa valorile mobiliare nr.199-XIV, 18.XI.1998, MO, 1999, nr.27-28.
7) Legea Republicii Moldova nr. 171/11.07.2012 privind piaţa de capital //Monitorul Oficial 193-
197/665, 14.09.2012;
8) Legea privind societăţile cu răspundere limitată nr.135-XVI din 14.06.2007.
9) Legea cu privire la investiţii in activitatea de întreprinzător din 18.03.2004 //Monitorul Oficial al R.
Moldova, nr. 64-66/344 din 23.04.2004;
10) Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29.06.2012, MO, 2012, nr.193-197.
11) Legea privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător nr. 451-XV din
30.07.2001, MO, 2001, nr. 108-109.
12) Legea cu privire la patenta de întreprinzător nr.93-XIV din 5.07.1998, MO, 1998, nr.72-73.
13) Legea privind cooperativele de producţie nr.1007/2002, MO, 2002, nr.71-73.
14) Legea privind cooperativele de întreprinzător nr.73/2001, MO, 2001, nr.49-50.
15) Legea cu privire la întreprinderea de stat nr.146-XIII din 16.06.1994, MO, 1994, nr.2.
16) Legea instituţiilor financiare nr. 550-XIII din 21.07.1995, MO, 1996, nr.1.
17) Legea cu privire la grupele financiar industriale nr.1418/2000, MO, nr.27-28/2001;
18) Legea privind gospodăriile ţărăneşti (de fermier), nr.1353/2000, MO, nr. 14-15;
19) Legea nr.206/2006 privind susţinerea sectorului intreprinderilor mici şi mijlocii //MO nr.126-
130/2006.
20) Legea contabilităţii nr. 113-XVI din 27.04.2007, MO, 2007, nr.90-93.
21) Legea concurenţei Nr. 183 din 11.07.2012, MO-193-197, 2012;
22) Legea privind măsurile antidumping, compensatorii şi de salvgardare nr.820/2000, MO-5-7/2001;
23) Legea privind zonele economice libere nr.440/2001, MO, 2001, nr.108-109;
24) Legea nr. 625 din 03.11.95 cu privire la Zona Antreprenoriatului Liber "Expo-Business-Chişinău"
//Monitorul Oficial 73/857 din 28.12.1995;
25) Legea nr. 1295 din 25.07.2002 privind Zona Economică Liberă "Ungheni-business" //Monitorul
Oficial 113-114/898 din 05.08.2002;
26) Legea nr. 1565 din 26.02.98 privind Zona Antreprenoriatului Liber - Parcul de Producţie "Otaci-
Business" //Monitorul Oficial 36-37/242 din 23.04.1998;
27) Legea nr. 1529 din 19.02.98 privind Zona Antreprenoriatului Liber -Parcul de Producţie "Taraclia"
//Monitorul Oficial 36-37/238 din 23.04.1998;
28) Legea nr. 626 din 03.11.95 privind Zona Antreprenoriatului Liber "Tvardiţa" //Monitorul Oficial
73/859 din 28.12.1995;
29) Legea privind Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare nr.192-XIV din 12.11.1998, MO, 1998,
nr.22-23.
30) Legea privind protecţia mediului înconjurător nr.1516-XII din 16.06.1993, Monitorul, 1993, nr.10.
31) Regulamentul – model al întreprinderii municipale aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.387 din
06.06.1994, MO, 1994, nr.2.
32) Hotărârea Guvernului cu privire la reglementarea monopolurilor, nr. 582 din 17.08.95, MO, 1995,
nr. 59-60.
33) Hotărârea Guvernului nr. 977 privind înregistrarea gospodăriilor ţărăneşti (de fermier) din
14.09.2001// Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 116-118/1045 din 27.09.2001.
34) Hotărârea CNVM cu privire la indicaţii referitor la procedura de schimb a hârtiilor de valoare in
legătură cu reorganizarea societăţilor pe acţiuni nr.76 din 29.12.1997, MO, 2000, nr.42-44.
35) Hotărârea Guvernului nr. 783 din 17.06.2002 despre aprobarea Concepţiei privind crearea şi
dezvoltarea zonelor economice libere //Monitorul Oficial 91-94/884 din 27.06.2002.
c) Literatură teoretică
1) ROŞCA NICOLAE. BAIEŞ, SERGIU. Dreptul afacerilor. Volumul I., Chişinău, 2004, 453 p.
2) ROŞCA NICOLAE. BAIEŞ, SERGIU. Dreptul afacerilor. Volumul II., Chişinău, 2006, 432 p.
3) ROŞCA, NICOLAE. Fondarea, înregistrarea şi personalitatea juridică a societăţii comerciale,
autoreferat a tezei de doctor in drept. Chişinău, 2003, p. 26;
4) Comentariu la Codul civil al Republicii Moldova, volumul I, Chişinău, 2006.
5) CHIRIAC, ANDREI. Aspecte istorico-teoretice a persoanei juridice in legislaţia Republicii
Moldova. Ed. Cartdidact, Chişinău, 2001, 175p.
6) LAZĂR, TUDOR. Societatea comercială persoană juridică in economia de piaţă. Chişinău, 2000.
7) Comentariu la Codul civil al Republicii Moldova, Colectiv de autori, Chişinău, 2006;
8) ВОЛЧИНСКИЙ, ВИКТОР. Развитие гражданского законодательство в Республике
Молдова // Сборник Пути к новому праву, материалы международных конференций в
Санкт-Петербурге и Бремене, Берлин, Верлаг, 1998, с. 72-74.
9) КАЛЕНИК A.Б. Коммерческое право,. Chişinău, 2004, 266 с.
10) ROŞCA, NICOLAE. Consideraţiuni privind capacitatea civilă a societăţii comerciale. In Avocatul
poporului, 2003, nr.11-12.
11) MĂMĂLIGĂ SERGIU, Societatea pe acţiuni, Comentariu la Legea nr.1134-XIII/1997, Museum,
Chişinău, 2001.
12) GRIBINCEA LILIA, Dreptul comerţului internaţional, Chişinău, 2000.
13) BURAC VICTOR, Drept bancar, Chişinău, 2001, p.50-58, p.137-179;
14) ROŞCA, NICOLAE. Unele consideraţiuni privind fondatorii societăţii comercial. In: Conferinţa
corpului didactico-ştiinţific „Bilanţul activităţii ştiinţifice a USM pe anii 2000/2002”. Chişinău, 2003,
p.123-124.
15) ROŞCA, NICOLAE. Nulitatea societăţii comerciale şi consecinţele ei. In: Conferinţa corpului
didactico-ştiinţific, „Bilanţul activităţii ştiinţifice a USM pe anii 2000/2002”, Chişinău, 2003, p.125-
126.
16) ROŞCA, NICOLAE. Înregistrarea de stat a societăţilor comerciale prin prisma noului Cod civil al
Republicii Moldova. In: Buletinul Judecătoriei Economice şi Inspectoratului Fiscal Principal de
Stat de pe lângă Ministerul Finanţelor, 2003, nr.5, p. 9-14.
17) ROŞCA, NICOLAE. Consideraţiuni asupra conţinutului denumirii de firmă a societăţii comerciale.
In: Buletinul Judecătoriei Economice şi Inspectoratului Fiscal Principal de Stat de pe lângă
Ministerul Finanţelor, 2003, nr.6, p.6-12.
18) ROŞCA, NICOLAE. Unele aspecte juridice ale activităţii economice aducătoare de profit. In:
Avocatul poporului, 2000, nr. 7-9.
19) ROŞCA, NICOLAE. Aspecte juridice ale noţiunii de capital social al societăţii cu răspundere
limitată şi formarea acestuia. In: Analele ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova,
Facultatea de Drept, Serie nouă, nr.5, Chişinău, 2001, p.94-103.
20) ROŞCA, NICOLAE. Consideraţiuni asupra noţiunii de persoană juridică de drept privat şi asupra
structurii organizatorice a acesteia. In: Avocatul Poporului, 2003, nr.3-4, p.15-19.
21) MĂRGINEANU GABRIEL, MĂRGINEANU LILIA, Dreptul afacerilor, Chişinău, 2004, 722 p.
22) VLADISLAV RUSU, GHENADIE FOCŞA, Curs de drept comercial, Chişinău, 2006, 432 p.
23) CĂRPENARU, STANCIU. Drept comercial roman, ALL BECK, Bucureşti, 2001, 646 p.
24) CĂRPENARU, STANCIU. PREDOIU, C. DAVID, S. PIPERA, Gh. Societăţile comerciale.
Reglementare, doctrină, jurisprudenţă. Ed. ALL BECK, Bucureşti, ed. II-a, 2002, 611 p.
25) CĂPĂŢINĂ, OCTAVIAN. Societăţile comerciale, ediţia II-a actualizată şi întregită, Lumina Lex,
Bucureşti, 1996, 447 p.
26) CĂRCEI, ELENA. Societăţile comerciale pe acţiuni. ALLBECK, Bucureşti, 2000, p.428.
27) COSTIN, MIRCEA. JEFLEA, CORINA AURA. Societăţile comerciale pe persoane. Lumina Lex,
Bucureşti, 1999, p.319.
28) ANGENI, SMARANDA. VOLONCIU, MAGDA. STOICA, CAMELIA. LOSTUN, MONICA
GABRIELA. Drept comercial, Oscar Print, Bucureşti, 2000, 206 p.
29) ACOSTIOAIE, Constantin. Drept comercial. Note de curs. Ed. Fundaţiei “Chemarea”, Iaşi, 1998,
268 p.
30) BIRSAN, CORNELIU. DOBRINOIU, VASILE. ŢICLEA, ALEXANSDRU şi TOMA, MIRCEA.
Societăţile comerciale. Organizarea, funcţionarea, răspunderea. Casa de editură şi presă
„Şansa” SRL, Bucureşti, 1993, 464 p.
31) BĂCANU, ION. Firma şi emblema comercială. Lumina Lex, Bucureşti, 1998, 143 p.
32) BĂCANU, ION. Capitalul social al societăţilor comerciale. Lumina Lex, Bucureşti, 1999, 316 p.
33) COZIAN, V. M. VIANDER, A. Droit des societes. Cinquieme edition, Litec, Paris, 1992.
34) GEROTA, D. D. Curs de societăţi comerciale. Bucureşti, 1928.
35) GEORGESCU, I. L. Drept comercial roman. Vol.I şi II. Ed. “Soces &Co SAP”, Bucureşti, 1947.
36) GIORGIO DEL VECCIO. Lecţii de filosofie juridică.. Ed. „Europa Nova”, ed. IV, Roma, 1940,
trad. din limba italiană de Drăgan Constantin.
37) GUYON, Y. Droit des affaires. tome 1, Edition Economica, Paris, 1994.
38) TURCU, ION. Teoria şi practica dreptului comercial, Vol. I, II, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1998,
503 p.
39) ŢICLEA, ALEXANDRU. BARSAN, CORNELIU. TOMA, MIRCEA. SUCEAVĂ, ION. EREDEI,
VIRGIL. STICLARU, MARIANA. Societăţile comerciale de la A la Z, Vol.1. Cartea de editură şi
presă „Şansa” SRL, Bucureşti, 1999, 732 p.
40) ŢUCA, F. Societatea comercială fictivă. In: „Revista de drept comercial”, 1996, nr.10, p.110-123.
41) VONICA, ROMUL PETRU. Dreptul societăţilor comerciale. Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2000, 696
p.
42) RIPERT, G. ROBLOT, R. Traite de droit commercial. Tome I, 16 edition. Librairie generale de
droit et de jurisproudence, Paris, 1996.
43) SAVU, TIBERIU. Societăţile comerciale şi acquis-ul comunitar. Tribuna Economică, Bucureşti,
2001, 195 p.
44) PĂTULEA, VASILE şi TUREANU, CORNELIU. Curs rezumat de drept al afacerilor. Ed. „Scripta”,
Bucureşti, 1994, 316 p.
45) PĂTULEA, VASILE. Patrimoniul societăţilor comerciale. Răspunderea juridică. Bucureşti, 1995,
110 p.
46) JUGLART, M. IPPOLITO, B. Curs de droit commercial. Les societes cemmerciales. Ed.2-a,
Montchrestien, Paris, Economica, 1983.
47) LAZĂR, TUDOR. Societatea comercială persoană juridică in economia de piaţă. Chişinău, 2000,
207 p.
48) LEFTER, CORNELIA. Societatea cu răspundere limitată in dreptul comparat. Ed. Didactică şi
Pedagogică R.A., Bucureşti, 1993, 179 p.
49) LEFTER, CORNELIA. Societatea cu răspundere limitată, ghid pentru intreprinzători. Bucureşti,
1996, 391p.
50) LUPAN, ERNEST. Drept civil. Persoana juridică. Lumina Lex, Bucureşti, 2000.
51) MINEA, MIRCEA-ŞTEFAN. Constituirea societăţilor comerciale. Ed. Lumina Lex, Bucureşti,
1996, 223 p.
52) POPESCU, D. A. Contractul de societate. Lumina Lex, Bucureşti, 1996, 304p.
53) POPESCU, D.A. Natura juridică şi condiţiile generale de valabilitate ale contractului de societate.
//Revista de drept comercial, 1995, nr.5.
54) POPA, VASILE. MOTICA, RADU. CRĂCIUNESCU, DUMITRU. ANDRIAN, A. Societăţile
comerciale, instituţii ale noului drept comercial. Ed. „Helicon”, Timişoara, 1994, 231p.
55) ŞAGUNA, D. D. NICULESCU, M.R. Societăţi comerciale europene. Ed, „Oscar Print”, Bucureşti,
1996.
56) ŞĂINEANU, LAZĂR. Dicţionar universal al limbii romane. Ed. „Litera”, Chişinău, 1998, 1362 p.
57) TURCU, ION. Dreptul Afacerilor. Ed. Fund. „Chemarea”, Iaşi, 1993, 319 p.
58) VONICA ROMUL PETRU, Drept comercial, partea generală Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2000.
59) PETRESCU RAUL. Subiecţii de drept comercial. Societăţile comerciale şi procedura falimentului,
Bucureşti - 1993, Dr..
60) Revista de drept comercial, serie nouă, 1991-2006;
61) DORIN CLOCOTICI. Drept comercial al afacerilor, I, editura fundaţiei “România de mâine”,
Bucureşti,1998, p.398;
62) MARC HASEL, Administrarea societăţilor pe acţiuni in economia de piaţă şi de tranziţie, editura
“ALL”, Bucureşti.
63) FUEREA AUGUSTIN, Drept comunitar al afacerilor, Bucureşti, 2003.
64) TIBERIU GABRIEL SAVU, societăţile comerciale şi acquis-ul comunitar, Bucureşti, 2001.
65) ШИШКА Р.Б., и др., Предпринимательское право, Украины Харьков, 2001, с. 622.
66) ПОЛЯКОВ Б. М., право несостоятельности Украины, Киев, 2003, с. 436.
67) ГУЩИН В. В., ДМИТРИЕВ, Ю.А. Россиское предпринимательское право, Москва, 2005,
с.735.
68) Гражданское и торговое право капиталистических государств, Moscova – 1993.
69) АНОХИН, В.С. Предпринимательское право. Москва, Владос, 1999, 390 с.
70) БУЗАНОВ, В. Право на фирму как объект гражданского оборота. // Хозяйство и право,
2002, №.8.
71) ВОЛЧИНСКИЙ, ВИКТОР. Понятие и содержание фирменного наименования// Вестник
Московского Университета, 1973, N.1.
72) ГОЛОФАЕВ, В. Содержание и структура фирменных наименований субъектов
предпринимательство, //Хозяйство и право, 2002, №.4.
73) ГРИБАНОВ, А. Правовая природа предприятия – имущественого комплекса в праве
России, // Хозяйство и право, 2003. №7.
74) ГРИБАНОВ, А. Понятия предприятия в российском гражданском праве, // Хозяйство и
право, 2003. №5, с.62-70.
75) ЕЛИСЕЕВ, И. Б. Гражданское право, Учебник, под ред. А. П. Сергеева, Ю. К. Толстого,
Москва, 1997, с. 102.103.
76) КАДЫШЕВ, О.В. Унификация и гармонизация норм международного частного права в
отношений определения государственной принадлежности иностранных юридических лиц//
Вестник Московского Университета, Серия 11, Право, 2002, №.3.
77) КАШАНИНА, T.K. Корпоративное право, Норма, Москва, 1999.
78) КИБАК, Г., КИРИАК, A. Гражданское право, Краткий курс лекций, Законодательство,
Cardidactica, Chişinău, 1998, с.292.
79) КОЗЛОВА, Е. Предприятия как объект и субъект права, // Российская юстиция, 2002, №
8, с.18-19. Козлова Н.В. Проблемы частного права, Вестник Московского Университета,
Серия Право, 2002, №.5, с.32-57
80) КУЛАГИН, М.И. Избранные труды, Издательство Статус, Москва, 1997.
81) КАМИНКА, А..И. Акционерные компании. СПб.Том.1, 1902.
82) Комментарий гражданскому кодексу, Брагинский M. Юридические лица, // Хозяйство и
право, 1998, №.3.
83) ЛАПТЕВ, В.В. Предпринимательское право: понятие и субъекты, Moсква, 1997.
84) ЛАПТЕВ, В.В. Акционерное право, Москва, “Контракт”, 1999.
85) ЛОМАХИН, Д.В. Понятие и признаки акционерного общества// Вестник Московского
Университета, Сер. 11, Право, 2002, №.2.
86) МАРТЕМЬЯНОВ, В. С. Хозяйственное право, V. – I,II, , Москва, 1994.
87) МЕЙЕР, Д.И. Русское гражданское право, Часть 1, Mосква, Статут, 1997.
88) МАМАЙ, В. Договор о совмесной деятельеости – исходная основа формирования состава
учредителей // Хозяйство и право, 1997, №.7, p.136-140.
89) Основы немецкого торгового и хозяйственного права, Издательство BECK, Mосква, 1994.
90) Основные институты гражданского права зарубежных стран, Сравнительно-правовое
исследование, Глава 4 – Полные и коммандитные товарищества в зарубежных стран, Под
ред. Залесского В.В., НОРМА, Москва, 1999, с.644.
91) ПОПОНДУПУЛО, В.Ф., ЯКОВЛЕВА, В.Ф. Коммерческое право, Издательство С-
Петербурского университета, Санкт-Петербург, Том I-II, 1997;
92) РОЗЕНБЕРГ, В.В. Фирма. Догматический очерк. – СПб., 1914.
93) СТЕПАНОВ, Д.П. Правовая природа устава юридического лица// Хозяйство и право, 2000,
№6.
94) СТЕПАНОВ, Д.П. Особенности договора учредителей о создании общества // Хоз. и
право, 2000, №2.
95) СЕРГЕЕВ, A.П. Гражданское право, Том.3, Издательство Проспект, Москва, 1998.
96) СУХАНОВ, E. Проблемы развития законодательство о коммерческих организациях. //
Хозяйство и право, 2002, nr.5
97) СЫРОЕДОВА, O.Н. Проблемы юридической личности в законодательстве США //
Правоведение, 1992, №r.4.
98) ТАРАСОВ, И.T. Учение об акционерных компаниях, Издательство Университетской
типографии, Киев, 1878, переиздана в Москве, 2000.
99) Предпринимательское (хозяйственное) право, Том.1, Под ред. В.В. Лаптева, Москва,
Юристь, 1999;
100) МОГИЛЕВСКИЙ, С.Д. Акционерное общество, Москва, 1999.
101) ФУНК, Я., МИХАЛЧЕНКО, В.A., ХВАЛЕЙ, B.B. Акционерное право, история и
теория, Минск, 1999;
102) ТИХОМИРОВ, M. И. Комментарий к федеральному Закону об акционерных
обществах, под ред. Москва, 1996.
103) ТИХОМИРОВ, M. И. Общество с ограниченной ответственностью, органы и
структура управления, Москва, 1998.
104) ТОРКАНОВСКИЙ, Е. Исполнительный орган акционерного общества// Хозяйство
и право, 1997, №7, с.31-40
105) ЦЕПОВ, Г. Договор или обязательство?// Журнал для акционеров, 1999, №1.
106) ШЕРШЕНЕВИЧ, Г. Ф. Учебник торгового права (по издании) 1914г., - Фирма
„Спарк”, Москва, 1994.
107) ЭННЕКЦЕРУП, Л. Курс Германского права. T.1. Полутом 1. Введение и общая
часть. – M. Издательство иностранной литературы, 1949.
108) ЖAMEN С., ЛAКУР Л., Торговое право, Moscova, 1993.