Albinele, aducătoare de binecuvântări precum mierea şi ceara, sunt
mult apreciate in Europa, apicultorii privindu-le ca pe membri ai familiei sale. Există chiar un obicei al unilor apicultori de a înştiinţa albinele despre evenimentele importante din familiile lor. De exemplu în Anglia, la moartea crescătorului de albine, se bate de trei ori în stup cu cheia de la casă, după care se dau explicaţii despre detaliile decesului. Apoi, în semn de doliu, se acoperă stupul cu o pânză neagră. Se spune că dacă albinele nu sunt înştiinţate, albinele întristate fug sau se sinucid pentru a-l urma pe stăpân. Se pare că obiceiuri asemănătoare există şi la amerindieni. E posibil ca totuşi să fie moşteniri ale culturii occidentale. In Anglia, albinele sunt anunţate şi la măritişul fetelor stăpânului. Se spune că dacă albinelor nu li se spune numele mirelui, albinele se supără şi încep să înţepe oamenii la nimereală. Se poate spune că toate aceste obiceiuri arată legătura psihologică dintre om şi albine, fiind caracteristice Europei cu bogata ei cultură apicolă. Odinioară oamenii, pentru a obţine miere, o răpeau albinelor cu forţa, după o vreme însă, ei au ajuns să crească albine ei înşişi. In această pagină, vom face o prezentare a principalelor ţări în care s-a practicat albinăritul de timpuriu, în ordine temporală. In 3500 i.C.in Egiptu antic, apar desene de albine stilizate ca simbol al regelui. Se crede că simbolistica provine de la asocierea ideii cu cea de rege (de fapt regină) al albinelor. Dovezi concrete de practică a apiculturii apar în relicvele celei de-a cincea dinastii (2500 i.C.). Ca stupi erau folosite coşuri din ramuri flexibile. Existau şi stupi de formă cilindrică din lut. Era folosită metoda de a alunga albinele cu fum de balegă uscată pentru recoltarea mierii. Se practica (practica a continuat până în secolul al 18-lea) şi transportarea stupilor în susul şi în josul Nilului cu pluta. In Grecia antica au fost descoperiţi stupi din lut de formă cilindrică datând din sec. al 10-lea. Tehnicile sunt transmise din Egipt, neexistând progrese semnificative. In Roma antica in secolul 1 i.C. exista apicultura în scop comercial; se practica si administrarea de stupine pe scară largă folosind sclavi. Vergilius in volumul al 4-lea din "Agricole" face o descriere detaliată a apiculturii epocii. Aşa cum se poate vedea mai sus, transmiterea tehnicilor de apicultură s-a petrecut în Europa cu relativă uşurinţă,datorită faptului că in occident cultura s-a transmis peste uscat. In Asia, ţara cu cea mai veche practică a apiculturii este China: până nu demult se considera că apicultura in China datează din sec. al 5-lea, însă date mai recente arată că exista încă din secolul al doilea.