Teoria lui Vygotsky

Poate că cea mai importantă contribuție a lui Vygotsky se referă la relația dintre
dezvoltarea limbajului și gândirea. Acest concept, explorat în cartea lui Vygotsky "Gândire și
limbă" (traducere alternativă: gândire și vorbire), stabilește o legătură explicită și profundă
între vorbire (atât vorbirea interioară tăcută, cât și limbajul oral) și dezvoltarea conceptelor
mentale și conștientizarea cognitivă. Vygotsky a descris discursul interior ca fiind diferit
calitativ de vorbirea normală (externă). Deși Vygotsky credea că discursul interior a fost
dezvoltat din discursul extern printr-un proces treptat de internalizare, cu copiii mai mici doar
într-adevăr capabili să "gândească cu voce tare", el a susținut că în forma sa matură, discursul
interior ar fi incomitor pentru oricine, cu excepția gânditorului, seamănă cu limba vorbită așa
cum o știm (în special, fiind foarte comprimată). Prin urmare, gândul în sine se dezvoltă
social.
Limbajul începe ca o unealtă externă a copilului folosit pentru interacțiunea socială.
Copilul dirijează comportamentul personal prin utilizarea acestui instrument într-un fel de
auto-vorbire sau "gândire cu voce tare". Inițial, auto-vorbitul este foarte mult un instrument de
interacțiune socială și acest lucru se limitează la niveluri neglijabile atunci când copilul este
singur sau cu copii surzi. Treptat, auto-vorbirea este folosită mai mult ca un instrument pentru
comportamentul auto-reglat și autoreglabil. Deoarece vorbirea a fost însușită și internalizată,
auto-vorbirea nu mai este prezentă în momentul în care copilul începe școala. "Vorbirea de
sine" se dezvoltă de-a lungul unei curbe în creștere, nu într-o scădere, trece printr-o evoluție,
nu într-o involuție, în final devine discurs interior "(Vygotsky, 1987, pg 57).
Vorbirea s-a dezvoltat astfel pe două linii: linia de comunicare socială și linia
discursului interior, prin care copilul își mediaază și reglementează activitatea prin gândurile
lor. Gândurile, la rândul lor, sunt mediate de semiotică (semnele semnificative) ale discursului
interior. Aceasta nu înseamnă că gândirea nu poate avea loc fără limbă, ci mai degrabă că este
mediată de ea și se dezvoltă astfel la un nivel mult mai înalt de sofisticare. Așa cum tortul de
ziua de naștere, ca semn, oferă o semnificație mult mai profundă decât proprietățile sale
fizice, vorbirea interioară ca semn oferă un sens mult mai profund decât ar permite altfel
funcțiile psihologice inferioare.