Sunteți pe pagina 1din 3

PREDICĂ LA DUMINICA VAMEȘULUI ȘI A FARISEULUI

„Uşile pocăinţei deschide-mi, Dătătorule de viaţă! Că aleargă duhul meu


la biserica Ta cea sfântă, purtând locaş al trupului, cu totul spurcat; ci, ca un
îndurat, curăţeşte-l, cu mila milostivirii Tale...” (din cântările Triodului).

Iubiţi credincioşi,

Această frumoasă alcătuire liturgică din rânduiala Utreniei, pe care am


auzit-o astăzi, care ne cheamă stăruitor la pocăinţă, anunţă începutul unei noi
perioade din cursul anului bisericesc, a Triodului, ce cuprinde zece săptămâni,
asemănătoare cu o scară pe care urcăm, treaptă cu treaptă, spre Sfintele Paşti. Iar
treptele „scării” sunt evidenţiate mai ales de cele zece duminici care marchează,
de fapt, începutul săptămânilor: patru pregătitoare, a Vameşului şi Fariseului, a
Fiului Risipitor, a Izgonirii lui Adam din Rai şi a Înfricoşatei Judecăţi şi şase ale
Postului Mare, a Ortodoxiei, a Sfântului Grigorie Palama, a Sfintei Cruci, a
Sfintului Ioan Scărarul, a Cuvioasei Maria Egipteanca şi a Floriilor.

Fericit creştinul care nu lipseşte de la nici o Sfântă Liturghie, având,


astfel, privilegiul să urce duhovniceşte şi în această perioadă, pas cu pas, fără
întreruperi ale firului liturgic! Căci, se ştie, o rupere a unui fir obişnuit (de aţă, să
zicem) presupune facerea unui nod, iar firul înnădit nu mai are subţirimea şi
eleganţa celui fără noduri.

De aceea, vă fericim pe toţi cei care şi astăzi aţi arătat dragoste faţă de Sfânta
Biserică, îndemnându-vă să fiţi prezenţi mereu, fără întrerupere la Sfintele
Liturghii.

Astăzi ne găsim, cu ajutorul Domnului, pe prima treaptă a „scării”


Triodului, în duminica cunoscută îndeobşte sub numele de „a Vameşului şi
Fariseului”. Cunoaşteţi cu toţii pilda lor, cum s-a rugat fiecare: fariseul cu
mândrie şi aroganţă (de fapt, nu s-a rugat ci s-a lăudat), iar vameşul cu smerenie,
cu umilinţă şi mai ales, cu discreţie.

Iubiţi credincioşi,

  Ne propunem acum, cu ajutorul Domnului, să vorbim despre discreţie, ca


cel mai plăcut şi frumos detaliu al smereniei. Potrivit dicţionarelor explicative,
cuvântul „discreţie” are două sensuri: 1. Discret este omul care ştie să păstreze o
taină; 2. Omul rezervat, reţinut în vorbe şi acţiuni, care nu atrage atenţia, nu
şochează.

În cazul Vameşului, pe care dorim să-l luăm exemplu, desigur, ne


interesează cel de-al doilea sens. Aşadar, Vameşul, cu toată păcătoşenia pe care
o mărturisea (păcătoşenie reală...) s-a dovedit a fi discret, adică simplu, lipsit de
afişaj, căci s-a rugat fără zgomot, într-un loc retras, fără a rosti vorbe multe şi
mari, ci, cu lacrimi zicând doar „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!”.
Urmarea o ştiţi, din cuvintele Mântuitorului: s-a întors la casa lui mai îndreptat,
decât acela, decât fariseul... . Cuvântul „îndreptat” are aici sens de „mântuit”,
pentru că, în limbaj doctrinar ortodox, atunci când vorbim de mântuire
personală, sau subiectivă, folosim termenul de îndreptare.

Iată, iubiţi credincioşi, cât de plăcut este înaintea Domnului omul discret!
După cum şi nouă ne sunt foarte dragi acei semeni pe care-i vedem şi-i simţim
că fac cu discreţie orice lucru, fie că sunt veseli, fie că sunt trişti, când vorbesc
sau cântă, când fac o faptă bună şi mai ales când se roagă.

Ca o mică ilustrare a virtuţii discreţiei, amintim acum o pildă sugestivă


din Pateric: „Spunea Avva Daniil: Ne-am dus odată la Avva Pimen şi am gustat
împreună şi după ce am gustat împreună, ne-a zis nouă: 'Mergeţi de vă odihniţi
puţin, fraţilor'. Deci s-au dus fraţii să se odihnească puţin şi eu am rămas să-i
vorbesc deosebi şi sculându-mă am venit la chilia lui. Deci dacă m-a văzut că
vin la el, s-a pus pe sine ca şi cum ar fi dormit, că aceasta era lucrarea bătrânului
a le face toate în ascuns... . S-a pus pe sine ca şi cum ar fi dormit..., adică n-a
vrut să ştie ucenicul că el se roagă, dorind să fie discret.

Aşadar, discreţia, minunat detaliu al smereniei! Căci spune un proverb ce


merită a fi reţinut: „Un minut de discreţie valorează mai mult decât o oră de
înţelepciune”. Auziţi? Discreţia preferată înţelepciunii! Iar un alt proverb spune
despre opuşii celor smeriţi, că „indiscreţii nu au loc nici în iad!”.

De aceea credem că virtutea discreţiei trebuie s-o vedem cu deosebire la


vameşul pe care ni-l dă exemplu Mântuitorul, încercând, desigur, s-o imităm, fie
în biserică, fie acasă, la serviciu, pe stradă sau în oricare alt loc, în bucurie sau
tristeţe, în sănătate şi boală, deţinători de funcţii mari, sau în condiţia de simpli
cetăţeni.

Spre vieţuirea în discreţie ne cheamă şi Sfântul Apostol Pavel în câteva


cuvinte pe care le-am citit pe fugă de multe ori, poate. Iată ce le spune la un
moment dat corintenilor (şi nouă, tuturor, desigur): „Şi pe aceasta v-o spun,
fraţilor: că de acum vremea se scurtează, aşa că şi aceia care au femei să fie ca şi
cum n-ar avea; şi cei ce plâng, ca şi cum n-ar plânge; şi cei ce se bucură, ca şi
cum nu s-ar bucura; şi cei ce cumpără, ca şi cum n-ar fi stăpâni; şi cei ce se
folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi deplin; căci chipul lumii
acesteia trece...” (I Cor. 7, 29-31). „Vremea se scurtează”, adică timpul acestei
vieţi este foarte preţios: din clipa în care corintenii au fost încreştinaţi, se
impunea să conştientizeze importanţa „vremii vieţii” în lucrarea mântuirii. De
aceea li se atrage atenţia să nu se ataşeze mai mult decât strictul necesar de cele
lumeşti, căci chipul lumii acesteia trece.

Sfaturi întru totul valabile şi pentru noi, cei de azi. Numai că trebuie să
vedem în sfatul Marelui Pavel şi o invitaţie la discreţie. Cu alte cuvinte, ar vrea
parcă să ne spună „Faceţi-le pe toate ca şi cum nu le-aţi face, adică discret, fără
zgomot, fără văicăreală, fără afişaj. Tainic, delicat, cu deplină smerenie...”.
Adică nu indiscret ca fariseul, care cu mult zgomot şi lăudăroşenie s-a postat
într-unul din locurile cele mai din faţă ale Templului, spre a fi văzut şi aplaudat.
Lui şi celor asemenea lui se potriveşte avertismentul Mântuitorului: „Adevăr vă
grăiesc, îşi iau plata lor!” (Matei 16, 16). „Îşi iau plata” ei singuri, aici, pe
pământ, nemaiavând ce nădăjdui la trecerea pragului în veşnicie.

De aceea, rugăciunea (şi orice faptă bună) trebuie făcută urmând îndemnul
Mântuitorului Iisus Hristos: „Iar când vă rugaţi, nu spuneţi multe, ca păgânii, că
acestora li se pare că prin vorbăria lor vor fi ascultaţi...”. Şi iarăşi: „Când faci
milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii...”. Şi altele asemenea,
despre care citim la Evanghelistul Matei (Predica de pe munte).

Iubiţi ascultători,

Împlinind, astfel, chemarea la discreţie făcută nouă de Mântuitorul Iisus


Hristos prin exemplul vameşului, nădăjduim că va spune şi despre noi, după
fiecare Sfântă Liturghie, s-a întors mai îndreptat la casa lui, iar la apusul vieţii
pământeşti, mai îndreptat, adică mântuit, la sălaşul din ceruri. Amin.

Program administrativ:
-Donații pt bis de la Unirea-Sfințire umbla Stelică(sau altcineva)
-Vom face pomelnice pt Unirea in dublu exemplar 50 ron
- Vom face la fiecare biserca un panou de afișaj al programului (500 lei)
- Sambata viitoare, 15. 02 Acatist și Sf. Liturghie –ora 7.30 Balești
- Duminica viitoare 16 .02 ora 8.00 Utrenia și Sf Liturg. Unirea
- Sâmbătă 22. 02 Sâmbăta moșilor Utrenia și Sf Liturg-7.30
- Duminică 01.03 ca și zi de sărbătoare

S-ar putea să vă placă și