Capitolul 3

Geometria diferenţială a
curbelor şi suprafeţelor

3.1 Curbe plane

3.1.1 Introducere
Definiţia 3.1. Fie un interval de numere reale I = [a, b]. Se numeşte curbă
plană o mulţime de puncte din R2 ale căror coordonate sunt date prin
⎧
⎪
⎪x = x(t)
(Γ) ∶ ⎨ , t ∈ [a, b]; (3.1)
⎪
⎩y = y(t)
⎪

ˆ Ecuaţiile (3.1) se numesc ecuaţiile parametrice ale curbei, iar t se

numeşte parametrul curbei ;

ˆ Ecuaţiile (3.1) asociază fiecărei valori a parametrului t ∈ [a, b] un punct

M (x(t), y(t)) de pe curbă.

ˆ Reprezentarea parametrică poate fi scrisă sub forma vectorială

Ð
→ Ð
→ Ð→
r =Ð
→
r (t) = x(t) i + y(t) j (3.2)

ˆ Dacă funcţiile x(t), y(t) sunt continue pe [a, b], atunci reprezentările
parametrice de mai sus se numesc drumuri.

ˆ O curbă poate fi dată prin mai multe parametrizări, deci poate fi ima-
ginea mai multor drumuri echivalente.

1
 ˆ De exemplu, un cerc cu centrul ı̂n origine şi de rază R are reprezentarea
parametrică
x = R cos t, y = R sin t, t ∈ [0, 2π].
În acelaşi timp, semicercul de deasupra axei Ox mai poate fi reprezentat
şi prin √
x = t, y = R2 − t2 , t ∈ [−R, R].

Definiţia 3.2. Fie r(t) = (x(t), y(t)), t ∈ [a, b] un drum ı̂n plan. Spunem
că acest drum este:
1. ı̂nchis dacă x(a) = x(b), y(a) = y(b);

2. simplu dacă r(t) este o funcţie injectivă. Aşadar curba corespunzătoare

nu are puncte multiple, nu se autointersectează;

3. neted dacă x(t), y(t) au derivată continuă şi nu există nicio valoare
t ∈ [a, b] pentru care x′ (t) = y ′ (t) = 0.

ˆ În mod similar se pot defini noţiunile de mai sus şi pentru curbe ı̂n
spaţiu.

ˆ Un punct corespunzător unei valori t0 ∈ [a, b] cu proprietatea că x′ (t0 ) =

y ′ (t0 ) = 0 se numeşte punct singular al curbei.

Pe lângă ecuaţiile parametrice din definiţie, o curbă plană mai poate fi

dată prin următoarele reprezentări analitice:
ˆ ecuaţie carteziană explicită

y = f (x), x ∈ [a, b] (3.3)

ˆ ecuaţie carteziană implicită

F (x, y) = 0, (x, y) ∈ D ⊂ R2 (3.4)

ˆ ecuaţie polară explicită

ρ = f (θ), θ ∈ [θ1 , θ2 ] (3.5)

unde ρ şi θ sunt coordonatele polare ale unui punct de pe curbă:

⎧
⎪
⎪x = ρ cos θ
⎨ , ρ > 0, θ ∈ [0, 2π]
⎪
⎩y = ρ sin θ
⎪

2
Definiţia 3.3. 1. O curbă plană dată prin una din reprezentările (3.1),
(3.3) sau (3.5) se numeşte curbă de clasă C k (k ∈ N∗ ) dacă funcţiile
care apar ı̂n reprezentările respective admit derivate continue până la
ordinul k inclusiv.

2. O curbă plană dată prin reprezentarea vectorială (3.2) se numeşte curbă

de clasă C k dacă funcţia vectorială Ð
→
r (t) are componentele x(t) şi y(t)
k
de clasă C (admit derivate continue până la ordinul k inclusiv).

3. O curbă plană dată prin reprezentarea implicită (3.4) se numeşte curbă

de clasă C k dacă funcţia F (x, y) admite derivate parţiale continue
până la ordinul k inclusiv.

În continuare vom presupune că toate curbele plane la care ne referim
sunt cel puţin de clasă C 1 .

Definiţia 3.4. 1. Fie Γ o curbă plană de clasă C 1 dată prin ecuaţia vec-
torială (3.2) şi M0 (Ð
→
r (t0 )) un punct al acestei curbe. Punctul M0 se
numeşte punct ordinar (sau regulat) al curbei Γ dacă ı̂n acest punct
derivata funcţiei vectoriale Ð →
r (t) este diferită de vectorul nul, adică
Ð
→ Ð
→ Ð→ Ð →
r ′ (t0 ) = x′ (t0 ) i + y ′ (t0 ) j ≠ 0 .

2. Fie Γ o curbă plană de clasă C 1 dată prin ecuaţia implicită (3.4) şi
M0 (x0 , y0 ) un punct al acestei curbe. Punctul M0 se numeşte punct
ordinar al curbei Γ dacă derivatele parţiale ∂F∂x (x0 , y0 ) şi ∂y (x0 , y0 )
∂F

nu sunt simultan nule, adică

2 2
∂F ∂F
( (x0 , y0 )) + ( (x0 , y0 )) ≠ 0.
∂x ∂y

3.1.2 Tangenta şi normala la o curbă plană

Fie Γ o curbă plană de clasă cel puţin C 1 reprezentată prin ecuaţia vectorială
Ð
→
r =Ð
→
r (t), t ∈ [a, b] (3.6)

şi fie M0 (Ð
→
r (t0 )) un punct ordinar fixat pe Γ corespunzător valorii t0 a
parametrului . Considerăm de asemenea un punct ordinar variabil M (Ð→r (t)).
Avem:
ÐÐ→ Ð ÐÐ→ →
OM0 = →r (t0 ), OM = Ð r (t)
ÐÐÐ→ ÐÐ→ ÐÐ→ Ð
M0 M = OM − OM0 = → r (t) − Ð
→r (t0 )

3
 ÐÐÐ→ Ð
M0 M → r (t) − Ð→r (t0 )
=
t − t0 t − t0
ÐÐÐ→ Ð
→r (t) − Ð→r (t0 )
aşadar vectorul M0 M are aceeaşi direcţie cu .
t − t0
Trecând la limită
Ð
→
r (t) − Ð→r (t0 ) Ð
lim =→ r ′ (t0 )
t→t0 t − t0
deci direcţia secantei M0 M converge către direcţia vectorului Ð
→
r ′ (t0 ) atunci
când M → M0 .
Definiţia 3.5. Dreapta limită a secantei M0 M când punctul M tinde către
M0 pe curbă se numeşte tangenta la curbă ı̂n punctul M0 .
Ecuaţia analitică a tangentei la curbă ı̂n punctul M0 (x(t0 ), y(t0 )) este
x − x(t0 ) y − y(t0 )
= ′ (3.7)
x′ (t0 ) y (t0 )
Observaţii:
1. Când curba este dată printr-o ecuaţie explicită de forma y = f (x), folosind
parametrizarea
⎧
⎪
⎪x = t
⎨
⎪y = f (t)
⎪
⎩
ecuaţia (3.7) a tangentei ı̂n punctul M0 (x0 , f (x0 )) devine:

y − f (x0 ) = f ′ (x0 )(x − x0 ) (3.8)

2. Când curba este dată printr-o ecuaţie implicită de forma F (x, y) = 0,

folosind teorema funcţiilor implicite ı̂ntr-o vecinătate a punctului ordinar
M0 , există o reprezentare explicită locală y = f (x), deci

F (x, f (x)) = 0.

Prin derivare obţinem

∂F ∂F ′
+ ⋅ f (x) = 0
∂x ∂y
de unde rezultă că
∂F
(x0 , y0 )
f ′ (x0 ) = − ∂x
∂F
(x0 , y0 )
∂y

4
Înlocuind ı̂n ecuaţia tangentei (3.8) obţinem
∂F ∂F
(x0 , y0 ) ⋅ (x − x0 ) + (x0 , y0 ) ⋅ (y − y0 ) = 0. (3.9)
∂x ∂y
∂F
Dacă (x0 , y0 ) = 0, ecuaţia tangentei ı̂n M0 este x − x0 = 0.
∂y
Definiţia 3.6. Se numeşte normala la curba Γ ı̂n punctul M0 dreapta
care trece prin M0 şi este perpendiculară pe tangenta la curbă ı̂n M0 .
În funcţie de tipul reprezentării analitice prin care este dată curba Γ,
avem următoarele cazuri:
⎧
⎪
⎪x = x(t)
ˆ Γ∶⎨ , ecuaţia normalei la curbă ı̂n M0 (t = t0 ) este
⎪
⎪ y = y(t)
⎩
x′ (t0 )(x − x(t0 )) + y ′ (t0 )(y − y(t0 )) = 0

ˆ Γ ∶ y = f (x), ecuaţia normalei la curbă ı̂n M0 (x0 , y0 ) este

x − x0 + f ′ (x0 )(y − y0 ) = 0

ˆ Γ ∶ F (x, y) = 0, ecuaţia normalei la curbă ı̂n M0 (x0 , y0 ) este

x − x0 y − y0
=
∂x (x0 , y0 ) ∂y (x0 , y0 )
∂F ∂F

Exemplu
Să se scrie ecuaţia tangentei şi ecuaţia normalei la curba de ecuaţii
⎧
⎪
⎪x = t3 − 2t
⎨ , t ∈ [0, 4]
⎪
⎩y = t + 1
⎪ 2

ı̂n punctul M0 (t0 = 2).

ˆ coordonatele carteziene: M0 (4, 5);
⎧
⎪ ⎧
⎪
⎪x′ = 3t2 − 2 ⎪x′ (2) = 10
ˆ ⎨ ′ ⇒⎨ ′
⎪ ⎪
⎩y = 2t
⎪ ⎩y (2) = 4
⎪
x−4 y−5
ˆ tangenta: = ⇔ 2x − 5y + 17 = 0
10 4
ˆ normala: 10(x − 4) + 4(y − 5) = 0 ⇔ 5x + 2y − 30 = 0

5
3.1.3 Elementul de arc al unei curbe plane
Fie Γ o curbă plană de clasă cel puţin C 1 reprezentată parametric şi pre-
supunem că toate punctele ei sunt ordinare. Fie M0 şi M1 două puncte
ale curbei Γ corespunzătoare valorilor t0 şi respectiv t1 ale parametrului.
Lungimea arcului de curbă M0 M1 este
t1 √
l(M0 M1 ) = ∫ (x′ (t)) + (y ′ (t)) dt
2 2
t0

Pentru un punct oarecare M al curbei corespunzător valorii t a parametru-

lui, definim funcţia
t√
s(t) = ∫ (x′ (u)) + (y ′ (u)) du
2 2
t0

care reprezintă lungimea arcului de curbă cuprins ı̂ntre punctul fix M0 şi
punctul variabil M .
Derivata acestei funcţii este
√
ds
= (x′ (t)) + (y ′ (t))
2 2
dt
de unde deducem

ds2 = [(x′ (t)) + (y ′ (t)) ] dt2 = dx2 + dy 2

2 2

√
Diferenţiala ds = dx2 + dy 2 se numeşte elementul de arc al curbei Γ.
Când curba Γ este dată printr-o ecuaţie explicită y = f (x), elementul de arc
este √
ds = 1 + (f ′ (x)) dx
2

Deoarece funcţia s = s(t) are derivată nenulă, putem explicita pe t ı̂n

funcţie de s. Înlocuind t = t(s) ı̂n ecuaţiile parametrice obţinem
⎧
⎪
⎪x = x(t(s)) = X(s)
⎨
⎪
⎩y = y(t(s)) = Y (s)
⎪

care se numeşte parametrizare naturală a curbei . Parametrul s se numeşte

parametrul natural al curbei şi este dat chiar de lungimea curbei până la
punctul curent.
Parametrizarea naturală are proprietatea

dX 2 dY 2
( ) +( ) = 1.
ds ds

6
 Pentru o curbă dată prin parametrizare naturală convenim să notăm vec-
dÐ
→
r Ð̇
torul derivatelor cu =→ r (s). Folosind această notaţie, relaţia anterioară
ds
devine
∥Ð̇
→
r (s)∥ = 1 ⇔ ẋ2 (s) + ẏ 2 (s) = 1
Considerând din nou parametrul iniţial ca funcţie de parametrul natural
t = t(s), prin derivare ı̂n raport cu s obţinem

Ð̇
→ r dÐ
dÐ
→ →
r dt Ð
=→
dt
r (s) = = ⋅ r ′ (t) ⋅
ds dt ds ds
Calculând normele ı̂n egalitatea vectorială anterioară găsim
dt 1
= Ð
→ ′
(3.10)
ds ∥ r (t)∥

3.1.4 Curbura unei curbe plane

Fie M0 un punct ordinar al unei curbe plane Γ şi M un punct arbitrar al
curbei ı̂n vecinătatea lui M0 . Notăm cu ∆ω unghiul dintre tangentele ı̂n M0
şi M la curbă şi cu ∆s lungimea arcului de curbă M0 M .

Definiţia 3.7. Curbura curbei Γ ı̂n punctul M0 este prin definiţie

1 ∆ω
= lim ∣ ∣
R ∆s→0 ∆s
R se numeşte raza de curbură a curbei Γ ı̂n punctul M0 .

Observaţie:
Dacă limita din definiţia curburii este 0, atunci raza de curbură este ∞.

Teorema 3.1. Fie Γ o curbă de clasă C 2 dată prin parametrizarea naturală

Ð
→
r =Ð→
r (s). Atunci valoarea curburii ı̂n punctul M0 (Ð→
r (s0 )) este

= ∥Ð̈
→
1
r (s0 )∥ .
R
Demonstraţie: Fie M0 (Ð →
r (s0 )) un punct ordinar al curbei Γ şi M (Ð
→
r (s0 + ∆s))
punctul de pe curbă corespunzător valorii s0 + ∆s a parametrului natural.
Notăm cu Ð→
τ (s0 ), respectiv Ð→τ (s0 + ∆s) versorii tangentelor ı̂n M0 , res-
pectiv M la curbă şi cu ∆ω unghiul dintre aceşti vectori. Avem:
Ð
→
τ (s0 ) = Ð̇
→r (s0 ) şi Ð
→
τ (s0 + ∆s) = Ð̇
→r (s0 + ∆s).

7
 Ð→ Ð→
Fie AB şi AC doi reprezentanţi ai acestor versori cu originea ı̂n acelaşi
punct A. Avem:
Ð→ Ð→ Ð→
∥Ð̇
→r (s0 + ∆s) − Ð̇
→r (s0 )∥ = ∥Ð
→
τ (s0 + ∆s) − Ð
→
τ (s0 )∥ = ∥AC − AB∥ = ∥BC∥
Din triunghiul isoscel ABC obţinem:
Ð→ ∆ω
∥BC∥ = 2 ∣sin ∣
2
Ð→ Ð→
unde ∆ω este unghiul dintre AB şi AC. Împărţind prin ∆s găsim:

∥Ð̇
→r (s0 + ∆s) − Ð̇
→r (s0 )∥ sin ∆ω sin ∆ω ∆ω
= 2∣ 2
∣ = ∣ ∆ω2 ∣ ⋅ ∣ ∣
∆s ∆s 2
∆s
Trecând la limită ∆s → 0 se obţine

∥Ð̈
→ ∆ω 1
r (s0 )∥ = 1 ⋅ lim ∣ ∣= .
∆s→0 ∆s R
Fie o curbă Γ dată printr-o ecuaţie vectorială
Ð
→
r =Ð
→
r (t)
Scriind parametrul t ı̂n funcţie de parametrul natural s şi derivând ı̂n
raport cu s deducem
Ð
→
r′
Ð̇
→ Ð→
r = r ⋅′ dt
= Ð
ds ∥ →r ′∥
Derivăm ı̂ncă o dată ı̂n raport cu s:
Ð
→r′ Ð
→
r′
Ð̈
→ d
r = ( Ð ) ⋅
dt d
= (
1
)⋅ Ð
→ Ð
→
dt ∥ r ∥ ds dt ∥ r ∥ ∥ r ′ ∥
′ ′ →

După efectuarea calculelor obţinem

∥Ð
→
r ′×Ð →
r ′′ ∥
= ∥Ð̈
→
1
r∥= Ð→ .
R ∥ r ′ ∥3
Observaţii
⎧
⎪
⎪x = x(t)
1. Când curba Γ este dată parametric prin ⎨ , obţinem
⎪
⎩y = y(t)
⎪
1 ∣x′ y ′′ − x′′ y ′ ∣
=√
R
((x′ )2 + (y ′ )2 )
3

8
 2. Când curba Γ este dată explicit prin y = f (x), obţinem
1 ∣f ′′ (x)∣
=√
R
(1 + (f ′ (x))2 )
3

3. Când curba Γ este dată prin reprezentarea polară explicită ρ = ρ(θ),

obţinem
1 ∣ρ2 + 2(ρ′ )2 − ρρ′′ ∣
= √
R
(ρ2 + (ρ′ )2 )
3

3.1.5 Înfăşurătoarea unei familii de curbe plane

Fie o ecuaţie de forma
f (x, y, α) = 0 (3.11)
unde α este un parametru real, iar funcţia f are derivate parţiale continue
de ordinul 2 ı̂n raport cu x, y, α.
Pentru fiecare valoare a parametrului α, ecuaţia (3.11) reprezintă o curbă
plană Γα de clasă C 2 . Când α variază ı̂n mod continuu ı̂n R (sau ı̂ntr-un
interval I ⊂ R), spunem că ecuaţia (3.11) reprezintă o familie de curbe
indexată după parametrul α.
Definiţia 3.8. O curbă Γ tangentă la toate curbele familiei (3.11) se numeşte
ı̂nfăşurătoarea familiei (3.11).
Fie Γα curba din familia (3.11) corespunzătoare valorii α a parametrului
şi fie M punctul de tangenţă al curbei Γα cu ı̂nfăşurătoarea Γ. Punctul M
se mai numeşte punct caracteristic al curbei Γα .
Presupunem că M este punct ordinar pentru curbele Γα şi Γ. Coordo-
natele acestui punct depind de valoarea parametrului α, aşadar atunci când
α variază punctul M descrie curba Γ, deci putem reprezenta ı̂nfăşurătoarea
Γ prin ecuaţii parametrice de forma
⎧
⎪
⎪x = x(α)
⎨ .
⎪
⎪ y = y(α)
⎩
Cum punctul M aparţine şi curbei Γα , avem:
f (x(α), y(α), α) = 0.
Parametrii directori ai tangentei la curba Γ ı̂n punctul M sunt x′ (α) şi
∂f
y ′ (α), iar parametrii directori ai tangentei la curba Γα ı̂n M sunt (x, y, α)
∂y
∂f
şi − (x, y, α).
∂x
9
 Impunând condiţia ca cele două curbe să aibă aceeaşi tangentă ı̂n punctul
M obţinem
x′ (α) y ′ (α)
= −
∂y (x, y, α) ∂x (x, y, α)
∂f ∂f

sau echivalent
∂f ∂f
x′ (α) ⋅ (x, y, α) + y ′ (α) ⋅ (x, y, α) = 0 (3.12)
∂x ∂y
Derivând f (x(α), y(α), α) = 0 ı̂n raport cu α găsim
∂f ∂f ∂f
(x, y, α) ⋅ x′ (α) + (x, y, α) ⋅ y ′ (α) + (x, y, α) = 0 (3.13)
∂x ∂y ∂α
Din (3.12) şi (3.13) deducem
∂f
(x, y, α) = 0
∂α
aşadar coordonatele punctelor de pe ı̂nfăşurătoare verifică ecuaţiile
⎧
⎪
⎪f (x, y, α) = 0
⎨ ∂f
⎪
⎩ ∂α (x, y, α) = 0
⎪
Rezolvând acest sistem ı̂n necunoscutele x, y se obţin ecuaţiile parame-
trice ale ı̂nfăşurătoarei, sau eliminând parametrul α din cele două ecuaţii se
obţine ecuaţia carteziană implicită a ı̂nfăşurătoarei.
Teorema 3.2. Condiţia pentru ca familia de curbe (3.11) să admită o ı̂nfăşurătoare
este ca funcţia f să verifice relaţiile
RRR ∂f RR
∂y RRR
∂f
RRR ∂x ∂ 2f
RRR ∂ 2 f ∂ 2 f RRR ≠ 0 şi ≠0
RR ∂x∂α ∂y∂α RRR ∂α2

3.2 Curbe ı̂n spaţiu

3.2.1 Reprezentări analitice. Puncte ordinare
O curbă ı̂n spaţiu poate fi dată prin una din următoarele reprezentări:
1. Reprezentare parametrică:
⎧
⎪ x = x(t)
⎪
⎪
⎪
⎨y = y(t) , t ∈ [a, b]. (3.14)
⎪
⎪
⎪
⎪
⎩z = z(t)

10
 2. Reprezentare vectorială:
Ð
→ Ð
→ Ð→ Ð→
r =Ð
→
r (t) = x(t) i + y(t) j + z(t) k , t ∈ [a, b]. (3.15)

3. Reprezentare carteziană explicită:

⎧
⎪
⎪y = y(x)
⎨ , x ∈ [a, b]. (3.16)
⎪
⎩z = z(x)
⎪

4. Reprezentare carteziană implicită:

⎧
⎪
⎪F (x, y, z) = 0
⎨ . (3.17)
⎪
⎩G(x, y, z) = 0
⎪

Definiţia 3.9. 1. O curbă ı̂n spaţiu dată prin una din reprezentările (3.14)
sau (3.16) se numeşte curbă de clasă C k (k ∈ N∗ ) dacă funcţiile care
apar ı̂n reprezentările respective admit derivate continue până la ordinul
k inclusiv.
2. O curbă ı̂n spaţiu dată prin reprezentarea vectorială (3.15) se numeşte
curbă de clasă C k dacă funcţia vectorială Ð →
r (t) are componentele
k
x(t), y(t) şi z(t) de clasă C (admit derivate continue până la ordinul
k inclusiv).
3. O curbă ı̂n spaţiu dată prin reprezentarea implicită (3.17) se numeşte
curbă de clasă C k dacă funcţiile F (x, y, z) şi G(x, y, z) admit derivate
parţiale continue până la ordinul k inclusiv.
Definiţia 3.10. 1. Fie Γ o curbă ı̂n spaţiu de clasă C 1 dată prin ecuaţia
vectorială (3.15) şi M0 (Ð →
r (t0 )) un punct al acestei curbe. Punctul M0
se numeşte punct ordinar (sau regulat) al curbei Γ dacă ı̂n acest
punct derivata funcţiei vectoriale Ð →
r (t) este diferită de vectorul nul,
adică
Ð
→ Ð
→ Ð→ Ð→ Ð →
r ′ (t0 ) = x′ (t0 ) i + y ′ (t0 ) j + z ′ (t0 ) k ≠ 0 .
2. Fie Γ o curbă ı̂n spaţiu de clasă C 1 dată prin ecuaţia implicită (3.17) şi
M0 (x0 , y0 , z0 ) un punct al acestei curbe. Punctul M0 se numeşte punct
ordinar al curbei Γ dacă ı̂n acest punct este verificată condiţia
∂F ∂F ∂F
rang ( ∂x
∂G
∂y
∂G
∂z
∂G ) = 2.
∂x ∂y ∂z

Un punct de pe o curbă ı̂n spaţiu Γ care nu este punct regulat se numeşte

punct singular.

11
3.2.2 Triedrul Frenet
Definiţia 3.11. Fie Γ o curbă ı̂n spaţiu de clasă C 1 reprezentată prin ecuaţia
vectorială
Ð
→r =Ð →
r (t), t ∈ [a, b]
şi fie M0 (Ð
→
r (t0 )) un punct ordinar fixat pe Γ corespunzător valorii t0 a
parametrului. Considerăm de asemenea un punct ordinar variabil M (Ð →
r (t)).
Dreapta limită a secantei M0 M când punctul M tinde către M0 pe curbă se
numeşte tangenta la curbă ı̂n punctul M0 .
Direcţia secantei M0 M converge către direcţia vectorului Ð
→
r ′ (t0 ) atunci
când M → M0 , deci ecuaţiile tangentei la curbă ı̂n M0 sunt
x − x(t0 ) y − y(t0 ) z − z(t0 )
= ′ = ′ (3.18)
x′ (t0 ) y (t0 ) z (t0 )
ˆ Pentru o curbă dată prin ecuaţii explicite de forma (3.16), ecuaţiile
tangentei sunt ı̂n punctul M0 (x0 , y(x0 ), z(x0 )) sunt:
x − x0 y − y(x0 ) z − z(x0 )
= ′ = ′ (3.19)
1 y (x0 ) z (x0 )

ˆ Pentru o curbă dată prin ecuaţii implicite de forma (3.17), ecuaţiile

tangentei sunt ı̂n punctul M0 (x0 , y0 , z0 ) sunt:
x − x0 y − y0 z − z0
= = (3.20)
D(y,z) (M0 ) D(z,x) (M0 ) D(x,y) (M0 )
D(F,G) D(F,G) D(F,G)

unde
∂F ∂F ∂F ∂F ∂F ∂F
D(F, G) D(F, G) D(F, G)
=∣ ∂y
∂G
∂z
∂G ∣, =∣ ∂z
∂G
∂x
∂G ∣, =∣ ∂x
∂G
∂y
∂G ∣.
D(y, z) ∂y ∂z D(z, x) ∂z ∂x D(x, y) ∂x ∂y

Definiţia 3.12. Planul perpendicular pe tangenta la o curbă Γ ı̂n punctul

M0 ∈ Γ se numeşte plan normal la curba Γ ı̂n punctul M0 .
ˆ pentru o curbă dată prin ecuaţie vectorială sau ecuaţii parametrice,
ecuaţia planului normal ı̂n M0 este:
x′ (t0 ) ⋅ (x − x(t0 )) + y ′ (t0 ) ⋅ (y − y(t0 )) + z ′ (t0 ) ⋅ (z − z(t0 )) = 0 (3.21)

ˆ pentru o curbă dată prin ecuaţii implicite, ecuaţia planului normal ı̂n
M0 este:
D(F, G) D(F, G) D(F, G)
(M0 ) ⋅ (x − x0 ) + (M0 ) ⋅ (y − y0 ) + (M0 ) ⋅ (z − z0 ) = 0
D(y, z) D(z, x) D(x, y)

12
 ˆ orice dreaptă conţinută ı̂n planul normal ı̂n M0 la curbă şi care conţine
punctul M0 se numeşte normală la curbă ı̂n M0 .
Definiţia 3.13. Fie Γ o curbă ı̂n spaţiu de clasă C 2 reprezentată prin ecuaţia
vectorială
Ð
→
r =Ð →
r (t), t ∈ [a, b]
Ð
→
şi fie M ( r (t )) un punct ordinar fixat pe Γ corespunzător valorii t a
0 0 0
parametrului. Considerăm de asemenea două puncte ordinare variabile M1 , M2 .
Planul limită la care tinde planul M0 M1 M2 când M1 , M2 tind către M0 pe
curbă se numeşte plan osculator la curbă ı̂n punctul M0 .
Direcţia normalei la M0 M1 M2 converge către direcţia vectorului Ð
→
r ′ (t0 ) ×
Ð
→ ′′
r (t ), deci ecuaţia planului osculator ı̂n M este
0 0
RRR x − x(t ) y − y(t ) z − z(t ) RRR
RRR 0 0 0 RRR
RRR x′ (t0 ) y ′ (t0 ) z ′ (t0 ) RRR = 0. (3.22)
RRR RRR
RR x′′ (t0 ) y ′′ (t0 ) z ′′ (t0 ) RR
Definiţia 3.14. Se numeşte binormală la curba Γ ı̂n punctul M0 dreapta
perpendiculară pe planul osculator ı̂n M0 ;
Un vector director al binormalei este
Ð
→ Ð
b =→r ′ (t0 ) × Ð
→
r ′′ (t0 )
deci ecuaţiile binormalei sunt
x − x(t0 ) y − y(t0 ) z − z(t0 )
= = (3.23)
A(t0 ) B(t0 ) C(t0 )
unde
y′ z′ x′ z ′ x′ y ′
A=∣ ∣ , B = − ∣ ∣ , C = ∣ ∣
y ′′ z ′′ x′′ z ′′ x′′ y ′′
Definiţia 3.15. Se numeşte normală principală la curba Γ ı̂n punctul M0
dreapta de intersecţie a planului normal cu planul osculator ı̂n M0 .
Un vector director al normalei principale este
Ð
→ Ð
→ →′
n = b ×Ð r (t0 )
deci ecuaţiile normalei principale sunt
x − x(t0 ) y − y(t0 ) z − z(t0 )
= = (3.24)
l(t0 ) m(t0 ) n(t0 )
unde
B C A C A B
l=∣ ′ ′ ∣, m = −∣ ′ ′ ∣, n = ∣ ′ ′ ∣
y z x z x y

13
Definiţia 3.16. Se numeşte plan rectificant la curba Γ ı̂n punctul M0
planul determinat de tangenta şi binormala la curba Γ ı̂n M0 .

Un vector normal la planul rectificant este chiar vectorul director al nor-

malei principale
Ð→ Ð
→ →′
n = b ×Ð r (t0 )
deci ecuaţia planului rectificant este

l(t0 )(x − x(t0 )) + m(t0 )(y − y(t0 )) + n(t0 )(z − z(t0 )) = 0 (3.25)

Cu notaţiile anterioare, ecuaţia planului osculator (3.22) se rescrie

A(t0 )(x − x(t0 )) + B(t0 )(y − y(t0 )) + C(t0 )(z − z(t0 )) = 0 (3.26)

Vectorii directori ai tangentei, normalei principale şi binormalei (Ð →

r ′, Ð
→
n,
Ð
→
şi b ) ı̂n punctul M0 de pe curba Γ sunt ortogonali doi câte doi şi formează
o bază ı̂n spaţiul vectorial V3 . Versorii corespunzători acestor 3 vectori sunt:
⎧ Ð
→
r′
⎪
⎪
⎪ Ð
→
⎪ τ =
⎪
⎪
⎪
⎪ ∥Ð
→
r ′∥
⎪
⎪ Ð
→ Ð
⎪
⎪Ð b ×→ r′
⎨→ν = Ð
→ Ð (3.27)
⎪
⎪
⎪
⎪ ∥b ×→ r ′∥
⎪ Ð
→
⎪
⎪
⎪
⎪
Ð
→ r ×Ð
′ →r ′′
⎪
⎪ β =
⎪
⎩ ∥Ð
→
r ′×Ð→r ′′ ∥

şi formează o bază ortonormată ı̂n V3 .

Ð
→
Reperul ortonormat {M0 ; Ð→
τ ,Ð→
ν , β } se numeşte triedrul lui Frenet ataşat
curbei Γ ı̂n punctul M0 .
Tangenta, normala principală şi binormala sunt axele (muchiile) triedru-
lui Frenet, iar planul normal, planul osculator şi planul rectificant sunt planele
(feţele) triedrului Frenet.

3.2.3 Elementul de arc. Curbură şi torsiune

Fie Γ o curbă ı̂n spaţiu de clasă C 1 reprezentată parametric şi presupunem
că toate punctele ei sunt ordinare. Fie M0 şi M1 două puncte ale curbei
Γ corespunzătoare valorilor t0 şi respectiv t1 ale parametrului. Lungimea
arcului de curbă M0 M1 este
t1 √
l(M0 M1 ) = ∫ (x′ (t)) + (y ′ (t)) + (z ′ (t)) dt
2 2 2
t 0

14
 Pentru un punct oarecare M al curbei corespunzător valorii t a parametru-
lui, definim funcţia
t√
s(t) = ∫ (x′ (u)) + (y ′ (u)) + (z ′ (u)) du
2 2 2
t0

care reprezintă lungimea arcului de curbă cuprins ı̂ntre punctul fix M0 şi
punctul variabil M .
Diferenţiala acestei funcţii
√
ds = (x′ (t)) + (y ′ (t)) + (z ′ (t)) dt
2 2 2

se numeşte elementul de arc al curbei Γ. Ridicând la pătrat obţinem:

ds2 = [(x′ (t)) + (y ′ (t)) + (z ′ (t)) ] dt2 = dx2 + dy 2 + dz 2 = dÐ

→
2 2 2
r2

de unde rezultă
dÐ
→
r
∥ ∥=1
ds
Deoarece funcţia s = s(t) are derivată nenulă, putem explicita pe t ı̂n
funcţie de s. Înlocuind t = t(s) ı̂n ecuaţiile parametrice obţinem
⎧
⎪ x = x(t(s)) = X(s)
⎪
⎪
⎪
⎨y = y(t(s)) = Y (s)
⎪
⎪
⎪
⎪
⎩z = z(t(s)) = Z(s)
care se numeşte parametrizare naturală a curbei. Parametrul s se numeşte
parametrul natural al curbei şi este dat chiar de lungimea curbei până la
punctul curent.
Parametrizarea naturală are proprietatea
dX 2 dY 2 dZ 2
( ) +( ) + ( ) = 1.
ds ds ds
Pentru o curbă dată prin parametrizare naturală convenim să notăm vec-
dÐ →
r Ð̇
torul derivatelor cu =→ r (s). Folosind această notaţie, relaţia anterioară
ds
devine
∥Ð̇
→r (s)∥ = 1 ⇔ ẋ2 (s) + ẏ 2 (s) + ż 2 (s) = 1
Considerând din nou parametrul iniţial ca funcţie de parametrul natural
t = t(s), prin derivare ı̂n raport cu s obţinem

Ð̇
→ dÐ
→
r dÐ →
r dt Ð
=→
dt
r (s) = = ⋅ r ′ (t) ⋅
ds dt ds ds
15
 Calculând normele ı̂n egalitatea vectorială anterioară găsim
dt 1
= Ð
→ ′
(3.28)
ds ∥ r (t)∥
Din
∥Ð̇
→r (s)∥ = 1 ⇔ Ð̇
→r (s) ⋅ Ð̇
→r (s) = 1
prin derivare obţinem
Ð̇
→r (s) ⋅ Ð̈
→r (s) = 0
aşadar vectorii Ð̇
→r (s) şi Ð̈
→r (s) sunt ortogonali. Folosind aceste proprietăţi,
obţinem din (3.27) următoarele expresii pentru versorii triedrului Frenet:
⎧ Ð
→
⎪
⎪
⎪ τ = Ð̇
→r
⎪
⎪
⎪
⎪
⎪ Ð̈
→
⎪
⎪ Ð
→ =
r
⎪ ν
⎨
⎪ ∥Ð̈
→r∥ (3.29)
⎪
⎪
⎪
⎪
⎪ → r × Ð̈
Ð Ð̇
→ →r
⎪
⎪
⎪ β =
⎪
⎪
⎩ ∥Ð̈
→r∥
Fie M0 un punct ordinar al unei curbe ı̂n spaţiu Γ şi M un punct arbitrar
al curbei ı̂n vecinătatea lui M0 . Notăm cu ∆ω unghiul dintre tangentele ı̂n
M0 şi M la curbă şi cu ∆s lungimea arcului de curbă M0 M .
Definiţia 3.17. Curbura curbei Γ ı̂n punctul M0 este prin definiţie
1 ∆ω
= lim ∣ ∣
R ∆s→0 ∆s
R se numeşte raza de curbură a curbei Γ ı̂n punctul M0 .
La fel ca şi pentru curbe plane, se poate demonstra că
∥Ð
→
r ′×Ð →
r ′′ ∥
= ∥Ð̈
→
1
r∥= .
R ∥Ð
→r ′ ∥3
Fie M0 un punct ordinar şi neinflexionar al unei curbe ı̂n spaţiu Γ de clasă
C 3 şi M un punct arbitrar al curbei ı̂n vecinătatea lui M0 . Notăm cu ∆ϕ
unghiul dintre binormalele ı̂n M0 şi M la curbă şi cu ∆s lungimea arcului
de curbă M0 M .
Definiţia 3.18. Torsiunea curbei Γ ı̂n punctul M0 este prin definiţie
1 ∆ϕ
= lim ∣ ∣
T ∆s→0 ∆s
T se numeşte raza de torsiune a curbei Γ ı̂n punctul M0 .

16
 Se poate demonstra că
...
1 (Ð̇
→r , Ð̈
→r ,Ð
→r) (Ð
→
r ′, Ð
→
r ′′ , Ð
→
r ′′′ )
= = Ð .
T ∥Ð̈
→r ∥2 ∥→
r ′×Ð →r ′′ ∥2

Derivatele versorilor triedrului Frenet ı̂n raport cu parametrul natural s

pot fi scrise astfel:

Ð̇
→τ = Ð
1→
ν (3.30)
R
Ð̇
→ 1 → 1Ð →
ν =− Ð τ + β (3.31)
R T
Ð̇
→
β =− →
1Ð
ν (3.32)
T
ecuaţii care se numesc formulele lui Frenet.

3.3 Suprafeţe
3.3.1 Generalităţi
O suprafaţă S poate fi dată prin una din următoarele reprezentări:

1. Reprezentare parametrică:
⎧
⎪ x = x(u, v)
⎪
⎪
⎪
⎨y = y(u, v) , (u, v) ∈ D ⊂ R2 . (3.33)
⎪
⎪
⎪
⎪
⎩z = z(u, v)

2. Reprezentare vectorială:
Ð
→ Ð
→ Ð→ Ð→
r =Ð
→
r (u, v) = x(u, v) i + y(u, v) j + z(u, v) k , (u, v) ∈ D ⊂ R2 . (3.34)

3. Reprezentare carteziană explicită:

z = f (x, y), (x, y) ∈ D ⊂ R2 . (3.35)

4. Reprezentare carteziană implicită:

F (x, y, z) = 0. (3.36)

17
Definiţia 3.19. Spunem că funcţia vectorială
Ð
→ Ð
→ Ð→ Ð→
r (u, v) = x(u, v) i + y(u, v) j + z(u, v) k

este de clasă C k dacă are derivate parţiale continue până la ordinul k in-
clusiv.

ˆ funcţia vectorială Ð
→
r (u, v) este de clasă C k dacă toate componentele
sale sunt de clasă C k ;

ˆ u şi v se numesc parametri sau coordonate curbilinii pe suprafaţă;

ˆ un punct M0 ∈ S este unic determinat de coordonatele sale curbilinii

u = u0 şi v = v0 .

Definiţia 3.20. Spunem că o suprafaţă S dată prin reprezentarea vectorială

(3.34) este o suprafaţă elementară dacă sunt satisfăcute condiţiile:

1. suprafaţa este de clasă C 1

2. ecuaţia Ð
→
r =Ð
→r (u, v) realizează o corespondenţă biunivocă ı̂ntre mulţimea
punctelor de pe suprafaţă şi mulţimea perechilor (u, v) ∈ D
Ð
→
3. Ð
→
r ′u × Ð
→
r ′v ≠ 0 , ∀(u, v) ∈ D

Definiţia 3.21. Punctul M0 (u0 , v0 ) se numeşte punct ordinar al unei

Ð
→
suprafeţe S de clasă C 1 dacă Ð
→
r ′u × Ð
→
r ′v (M0 ) ≠ 0 . În caz contrar, punctul
M0 se numeşte punct singular al suprafeţei S.

Fie o suprafaţă elementară S de ecuaţie

Ð
→
r =Ð
→
r (u, v), (u, v) ∈ D ⊂ R2 .

O curbă pe suprafaţa S este reprezentată ı̂n mod analog curbelor plane,

dar folosind coordonatele curbilinii u şi v ı̂n locul coordonatelor carteziene
x, y:
⎧
⎪
⎪u = u(t)
1. parametric: ⎨ , t ∈ [a, b];
⎪
⎩v = v(t)
⎪

2. explicit: u = ϕ(v) sau v = ψ(u);

3. implicit: g(u, v) = 0.

18
 Pentru o curbă Γ de pe suprafaţa S reprezentată parametric,
Ð
→
r =Ð
→
r (u(t), v(t)) , t ∈ [a, b]

reprezintă ecuaţia vectorială a curbei Γ ı̂n spaţiu.

O curbă Γ de pe suprafaţa S dată prin ecuaţia explicită u = ϕ(v) sau
v = ψ(u) are ecuaţia ı̂n spaţiu Ð →r =Ð→r (ϕ(v), v) sau Ð →
r =Ð →
r (u, ψ(u)).
În particular, dacă funcţia ϕ (sau ψ) este constantă, pe curbele corespun-
zătoare de pe suprafaţa S variază doar v (respectiv u).
Notăm cu Γ0u curba de pe suprafaţa S corespunzătoare lui v = v0 şi având
ecuaţia ı̂n spaţiu Ð
→
r = Ð →
r (u, v0 ), respectiv cu Γ0v curba de pe suprafaţa S
corespunzătoare lui u = u0 şi având ecuaţia ı̂n spaţiu Ð →
r =Ð →
r (u0 , v).
Curbele Γ0u şi Γ0v se numesc curbe de coordonate sau curbe carac-
teristice pe suprafaţa S.
Fiecare punct M0 (Ð →
r (u0 , v0 )) este intersecţia a două curbe de coordonate.

3.3.2 Plan tangent şi normală la o suprafaţă

În continuare vom presupune că suprafaţa S precum şi curbele de pe a această
suprafaţă sunt de clasă C 1 .
Fie suprafaţa S de ecuaţie
Ð
→
r =Ð
→
r (u, v), (u, v) ∈ D ⊂ R2 ,

punctul M0 ∈ S şi Γ o curbă arbitrară pe S care trece prin M0 . Pentru o

parametrizare u = u(t), v = v(t) a curbei Γ, obţinem ecuaţia vectorială ı̂n
spaţiu a curbei Γ:
Ð
→r =Ð→
r (u(t), v(t))
Notăm cu t0 valoarea parametrului t care corespunde punctului M0 pe curba
Γ şi cu u0 = u(t0 ), v0 = v(t0 ) coordonatele curbilinii ale punctului M0 pe
suprafaţa S.
Tangenta ı̂n M0 la curba Γ are direcţia dată de vectorul

Ð
→ ∂Ð →
r ∂Ð →
r
r ′ (t0 ) = (u0 , v0 ) ⋅ u′ (t0 ) + (u0 , v0 ) ⋅ v ′ (t0 ).
∂u ∂v

Ð
→ ∂Ð→r Ð
→ ∂Ð→r
Vectorii r u =
0 (u0 , v0 ) şi r v =
0
(u0 , v0 ) depind doar de suprafaţa S şi
∂u ∂v
de punctul M0 ∈ S, iar vectorul director al tangentei la orice curbă de pe S
care trece prin M0 este o combinaţie liniară de aceşti doi vectori.
Definiţia 3.22. Se numeşte plan tangent la suprafaţa S ı̂n punctul M0
planul determinat de vectorii Ð
→
r 0u şi Ð
→
r 0v .

19
 r 0u şi Ð
Observaţie: Vectorii Ð
→ →
r 0v sunt chiar vectorii directori ai tangentelor
la curbele de coordonate de pe S care trec prin M0 .
Ecuaţia planului tangent ı̂n M0 este
RRR x − x(u0 , v0 ) y − y(u0 , v0 ) z − z(u0 , v0 ) RRR
RRR RRR
RRR ∂x ∂y ∂z RRR
RRR (u0 , v0 ) (u0 , v0 ) (u0 , v0 ) RRR = 0
RRR ∂u
∂x
∂u
∂y
∂u
∂z RRR
RRR (u0 , v0 ) (u0 , v0 ) (u0 , v0 ) RRR
RR ∂v ∂v ∂v RR

sau echivalent
A(x − x0 ) + B(y − y0 ) + C(z − z0 ) = 0
unde
∂y ∂z ∂z ∂x ∂x ∂y
A=∣ ∂u
∂y
∂u
∂z ∣ (M0 ), B = ∣ ∂u
∂z
∂u
∂x ∣ (M0 ), C = ∣ ∂u
∂x
∂u
∂y ∣ (M0 )
∂v ∂v ∂v ∂v ∂v ∂v

iar (x0 , y0 , z0 ) sunt coordonatele carteziene ale lui M0 .

Dacă suprafaţa S este dată prin ecuaţia explicită z = f (x, y), folosind
parametrizarea
⎧
⎪ x=u
⎪
⎪
⎪
⎨y = v
⎪
⎪
⎪
⎪
⎩z = f (u, v)
obţinem ecuaţia planului tangent

p(x − x0 ) + q(y − y0 ) − (z − z0 ) = 0

unde p = ∂f
∂x (x0 , y0 ) şi q = ∂y (x0 , y0 ).
∂f

Dacă suprafaţa S este dată prin ecuaţia implicită F (x, y, z) = 0, obţinem

ecuaţia planului tangent
∂F ∂F ∂F
(M0 )(x − x0 ) + (M0 )(y − y0 ) + (M0 )(z − z0 ) = 0
∂x ∂y ∂z

Definiţia 3.23. Se numeşte normală la suprafaţa S ı̂n punctul M0 (x0 , y0 , z0 ) ∈ S

dreapta perpendiculară pe planul tangent la S ı̂n M0 .

În funcţie de tipul reprezentării suprafeţei S, ecuaţia normalei este:

1. parametric x = x(u, v), y = y(u, v), z = z(u, v):

x − x0 y − y0 z − z0
= =
A B C

20
 2. explicit z = f (x, y):
x − x0 y − y0 z − z0
= =
p q −1

3. implicit F (x, y, z) = 0:
x − x0 y − y0 z − z0
= =
Fx′ Fy′ Fz′

Exemplu 1:
Să se scrie ecuaţia planului tangent şi ecuaţiile normalei la suprafaţa
⎧
⎪ x = u cos v
⎪
⎪
⎪
⎨y = u sin v ı̂n punctul M0 (u0 = 1, v0 = 0).
⎪
⎪
⎪
⎪
⎩z = u + v
Coordonatele carteziene: M0 (1, 0, 1). Derivatele parţiale:
⎧
⎪ x′u = cos v ⎧ ⎪ x′u (1, 0) = 1 ⎧ ⎪ x′v = −u sin v ⎧
⎪ x′v (1, 0) = 0
⎪
⎪
⎪ ′ ⎪
⎪
⎪ ⎪
⎪
⎪ ⎪
⎪
⎪ ′
⎨yu = sin v ⎨yu′ (1, 0) = 0 ⎨yv′ = u cos v ⎨yv (1, 0) = 1
⎪
⎪
⎪ ⎪
⎪
⎪ ⎪
⎪
⎪ ⎪
⎪
⎪
⎪ ′ = ⎪ ′ (1, = ⎪ ′ = ⎪ ′
⎩ u
z 1 ⎩ u
z 0) 1 ⎩ v
z 1 ⎩zv (1, 0) = 1
RRR x − 1 y z − 1 RRR
RR RR
Planul tangent: RRRR 1 0 1 RRRR = 0 ⇔ −x − y + z = 0
RRR R
RR 0 1 1 RRRR
x−1 y z−1
Normala: = =
−1 −1 1
Exemplu 2:
Să se scrie ecuaţia planului tangent şi ecuaţiile normalei la suprafaţa
1
z(x2 + y 2 ) − 1 = 0 ı̂n punctul M0 (1, 1, ) .
2
Derivatele parţiale:
⎧ ⎧
⎪ ∂x = 2xz ⎪ ∂x (M0 ) = 1
∂F ∂F
⎪
⎪
⎪ ∂F ⎪
⎪
⎪ ∂F
⎨ ∂y = 2yz ⎨ ∂y (M0 ) = 1
⎪
⎪
⎪ ⎪
⎪
⎪
⎪
⎩ ∂z = x + y
∂F 2 2 ⎪
⎩ ∂z (M0 ) = 2
∂F

Planul tangent:
1
1 ⋅ (x − 1) + 1 ⋅ (y − 1) + 2 ⋅ (z − ) = 0 ⇔ x + y + 2z − 3 = 0
2

x − 1 y − 1 z − 12
Normala: = =
1 1 2
21
3.3.3 Prima formă fundamentală a unei suprafeţe
Fie suprafaţa S dată prin ecuaţia vectorială
Ð
→ Ð
→ Ð→ Ð→
r =Ð
→
r (u, v) = x(u, v) i + y(u, v) j + z(u, v) k , (u, v) ∈ D ⊂ R2

sau prin ecuaţii parametrice

⎧
⎪ x = x(u, v)
⎪
⎪
⎪
⎨y = y(u, v) , (u, v) ∈ D ⊂ R2
⎪
⎪
⎪
⎪
⎩z = z(u, v)
⎧
⎪
⎪u = u(t)
şi o curbă oarecare Γ pe S de ecuaţii parametrice ⎨ .
⎪
⎩v = v(t)
⎪
Definiţia 3.24. Se numeşte prima formă fundamentală a suprafeţei S
pătratul elementului de arc (ds2 ) al curbei Γ de pe suprafaţa S.
Ecuaţia vectorială a curbei Γ este Ð
→
r =Ð
→
r (u(t), v(t)). Avem:

dÐ
→
∥ = 1 ⇔ ds = ∥dÐ
→
r ∥ ⇔ ds2 = dÐ
→
r ⋅ dÐ
→
r
∥ r
ds

Înlocuind
dÐ
→ r ′u du + Ð
r =Ð
→ →
r ′v dv
obţinem
dÐ
→
r ⋅ dÐ
→
r = ∥Ð
→
r ′u ∥2 du2 + 2Ð
→
r ′u Ð
→
r ′v dudv + ∥Ð
→
r ′v ∥2 dv 2
aşadar prima formă fundamentală este forma pătratică

ds2 = Edu2 + 2F dudv + Gdv 2

⎧
⎪
⎪ E = ∥Ð→
r ′u ∥2 = Ð→
r ′u ⋅ Ð
→r ′u
⎪
⎪
unde ⎨F = Ð →r ′u ⋅ Ð
→
r ′v
⎪
⎪
⎪ Ð→′ 2 Ð →′ Ð →′
⎪
⎩G = ∥ r v ∥ = r v ⋅ r v
E, F şi G se numesc coeficienţii primei forme fundamentale sau
coeficienţii lui Gauss .
Scriind vectorii Ð →
r ′u şi Ð
→r ′v pe componente şi calculând produsele scalare
găsim
⎧
⎪ E = (x′u )2 + (yu′ )2 + (zu′ )2
⎪
⎪
⎪
⎨F = x′u x′v + yu′ yv′ + zu′ zv′
⎪
⎪
⎪
⎪ ′ 2 ′ 2 ′ 2
⎩G = (xv ) + (yv ) + (zv )

22
Pentru o suprafaţă S dată prin ecuaţia explicită

z = f (x, y)

coeficienţii primei forme fundamentale sunt

⎧
⎪ E = 1 + p2
⎪
⎪
⎪
⎨F = pq
⎪
⎪
⎪
⎪
⎩G = 1 + q
2

Pentru o suprafaţă S dată prin ecuaţia implicită

F (x, y, z) = 0

coeficienţii primei forme fundamentale sunt

⎧
⎪
⎪ (Fx′ )2 + (Fz′ )2
⎪
⎪ E=
⎪
⎪
⎪ (Fz′ )2
⎪
⎪
⎪ Fx ⋅ Fy′
′
⎨F =
⎪
⎪
⎪ (Fz′ )2
⎪
⎪
⎪ (Fy′ )2 + (Fz′ )2
⎪
⎪
⎪ G=
⎪
⎩ (Fz′ )2

Lungimea unui arc de curbă Γ ⊂ S cuprins ı̂ntre punctele M1 (t1 ) şi M2 (t2 )
t2 √
este
t2
du 2 du dv dv 2
∫ ds = ∫ E ( ) + 2F
dt
⋅
dt dt
+ G ( ) dt
dt
t1 t1

Definiţia 3.25. Fie Γ1 şi Γ2 două curbe pe suprafaţa S care se intersectează

ı̂n punctul M de pe suprafaţă. Unghiul θ dintre tangentele duse la cele două
curbe ı̂n M se numeşte unghiul dintre curbele Γ1 şi Γ2 pe suprafaţa S.

Vom nota cu d deplasarea de-a lungul curbei Γ1 şi cu δ deplasarea de-a

lungul curbei Γ2 . Vectorii dÐ→
r şi δ Ð
→
r dau direcţiile tangentelor la cele două
curbe ı̂n punctul M , aşadar avem:

dÐ→
r ⋅ δÐ→r
cos θ =
∥d r ∥ ⋅ ∥δ Ð
Ð→ →
r∥

Înlocuind

dÐ
→
r =Ð
→
r ′u du + Ð
→
r ′v dv şi δ Ð
→
r =Ð
→
r ′u δu + Ð
→
r ′v δv

23
obţinem:

dÐ
→
r ⋅ δÐ
→r = (Ð
→
r ′u )2 duδu + Ð
→
r ′u Ð
→
r ′v (duδv + δudv) + (Ð
→
r ′v )2 dvδv
= Eduδu + F (duδv + δudv) + Gdvδv
Ð
→
dr = 2
ds2 = Edu2 + 2F dudv + Gdv 2
δÐ→r2 = δs2 = Eδu2 + 2F δuδv + Gδv 2
Eduδu + F (duδv + δudv) + Gdvδv
cos θ = √ √
Edu2 + 2F dudv + Gdv 2 ⋅ Eδu2 + 2F δuδv + Gδv 2
unde E, F, G sunt coeficienţii primei forme fundamentale calculaţi ı̂n punctul
M comun celor două curbe.
În particular pentru curbele de coordonate Γ1 ∶ u = u0 şi Γ2 ∶ v = v0 , găsim
du = 0 şi δv = 0, iar cosinusul unghiului dintre cele două curbe devine
F
cos θ = √ .
E ⋅G
Definiţia 3.26. Se numeşte element de arie pe suprafaţa S ı̂n punctul
M ∈ S, notat cu dσ, aria paralelogramului construit pe vectorii Ð →
r ′u du şi
Ð
→ ′
r v dv când creşterile parametrilor du şi dv au acelaşi semn.

Avem:

dσ = ∥Ð
→
r ′u du × Ð
→
r ′v dv∥ = ∥Ð
→
r ′u × Ð
→
r ′v ∥dudv
√
= A2 + B 2 + C 2 dudv
√
= EG − F 2 dudv

Dacă suprafaţa este dată prin ecuaţie carteziană explicită z = f (x, y),
elementul de arie este √
dσ = 1 + p2 + q 2 dxdy.

3.4 Exerciţii
Ð
→ Ð→
1. Fie curba C ∶ Ð
→
r (t) = (t2 + 3t) i + (t2 + 2t) j . Să se afle:

(a) intersecţiile curbei cu axele de coordonate

(b) intersecţiile curbei cu prima bisectoare
(c) ecuaţia carteziană implicită a curbei
(d) ecuaţia tangentei ı̂n punctul M0 (t0 = −2)

24
2. Să se scrie ecuaţia tangentei şi normalei la curba dată ı̂n punctul indi-
cat:
⎧
⎪ t3
⎪
⎪
⎪ x =
(a) ⎨ 1 − t22 , A(t0 = 2)
⎪
⎪ 1 +t
⎪
⎪ y=
⎩ 1 − t2
⎧
⎪
⎪x = t3 − 2t
(b) ⎨ , A(t0 = 2)
⎪
⎪ y = t 2+1
⎩
(c) y = x3 + 2x2 − 4x + 3, M0 (−2, 5)
(d) y = x ln x + 1, M0 (x = 1)
(e) x3 + 3x2 y − y 2 − 2x + 9 = 0, A(2, −1)
(f) x3 − xy 2 + 2x + y − 3 = 0, A(y = 0)
3. Să se scrie ecuaţiile tangentei şi normalei la elipsa
x2
+ y2 − 1 = 0
4
√
ı̂n punctul M0 ( 3, 21 )
4. Să se calculeze elementul de arc şi lungimea arcului de curbă AB pentru
curbele:
⎧
⎪
⎪x = a(t − sin t)
(a) ⎨ , A(t = 0), B(t = 2π)
⎪
⎪ y = a(1 − cos t)
⎩
(b) y 2 = 4x, A(0, 0), B(1, 2)
(c) ρ = a sin3 3θ , A(θ = 0), B (θ = 3π
2
)
5. Să se calculeze curbura următoarelor curbe ı̂n punctele indicate:
Ð→ Ð→
(a) Ð→r (t) = t2 i + t3 j , A(1, 1)
R: 13√6 13
⎧
⎪
⎪x = sin t
(b) ⎨ , M (t = π2 )
⎪
⎩y = t cos t
⎪
R: π42
(c) y = x3 − x2 + 2x − 2, A(1, 0)
R: 5√210
(d) y = x2 − 1, M (1, 0)
R: 5√2 5

25
 (e) ρ = a sin 2θ, M (θ = π4 )

6. Să se determine ı̂nfăşurătoarea următoarelor familii de curbe:

(a) αx − α2 y − 1 = 0
R: x2 = 4y
(b) α2 x − (α − 1)y + 2 = 0
R: y 2 − 4xy − 8x = 0
(c) (α2 − 1)x − 2αy + 2α2 − 1 = 0
R: x3 + xy 2 + 4x2 + 3y 2 + 4x + 4y+ = 0
(d) (x − α)2 + y 2 = 4α
R: y 2 + 4x + 4 = 0

7. Să se scrie ecuaţiile tangentei şi ecuaţia planului normal la curba C ı̂n
punctul specificat:
⎧
⎪ x = 1 − cos t
⎪
⎪
⎪
(a) (C) ∶ ⎨y = sin t ; M0 (t = π2 )
⎪
⎪
⎪
⎪
⎩z = t
⎧
⎪
⎪ y = x2
(b) (C) ∶ ⎨ ; A(1, 1, 1)
⎪
⎪ z = 1
⎩ x 3

⎧
⎪ x = a cos2 t
⎪
⎪
⎪
(c) (C) ∶ ⎨y = a sin t cos t ; M0 (t = π4 )
⎪
⎪
⎪
⎪
⎩z = a sin t
⎧
⎪ √
⎪ x2 + z 2 − 4 = 0
(d) (C) ∶ ⎨ 2 ; M ( 3, 1, 1)
⎪
⎪ x + y 2−4=0 0
⎩
Ð→ Ð→ Ð
→ Ð→
(e) (C) ∶ r (t) = t i + t2 j + t3 k ; A(2, 4, 8)

8. Să se calculeze versorii triedrului Frenet ı̂n următoarele cazuri:

⎧
⎪ x = 1 − cos t
⎪
⎪
⎪
(a) (C) ∶ ⎨y = sin t ; M0 (t = π2 )
⎪
⎪
⎪
⎪
⎩z = t
⎧
⎪
⎪y 2 = x
(b) (C) ∶ ⎨ 2 ; A(1, 1, 1)
⎪
⎪ x = z
⎩
Ð→ Ð→ Ð
→
(c) (C) ∶ →
Ð
r (t) = et ( i cos t + j sin t + k )

26
 9. Să se scrie ecuaţiile muchiilor şi feţelor triedrului Frenet ı̂n următoarele
cazuri:
⎧
⎪ x=t
⎪
⎪
⎪
(a) (C) ∶ ⎨y = −t ; M0 (t0 = 2)
⎪
⎪
⎪
⎪
⎩z = 2
t2

⎧ √
⎪
⎪ x = 2 2 cos t
⎪
⎪
(b) (C) ∶ ⎨y = 2 + 2 sin t ; M0 (0, 4, 0)
⎪
⎪
⎪
⎪
⎩z = 2(1 − sin t)
10. Să se calculeze elementul de arc pentru curba
⎧
⎪ x=t
⎪
⎪
⎪
(C) ∶ ⎨y = t2
⎪
⎪
⎪
⎪
⎩z = 3
2t3

11. Să se calculeze lungimea arcului (AB), unde:

⎧
⎪ x = et cos t
⎪
⎪
⎪
(a) (C) ∶ ⎨y = et sin t , A(t = 0), B (t = π2 )
⎪
⎪
⎪
⎪
⎩z = e
t

⎧
⎪
⎪y = x2
2

(b) (C) ∶ ⎨ , A(x = 0), B(x = 6)

⎪
⎪ z = x3
⎩ 6

Ð→ Ð
→ Ð→ Ð→
(c) (C) ∶ r (t) = a cos t i + a sin t j + bt k , A(t = 0), B(t = 1)

12. Să se afle versorii triedrului Frenet, curbura şi torsiunea la curba (C)
ı̂n punctul indicat:
Ð→ Ð
→ Ð
→
(a) (C) ∶ Ð
→
r (t) = (2t − 1) i + t3 j + (1 − t2 ) k , M0 (t = 0)
⎧
⎪ x = cos t
⎪
⎪
⎪
(b) (C) ∶ ⎨y = sin t , A(t = 0)
⎪
⎪
⎪
⎪
⎩z = 2
t2

Ð
→ Ð→ Ð→
(c) (C) ∶ Ð
→
r (t) = t cos t i + t sin t j + at k ı̂n origine.

13. Să se scrie ecuaţia planului tangent şi ecuaţiile normalei la suprafaţa S
ı̂n punctul specificat:

27
 Ð→ Ð→ Ð→
(a) (S) ∶ Ð
→r (u, v) = (u2 + v + 1) i + (u2 − v + 1) j + (uv + 2) k ,
M0 (u = 1, v = −1)
⎧
⎪ x = 1 + uv
⎪
⎪
⎪
(b) (S) ∶ ⎨y = u + u2 v , M0 (3, 3, 3)
⎪
⎪
⎪
⎪
⎩z = u + u v
2 3

(c) (S) ∶ z = x2 + y 2 , M0 (1, −2, 5)

(d) (S) ∶ x2 + y 2 + z 2 + 2xy + 4xz + 2x + 4y − 6z + 8 = 0, M0 (0, 0, 2)
Ð
→ Ð→ Ð→
(e) (S) ∶ Ð →
r (u, v) = (u − v)2 i + (u2 − 3v 2 ) j + v(u − 2v) k2 , M0 (u =
1, v = 0)
(f) (S) ∶ z = x3 + y 3 , M1 (1, 2, 9), M2 (1, 1, 2)
2
(g) (S) ∶ x2
+ y9 − z8 = 0, M0 (4, 3, 4)
2
16

14. Să se scrie prima formă fundamentală a următoarelor suprafeţe:

⎧
⎪ x = u cos v
⎪
⎪
⎪
(a) (S) ∶ ⎨y = u sin v
⎪
⎪
⎪
⎪
⎩z = u
2

Ð
→ Ð→ Ð→
(b) (S) ∶ Ð
→
r (u, v) = (u2 + v) i + (u + v 2 ) j + (u + v) k
(c) (S) ∶ z = xy 2
2
(d) (S) ∶ x2
+ yb2 + zc2 − 1 = 0
2
a2
⎧
⎪ x = u cos v
⎪
⎪
⎪
(e) (S) ∶ ⎨y = u sin v
⎪
⎪
⎪
⎪
⎩z = a ⋅ v
(f) (S) ∶ x2 + y 2 + z 2 − a2 = 0

15. Fie suprafaţa

Ð
→ Ð
→ Ð→ Ð→
r (u, v) = (u2 + v 2 ) i + (u2 − v 2 ) j + uv k .

(a) Să se scrie prima formă fundamentală a suprafeţei S;

(b) Să se scrie elementul de arc pentru curbele (C1 ) ∶ u = 2, (C2 ) ∶ v = 1
şi (C3 ) ∶ v = au;
(c) Să se calculeze lungimea arcului curbei C3 cuprins ı̂ntre punctele
corespunzătoare lui u = 1 şi u = 2.

16. Să se calculeze elementul de arie pentru suprafeţele:

28
 u + vÐ→ u − vÐ → uv Ð →
(a) Ð
→
r (u, v) = i + j + k;
2 2 2
Ð→ Ð→ Ð→
(b) Ð
→
r (u, v) = u cos v i + u sin v j + u2 k ;
(c) xyz = 2.

17. Se consideră suprafaţa

Ð
→ Ð→ Ð→ Ð→
r (u, v) = u cos v i + u sin v j + (u + v) k

Să se calculeze unghiul dintre curbele de coordonate pe această suprafaţă.

Pentru ce curbe de coordonate este acest unghi de 600 ?

18. Fie suprafaţa

Ð→ Ð→ Ð→
(S) ∶ Ð
→
r (u, v) = u cos v i + u sin v j + u2 k

şi pe această suprafaţă curbele (C1 ) ∶ u = 1, (C2 ) ∶ v = u şi (C3 ) ∶

v = −u. Să se calculeze perimetrul şi unghiurile triunghiului curbiliniu
determinat pe suprafaţa S de aceste curbe.

19. Fie suprafaţa

Ð
→ Ð
→ Ð→ Ð→
r (u, v) = (u2 + v 2 ) i + (u2 − v 2 ) j + uv k

şi pe această suprafaţă curbele (C1 ) ∶ u = 2, (C2 ) ∶ v = 1 şi (C3 ) ∶

u = v. Să se calculeze perimetrul şi unghiurile triunghiului curbiliniu
determinat pe suprafaţa S de aceste curbe.

29