Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cuprins
1Istoric
2Structură
3Proprietăți și clasificare
o 3.1Clasificare
o 3.2Materialele termoplastice și termorigide
4Avantaje
5Recomandări la proiectare și prelucrare
6Defecte posibile
7Domenii de utilizare
8Reciclarea
9Vezi și
10Referințe
11Legături externe
Istoric[modificare | modificare sursă]
În 1908, chimistul Jacques Brandenberger descoperă celofanul, a cărui denumire o
patentează în 1912. În 1909, belgianul Leo Baekeland inventează prima materie plastică
sintetică, care avea să îi poarte numele, rășina fenolformaldehidică bachelită. Primele
materiale plastice au fost produse din transformarea materialelor naturale. În anul 1859 au
apărut fibrele vulcanizate, în 1869 a aparut celuloidul și în 1897 galitul.
Fritz Klatte brevetează, în 1913, polimerizarea unui gaz, clorura de vinil, și obține policlorura
de vinil (PVC). Datorită proprietăților sale (rezistență chimică, greutate mică și preț redus)
PVC-ul a avut un puternic impact în domeniul tehnologiei conductelor și instalațiilor.
Structură[modificare | modificare sursă]
Structura polipropilenei: cu albastru sunt reprezentați atomii de carbon, iar cu gri cei de hidrogen.
Termoreactive, care prin încălziri repetate nu mai trec în stare plastică (polistireni
nesaturați, rășini fenolfolmaldehidice, etc.). piesele în acest caz se prelucrează prin
presare.
Materialele termoplastice și termorigide[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Termoplastic.
Acest articol sau această secțiune nu este în formatul
[[wiki]] standard.
Ștergeți eticheta la încheierea standardizării.
Exista numeroase procedee de fabricare a materialelor plastice. In general, produsul de la
care se porneste in fabricarea materialelor plastice este naftul, un produs obtinut in rafinariile
de petrol. Naftul este un amestec de diferite molecule de hidrocarburi. Acest amestec este
adus la temperaturi inalte in prezenta vaporilor de apa, ceea ce provoaca ruperea
moleculelor de hidrocarbura si obtinerea de molecule mai mici, molecule de etilena. Etilena
este molecula pe care se bazeaza intreaga industrie a maselor plastice. Exista doua mari
familii de materiale plastice: materiale termoplastice si cele termorigide. Prima categorie
cuprinde plastice care se topesc daca sunt incalzite, unele chiar de la 70°C, altele inspre
120°C. Atunci cand sunt fierbinti si lichide, aceste materiale pot fi turnate in forme sau
extrudate, adica trase in fire sau foi. Racindu-se, materialele termoplastice se solidifica si isi
pastreaza noua forma. Aceste materiale plastice sunt folosite in special pentru fabricarea
obiectelor in serie, cum ar fi sticle, galeti,etc. În schimb cele termorigide se întăresc la
căldură. Astfel, ele sunt mulate la rece pe formele dorite apoi sunt încălzite pentru a se
întări. Sau pot fi lăsate să se întărească după ce li se adaugă un produs special. Plasticele
termorigide se folosesc la fabricarea obiectelor prelucrate manual sau a celor care necesită
o fabricație îngrijită. Așa se fabrică ambarcațiunile, piesele de caroserie, barele de protecție
etc. În industrie se utilizează două procedee de tragere în formă a obiectelor din plastic.
Suflarea este folosită pentru fabricarea obiectelor care au interiorul gol, cum sunt mingile,
flacoanele, sticlele, popicele. Materia plastică încălzită coboară în formă, în care se
injectează apoi aer. Aceasta are ca efect întinderea materialului cald pe pereții interiori ai
formei.
Metoda cea mai utilizată este însă injectarea. Este folosită mai ales pentru fabricarea
obiectelor cum sunt pieptenii, periuțele de dinți, ustensilele de bucătărie. Materia plastică
intră sub forma de granule într-o mașină de injectare. Prin încălzire, ea este transformată
într-o pastă mai mult sau mai putin groasă, care este apoi injectata în formă și racită printr-
un circuit de apa. Masele plastice sunt folosite, cu mici excepții, în toate domeniile de
activitate. Această performanță de pătrundere în mai toate sectoarele de activitate se
datorează proprietăților lor de neegalat vis-a-vis de celelalte materiale: sunt anticorosive,
electroizolante, au greutăți specifice mici, au proprietăți mecanice bune, cost scăzut, aspect
exterior plăcut, se pot prelucra atât pe cale mecanică tradițională cât și prin procedee
specifice cum ar fi injecția lor, se pot acoperi cu vopsea sau prin galvanizări, permițând în
felul acesta să capete aspectul dorit de către proiectant. Există însă și unele proprietăți care
fac dezavantajoasă utilizarea maselor plastice, cum ar fi micșorarea rezistenței mecanice cu
creșterea temperaturii, coeficientul de dilatare mare, coeficientul de transmiterea căldurii
mic, etc.
Avantaje[modificare | modificare sursă]
Reciclarea[modificare | modificare sursă]
Descompunerea naturală a plasticului în mediul înconjurător necesită peste 500 de ani din
cauza materialelor care îl alcătuiesc[8]. Cu fiecare tonă de plastic reciclat se economisesc
între 700 și 800 kg de petrol brut[8].