Civilizație Antică Europeană

Sima Ion-Leone

Pleniceanu Eduard Marius

O bună parte din istoria Europei este reprezentată prin dezvoltarea orașului roman,
Roma, care a și servit drept capitală a imperiului cât și a reprezentat un important centru etnic-
cultural aflat pe vechiul continent. La baza apariției acestui oraș stă binecunoscuta legendă a
celor doi frați, Romulus și Remus, care în anul 753 î. Hr. au fondat un oraș în centrul peninsulei
Italice, așezare ce va purta numele primului frate, fiind și primul rege. 1
Istoria acestui oraș, cât și ai statului la care a stat la bază poate să fie împărțit în trei mari
perioade principale: Regatul Roman (753-510 î. Hr.); Republica Romană (510-27 î.Hr) și Imperiul
Roman (27 î. Hr. – 476 d. Hr.). Ultima perioadă cuprinde atât momentul în care acest stat a
cunoscut apogeul existenții sale, cât și procesul de prăbușire care a adus la final dispariției sa
dar și crearea unor noi state, cât și începerea unei epoci, Epoca Medievală. 2
Un episod important al acestei perioade care a marcat formarea Europei, a reprexentat-
o domnia împăratului Traian.
Marcus Ulpius Nerva Traianus (n. 18 septembrie 53 – d. 8 sau 9 august 117) a fost unul
din „cinci împărați buni ai Imperiului Roman”. El a domnit în perioada 98-117, în care el a extins
puterea Romei asupra multor popoare și noi regiuni cucerite. Astfel că în perioada sa, imperiul a
cunoscut maxima întindere.

1
Mary Beard, SPQR. O istorie a Romei Antice, București, Editura Trei, 2017, p. 15-16
2
Edward Gibbon, Istoria declinului și a prăbușirii imperiului roman, București, Editura Humanitas, 2018, p. 390
3
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/34/Roman_empire.png
 Titlul său complet de împărat era: IMPERATOR • CAESAR • DIVI • NERVAE • FILIVS •
MARCVS • VLPIVS • NERVA • TRAIANVS • OPTIMVS • AVGVSTVS • FORTISSIMVS • PRINCEPS •
GERMANICVS • DACICVS • PARTHICVS • MAXIMVS.
Fiecare abreviație reprezentând titulatură sau o funcție deținută de acesta.

VIAȚA
Acesta s-a născut în anul 53 d. Hr. în provincial romană Hispania, și ca orice tânăr roman
a servit în armata imperiului, iar în timpul lui Domițian a luptat în zona Rinului împotriva
triburilor germanice, iar pănă la moartea acestuia în 96, Traian deja era recunoscut ca un mare
commandant militar în Imperiu.
Împăratul Nerva îl adoptă pentru a obține sprijinul legiunilor, iar în anul 98, îl succede pe
acesta, fiind repectat de supuși, nu au existat incidente. Traian fiind al doilea cetățean roman
ne-italian ce devine împărat.4
DOMNIA
Caracterul său onest şi serios, l-au făcut sa fie apreciat atât de Senat cât si de popor, încă
de la început. Se spune ca la moartea împăratului Nerva, în ianuarie 98 d.Hr, deşi era succesor
legal, Traian fiind fiul adoptiv al împăratului, nu s-a grăbit la Roma să-şi ia tronul în primire,
această grabă putând fi considerată nedemnă din partea lui. A ales să facă un tur de inspectie al
trupelor care păzeau frontierele de la Rin si de la Dunăre. Vizita personală la garnizoanele de la
marginea imperiului a fost o mişcare înţeleaptă a lui Traian pentru a-şi consolida sprijinul în
rândul legiunilor pe care le comandase în campaniile impăratului Domiţian. Intrarea lui Traian in
Roma, în anul 99 d.Hr, a fost un adevărat triumf. Mulţimile jubilau la vestea sosirii sale. Noul
împărat a intrat în oraş pe jos, a îmbrăţişat pe fiecare dintre senatori şi chiar a umblat printre
oameni obişnuiţi. A fost un comportament diferit de al oricărui alt împărat roman de până
atunci şi probabil, acest lucru reflectă o mică parte din adevărata măreţie a împăratului Traian.
Deși avea suflet de soldat, noul împărat a înțeles necesitatea de a face aranjamente
politice în capitală înainte de a-si concentra în întregime energia în altă parte. Anul 100 d.Hr. a
fost petrecut la Roma, atât în onorarea lui Nerva, cât și pentru construirea unui sentiment de
guvernare în cadrul autorității Senatului. Curtea imperiala a fost redusă la minimum în
comparație cu „administrațiile” anterioare. De-a lungul domniei sale, Traian a dat dreptul
guvernatorilor provinciilor să ia decizii și astfel, doar problemele de importanță extremă erau
înaintate împăratului. Datorită lui Pliniu cel Tânăr, guvernator de provincie a cărui
corespondență cu împăratul mai există în mare măsură, poate fi văzut un portret viu al stilului
lui Traian, în ciuda lipsei teribile de informații de la alți istorici antici. Într-adevăr, guvernarea sa
a fost mai mult ca cea a unui general care foloseşte ofițerii subordonați în sens militar. Ca si

4
Dumitru Tudor, Traian Împărat al Romei, București, Editura Științifică, 1966, p. 25
Nerva, Traian a continuat măsurile populare care-i pedepsea pe delatori (informatori) pentru
partea lor de vină în crearea dezordinii administrative, a redus puterea gărzii pretoriene și a
reformat sistemul instanțelor de judecată. Pentru faptele sale, continuând și perfecționând
sistemul de asistență socială cunoscut sub numele de Alimenta, el a câștigat din partea
poporului renumele de Optimus – cel mai bun. În puținul timp cât a stat în Roma, Traian a
pregătit lumea romană pentru o perioadă de conducere constantă și eficientă.
În tot timpul petrecut la Roma, privirea împăratului era aţintita peste Dunăre. Marele
istoric Tacitus, contemporan cu Traian, prin lucrarea sa “Germania” (una dintre puținele surse
antice dedicat misterioaselor triburi germanice) a inițiat o propagandă publică, pentru a putea
avea sprijin în expedițiile militare spre nord. Deși obiectivul lui Traian nu era chiar aliniat cu
așteptările lui Tacitus, s-a obținut susţinere atât din partea poporului cât și din partea
aristocraţiei. Dacă în veacul al doilea înainte de Hristos, Cato își încheia discursurile cu sintagma
„Cartagina trebuie distrusă”, așa și Traian spunea mereu „așa cum voi preface eu Dacia în
provincie romană”.5
Dorința romanilor de a deține reginea Daciei, nu a luat naștere în timpul lui Traian.
Primul împărat care a purtat conflicte cu geto-daci a fost Domițian. Se dorea anexarea regiunii
pentru bogățiile în minereu, în special aur, care se aflau în munții Carpați.
În iarna anului 86 Dunărea a înghețat destul cât să permită trupelor dace să treacă la
sud și să atace așezările romane din zonă, forțând astfel ca o armată romană condusă de
Cornelius Fuscus să încerce o ofensivă pe teritoriul dacilor. În primăvara anului 87 armata
traversează Dunărea pe un pod din vase, însă Diurpaneus îi întinde o capcană generalului
roman care s-a avântat fără un plan bine pus la punct. Este înfrânt iar Diurpaneus primește
numele de Decebal (om mai puternic decât zece oameni sălbatici). Acest lucru a stârnit panică
în rândul cetățenilor romani, astfel că în următorul an se reia ofensiva romană. Având mai mult
succes decât armata lui Fuscus, Decebal este forțat să se retragă în munții pentru o mai bună
pregătire. Însă datorită problemelor interne provocate de legiuni romane ce s-au revoltat în
Germania, Domițian încheie o pace nefavorabilă lui. Decebal obține ingineri romani cât și o
plată anuală de 8 milioane de sesterți cât și spirjin militar.
Traian considerând acest lucru că aduce Romei atât imagine nepotrivită dar și dorința de
a obține minele de aur pentru a rezolva problemele financiare ale imperiului pregătește un atac
asupra lui Decebal.6
La 25 martie 101, împăratul Traian a părăsit Roma și s-a îndreptat cu forțele romane
spre Moesia Superior, ce reprezenta baza de pornire a operațiilor militare, după pregătiri de trei
ani. Pentru a facilita concentrarea trupelor și legăturile cu Pannonia, a întreprins lucrări. Pe
malul drept al Dunării, în clisura Cazanelor, a ordonat tăierea unui drum în stâncă. Pentru a

5
Ibidem, p. 74
6
Mary Beard, op. cit., p. 233-240
ușura legăturile pe Dunăre, împiedicate de cataractele de la Porțile de Fier, a ordonat săparea
unui canal de-a lungul malului drept, între localitățile Șip și Carâtaș din Serbia.
Armata romană era alcătuită din patru legiuni panonice: I, II Adiutrix, XIII și XIV Germina,
două legiuni moesice din Moesia Superior: IV Flavia și VII Claudia, trei legiuni moesice
din Moesia Inferior: I Italica, V Macedonica, XI Claudia, și altele aduse de la Rin, în total fiind 13-
14 legiuni (70 000 de soldați), plus trupele auxiliare că alae și cohortele, dar și formațiuni etnice
din rândul altor popoare că mauri, palmireni, asturi. Operațiunile de debarcare erau menținute
de flota dunăreană, Classis Flavia Moesica. În total, numărul celor care participau la forța de
invazie era de 150 000 de oameni. Comanda trupelor a fost încredințată unor generali și ofițeri
veterani, ca Iulius Sabinus, Terentius Scaurinus, Iulius Quadratus Bassus, care vor fi guvernatorii
Daciei.
Armata dacilor era alcătuită din 50 000 de soldați, din călăreți ce luptau cu arcuri și
pedestrași înarmați cu paloșe curbe - siccae, săbii drepte sau curbe - falces, și aveau că stindard
balaurul-draco.
Decebal s-a coalizat cu bastarnii și sarmatii, ba chiar a trimis în dar un sclav regelui
Parthiei, Pacorus al II-lea. A trimis soli la nord de Marea Neagră, la sarmați, roxolani și alani
pentru a le cere sprijinul.
Armata romană a traversat un pod de vase pe Dunăre după ce au ieșit din poartă cetății
Viminacium, traversând Banatul spre Tibiscum. O a doua coloană a armatei a pătruns în Dacia la
Dierna-Orșova, înaintând pe valea Cernei și a Timișului, întâlnind prima coloana la Tibiscum. A
treia coloană a pătruns prin Drobeta, traversând pe sub munți pe la Cătune, Vartu și Porceni, ,
urcând apoi pasul Vălcan până la Sarmizegetusa. Erau construite castre, drumuri și poduri
pentru a menține siguranță armatei.
Armata romană înainta fără incidente, iar Decebal s-a decis să-i aștepte într-un loc
prielnic, la Tapae, unde dacii și-au stabilit tabăra. Conform lui Cassius Dio, Traian primește un
sol care îi aduce o ciupercă mare pe care scria cu litere latine că romanii să se retragă. Traian a
refuzat dur și a continuat înaintarea. Bătălia decisivă s-a desfășurat la Tapae. Dacii au rezistat în
față ofensivei romane, dar, la izbucnirea unei furtuni, aceștia, considerând-o un semn de la zei,
au hotărât să se retragă.Din cauza apropierii iernii, Traian a hotărât să aștepte primăvară pentru
a-și continua ofensiva asupra Sarmizegetusei. Decebal se retrage spre un cuib de vulturi din
munți și rezistă în cetățile întărite cu ziduri de piatră. Unele cetăți sunt ocupate de romani.
În iarna 101-102, Decebal a organizat o diversiune. A trimis trupe dacice împreună cu
sarmați, roxolani și burii germanici asupra Dobrogei. Atacurile au surprins garnizoanele romane,
iar invadatorii prăduiesc. Traian ordonă participarea la lupta numai a auxilierilor germani.
Armata dacă, împreună cu roxolanii și iazigii, a traversat Dunărea înghețată, dar, deoarece nu
era destul de frig, gheața s-a rupt sub greutatea lor și mulți au murit în apa înghețată. Traian a
plecat cu armata din munți, urmându-i pe daci în Moesia. O prima ciocnire a avut loc în timpul
nopții, cu pierderi nesemnificative de ambele părți, și fără un rezultat decisiv. Călăreții roxolani
sunt înfrânți. Fiind atacați de pretutindeni, dacii sunt învinși.
Bătălia s-a desfășurat la Adamclisi pe locul unde împăratul va fonda "Orașul Victoriei",
purtând numele de Nicopolis ad Istrum. Tratativele eșuează, iar luptele se reiau. Traian a
ocupat munții intaritit și a găsit armele, mașinile de război romane și stindardul lui Fuscus. 7
Dacii sunt copleșiți de armata romană, mai numeroasă și dotată cu o tehnică militară adecvată
pentru asedierea cetăților. Decebal a trebuit să accepte condițiile impuse în schimbul păcii.
Condițiile păcii au fost următoarele: predarea armelor, mașinilor de război,
constructorilor, dezertorilor, distrugerea zidurilor cetăților, retragerea trupelor dacice de pe
teritoriul cucerit de romani (Banat, Oltenia), Decebal să devină rege clientelar al Romei, se
pierdea politică externă independenta. Traian și-a staționat o oaste romană la Sarmizegetusa,
precum și în castre din Banat, Țara Hațegului, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și în sud-estul
Transilvaniei. Adevărata intenție a lui Traian era să transforme Dacia într-o provincie, și astfel, i-
a ordonat arhitectului Apollodor din Damasc să construiască un pod de piatră peste Dunăre,
intre Drobeta și Pontes, două castre. Decebal se pregătea în taină pentru revanșă, inarmandu-și
forțele și reconstruindu-și cetățile. A trimis soli la regele parților, precum și la marcomani, cvazi,
carpi și costoboci, bastarni, sarmați și roxolani, cerând sprijin. Se estimează că cel mai probabil
dacii au avut mai puțin de 20.000 de oameni capabili de luptă împotriva invaziei.
La scurt timp se reia ofensiva împotriva dacilor pentru cucerirea și subordonarea
acestora o data pentru totdeauna deoarece Decebal nu respectase acordul, și astfel, Senatul l-a
decretat pe Decebal din nou ca "inamic al Romei", iar Traian a pornit cu generalii la un nou
război. Trupele romane au părăsit Roma la 4 iunie 105, îmbarcându-se la Brundisium. Traian
este întâmpinat de o solie dacă, care îi cere pace. Traian nu acceptă condițiile impuse de regele
dac. Decebal însuși a întins o cursa trupelor romane, gata să-l ucidă pe împărat, trimițând
dezertori în Moesia. Decebal l-a capturat pe comandantul unei legiuni, Longinus, și l-a obligat să
mărturisească planurile împăratului. Longinus nu i-a dezvăluit nimic, iar Decebal a trimis din
nou o solie împăratului pentru a cere bani și înapoierea teritoriilor în schimbul eliberării lui
Longinus. Traian i-a răspuns prin vorbe îndoielnice că nici nu-l prețuiește, dar nu dorea să-l
piardă, dar nici să-l scape cu sacrificii mari. Longinus se otrăvește, nu înainte să trimită o
scrisoare plină de rugăminți prin intermediul libertului lui Traian. Decebal făgădui lui Traian că-i
va da în schimbul libertului trupul lui Longinus și zece prizonieri. Traian refuză să-l trimită pe
libert înapoi. Ostilitățile au reizbucnit. Decebal cere pace după ce a observat că mulți nobili-
comati daci au trecut de partea romanilor. Traian și trupele romane au traversat Dunărea pe
podul construit. În vara anului 105, romanii au atacat Dacia în mai multe direcții: din vest, prin
Banat până spre Valea Mureșului și pe valea Apei Orașului; dinspre sud, de la Drobeta, prin
pasul Vâlcan, și apoi, pe valea Oltului. Ultimele cetăți sunt treptat cucerite în vara anului 106,
printre care și Sarmizegetusa, unde apărătorii rezistă cu înverșunare. Primul atac a fost respins
de apărătorii daci. Romanii au bombardat orașul cu armele lor de asediu și, în același timp, au
construit o platforma pentru a ușura intrarea în cetate. Ei au încercuit orașul și cu un zid
circumvallatio. În cele din urmă, romanii au distrus conductele de apă ale Sarmizegetusei și au
obligat pe daci să se predea înainte că să dea foc la oraș. Forțele romane au reușit să între în
incinta sacră dacică, unde l-au salutat pe Traian că împărat și apoi au nivelat (distrus) întreagă
cetate. Legiunea a IV-a Flavia Felix a staționat acolo pentru a păzi ruinele Sarmizegetusei. Ca
urmare a încheierii asediului, Bicilis, un apropiat al lui Decebal, și-a trădat regele și a condus pe
romani la comoara dacică, ascunsă sub râul Sargetia.

7
Ibidem, p. 248
 Decebal și cei scăpați din încercuire sunt urmăriți. Decebal și mulți dintre oamenii săi au
scăpat de legiuni în timpul asediului. Ei au fugit spre est, probabil spre fortificația de la
Ranisstorum, a cărui localizare exactă nu se mai știe astăzi, doar pentru a fi prinși de către
cavaleria romană. Cunoscând tratamentul adesea brutal pe care îl sufereau prizonierii de război
luați de romani, se sinucide, în timp ce era urmărit de cavaleria romană, printre aceștia fiind
veteranul Yiberius Claudius Maximus. Acesta l-a decapitat. Capul lui Decebal și mâna să dreapta
au fost apoi duse lui Traian. Romanii au reorganizat Dacia că pe o provincie romană și au
construit o altă capitală la o distanță de 40 kilometri de vechea Sarmizegetusa. Acest centru a
fost numit Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa. Pierderile suferite în acest
război de către daci au fost uriașe, dar armata romană a avut și ea pierderi semnificative în
timpul cuceririi Daciei. Romanii distrug cetățile și sanctuarele lor pentru a înăbuși orice
rezistență. Victoria împotriva dacilor a fost sărbătorită cu fast la Roma.
CONCLUZII DUPĂ RĂZBOAIE
Războaiele dacice au reprezentat un triumf uriaș pentru Roma și armatele sale. Traian a
anunțat 135 de zile de sărbătoare în întreg imperiul. Minele de aur bogate ale Daciei au fost
folosite de romani, și se estimează ca Dacia a contribuit atunci cu 700 milioane de dinari pe an
la economia romană, asigurând surse importante de finanțare pentru alte campanii romane.
Cele două războaie au reprezentat victorii importante în cadrul campaniilor expansioniste ale
Romei, câștigând sprijinul și admirația oamenilor pentru Traian. Prin cuceririle ulterioare din
Asia, Traian a realizat cea mai mare întindere din istoria Imperiului Roman. O mare parte a
populației masculine a Daciei a fost ucisă în luptă, trecută în sclavie sau înrolată în legiuni
romane și trimisă să lupte la mare distanță de Dacia, în parte pentru a descuraja alte rebeliuni.
Mai puțin de jumătate din Dacia a fost oficial anexată și apoi organizată ca provincie a
imperiului (Daciei romană).
Perioada de după războaiele dacice a fost, prin folosirea tezaurului dacic și prin
preluarea și extinderea exploatării aurului din Carpații Apuseni, una de creștere economică
susținută și de relativă pace la Roma. A fost început un mare proiect de construcții,
îmbunătățind infrastructura Romei în general. Traian a devenit cu adevărat un împărat civil,
deschizând drumul unor întăriri interne ulterioare în cadrul imperiului, ca stat unitar si puternic.
DOMNIA DUPĂ CUCERIREA DACIEI
Cumpătarea i-a deschis noului împărat calea spre succes. Traian a arătat respect pentru
instituții şi pentru oamenii simpli atunci când a promis că va informa întotdeauna Senatul
despre strategia sa de guvernare şi când a declarat că dreptul împăratului de a se pronunța
trebuie să fie compatibil cu libertatea cetătenilor guvernati. Traian a fost un om educat și o
figură foarte puternică. El a avut un adevărat simţ al demnităţii, dar si al modestiei, care în ochii
romanilor, a făcut din el un împărat cu adevărate virtuţi. Dar, cu toate calitățile sale, împăratul
Traian nu a fost un om perfect. Se păre că se bucura prea mult de ideea războiului. Pasiunea lui
pentru confruntarea armată venea de la simplul fapt că era foarte priceput în arta militară. A
fost un general strălucit, aşa cum ne arată realizările sale militare din titulatură: „Germanicus,
Dacicus, Parthicus”. Era foarte popular în rândul trupelor, datorită disponibilitaţii sale naturale,
de a participa la muncile grele ale soldaţilor săi.
 Ca administrator civil, Traian este bine cunoscut pentru programul său amplu de
construcţii publice, care a remodelat Roma şi a lăsat repere durabile, cum sunt Forumul lui
Traian (107-117 d.Hr.) şi Columna lui Traian (107-113 d.Hr.), capodopere ale arhitectului
Apollodor din Damasc. A dispus drenarea Mlaştinilor Pontine, a construit un nou port la Ostia, a
construit foarte multe drumuri, poduri si apeducte. Toate acestea au fost finanţate din marea
comoară a dacilor, obţinută ca pradă în al doilea război de cucerire a regatului Daciei, în anii
105-106 d.Hr. După războaiele daco-romane imperiul s-a bucurat de o perioada liniştită de
câtiva ani, după care, în anul 114 d.Hr., a pornit un nou război înspre est, împotriva Imperiului
Part. Deşi a anexat Armenia şi a cucerit spectaculos întreaga Mesopotamie, inclusiv capitala
Parthiei, Ctesifon, in 116 d.Chr., steaua lui Traian a început să apună. Revoltele din ţările recent
cucerite, în rândul evreilor din Orientul Mijlociu şi a mesopotamienilor, i-au slăbit convingerea
de a continua războiul. Traian şi-a retras trupele în Siria, deşi această manevră a afectat aura sa
de invincibilitate.
S-a hotărât să se intoarcă la Roma, dar nu a mai apucat să revadă capitala imperiului. A
murit în noaptea de 9 spre 10 august 117 d.Hr. în drum spre Roma, la Selinus, în Cilicia(S-E
Turciei). Popularitatea sa a ajunsese la asemenea nivel încât Senatul Roman i-a acordat lui
Traian încă din timpul vieții(unicul caz) titlul de optimo principi, adică cel mai bun împărat. Dupa
dispariţia sa, timp de patru secole a rămas tradiţia ca oricărui nou împărat urcat pe tronul
Romei, să i se ureze de către Senat să fie ”felicitor Augusto, melior Traiano”, adică “mai norocos
decât Augustus şi mai bun decât Traian”. Cuceritorul Daciei este poate singurul împărat roman
care are o reputație ce nu s-a știrbit de-a lungul mileniilor .

TROPAEUM TRAIANI ȘI COLUMNA LUI TRAIAN

Tropaeum Traiani este un monument triumfal roman în Adamclisi, județul Constanța,
ridicat în cinstea împăratului roman Traian între anii 106-109 d.Hr. pentru a comemora victoria
romanilor asupra dacilor în anul 102 d.Hr.
Ansamblul, din care făcea parte monumentul, mai cuprindea un altar funerar, pe ai cărui
pereți se aflau înscrise numele celor aproximativ 3.800 de soldați romani căzuți probabil în
lupta de la Adamclisi, și de asemena un mausoleu, cu trei ziduri concentrice, în care se pare că a
fost înmormântat comandantul (praefectus castrorum), care, cu prețul vieții sale, a decis
victoria din anul 102.8

8
Florea Bobu Fundulescu, Monumentul de la Adamklissi: Tropaeum Traiani, București, Editura Academiei Republicii
Populare Române, 1959, p. 34
 Columna lui Traian este un monument antic din Roma construit din ordinul
împăratului Traian, pentru comemorarea victoriei sale în Dacia, care s-a păstrat până în zilele
noastre. Monumentul se află în Forul lui Traian, în imediata apropiere - la nord - de Forul
roman. Terminată în 113, columna are exteriorul prevăzut cu un faimos basorelief sculptat, în
formă de spirală, care reproduce artistic sub o formă epică războaiele dintre romani și daci
purtate de Traian pentru cucerirea Daciei.9
Columna are o înălțime de aproximativ 40 de metri și conține 18 blocuri masive de
marmură de Carrara, fiecare cântărind 40 de tone.
În anul 1536, soclul Columnei a fost eliberat din ruinele forului lui Traian din ordinul
Papei Paul al III-lea. Marele arhitect Fontana s-a ocupat de restaurarea lui, începând cu 1558. În
1589-1590, în locul statuii lui Traian, aflată inițial în vârful columnei, dar dispărută încă din
antichitate, a fost așezată o statuie a Sfântului Petru.
Columna a fost ridicată atât pentru a comemora victoriile lui Traian, fiind o adevărată
istorie gravată în piatră, cât și pentru a servi ca mausoleu (după deces, cenușa împăratului a
fost depusă în încăperea de la baza columnei).
O inscripție de la intrarea în interiorul columnei, oarecum criptică, deoarece o parte a
textului a dispărut, are următorul cuprins:
Senatus populusque Romanus imp. Caesari divi Nervae f. Nervae Traiano Aug. Germ.
Dacico pontif. Maximo trib. pot. XVII imp. VI p.p. ad declarandum quantae altitudinis
mons et locus tant[is oper]ibus sit egestus

9
https://ro.wikipedia.org/wiki/Columna_lui_Traian
BIBLIOGRAFIE
1. Mary Beard, SPQR. O istorie a Romei Antice, București, Editura Trei, 2017
2. Edward Gibbon, Istoria declinului și a prăbușirii imperiului roman, București, Editura
Humanitas, 2018
3. https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/34/Roman_empire.png
4. Dumitru Tudor, Traian Împărat al Romei, București, Editura Științifică, 1966
5. Florea Bobu Fundulescu, Monumentul de la Adamklissi: Tropaeum Traiani, București,
Editura Academiei Republicii Populare Române, 1959
6. https://ro.wikipedia.org/wiki/Columna_lui_Traian