IMPACTUL MIJLOACELOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT PRIVIND CREŞTEREA

EFICIENŢEI ŞI ÎNREGISTRAREA PROGRESULUI ŞCOLAR

I. Delimitări conceptuale.

Mijloacele de învăţământ reprezintă totalitatea materialelor, obiectelor, dispozitivelor şi

aparatelor care contribuie la desfăşurarea eficientă a activităţii didactice. Ele sunt resurse materiale
ale procesului de învăţământ, selecţionate din realitate, modificate sau confecţionate în vederea
atingerii unor obiective pedagogice.

   Mijloacele de învăţământ reprezintă materiale auxiliare care beneficiază de un anumit

potenţial pedagogic valorificabil în procesul de învăţământ. Acest potenţial se poate manifesta ca :

 sprijin acordat elevilor pentru învăţarea obiectivelor pedagogice (potenţial

pentru comunicarea de informaţii, formare de noţiuni, concepte, deprinderi,
atitudini, asigurarea participării elevilor în activitatea de învăţare);
 sprijin acordat elevilor şi profesorului pentru raţionalizarea activităţii
desfăşurate şi prevenirea apariţiei premature a oboselii.
Mijloacele de învăţământ integrează în ele un valoros potenţial psihopedagogic aducându-şi
contribuţia în următoarele direcţii:
 de comunicare de cunoştinţe, informaţii, sarcini de rezolvare sau de
conexiune inversă;
 de activizare a spiritului de observaţie, a eforturilor proprii de gândire, a
stimulării creativităţii şi a motivaţiei pentru învăţare;
 de formare a noţiunilor, a capacităţilor intelectuale, a strategiilor de
rezolvare, a deprinderilor , a aptitudinilor şi atitudinilor;
 ergonomic prin raţionalizarea eforturilor depuse de elevi şi profesor,
sprijinirea activităţii în ritm propriu şi combaterea monotoniei.
In procesul de învăţământ tehnologic se folosesc atât resursele materiale realizate intenţionat
pentru această activitate, cât şi resurse produse în alte domenii şi prelucrate de învăţământ pentru
scopurile sale. Prin aplicarea concomitentă a criteriilor de clasificare (după potenţialul deţinut şi
după intenţionalitatea realizării), rezultă mai multe tipuri de resurse materiale şi anume:

 mijloace de învăţământ concepute şi realizate intenţionat instruire/învăţare/evaluare

(planşe, diapozitive, machete funcţionale, truse didactice, etc.);
1
  mijloace de învăţământ preluate din alte domenii (aparate, instrumente, scule, utilaje,
imprimate, formulare, STAS-uri etc.);
 echipamente tehnice preluate din alte domenii având potenţial tehnic şi ergonomic
pentru procesul de învăţământ (retroproiectoare, video-proiectoare, calculatoare
etc.);
 materialul didactic natural sau organe vii ale acestora – vii, exicate, ierborizate,
formolizate, etc., toate acestea nefiind un material didactic ci plante şi animale care
numai după o prealabilă prelucrare se transformă în material didactic;
 medii de instruire care pot fi realizate intenţionat pentru învăţământ (săli de clasă,
laboratoare, ferme şcolare, ateliere , lotul şcolar, grădina, mini-parcul etc.).
Procesul de informatizare al şcolilor a adus beneficii multiple procesului de învăţământ, făcând
posibilă existenţa unor echipamente tehnice în dotarea şcolii, precum: calculatoare electronice,
video-proiector multimedia, camere foto digitale, cameră video,casetofon etc.

II. Funcţiile mijloacelor de învăţământ.

Mijloacele de învăţământ trebuie să rămână doar materiale auxiliare, forma de expunere a

noilor cunoştinţe nu poate substitui conţinutul educativ propriu-zis, ele nu pot înlocui activitatea de
predare. Pentru a devenii utile în procesul de predare, ele trebuie integrate organic în contextul
lecţiilor, iar prin potenţialul pedagogic, presupun principii care le asigură funcţii speciale în raport
cu rolul dominant ăn activitatea didactică. Principiile au în vedere activizarea procesului de
cunoaştere, prin solicitarea memoriei şi a interesului pentru problemele prezentate. În contextul
celor afirmate mai sus, putem evidenţia următoarele funcţii pe care le îndeplinesc mijloacele de
învăţământ:

II.1 Funcţia informativă sau cognitivă, constă în faptul că mijloacele de învăţământ sunt
instrumente prin care se comunică date, informaţii asupra realităţii studiate, facilitând inţelegerea,
însuşirea şi reţinerea acestora, prin îmbinarea obiectelor reale cu cuvântul, a scrisului cu acţiunea. a
cunoaşterii senzoriale cu cunoaşterea raţională. Această funcţie deţine anumite caracteristici
specifice, precum:

 sensibilizează elevii pentru o anumită problemă şi creează noi situaţii perceptive;

 aduce în atenţia colectivă a unor lucrări, procese tehnologice sau fenomene imposibil de
studiat pe alte căi, dezvoltânduse spiritul de observaţie şi gândire logică, care duce la
anumite raţionamente inductive sau deductive, la învăţarea prin descoperire sau la
problematizare etc;
2
  măreşte eficienţa de asimilare a informaţiei prin suprapunerea analizei vizuale cu cea
auditivă. Orice informaţie este mai uşor de asimilat daca ea este receptată vizual şi auditiv;
 ajută la formarea unei imagini de ansamblu asupra unui anumit proces, fenomen sau a unei
anumite teme studiate;
 furnizează informaţii sistematizate, concise şi bine organizate, direct proporţionale cu
dezvoltarea capacităţii de sistematizare şi organizare a acestora;

II.2 Funcţia formativ – educativă, constă în faptul ca mijloacele de învaţământ

permit dezvoltarea gândirii şi a operaţiilor acesteia, a spiritului de observaţie, a atenţiei, formarea
atitudinilor şi convingerilor ştiinţifice, tehnice, culturale, contribuind şi la formarea noţiunilor şi a
capacităţii de corelare interdisciplinară. Mijloacele de învăţământ contribuie şi la stimularea motivaţiei
învăţării, determinând participarea activă a elevilor în cadrul procesului instructiv-educativ. Prezintă ca şi
funcţia informativă câteva caracteristici proprii, raportate la finalitatea învăţării, şi anume:

 dezvoltă capacitatea de înţelegere şi apreciere a frumosului. De exemplu, prezentarea

informaţiei noi, utilizând o grafică de calitate;
 contribuie la formarea unor deprinderi practice, cum ar fi: de a desena, de a întocmii şi
interpreta anumite grafice , si de a întocmi sau interpreta proiecte;
 determină participarea activă a elevului la procesul de învăţare, la propria sa formare şi
autoeducare;
 influenţează pozitiv personalitatea elevilor prin formarea unor trăsături de caracter:
tenacitate, perseverenţă etc.;
 formarea capacităţii de apreciere corectă şi a atitudinii de respect faţă de investigaţia
ştiinţifică;
 un efect stimulativ şi emoţional supra elevului, prin sensibilizarea lui faţă de marile
probleme ale cunoaşterii umane;

II.3. Funcţia stimulativă (sau de stimulare a învăţării), de orientare a intereselor

profesionale ale elevilor, constă în capacitatea mijloacelor de învăţământ dirijate de profesor de a
provoca, dezvolta şi stimula motivaţia învăţării. Cu ajutorul lor, profesorul din învăţământul tehnic
reuşeşte să prezinte în mod atrăgător, captivant tema avută în dezbatere în procesul de predare-
învăţare. Au efect stimulativ şi motivaţional asupra elevilor, prin sensibilizarea lor faţă de marile
cunoaşteri umane, prin interesul şi curiozitatea pe care le stârnesc, prin impresiile puternice şi
trăirile emoţionale pe care le provoacă. Se formează necesităţi de cunoaştere şi acţiune care duc la

3
motivarea intrinseacă a învăţării; prin îmbinarea utilului cu plăcutul, mărind atractivitatea pentru
învăţare, consolidând motivaţia acesteia.

II.4 Funcţia ergonomică sau de reducere a efortului de învăţare, reprezintă capacitatea

mijloacelor de învăţământ de a transmite un volum mare de informaţii într-un timp foarte scurt.
Acestea, diversificate pot oferi profesorului cadrul necesar unor activităţi eficiente cu valenţe
educative deosebite. Această funcţie reduce considerabil efortul elevilor în procesul de învăţare şi
pe cel al profesorului în cel de predare şi asigură o bună măsurare a randamentului şcolar.

II.5 Funcţia de evaluare a performanţelor şcolare

Încă de foarte multă vreme, din timpul învăţământului programat sunt utilizate dispozitive
de evaluare.  Contribuţia tuturor acestor dispozitive la optimizarea operaţiei de evaluare a
progresului şcolar oferă posibilitatea profesorului de a obţine informaţii referitoare la rezultatele
instruirii, cunoştinţe stocate (ex: calculator), capacităţi şi deprinderi dobândite de elevi, eliminându-
se astfel factorii subiectivităţii în notare.

II.6 Funcţia de reconsiderare a relaţiei profesor-elev

Prin introducerea mijloacelor didactice în procesul de învăţământ, profesorul nu mai

reprezintă singura sursă de informare pentru elevi. Aceste mijloace priau anumite atribuşii ale
profesorului, îi raţionalizează timpul şi îl orientează într-o mai mare măsură activitatea spre
realizarea obiectivelor formative ale procesului de învăţământ. Contribuie la reconsiderarea relaţiei
dintre profesor şi elev, în sensul creşterii, participăriiactive şi constiente a elevilor la acumularea
propriilor cunoştinţe. Prin varietatea posibilităţilor de instruire pe care le oferă, pot asigura însuşirea
unor cunoştinţe de bază, eliminarea lipsurilor din cunoaştere, contribuind la omogenizarea relativă a
grupului de elevi.

II.7 Funcţia de şcolarizare substitutivă, sau de realizare a învăţământului la distanţă,

poate fi realizată prin intermediul emisiunilor de radio şi televiziune şi mai ales prin folosirea
calculatorului. Mijloacele de învăţământ ca, radioul şi televiziunea au funcţii speciale de rezolvare a
unor probleme ale sistemului de învăţământ din anumite ţări în care se manifestă o criză acută de
cadre didactice, sau în care există condiţii geografice speciale, dar şi în unele ţări dezvoltate ca
4
SUA, Rusia, Australia, unde se transmit televizat cursuri complete, pe ani de studii iar, în final
elevii putând primi diplome recunoscute de stat. Acestor mijloace de învăţământ (radioul şi
televiziunea) le mai revin si alte funcţii cum sunt:

 funcţia de orientare a intereselor profesionale ale elevilor, funcţie constând în faptul că

mijloacele de instruire au posibilitatea să informeze colective mari de elevi asupra diferitelor
profesiuni. De asemenea, pot prezenta conţinutul, exigenţele şi restricţiile unui anumit
profil, folosind interviuri cu profesionişti, filme documentare, filmări directe la locul de
muncă, relevând valoarea socială a unei activităţi;
 funcţia de perfecţionare a corpului profesoral, care se realizează prin emisiuni speciale
de prezentare a direcţiilor şi tendinţelor din ştiinţa contemporană, a necesităţilor în instrucţie
şi educaţie, a unor modele de activitate şcolară etc. O astfel de funcţie se exercită pe mai
multe direcţii: prin informarea metodică privind preluarea şi valorificarea în clasă a
diferitelor informaţii şi inovaţii, prin informarea asupra celor mai actuale progrese ştiinţifice
şi pedagogice sub forma unor cursuri sistematice pentru cadrele didactice.

III. Criterii de concepere a mijloacelor de învăţământ.

Mijloacele de învăţare sunt concepute şi realizate ţinându-se seama în primul rând de
finalitatea lor pedagogică, dar mai au în vedere şi alţi factori (tehnici, economici, ergonomici), care
să le înlesnească transmiterea şi asimilarea informaţiilor didactice. Cercetarea şi practica de
realizare a mijloacelor de învăţământ au scos în evidenţă unele cerinţe psiho-pedagogice, tehnico –
economice şi ergonomice de care trebuie să se ţină seama în conceperea lor.
Printre cerinţele psiho-pedagogice se pot enumera:
 să fie realizate în concordanţă cu programele şcolare;
 să stimuleze cât mai mulţi analizori pentru o percepţie bogată;
 să stimuleze inventivitatea şi capacitatea de cercetare;
 să permită formarea de deprinderi în utilizarea aparaturii;
 să diminueze efortul necesar învăţării.
Printre cerinţele tehnico – economice şi ergonomice se pot enumera:
 să posede caracteristici tehnico – funcţionale ridicate;
 să prezinte fiabilitate în funcţionare;
 să fie uşor de folosit de către elevi şi profesori;
 să permită integrarea în lecţie în scurt timp şi fără efort;
 să aibă gabarit redus, aspect plăcut, culori ergonomic selectate;
5
  să fie accesibile din punct de vedere al costurilor.

III. Clasificarea mijloacelor de învăţământ.

Mijloacele de învăţământ aflate în dotarea şcolilor din ţara noastră şi care servesc la
lecţiile de la disciplinele tehnice şi tehnologice, există într-o gamă variată şi acoperă practic toate
lucrările şi activităţile prevăzute în programa şcolară. O primă clasificare a mijloacelor de
învăţământ ar fi aceea realizată de Wilker Shramm după criteriul istoriei:

Generaţia I care cuprinde: tabla, manuscrisele, obiectele de muzeu;

Generaţia a II-a : tiparul, informaţii gata elaborate (manuale texte

imprimate);

Generaţia a III-a : fotografia, diapozitivul,înregistrările sonore, filmul,

televiziunea;

Generaţia a IV-a : tehnicile moderne, maşinile de instruire;

Generaţia a V-a : presupune folosirea calculatorului electronic.

În momentul de faţă suntem la generaţia a VI-a constituită din reţele de calculatoare

locale, regionale sau mondiale (internet), din alte tehnologii informaţionale şi comunicaţionale
oferite de reţele GSM.Clasificarea după criteriul istoric nu este singura , mai există şi alte criterii de
clasificare. Şi anume:

A. Mijloace informativ – demonstrative, ce reprezintă surse de informaţie, pot servi la

transmiterea unei informaţii noi, la exemplificarea sau ilustrarea noţiunilor, la
concretizarea ideilor. După forma şi gradul de apropiere sau depărtare de experienţa
concretă a învăţării, acestea pot fi împărţite în:
a) materiale intuitive naturale, reale, de tipul diferitelor specimene reţinute din mediul
înconjurător: colecţii de plante, de insecte, de minerale, de roci, metale, preparate pentru
microscop, obiecte tehnice, instrumente, aparate, unelte, maşini etc.
b) substitute tridimensionale ale realităţii, adică obiecte elaborate sau construite special în scopuri
didactice, care imită, reproduc sau reconstituie obiecte şi fenomene reale, făcându-le accesibile
observării (obiecte îndepărtate în timp şi spaţiu, cu dimensiuni foarte mari sau foarte mici, cu o
evoluţie îndelungată în timp sau foarte rapidă, inaccesibilă simţurilor umane în condiţii

6
 normale). Din această categorie fac parte: mulaje, machete, corpuri geometrice, globul terestru,
forme de relief miniaturizate, aparate şi maşini cu piese demontabile etc.
c) substitute bidimensionale ale realităţii, adică materiale sau reprezentări figurative, ce redau
imaginea obiectelor reale. Din această categorie fac parte: ilustraţii, fotografii, albume, tablouri,
desene, documente, atlase, planşe, reproduceri de artă, imagini audio-vizuale obţinute prin
proiecţia de diapozitive, diafilme, folii transparente, filme, emisiuni de televiziune, înregistrări
audio. Perceperea acestor imagini este de regulă însoţită de trăirea unor impresii, a unor stări
afectiv-emoţionale favorabile receptării cu interes şi curiozitate a celor explicate de profesor.
Aceste mijloace introduc o notă de varietate în activitatea didactică, ajutând la prevenirea
oboselii şi plictiselii, la redresarea atenţiei atunci când aceasta slăbeşte.
d) reprezentări simbolice, care concentrează o mare cantitate de informaţie şi simbolizează date
reale, raporturi, proporţii, cantităţi. Din această categorie fac parte: reprezentări grafice, scheme,
desene pe tablă, formule matematice, note muzicale, numere, cuvinte scrise şi orale etc. Cu cât
elevii vor stăpâni mai bine asemenea simboluri, cu atât vor putea să se ridice mai repede de la
concret la nivelul superior al cunoaşterii abstracţiunilor, la sesizarea esenţialului, dar vor putea
parcurge şi drumul invers, al concretizării, al ilustrării prin exemple concrete a simbolisticii.
B. Mijloace de exersare şi formare a deprinderilor, care asigură efectuarea experienţelor,
exersarea diferitelor operaţii intelectuale, practice, tehnice, artistice, deprinderea
exprimării corecte. Din această categorie fac parte diferite tipuri de jocuri de construcţii
tehnice şi de creaţie, truse de piese demontabile, aparate şi instrumente de laborator,
aparate pentru educaţie fizică şi sport, instrumente muzicale etc.

C. Mijloace de raţionalizare a timpului în cadrul lecţiilor: hărţi de contur, şabloane,

ştampile didactice, fişe de lucru;

D. Mijloace de evaluare a rezultatelor învăţării: teste, instalaţii complexe de testare şi

verificare a cunoştinţelor.
O parte din mijloacele didactice menţionate devin utilizabile prin intermediul unei aparaturi
tehnice: epiproiector (pentru proiectarea imaginilor opace, respectiv a ilustraţiilor, fotografiilor,
hărţilor), diaproiector (pentru proiectarea diapozitivelor), retroproiector (pentru folii transparente),
cineproiectorul (pentru peliculă cinematografică), video (pentru imagini înregistrate cu camera de
luat vederi), televizorul (pentru imagini televizate), casetofonul (pentru înregistrări pe casete audio),
calculatorul (pentru documente computerizate), videoproiectorul (pentru afişarea documentelor
computerizate) etc. Toate acestea alcătuiesc mijloacele tehnice audio – vizuale (hardul), iar

7
utilizarea lor frecventă marchează acordarea învăţământului la evoluţia tehnică a societăţii
moderne.

IV. Impactul mijloacelor de învăţământ asupra eficienţei şi

înregistrarea progresului şcolar.

Crearea de către cadrul didactic a unor situaţii didactice favorabile pentru formarea
personalităţii elevilor impune optarea conştientă pentru unul sau altul dintre mijloacele de
învăţământ aflate la dispoziţia sa, ceea ce depinde în mare măsură de valenţele psihopedagogice ale
acestor mijloace. Profesorul trebuie să aibă în vedere câteva aspecte care îl vor ajuta să aleagă cele
mai potrivite mijloace de învăţământ:
a) Evaluarea eficienţei mijloacelor de învăţământ. Aceasta se studiază în condiţii
experimentale, iar rezultatele experimentelor indică modificările observate la elev din punct de
vedere al gradului de stăpânire a materiei, din punct de vedere motivaţional, al activizării, al
aspectelor formative etc. S-a constatat însă că personalitatea şi competenţa profesorului îşi pun
amprenta asupra eficienţei oricărui mijloc de învăţământ.
b) Funcţia mediatoare a mijloacelor de învăţământ. Instrumentele pedagogice se interpun
între logica ştiinţei şi logica elevului, facilitează comunicarea dintre profesor şi elev, dezvoltând
capacitatea celui din urmă de a înţelege realitatea şi de a acţiona adecvat asupra ei.
c) Valoarea pedagogică a mijloacelor tehnice de învăţământ. Modul de transmitere a
cunoştinţelor, de mediere a achiziţionării şi a operaţionalizării lor trebuie urmărit şi sub aspectul
randamentului şcolar aşteptat. Valoarea pedagogică a mijloacelor didactice este condiţionată de
următorii factori:
 nivelul motivaţiei şcolare şi al cunoştinţelor anterioare necesare asimilării noilor
cunoştinţe;
 capacitatea de învăţare şi inteligenţa generală a elevilor;
 caracterul activ al predării – învăţării;
 verificarea activităţii mentale a elevului, asigurarea conexiunii inverse, a
repetiţiei şi a exersării.
d) Alegerea mijloacelor de învăţământ specifice. Alegerea mijlocului de învăţământ adecvat
realizării obiectivelor propuse, la o clasă de elevi cu anumite particularităţi de vârstă şi individuale,
presupune cunoaşterea mecanismelor interne, psihologice ale tipului de învăţare care intervine în
condiţiile folosirii mijloacelor de învăţământ.

8
 Există tendinţa de a pune semnul egalităţii între tehnologia didactică şi mijloacele
tehnice de instruire: aparate, instalaţii, calculatorul, camera de luat vederi etc. Acestea din urmă,
oricât de performante ar fi, sunt inutilizabile în lipsa unor produse intelectuale. Ele nu reprezintă
decât suportul tehnic pe care îl vor folosi profesorii pentru a realiza ceea ce au gândit şi planificat în
procesul de învăţământ. Pentru a pune de acord ritmul lent, uniform al modificărilor din domeniul
educaţiei cu ritmul continuu şi accelerat al schimbărilor ce se petrec în viaţă, Gaston Berger observa
că este necesar a dota învăţământul cu mijloace tehnice similare cu cele care se utilizează în afara
şcolii.

Pregătirea psihopedagogică şi metodică a cadrelor didactice are în vedere mai mult o iniţiere
în metodele de predare şi mai puţin în modalităţile de utilizare a mijloacelor tehnice de instruire. Un
program de formare iniţială a cadrelor didactice în privinţa metodologiei utilizării mijloacelor
tehnice de instruire trebuie să cuprindă familiarizarea cu acestea şi exersarea în tehnica mânuirii lor.
Se impune formarea unor abilităţi de mânuire a aparatelor, pentru a preveni apariţia greşelilor
frecvent întâlnite :

 erori de punere în funcţiune/oprire a aparatelor, datorită necunoaşterii operaţiilor şi

succesiunii lor;
 cauzarea unor defecţiuni la aparate şi a unor timpi de stagnare în activitate;
 greutatea comutării atenţiei de la activitatea cu mijloacele tehnice la conţinutul logic al
lecţiei;
 stângăcie în utilizarea comentariului vorbit care însoţeşte imaginile proiectate;
 suprapunerea nepotrivită a comentariului vorbit cu imaginea vizuală, în cazul în care
imaginea este suficient de relevantă sau, alteori, lipsa comentariului, atunci când imaginile
nu sunt suficient de explicite.
Ca tehnică de utilizarea a mijloacelor de învăţământ şi de pricepere a funcţiilor ce le pot îndeplini se
sugerează folosirea "piramidei experienţei educaţionale" elaborată de Edgar Dale (1969) şi
cunoscută sub denumirea de "Scara lui Dale". Unde putem observa că, la bază se situează
experienţele cele mai directe, dirijate spre un anume scop, adică, contactul fizic pe care copilul îl
realizează cu obiectele şi fiinţele, folosind toate amintirile sale pentru a învăţa prin acţiune.

XII – simboluri verbale (orale, scrise);

XI - simboluri figurale (imagini, scheme);
X - înregistrări sonore pe benzi magnetice;
IX – imagini fixe (fotografii, diafilme, diapozitive);

9
 VIII – imagini mobile (filme);
VII – imagini TV;
VI - imagini statice (expoziţii, muzee);
V - observaţii intenţionate ( excursii);
IV – observaţii bazate pe experienţe ştiinţifice (demonstraţii);
III - scene dramatice;
II - experienţe inventate (simulări, machete);
I - experienţe directe (activitatea reală a copilului).
Se observă din „scară” că la bază se situează experienţele cele mai directe, dirijate spre un anume
scop, adică, contactul fizic pe care copilul îl realizează cu obiectele şi fiinţele, folosind toate
amintirile sale pentru a învăţa prin acţiune.

V. Cabinetul sau laboratorul tehnologic- cadru optic pentru folosirea

mijloacelor de învăţământ.

Crearea cadrului organizat de desfăşurare a procesului de învăţământ la disciplinele tehnice

şi tehnologice constituie o nouă cale de realizare a eficienţei activităţii de predare – învăţare. Un
asemenea cadru îl constituie cabinetul tehnic de instruire practică sau laboratorul . Acestea se
constituie întrun ansamblu de condiţii specifice, în care elevii sunt antrenaţi – sub îndrumarea
inginerului-profesor sau a medicului-profesor – să realizeze activităţi complexe, să efectueze
experienţe, să realizeze practic anumite produse finite sau semifinite. În “modelul didactic al
educaţiei la timpul viitor” activităţile practice constituie punţi de legătură în şcoala activă, în care se
facilitează învăţarea prin problematizare, transferul în practică al cunoştinţelor, învăţarea prin
descoperire şi stimularea unor situaţii de cercetare ştiinţifică.
Pentru valorificarea optimă a potenţialului pedagogic de care dispun mijloacele de
învăţământ în concordanţă cu cerinţele disciplinelor tehnice şi tehnologice, cabinetul tehnic,
laboratorul şi atelierul de instruire practică trebuie să îndeplinească anumite atribuţii:
 să constituie cadrul pentru dobândirea de către elevi a unui sistem de cunoştinţe
tehnice generale şi de specialitate;
 să formeze şi să dezvolte la elevi capacitatea de investigare ştiinţifică;
 să permită transferul cunoştinţelor, capacităţilor şi a comportamentelor dobândite în
rezolvarea unor probleme tehnice şi practice;

10
  să asigure însuşirea corectă – de către elevi – a unor priceperi şi deprinderi practice de
execuţie a unor operaţii tehnologice;
 să creeze condiţii pentru activitatea de perfecţionare a lecţiei.
În acest cadru organizat este necesar să se acorde cea mai mare pondere dobândirii cunoştinţelor şi
formării priceperilor şi deprinderilor practice, prin efortul propriu al elevilor. Se recomandă ca
spaţiu de organizare pentru laborator sau cabinetul tehnic, o sală de lucru şi o sală anexă.
În sala de lucru trebuie să se găsească:
 mese de lucru;
 echipamente de comunicare didactică (retroproiector, aspectomat, calculator şi ecrane,
suporţi, instalaţii de obscurizare etc.);
 aparatură tehnică (machete funcţionale, maşini-unelte de dimensiuni reduse cu scheme
cinematice, luminoscheme, microscoape, dulapuri modulare etc.).
Încăperea anexă trebuie să asigure depozitarea mijloacelor de învăţământ în dulapuri vitrină sau în
rafturi, în care materialele sunt grupate pe temele programei şcolare pentru a fi uşor folosite la
lecţiile de specialitate.
În concluzie,  indiferent de mijloacele tehnice utilizate, procesul instructiv-educativ
presupune şi momente de conversaţie profesor-elevi şi elevi-elevi, discuţii de grup, jocuri de
simulare, adică asigurarea unor condiţii interactive între elevi, profesor şi mijlocul tehnic folosit.
Pentru ca strategia didactică bazată pe utilizarea unui mijloc tehnic de instruire să fie eficientă, este
necesar ca informaţiile transmise cu ajutorul mijloacelor tehnice să fie supuse unor prelucrari,
interpretari, restructurari, corelaţii etc., iar noile cunoştinţe să fie integrate în sistemul cognitiv al
elevilor. Din acest motiv , este necesară pregatirea clasei în vederea perceperii eficiente a mesajului
audio-vizual. Această pregatire constă într-o discuţie prealabilă cu elevii, în cadrul căreia se
reactualizeaza ceea ce elevii cunosc deja despre subiectul discutat. Este important ca profesorul să
formuleze întrebări ,,de descoperire", pentru a obliga elevii să gândească şi să asimileze în mod
conştient informaţiile. In comentariile sale, profesorului nu se va limita la simpla descriere şi nici nu
va epuiza explicatiile; dimpotrivă le va lăsa elevilor o zonă de necunoscut şi de investigare în
legatură cu imaginile prezentate, oferind, dacă este necesar- puncte de sprijin.

11