Importanţa domniei lui Carol I în ceea ce priveşte salvarea unirii Principatelor

Române dar şi a obţinerii independenţei de stat a României

Într-un context politic destul de complicat Ion C. Brătianu, l-a convins pe Carol-Ludovic
de Hohenzollern-Sigmaringen să accepte tronul românesc sub titulatura de Carol I. Candidatura
principelui german era agreată atât de împăratul Franţei, Napoleon al III-lea, cât şi de cancelarul
Prusiei, Otto von Bismarck, care vedea în viitorul domnitor al statului român „un pivot”
important al influenţei germane în spaţiul Europei de Sud-Est.
Continuând politica „faptului împlinit”, locotenenţa domnească, ce preluase conducerea
ţării după abdicarea forţată a lui Al.I. Cuza, a organizat un plebiscit în aprilie 1866, prin care
cetăţenii cu drept de vot şi-au exprimat acordul pentru instaurarea dinastiei străine, avându-l ca
prim reprezentant pe Carol I. La 10 mai 1866, domnitorul a depus jurământul în faţa
reprezentanţilor naţiunii. Deşi Poarta era nemulţumită de evoluţia evenimentelor, a trebuit să
cedeze în faţa atitudinii marilor puteri, care au acceptat noua situaţie. Aducerea prinţului străin a
avut urmări importante: menţinerea unirii şi consolidarea statului naţional român, creşterea
prestigiului european. Constituţia din 1866, în care nu se specifica suzeranitatea otomană,
stabilea că statul român era o monarhie constituţională, Art.1 precizând faptul că „Principatele
Unite Române constituie un singur stat indivizibil sub numele de România”.
Actul de la 10 mai 1866 a marcat un pas important spre obţinerea independenţei de stat a
României, tot mai cunoscută şi recunoscută sub acest nume în Europa, deschizând astfel un nou
capitol în istoria sa modernă. La 9 mai 1877 se proclama independenţa naţională a României;
printre primele măsuri luate care afirmau noul statut fiind: anularea tributului faţă de Poartă şi
înfiinţarea Ordinului Steaua României. Cucerirea independenţei pe câmpul de luptă şi
recunoaşterea acesteia de către marile puteri în 1878 în cadrul Congresului de la Berlin a
contribuit la consolidarea poziţiei statului român în concertul statelor europene, România
proclamându-se regat în 1881, coroana regelui Carol I fiind turnată din oţelul unui tun otoman
capturat pe frontul de la Plevna.

Coroana din oţel – simbol al independenţei