Sunteți pe pagina 1din 21

UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM ,,ION MINCU" BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ARHITECTURĂ

VALORIFICAREA PATRIMONIULUI
INDUSTRIAL NAȚIONAL

Dezvoltarea socio- culturală a comunităților existente

ÎNDRUMĂTOR:

Prof. Dr. Arh. Adrian Moleavin

AUTOR:

Stud. Arh. Ana Andra- Maria

BUCUREȘTI,

2020

CUPRIN
Pagina 2 stud. arh. Ana Andra- Maria |
VALORIFICAREA PATRIMONIULUI
INDUSTRIAL NAȚIONAL

S
CAPITOLUL I - Introducere
I.1. Argumentul istoric și social
I.2. Scopul cercetării
I.3. Metodologia cercetării
I.4. Plan de idei
I.5.Concepte și cuvinte cheie
CAPITOLUL II - Evoluția patrimoniul industrial de-a lungul timpului
II.1.Introducere în procesul de industrializare
II.2.Consecințe ale dezindustrializării naționale
II.3. Apariția și semnificația conceptului de patrimoniu industrial
II.4. Necesitatea valorificării patrimoniului industrial în vederea
realizării unei imagini autohtone
CAPITOLUL III - Intervenții la nivelul patrimoniului industrial arhitectural
III.1. Modalități de intervenție asupra patrimoniului industrial
III.2. Avantajele intervențiilor în vederea justificării procesului de
conversie funcțională
III.3. Conversia ca unealtă a dezvoltării durabile
CAPITOLUL IV - Revitalizare socială prin cultură
V.1.Recuperarea și regenerarea spațiilor industriale
V.2.Raportarea arhitecturii industriale la nevoile societății moderne
V.3 Creare de centre socio- culturale în vederea dezvoltării
comunităților existente
CAPITOLUL VI - Studiu de caz - conversia socio-culturală a Vămii Antrepozite
București
VI.1.Studiul și istoria cartierului Rahova- trecut și prezent
VI.2.Formularea unui răspuns cu privire la necesitățile zonei
VI.3.Modalități de intervenție în scopul valorificării potențialului
VI.4. Propunerea unui centru comunitar de dezvoltare permanentă
CAPITOLUL VII - Concluzii
VII.1. Sinteza și rezultatele cercetării
VII.2. Contribuția originală
VII.3. Direcții noi de cercetare
Pagina 3 stud. arh. Ana Andra- Maria |
VALORIFICAREA PATRIMONIULUI
INDUSTRIAL NAȚIONAL

BIBLIOGRAFIE
Cărți / Documente instituționale
Articole
Webografie

CAPITOLUL I - Introducere

I.1. Argument

Pe scurt omul nu are natură, are...istorie.1

Patrimoniul industrial național reprezintă o resursă autohtonă, a cărei valoare, este în


primul rând conferită de entitatea creatoare a acestuia, omul, ce a stat la baza creării și
fundamentării așezărilor, de-a lungul timpului. Posibilitatea de dezvoltare și de valorificarea a
acestor comori, reprezintă principala metodă de păstrare a istoriei existenței umane, aceasta fiind
cea ce a dat naștere formei actuale a orașelor de secol XXI.

Tehnologia a reprezentat baza pe care s-a fundamentat societatea prezentă, acesta aflându-
se într-o continuă mișcare încă de la apariția sa. Astfel cea mai mare problemă, a acestei epoci, o
reprezintă, acestă dezvoltare, ce se produce în mod accelerat, stopând orice posibilitate de
rememorare și valorificare a trecutului.

Clădirile industriale sunt o realitate a activității umane, un reper fizic și temporal care
ajută la conștientizarea trecutului unei comunități sau al unei societăți. Cunoașterea și
acceptarea trecutului joacă un rol important în înțelegerea prezentului, contribuind la
proiectarea unei viziuni realiste asupra viitorului.2

În zilele noastre, România prezintă un patrimoniu arhitectural industrial bogat, ce ar putea


reprezenta un punct de plecare în conformarea orașelor și a comunităților viitoare. Cu toate
acestea, datorită situației în care se află, la momentul actual, acesta prezintă o disfuncție pregnantă
în cadrul țesutului existent, disfuncție cauzată de activitățile asupra căruia a fost supus de-a lungul
timpului. Datoriă unor reglementări neclare sau a unor intenții de dezvoltare neconfome, aceste
situri cu valoare istorică ridicată, conferă o imagine destructurată, fiind privite ca niște “relicve
arhitectonice” pierdute în procesul de trecere a timpului.

1
Ortega y Gasset, Revolta Maselor
2
LAKATOȘ, Andrei Eugen, Spații cu valență culturală în contextul conversiei funcționale a patrimoniului industrial,
Ed. Universitară “Ion Mincu”, București, 2013, p.9
Pagina 4 stud. arh. Ana Andra- Maria |
VALORIFICAREA PATRIMONIULUI
INDUSTRIAL NAȚIONAL

De-a lungul timpului, aceste spații au fost atent studiate, dorindu-se crearea unor modalități
de intervenție, ce ar putea contribui la o regenerare a zonelor dezafectate, în vederea satisfacerii
nevoilor reale ale comunităților existente, precum și în scopul reintegrării acestora în circuitul
actual al societății. Abordarea unei atitudini pozitive, va determina un cadru bun de dezvoltare a
unor viitoare comunități proactive, cât și o perfecționare a celor existente.

Clădirile industriale constituie un capital cultural, social şi economic cu valoare de


utilizare contemporană, iar reintegrarea lor în viaţa cotidiană a oraşelor, prin reutilizarea şi
adaptarea lor la noi funcţiuni, contribuie la amplificarea caracterului locului, la păstrarea
memoriei şi identităţii unei societăţi.3

I.2. Scopul și obiectivele cercetării

Scopul acestei lucrări este acela al propunerii unei inițiative de exploatare a patrimoniului
industrial existent la nivel național, prin transformarea și reintegrarea siturilor industriale
dezafectate în circuitul actual al orașului. Prin programele de intervenție cu privire la conversia
funcțională a imobilelor existente, se dorește satisfacerea nevoilor comunității actuale, nevoi
specifice unei societăți moderne de secol XXI.

I.3. Metodologia cercetării

Demersul conține un studiu teoretic, prin cercetarea de surse bibliografice, din care au fost
extrase informațiile necesare fundamentării subiectului ales, urmând, o interpretare a acestora,
conferind astfel lucrării individualitate. Această documentare a fost realizată în scopul
demonstrării importanței la nivel național a patrimoniului industrial existent, urmărind de-a lungul
lucrării, o valorificare a acestuia în vederea realizării de noi spații la nivelul orașului, spații
necesare pentru o bună dezvoltare a societății actuale. Totodată, lucrarea conține și o componentă
analitică în care sunt studiate mai multe studii de caz, în vederea înțelegerii subiectului propus.

I.4. Plan de idei

CAPITOLUL I - Introducere

În capitolul de introducere se va stabili scopul lucrării, se va determina metodologia


de lucru precum și cuvintele cheie.

CAPITOLUL II - Evoluția patrimoniul industrial de-a lungul timpului

3
.E. Lakatos Recovering the Memory: Conversion within the Context , Acta Technica Napocensis: Civil Engineering &
Architecture Vol. 58 No 4 (2015) 164-180
Pagina 5 stud. arh. Ana Andra- Maria |
VALORIFICAREA PATRIMONIULUI
INDUSTRIAL NAȚIONAL

II.1.Introducere în procesul de industrializare – scurtă incursiune în cadrul


evoluției industriei de pe teritoriul României, prin determinarea momentului incipient și a celui de
apogeu din perioada comunistă.
II.2. Consecințe ale dezindustrializării naționale – descrierea momentului critic în
care ajunsese industria, la nivel național, identificând factorii și motivele ce au dus la acest
deznodamânt. Aceste evenimente aveau să determine dezechilibre la nivel social, economic și
cultural.
II.3. Apariția și semnificația conceptului de patrimoniu industrial – tratează modul
în care declinul industrial de pe teritoriul României, va determina apariția unei intenții de
exploatare a edificiilor arhitecturale existente ce prezintă caracteristici valoroase cât și modul în
care aceste mărturii reușesc să imprime identitatea și memoria unui loc, în cadrul conștinței unei
întregi comunități.
II.4. Necesitatea valorificării patrimoniului industrial în vederea realizării unei
imagini autohtone – descrierea

CAPITOLUL III - Intervenții la nivelul patrimoniului industrial arhitectural


III.1. Modalități de intervenție asupra patrimoniului industrial – tratează modul în
care declinul industrial de pe teritoriul României, va determina apariția unor noi intenții de
exploatare a edificiilor arhitecturale existente, intenții ce presupun o valorificare a caracteristicilor
existente, în vederea
III.2. Avantajele intervențiilor în vederea justificării procesului de conversie
funcțională

ce prezintă caracteristici valoroase cât și modul în care aceste mărturii reușesc să


imprime identitatea și memoria unui loc, în cadrul conștinței unei întregi comunități.

I.5. Concepte și cuvinte cheie

Termenii utilizați pe tot parcursul lucrării sunt: industrializare│dezindustrializare


│patrimoniu industrial │ memorie │ comunitate │ reutilizare adaptivă│ conversie
funcțională │ revitalizare socială
Pagina 6 stud. arh. Ana Andra- Maria |
VALORIFICAREA PATRIMONIULUI
INDUSTRIAL NAȚIONAL

CAPITOLUL II - Importanța patrimoniul industrial – rememorarea istoriei prin


cercetarea situațiilor anterioare

II.1.Introducere în procesul de industrializare

Termenul de industrializare își are originea încă de la începutul secolului al XVIII-lea,


moment ce a fost marcat de o puternică mișcare de modernizare, dorindu-se crearea unui nou
peisaj, ca răspuns a unor descoperiri revoluționare.
Conform dicționarului explicativ al limbii române, industrializarea reprezintă un proces de
transformare a unei țări agrare într-o țară industrială, prin introducerea unor tehnici mecanice
în locul celor manuale 4, promovându-se astfel inovația tehnologică și producția la scară largă.
Conceptul a luat naștere în spațiul European, determinând apariția unor schimbări, atât din
punct de vedere economic, cât și social, acestea punându-și amprenta asupra modului de
dezvoltare a viitoarelor centre industriale la nivel global. Astfel, Anglia devine nucleul revoluției
industriale, fiind prima țară ce face trecerea de la producţia manuală la producţia mecanizată,
realizată cu ajutorul maşinilor-unelte, model ce ulterior a fost preluat și de alte state.

Arhitectura industrială este o mărturie a dezvoltării tehnicii și tehnologiei, și a


schimbărilor majore produse de era industrială în structurile sociale, economice și culturale ale
civilizației occidentale.5

Încă de la momentul de început, așezările umane aveau să capete o nouă imagine, în ceea
ce privește conturarea unor direcții de dezvoltare, de natură industrială, direcții în pas cu tendințele
și viziunile perioadei.

Pe plan local, în România, aceste direcții au fost preluate mult mai târziu, în a doua
jumătate a secolului XIX, datorită implementării reformelor ce au generat Unirea Principatelor
Române, realizate de către Alexandru Ioan Cuza și guvernul Brătianu. Acest proces s-a desfășurat
în mod lent, până în momentul implementării dictaturii comuniste, moment ce a determinat o
accelerare masivă a demersurilor cu privire la evoluția fenomenului industrial.
Bazat pe o activitatea de producție ridicată, fenomenul aduce după sine, o serie de
probleme datorate ritmului alert, cât și a lipsei de rațiune și cumpătare, cuplul prezidențial

4
Definiția conceptului de industrializare conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române
5
LAKATOȘ, Andrei Eugen, Spații cu valență culturală în contextul conversiei funcționale a patrimoniului industrial,
Ed. Universitară “Ion Mincu”, București, 2013, p.13
Pagina 7 stud. arh. Ana Andra- Maria |
VALORIFICAREA PATRIMONIULUI
INDUSTRIAL NAȚIONAL

implementând o industrializare forțată6, ce a avut repercursiuni majore la nivelul întregii țări.


La nivelul orașului București se puteau identifica la acel moment, cinsprezece zone
industriale, Cheia Dâmboviței ( zona Timpuri Noi – Văcărești), zona Ștefan cel Mare – Gara Obor
– Pantelimon, zona Filaret – Rahova – 13 Septembrie, zona Gara de Nord – Grozăvești, zona
Grivița și Bucureștii Noi, zona Militari (de la Cotroceni până la autostrada Pitești), zona Calea
Dudești – Cățelu – Policolor, zona Republica- Industriilor, zona Pipera, zona Progresu, zona
Berceni (inclusiv Popești Leordeni), zona Giulești, zona Colentina, zona Chitila și zona IMGB.
Acestea au fost plasate în raport cu zonele importante ale orașului, în vecinătatea zonelor intens
populate sau în vecinătatea gărilor, în vederea facilitării accesului populației și a facilitării
procesului de producție și vânzare.
Controversele legate de locul cultural al industriei au continuat pe toată perioada
industrială a Bucureștiului. Comuniștii, dar și moderniștii din sec. XIX-XX au văzut fabricile ca
fiind o sursă de progres social, iar forța mașinii și fumul scos de aceasta ca un semn al
progresului. Naționaliștii le-au privit ca pe o sursă de poluare simbolică a națiunii de către
meseriașii veniți din alte țări, sau al căror nume nu se termina în –escu. Socialiștii antebelici au
văzut fabricile ca pe o sursă de exploatare, iar locuitorii orașului care au trăit în perioada
comunistă au fost disperați de hipervizibilitatea și cultul fabricilor în vizite oficiale, în massmedia
dinainte de 1989 sau în literatura realist-socialistă a anilor 50. 7
Ulterior momentului 1989, moment ce a marcat căderea comunismului, Bucureștiul,
asemeni altor centre la nivel național, și-a pierdut caracteristicile de producție, luând astfel naștere
fenomenul de “dezindustrializare”, fenomen ce a determinat modificări profunde la nivelul
structurii sale, acestea având repercursiuni până în zilele noastre.

II.2.Consecințe ale dezindustrializării naționale și efecte asupra imaginii urbane

Termenul de “dezindustrializare”, reprezintă conform dicționarului explicativ al limbii


române, o scăderea ponderii industriei în economia unei țări 8. Astfel, acesta evidențiază, un
proces prin care o ţară sau o regiune trece de la un sistem economic bazat pe industrie la o
economie a serviciilor și a informaţiei.

Dezvoltarea rapidă a industriilor avea să se încheie odată cu sfârșitul secolului XX,


moment ce a reprezentat, mai ales pentru țările est europene, o schimbare din punct de vedere

6
Tismăneanu, Vladimir. Raport final al analizei dictaturii comuniste în România. București, 2006.
7
Chelcea, Liviu. Bucureștiul postindustrial: memorie, dezindustrializare și regenerare urbană. București: Polirom,
2008, p. 9.
8
Definiția conceptului de dezindustrializare conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române
Pagina 8 stud. arh. Ana Andra- Maria |
VALORIFICAREA PATRIMONIULUI
INDUSTRIAL NAȚIONAL

economic, social și cultural, schimbări ce au determinat multiple transformări asupra peisajul


arhitectural contemporan.

Din punct de vedere economic, expansiunea sectorului industrial, avea să determine atât
punctul de plecare cât și de finalitate a procesului de dezvoltare, inovația tehnologică continuă,
determinând o învechire a practicilor existente, în vederea implementării unor noi sisteme, de
coordonare și eficientizare a proceselor de producție. Astfel, toate aceste lucruri, au determinat o
reducere considerabilă a numărului de angajați, o devalorificare a mărfurilor și a utilajelor. Aceste
modificări aveau să reprezinte o primă etapă a procesului de dezindustrializare, cea de a doua fază
a reprezentând-o închiderea definitivă a fabricilor existente.

În ceea ce privește latura socială, dezindustrializarea a determinat multiple modificări, atât


la nivel de oraș cât și la nivel de individ. Poate cea mai importantă o reprezintă deruralizarea, acest
proces realizându-se datorită unei dizlocări a forței de muncă în vecinătatea centrelor industriale.
Astfel, muncitorii erau nevoiți să calatorească, în mod constant, în vederea realizării activităților
de producție, acest lucru afectînd densitatea orașelor, realizându-se astfel o colonizare rapidă a
zonelor industriale. Toate acestea aveau să determine apariția unor modificări în viețile
comunităților existente, comunități ce aveau să fie supuse situației de a conviețui cu noile grupuri
de muncitori cât și cu marile ansambluri industriale ce dominau cartierele în care și-au petrecut
cea mai mare perioadă a vieții.

La nivel cultural, se poate remarca o uniformizarea a valorilor existente, acest lucru


afectând în mod profund elementele de imagine urbană, marcând în mod negative identitatea
orașului. Astfel, acest lucru a dus la o degradare a sentimentului de apartenență a locuitorilor
orașului modern și la o stare de nemulțumire generală a comunităților existente.

Astfel, putem susține faptul că, toate aceste modificări ce s-au manifestat pe o perioadă
lungă de timp, au avut și au un puternic impact în zilele noastre, lăsând în urmă zone vaste de
terenuri abandonate sau pline de ruine. Datorită schimbărilor radicale, s-a făcut trecerea de la o
economie centralizată de tip socialist la o economie de piață, o economie a retrocedărilor și a
privatizărilor masive.

La momentul actual, se pot observa, rămășițe ale procesului de industrializare, rămășițe ce


sunt păstrate la nivelul fondului construit existent, dar care se află într-o puternică stare de
incetitudine. Multe dintre fostele spaţii industriale au căpătat altă destinaţie în prezent, din
mijloace de producţie devenind magazine, depozite sau clădiri de birouri.
Pagina 9 stud. arh. Ana Andra- Maria |
VALORIFICAREA PATRIMONIULUI
INDUSTRIAL NAȚIONAL

Dezindustrializarea este atât un fenomen economic, cât şi unul cultural, cel puțin în


măsura în care stimulează preocupări artistice, transformări ale spațiului urban şi ale practicilor
sociale. 9

Acest fenomen a reușit să genereze mari suprafețe destructurate, la nivelul cadrului urban,
mari areale industriale, ce ar putea fi percepute ca o imensă resursă reutilizabilă în vederea creării
de noi soluții care să răspundă deconstructivismului industrializării și al postindustrializării
orașelor.

Impactulsocialalrevolutieiindustrialeamarcatdezvoltareadiviziuniisocialea
muncii,au
aparutnoiramurideproductie,noicentreindustriale,s-
auimpusrelatiileeconomice
capitalisteinfatacelorfeudale.Deasemenea,apareclasamijlocie,categorie
cebeneficiade
castigurifinanciarerezonabilesicareaveauncomportamentatentfatadeelit
eleburghezesau
aristocratice.Seobservaomareschimbareinvestimentatiesiininvestitiilepe
ntrulocuintele
aspectuoasesiconfortabile.Dintretoateclaselesocialeseafirmaburghezia,cea
careesteo
clasadebazaasocietatiicapit
II.3. Apariția și semnificația conceptului de patrimoniu arhitectural industrial

Clădirile industriale reprezintă o realitate a activităților umane, un reper fizic și temporal


ce ajută la conștinetizarea trecutului unei comunități sau a unei societăți.10

Asemeni modului în care procesul de industrializare a reprezentat generatorul fondului


construit, procesul de dezindustrializare reprezintă motorul ce a dat naștere patrimoniului
industrial, reprezentând o metodă clară de recuperare a trecutului.

Pe plan mondial, patrimonial industrial își face apariția în a doua jumătate a secolului XX,
în Anglia, prin definirea și implementarea termenului de arheologie industrială, știință ce are ca
scop cercetarea urmelor lăsate de către revoluția industrială, urme precum,  fabrici, cu toate
infrastructurile ei, căi ferate, poduri, gări, cartiere muncitoreşti, hale comerciale, lucrări care nu
numai că au modificat teritoriul, dar au condiţionat din ce în ce mai profund viaţa colectivităţii.11

9
CHELCEA, Liviu, Bucureștiul postindustrial. Memorie, dezindustrializare și regenerare urbană, Polirom, Iași, 2008,
p.349
10
LAKATOȘ, Andrei Eugen, Spații cu valență culturală în contextul conversiei funcționale a patrimoniului industrial,
Ed. Universitară Ion Mincu, București, 2013, p.9
11
http://www.cimec.ro/patrimoniuIndustrial/ProtectiaPIN/0%20arheologia%20industriala.htm
Pagina 10 stud. arh. Ana Andra- Maria
|
VALORIFICAREA PATRIMONIULUI
INDUSTRIAL NAȚIONAL

Această știință dorește să descopere vestigii representative ale perioadei industriale, luând astfel
naștere noțiunea de patrimoniului industrial.

Conform Comitetului Internaţional pentru Conservarea Patrimoniului Industrial (TICCIH)


şi Consiliul Internaţional pentru Monumente şi Situri (ICOMOS), termenul de patrimoniu
industrial, este constituit din mărturii ale culturii industriale care au semnificaţie istorică,
tehnologică, socială, arhitecturală şi ştiinţifică. Aceste mărturii pot fi clădiri, maşini şi instalaţii,
laboratoare, mori şi fabrici, mine şi situri pentru procesare şi rafinare, depozite, locuri în care
energia este generată, transmisă şi folosită, structuri şi infrastructuri de transport, precum şi
locuri folosite pentru activităţi sociale legate de industrie cum ar fi locuinţe, lăcaşe de cult,
clădiri pentru educaţie, etc. 12

Acest concept a fost preluat de-a lungul timpului pe tot teritoriul globului, atât de către
statele europene cât și de către alte puteri precum Statele Unite ale Americii, Canada, Australia
sau Asia, diferențiindu-se doar din punct de vedere al modului de manifestare a procesului de
industrializare în țara respectivă. La nivelul României, patrimonial industrial este alcătuit dintr-o
multitudine de mărturii istorice valoroase, ce datează încă de la sfârșitul secolului XVII, subliniind
astfel un mod de gândire și de acțiune aliniat ideologiile vremii.

Gardieni ai trecutului, siturile industrial, pietre unghiulare în istoria umanităţii, ce


marchează dubla putere a umanității de distrugere și de creare care generează atât daune, cât și
progres. Ele întruchipează speranţa la o viaţă mai bună şi puterea tot mai mare asupra materiei.
Astfel în ultimii 30 de ani conştientizarea importanţei patrimoniului industrial a crescut. Noua
disciplină a arheologiei industriale pune în evidenţă artefacte ale spaţiilor de lucru, cărora li s-a
acordat mai puţină atenţie decât spaţiilor de locuire sau arhitecturii civile13.

Astfel, aceste mărturii, ale unei istorii locale, reprezintă o adevărată resursă

II.4. Necesitatea valorificării patrimoniului industrial


Siturile de patrimoniu industrial leagă lumea contemporană de activitatea trecutului, fiind
documente autentice ale progresului civilizației 14

Peisajul industrial este alcătuit din elemente reprezentative ale țesutului existent, elemente
ce acționează ca puncte de reper, landmark-uri, cu puternică valoare istorică, ce au ca scop

12
Carta Patrimoniului Industrial, 2003.

13
ERIH http://www.erih.net/industrial-history/europe.html
14
Clark, J., 2013 quoted by Bellakova, 2016).
Pagina 11 stud. arh. Ana Andra- Maria
|
VALORIFICAREA PATRIMONIULUI
INDUSTRIAL NAȚIONAL

rememorarea unei perioade trecute. Necesitatea păstrării și valorificării acestui tip de patrimoniu,
reprezintă modul de tratare a istoriei unei așezări sau a unei comunități.
Conform Cartei patrimoniului industrial TICCIH din 2003 patrimoniul industrial
trebuie indentificat, inventariat şi cercetat.15 Necesitatea valorificării patrimoniului industrial, se
fundamentează pe rațiunea conform căreia omul este răspunzător în ceea ce privește materializarea
istoriei și identificarea cu trecutul, patrimoniul industrial marcând o etapă din evoluția sa,
etapă care ar trebui exploatată , astfel încât acest patrimoniu să fie accesibil şi generațiilor viitoare.

Analizând istoria apariției zonelor industriale în perioada economiei bazate pe producție


în România, acestea au însemnat, de cele mai multe ori , factori declanşatori pentru urbanizare şi
modernizare a spațiului urban, generând inițiative de proiecte de mare anvergură, precum
trasarea unor artere, apariția unor piețe, scuaruri, restructurări ale zonelor de locuițe sau
apariția de noi funcțiuni, iar în momentul de față conturează peisajul urban românesc atât al
zonelor centrale cât şi periferice.16

Edificiile industriale reprezintă o structură ce s-a modificat constant de-a lungul timpului,
structură ce a migrat de la poziția ei periferică, din afara ariilor urbane, la zone centrale ale
orașelor, datorită extinderii limitelor orașelor, ocupând suprafețe mari din cadrul acestuia,
suprafețe ce necesită a fi reutilizate, în scopul satisfacerii necesităților actuale. Acestea dispun de
avantajul de a fi ușor reintegrabile în circuitul orașelor, fiind necesară o reconectare la viața
locuitorilor săi.

Toate aceste acțiuni au determinat o creștere a valorii lor din punct de vedere economic,
datorită capacității de a adăpostii noi funcțiuni în cadrul orașelor, permitând o posibilă adaptare la
mai multe programe de arhitectură ce ar putea genera noi comunități și relații între acestea.

La momentul actual, această nevalorificare a potențialului existent are repercursiuni asupra


imaginii orașelor, determinând o expansiune a acestora, în mod necontrolat, proces ce a determinat
apariția de efecte negative din punct de vedere social, economic cât și ecologic.

Siturile industrial reprezintă un bun catalizator al unor intenții de dezvoltare ce ar putea


crea o noua imagine a unor zone cunoscute, dorindu-se o reconectare a comunităților, ce în
perioada industrializării și-au pierdut simțul apartenenței, confruntându-se cu un sentiment de

15

16
Lascu N.(2011), Bulevardele bucurestene pana la primul razboi mondial  , Editura Simetria
Pagina 12 stud. arh. Ana Andra- Maria
|
VALORIFICAREA PATRIMONIULUI
INDUSTRIAL NAȚIONAL

înstrăinare. Cu alte cuvinte, reutilizarea patrimoniului industrial reprezintă o necesitate a societății


actuale, determinând o reutilizare și revalorificare a unui potețial deja existent.

CAPITOLUL III - Intervenții la nivelul patrimoniului arhitectural

III.1. Modalități de intervenție asupra patrimoniului industrial

Siturile industrial reprezintă principala resursă a cadrului construit existent, resursă ce nu


este valorificată, alflându-se într-o stare ridicată de degradare. Acestea prezintă elemente sau
subansambluri valoroase, ce prin diferite modalități de intervenție ar putea fi reatribuite orașului.

La momentul actual, clădirile industriale sunt privite ca fiind niște clădiri mai puțin
“prietenoase”, datorită plasticii și a principiilor funcționaliste după care acestea au fost realizate.
Integrarea lor în cadrul orașului presupune o transformarea a percepției privitorilor prin crearea de
noi spații, mai atractive, care să deservească scopului dorit.

Moştenirile perioadei comuniste, au fost tratate de-a lungul timpului cu o foarte mare
indiferenţă, investitorii subevaluând potențialul pe care aceste clădiri îl dețin, aceste lucruri
resfrângându-se asupra imaginii urbane, determinând apariția unor tensiuni negative asupra
caracterului locului și a percepției umane.

Astfel la nivel de valorificare a patrimoniului arhitectural industrial, putem vorbii despre


trei modalități de intervenție a acestuia, și anume prin procesul de restaurare, de reabilitare sau de
conversie funcțională.

Procesul de restaurare definește acțiunea de a repara, sau a reconstitui o lucrare de artă,


17
un monument de arhitectură respectând forma inițială. Acesta are ca scop conservarea, în
vederea păstrării caracteristicilor și formei originale, acordându-se o atenție deosebită asupra
obiectului supus procedeului, printr-o documentare atentă și autentică a acestuia, prin păstrarea
materialelor originale sau a tehnicilor de prelucrare.

În restaurare există o condiţie esenţială care trebuie întotdeauna să fie ţinută minte. Este
cea conform căreia orice porţiune îndepărtată trebuie înlocuită cu materiale mai bune, mai
puternice şi într-o manieră fără greşeală. Ca rezultat al operaţiunii căreia i-a fost subiect,

17
Definiția conceptului de restaurare conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române
Pagina 13 stud. arh. Ana Andra- Maria
|
VALORIFICAREA PATRIMONIULUI
INDUSTRIAL NAȚIONAL

clădirea restaurată trebuie să capete o nouă speranţă de viaţă, mai mare decât cea care tocmai s-
a scurs.18

Restaurarea are ca scop o readucere la viață a imobilului în vederea prelungirii vieții


acestuia pentru a se putea bucura și generațiile viitoare.

(…) popoarele devind din ce în ce mai conștiente asupra valorilor umane și privesc
monumentele istoriei ca pe un patrimoniu comun. Este recunoscută responsabilitatea comună în
păstrarea lor pentru generațiile viitoare. Este datoria noastră a le înmâna mai departe în deplina
lor bogăție și autenticitate. Este esențial ca principiile ce ghidează protejarea și restaurarea
clădirilor istorice să fie stabilite și agreate pe plan internațional, fiecare țară fiind responsabilă
de aplicarea acestora în contextul propriei culturi și tradiții.19

Astfel restaurarea unui imobil poate prezenta două direcții, și anume cea de conservare,
procedeu ce se identifică printr-o păstrare a monumentului în cea mai bună stare a sa, prelungindu-
i astfel durata de viață, sau prin restaurarea propriu zisă, prin adoptarea unei serii de măsuri ce
umăresc readucerea sa, fie la înfățișarea inițială, fie la o formă pe care a căpătat-o de-a lungul
existenței sale sau a unei forme ideale. (vila oromolu)

A restaura o clădire nu înseamnă a o conserva, a o repara sau a o reconstrui; este a o


restabili într-o integralitate care poate să nu fi existat niciodată. (…) Epoca noastră a adoptat
faţă de trecut o atitudine singulară printre toate celelalte epoci. Ea şi -a propus să analizeze
trecutul, să-l compare, să-i clasifice fenomenele şi să-i construiască istoria sa veritabilă
urmărindu-i pas cu pas traseul, dezvoltarea şi fazele succesisive ale umanităţii.20

Procesul de reabilitare reprezintă posibilitatea revalorificării situațiilor existente, în


vederea satisfacerii necesităților de ordin urban, social sau imobiliar. Acesta a luat naștere datorită
distrugerilor masive din cel de al Doilea Război Mondial, dorindu-se o îmbunătățire a situațiilor
existente cât și o prelungire a vieții acestora.

18
E.E. Viollet-le-Duc, Restaurarea, Dictionnaire raisonné de l'architecture française du XIe au XVIe siécle, B. Bance,
1854

19
.(Carta de la Venetia, 1964)
20
»E.E.Viollet-le-Duc: Dictionnaire Raisonné de l’Architecture, Paris 1868-74
Pagina 14 stud. arh. Ana Andra- Maria
|
VALORIFICAREA PATRIMONIULUI
INDUSTRIAL NAȚIONAL

Procesul de conversie reprezintă o altă metodă de abordare, prin care edificiul reușește să
se adapteze cerințelor curente ale societății, cerințe ce se află într-un proces continuu de
schimbare.

(…) datorită faptului că structural or tinde să trăiască mai mult decât funcțiunea, clădirile
au fost tot timpul adaptate pentru noi utilizări, lucru ce a permis ca generații după generații să
găsească sensul continuității și stabilității în mediul ambiant. 21

Acest proces nu presupune neapărat o intervenție precaută, ea poate să adopte chiar și o


abordare îndrăzneață, prin adăugarea de obiecte, care să pună în evidență, elementele cu valoare
semnificativă ale edificiului. Astfel, obiectul de arhitectură este regândit conform unei viziune
moderne, ce prin contrast, crează noi valențe ale spațiului.

“Scopul esențial al arhitecturii este acela dea organiza și modela spațiul pentru folosință,
pentru a-l reda experienței colective sau individuale, de a-l expune efectelor timpului”.

Cele trei metode de intervenție, ce prin mijloace diferite de abordare, prezintă în final
același scop, și anume acela al exploatării potențialului existent în vederea prelungirii duratei de
viață, cât și a asigurii unei bune funcționări a clădirilor valoroase din punct de vedere arhitectural
și istoric.

III.2. Avantajele intervențiilor în vederea justificării procesului de conversie


funcțională
Înţelegerea nevoii de intervenție şi a principiilor directoare ale conversiei funcționale ne
conduc către o regândire a metodelor contemporane de valorificare a patrimoniului industrial
existent. Deși la momentul actual se află într-o stare de degradare ridicată, acesta reușește să
influențeze viața comunităților existente, datorită prezenței sale, prin indermediul numărului
impresionant de edificii de la nivelul întregii țări, edificii ce au reușit să marcheze și să confere
identitale.

Înlăturarea acestor mărturii, ar determina apariția unei discontinuități în cadrul istoriei


locului, o transformare a comunității sale, tranformare de ordin social sau economic. Astfel,
aspectul istoric, cât și cel social, de rememorare, devin un argument în procesul de păstrare și de

21
Șerban Cantacuzino, New Uses for Old Buildings Editura Artes Graficas Toledo S.A., Toledo, Spania, 1989, pg.8
Pagina 15 stud. arh. Ana Andra- Maria
|
VALORIFICAREA PATRIMONIULUI
INDUSTRIAL NAȚIONAL

valorificare, în scopul reutilizării clădirilor abandonate în vederea realizării de proiecte cu


potențial de regenerare a zonelor dezafectate.

Procesul de conversie funcțională, urmărește reintegrarea spațiilor industriale în circuitul


actual al orașului, prin încadrarea acestora în categoria reperelor urbane, ce reușesc să determine o
regenerare urbană conform unui specific al locului. Patrimoniul arhitectural industrial prezintă un
avantaj în procesul de conversie datorită modului în care acesta reușeste să se plieze unor noi
funcțiuni, acest lucru datorându-se dimensiunilor generoase ale volumelor, datorită conformărilor
spațiilor interioare sau a structurilor ce permite o bună flexibilitate în crearea spațiilor. Astfel
aceste clădiri, pot căpăta noi moduri de utilizare, care să deservească societatea actuală, sau pe
cea viitoare.

Aceste operațiuni de arhitectură și urbanism pot fi factori importanți care să contribuie la


regenerarea orașului și la îmbogățirea, sau în unele cazuri, la apariția, traseelor culturale.22

În cazul în care acestor situri industriale, nu li se găsește o altă utilizare, acestea tind să
devină simple simboluri ale erei comuniste apuse, fără vreo însemnătate și utilitate contemporană.
Conform antropologului Mary Douglas, toate aceste mărturii sunt dificil de plasat într-un interval
temporar, neaparținând în totalitate nici trecutului, atâta timp cât ele încă mai sunt materializate
sub forma unei ruine, nici prezentului, întrucât prezența lor nu mai este justificată în absența
producției.

Un alt aspect important, este cel economic, datorită posibilității de reutilizare a situației existente,
determinând astfel o reducere a necesarului de materiale cât și o posibilă intenție de conservare în
vederea realizării unui edificiu durabil.

“Reducerea” alături de reciclare și reutilizare formeză cei trei R ai sustenabilității .23

Conversia spațiilor industriale, deși o idee salvatoare pentru orașe, și implicit pentru
clădirile abandonate, prezintă anumite riscuri: este nevoie de un program de implementare
avantajos și de o finanțare substanțială, totodată având grijă ca reutilizarea construcției să se
realizeze pe cât posibil fără a distruge elemente simbolice, astfel încât să se mențină identitatea
locației.

22
Andrei Lakatoș,opcit. Pg 50.

23
Andrei Lakatoș, opcit. Pag.36
Pagina 16 stud. arh. Ana Andra- Maria
|
VALORIFICAREA PATRIMONIULUI
INDUSTRIAL NAȚIONAL

Astfel putem aduce în discuție, faptul că activitatea de conversie funcțională reprezintă o


modalitate sustenabilă de intervenție, prin “reciclarea” unui sit industrial și a unor materiale
existente. Noua operă de arhitectură rezultă din păstrarea și valorificarea elementelor considerate
valoroase și asocierea unui nou program funcțional.

(…) confirmarea morții clinic a unei platforme industrial descătușează amplasamentul ei


din sclavia rolului de simplă resursă economică și atrage presentimentul unei posibile recuperări
existențiale.24

În esență, conversia funcțională presupune o utilizare rațională a resurselor existente, în


vederea minimizării consumului cât și o

III.3. Conversia ca unealtă a rememorării colective

Procesul de conversie este influențat în mod direct de contextul în care acesta urmează să
activeze. Contextul este o structură specifică a unui oraș, a unei relații sau a unei conexiuni care
este stabilit conform anumitor reguli între diferite părți ale unui oraș.

Comunitățile umane au dat naștere așezărilor actuale, ce s-au concretizat pe o acumulare


continuă de straturi istorice ce joacă un rol masiv în crearea unui specific local. Adaptarea valorii
patrimoniului arhitectural la zilele noastre, presupune o păstrare a memoriei unei colectivități cât
și o recuperare identitară de natură istorico-culturală a zonei.

Ideologia comunistă la care a fost supusă România, are efecte negative vizibile chiar și în
zilele noastre. Una dintre consecințele ideologiei “tabula rasa”, ideologie conform căreia tot ce
este vechi trebuie să dispară, a fost promovată determinând la nivel de concept, o ștergere a
memoriei și identității colectivului, prin ruperea oricărei legături a acesteia cu trecutul.

Purtătoare de semnificații, conversia clădirilor industriale este considerată o componentă


implicită a revitalizării urbane, clădirile vechi înglobând în pereții lor ideologii, sentimente și
moduri de gândire, ce reflectă nivelul civilizației care le-a creat. Păstrarea acestora clădirile este
manifestarea unei nevoi psihologice de securitate și conștientizare a rădăcinilor.

CE PULA MEA SCRIU AICI?!

Conversia trebuie înțeleasă ca o călătorie ce depășește forma și care leagă funcția inițială a
construcției de cea nouă, inducând astfel ideea de continuitate. În consecință, conversia înseamnă
schimbare dar, în același timp, înseamnă evoluție a unei memorii existente.
24
CACIUC, Cosmin, Dezafectarea industrială încercare de autopsie fenomenologică, Revista Arhitectura, Arhitectură/
Industrie, Nr. 1/2000, p.25
Pagina 17 stud. arh. Ana Andra- Maria
|
VALORIFICAREA PATRIMONIULUI
INDUSTRIAL NAȚIONAL

CAPITOLUL IV - Revitalizare socială prin cultură

V.1.Recuperarea și regenerarea spațiilor industriale


O altă definiție o regăsim în lucrarea lui Francoise Choay care descrie conversia că pe o
transformare a unei regiuni, antreprize și a activităților sale pentru a se adapta evoluției economice și
sociale11.

Pe lângă valoarea istorică și arhitecturală, protejarea fabricilor de la abandon devine o necesitate


în acest moment, pentru a evita transformarea acestora în puncte sensibile ale orașului. Fără această
intervenție, aceste clădiri devin gropi de gunoi, sunt vandalizate, devin zone periculoase ce atrag după
sine anumite tipuri de oameni și activități .Lăsată să se deterioreze, clădirea în sine devine un pericol
pentru locuitori deoarece pe lângă dezintegrarea produsă de trecerea timpului și a elementelor naturii,
multe din materiale sunt furate astfel încât structura și stabilitatea clădirii este pusă în pericol.

V.2.Raportarea arhitecturii industriale la nevoile societății moderne


Orașele reprezintă nuclee de viaţă socială, susţinătoare ale economiilor și apărătoare ale culturii,
patrimoniului și tradiţiei. Alături de familii și cartiere, orașele au reprezentat elementele fundamentale ale
societăţilor și statelor. Orașele au fost centre ale industriei, meșteșugurilor, comerţului, educaţiei și
guvernării.25

Transformările la care au fost supuse orașele de-a lungul timpului, au modificat modul de
percepție a utilizatorilor cât și nevoile acestora. Odată cu evoluția și implicit cu extinderea sa, orașul
modern capăta noi valențe și utilizări. Acceptarea transformărilor de natură socială, implică acceptarea
transformărilor la care a fost supus fondul construit, în vederea satisfacerii cerințelor de ordin funcțional
sau estetic ale comunităților.

Clădirile au fost supuse de-a lungul timpului unor schimbări succesive, edificiile trecând de la o
funcțiune la alta, odată cu modificările regimurilor politice, a circumstanțelor religioase sau a celor
economice.
25
Carta municipiilor și orașelor europene pentru durabilitate (Carta Aalborg), 1994, Campania Europeană
a Agendei 21 locale
Pagina 18 stud. arh. Ana Andra- Maria
|
VALORIFICAREA PATRIMONIULUI
INDUSTRIAL NAȚIONAL

Templele grecești și romane au fost transformate în biserici creștine, mănăstirile engleze în


reședințe de vacanță, iar palate ruse palate în muzee.

Reutilizarea este cea mai paradoxală și dificilă formă a valorificării patrimoniului: însemnând
îndepărtarea unei destinații anterioare pentru o clădire specifică și reinserirea acesteia în circuitul
utilizării curente. Spațiile industriale pot fi refolosite pentru diverse activități, printre care se numără cele
cultural artistice, cele sociale, sau cele

Aspectul cultural devine un argument primordial pentru păstrarea și reutilizarea acestor clădiri
abandonate susținut de valoareaistorică, valoarea artistică dar și valoarea de noutate.

Nevoia umană de interacțiune socială și de dezvoltare s-a manifestat încă de la începuturile


aparițiilor primelor orașe. Aceste nevoi s-au conturat sub forma spațiilor publice și piețelor deschise unde
interacțiuni de natură politică, economică, socială și religioasă au convers.

În București se poate observa lipsa de spații publice care să atragă oamenii către a
interacționa și socializa. În acest sens oamenii au început să se îndrepte către centre
comerciale precum mall-urile pierzând prin asta conexiunile și interacțiunile sociale pe care un
spațiu public deschis le oferă.

Cea de-a doua jumătate a secolului trecut s-a concentrat în jurul mașinii, mall-ului,
parcurilor de afaceri, și noile centre economice. Astăzi oamenii vor să formeze conexiuni cu
ceva mai auentic, ceva care li se adresează. Aceștia vor să redescopere comunitatea,
vecinătatea, conexiunile umane.

V.3 Creare de centre socio- culturale în vederea dezvoltării comunităților


existente
„Oraşele deţin calităţi culturale şi arhitecturale unice, forţe puternice de incluziune socială şi
posibilităţi excepţionale de dezvoltare economică. Oraşele reprezintă centre de cunoaştere şi surse de
creştere şi inovaţie... Pe termen lung, oraşele au funcţia de motoare ale progresului social şi ale creşterii
economice”1 .

1 Carta de Leipzig pentru orașe europene durabile, mai 2007 2


Pagina 19 stud. arh. Ana Andra- Maria
|
VALORIFICAREA PATRIMONIULUI
INDUSTRIAL NAȚIONAL

Conversia spațiilor industriale în spații de lucru este un proces ce înlesnește activitatea tinerilor
și le poate asigura acestora nevoia de spațiu pentru a-și manifesta spiritul creativ. Termenul de
“spațiu de lucru” provine din engleză, după cum este definit și în Merriam-Webster: “un loc (tip
magazin sau fabrică) unde se lucrează”.44 Însă, în general, spațiul de lucru reprezintă acel loc în
care un om își desfășoară activitatea în mod productiv, focalizându-se pe partea economică și
calitativă.

Abandon - Dezintegrare - Adaptare - Reutilizarea - Cultură - Memorie - Societăte

BIBLIOGRAFIE

Cărți / Documente instituționale

1. LAKATOȘ, Andrei Eugen, Spațiile cu valență culturală în contextul conversiei


funcționale a patrimoniului industrial, Ed. Universitară Ion Mincu, București, 2013
2. LAKATOȘ, Andrei Eugen, Regenerare urbana si impactul asupra mediului, Ed.
Universitară Ion Mincu, București, 2010
3. Lakatos, Andrei Eugen. Conversia in context: Despre regenerarea spatiilor
industriale, Bucuresti: Arhitext 2017
4. CHELCEA, Liviu, Bucureștiul postindustrial. Memorie, dezindustrializare și
regenerare urbană, Ed. Polirom, Iași, 2008

5. Vintilă, M. (2003), Evoluţia geografică a unui oraş-Bucureşti. Editura Paideia,


Bucureşti

6. IOAN, Augustin, Khora, Ed. Paideia, București, 1999


7. IOAN, Augustin, O nouă estetică a reconversiei, Ed. Paideia, Bucureşti, 2002
8. IOAN, Augustin, O nouă estetică a reconversiei, Ed. Paideia, Bucureşti, 2002
9. GIURESCU, D.C., The Razing of Romania’s Past, New York, N.Y.: World
Monuments Fund, 1989, ed. a II-a, Londra: Architecture Design and Technology
Press, 1990.
10. BRĂTULEANU, Anca, CRITICOS, Mihaela, STUDIU ISTORIC-
ARHITECTURAL-URBANISTI DE FUNDAMENTARE P.U.Z. VAMA BUCUREŞTI-
ANTREPOZITE CALEA RAHOVEI NR. 196-200, SECTOR 5, BUCUREŞTI,
elaborat pentru IMOBILUL DIN CALEA RAHOVEI NR. 198A, 2008
Pagina 20 stud. arh. Ana Andra- Maria
|
VALORIFICAREA PATRIMONIULUI
INDUSTRIAL NAȚIONAL

11. Stratton, Michael, Industrial Buildings: Conservation and Regeneration, New York:
Taylor & Francis, 2000
12.
13. OLTEANU, R., Bucureştii în date şi întâmplări, Ed. Paideia, Bucureşti, 2002.
14. CHOAY, Francoise, Alegoria Patrimoniului, Ed. Simetria, Bucureşti, 1998
15. Chaoy, Francoise. Pentru o antropologie a spatiului, București, 2011
16. FLORESCU, Tiberiu, Formă şi trans-formare urbană: continuitate şi
discontinuitate în abordarea şi evoluţia organismului urban, Ed. Universitară Ion
Mincu, București, 2010

 CRIŞAN, Rodica – (2004) „Analiza integrativă a valorii culturale şi de utilizare a clădirilor


existente”, Editura Universitară „Ion Mincu”, Bucureşti
   GOCIMAN, Cristina-Olga – (2002) „Tipologia hazardului şi dezvoltarea durabilă”,
Editura Universitară „Ion Mincu”, Bucureţti

 Boboc, Adam – „Conversia siturilor industriale” – Octavian Iliescu


  Chisiu, Constantin Cătălin – „Conversia ca opţiune a revitalizării fostelor hale
industriale” – Augustin Ioan
  Disescu, Oana – „Conversia – Reutilizare a fondului construit” – Rodica Crişan
  Dumitriu, Sabin Ionuţ – „Reconversia Funcţii noi in spaţii vechi” – Sorin Vasilescu
  Mereu, Ileana – „Conversia – Rescrierea unei identităţi” – Ştefan Scafa
  Palcu, Viorica – „Conversia in arhitectură” – Ştefan Scafa

 Mirea D. (2012), Metode de evaluare a efectelor reconversiei peisajului industrial în starea


mediului municipiului Bucureşti-Rezumatul tezei de doctorat, Bucuresti
 Ioan A., Otoiu A.N., Chelcea L., Simion G. (2007), Kombinat. Ruine industriale ale epocii
de aur, Bucuresti, Igloo, Bucure
 Comitetul Internaţional pentru Conservarea Patrimoniului Industrial şi Consultantul de
Specialitate ICOMOS-Consiuliul Internaţional pentru Monumente şi Situri, (2003), Carta
Patrimoniului Industrial, Moscova, www.mnatec.cat/ticcih/pdf/TICCIH_Charter
_Romania.pdf
 DAPP E. Thomas, EHMER Philipp, JUST Tovias - Cultural and creative industries -
Growth potential in specificsegments, Deutsche Bank Research, Aprilie 2011, p.29
Pagina 21 stud. arh. Ana Andra- Maria
|
VALORIFICAREA PATRIMONIULUI
INDUSTRIAL NAȚIONAL

 ArhitecturaIndustrială Urbană De la Geometrie Fizică la valoare Arhitecturală,


Anca Oțoiu, 

Articole

1. LAKATOȘ, Andrei Eugen, CONVERSIA FUNCŢIONALĂ – INSTRUMENT AL


REGENERĂRII URBANE, Revista Argument 5/2013, Studii şi cercetări ştiinţifice
de arhitectură şi urbanism
2. CHELCEA, Liviu, O antropologie a dezindustrializării, Revista Urbanismul, 2009
(3 septembrie), pg. 70-75

3. Andrei R. (2013), Argumente pentru conversia cladirilor industriale, Revista


Arhitectura, 2013 (Nr.4), p. 130-133
4. Covatariu D., Diaconu A. C. (2011), Conservarea şi restaurarea monumentelor
istorice: unele obiective şi principii (probleme inginereşti la monumente), Urbanism
5. Tarbujaru D. (2008), Conversia constructiilor industriale, Revista
Constructiilor2008 (37mai): 110-111
6. Bîță, C. 2017. The revitalization of Bucharest’s center surrounding areas by
reconverting the industrial heritage, Romania. Cinq Continents 7 (16): 192-225
7. Florentina-Cristina MERCIU , George-Laurenţiu MERCIU, Daniela STOIAN,
PATRIMONIUL ARHITECTURAL INDUSTRIAL ROMÂNESC – TRECUT ŞI
PREZENT, Urbanism. Arhitectură. Construcţii • Vol. 3 • Nr. 3 • 2012

8.

Webografie