Capitolul 2.

Materiale utilizate pentru confecţionarea sculelor aşchietoare

2. Materiale utilizate pentru confecţionarea sculelor

aşchietoare
Una din condiţiile principale de lucru al sculelor aşchietoare cu o productivitate înaltă
este alegerea corectă a materialelor din care ele sînt confecţionate. Sculele, prin faptul că se
utilizează pentru efectuarea celor mai diferite operaţii de prelucrare, sînt supuse în procesul
de aşchiere unor solicitări mecanice şi termice deosebite, care duc la o uzare intensivă a lor.
Din acest considerent, materialele utilizate pentru confecţionarea sculelor trebuie să aibă
unele proprietăţi fizico-mecanice deosebite, să corespundă unor anumite cerinţe legate de
condiţiile de desfăşurare a procesului de aşchiere, de particularităţile tehnologice ale fiecărui
procedeu de prelucrare, de proprietăţile şi starea materialului supus prelucrării.
Materialele din care se execută sculele trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
– să aibă duritate mai mare decît cea a materialului pe care îl prelucrează;
– să aibă rezistenţă mecanică suficientă (rezistenţă la întindere şi comprimare,
încovoiere şi răsucire);
– să reziste bine la şocuri;
– să aibă o rezistenţă ridicată de uzură la rece şi la cald;
– să fie termostabile (apte de a-şi menţine duritatea şi calităţile aşchietoare la
temperaturi ridicate);
– să fie bine prelucrabile (să poată fi uşor prelucrate prin aşchiere, sudare, lipire,
călire; să se supună rectificării, ascuţirii, netezirii etc.);
– să aibă o tenacitate ridicată;
– să aibă preţ de cost scăzut (să nu fie confecţionate în întregime din materiale scumpe
şi deficitare, pentru executarea lor să se folosească semifabricate standardizate).
Duritatea, termostabilitatea, rezistenţa la uzură şi calităţile mecanice superioare
determină capacitatea de aşchiere a sculei. Pentru confecţionarea părţii aşchietoare a sculei
se folosesc următoarele materiale:
– oţeluri-carbon de scule;
– oţeluri aliate pentru scule;
– oţeluri înalt aliate (rapide şi superrapide);
– materiale metalo-ceramice;
– materiale mineralo-ceramice;
– diamante naturale şi sintetice;
– materiale sintetice extradure;
– materiale abrazive.
Corpul şi partea de poziţionare-fixare se pot executa din oţeluri carbon obişnuite, oţeluri
carbon de calitate superioară şi oţeluri aliate.

2.1. Oţeluri-carbon pentru scule

Oţelurile-carbon au apărut pe la jumătatea sec. al XIX-lea şi mai bine de cincizeci de

ani au fost unicele materiale folosite pentru confecţionarea sculelor aşchietoare. Sînt aliaje
15
 Capitolul 2. Materiale utilizate pentru confecţionarea sculelor aşchietoare
fier-carbon cu un conţinut de 0,61,4 % C. Aceste materiale nu conţin elemente de aliere în
afară de carbon. Siliciul şi manganul apar ca materiale însoţitoare. Ele se caracterizează printr-
un grad mare de puritate (se elaborează, de regulă, în cuptoare electrice) şi o duritate constantă.
O dată cu creşterea conţinutului de carbon creşte şi duritatea materialului, însă o dată
cu aceasta se micşorează tenacitatea şi rezistenţa lui la şoc. Pentru a căpăta o duritate ridicată,
oţelurile-carbon sînt supuse călirii. Călirea se face în apă la temperatura de 750-820 C. Pentru
a micşora tensiunile interne şi a ridica rezistenţa şi tenacitatea lor ele sînt supuse revenirii la
o temperatură de 120-150 C. În rezultatul prelucrării termice, oţelurile-carbon capătă o
duritate de 61-63 HRC şi pot fi prelucrate materiale cu o duritate de pînă la 30 HRC.
Datorită faptului că viteza de răcire la călire este prea mare, călibilitatea oţelului-carbon
pentru scule este redusă, din care cauză nu se recomandă a confecţiona scule voluminoase sau
cu configuraţie complicată. Oţelul-carbon pentru scule este cel mai ieftin material din care se
execută sculele aşchietoare.
Cu scule din aceste oţeluri se poate prelucra materialul cu viteze de aşchiere de circa
20 m/min, fără a se depăşi temperatura de aşchiere 200-250 C, de unde rezultă că sculele
executate din oţel-carbon pentru scule pot fi utilizate doar la viteze mici de aşchiere, în deosebi
la executarea sculelor manuale (tarozi de mînă, filiere, alezoare, pînze de ferestrău etc.) Sculele
supuse la lovituri şi şocuri (ciocane de lăcătuşărie, baroase, dălţi, şurubelniţe, foarfece de
mînă pentru tăierea tablelor, poasoane etc.) se execută dintr-un oţel cu un conţinut mai mic de
carbon (0,6 – 0,7 %).
Oţelurile-carbon pentru scule se notează cu simbolul OSC, în care literele S şi C
înseamnă scule şi, respectiv, carbon urmat de un număr care indică conţinutul mediu de carbon,
in zecimi de procente.
Principalele domenii de utilizare a oţelurilor- carbon pentru scule sînt indicate în tabelul
2.1.
Tabelul 2.1.
Principalele domenii de utilizare a oţelurilor carbon pentru scule

M arca Principalele domenii de utilizare

Ciocane de forjat la cald, ciocane de lг cг tuєг rie, baroase, matriюe pentru oюeluri moi sau
mase plastice, dг lюi, єurubelniюe, vоrfuri de strung, foarfece de mоnг , poansoane pentru oюel
OSC7
moale, burghie pentru materiale puюin dure, instrumente chirurgicale neascuюite, scule de
tоmplг rie, scule de modelat, cleєte patent, coase, seceri etc.
M atriюe pentru forme simple, cuюite єi foarfece pentru metale moi, scule de tоmplг rie, scule
pneumatice, perforatoare, punctatoare, dornuri de mоnг , scule pentru fabricarea є
OSC8
uruburilor єi cuielor, burghie pentru materiale cu duritate medie, matriюe pentru materiale
plastice, scule de оndoire єi tг iere la cald, cleєti pentru sоrmг , dг lюi pentru cioplit piatrг etc.
Ferг straie circulare sau bandг pentru lemn, cuюite de rindea, dг lюi pentru cioplirea pietrelor,
OSC9
matriюe pentru injectat materiale plastice, piese de uzurг la maєini agricole.
Filiere, burghie pentru roci dure, bacuri pentru falci, scule pentru fabricarea єuruburilor єi
OSC10 acelor, scule pentru extrudare, scule pentru aєchiat metale moi, dornuri, cuюite, calibre de
forme simple, ferastraie mecanice, dг lюi pentru ciocane pneumatice etc.
Role de roluit materiale metalice, filiere, freze, burghie, calibre, ferг straie pentru metale,
OSC11
articole de menaj, matriюe, scule de aєchiat metale moi.

Instrumente chirurgicale, cuюite pentru prelucrarea metalelor, scule de trefilare, burghie, dг l

OSC13
юi, scule pentru prelucrarea pietrei dure, pile, cuюite pentru aєchiere cu viteze mici etc.

16
 Capitolul 2. Materiale utilizate pentru confecţionarea sculelor aşchietoare

2.2. Oţeluri aliate pentru scule

Oţelurile aliate pentru scule au apărut la sfîrşitul sec. al XIX-lea. Acestea sînt oţeluri-
carbon ce au în componenţa lor elemente de aliere: crom (Cr), wolfram (W), vanadiu (V),
mangan (Mn), nichel (Ni), molibden (Mo) etc. Elementele de aliere îmbunătăţesc simţitor
proprietăţile aşchietoare ale sculelor. Cromul asigură o călibilitate profundă, ridică duritatea.
Conţinutul de crom este totdeauna sub 5 %, întrucît un procent mai mare de crom scade
prelucrabilitatea oţelului, iar după tratamentul termic creşte cantitatea de austenită rezidială.
Wolframul asigură termostabilitatea, rezistenţa la uzură şi duritatea ridicată a sculelor executate
din aceste materiale. Vanadiul formează cele mai dure şi stabile carburi greu dizolvabile,
contribuie la formarea structurii microgranulare, îmbogăţeşte sudabilitatea, însă micşorează
proprietăţile de rectificare a oţelului. Utilizînd vanadiul, ca element de aliere, se poate reduce
conţinutul de wolfram. Molibdenul micşorează fragilitatea, asigură oţelului o calitate mai
bună, măreşte rezistenţa, plasticitatea şi tenacitatea oţelului. Molibdenul asigură oţelului
proprietăţi similare ca şi wolframul: o parte de molibden înlocuieşte două părţi de wolfram.
Molibdenul face oţelul sensibil la supraîncălziri, producînd decarburarea. Oţelurile aliate cu
cobalt asigură o durabilitate mai mare a sculelor în timpul strungirii continue şi o durabilitate
mai mică în cazul unei aşchieri întrerupte, cum ar fi frezarea. Nichelul, după prelucrarea termică,
dă oţelului o structură fină, care determină plasticitatea şi tenacitatea lui, asigură o călibilitate
mai înaltă. Manganul ridică considerabil rezistenţa oţelului, accelerează procesul de
cimentare, măreşte rezistenţa la uzură. Siliciul distribuie uniform carburile in material,
îmbunătăţeşte călibilitatea.
Majoritatea elementelor de aliere îmbunătăţesc călibilitatea oţelului, lucru ce permite
aplicarea unei răciri puţin energice la călirea sculelor cu diametru mare şi, prin aceasta, evitarea
deformaţiilor şi fisurilor.
Tabelul 2.2.
Principalele utilizări ale oţelurilor aliate pentru scule
M arca U tilizг ri principale
V M 18 Scule de precizie nedeformabile: filiere, calibre, єabloane, matriюe, єtanюe la rece.
Scule nedeformabile єi rezistente la uzurг care nu lucreazг la sarcini de єoc: matriюe, scule de
C r120; C r15
laminare, calibre, alezare, freze.
M C rW 14;
Scule pentru prelucrare la rece: tarozi, burghie, broєe.
C rW 20
V M oC r12 Scule rezistente la uzurг , cu o tenacitate mai ridicatг : broєe, freze, filiere, tarozi.
Scule pentru deformarea la rece: burghie, tarozi, alezare, freze, ferestraie cu bandг , ferestraie
C rV 06
circulare.
V SC rW 20 Scule rezistente la єoc: dг lюi pneumatice, єtanюe, matriюe.
W V C r60 Scule de filetat prin rulare, pоnze de ferг strг u, scule pentru prelucrarea lemnului.
Scule pentru deformarea la cald: matriюe, foarfece єi cuюite pentru tг iat la cald, elemente
V C rW 85
pentru turnare sub presiune.
C rW M n C alibre pentru filet, scule de o lungime mai mare, єtanюe, matriюe pentru prelucrarea la rece.
C rV W 10 Scule de prelucrare cu viteze mici: burghie spirale, adоncitoare, filiere, alezare.
Scule pentru prelucrarea la rece: tarozi, freze, alezare, scule pentru aparate de mг surat de
M nC rW 14
precizie.
V M n18 Scule nedeformabile de precizie: filiere, calibre, єabloane, matriюe єi єtanюe la rece.
W VCr Scule destinate оn special prelucrг rii lemnului: cuюite, freze, ferestraie.

17
 Capitolul 2. Materiale utilizate pentru confecţionarea sculelor aşchietoare
În rezultatul prelucrării termice, oţelurile aliate pentru scule au o duritate mai mare
(6265 HRC) şi o stabilitate termică mai bună (250350 C) decît oţelurile-carbon, permiţînd
prelucrarea cu viteze de aşchiere de circa 3050 m/min. Sculele confecţionate din oţeluri
aliate permit prelucrarea cu viteze de aşchiere de circa 1,5 ori mai mare ca acelea din oţel-
carbon pentru scule.
Simbolurile standardizate ale acestor oţeluri conţin litere care marchează elementele
de aliere conţinute şi cifre care indică conţinutul în zecimi de procent al principalului element
de aliere trecut în simbol ultimul. Principalele utilizări ale oţelurilor aliate pentru scule sînt
indicate in tabelul 2.2.

2.3. Oţeluri rapide

Oţelurile rapide au apărut la începutul sec. al XX-lea. Ele conţin cantităţi mari de
wolfram, crom şi vanadiu, uneori şi cobalt şi molibden, elementul principal de aliere fiind
wolframul (circa 618 %). Introducerea elementelor de aliere duce la formarea unor carburi
complexe, ce leagă aproape tot carbonul din oţel şi, drept urmare, oţelurile rapide au o duritate
ridicată, o călibilitate înaltă, o mare rezistenţă mecanică şi rezistenţă la uzură, îşi păstrează
proprietăţile aşchietoare pînă la temperatura de 600650 C. Acest fapt permite prelucrarea
cu viteze de aşchiere de 3-4 ori mai mare decît în cazul sculelor din oţel-carbon pentru scule.
Oţelurile rapide au conţinut sporit de carbon (0,70 – 1,40 %). Carbonul are o influenţă
hotărîtoare asupra durităţii, rezistenţei mecanice şi rezistenţei la uzură a oţelului rapid, asigurînd
formarea structurii martensitice şi a carburilor.
Oţelurile rapide sînt recomandabile pentru fabricarea sculelor ce lucrează cu viteze de
aşchiere şi cu secţiuni de aşchii mari. Ele au o călibilitate foarte mare, dar în schimb au tendinţa
de descarburare la suprafaţă, ceea ce necesită înlăturarea stratului superficial după călire.
Pentru evitarea deformărilor şi fisurilor ce apar la tratamentele termice ale sculelor
executate din aceste oţeluri, se aplică următoarele tratamente termice:
– călirea în trepte, ce constă în răcirea piesei după încălzirea pentru călire în două
etape: în mediul de răcire pînă la 170250 C, menţinerea la această temperatură o anumită
perioadă de timp şi răcirea piesei mai departe în aer;
– călirea izotermă, ce se deosebeşte de prima metodă numai prin temperatura şi durata
de menţinere la prima răcire, valori ce diferă în funcţie de calitatea oţelului;
– tratamentul sub 0 C ce se poate face după orice fel de călire.
Orice tratament descris mai sus este urmat de 2-4 reveniri.
Oţelurile rapide se notează cu simbolul Rp; cifra ce urmează după simbol indică valoarea
medie a wolframului în procente. Oţelurile ce conţin cobalt, molibden, vanadiu au în marcare
simbolurile enumerate la p. 2.2, iar cifrele ce urmează indică cantitatea lor medie în procente.
Conţinutul cromului şi carbonului în marcare nu se indică.
Conform clasificării ISO, oţelurile rapide pentru scule se împart în două grupe: HSS
– oţeluri rapide de productivitate normală şi HSS-E – oţeluri rapide de productivitate înaltă.
Din oţelurile cu productivitate înaltă (Rp9Co5, Rp18V5, RpCo5V2) se confecţionează scule
analoage pentru prelucrarea oţelurilor inoxidabile, aliajelor din titan şi alte materiale greu
de prelucrat.
Principalele domenii de utilizare a oţelurilor rapide şi marcarea lor după diferite
standarde sint indicate in tabelul 2.3.
Prelucrarea prin aşchiere a materialelor cu o rezistenţă mecanică înaltă cere

18
 Capitolul 2. Materiale utilizate pentru confecţionarea sculelor aşchietoare
îmbunătăţirea proprietăţilor aşchietoare ale oţelurilor rapide. Pentru aceasta, deseori,
suprafeţele de lucru ale sculelor se prelucrează prin cromare, cianare, cimentare; se acoperă
cu un strat subţire de carbură de wolfram (WC) sau titan (TiC); se durifică prin descărcări
electrice (pînă la 8085 HRC).
Tabelul 2.3
Marcarea oţelurilor rapide şi domeniul lor de utilizare

M arcarea oю
elurilor rapide dupг standardul
ГОСТ 19265-73 DIN AI SI AFNOR Domeniul de utilizare
ISO
(STAS 7382-80) (Germania) (SUA) (Franю
a)
1.3353 Toate tipurile de scule aєchietoare pentru prelucrarea o
P18 (P12) (Rp18) S18-0-2 T1(T7) Z80W18
(1.3302) ю
elurilor-carbon, aliate єi de construcю
ie.
Toate tipurile de scule aєchietoare (analog cu grupa
Z85WD
precedentг). Se acordг preferinю г la confecю
ionarea
P6M5 (Rp6Mo5) S6-5-2 M2 V06-05-0- 1.3343
sculelor pentru filetat єi celor ce lucreazг sub lovituri de є
2
oc.
P6M5Ф3 Pentru scule destinate semifinisгrii єi finisгrii (cuюite
S6-5-3 M3 Z130WD
(Rp6Mo5V3) fasonate, alezoare, broєe, freze).
Pentru scule de degroєare єi semifinisare folosite la
P18K5Ф2 Z85WK1-
T4 1.3318 prelucrarea oю elurilor inoxidabile, termorezistente, de
(Rp18Co5V2) 8-05
rezistenюг оnaltг.
Z80WDK -
P6M5K5 Pentru confecюionarea sculelor de degroєare єi finisare оn
S6-5-2-5 M35 V (06-05- 1.3243
(Rp6Mo5Co5) cazul prelucrгrii oю
elurilor оnalt aliate єi inoxidabile.
05-02)

Pentru a economisi materialele foarte scumpe ce intră în componenţa oţelurilor rapide,

se confecţionează plăcuţe ce pot fi lipite, sudate sau prinse mecanic pe corpul sculei.

2.4. Carburi metalice (aliaje dure)

Dezvoltarea rapidă a tehnologiilor de prelucrare a impus necesitatea găsirii unor

materiale de scule noi, care să corespundă condiţiilor de aşchiere din ce în ce mai grele (cu
regimuri de aşchiere mari). În felul acesta, la sfîrşitul anilor 20 ai secolului nostru au apărut
aliaje dure compuse din carburi de wolfram (WC), carburi de titan (TiC), carburi de tantal
(TaC), legate între ele printr-un metal pur (ca liant se foloseşte cobaltul, mai rar nichelul). În
calitate de materie primă se folosesc pulberile carburilor metalice, care, fiind amestecate în
anumite proporţii, se sintetizează sub presiune în forme speciale, la temperaturi înalte (1500
2000 C), obţinîndu-se plăcuţe de diferite forme şi dimensiuni. După sintezare, aliajele dure
se caracterizează printr-o duritate (8085 HRC) şi rezistenţă mare la uzură şi o bună stabilitate
termică (păstrîndu-şi duritatea la temperaturi înalte de pînă la 9001000 C). Aceasta permite
a efectua prelucrarea prin aşchiere cu viteze foarte înalte (pînă la 800 m/min). Aliajele dure
sînt pasive chimic sub acţiunea acizilor şi bazelor, iar unele din ele nu se oxidează chiar şi la
temperatura de 600800 C. Datorită acestor proprietăţi, sînt folosite la prelucrarea
materialelor metalice şi nemetalice cu regimuri de aşchiere mari. Neajunsul principal al acestor
plăcuţe constă în faptul că au o rezistenţă mecanică mai mică ca a oţelurilor rapide, sînt fragile,
putîndu-se deteriora rapid în cazul prelucrărilor cu solicitări cu şoc sau cu vibraţii. Carburile
metalice se utilizează şi la prelucrarea semifabricatelor, suprafeţele cărora au incluziuni de
nisip sau alte impurităţi.
Cu cît este mai mare conţinutul de carburi în aliajul dur, cu atît este mai mare duritatea
acestuia, dar, o dată cu creşterea durităţii, se micşorează tenacitatea aliajului, acesta devine

19
 Capitolul 2. Materiale utilizate pentru confecţionarea sculelor aşchietoare
mai fragil şi suportă mai greu şocurile.
Tenacitatea aliajului depinde de conţinutul de cobalt şi de dimensiunile grăunţilor de
carbură. Creşterea conţinutului de cobalt şi micşorarea mărimii grăunţilor de carbură fac ca
al i aj ul dur sa devi na mai mal eabi l . A stf el , al i aj el e ce con?i n 2 4 % de cobalt au o tenacitate
joasă, din care cauză sculele din aceste aliaje se folosesc la operaţiile de finisare. Aliajele ce
conţin 810 % de cobalt au o tenacitate mai înaltă şi sînt folosite la operaţiile de degroşare,
adică la prelucrarea cu regimuri înalte de aşchiere.
Materialele de carburi metalice sînt standardizate. În tabelul 2.4. se indică simbolizarea
grupelor principale ale carburilor metalice conform standardului ISO, precum şi a diferitelor
standarde şi firme naţionale.
Tabelul 2.4.
Clasificarea şi marcarea aliajelor dure
Standardul ISO Standarde naюional e
Si mbol ul
Romвni a Rusi a Rusi a Fi rma Fi rma Fi rma Firma
grupei Si mbol ul Duri tate, Cul oare
STA S637- Г ОС Т TУ48-1- SUA "Coromant", "Wal ter", " Hertel " , "Sumitomo",
pri nci pa- subgrupei HRC di sti ncti vг
4-80 3882-74 9-308-80 Suedi a Germani a Germani a Japonia
le
ST10P;
P01 96,5 P01 T30K4 MC101 C8 F02; S1P   AC10;
AC815
S1P; S10T; ST10P;
R10 94,0 R10 T15K6 MC111 C70  
GC415 AC815
AC720;
R20 92,3 R20 T14K8 MC121 C7 S2; GC120 WPM P2F
ST20E
P Al bastru
MC137; GC1025;
R25 89,5 R25 T20K9 C60 WPH P2F 
MC2210 SM; SMA
MC131; WPM P2FM; AC835;
R30 88,5 R30 T5K10 C6 SM30; S30T
MC1460 WP40 GX ST30E; A30
ST40E;
R40 90,8 R40 T5K10 MC146 C6 S6 WP40 GX
AS835
R50  R50 TT7K12  C50 R4  GX 
WH15
M 10 93,6 M10 TT8K6 MC211 C5 R1P; H13A KM1 
WT2
GC415;
TT10K- WM15
M 20 93,1 M20 MC221  GC015; SH; KM1 
M Gal ben 8-Б WT2
H13A
BK10--
M 30 91,8 M30   S6; H10F WT1  
OM
M 40  M40 TT7K12 R4
BK3; H1; H2;
K01  K01 MC301 C4 H05  
BK3M AC10
K05 93,8 K05 BK3M MC306    KM1 
BK6-O- WK10; KM1
K10 93,4 K10 MC313 C3 H1P; GC310 G10E; AC10
M WT2 K20
K Roєu
WKM
K20 88,5 K20 BK6 MC318 C2 SMA; HBA  G10E; A30
WT2
BK8
K30 87,5 K30  CT H20; HBA WK40  
BK8M
K40 87,5 K40 BK15    WK40  

În funcţie de posibilitatea de utilizare, plăcuţele din carburi metalice se împart în trei

grupe (fig. 2.1):
– grupa P, destinată prelucrării materialelor fieroase cu aşchii lungi (oţel-carbon, oţel
turnat, fontă maleabilă). Aceste plăcuţe au în componenţa lor carburi de wolfram şi titan
legate între ele cu cobalt. Grupa P este numită, deseori, şi grupa bicarburilor;
– grupa M, destinată prelucrării materialelor fieroase cu aşchii lungi sau scurte şi
materialelor nefieroase: oţel-carbon, oţel turnat, oţeluri aliate, călite, fontă cenuşie, fontă
20
 Capitolul 2. Materiale utilizate pentru confecţionarea sculelor aşchietoare
cenuşie aliată, fontă maleabilă, metale şi aliaje nefieroase. Ele au în compoziţie carburi de
wolfram, titan, tantal, aliate printr-o masă de cobalt;
– grupa K, destinată prelucrării materialelor fieroase cu aşchii scurte, metalelor şi
aliajelor nefieroase şi a materialelor nemetalice: fontă cenuşie, fontă maleabilă, fontă dură
turnată în cochilie, oţel călit, materiale plastice, materiale nemetalice, lemn, porţelan, sticlă.
Ele au în compoziţie carbură de wolfram şi cobalt. Grupa K este numită şi grupa
monocarburilor .
Creşte tenacitatea

P01 P10 P20 P30 P40 P50 M10 M20 M30 M40 K10 K20 K30 K40

Creşte rezistenţa la uzură

Fig. 2.1. Variaţia caracteristicilor mecanice ale aliajelor dure

La notarea plăcuţelor de carburi metalice se folosesc litere şi cifre cu următoarea

semnificaţie:
– cu cît cifra din simbol este mai mică, cu atît rezistenţa la uzură a plăcuţei este mai
mare;
– cu cît cifra din simbol este mai mare, cu atît tenacitatea plăcuţei este mai mare.
Aliajele wolfram-cobalt (grupa K) sînt mai maleabile şi mai puţin fragile decît aliajele
wolfram-titan-cobalt (grupa P), întrucît în ultimele se găsesc cantităţi importante de carburi
de titan libere care sint foarte fragile.
Dacă solicitarea tăişului este pulsatorie şi în timpul prelucrării rezultă aşchii de rupere
(prelucrarea fontei, bronzei), este bine să se folosească aliaje din grupa K, deoarece acestea
sînt mai tenace. În cazul cînd procesul de aşchiere decurge liniştit (la prelucrarea oţelurilor
carbon, slab aliate, metalelor neferoase), se recomandă folosirea aliajelor din grupa P care
sînt mai dure şi mai rezistente la uzură decît aliajele grupei K, însă au o tenacitate mai redusă.
Prezenţa carburii de titan asigură şi o stabilitate termică mai mare. Plăcuţele din carburile
metalice (fig. 2.2) se fixează pe suportul sculei prin lipire (mai frecvent prin aplicarea curenţilor
de înaltă frecvenţă) sau mecanic (fig. 2.3).

Fig. 2.3. Fixarea mecanică a plăcuţelor din

carburi metalice: 1 – şurub de strîngere;
Fig. 2.2. Plăcuţe din carburi metalice 2 – spărgător de aşchii; 3 – plăcuţă din aliaj
dur; 4 – plăcuţă de presiune; 5 – placă de fixare;
6 – şaibă grower; 7 – excentric; 8 – corp

21
 Capitolul 2. Materiale utilizate pentru confecţionarea sculelor aşchietoare
Deşi costul plăcuţelor din carburi metalice este de 5-8 ori mai mare decît al oţelurilor
rapide, acestea sint din ce in ce mai frecvent utilizate, deoarece cheltuielile sint compensate
prin reducerea timpului de bază şi eliminarea tratamentului termic al sculei. Azi, circa 95 %
din numărul total de cuţite de strung, 4,5% de freze şi 12 % burghie, lărgitoare şi alezoare
sînt confecţionate din aliaje dure. În unele cazuri, plăcuţele din carburi metalice sînt acoperite
cu un strat subţire (510 m) de materiale rezistente la uzură (carbură, nitrură de titan etc.),
ce permite mărirea durabilităţii plăcuţelor de 2-3 ori.
În ultimii ani, se lucrează intens în direcţia elaborării noilor carburi metalice, ce nu
conţin carburi de wolfram. Carburile de wolfram sînt înlocuite parţial prin carburile de titan
cu adaosuri de molibden, nichel şi alte metale ce au temperaturi înalte de topire. Aceste aliaje
sînt rezistente la uzură şi corozie, posedă proprietăţi joase de aderenţă, ceea ce asigură
rugozitate mică a suprafeţelor prelucrate prin aşchiere.
Aliajele dure, ce nu conţin carburi de wolfram, se recomandă a fi utilizate la prelucrarea
prin finisare a oţelurilor slab aliate, aliajelor bogate în crom, aliajelor metalelor colorate etc.
În industrie, se utilizează şi scule monolite, confecţionate în întregime din aliaje dure,
cum ar fi cuţite de retezat, burghie, lărgitoare, alezoare de diametre mici, freze disc, freze
melc, cuţite fasonate etc.
Sculele de formă compusă, precum şi cele de dimensiuni mici, se confecţionează din
semifabricate plastifiate. Aliajul dur plastifiat reprezintă un praf compact, scufundat în
parafină ce fierbe la o temperatură de 400 C, care apoi, răcindu-se, formează o masă omogenă
ce poate fi uşor prelucrată mecanic de maşinile-unelte. După ce li se dă forma necesară,
semifabricatele plastifiate sînt supuse sintetizării (coacerii), ascuţirii şi finisării.

2.5. Materiale mineraloceramice

Materialele mineraloceramice pentru scule au apărut abia la începutul anilor 50. Ele
nu conţin componente costisitoare şi deficitare. La baza acestor materiale se află corundul
(coridonul), mineral de formă cristalină al oxidului de aluminiu Al2O3. Corundul, sub formă
de pulbere, se presează în prealabil în plăcuţe de forme şi dimensiuni dorite, iar apoi se
sintetizează în cuptoare electrice la temperatura de circa 17201750 C, fapt pentru care,
deseori, e numit şi electrocorund. Din cristale de electrocorund se fabrică plăcuţe ceramice
standarde de culoare albă. Culoare albă au cristalele ce nu conţin impurităţi. Adaosurile din
elemente chimice (wolfram, titan, etc.) dau electrocorundului diferite nuanţe de culori.
Plăcuţele mineraloceramice sînt superioare carburilor metalice atît în ceea ce priveşte
duritatea (9094 HRC), cît şi stabilitatea la temperaturi ridicate, de 11001200 C, datorită
refractarităţii oxidului de aluminiu. Au o rezistenţă redusă la încovoiere şi, în acelaşi timp,
sînt foarte fragile, fapt pentru care se utilizează numai la prelucrarea de semifinisare şi finisare
a materialelor care nu necesită forţe mari de aşchiere şi, în general, sînt folosite la prelucrarea
fără şocuri şi vibraţii. Eficacitatea cea mai sporită, cu utilizarea plăcuţelor mineraloceramice,
se obţine la prelucrarea materialelor cu o mare capacitate abrazivă şi cu o mică conductivitate
termică, cum sînt fontele dure şi materialele plastice. Cu scule armate prin asemenea plăcuţe
se pot realiza viteze de aşchiere mult superioare chiar sculelor cu plăcuţe din carburi metalice.
Aceste materiale permit prelucrarea cu viteze de aşchiere ce depăşesc 1000 m/min.
Materialele mineraloceramice au cost relativ scăzut, mult mai mic decît al aliajelor
dure, întrucît în componenţa lor nu intră elemente de aliere scumpe (wolfram, titan, cobalt).
Deseori însă, costul ascuţirii poate fi de cîteva ori mai mare decît cel al elaborării, întrucît la

22
 Capitolul 2. Materiale utilizate pentru confecţionarea sculelor aşchietoare
această operaţie se folosesc abrazive cu diamant.
Proprietăţile mecanice ale materialelor mineraloceramice se pot îmbunătăţi prin adaosul
unor elemente ca wolframul sau molibdenul, respectiv, printr-un adaos mic de carburi de
wolfram, de titan şi de molibden. Prin acest adaos de metal, respectiv, de carburi metalice,
creşte tenacitatea materialului mineraloceramic.
Plăcuţele din materiale mineraloceramice pot fi supuse tratamentului termic, în
rezultatul căruia durabilitatea lor creşte de 2-4 ori.
Caracteristicile de bază şi domeniul de utilizare a diferitelor materiale mineralocera-
mice sint indicate in tabelul 2.5.

Tabelul 2.5
Domeniul de utilizare şi proprietăţile materialelor mineraloceramice
Duritatea, , M Pa
M arca Componenю
a Domeniul de utilizare Юara producгtoare
HRC (оncov.)
Prelucrarea de semifinisare єi finisare a o
Al2O3 350-400
ЦМ -332В3 93 юelurilor cгlite, fontelor, aliajelor оn baza
Al2O3 + TiC 650
cuprului. Prelucrarea fгrг єocuri.
Rusia, Ucraina
Semifinisarea єi finisarea oюelurilor cг lite,
Al2O3 +TiC
B0K 60 94 93 650 <750 fontelor cu secюiuni mici de aєchiere, alia-jelor
Al2O3 + TiN
din nichel rezistente la temperaturi оnalte.
Prelucrarea fontelor cu viteze оnalte de a
CC620 Al2O3 + ZrO2  
єchiere, oюelurilor carbon єi aliate.
Al2O3 + TiN + Prelucrarea de finisare cu rгcire pentru mic
CC650   Firma "Coromant",
TiC єorarea deformaю iilor termice
Suedia
Prelucrarea de degroєare a fontelor, alia-
CC680 Si3N4 + Al2O3   jelor din nichel, rezistente la temperaturi
оnalte.
Prelucrarea de semifinisare єi finisare a fontei
Pвnг la Pвnг la
CM1 Al2O3 (V = 450 m/min; adaosul de preluc-rare pоnг
2200 HV 500
la 3 mm) Firma "Walter",
Prelucrarea de semifinisare єi finisare a RFG.
Pвnг la Pвnг la
CM2 Al2O3 + TiC fontelor єi oю
elurilor (V = 450±20% m/min;
2400 HV 800
adaosul de prelucrare pоnг la 0,5 mm)
Prelucrarea de semifinisare єi finisare a
Gem 1 Al2O3 91 700 fontelor єi oю
elurilor; aєchiere neоntrerup-
tг. Firma "Greenleaf",
Prelucrarea de semifinisare єi finisare a Anglia
Gem 3 Al2O3 + TiC 93 840 oю
elurilor, fontelor, oюelurilor termorezistente,
oю
elurilor inoxidabile.
Prelucrarea de finisare a fontelor єi
W80 Al2O3 2400 HV 800 oюelurilor, cu viteze оnalte de aєchiere
(pоnг la 800 m/min).
Firma "Sumitoma",
Prelucrarea prin frezare la viteze оnalte a Japonia
NB90S Al2O3 + TiC 3000 HV fontelor, prelucrarea prin frezare la viteze
950 900
NB90M Al2O3 + TiC 2900 HV mijlocii єi mari a materialelor de duritate оnalt
г.
Prelucrarea de semifinisare єi finisare a fontei,
SN60 Al2O3 +ZrO2 600
strungirea finг a oюelului.
Degroєarea oю elurilor, prelucrarea prin
SN80 Al2O3 + ZrO2  800
frezare a fontei. Firma "Feldmuhle",
Strungirea єi frezarea materialelor dure, RFG
SN1 Al2O3 + TiC  500
frezarea fontei, frezarea finг a oюelului.
Strungirea prin degroєare, frezarea fontei єi a
SL100 Al2O3 + Si3Ni  1000
materialelor cu conюinut оnalt de nichel.

23
 Capitolul 2. Materiale utilizate pentru confecţionarea sculelor aşchietoare

2.6. Diamantul. Materiale sintetice extradure

Diamantul este cel mai dur material pentru scule, avînd rezistenţa mare la uzare şi
coeficientul de frecare mic în timpul aşchierii. Prin ascuţire se poate asigura sculei un tăiş
foarte bun şi o suprafaţă foarte fină, prin care se reduce frecarea dintre faţa de degajare şi
aşchie. Diamantul îşi menţine capacitatea de aşchiere la temperaturi de 1600-1800 C. S-a
stabilit experimental că diamantul nu-şi pierde duritatea nici la cele mai înalte viteze de
aşchiere realizabile practic, acestea fiind limitate doar de apariţia vibraţiilor.
După conţinutul chimic, diamantul prezintă una din modificaţiile alotropice ale
carbonului – carbonul în stare cristalină. El posedă capacitate termică înaltă şi proprietăţi
reduse de adeziune cu metalele, cu excepţia aliajelor de fier cu carbon. Deopotrivă cu duritatea
foarte înaltă, diamantul este şi foarte fragil. De menţionat că cristalul de diamant este înzestrat
cu proprietăţi anizotropice înalte – duritatea şi rezistenţa lui în diferite direcţii pot varia de
sute de ori, astfel după o orientare cristalografică corespunzătoare se poate mări considerabil
durabilitatea sculei. Acest fapt se ia în consideraţie la confecţionarea sculelor aşchietoare.
Sculele înzestrate cu diamant se caracterizează prin productivitate înaltă, însă, fiind
fragil, diamantul poate fi utilizat numai în condiţii bine determinate (suprafeţe foarte fine,
producţie în serie mare şi precizie ridicată etc.), lucrînd cu avansuri mici (0,01-0,05 mm/rot),
cu adîncimi de aşchiere de asemenea mici (0,05-0,2 mm), utilizîndu-se viteze de aşchiere
mari. Cu diamantul se pot prelucra aliajele de aluminiu, aliajele de magneziu, materialele
antifricţiune, cuprul, alama, argintul, platina, aurul, nichelul, cauciucul, ebonita, hîrtia, cartonul,
bumbacul, lîna comprimată etc. În toate cazurile, se asigură o calitate înaltă a suprafeţelor
prelucrate prin aşchiere, ceea ce exclude necesitatea operaţiei de rectificare. Diamantul nu se
utilizează la prelucrarea materialelor feroase.
Drept neajunsuri ale diamantului pot fi considerate costul inalt (circa 50 de ori mai
scump decît sculele din alte materiale) şi deficitatea. Pentru aşchiere, se foloseşte diamantul
industrial, adică acel diamant care, din cauza impurităţilor, nu se poate folosi pentru bijuterii.
Pentru confecţionarea sculelor aşchietoare se folosesc diamante naturale sau sintetice.
Diamantul natural constituie cel mai dur material cunoscut în natură. Diamantele sintetice
se capătă prin transformarea carbonului într-o altă modificaţie şi prin micşorarea considerabilă
a grafitei iniţiale în condiţii de temperaturi (de peste 2000 C) şi presiuni (de peste 10 GPa)
foarte înalte. În acest caz aşezarea atomilor este asemenea cu cea din diamantul natural.
Greutatea unui diamant sintetic este aproxiamtiv de 1/8…1/10 carate (1 carat = 0,2 g).
Datorită dimensiunilor mici, cristalele artificiale sînt inutilizabile pentru confecţionarea
cuţitelor de strung, burghielor etc. Ele sînt mai des utilizate pentru fabricarea prafurilor din
care se confecţionează discurile abrazive. Pentru mărirea rezistenţei tăişului, unghiul de la
virf al sculei se alege cit se poate de mare ( < 130). Cristalele de diamant pot fi prinse intr-
un suport mecanic prin brazare, rezultînd o sculă diamantată.
Pulberile de diamant se pot aglomera prin fixarea lor într-un lanţ metalic compus din
cupru, argint, staniu şi cobalt, avînd punct de topire de circa 800 C.
O aplicaţie frecventă a sculelor cu diamant o constituie îndreptarea pietrelor abrazive,
în vederea restabilirii proprietăţilor lor aşchietoare şi asigurării formei geometrice corecte.
Scula cu diamant taie granulele abrazive, fără a le sparge sau disloca.
Balasul (una din modificările diamantului artificial) are o eficacitate înaltă la strungirea
aliajelor metalelor colorate cu un conţinut înalt de siliciu, a materialelor plastice armate cu
fibre de sticlă etc. În acest caz, rezistenţa la uzură a diamantelor artificiale este de circa 70-80

24
 Capitolul 2. Materiale utilizate pentru confecţionarea sculelor aşchietoare
ori mai mare decît a aliajelor dure şi de 1,52,0 ori mai înaltă decît a diamantelor naturale.
Balasul este utilizat pentru echiparea părţii aşchietoare a cuţitelor, burghielor, frezelor, precum
şi pentru confecţionarea discurilor abrazive.
Diamantul monocristalin este utilizat la prelucrarea materialelor semiconductoare,
ceramicii pentru radiotehnică şi aliajelor cu un conţinut înalt de siliciu.
În ultimii ani, o răspîndire largă au căpătat materialele sintetice extradure, elaborate pe
baza policristalelor de nitrură cubică de bor (NCB). NCB se sintetizează analog cu diamantul
artificial, la temperatura de circa 13602000 C şi presiunea de 60009000 MPa. Are o
duritate foarte înaltă. După rezistenţă la temperaturi (pînă la 1600 C), NCB depăşeşte toate
materialele utilizate pentru confecţionarea sculelor şi, totodată, este inertă din punct de vedere
chimic faţă de fier şi carbon. Aceasta permite utilizarea NCB la fabricarea sculelor abrazive
în cazul prelucrării oţelurilor inoxidabile şi aliajelor dure, asigurînd calitatea necesară de
prelucrare şi eficacitate, deşi costul sculei e înalt. Cuţitele înzestrate cu NCB sînt utilizate cu
succes la strungirea fină şi alezarea oţelurilor inoxidabile, lucru imposibil pentru cuţitele din
diamant.
În baza diferitelor modificaţii de NCB, au fost elaborate un şir de materiale pentru
scule, numite compozite, cum ar fi elborul (marca comercială K01), beliborul (marca
comercială K02), hexanitul (marca comercială K10) etc. Aceste materiale sînt elaborate sub
formă de bare cilindrice cu diametrul de 46 mm, înălţimea de 36 mm, care apoi sint fixate
pe corpul sculei aşchietoare. Materialele date se deosebesc între ele după tehnologia
confecţionării şi materia primă utilizată.
O dată cu perfecţionarea materialelor extradure cunoscute, se elaborează noi materiale
cum ar fi corundul sintetic sub formă de rubin, monocristalul incolor de corund (leicosapfir),
silinitul etc. Rubinul reprezintă modificarea -Al2O 3 cu adaosuri mici de crom, iar
leicosapfirul reprezintă monocristalul sintetic de -Al2O3, care nu conţine impurităţi şi are
proprietăţi mecanice cu mult mai înalte decît rubinul. Silinitul este un material elaborat, in
baza nitridului de siliciu (SiN), prin metoda sintetizării la temperaturi înalte în pres-forme
confecţionate din grafit, de diferite forme. Posedă rezistenţă mai înaltă şi conductibilitate
termică mai bună decît mineraloceramica. Are proprietăţi înalte de exploatare la strungirea şi
frezarea fontei, precum şi la strungirea oţelurilor inoxidabile. Nu conţine elemente chimice
scumpe, ceea ce-i deschide perspective pentru o folosire mai largă în practică.
În tabelul 2.6, sînt indicate caracteristicile de bază şi domeniul de utilizare al celor mai
răspîndite materiale sintetice extradure, folosite în industria producerii sculelor aşchietoare.

2.7. Materialele abrazive

Materialele abrazive, sînt materialele dure, care sub formă de granule au duritate ridicată
şi proprietate de a scoate aşchii mici şi numeroase datorită tăieturilor multiple pe care le are
fiecare granulă.
Granulele abrazive servesc la realizarea corpurilor abrazive (pietrelor, discurilor,
prismelor, barelor ş.a.), pînzelor, hîrtiilor abrazive. Deseori, sînt utilizate, sub formă de pulberi,
paste abrazive sau sub formă de suspensii.
Principalele operaţii unde se întrebuinţează materialele abrazive sînt rectificarea,
ascuţirea, polizarea, rodarea, honuirea, lustruirea, lepuirea. Indiferent de forma sub care se
utilizează, materialele abrazive au o caracteristică comună: ele sînt materiale granulare.
După natura lor chimică, materialele abrazive se împart în două mari categorii: natu-

25
 Capitolul 2. Materiale utilizate pentru confecţionarea sculelor aşchietoare
rale şi sintetice (tab. 2.7).
Diamantul este cea mai dură granulă abrazivă, ce se utilizează în construcţia sculelor
de mare precizie şi la profilarea sculelor abrazive.

Tabelul 2.6.

Caracteristicile de bază şi domeniul de utilizare al materialelor sintetice extradure

Duritatea
M arca Componenю
a Domeniul de utilizare Producгtorul
HV, M Pa
Pвnг la
Elbor P (K01) NCB Prelucrarea de finisare a oюelurilor inoxidabile.
80000
Hexanit K01, Prelucrarea de finisare a oюelurilor inoxidabile,
NCB 60000
K10, K10D fontelor, aliajelor dure.
Rusia, Ucraina
Compozit 05 NCB+Al2O4 45000
Si3N 4, Al2O3 Semifinisarea fontelor єi a altor materiale ce
Pвnг la eliminг aєchii fragmentare.
Silinit єi alte
96 HRC
adaosuri
NCB +
BN100 45000 Prelucrarea de finisare a oюelurilor cгlite.
adaosuri Firma
Prelucrarea de semifinsare (adоncime pоnг la 2,5 "Sumitomo",
NCB + Japonia.
BN200 35000 mm) єi finisare (adоncime pвnг la 0,5 mm) a
adaosuri
fontei albe.
Semifinisarea єi finisarea oюelurilor-carbon, a o
BX230 Pвnг la
NCB + TiC юelurilor pentru scule, oюelurilor pentru rulmenюi.
BX270 4500 Firma
Prelucrarea fгrг lovituri.
"Tungaloy",
La fel, dar prelucrarea cu lovituri, precum єi Japonia
BX290  35000 prelucrarea oюelurilor rapide, a fontelor, oюe-
lurilor rezistente la temperaturi оnalte.
Firma
Si3N 4 + Al2O3 Prelucrarea fontei єi a oюelului inoxidabil cu
Sialon  "Kennametal"
+ AlN adaos de prelucrare pоnг la 12 mm.
(SUA)
Firma "De
Amborit NCB  Prelucrarea fontelor, oюelurilor cгlite.
Beers", RSA.
Pвnг la
ACB, АСП Carbon Rusia
100000
DA150 Carbon + Firma
 Prelucrarea aluminiului єi a aliajelor lui, ala-
DA200 adaosuri "Sumitomo"
melor, a bronzurilor, aliajelor din zinc, a maselor
Carbon + plastice, cauciucurilor, aliajelor dure.
T-Dia  Firma Toєiba
adaosuri
Diamant Firma "De
Carbon 
Compax Beers"

26
 Capitolul 2. Materiale utilizate pentru confecţionarea sculelor aşchietoare
Tabelul 2.7.
Natura chimică a materialelor abrazive

M ateriale abrazive
N atura chimicг
N aturale Sintetice
C o r id o n sint et ic ( elec t r o c o r i nd o n,
Єmirghel, corindon (safir, rubin,
A luminoase electrocorund), electrorubin, alundum,
granat)
abrazit etc.
C uarю, cremene (flint), gresie,
Silicoase Sticlг
tripoli, piatrг , ponce
C u conюinut de carbon C arburг de siliciu (carborund), carburг
D iamant
sau carburi de bor, diamant

Cînd se prezintă sub formă de granule, diamantul serveşte la realizarea pietrelor abrazive
diamantate. Utilizarea acestor discuri diamantate prezintă următoarele avantaje tehnice şi
economice:
– creşterea preciziei dimensionale şi de formă a suprafeţelor prelucrate;
– mărirea productivităţii prelucrării;
– creşterea durabilităţii sculelor ascuţite de 1,53 ori faţă de ascuţirea cu discuri
din carbură de siliciu;
– îmbunătăţirea rugozităţii suprafeţelor prelucrate cu scule ascuţite cu discuri
diamantate;
– creşterea coeficientului de utilizare a materialelor dure de două ori etc.
Din cauza că este materialul cel mai dur, diamantul se poate folosi la finisarea oricărui
metal. Deoarece este scump, se foloseşte doar în cazul prelucrărilor speciale.
Corindonul natural, dispunînd de un conţinut de pînă la 95 % Al2O3 (restul impurităţi),
are duritatea sporită, fiind, din acest punct de vedere, după diamant, primul element abraziv
natural. Din cauza impurităţilor însă, corindonul natural nu se prea foloseşte în prezent pentru
fabricarea sculelor abrazive.
Şmirghelul (25–30 % Al2O3 + Fe2O3 + silicaţi) aparţine familiei corindonului, dar
conţine cantităţi mari de impurităţi. Datorită prezenţei acestor impurităţi, are o duritate mai
scăzută, motiv pentru care aceste granule abrazive sînt folosite la fabricarea hîrtiei de şlefuit
sau, sub formă de praf, la finisarea suprafeţelor metalice.
Cuarţul este oxid de siliciu (SiO2) cristalin (conţine nu mai puţin de 92 % SiO2, pînă la
2 % CaO şi nu mai puţin de 4 % de mineral argilos) ce există în natură în cantităţi mari. Din
cauza durităţii relativ reduse, nu se foloseşte pentru finisarea metalelor. În general, se utilizează
la prelucrarea lemnului sub formă de granule abrazive, prinse pe un suport textil.
Materialele abrazive naturale au un domeniu îngust de utilizare datorită caracteristicilor
calitative joase. Materialele abrazive sintetice sint mai frecvent folosite decit cele naturale.
Aceste materiale au o duritate mai ridicată decît cele care se găsesc în natură.
Electrocorundul este format din oxid de aluminiu (Al2O3) cristalin, obţinut pe cale
electrică din bauxită. Capacitatea de aşchiere a sculei este în funcţie de cantitatea de oxid de
aluminiu şi de gradul de puritate. Prin mărirea cantităţii de oxid de aluminiu creşte duritatea,
dar şi fragilitatea corpului abraziv. Electrocorundul se foloseşte în următoarele variante:
– electrocorundul normal (9598 % oxid de aluminiu) de culoare cărămizie sau
cenuşie se caracterizează prin rezistenţă şi tenacitate înaltă. Se utilizează la rectificarea prin
degroşare, semifinisare, finisare a oţelurilor şi fontelor, la ascuţirea sculelor aşchietoare din

27
 Capitolul 2. Materiale utilizate pentru confecţionarea sculelor aşchietoare
oţeluri pentru scule;
– electrocorundul alb (nobil) conţine 99–99,5 % oxid de aluminiu, de culoare alb sau
roz. Depăşeşte, după proprietăţi, electrocorundul normal, deoarece conţine mai puţine
impurităţi. Se utilizează la rectificarea oţelurilor (călite şi de construcţie) rezistente şi plastice,
a fontei maleabile, la ascuţirea sculelor confecţionate din oţeluri rapide;
– electrocorundul cu crom (cromos) conţine nu mai puţin de 97 % Al2O3, 2 % CrO,
restul impurităţi. Se capătă prin topirea în cuptoare electrice a oxidului de aluminiu cu
adaos de minereu de crom. Granulele lui au culoare roză;
– electrocorundul titanic (cu titan) se capătă prin topirea în cuptoare electrice a oxidului
de aluminiu cu adaosuri de titan. Conţine nu mai puţin de 97 % de Al2O3 şi nu mai puţin de
2 % de TiO2. Materialul căpătat este supus fracţionării şi cernerii (prin sită). Are proprietăţi
fizico-mecanice stabile, tenacitate înaltă. Se utilizează în cazul rectificării oţelurilor-carbon
cu regimuri mari de aşchiere, precum şi pentru prelucrarea suprafeţelor de o precizie înaltă
şi în cazul operaţiei de superfinisare;
– electrocorundul cu zirconiu (Zr) conţine corund şi oxid de zirconiu. Se utilizează
pentru confecţionarea discurilor de degroşare. La operaţiile de degroşare, durabilitatea acestor
discuri este de circa 40 ori mai mare decit a celor din electrocorund;
– monocorundul conţine 97–98 % de Al2O3. Are proprietăţi mecanice şi de aşchiere
înalte. Se utilizează la confecţionarea tuturor tipurilor de scule abrazive pentru prelucrarea
oţelurilor dure, fontei maleabile, oţelurilor rapide şi a diferitelor aliaje;
– sferocorundul conţine 99 % de Al2O3 şi impurităţi. Are forma unor sfere găunoase.
Se utilizează la confecţionarea discurilor abrazive pentru prelucrarea materialelor moi şi
tenace: metalelor colorate, pielii, cauciucului, maselor plastice. Sferele din corund in timpul
lucrului se distrug, formînd noi tăişuri aşchietoare. Aceasta permite atingerea unei
productivităţi mai înalte;
– formocorundul conţine 80–87 % Al2O3, pînă la 1,5 % Fe2O3 şi impurităţi. Granula
are formă cilindrică cu diametrul de 1,2–2,8 mm sau formă prismatică cu lăţimea de 1,2–2,8
mm şi lungimea de 3,88 mm. Se utilizează pentru confecţionarea sculelor abrazive destinate
degroşării în condiţii grele de aşchiere.
Carbura de siliciu (SiC) se obţine pe cale artificială, în cuptoare electrice din nisip
de cuarţ şi cărbune pulbere (conţinutul de Si fiind 70 %, iar cel de carbon de 30 %).
Carbura de siliciu curată este incoloră. Cea folosită în industrie are culoarea verde
sau neagră din cauza impurităţilor. Carbura de siliciu neagră conţine 9598 %, cea verde
9899 % SiC. Mai calitativă, dar şi mai scumpă este carbura de siliciu verde, deoarece
conţine mai puţine impurităţi. Se foloseşte, în deosebi, pentru prelucrarea aliajelor dure,
ascuţirea sculelor din aliaje dure. Carbura de siliciu neagră constă din granule foarte casante,
din care motiv se sparg uşor, dar în urma spargerii granulaţiei apar colţuri şi muchii foarte
ascuţite. Din acest motiv, sînt folosite la prelucrarea materialelor fragile (fontă, bronz turnat,
aluminiu turnat, cupru), care au o rezistenţă de rupere redusă. Se foloseşte, de asemenea, şi la
prelucrarea materialelor nemetalice, cum ar fi pielea, sticla, marmora etc.
Din carbură de siliciu se confecţionează toate tipurile de scule abrazive.
Carbura de bor (B4C) conţine 84–93 % de carbură de bor şi o cantitate mică de
adaosuri de bor, oxid de bor, grafit etc. Se obţine prin topirea oxidului de bor cu carbon,
rezultînd un material abraziv artificial foarte dur. Granulele de carbură de bor sînt ascuţite, au
o mare rezistenţă la uzură şi compresiune, dar sînt foarte fragile. Carbura de bor se utilizează
la rodarea suprafeţelor, sub formă de pulbere sau pastă, la prelucrarea materialelor foarte dure

28
 Capitolul 2. Materiale utilizate pentru confecţionarea sculelor aşchietoare
cum ar fi rubinul, corundul, cuarţul etc.
Nitrura cubică de bor (NCB) se obţine din nitrura de bor cristalizată în sistem
hexagonal. Aceasta din urmă, supusă unei acţiuni combinate de presare sub regim termic ridicat,
îşi schimbă structura cristalină din sistem hexagonal în sistem cubic. Nitrura de bor cristalină
în sistemul cubic este un material cu duritate apropiată de cea a diamantului. Pe lîngă această
duritate ridicată, are o stabilitate termică înaltă (1300 C) şi este inertă din punct de vedere
chimic pînă la temperatura de 1000–1200 C.
Nitrura cubică de bor, ca material abraziv, este cunoscută sub denumirea comercială
de borazon (SUA), respectiv, elbor şi cubonit (Rusia). Aceste materiale se pot folosi cu mult
succes la rectificarea oţelurilor, ascuţirea sculelor aşchietoare, honuirea oţelurilor şi fontelor.
Nitrura cubică de bor se comportă excelent la rectificarea oţelurilor tratate cu duritate ridicată,
a aliajelor cu Ti, W, Co, Mo, a oţelurilor inoxidabile şi a fontelor dure. Nu s-au obţinut
rezultate bune la prelucrarea carburilor metalice şi a materialelor neferoase.
Tabelul 2.8.
Marcarea materialelor abrazive fabricate de către firmele de peste hotare
RFG Italia Austria Elveюia Japonia
M aterialul abraziv Firmele
Naxoc-Union M SO M -Ole SiM at Tyrolit Vinter Showa Denco K.K.
Carbura de siliciu:
verde SiC SCg SUC CW C Vitocarbon GC
neagrг SiC SC21 CNC C IC - // - C
Monocorund       SA
Electrocorund:
cu zirconiu     28A 
cu titan     24A, 14A 
cu crom     88A 
alb EK EKV OBA WA 89A Vitoneva WA
normal NK NK ONA A A, 10A Vitoborund A40, TA

SUA Anglia Franю

a
Firmele
Materialul abraziv Rusia The Universal
Reules
Norton Co. Carborundum Crinding Wheel Durr-schmidt
Rex
Co. Co., Ltd
Granule abrazive оn baza NCB
Elbor Borazon
(nitrura cubicг de bor)
Carbura de siliciu
verde 62C, 63C, 64C 39C GC C 66C 4C
neagrг 52C, 53C, 54C, 55C 37C C BC 55C C
Monocorund 45A, 44A, 43A 32A    
Electrocorund:
cu zirconiu 68A 68A, 66A, Z5, ZF    
cu titan 37A 
cu crom 34A, 33A, 32A 25A 5A
alb 25A, 24A, 23A, 22A 38A AA WA 44A 99A
normal 16A, 15A, 14A, 13A, 12A A, 16A, 44A A A A A

29
 Capitolul 2. Materiale utilizate pentru confecţionarea sculelor aşchietoare
Tabelul 2.9.
Domeniul de utilizare a materialelor abrazive
M aterialul abraziv Scula abrazivг D omeniul de utilizare
Granule libere, paste, discuri, bare, Rectificarea, tг ierea, netezirea єi finisarea aliajelor dure,
Diamantul (A , A C, A P)
creioane abrazive, role. оndreptarea discurilor abrazive.
Finisarea semifabricatelor din oюeluri pentru rulmenюi,
Granule libere, paste, discuri, bare
Elbor scule, oюeluri cг lite. Lucrг ri de finisare cu granule libere
abrazive, hоrtie abrazivг .
sau hоrtie abrazivг

Electrocorund normal:
13A : Degroєarea semifabricatelor din oюel. Lucrг ri de finisare cu
Granule libere, paste, discuri, segmente.
granule libere.
14A Discuri, segmente. Rectificarea pieselor din oюel
Rectificarea oюelurilor. Finisarea pieselor confecюionate din
15A , 16A Discuri, bare, hоrtie abrazivг .
oюel prin intermediul pastelor, segmentelor.

Electrocorund alb:
23A Rectificarea oюelurilor. Lucrг ri de finisare cu paste,
Paste, discuri, segmente.
segmente.
Rectificarea oюelurilor cг lite. Lucrг ri de finisare cu hоrtie
22A , 24A Discuri, segmente, hоrtie abrazivг .
abrazivг .
Rectificare cu viteze оnalte de aєchiere, netezirea pieselor
25A Discuri, segmente, hоrtie abrazivг . din oюeluri cг lite. Rectificarea oюelurilor єi aliajelor greu
prelucrabile. Lucrг ri de finisare cu hоrtie abrazivг .
Electrocorund cu crom Rectificarea єi finisarea pieselor din oюeluri carbon єi o
Paste, discuri abrazive, segmente.
33A , 34A юeluri cг lite.
Electrocorund cu titan
Discuri єi segmente abrazive. Rectificarea oюelurilor cu viteze оnalte de aєchiere.
37A
Electrocorund cu Degroєarea semifabricatelor din oюel cu viteze єi avansuri
Discuri єi segmente abrazive.
zirconiu 38A mari de aєchiere.

M onocorund:
43A Granule libere, paste, discuri, bare, Rectificarea єi ascuюirea oюelurilor cu duritate оnalte
hвrtie abrazivг . єi aliajelor dure.
Finisarea єi suprafinisarea suprafeюelor cu granule libere є
44A , 45A Bare, hоrtie abrazivг .
i hоrtie abrazivг .
Prelucrarea fontelor, metalelor colorate, aliajelor dure оn
Carburг de siliciu neagr baza wolframului cu scule din paste abrazive єi micropaste.
Discuri, bare, segmente, hоrtie abrazivг .
г : 52C Rectificarea, finisarea єi superfinisarea cu hоrtie abrazivг єi
granule libere.
Prelucrarea semifabricatelor din fontг , metale colorate,
54C La fel aliaje dure pe bazг de wolfram. Finisarea cu hоrtie abraziv
г.
Prelucrarea fontelor, aluminiului, cuprului, granitului,
Carburг de siliciu verde: marmorei cu scule confecюionate din pulberi abrazive.
Paste, discuri, bare, hоrtie abrazivг .
62C Finisarea єi superfinisarea cu granule necг lite єi hоrtie
abrazivг .
Prelucrarea aliajelor dure pe bazг de titan єi titano-tantal.
63C Discuri, bare, segmente, hоrtie abrazivг .
Finisarea cu hоrtie abrazivг .
Prelucrarea semifabricatelor din fontг , cupru, aluminiu,
64C Granule libere, bare, discuri. gr anit, mar mo rг cu scule din granule ab r azive єi
micropulberi. Finisarea єi superfinisarea cu hоrtie abrazivг .
A mestec din carburг
neagrг єi verde de Prelucrarea semifabricatelor din aliaje dure, fonte, metale
Discuri, bare, segmente, hоrtie abrazivг .
siliciu 60% 63C єi 40% colorate.
54C
Rectificarea, finisarea єi superfinisarea pieselor din aliaje
Carburг de bor (B 4C) Granule libere, pulberi.
dure єi fonte.

30
 Capitolul 2. Materiale utilizate pentru confecţionarea sculelor aşchietoare
Sticla tehnică se obţine prin fragmentarea şi divizarea foilor şi flacoanelor de sticlă.
Se utilizează, sub formă de granule şi pulbere abrazive, pentru confecţionarea hîrtiei abrazive,
pentru prelucrarea lemnului.
Diamantele industriale sintetice se obţin prin presarea grafitului pur la presiuni şi
temperaturi foarte mari în atmosferă controlată. După proprietăţile fizice, diamantul sintetic
este asemănător celui natural. Se utilizează pentru confecţionarea tuturor tipurilor de scule
abrazive.
Marcarea materialelor abrazive, elaborate în unele ţări este indicată în tabelul 2.8.
In tabelul 2.9 sint indicate domeniile de utilizare a materialelor abrazive enumerate
mai sus.

31