CAPITOLUL I.

Transmiterea Optică a Informaţiei.

INTRODUCERE
Subiectul comunicaţiile de date utilizând ca mediu de transmisie cablul de fibră
optică, este un subiect foarte specific şi foarte extins. El este important atât în contextul
comunicaţiilor de date de azi cât şi a celor din viitor. Este indicat să se facă un pas înapoi
şi să discutăm înainte despre natura comunicaţiilor. Aceasta ne va permite să ne
familiarizăm cu terminologia de care e nevoie şi care urmează să fie introdusă. De
asemenea vom pătrunde într-un mod natural în subiectul cablul de fibră optică ca şi
mediu de transmisie şi vom răspunde la întrebarea de ce este el atractiv pentru legăturile
de date şi voce.

CAPITOLUL I. COMUNICAŢII

1.1. Problema fundamentalã a comunicaţiilor

Subiectul comunicaţii realmente începe cu situaţia prezentată în figura 1-1. Aici
este o entitate numită Sursă şi o entitate numită Utilizator, care este localizat la o anumită
distanţă faţă de sursă. Sursa generează informaţie şi utilizatorul doreşte informaţie.

Figura 1-1: Sursa, Utilizator perechi cu informaţie

Exemple de asemenea situaţii sunt răspândite peste tot. Oricum, atenţia noastră se
va focaliza pe cazul ilustrat în figura 1-2 unde informaţia este o secvenţă binară de digiţi
(0, 1) numiţi biţi. Informaţia în cazul acesta are termenul de date. Acest tip de informaţie
este în general asociată calculatoarelor, dispozitivelor şi echipamentelor periferice
prezentate în figura 1-3.

Figura 1-2: Reprezentări ale informaţiei

7
CAPITOLUL I.
Transmiterea Optică a Informaţiei.

Figura 1-3: Exemple de surse şi utilizatori (generatori/doritori) de informaţie

Limitarea informaţiei la datele prezentate nu este o limitare reală. Vocea,

imaginile întradevăr şi alte multe tipuri de informaţie care pot fi procesate arată ca şi
datele provenite de la un convertor analog digital.
Este absolut imposibil ca într-o lume reală Utilizatorul să obţină informaţie fără riscul
erorilor. Aceasta înseamnă că Utilizatorul aşteaptă să interpreteze informaţia primită –
secvenţa binară – care trebuie să se încadreze în domeniul unei fidelităţi date. Măsura
fidelităţii este RATA DE EROARE PE BIT (Bit Error Rate - BER). Aceasta este
probabilitatea ca un digit binar specific (bit), generat de către sursă să fie recepţionat cu
eroare de către utilizator. Subiectul ridică câteva întrebări:
• Cât de mult influenţează aceasta măsură a fidelităţii, siguranţa aplicaţiilor ?
În practică BER este întrebuinţat pentru calitatea legăturii de date la mare distanţă
• Cum se trimit pachetele de date binare de la Sursă la Utilizator ?
În transportul informaţiei este angajat un Mediu de Transmisie de la Sursă la
Utilizator.
• Ce este un Mediu de Transmisie ?
Un mediu de transmisie este o entitate fizică. Ca şi în figura 1-4 este localizat între
Sursă şi Utilizator şi el este accesibil din ambele părţi. Mediul de Transmisie are un set de
proprietăţi descrise de parametri fizici. În setul de proprietăţi există stări pasive. Oricum
cel puţin una din aceste proprietăţi poate fi solicitată sau perturbată la capătul Sursă.
Aceasta se manifestã oarecum prin împărţirea energiei cu scopul de a scoate din starea
pasivă proprietatea.

Figura 1-4: Sursă, mediu de transmisie, utilizator

8
CAPITOLUL I.
Transmiterea Optică a Informaţiei.
Această perturbare nu este staţionară, ea afectează părţi din Mediul de Transmisie
şi se propagă de la capătul Sursă la capătul Utilizator. Prin urmare, energia este absorbită
în generarea perturbaţiei şi în consecinţă este transferată şi ea odată cu perturbaţia de la
capătul Sursă la capătul Utilizator. În final această perturbaţie poate fi simţită la capătul
Utilizator, şi ea poate fi pusă în evidenţă (măsurată). Propagarea perturbaţiei prin mediul
de Transmisie poate fi observată analizând figura1-5.

Figura 1-5. Perturbaţie traversând mediul de transmisie

1.2. Tipuri de medii de transmisie

Clasificarea mediilor de transmisie se poate realiza în funcţie de tipul de informaţie pe
care îl transportă:
• Mediul de transmisie poate să fie aerul iar parametrul perturbat (purtător de
informaţie ) fiind presiunea aerului sau undele sonore.
• Mediul de transmisie poate fi câmpul electromagnetic propagat în spaţiu prin puterea
curentului în antenă, sisteme radio de transport sau de acces.
• Mediul de transmisie poate fi o pereche de conductori electrici iar parametrul
perturbat (purtător de informaţie) fiind diferenţa de potenţial (volţi) între conductori,
o linie de transmisie electrică.
• Mediul de transmisie poate fi o foaie de hârtie iar parametrul purtător de informaţie
fiind cerneala neagră de pe hârtie.
• Mediul de transmisie poate fi un tub cilindric de sticlă cu parametrul purtător de
informaţie fiind intensitatea luminii în tub (cablul cu fibră optică).
Sursa poate genera informaţia utilă ce codifică perturbarea generată de transmiţător,
perturbare purtătoare de informaţie utilă ce se propagă la utilizator.

9
CAPITOLUL I.
Transmiterea Optică a Informaţiei.
Utilizatorul poate sesiza perturbaţia şi să decidă identitatea informaţiei pe care o
reprezintă. Procesul de generare a perturbaţiei în fază cu informaţia şi lansarea ei în
mediul de transmisie se numeşte modulare la transmisie. Procesul de sesizare a
perturbaţiei şi de decizie a utilizatorului că ce tip de informaţie este şi pe cine reprezintă
se numeşte demodulare la recepţie. Dispozitivul care modulează se numeşte
Transmiţător, iar dispozitivul care demodulează se numeşte Receptor. Modelul unui lanţ
de comunicaţii de date este prezentat în figura 1-6. Aici Sursa generează biţi de
informaţie, Utilizatorul doreşte să cunoască identitatea acestei informaţii prin aceşti biţi.
Entităţile utilizate la transmiterea informaţiei de la Sursă la Utilizator sunt:
Transmiţătorul, Mediul de Transmisie şi Receptorul. Problema fundamentalã a
comunicaţiilor este alegerea echipamentelor terminale, Transmiţătorul, Receptorul şi
alegerea Mediul de Transmisie care să îndeplinească cerinţele pentru perechea Sursă-
Utilizator.

Figura 1-6: Modelul care reprezintă problema fundamentală a comunicaţiei.

Problema fundamentală a unui lanţ de comunicaţie este o problemă de model
Combinaţia între Transmiţător, Mediu de Transmisie şi Receptor se numeşte legătură de
comunicaţie, iar restricţia pe informaţia care a fost secvenţializată ca şi o combinaţie de
biţi se numeşte legătură de date. Perturbaţia lansată în Mediul de Transmisie de către
Transmiţător se numeşte semnal de intrare în Mediul de Transmisie. Rezultanta
perturbaţiei la Receptor se numeşte semnal de ieşire din Mediul de Transmisie. În
contextul discuţiei noastre problema fundamentalã a comunicaţiei este designul unei
legături de date adecvate pentru o pereche Sursă – Utilizator.
Nu există o carte cu soluţii sigure în a rezolva această problemă de design. Există
întotdeauna şi soluţii alternative, fiecare cu particularitatea sa. Fiecare particularitate va
da o trăsătură atractivă la soluţie. Trăsătura reală este cerinţa perifericelor Sursă –
Utilizator.

10
CAPITOLUL I.
Transmiterea Optică a Informaţiei.
Cele mai multe exerciţii în obţinerea designului încep prin alegerea Mediului de
Transmisie conform cerinţelor generale ale perechii Sursã Utilizator. Pivotul alegerii
designului legăturii de date este alegerea Mediului de Transmisie. Fiecare Mediu de
Transmisie are constrângerile şi performanţele lui. Aceste constrângeri realmente decid
care Mediu de Transmisie va fi ales pentru modelul (designul) legăturii de date. Vom
discuta în continuare aceste constrângeri.

1.2.1. Mediul de Transmisie – Constrângeri de Atenuare

Avem un Transmiţător care lansează o perturbaţie în Mediul de Transmisie deci
furnizează un semnal de date la intrarea în Mediul de Transmisie. În acest fel ea se
propagă prin Mediul de Transmisie la Receptor iar amplitudinea va scădea obţinându-se
un semnal din ce în ce mai slab. Perturbaţia, semnalul de date, se spune că suferă o
atenuare. Situaţia este prezentată exact ca în figura 1-7. Imediat se poate pune o întrebare,
de ce apare atenuarea? Sunt mai multe motive dar vom aminti doar două dintre ele cele
mai importante : dispersia spaţială şi pierderile datorate căldurii.
Dispersia spaţială poate fi observată analizând figura 1-7. Aceasta ilustrează o
propagare într-o singură dimensiune a perturbaţiei. De obicei această perturbaţie se poate
propaga în două sau chiar trei dimensiuni. Utilizatorul/Receptorul poate fi poziţionat într-
un unghi solid relativ mic faţă de Sursă/Transmiţător.

Figura 1-7. Atenuarea semnalului de date de intrare la propagarea prin mediul de

transmisie
Perturbaţia recepţionată, semnalul de date la intrarea în receptor, apare atenuat
relativ la perturbaţia de la transmisie fiindcă de fapt ea reprezintă o mică parte din energia
perturbaţiei care a fost lansată în mediu.

11
CAPITOLUL I.
Transmiterea Optică a Informaţiei.
Această situaţie este exact identică cazului în care un undele se propagă asemeni
undelor electromagnetice (cazul transmisiilor radio).
În ceea ce priveşte pierderile prin căldură acestea se referă la interacţiunile perturbaţiilor
cu materialul din care este constituit mediul de transmisie. Din totalul energiei
perturbaţiei propagate o parte este transferată în mediul de transmisie iar o parte în
încălzirea lui. Pentru o analogie cu un sistem mecanic se consideră rostogolirea unei bile
pe o străduţă cu ciment. Bila este perturbaţia lansată pe străduţă care reprezintă mediul de
transmisie. Bila se rostogoleşte de-a lungul străduţei frecându-se de suprafaţa de ciment.
Bila începe să se rostogolească din ce în ce mai încet. Perturbaţia se atenuează. La fel este
situaţia cu diferenţa de potenţial dintre firele unei perechi de conductori electrici utilizaţi
ca mediu de transmisie.
Atenuarea creşte cu distanţa mediului de transmisie. De fapt atenuarea
amplitudinii este măsurată în dB/km. Semnalul este atenuat până când poate fi sesizat de
către Receptor fără prezenţa unei interferenţe. Distanţa la care semnalul atinge acest nivel
minim poate fi lungimea Mediului de Transmisie cel mai semnificativ. Mediul de
Transmisie trebuie să aibă capacitatea de a livra la Receptor un semnal de nivel suficient
ca sa poată fi recunoscut de el pentru a putea da informaţia mai departe la Utilizator.
Dacă el nu poate să detecteze acest semnal la ieşirea din Mediul de Transmisie
comunicarea între Sursă şi Utilizator realmente nu poate avea loc.
Există câteva trucuri pentru a evita acest fenomen nedorit. Presupunem că perturbaţia a
fost atenuată la nivelul minim detectabil dar încă ea nu a ajuns la Receptor/Utilizator.
Semnalul în acest punct poate fi regenerat. Semnalul poate fi amplificat înapoi la nivelul
original de energie, poate fi aplicat unui repetor şi apoi să continue să se propage în
acelaşi mod spre Receptor/Utilizator. Acest principiu este prezentat în figura 1-8.
Caracteristicile de atenuare sunt elementele cu consecinţele cele mai consecvente.
Mediul de Transmisie selectat trebuie să aibă în model caracteristicile de atenuare
marcate separat de la Sursă la Utilizator. Mediul de Transmisie ales trebuie să aibă cel
mai mare avantaj în dB/km, adică atenuarea cât mai mică.

12
CAPITOLUL I.
Transmiterea Optică a Informaţiei.

Figura 1-8. Regenerarea şi repetarea semnalului atenuat

1.2.2. Mediul de Transmisie – Constrângeri de Interferenţă

Presupunem un Transmiţător care lansează o perturbaţie în Mediul de Transmisie,
perturbaţia este considerată în acest caz un semnal (conţine informaţia sursei) la intrarea
în Mediul de Transmisie, se va propaga în Mediul de Transmisie întâlnind tot felul de
semnale zgomote (semnale datorate fenomenelor de întârziere sau interferenţă). Ca un
exemplu simplu dacă o persoană vorbeşte cu o altă persoană ceea ce noi considerăm un
zgomot este ceea ce de fapt nu înţelegem.
Ce poate fi considerat zgomot, interferenţă? Poate fi un semnal extern care este uzual
generat din exteriorul Mediului de Transmisie. Uneori el se obţine chiar în interiorul
Mediului de Transmisie prin adăugarea cu propriul semnal de propagare obţinut prin
intârzieri. Termenul de zgomot este general utilizat când acest semnal extern are ca
parametri o amplitudine aleatoare ca un zgomot de fond de exemplu în transmisiunile
radio modulate în amplitudine (AM). Termenul interferenţă este utilizat când un semnal
extern are o structură deterministă (exemplu – zgomot 50 Hz de la reţeaua electrică pe
cadrele verticale la un TV). În orice caz când un Receptor obţine un semnal de intrare el
trebuie să ia o decizie asupra informaţiei pe care o reprezintă, semnalul trebuie demodulat
în prezenţa zgomotului, interferenţei.
Zgomotul, interferenţa pot să provină de la o varietate de surse, pot proveni de la
semnale generate de către echipamente plasate lângă Transmiţător/Mediu de
Transmisie/Receptor.

13
CAPITOLUL I.
Transmiterea Optică a Informaţiei.
Acestea pot să fie echipamente care nu au nimic de-a face cu legătura de date. De
exemplu pot să fie motoare de aer condiţionat sau scule automate. Zgomotul/interferenţa
pot proveni şi de la fenomene atmosferice (trăsnete). Pot sa vină de la echipamentele
electrice care utilizează priza de pământ, pot fi generate de către circuitele active din
Transmiţător sau din Receptor, pot să vină şi de la conexiunile altor legături de date.
În obţinerea soluţiei (designului) modelului legăturii de comunicaţie, trebuie să se
ţină cont şi să se cunoască efectele zgomotului, interferenţei în vederea obţinerii celei mai
bune rate a erorilor pe bit Bit Error Rate (BER). Nivelul zgomotului/interferenţei
determină BER-ul. Bineînţeles acestea pot fi contracarate prin a avea un Transmiţător
care injectează un semnal puternic în Mediul de Transmisie deasemenea, prin a avea un
Receptor capabil să detecteze un semnal de nivel cât mai mic. Dar acesta poate fi uneori
foarte scump. Susceptibilitatea zgomotului/interferenţei variază de la un Mediu de
Transmisie la altul. În consecinţă în timpul procesului elaborării topologiei (designului)
legăturii de comunicaţie atenţia trebuie aţintită asupra perechii Sursă – Utilizator.
Mediul de transmisie trebuie să fie ales astfel încât să aibă capacitatea de a furniza un
nivel zgomot/interferenţă care să asigure BER-ul cerut.

1.2.3. Mediul de Transmisie – Constrângeri de Lăţime de Bandă

Dacă considerăm modelul ilustrat în figura 1-6, presupunem că semnalul de intrare
trimis de Transmiţător în Mediul de Transmisie este un semnal simplu de intrare
cosinusoidal de o anumită amplitudine '1' la frecventa 'f 0 ' Hz. Răspunsul la semnalul de

intrare în Mediul de Transmisie este dat de o funcţie 'T (f 0 ).' Să considerăm acum un test.

Un semnal cosinusoidal de test de frecvenţa, f 0 care poate fi modificată de la 0 Hz până

la ∞. Rezultatul semnalului de ieşire este o funcţie de frecvenţă T (f 0 ) sau T (f). Aceasta

este o referinţă ca funcţie de transfer a Mediului de Transmisie. In general valoarea pe

ordonată 'T (f)' pentru o frecvenţă dată 'f' este numită funcţie de transfer, reflectând
câştigul sau pierderea exprimată logaritmic în dB relativ la amplitudinea '1' a semnalului
de intrare.
Un exemplu de funcţie de transfer este dat în figura 1-9, ea nu este înţeleasă ca o
funcţie tipică în orice sens, este pur şi simplu un exemplu.

14
CAPITOLUL I.
Transmiterea Optică a Informaţiei.
Ea ilustrează o trăsătură care este comună funcţiilor de transfer pentru orice Mediu
de Transmisie, poate fi de obţinută în realitate, fizic. Funcţia de transfer este dependentă
de frecvenţă. Funcţia de transfer prezentată aici oscilează dar maximul valorii oscilaţiilor
proprii devin din ce în ce mai mici. Funcţia de transfer nefiind ideală depinde şi devine
aplatizată cu creşterea frecvenţei. Prin aceasta dependenţa cu frecvenţa înseamnă că
Mediul de Transmisiuni atenuează semnalele cosinusoidale de frecvenţe mari care sunt
date ca semnale de intrare în Mediu. Energia acestui semnal de înaltă frecvenţă este
oarecum pierdută prin încălzire la traversarea Mediului de Transmisie. Un Mediu de
Transmisie determină o atenuare mai mare a semnalelor de înaltă frecvenţă.
Aceasta este o consecinţă a interacţiunii mari între propagarea semnalelor şi
compoziţia materialului din care este făcut Mediul de Transmisie.

Figura 1-9. Exemplu de funcţie de transfer a unui Mediu de Transmisie

Această trăsătură – dependenţa funcţiei de transfer de Mediu de Transmisie ne

permite să analizăm cum este ea derivată. Este prezentă în undele sonore, în conductori,
în cablurile de fibră optică, dispozitive de înregistrare/redare video, dispozitive optice,
este prezentă chiar şi pe o foaie de hârtie scrisă.
Funcţia de transfer prezintă unduirile mediului de transmisie în funcţie de
frecvenţă. Cele mai multe zone, cele mai multe comasări, întinderea ei par a manifesta o
oarecare dependenţă de frecvenţa 'F.' Întinderea frecvenţei la funcţia de transfer este
denumită lăţime de bandă.
Evident după cum am menţionat anterior lăţimea de bandă descreşte cu distanţa
de propagare prin Mediului de Transmisie.

15
CAPITOLUL I.
Transmiterea Optică a Informaţiei.
Deoarece noţiunea de întindere a frecvenţei este foarte subiectivă şi măsura lăţimii
de bandă este foarte subiectivă. Când discutăm despre comunicaţii şi se menţionează de
lăţime de bandă este important să menţionăm ce înţelegem prin lăţime de bandă în
contextul respectiv. Sunt o mulţime de definiţii (de exemplu este definită lăţimea de
bandă la 3 dB, adică frecvenţa la care amplitudinea semnalului scade cu 3 dB).
Anumite studii efectuate au identificat 25 de definiţii separate pentru lăţimea de
bandă şi toate sunt valide, dacă una are sau nu înţeles depinde de contextul în care este
utilizată, o definiţie poate fi mai potrivită pentru a descrie legăturile de comunicaţie prin
satelit, si alta mult mai potrivită pentru a obţine licenţa de emisie pentru un post de radio
AM.
În orice caz Mediul de Transmisie are o funcţie de transfer, iar întinderea
frecvenţei acestei funcţii de transfer este o măsură a lăţimii de bandă. Parametrii lăţimii
de bandă au o implicaţie directă asupra performanţei legăturii de date.
Să urmărim ceea ce se prezintă în figura 1-10. Aici sursa generează date binare, '0' şi '1' la
fiecare T secunde. Unde T= 1/R, caz în care Sursa generează date cu R biţi pe secundă.

Figura 1-10: Date binare de la Sursa reprezentate printr-un tren de impulsuri puse in
Mediul de Transmisie de către Transmiţător. Impulsurile apar la T secunde.

La trimiterea acestor date la Utilizator, Transmiţătorul generează atât un impuls

pozitiv cât şi un impuls negativ la fiecare T secunde. Ce este un impuls? El este un puls
de lăţime infinitezimală dar are o amplitudine infinită astfel încât energia lui este 1.
Acum ce vine la Receptor în răspuns la impulsul pozitiv de la timpul zero reprezentând o
dată binară bit, bit '1.' Un exemplu de rezultat este prezentat în figura 1-11.

16
CAPITOLUL I.
Transmiterea Optică a Informaţiei.
Notăm că acest răspuns al Mediului de Transmisiuni la impulsul aplicat la intrarea
lui este un impuls întins în timp care este centrat în intervalul de timp de t secunde şi care
nu este egal cu zero. Acest impuls de ieşire este un exemplu, el nu este chiar un răspuns
tipic. Oricum, el indică faptul că această proprietate este tipică pentru toate semnalele
recepţionate de la un Mediu de Transmisie. Lăţimea în timp a impulsului de ieşire din
Mediul de Transmisie este cea mai comună proprietate. El este numit timp de dispersie, şi
este o rezultantă a lăţimii de bandă finită a Mediului de Transmisie. Să fim mai exacţi el
se datorează de fapt funcţiei de transfer a Mediului de Transmisie – şi orice Mediu de
Transmisie – atenuează semnalele mari. Să privim mai de aproape pulsul semnalului de
ieşire prezentat în figura 1-11. Fiindcă el este întins în timp el poate să interfereze cu
impulsul care vine după el. Acest aspect nu este prezentat în figură, dar implicarea trebuie
sa fie clară. Aceste subsecvenţe de semnale de date vor genera pulsuri de ieşire care de
asemenea vor avea o anumită întindere în timp. Fiecare va interfera cu impulsul care va
veni după el şi de-asemenea cu cel de dinaintea lui. Acest tip de interferenţă este numită
interferenţă intersimbol ISI. Ea nu este o consecinţă a faptului că semnalul de intrare este
o succesiune de impulsuri. Un semnal de intrare cu o durată finită va genera un semnal de
ieşire cu un timp de dispersie.

Figura 1-11: Semnalul de intrare este un impuls pozitiv, rezultând un semnal de ieşire cu
timp de dispersie.
Dacă creşte rata de apariţie a datelor de la Sursă va apărea problema interferenţei
intersimbol din ce în ce mai accentuat.

17
CAPITOLUL I.
Transmiterea Optică a Informaţiei.
Pulsul de ieşire cu timpul de dispersie se înghesuie lângă un altul. Creşterea
nivelului de interferenţă intersimbol face ca Receptorul să demoduleze din ce în ce mai
greu aceste semnale.
O măsură de reducere a interferenţei intersimbol poate fi făcută în Receptor printr-o
procesare sofisticată a semnalului, prin utilizarea unui dispozitiv numit egalizor. În multe
cazuri egalizorul nu poate să furnizeze date la Receptor cu BER-ul cerut de perechea
Sursă-Utilizator. În alte cazuri dacă datele vor fi generate de Sursă cu o anumită rata R
BPS, atât de mare încât egalizorul nu va putea fi suficient de rapid (să ţină pasul cu
secvenţa de date) ca sa menţină semnalul de la ieşire fără interferenţe ISI.
În concluzie modelul legăturii de date are ca şi primă sarcină să protejeze legătura
împotriva timpului de dispersie şi interferenţei intersimbol în conformitate cu Mediul de
Transmisie selectat. O lăţime mare de bandă a Mediului de Transmisie va atenua doar
câteva din componentele de înaltă frecvenţă în timpul propagării şi va genera un timp de
dispersie mic, ca urmare vor fi mai puţine interferenţe între diferitele pulsuri. Interferenţa
intersimbol însă nu va dispărea în totalitate ea există chiar dacă va fi foarte redusă.
În particular, micşorarea interferenţei intersimbol se obţine printr-o lăţime de
bandă a Mediului de Transmisie care trebuie sa fie mai mare în comparaţie cu bit rate-ul
generat de Sursă, R-BPS. Mediul de Transmisie trebuie selectat în conformitate cu bit
rate-ul generat de Sursă. Acesta este un pas critic în efortul de a găsi modelul ideal al
legăturii de date. Mediul de Transmisie trebuie să aibă o lăţime de bandă suficientă astfel
încât interferenţa intersimbol să fie tolerată de către Receptor.
Acest lucru presupune selectarea unui Mediu de Transmisie care are o lăţime de bandă de
cel puţin multiplu al ratei de bit R. Un important aspect îl constituie bit rate R dorit,
acesta limitează selecţia Mediilor de Transmisie candidate.
Explozia tehnologiei informaţiei în lume a făcut ca aceste sarcini de selecţie să
devină o provocare. PC-urile devenind din ce în ce mai puternice, programele de aplicaţie
care pot să ruleze sunt mult mai complexe prin urmare bit rate-ul Surselor creşte de la un
an la altul. De exemplu acum 10 ani Mediul de Transmisie trebuia să accepte un bit rate
de 9600 BPS. Aceasta rată de bit a fost tipic generată de către cele mai multe
echipamente.

18
CAPITOLUL I.
Transmiterea Optică a Informaţiei.
Azi cu cererea crescândă pentru serviciile video şi platformele grafice în
aplicaţiile pe calculator cer mult mai multe ca de obicei, o lăţime de bandă a Mediul de
Transmisie pentru Surse care generează bit rate-uri de la 1Mbps până la 1Gbps.

1.2.4. Mediu de Transmisie – Constrângeri de cost

În general nu poate fi găsit Mediul de Transmisie ideal relativ la atenuare,
interferenţă şi lăţimea de bandă, însă nu se poate selecta ca şi parte a soluţiei la modelul
legăturii de date. De ce? Este simplu, costă prea mult. Costul modelului de comunicaţie
Sursă-Utilizator trebuie să se încadreze într-un buget. Nu este un lucru nou sau
revoluţionar, bugetul (banii) sigur au o influenţă puternică asupra alegerii soluţiei la orice
problemă bazată pe tehnologie.

19