7.

PRESIUNEA UMANĂ ASUPRA TERREI

OBIECTIVE:
În acest capitol sunt analizate aspectele legate de relaţiile om-mediu în perspectivă istorică, etapele de
globalizare ale activităţilor umane asupra mediului, cu accent pe Antropocen, privită ca etapă de
generalizare a impactului global al societăţii asupra Terrei. În ultima parte se realizează o clasificare
spaţială a modificărilor globale ale mediului.

7.1. Relaţiile om – mediu

Activităţile umane au un impact din ce în ce mai accentuat asupra Sistemului
Terestru Global reuşind să modifice toate geosferele şi relaţiile dintre acestea. La rândul
lor aceste modificări influenţează direct dezvoltarea economică, socială şi politică.
Dintre componentele umane care determină cele mai importante modificări
globale ale mediului se detaşează creşterea populaţiei, creşterea necesităţilor de energie,
factorii culturali şi istorici şi dezvoltarea tehnologică. În stadiul actual al cercetărilor este
importantă evaluarea modificărilor datorate omului în raport cu cele care se înscriu în
tendinţele naturale de evoluţie ale Sistemului Terestru.

Tabel 7.1. Modificări în evoluţia populaţiei în 30 de ani: 1972 (Stockholm) –

1992 (Rio de Janeiro) – 2002 (Johannesburg).

1972 1992 1999-2000

Populaţia Terrei 3,84 mld. 5,47 mld. 5.98 mld.
Creşterea anuală a 67 milioane 95 milioane 80 milioane
populaţiei
Populaţia în ţările în curs 72% 77% 85%
de dezvoltare
Populaţia urbană 38% 46% 46,4%

Interesul faţă de posibilităţile multiple ale omului de a influenţa global

desfăşurarea fenomenelor naturale nu este nou în ştiinţă. Spre exemplu, Simion
Mehedinţi, care poate fi considerat un ilustru precursor al cercetărilor globale prin
concepţia sa asupra geografiei ca ştiinţă a relaţiilor dintre geosfere, a abordat în
numeroase lucrări şi problema influenţei omului asupra naturii. Pe baza unei analize
ample a influenţei complexe a activităţilor antropice asupra Terrei, Simion Mehedinţi
sublinia încă din 1909, în cursul său de Antropogeografie, că omul poate fi considerat
„ca unul din agenţii cei mai activi în modificarea raportului sferelor şi prin urmare ca
unul din factorii geografici de căpetenie“. Concepţia lui V. Mihăilescu (1968) asupra
geografiei ca ştiinţă unitară cu obiect nedisociabil - întregul teritorial de la localitate la
planetă - pune în evidenţă ideea că investigaţia geografică este necesar să sintetizeze
integral raporturile dintre teritoriu şi populaţie la nivel local, regional şi planetar. Aşadar,
contribuţia geografiei în cercetarea Terrei constă în „analiza integrată a elementelor
(naturale şi sociale) din conjugarea cărora rezultă echilibrul teritorial existent şi deci
condiţiile utilizării locurilor respective“.

116
 Scări temporale şi spaţiale. Cercetările globale sunt prin definiţie interdisciplinare
şi integrează eforturile conjugate a numeroase domenii ştiinţifice. Se conturează o
colaborare din ce în ce mai strânsă cu factorii de decizie administrativi şi politici şi o
lărgire a interacţiunilor cu populaţia, ceea ce impune o organizare transdisciplinară a
cercetării. În literatura de specialitate sunt numeroase dezbateri asupra mijloacelor de
corelare a metodelor şi a rezultatelor în condiţiile existenţei unor scări spaţiale şi
temporale extrem de variate. Astfel, pentru ştiinţele naturii sunt importante intervale
temporale de mii, sute de mii şi chiar milioane de ani, pe când pentru ştiinţele sociale,
sunt semnificative intervalele de ani, zeci de ani sau secole.
Stabilirea unor corelaţii temporale şi spaţiale între diferite ştiinţe este esenţială
pentru înţelegerea dinamicii interdependenţelor dintre geosferă şi biosferă şi a
influenţelor antropice asupra acestora la nivel local sau planetar. În acelaşi timp este
importantă recunoaşterea incertitudinilor care persistă în această problemă de la nivelul
cercetării până la nivelul acţiunii, situaţie denumită plastic de cercetătorii francezi
„gestionarea imprevizibilului“.

7.2. Etapele de globalizare ale activităţilor umane

Încă de la apariţia sa, în urmă cu 500 000 de ani Homo Sapiens a produs o serie de
modificări ale mediului pădurilor. În urmă cu 10 000 de ani, când se estimează că
existau circa 5 milioane de locuitori ai planetei, oamenii au început să practice
agricultura şi să defrişeze pădurile. Populaţia Terrei a atins 1 miliard de locuitori la
mijlocul secolului al XIX-lea iar în prezent s-a ajuns într-un secol şi jumătate la 6
miliarde de locuitori (Fig. 7.1). Această explozie demografică este dublată de o explozie
urbană, marile aglomerări urbane tinzând să se dezvolte mult mai rapid în ţările în curs
de dezvoltare.

Fig. 7.1. Creşterea populaţiei, factor important de presiune asupra Sistemului Terestru Global
(IGBP Science, 1, 1997)

117
 Începutul globalizării activităţilor umane s-a realizat în jurul anului 1500, odată cu
descoperirea Americii şi cu extinderea la nivelul întregului Glob a practicilor productive
europene.
Biologul american Castri (1989) a identificat patru faze de globalizare a activităţilor
umane care produc modificări ale mediului:
- Prima fază a început în anul 1500 şi a durat până la revoluţia industrială în a doua
jumătate a secolului al XIX-lea. Mişcarea masivă a europenilor în Lumea Nouă a fost
însoţită de o modificare a structurilor biogeografice, de modificarea utilizării terenurilor
şi de o extindere rapidă a unor reţele de localităţi şi căi de comunicaţie.
- A doua fază s-a desfăşurat în legătură cu revoluţia industrială când activităţile
industriale şi urbanizarea au început să exercite presiuni majore asupra geosistemelor.
Procesul de poluare industrială a început să fie însoţit de apariţia reliefului antropic în
arealele cu exploatări miniere şi de poluarea râurilor cu metale grele.
- Cea de a treia fază a început în secolul al XX-lea şi corespunde extinderii
interdependenţelor în dezvoltarea economică, accentuării poluării şi degradării mediului
prin transfer transnaţional şi global al poluanţilor (Price, 1990).
- Cea de a patra fază corespunde modificării globale a sistemului atmosferic datorită
activităţilor antropice, rarefierii ozonului stratosferic şi intensificării unor fenomene
atmosferice extreme.
Presiunea umană asupra mediului poate fi pusă în evidenţă printr-o relaţie (Fig.
7.2.) în care cei trei factori determinaţi sunt: a) rata creşterii populaţiei, densitatea şi
structura; b) nivelul şi structura consumului pentru un anumit grup al populaţie; şi c)
impactul producţiei asupra mediului (Moss, 1992).

funcţie
 impact a sup ra    impact a sup ra 
 mediului   populatie   consum   mediu lui 
 sup rafaţa       
   suprafata   populatie   productie 
    

Fig. 7.2. Evaluarea presiunii umane asupra mediului (Moss, 1992)

7.3. Perioada Antropocenă

Perioada de după cel de-al doilea război mondial este caracterizată printr-o creştere a
intensităţii şi a complexităţii presiunii antropice asupra mediului, fiind considerată ca o
etapă nouă, de generalizare a impactului global al societăţii asupra Terrei.
Denumirea de „Antropocen” a fost propusă de climatologii Paul Crutzen şi Eugene
Stoermer pentru a pune în evidenţă perioada actuală începută odată cu sfârşitul celui de-
al doilea război mondial, caracterizată prin transformări fără precedent în dinamica
Sistemului Terestru (IGBP Science, 4, 2001).
Activităţile umane sunt în prezent comparabile sau depăşesc ca intensitate
mecanismele naturale care modifică global Sistemul Terestru. Impactul acestor activităţi
a crescut exponenţial şi s-a diversificat începând cu cea de-a doua jumătate a secolului al
XIX-lea. Argumentele aduse în favoarea acestei afirmaţii cuprind o gamă largă de
aspecte (IGBP Science, 4, 2001):
 În numai câteva generaţii vor fi epuizate rezervele de combustibili fosili
acumulate în milioane de ani, cantitatea corespunzătoare de CO 2 fiind
încorporată, în cea mai mare parte, în atmosferă.
 Peste 50% din suprafaţa terestră a fost transformată de om fiind modificat
albedoul, structura solului şi climatul cu efecte directe asupra reducerii
biodiversităţii.

118
  În prezent este fixat sintetic mai mult azot (aplicat sub formă de îngrăşăminte)
decât reuşesc să îl fixeze natural ecosistemele terestre, în ansamblu.
 O mare parte a resurselor de apă dulce din râuri şi pânze subterane este în curs de
epuizare în numeroase regiuni. Poluarea acestor surse a atins cote alarmante.
 A crescut îngrijorător concentraţia de CO2, CH4 şi de alte gaze cu efect de seră
care au modificat compoziţia chimică a atmosferei.
 Tendinţele actuale de creştere a nivelului Oceanului Planetar şi poluarea au
determinat o modificare dramatică a habitatelor din zonele litorale. Astfel, s-au
redus la jumătate teritoriile umede (wetlands) şi mangrovele, iar în lungul
coastelor se produc procese intense de distrugere a peisajelor.
 Sunt în curs de epuizare resursele de peşte din oceane, 44% dintre acestea fiind la
limita de exploatare.
 Se înregistrează o reducere drastică a biodiversităţii.

7.4. Diferenţieri spaţiale ale modificărilor mediului

Pentru evaluarea globală a impactului activităţilor umane asupra Terrei este
necesară corelarea investigaţiilor locale întreprinse într-un context spaţio-temporal
determinat cu studiile regionale şi globale care impun utilizarea selectivă a unor
variabile care nu sunt semnificative sau rămân neobservate la nivel local. Cercetătorul
american B.L. Turner II (1990) a identificat trei tipuri de modificări spaţiale ale mediului
datorate activităţilor umane: intraregionale, inter- sau transregionale şi regional-globale.
Modificările intraregionale se produc în interiorul unei regiuni fără a influenţa
direct regiunile vecine. Semnificaţia lor globală rezultă prin cumulare în cadrul mai
multor regiuni. Modificările interregionale se produc într-una sau mai multe regiuni prin
activităţi umane desfăşurate în afara lor. Este cazul, spre exemplu, al ploilor acide sau al
poluării unor fluvii. Modificările regional-globale sunt cele care au un impact de
ansamblu asupra geosferei şi a biosferei, cum sunt emisiile de gaze cu efect de seră sau
de gaze care produc distrugerea stratului de ozon.
Prin activităţile industriale şi dezvoltarea tehnologică omul generează
transformări de amploare în desfăşurarea circuitelor naturale din geosferă şi biosferă.
Industria energetică, industria chimică, industria de prelucrare a unor minerale şi
industriile cu grad înalt de utilizare a energiei (industria aluminiului) au efectele
environmentale cele mai puternice.
Spre exemplu, producţia de energie din combustibili fosili, care reprezintă 85%
din necesităţile energetice ale omenirii, este considerată o cauză principală a modificării
antropice a climatului prin eliberarea în atmosferă a gazelor cu efect de seră.
Combustibilii obişnuiţi din biomasă, deşi reprezintă numai 4% din balanţa energetică
globală, au şi ei o influenţă mare asupra mediului datorită modului ineficient în care sunt
utilizaţi în ţările în curs de dezvoltare din Africa, Asia şi America Latină, unde ajung să
aibă o pondere de peste 66% din totalul energiei utilizate.
Evaluarea impactului global al industriei asupra mediului se poate realiza prin
studiul metabolismului industrial, concept care pune în evidenţă modul în care are loc
redistribuirea energiei şi materialelor începând cu extragerea, prelucrarea şi consumul
lor şi ajungând la faza finală de pătrundere a acestora în mediu (prin emisii de gaze şi
pulberi în atmosferă, prin poluarea apelor, depozitarea deşeurilor etc.).
Strategiile pentru dezvoltarea durabilă a industriei prevăd conturarea în viitor a
unor ecosisteme industriale cu funcţii analoage ecosistemelor naturale. Un ecosistem

119
industrial are avantajul unei eficienţe mărite a consumului de energie şi materiale şi
asigură reciclarea deşeurilor care devin materie primă pentru noi activităţi industriale.
Modificarea utilizării terenurilor reprezintă un alt element major pentru evoluţia
globală a mediului prin efectele sale cumulative. Utilizarea terenurilor are o influenţă
directă asupra climatului, asupra ciclului hidrologic şi asupra ciclurilor biogeografice.
Extinderea agrosistemelor şi despăduririle determină şi reducerea biodiversităţii prin
dispariţia unor specii şi micşorarea diversităţii genetice. Ratele de extincţie a speciilor
sunt apreciate a fi de 1 000 până la 10 000 de ori mai mari decât înaintea intervenţiei
umane. Transformarea terenurilor cu vegetaţie naturală în agrosisteme, în ultimii 150 de
ani, a determinat un flux net de dioxid de carbon în atmosferă aproximativ egal cu
cantitatea netă eliberată în aceeaşi perioadă prin arderea combustibililor fosili. În acelaşi
timp, oxidul de azot, rezultat în urma înlocuirii vegetaţiei naturale prin culturi, a
reprezentat sursa umană cea mai importantă care a contribuit la accentuarea efectului de
seră.
Prin extinderea culturii orezului în Asia de Sud-Est se înregistrează o creşterte
semnificativă a cantităţii de gaz metan eliberate în atmosferă. Intensificarea eroziunii
solului ca urmare a activităţilor antropice distruge anual productivitatea a 60 000 –
70 000 km2 şi are drept consecinţă extinderea terenurilor agricole pe versanţi în
detrimentul pădurilor şi al pajiştilor.
Fenomenele de defrişare sunt intensificate prin păşunat, desţelenirea terenurilor şi
prin distrugerea vegetaţiei lemnoase în regiunile semideşertice cu ecosisteme extrem de
fragile.

BIBLIOGRAFIE
Bălteanu D. (1993), Dimensiunea umană a modificărilor globale a mediului. Repere
Geografice, Terra nr. 1-4, Bucureşti
Bălteanu, D., Popescu, Claudia (1996), Dezvoltarea durabilă în context geografic est-
european, Terra XXVI - XXVII
Bălteanu, D., (2002), Cercetarea geografică şi dezvoltarea durabilă, Revista
Geografică, T.VIII
IPCC (2001a), Climate change 2001: The scientific basis, Contribution of Working
Group I to the Third Assessment Report of the Intergovernmental Panel on
Climate Change, Houghton JT, Ding Y, Griggs DJ, Noguer M, van der Linden PJ,
Dai X, Maskell K, Johnson CA (eds), Cambridge University Press, Cambridge and
New York.
Morse, S., McNamara, N., Acholo, M., Okwoli, B. (2001), Sustainability, Indicators:
The problem of integration, Sustainable Development, J.Wiley, Chichester.
Moss, R.H. (1992), Research on Global Change and its Human Dimensions, Global
Change Newsletter, 9, Stockholm.
Serageldin, I. (1995), Sustainability and the Wealth of Nations: First Steps in an
Ongoing Journey, Draft, Third Annual World Bank Conference on
Environmentally Sustainable Development, Washington D.C.
* * * (1990), Research Strategies for the U.S., Global Change Research Program,
National Academy Press, Washington D.C.
*** (1997), A synthesis of GCTE and related research, IGBP Science, no. 1.

120
*** (2002) A European Union Strategy for Sustainable Development, European
Commission
*** (2002), World Summit on Sustainable Development in Johannesburg, South Africa
from 2 – 4 September 2002

ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE
1. Care sunt etapele de globalizare a activităţilor antropice?
2. Menţionaţi caracteristicile perioadei antropocene.
2. Prin ce se particularizează la nivel spaţial modificările mediului?

SINTEZĂ A NOŢIUNILOR ŞI TERMENILOR IMPORTANŢI

Relaţii om-mediu; presiune antropică; etape de globalizare; Perioda Antropocenă

121