Ambreiajul

1. Introducere

Ambreiajul este ansamblul care se plasează între motor şi cutia de viteze, separând cinematic
motorul de transmisie, fiind asamblat în vecinătatea volantului cu care este compatibil în
dimensiuni.
Ambreiajul este inclus în transmisia autovehiculului cu scopul compensării principalelor
dezavantaje ale motorului cu ardere internă, care constau în:
- Imposibilitatea pornirii sub sarcină;
- Existenţa unei zone de funcţionare instabilă;
- Imposibilitatea inversării sensului de rotaţie al arborelui cotit;
- Mersul neuniform al arborelui cotit.

Figura 1.1 Ambreiaj mecanic

1.1. Rolul şi cerinţele impuse ambreiajului

Orice șofer știe că pedala de ambreiaj îi permite plecarea lină de pe loc și schimbarea vitezelor.
Ce se întîmplă însă dincolo de pedală, din ce este alcătuit și cum funcționează ambreiajul, rămîne
pentru mulți un mister total. De fapt, în cazul cutiilor de viteze manuale (nu automate), pedala de
ambreiaj acționează, prin intermediul unui cablu, tijă sau prin intermediul unui sistem hidraulic, un
mecanism situat între cutia de viteze și motor, ansamblu compus din volantă, discul de ambreiaj care
are pe ambele fețe un material de fricțiune (ferodouri), placă de presiune și rulmentul de presiune.

4
 Tipul, construcția și particularitățile de funcționare ale ambreiajului și ale sistemului de
acționare, sunt elemente de mare importanță în realizarea unei demaraj puternic, condiție absolut
necesară pentru automobilele moderne și pentru posibilitățile actuale de deplasare. Prin intermediul
ambreiajului, mișcarea de rotație a motorului este trimisă cutiei de viteze și de aici, roților motrice.
Cât timp pedala nu este apăsată (ambreiere), placa de presiune presează ca într-un sandwich discul
de ambreiaj de volantă atașată de axul principal al motorului, arborele cotit. Când se apăsă pedală de
ambreiaj (debreiere), placa de presiune nu mai presează discul de ambreiaj pe volantă; în această
situație, mișcarea de rotație a motorului nu se mai transmite cutiei de viteze și astfel pot fi schimbate
treptele de viteză. În momentul decuplării (debreiere), discul de ambreiaj are în continuare o mișcare
de rotație, mai mică însă decât cea a plăcii de presiune și a volantei. Această diferență de rotație este
suplinită de rulmentul de presiune, solicitat doar în timpul debreierii. Astfel, ambreiajul este primul
sistem care permite trecerea progresivă a rotației și a puterii motorului către cutia de viteze,
permițînd pornirea lentă de pe loc a mașinii. Tot ambreiajul protejează motorul și transmisia de
șocurile puternice și periculoase pentru piesele aflate în mișcare. De exemplu, la o frânare bruscă,
atunci când șoferul nu mai are timp să apese și pedală de ambreiaj, discul de ambreiaj patinează pe
placa de presiune și pe volantă, evitând astfel ruperea arborelui cotit al motorului sau a transmisiei.
Debreierea (apăsarea pedalei) se face întotdeauna brusc, fără nici un inconvenient, pe cînd
ambreierea (cuplarea) la pornirea de pe loc sau după schimbarea treptelor de viteză, trebuie să fie
progresivă, pentru a nu smuci sau „cala” motorul. Ambreiajul face parte din transmisia
automobilului și este intercalat între motor și cutia de viteze, reprezentând organul de transmitere a
momentului de la arborele cotit al motorului la cutia de viteze.

Ambreiajul servește la cuplarea și decuplarea transmisiei automobilului de motor.

Decuplarea este necesară la oprirea și frânarea totală a automobilului sau la schimbarea treptelor de
viteze, iar cuplarea este necesară la pornirea din loc și după schimbarea vitezelor. Prin decuplarea
transmisiei de motor, roțile dințate din cutia de viteze nu se mai află sub sarcină și cuplarea lor se
poate face fără eforturi mari între dinți. În caz contrar, schimbarea treptelor de viteză este aproape
imposibilă, funcționarea cutiei de viteze fiind însoțită de zgomot puternic, uzură dinților este
deosebit de mare și poate avea loc chiar distrugerea lor. Cuplarea lină a arborelui primar al cutiei de
viteze cu arborele cotit al motorului, care are o turație ridicată, asigură creșterea treptată și fără
șocuri a sarcinii la dinții roților dințate și la piesele transmisiei, fapt care micșorează uzură și elimină
posibilitatea ruperii lor.

5
 Ambreiajul face parte din transmisia automobilului și este intercalat îintre motor și cutia de
viteze, reprezentând organul de transmitere a momentului de la arborele cotit al motorului la cutia
de viteze.

Cerințele principale impuse ambreiajelor automobilelor sunt următoarele: la decuplare, să

izoleze rapid și complet motorul de transmisie, pentru a face posibilă schimbarea vitezelor fără
șocuri; să decupleze cu eforturi minime din partea conducătorului, fără a se obține însă o cursă la
pedală mai mare de 120...200 mm (forța la pedală necesară declupari nu trebuie să depășească 150 N
la autoturisme și 250 N la autocamioane și autobuze); la cuplare, să îmbine lin motorul cu
transmisia, pentru a evita pornirea bruscă din loc în loc a automobilului și șocurile în mecanismele
transmisiei; în stare cuplată, să asigure o îmbinare perfectă între motor și transmisie, fără patinare;
elementele conduse ale ambreiajului să aibă momente de inerție cât mai reduse pentru micșorarea
sarcinilor dinamice în transmisie; să aibă o funcționare sigură și de lungă durată; acționarea să fie
simplă și ușoară; regimul termic să aibă valori reduse și să permită o bună transmitere a căldurii în
mediul înconjurător, iar construcția să fie simplă și tehnologică.

Performanțele și calitățile dinamice ale automobilului sunt puternic influențate de capacitatea

de demarare a acestuia, care poate fi apreciată cu ajutorul unor indici ca: accelerația, timpul și
spațiul de demaraj. Procesul demarajului depinde de modul de cuplare al ambreiajului precum și de
cantitatea de combustibil admisă în cilindrii motorului.

Ambreiajul este inclus în transmisia automobilelor în scopul compensării principalelor

dezavantaje ale motorului cu ardere internă care sunt caracterizate de imposibilitatea pornirii sub
sarcină, existența unei zone de funcționare instabilă și mersul neuniform. Ambreiajul servește la
decuplarea temporară și la cuplarea progresivă a motorului cu transmisia. Decuplarea și cuplarea
motorului de transmisie sunt necesare la pornirea din loc a automobilului și în timpul mersului
pentru schimbarea treptelor de viteze. Ambreiajul servește, în același timp, la protejarea
suprasarcinii a celorlalte organe ale transmisiei.

6
 1.2. Clasificarea ambreiajelor
Clasificarea ambreiajelor utilizate în construcţia de autovehicule se realizează după modul de
acţionare şi după modul de transmitere a momentului motor.
a) După modelul de acţionare ambreiajele se împart în:
 Ambreiaje neautomate (puse în funcţiune de forţa musculară a conducătorului
auto prin acţionarea mecanică sau hidraulică)
 Ambreiaje automate, acţionate hidraulic, pneumatic, electric sau vacuumatic,
în funcţie de poziţia pedalei de acceleraţie, turaţia sau sarcina motorului sau
de poziţia pârghiei de schimbare a treptelor de viteză
b) După modul de transmitere a momentului motor de la parte conducătoare la partea
condusă se împart în:
 Mecanice cu fricțiune, care realizează transmiterea momentului motor prin
frecarea dintre părţile conducătoare şi cele conduse ale ambreiajului
 Hidraulice, care transmit momentul motor prin intermediul unui lichid
 Electromagnetice, care realizează transmiterea momentului motor prin
interacţiunea câmpurilor electromagnetice ale părţilor conducătoare şi
conduse
 Combinate
Ambreiajele mecanice se clasifică după mai multe criterii, şi anume:
a) După forma suprafeţei de frecare şi direcţia de aplicare a forţei de apăsare, se deosebesc:
 Ambreiaje cu discuri (forţă axială)
 Ambreiaje cu tamburi (forţă radială)
 Ambreiaje cu conuri (forţă radial-axială)
b) După modul de realizare a forţei de apăsare, există:
 Ambreiaje cu arcuri
 Ambreiaje cu pârghii
 Ambreiaje electromagnetice, ambreiaje hidrostatice cu apăsare hidraulică,
ambreiaje semicentrifuge, ambreiaje centrifuge
c) După construcţia mecanismului de presiune, se deosebesc:
 Ambreiaje norma cuplate
 Ambreiaje facultativ cuplate
d) După natura frecării pot fi:

7
  Ambreiaje cu frecare uscată
 Ambreiaje cu frecare umedă
e) După modelul de distribuţie a puterii de transmisie, se deosebesc:
 Ambreiaje cu un singur sens (simple)
 Ambreiaje cu două sensuri (duble)

Ambreiaje mecanice

Ambreiaj mecanic cuplat Ambreiaj mecanic decuplat

Figura 1.2 Ambreiaj mecanic

8
 Funcționarea ambreiajului mecanic se bazează pe forțele de frecare care apar între două sau
mai multe perechi de suprafețe sub acțiunea unei forțe de apăsare. Părțile componente ale unui
ambreiaj sunt grupate astfel: partea conducătoare; partea condusă; mecanismul de acționare. Partea
conducătoare a ambreiajului este solidară la rotație cu volantul motorului, iar partea condusă cu
arborele ambreiajului. Pe volantul motorului este apăsat discul condus de către discul de presiune
datorită forței dezvoltate de arcuri. Discul condus se poate deplasa axial pe canelurile arborelui
ambreiajului. Discul de presiune este solidar la rotație cu volantul prin intermediul carcasei. Partea
conducătoare a ambreiajului este formată din: volantul, discul de presiune, carcasă și arcurile de
presiune. Partea condusă se compune din: discul condus cu garniturile de frecare și arborele
ambreiajului. Prin frecarea ce ia naștere între suprafețele de contact ale volantului și discul de
presiune pe de o parte și suprafețele discului condus pe de altă parte, momentul motor este transmis
arborelui primar al cutiei de viteză și mai departe, prin celelalte organe ale transmisiei, la roțile
motoare. Dacă se apăsa asupra pedalei mecanismului de comandă al ambreiajului, forța se transmite
prin pârghia cu furcă la manșonul discului de presiune și învingând forța dezvoltată de arcuri,
depărtează discul de frecare, iar momentul motor nu se transmite mai departe; această este poziția
decuplat a ambreiajului. Cuplarea din nou a ambreiajului se realizează prin eliberarea lină a pedalei,
după care arcurile vor apăsa din nou discul de presiune pe discul condus, iar acesta din urmă pe
volant. Atâta timp cât între suprafețele de frecare ale discurilor și volantului nu există o apăsare
mare, forța de frecare care ia naștere între aceste suprafețe va fi mică. În acest caz, ambreiajul nu va
putea transmite întregul moment motor și în consecință, va există o alunecare între volant și discul
condus, motiv pentru care discul va avea o turație mai mică. Această este perioadă de patinare a
ambreiajului. În această situație se va transmite prin ambreiaj numai o parte din momentul motor. În
perioadă de patinare a ambreiajului, o parte din energia mecanică se transformă în energie termică,
iar ambreiajul se încălzește, producând uzură mai rapidă a garniturilor de frecare ale discului
condus. La eliberarea completă a pedalei ambreiajului, forță de apăsare dezvoltată de arcuri este
suficient de mare pentru ase transmite în întregime momentul motor.

Ambreiajele macanice utilizate la automobile se clasifica după mai multe criterii. După
formă geometrică a suprafețelor de frecare, ambreiajele pot fi: cu discuri, cu saboți și cu conuri.
După numărul arcurilor de presiune și modul de dispunere a lor, ambreiajele pot fi: cu mai multe
arcuri dispuse periferic și cu un singur arc central. După numărul discurilor conduse, ambreiajele pot
fiu: cu un disc, cu două discuri și cu mai multe discuri. După modul de obținere a forței de apăsare,

9
ambreiajele pot fi: simple, semicentrifuge și centrifuge. După condițiile de lucru ale suprafețelor de
frecare, ambreiajele pot fi: uscate sau în ulei. După tipul mecanismului de comandă, ambreiajele pot
fi cu comandă: mecanică, hidraulică, cu servomecanism și automată. După modul de realizare a
debreierii, ambreiajele pot fi: cu debreire manuală, semiautomata, automată.

Ambreiajele hidrodinamice

Figura 1.3 Ambreiaj hidrodinamic

Ambreiajele hidrodinamice lucrează după principiul mașinilor hidraulice rotative și constă în

asocierea unei pompe centrifuge și a unei turbine într-un singur agregat, folosind că agent de
transmisie un lichid. Ambreiajele hidrodinamice se folosesc la unele tipuri de automobile moderne
datorită unor avantaje: demarare mai lină a automobilului, deplasarea în priză directă la viteze foarte
reduse. Ambreiajul hidrodinamic este format dintr-un rotor-pompă, montat pe arborele motor în
locul volantului și din rotor-turbină, montat pe arborele condus. Cele două componente au la partea
exterioară palete radiale plane. Întregul ansamblu este închis într-o carcasă etanșă, umplută în
proporție de 85% cu ulei mineral pentru turbine. În momentul care motorul începe să funcționeze, va
antrena și rotorul pompă iar uleiul care se găsește între paletele sale sub acțiunea forței centrifuge,

10
este împins către periferie și obligat să circule în sensul săgeții, adică uleiul va trece din rotor-pompă
în rotor-turbină și apăsând asupra paletelor lui în mișcare. La demarare când automobilului încă nu
este în mișcare, turația rotorului-turbină este zero. La o viteză a rotorului a€€turbina egală cu a
rotorului-pompă articolele nu va mai circulă, deoarece cele două forțe centrifuge vor fi egale.
Particulele vor trece din rotorul pompă în rotorul-turbină numai în cazul în care rotorul turbină se va
roti mai încet decât rotorul pompă. Existența alunecării face ca, în toate cazurile, ambreiajul
hidodinamic să transmită un moment oarecare la sistemul de rulare al automobilului și să nu fie
posibilă niciodată o decuplare completă a motorului de transmisie, iar schimbarea treptelor de viteză
să fi anevoioasă. Din acest motiv, la automobilele cu cutii de viteză în trepte, ambreiajul
hidrodinamic se utilizează împreună cu un ambreiaj mecanic auxiliar, care să asigure o declupare
completă între motor și transmisie. Utilizarea ambreiajului hidrodinamic fără ambreiajul mecanic
este permisă numai la automobilele echipate cu cutii de viteze planetare, la care schimbarea treptelor
de viteză se face prin frânarea unor elemente ale transmisiei planetare. Ambreiajele hidrodinamice
prezintă următoarele avantaje: conferă automobilului o demarare mai lină; permit deplasarea în priză
directă cu viteză redusă; amortizează oscilațiile de răsucire. Ambreiajele hidrodinamice pot fi cu
prag fix, cu prag mobil sau cu cameră de colectare.

Ambreiajele electromagnetice

Figura 1.4 Ambreiaj electromagnetic

11
 Pentru ușurarea conducerii automobilelor a luat extindere în ultimul timp o dată cu folosirea
cutiilor de viteze hidrodinamice, utilizarea ambreiajelor cu comandă automată. Dintre acestea fac
parte și ambreiajele electromagnetice, a căror construcție poate să difere în funcție de modul în care
se realizează legătură dintre partea condusă și partea conducătoare și anume:

- ambreiajele cu umplere magnetică, la care solidarizarea părții conduse cu cea conducătoare

se realizează prin magnetizarea pulberii, care umple cavitatea interioară a ambreiajului;

- ambreiajele fără pulbere magnetică, la care forța de cuplare este dată de un electromagnet
alimentat de o sursă de curent a automobilului.

În ambreiajele din primă categorie, corpul de lucru îl constituie pulberea magnetică de fier,
care se află într-un spațiu inelar. Acest spațiu care leagă partea conducătoare a ambreiajului de cea
condusă se află dispus între polii unor electromagneți. Prin conectarea înfășurări de excitație,
alimentată de curentul furnizat de bateria de acumulatoare, particulele de pulbere se concentrează
de-a lungul liniilor de forță magnetice, formând niște lanțuri magnetice care rigidizează pulberea
transformând-o într-un corp solid. La un ambreiaj pulbere magnetică sistemul de cuplare este este
încorporat în volant, executat din oțel și constituind împreună cu discul circuitul magnetic al
ambreiajului. Între peretele interior al volantului și degajarea discului este dispusă bobina de
excitație, alimentată cu curent electric al motorului, cu care este cuplată prin intermediul inelului de
contact. Acest inel este protejat de capacul izolator pe care se află montată și peria din cupru grafiat.
Între peretele interior al volantului și discul solidar cu el este realizat un spațiu de lucru în care se
dispune marginea superioară a elementului condus executat din plăci subțiri din tablă de hotel și care
prin intermediul butucului sau canelat, este montat pe arborele primar al cutie de viteze. Pulberea
magnetică este menținută în spațiul de lucru cu ajutorul garniturilor de protecție al bucșei. Capătul
canelat al arborelui primar este sprijinit de de rulment. Periferia volantului este prevăzută cu coroană
dințată cu care se angrenează pinionul motorului electric de pornire. Ca pulbere magnetică se
folosește, în general fierul carbonic. Momentul motor transmis de ambreiaj poate fi reglat progresiv ,
în funcție de intensitatea curentului electric care circulă prin bobina de excitație. Astfel la mersul în
gol a motorului, tensiunea generatorului de curent este insuficiență, iar curentul care pătrunde în
bobina de excitație are o valoare mică ceea ce face că ambreiajul să rămână decupat. Pe măsură ce
turația motorului crește, se mărește și tensiunea generatorului, iar ambreiajul se cuplează lin.
Calitățile de cuplare lină nu se modifică timp îndelungat în exploatare; nefiind nevoie de reglarea

12
jocurilor, solicitările dinamice ale transmisiei rămân reduse în acest fel. De asemenea neexistînd
frecări ale părților de cuplare, uzură acestui ambreiaj este redusă. Principalul incovenient al
ambreiajelor de acest tip este momentul de inerție mare al elementului condus fapt ce face dificilă
schimbarea vitezelor. Acest dezavantaj poate fi înlăturat prin utilizarea unui disc condus subțire cu
moment de inerție mic. O altă dificultate o reprezintă menținerea pe perioadă îndelungată a
proprietăților feromagnetice și anticorozive ale pulberii. La ambreiajele electromagnetice fără
pulbere efectul de cuplare se obține prin unirea volantului cu discul condus montat pe arborele
primar al cutiei de viteze pe ale cărui caneluri se deplasează. Într-un locaș circular, prevăzut în
miezul de fier, se află bobina de excitație, alimentată cu curent electric prin contactul glisant. La
trecerea curentului prin bobina de excitație ia naștere un câmp electromagnetic, datorită căruia
indusul este atras către miez, învingând tensiunea arcului. Prin frecarea inițială, la începutul cuplării
și apoi prin unirea volantului cu indusul, momentul motor se transmite cutiei de viteze. Când
curentul electric este întrerupt, câmpul electromagnetic dispare, indusul va fi îndepărtat de miez
împins de arc iar ambreiajul se declupeaza motorul de cutia de viteze. Deși construcția acestui
ambreiaj este simplă are dezavantajul unei uzuri rapide, datorită faptului că atât miezul cât și indusul
magnetic se execută din oțel moale. De asemenea inerția mare a discului condus, care determină o
schimbare greoaie a treptelor de viteză, constituie un alt dezavantaj al acestei construcții. Pentru a
înlătura acest neajuns, cât și pentru amărî rezistentă la uzură a suprafețelor de frecare se utilizează
soluția în care discul condus este ușor presat între volant și disc care sunt executate din oțel moale.
Masa discului condus fiind mică, magnetismul remanent este și el mic iar la decuparea ambreiajului,
acesta este convins de arcurile lamelare fixate pe disc. Totuși, cea mai eficientă metodă de mărire a
rezistenței la uzură a suprafețelor de frecare constă în utilizarea garniturilor de fricțiune, pe bază de
azbest sau din materiale metaloceramice. În acest caz, însă adaosul necesar pentru uzură garniturilor
de fricțiune duce la apariția unui joc mai mare între miez și indus. Prezența aerului în acest spațiu
mărește mult rezistentă magnetică a sistemului și duce la creșterea dimensiunilor și greutății
ambreiajului.

13
 Ambreiajele combinate

Figura 1.5 Ambreiaj combinat

La unele autoturisme moderne, se utilizează ambreiajele combinate, care permit

automatizarea acționarii lor. Cele mai răspândite ambreiaje combinate sunt cele cele hidraulic-
mecanic și electromagnetic-mecanic. Ambreiajele combinate pot fi mecano-centrifugale, mecano-
hidraulice sau mecano-electromagnetice. Ambreiajul combinat hidrodinamic-mecanic utilizează la
pornire ambreiajul hidrodinamic, iar la schimbarea treptelor de viteze un ambreiaj mecanic simplu
cu discuri, montat pe canelurile exterioare ale arborelui tubular al turbinei.

Din punct de vedere al modului de acționare, ambreiajele de automobile se împart în:

ambreiaje neautomate, puse în funcțiune de forța musculară a conducătorului (sistemul de acționare
al ambreiajului poate fi prevăzut cu un servomecanism de tip mecanic, hidraulic sau pneumatic, care
reduce efortul depus de conducător) prin acționare mecanică, hidraulica sau pneumatică; ambreiaje
automate, acționate hidraulic, pneumatic, electric sau vacuumatic, în funcție de poziția pedalei
acceleratorului, turația și sarcină motorului sau poziția pârghiei de schimbare a treptelor de viteză.

14
 1.3. Variante constructive
Ambreiajul monodisc simplu cu arcuri periferice

Figura 1.11 Ambreiajul monodisc simplu cu arcuri periferice

1- arbore cotit; 2- discul de ambreiaj; 3- volant; 4- şurub de fixare; 5- disc de presiune; 6- carcasă
ambreiaj; 7- pârghie de debreiere; 8- manșon; 9- arborele ambreiajului; 10 - arc.

Organele conducătoare ale ambreiajului sunt: volantul 2, carcasa 9, discul de presiune 6,

arcurile de presiune 20 și pârghiile de decuplare 12. Discul de presiune 6 este solidar la rotație cu
volantul prin intermediul carcasei și se poate deplasa axial. Arcurile de presiune 20, care realizează
forța de apăsare, sunt așezate între discul de presiune și carcasa ambreiajului. Pârghiile de decuplare
12 sunt prevăzute cu două puncte de articulație cu rulmenți cu role-ace: 7 în discul de presiune și 8
pe carcasa. Pârghiile de decuplare sunt articulate cu carcasa ambreiajului prin furcile 11 prevăzute
cu piulițe de reglaj. Capetele interioare ale pârghiilor de debreiere nu sunt apăsate direct de
rulmentul de presiune 13, ci prin intermediul inelului de debreiere 23, fixat cu arcurile de prindere
10 pe pârghiile de debreiere. Organele conduse ale ambreiajului cuprind: discul condus 5 și arborele
ambreiajului 1. Discul condus 5 are posibilitatea să se deplaseze axial pe arborele ambreiajului
prevăzut cu caneluri, la fel ca și butucul discului. Pe discul condus sunt fixate prin nituri două
garnituri de frecare 4 ce au un coeficient de frecare mare. Discul condus al ambreiajului este
prevăzut cu arcurile 3 (elemente elastice care contribuie și la o cuplare progresivă) și cu garniturile

18
de frecare 24 dispuse între discul propriu-zis și flanșa butucului în scopul amortizarii oscilatiilor de
torsiune. Când ambreiajul este cuplat, între rulmentul de presiune și inelul dispus pe capetele
interioare ale pârghiilor de decuplare este necesar să existe un joc de 2...4 mm. Acest joc permite o
cuplare sigură a ambreiajului atunci când garniturile sunt uzate. De asemenea, acest joc mai permite
ca rulmentul de presiune să nu se rotească în timpul cât ambreiajul este cuplat, reducând prin aceasta
uzura lui.

Ambreiajul monodisc cu arc central tip diafragmă

La unele tipuri de ambreiaje, rolul arcurilor de presiune este îndeplinit de un arc central sub
formă de diafragmă, format dintr-un disc de hotel subțire, prevăzut cu tăieturi radiale. Acest arc este
concav și îndeplinește atât rolul arcurilor periferice cât și pe cel al pârghiilor de declupare.
La ambreiajul monodisc utilizat la autoturismul Dacia 1300, arcul tip diafragma este montat
în carcasă cu ajutorul știfturilor. Pe știfturi, pe ambele părti ale diafragmei, se află inelele .
Când ambreiajul este cuplat, arcul tip diafragma se reazem〠în carcasă prin prin
intermediul inelului și datorită formei sale concave, apasăƒ asupra discului de presiune iar acesta la
rândul sau asupra discului condus și volantului.
La declupare, mișcarea se transmite, de la pedală ambreiajului, prin prin mecanismul de
comandă, la rulmentul de presiune, care se deplaseaz〠spre stânga și apas〠asupra părții
interioare a diafragmei se va deplasa deci spre dreaptă. În felul acesta, discul condus nu mai este
apăsat pe volant de către discul de presiune ia legătura dintre motor și cutia de viteză se va întrerupe.

Figura 1.12 Construcţia şi funcţionarea ambreiajului cu arc diafragmă

19
1- arbore cotit; 2- discul de ambreiaj; 3- volant; 4- şurub de fixare; 5- disc de presiune; 6- carcasă
ambreiaj; 7- reazem; 8- arc diafragmă; 9- arborele ambreiajului.

Figura 1.13 Ambreiajul cu arc central

1- carter ambreiaj; 2- volant; 3- şurub de fixare; 4- garnituri de fricţiune; 5- butuc-disc condus; 6-
rulment de presiune; 7- carter cutie do viteze; 8- arbore ambreiaj; 9- semering; 10- bucşă de
ghidare; 11- furcă ambreiaj; 12- cablu flexibil; 13- arc de readucere; 14- disc de presiune; 15- arc
central tip diafragmă; 16- arbore cotit; 17- semering; 18- disc condus.

În poziţia ambreiaj cuplat, discul de presiune 14 apasă discul condus 5 pe suprafaţa

volantului 2, asigurând astfel transmiterea momentului motor la cutia de viteze.
Prin apăsarea pedalei ambreiajului, cablul flexibil 12 acţionează furca 11, care, prin
intermediul rulmentului de presiune 6, apasă asupra părţii interioare a diafragmei 15, astfel încât
zona exterioară a acesteia eliberează discul de presiune. Aceasta este poziţia ambreiaj decuplat.
Avantajele acestui tip de ambreiaj sunt:
-asigură o presiune uniformă şi constantă asupra discului de presiune (nu are tendinţa să
patineze când garniturile sunt uzate);

20
 -are dimensiuni de gabarit şi greutate mai mică, comparativ cu alte tipuri de ambreiaje;
-forţa necesară decuplării este mai mică decât în cazul ambreiajului cu arcuri elicoidale;
-asigură o cuplare mai lină datorită elasticităţii mari a lamelelor arcului de diafragmă.

2. Prezentarea soluției constructive adoptate

2.1. Funcționare

Figura 2.1 Construcţia şi funcţionarea ambreiajului cu arc diafragmă

1- arbore cotit; 2- discul de ambreiaj; 3- volant; 4- şurub de fixare; 5- disc de presiune; 6- carcasă
ambreiaj; 7- reazem; 8- arc diafragmă; 9- arborele ambreiajului.

În stare liberă, arcul diafragmă are o formă tronconică, iar la montare în ambreiaj el este
deformat în raport cu inelul exterior şi apasă cu partea exterioară pe discul de presiune. La decuplare
se deformează în raport de inelul interior, iar partea lui exterioară se deplasează spre dreapta
împreună cu discul 5.

21
 4. Reglare. Întreținere. Reparare. NTSM

4.1. Reglare
O reglare corespunzătoare a ambreiajului asigură funcţionarea acestuia fără patinare atunci
când pedala este liberă şi de asemenea decuplarea completă a acestuia la apăsarea pedalei cu
întreaga cursă.
La majoritatea ambreiajelor, reglarea constă în respectarea jocului prescris între rulmentul de
presiune şi capetele pârghiilor de decuplare, joc care se asigură prin reglarea cursei libere a pedalei.
Un joc prea mare conduce la decuplarea incompletă a ambreiajului datorită cărui fapt
schimbarea treptelor de viteză se face anevoios şi cu zgomot, iar garniturile de fricţiune se uzează
prematur.
Un joc prea mic duce la accentuarea uzurii rulmentului de presiune şi a capetelor pârghiilor
de decuplare şi reduce forţa de apăsare a arcurilor de presiune asupra discurilor.
Reglarea ambreiajului echipat cu mecanism de comandă mecanică se face prin modificarea
lungimii tijei care transmite mişcarea de la pedala la furca de decuplare. Această modificare de
lungime se face prin înşurubarea sau deşurubarea bucşei de reglaj care apoi este asigurată în poziţia
respectivă printr-o contrapiuliţă. Prin mărirea lungimii de lucru a tijei se micşorează cursa liberă a
pedalei, deci şi jocul dintre rulmentul de presiune şi pârghiile de decuplare.
Limitarea cursei pedalei se face cu ajutorul şurubului limitator.

4.2. Întreținere
Lucrările de întreţinere se referă în special la verificarea funcţionării ambreiajului, a
nivelului lichidului din rezervorul de egalizare, a fixării pieselor componente şi a eventualelor
scurgeri de lichid la îmbinări, precum şi în aerisirea şi reglarea ambreiajului.
Verificarea funcţionării ambreiajului este o operaţie deosebit de importantă şi constă din
apăsarea pedalei de acţionare şi cuplarea din mers a vitezei a doua. Dacă schimbarea se face fără
zgomot şi cu uşurinţă, atunci ambreiajul decuplează bine.
Patinarea ambreiajului se pune în evidenţă prin cuplarea prizei directe şi acţionarea frânei de
staţionare, respectiv mărirea turaţiei motorului până la 1800 rot/min şi eliberarea treptată a pedalei
de acţionare. Dacă turaţia motorului are tendinţa de scădere, ambreiajul nu patinează şi nu necesită
reglări sau reparaţii.

31
 Ungerea ambreiajului se face odată cu gresarea autovehiculului şi cuprinde operaţii de
gresare a articulaţiilor mecanismului de acţionare şi a rulmentului de presiune. Lateral, în stânga, pe
carcasa exterioară a ambreiajului, se află fixat capătul cu gresor al racordului de ungere de la
rulmentul depresiune. Neglijarea acestei operaţii atrage după sine griparea rulmentului.
Verificarea fixării pieselor componente ale ambreiajului şi tensionarea corespunzătoare a
arcurilor rapel de la pedala de acţionare şi cilindrul receptor se face cu ocazia reviziilor tehnice.
Controlul nivelului lichidului din rezervorul de egalizare se face zilnic, lichidul trebuind să
reprezinte 3/4 din volumul rezervorului. Scăderea repetată a nivelului indică scurgeri de lichid, care
apar, de obicei, la pompa ambreiajului şi cilindrul receptor. Remedierea defecţiunilor constă în înlo-
cuirea garniturilor de etanşare şi a arcurilor.
Înlocuirea garniturilor de etanşare la pompa ambreiajului se face numai în stare demontată de
pe autobuz. Se desface conducta de refulare a lichidului şi cea de legătură cu rezervorul de
compensare, astupându-se cu un dop, pentru a nu se scurge lichidul; apoi se desfac şuruburile de
fixare de pe suport.
Pentru demontarea pompei se îndepărtează siguranţa de fixare, pistonaşul, garnitura şi arcul
de compresie, piesele de metal spălându-se în motorină. Se înlocuiesc garniturile defecte, după care
pompa se asamblează, în ordinea inversă demontării.
Înlocuirea garniturilor de etanşare de la cilindrul receptor este posibilă şi în stare montată pe
autobuz.
Orice lucrare de demontare a mecanismului de acţionare hidraulic obligă la executarea
aerisirii pompei ambreiajului şi cilindrului receptor, după ce, în prealabil, s-a completat lichidul din
rezervorul de compensare.
Jocurile din mecanismul de acţionare - materializate prin cursa liberă a pedalei şi a furcii de
debreiere - sunt necesare pentru asigurarea cuplării normale, înlăturării uzurii inelului de debreiere şi
a rulmentului de presiune. În timpul funcţionării, garniturile de frecare ale discului ambreiajului se
uzează, determinând deplasarea inelului de debreiere, împreună cu capetele pârghiilor pe care este
fixat, spre interior, în acest fel modificându-se jocul (în sensul măririi) dintre rulmentul de presiune
şi inelul de debreiere. Uzarea garniturilor poate fi compensată prin reglarea periodică a ambreiajului.
Reglarea poziţiei pârghiilor de debreiere se face numai prin demontarea ambreiajului.
Pentru a putea fi uşor manevrat, pedala ambreiajului trebuie să fie (în stare neacţionată) la o
distanţă de 240...250 mm faţă de nivelul podelei şi să aibă o cursă de acţionare de 190...210 mm.

32
 Verificarea cursei de acţionare şi a cursei libere se recomandă să se facă cu ajutorul unei
rigle gradate, aşezate cu un cap pe podea.
Între tija de acţionare şi pistonul pompei ambreiajului trebuie să existe un joc de 0,5...1 mm,
căruia îi corespunde o cursă liberă, la pedală, de 3...6 mm. Reglarea jocului se realizează prin
modificarea lungimii tijei de acţionare.
Reglarea jocului b dintre rulmentul de presiune şi inelul de debreiere se realizează
modificând lungimea tijei de acţionare a cilindrului receptor astfel: îndepărtarea arcului rapel al
furcii de debreiere; slăbirea contra-piuliţei; modificarea lungimii tijei (prin rotirea piuliţei), astfel
încât aceasta să aibă o deplasare liberă de 4...5 mm, căreia îi corespunde un joc între rulmentul de
presiune şi manşonul de debreiere de 3 mm; tragerea de 8...10 ori a furcii de debreiere, după care se
recontrolează jocul; strângerea contrapiuliţei tijei.
Exploatarea ambreiajului fără arcul de readucere a furcii de debreiere sau cu acesta tensionat
necorespunzător determină griparea repetată la intervale foarte scurte a rulmentului de presiune.

4.3. Reparare
Discul de presiune poate prezenta următoarele defecte care se înlătură astfel:
-rizurile pe suprafaţa de lucru sau deformarea discului se remediază prin strunjirea
suprafeţei de lucru a discului, respectând cota minimă admisă;
-locaşul pârghiei uzate sau deteriorat se recondiţionează prin frezare la cota maximă şi
folosirea a două şaibe compensatoare (asigurate prin puncte de sudură);
-găurile pentru bolţul suportului, uzate, se recondiţionează prin alezarea locală şi
folosirea de bolţ majorat;
-suprafeţele laterale de ghidare în carcasă, uzate, se recondiţionează prin încărcare cu
sudură oxiacetilenică, urmată de ajustare prin frezare la cota nominală;
-urechile ghidajelor şi bosajelor de centrare a arcurilor sparte sau uzate se
recondiţionează prin sudarea oxiacetilenică urmată de ajustare la nivelul materialului de
bază.
La discul ambreiajului (condus) cele mai frecvente defecţiuni sunt: uzarea garniturilor de
fricţiune sau slăbirea acestora; deteriorarea găurilor pentru nituri din discul ambreiajului, precum şi
a găurilor niturilor de fixare a discului condus pe butuc; uzarea canelurilor butucului discului;
ruperea sau pierderea elasticităţii arcurilor elicoidale.

33
 Garniturile de fricţiune uzate peste limita siguranţei de funcţionare se înlocuiesc, în care scop
se efectuează următoarele operaţii: găurirea niturilor şi scoaterea garniturilor de fricţiune (operaţia
trebuie făcută cu deosebită atenţie pentru a nu deteriora găurile discului, interzicându-se
îndepărtarea garniturilor prin tăierea niturilor cu dalta, deoarece se deformează discul); aplicarea pe
disc a noilor garnituri (se prind cu o menghină de mână, se găuresc, se adâncesc); alegerea niturilor
din ţeava de cupru sau din aluminiu cu diametru de 5 mm; nituirea plăcilor pe disc (manual sau cu
presa, astfel încât capetele niturilor de pe ambele părţi să fie la 1,5 mm faţă de suprafeţele plăcilor).

Figura 4.1 Execuţia corectă a găurii în garnitura de fricţiune a discului de ambreiaj

Uzura găurilor niturilor din disc şi butuc se remediază prin mărirea diametrului la 6 mm.
Dacă ovalitatea găurilor depăşeşte 1 mm, discul se înlocuieşte, la fel procedându-se şi când
discul prezintă fisuri şi rupturi în orice poziţie.
După repararea discului se verifică următoarele: dacă contactul garniturilor de fricţiune cu
discul se realizează în aşa fel încât distanţa dintre garnituri şi disc să nu fie mai mare de 0,08 mm;
bătaia frontală să fie sub 0,3 mm la o rază de 210 mm; arcurile amortizorului de torsiune să fie
corespunzătoare şi să aibă caracteristicile indicate de fabrica constructoare.
Măsurarea bătăii frontale admisibile a discului condus se face prin prinderea acestuia în
strung sau pe un dispozitiv special. La o bătaie mai mare de 0,3 mm pe o rază de 210 mm, se
procedează la centrare numai prin presare laterală. Dacă grosimea discului, după nituire, este mai
mare de 10 mm, se va strunji la strung.
j
Deşi ambreiajul este prevăzut cu inel de debreiere, se mai pot produce avarii, care duc la
uzarea pârghiilor de debreiere, în care caz se procedează la încărcarea prin sudură şi apoi la
polizarea capetelor acestora. Când găurile pârghiilor sunt uzate, pârghiile se înlocuiesc.

34
 Încălzirea ambreiajului (din diferite motive), peste valoarea admisibilă, conduce de multe ori
la decălirea arcurilor de presiune, diminuându-se forţa de apăsare, ceea ce face ca ambreiajul să
patineze. Acest fapt impune ca la fiecare demontare arcurile să fie verificate, lungimea acestora în
stare liberă trebuind să fie de 75 mm, iar în stare tensionată de 45 mm. De asemenea, se verifică
forţa arcurilor în stare pretensionată, la lungimea de45 mm, grupându-se şi marcându-se după cum
urmează: galben (35,15...35,35 daN); verde (36,35...37,70 daN); roşu (37,70...38,85 daN).
La un ambreiaj se montează numai arcuri de aceeaşi culoare, iar acelea care nu realizează
forţele prescrise pentru lungimea respectivă se înlocuiesc.
Caracteristicile arcurilor amortizorului de torsiune sunt: lungimea liberă 25 mm, constanta arcului
53 daN/mm. Verificarea acestora se face cu un aparat pentru controlat arcuri.
Carcasa ambreiajului poate prezenta următoarele defecte care se recondiţionează după cum
urmează:
-fisurile, crăpăturile sau rupturile (care nu leagă între ele două sau mai multe ori şi au o
lungime de până la 100 mm) se înlătură limitând fisurile sau crăpăturile prin executarea
unor găuri cu Φ3 mm, la distanţa de 10...15 mm de capetele fisurilor pe o adâncime de 4-
5 mm, urmată de o sudare oxiacetilenică şi ajustare prin pilire şi frezare până la nivelul
materialului de bază;
-gaura de centrare uzată se recondiţionează prin majorare şi folosirea unui ştift de
centrare la cota corespunzătoare;
-abaterea de la planeitate a suprafeţei de aşezare mai mare de 0,08 mm se
recondiţionează prin strunjirea suprafeţei de aşezare, pe adâncimea de maxim 0,50 mm,
fără a depăşi însă cota minimă.

35