Fotodozimetrul

Fotodozimetrele servesc la măsurarea indirectă a dozelor de radiaţii, folosind

proprietatea radiaţiilor Rӧntgen de a impresiona emulsia fotografică. Densitatea
fotografică sau înnegrirea filmului depinde de durata expunerii, de intensitatea radiaţiei,
de duritatea radiaţiei şi de procesul de developare.
Pe plăcile fotografice sunt dispersate omogen, în gelatină, granulele unei
halogenuri de argint (de obicei AgBr). La trecerea unei radiaţii prin cristalele halogenurii
de Ag, ca urmare a interacţiunii ce are loc, sunt smulşi electroni din moleculele acestora.
Electronii smulşi circulă prin cristal până sunt captaţi fie de atomii unor impurităţi ale
cristalului, fie de ionii de Ag (ce se mişcă liberi prin reţea) pe care îi neutralizează,
formându-se atomi de Ag. La developare, argintul rămâne pe placa nucleară, sub formă
de puncte negre. Prin fixare, restul de AgBr de pe placă, netransformată înca în argint
metalic, se îndepărtează.
Filmele dozimetrice prezintă următoarele caracteristici:
- au densitatea mult mai mare decât a aerului, ceea ce face ca parcursul
particulelor încărcate să fie mai scurt, iar coeficientul de absorbţie a
radiaţiilor să fie mai mare;
- pot fi utilizate câteva săptămâni (în practică se utilizează pentru o
perioadă de o lună);
- necesită developare specială;
- citirea înregistrărilor se face cu aparatură optică specială.

Fotodozimetrul poate avea diferite forme (brăţări, inele, casete, etc.) dimensionate
după energia radiaţiilor pe care le înregistrează. Filmul este introdus într-o casetă ai cărei
pereţi sunt placaţi cu filtru din Al, Cu şi Pb de diferite grosimi, pentru ca absorbţia
radiaţiilor să înnegrească filmul în mod diferit, corespunzător dozei primite de către
persoana expusă profesional.