Câteva date biografice despre dumneavoastră.

Mă numesc Lucia Ioana Sucală, am absolvit Facultatea de Psihologie și Științele

Educației în cadrul Universității Babeș-Bolyai și sunt o fire veselă și energică, dar și
organizată, calități care mi-au fost de mare folos și în cei 14 ani de când îmbrățișez
meserie de educatoare la Grădinița cu P.P. „Degețica” din Cluj-Napoca unde împreună
cu „ursuleții mei iubiți” facem ca fiecare zi să conteze!

Ce v-a determinat să alegeți meseria de dascăl?

Nu știu dacă și meseria m-a ales pe mine, dar a fost dragoste la prima vedere, din
prima zi de grădiniță! Ceea ce știu cu siguranță este că mă bucur să mă număr printre
cei norocoși să practice meseria care le place! În copilărie, când eram întrebată ce mi-
aș dori să devin când voi fi mare răspundeam cu toată convingerea „învățătoare”; le-
am admirat enorm pe doamna mea educatoare, iar mai apoi pe doamna mea
învățătoare. Le mulțumesc că într-o anumită măsură au contribuit la formarea omului
care sunt astăzi! Dăruirea cu care își desfășurau activitatea zi de zi m-a determinat să
îmi doresc să devin dascăl și să dăruiesc copiilor ceea ce am primit și eu la rându-mi în
anii de școală pe langă cunoștințele transmise – iubire și empatie. Și știu sigur că nu
m-aș vedea făcând altceva!

Ce vă face să nu renunțați la această meserie?

Copiii! Iubirea pură și necondiționată pe care mi-o oferă în fiecare zi! Zâmbetele lor
sincere care fac ca fiecare zi să fie o zi bună, chiar dacă uneori, la încheierea activității
simți că ți s-au terminat „bateriile” încercând să dai tot ce ai mai bun pentru ei!
Fiecare copil este diferit, unic și special în felul său, dar toți ne amintesc zilnic că avem
nevoie de atât de puțin pentru a fi mulțumiți și fericiți! Ne dau adevărate lecții de
viață! Îmi plac provocările și cu fiecare nouă generație care intră în grădiniță descopăr
și am parte de noi provocări! Grădinița este pentru mine ca a două casă, datorită celor
care sunt în jurul meu: copii, colegele și doamna director , un om și un profesionist
desăvârșit de la care am avut multe de învățat și încă învăț!

Cât de importantă credeți că este această meserie pentru societate?

Unii dintre cei care află că sunt educatoare îmi spun că doar nu e mare lucru să mă joc
câteva ore la grădiniță cu copiii. Ei bine, pentru a mă juca acele câteva ore în fiecare
zi, actul educațional continuă și acasă în sensul în care sunt necesare multe alte ore
de proiectare și pregătire a activităților, a materialelor folosite zilnic. E nevoie de
planificări atent și riguros întocmite, revizuite periodic, de asolvirea unor cursuri de
specializare pentru a ne actualiza cu ultimele schimbări produse în sistemul
educațional și exemplele pot continua. Și toate acestea le facem punând la dispoziție
o parte din timpul nostru liber. Responsabilitatea noastră, a dascălilor este cu atât mai
mare cu cât copiii de azi reprezintă viitorul societății de mâine. Iar la grădiniță nu
lucrăm cu obiecte, ci cu suflete. E de datoria noastră să le ajutăm și să le învățăm să
„înflorească”, să progreseze mâine fiind mai buni decât au fost azi sau ieri! Și umani,
iubitori cu ei înșiși, cât și cu cei din jurul lor!
Mă bucur să constat că de la o generație la alta tot mai mulți părinți apreciază
răbdarea și dăruirea cu care practic această meserie.

Despre copiii din ziua de azi. Cum rezonați cu ei?

În opinia mea, copiii de azi se aseamănă cu copiii de ieri – se bucură de lucruri
mărunte, plâng, se joacă, au emoții pe care învață să le gestioneze etc. Diferă doar
ritmul alert în care s-a dezvoltat societatea zilelor noastre și modul în care suntem
nevoiți să ne raportăm și să facem față cerințelor acesteia. Iar primul cuvânt care mi-a
venit în minte auzind această întrebare este „provocare”. Copiii din ziua de azi au la
dispoziție o multitudine de surse și resurse pentru a se informa și a se dezvolta
armonios. Și noi, dascălii, trebuie să ținem pasul cu ei, adică să fim „pe o minte cu ei”,
să îi facem să ne simtă aproape de ei devenind partenerii lor în joc și joacă. Copiii
zilelor noastre au nevoie de atenție, au nevoie să fie ascultați, să îi facem simtă că
sunt importanți, valoroși pe un anumit segment, și pe lângă conținutul transmis, o
simplă încurajare, o mângăiere, un zâmbet, o vorbă bună fac minuni! Întotdeauna am
succes când folosesc limbajul de iubire ale copiilor!

Cât de implicați și atenti sunt copiii?

Copiii cu care lucrez eu și cei de o vârstă cu aceștia au o permanentă nevoie de
interacțiune, de dinamică. Astfel e ușor de cele mai multe ori să le captez atenția și să
îi motivez să participe activ în cadrul activităților lansând provocări adecvate
particularităților specifice vârstei lor și îmbinând secvențe statice și de mișcare,
utilizarea unor metode activ-participative în cadrul aceleiași activități. Încântarea și
plăcerea de a descoperi lucruri noi în fiecare zi se citește pe chipurile lor, dar și prin
mesaje verbale pe care mi le comunică fără ezitare și cu mult entuziasm: „Am reusit!”,
„Uite, am făcut bine?”. Implicarea lor în ceea ce privește temele abordate la grădiniță
continuă și acasă, alături de părinți.

Care este cea mai mare satisfacție a dumneavoastră în calitate de dascăl?

Cineva spunea că unii copiii sunt precum roabele, trebuie împinși, alții sunt precum
baloanele, ușor de vătămat dacă nu le mânuiești cu grijă, alții sunt precum pisicile,
mulțumiți când sunt mângâiați. Ei bine, cea mai mare satisfacție a mea e reușita
copiilor, a fiecăruia în parte și a întregii grupe! Sunt mândră să constat că la finele
celor 3 ani de grădiniță am putut să pun în valoare toți copiii din grupă sprijinindu-i să
își dezvolte aptitudinile.
O satisfacție imensă am simțit acum câțiva ani când, la începerea anului școlar, am
întâlnit, printre colegele nou venite în grădiniță, un chip familiar. Era al unei frumoase
tinere care mi-a mărturisit că în urmă cu câțiva ani buni a fost elevă într-o clasă unde
eu desfășuram practica pedagogică, i-a plăcut modul în care mi-am organizat
activitatea și și-a dorit să devină, la rândul ei, educatoare. Ce mi-aș mai putea dori? Nu
te-aștepți să fii recunoscută după ani și ani, iar acest sentiment este inegalabil pentru
un dascăl.

Care credeți că sunt cele mai importante aspecte ale educației și ce vă face să
credeți asta?
Indiferent de ciclul la care predăm fiecare dintre noi, dascălii, finalitatea educațională
este aceeași și anume formarea unui caracter integru, armonios și dezvoltarea unor
competențe care să asigure fiecărui copil, viitor adult participarea activă la viața
socială și nu numai. Prin educație contribuim la conturarea personalității copiilor, îi
învățăm să pună în practică în viața de zi cu zi informațiile, cunoștințele dobândite din
toate domeniile. Un om educat este un om greu de manipulat. Dăm viață expresiei
„cei 7 ani de acasă”.

Care credeți că este rolul unui profesor în dezvoltarea unui copil?

Pentru copii fiecare dascăl este la un moment dat un exemplu posibil de urmat!
Așadar, trebuie să avem grijă ce modele oferim copiilor întrucât aceștia își deschid
ochii, dar mai ales inima și copiază vorbele și gesturile noastre. Având în vedere
numărul de ore petrecut în fiecare zi la grădiniță unii dintre „ursuleții” mei mă strigă
uneori, din greșeală, „Mami!”. Zic eu că ar fi de dorit să fim precum „Domnul
Trandafir”, să dezvăluim copiilor din tainele vieții, iubirii de sine și a aproapelui,
respectului și prieteniei, alături de tainele cunoașterii.

Dacă ar fi în puterea d-voastră ce ați schimba în sistemul de învățământ? De ce?

Copiii sunt beneficiarii sistemului de învățământ. Mi-aș dori ca munca noastră să
devină mai eficientă. Ca mai în toate domeniile, e de înțeles că activitatea noastră
trebuie justificată, însă cu fiecare schimbare, în loc să se simplifice proceduri, simt că
lucrurile se complică fiind necesar să ne justificăm activitatea mult prea în detaliu în
mod inutil. Ca să nu mai pomenesc de multitudinea de rapoarte și hârtii ce trebuie
completate, uneori fără rost din punctul meu de vedere, ca să dea bine! Nu aceasta
este finalitatea educațională. Accentul trebuie pus cu precădere pe munca la grupă, pe
lângă cunoștințele transmise e absolut necesar să contribuim la dezvoltarea socio-
emoțională a acestor generații de copii. E nevoie de mentori pentru a sprijini cadrele
didactice debutante; constat că în ultimii ani a crescut numărul cadrelor didactice
necalificate. Suntem nevoiți să facem prea multe acte de caritate...

Ce sfat ați da tinerilor care ar dori să ajungă dascăli?

Fiecare meserie are avantajele și dezavantajele sale, însă sunt de părere că cei care
doriți să îmbrățișați meserie de dascăl trebuie să alegeți cu inima. Copiii își pun
sufletul în brațele voastre, nu-i faceți să simtă că și-ar putea pierde nădejdea și
încrederea în voi! Au nevoie ca cineva să le arate calea spre cunoaștere și mai au
nevoie de iubire, multă iubire și atenție, iar voi, așa cum am mai spus, sunteți
modelele lor! Faceți-i să simtă că a meritat votul lor de încredere!