Pag.

Richar Nixon spunea despre mass-media: În fiecare noapte, ştirile televizate şi ziarele de
diminaţă au relatat războiul bătălie după bătălie, dar cu puţin sau chiar nici un moment în care
să sublinieze scopul luptelor. Până la urmă acest lucru a inoculat impresia că ne luptăm doar
din considerente militare şi morale, fără să urmărim un obiectiv anume. Acum mai mult ca
niciodată, televiziunea a arătat cât de teribilă este suferinţa umană şi sacrificiul războiului.
Oricare ar fi fost intenţia ascunsă ale acestor relatări de război, rezultatul a fost demoralizarea
serioasă a celor de acasă, ridicând totodată problema dacă America va fi capabilă să mai lupte
în viitor în afara graniţelor cu unitatea şi puterea oferite de casă.

Pag. 4

Putem spune că reporterii şi camerele au fost decisive în încheierea acestui conflict din Vietnam.
A existat un conflict între media şi guvern stabilind cine a fost mai onest cu poporul. Relaţiile
dintre cele două în timpul războiului din Vietnam a fost conflictuale: media contrazicând
viziunea pozitivă a războiului pe care oficialii au căutat să o proiecteze. Televizorul a avut un rol
decisiv în schimbarea politicilor de război deoarece îm acel moment războiul televizat nu putea
să fie supus cenzurii sau viziunii politicului. Exemplul Vietnamului a motivat guvernul Marii
Britanii să impună control strâns asupra ştirilor despre Criza Falklands. Administraţia Regan,
având ca exemplul Vientamul a exlclus media din debutul învaziei Grenadei.

Vietnamul a coincis cu un număr de alte evenimente politice majore care au adus media în
centrul atenţiei. Primul putem spune ca a fost mişcarea de drepturi civile care s-a manifestat
foarte mult în mediul ştirilor, după au fost conflictele urbane de la sfârşitul anilor 60, apariţia
unor noi mişcari politice şi în final procesul Watergate. Astfel, creşterea importanţei media a
coincis cu aceste crize din instituţiile politice care au dus la: scăderea încrederii în guvern din
partea publicului, ataşamentul faţă de partidele politice a scăzut, iar sistemul politic american a
început o perioadă de 20 de ani în care nici un preşedinte nu a servit două mandate întregi.

Huntington spunea despre mass-media: Cea mai importantă sursă de putere a publicului în 1970,
comparând cu 1950, a fost mass-media naţională. Dezvoltarea jurnalismului de televiziune
acontribuit la slăbirea autorităţii guvernului.
Pag. 5

David Brinklez a spus într-un documentar de la sfârşitul anilor 90 : mass-media arăta poporului
american locuri şi lucruri pe care nu le vedeau înainte.

Rorul celei de-a patra puteri în stat în viziunea jurnaliştilor: se văd ca adversarii guvernului şi
puterii politice, nu în sensul unui partid ci ca o entitate care caută adevărul şi transparenţa.

Pag. 6

În anii 60 media a avut extraordinar de multă libertate în războiul din Vietnam, bucurându-se de
lipsa controlului direct din partea guvernului. A fost primul conflict în care reporterii erau
acreditaţi să acompanieze forţele militare fără să fie supuşi cenzurii. A fost primul conflict în
care jurnalişti nu s-au văzut ca nişte soldaţi cu maşini de scris care să servească efortului de
război.

În ceea ce priveşte sursa de care se folosesc jurnaliştii, spre deosebire de WWII unde se redactau
poveşti fără nici o sursă, o povestire din Vietnam era mult mai complexă. Aceasta era pregătită
atent, de multe ori relizată din surse anonime. Acest lucru a făcut ca imaginea despre jurnalist şi
cea despre efortul de război să se distanţeze una de alta, făcând totodată şi citirorul să facă
acelaşi lucru. Astfel, reporterii au tratat acest război ca pe o problemă politică, subiect al
standardelor reportajului obiectiv.

Pag. 7

În acele momente jurnalismul american s-a structurat în aşa fel, încât să se distanţeze faţă de
factorii inhibitori precum cei economic, politici, ai încărcăturilor culturale şi de solidaritate.
Media din secolul 19 şi de la începutul secolului 20 erau nişte fiefuri deţinute de aşa-numiţii
baroni ai presei care aveau conexiuni politice şi abiţii personale. În contrast, mass-media de la
sfârşitul secolului 20 este structurată în corporaţii în cadrul cărora putem găsi jurnalişti
profesionişti care sunt lipsiţi de influenţele politice. Astfel, jurnalismul a devenit o meserie
profesionalizată, independentă faţă de politic.

Pag. 9
Primii ani din timpul războiului din Vietnam, mai precis înainte de ofensiva Tet şi de schimbarea
bruscă din politica americană, dinspre esclare spre deescalare, multe ştiri erau realizate într-o
notă aprobatoare cu privire la intervenţia americană în Vietnam.

Eventual, Vietnam şi celelalte evenimente din acea perioadă au împins media înspre direcţia
separării faţa de stat. În particular au fost eliminate rămăşiţele de control ale mass-media de către
guvern. Deoarece Vietnamul a fost un război limitat în care forţele americane erau doar inviţii
guvernului Sud Vietnamez, cenzura politică în media era impracticabilă. Astfel, pentru prima
dată în secolul 20 mass-media a fost capabilă să prezinte războiul cu libertatea pe care o aveau în
ţară.

Pag. 10

La începutul conflictului, jurnaliţtii se bazau în principal pe două tipuri de surse: oficialii

guvernului, mai precis pe cei din ramura executivă şi pe soldaţii americani care au fost pe teren.
Aceştia din urmă fiind cei mai importanţi deoarece povestea lor putea să fie expusă de aceştia la
televizor, creând astfel un impact mult mai mare asupra telespectatorilor. Jurnaliştii au continuat
să se bazeze pe aceste surse de-a lungul războiului, însă acestea au început să fie din ce în ce mai
divizate, multe din ele fiind critice sau neentuziastice cu privire la politica americană. Această
diviziune au activat şi un mod diferit de a face reportaj.

Profesia de jurnalist nu are doar un set standard şi proceduri ci mai multe, fiecare fiind aplicat în
situaţii politice diferite. In situaţiile în care consensul politic apre să câştige, jurnaliştii tind să se
comporte precum membrii repsonsabili. În situaţiile de conflict politic, jurnaliştii devin mai
detaşaţi sau chiar adversari.

La început administraţia Nixon a reuşit să-i convingă pe jurnalişti să fie adevăraţi patrioţi în
sensul în care aceştia îi prezentau pe americani ca fiin băieţii buni în Vietnam. Ultimii ani ai
conflictului situaţia s-a schimbat iar oamenii presei au prezentat într-un mod mult mai negativ
relitatea de pe teren.

Pag. 11

Televiziunea a jucat un rol deosebit în conflictul din Vietnam şi s-a dezvoltat exponenţial. Până
la Vietnam nu a exista o înregistrare totală a ştirilor. Abea din 1968 când s-a creat Arhiva
Vanderbilt de Ştiri Televizate putem vorbi de o instituţionalizare a păstrării înregistrărilor.
Aproape toată istoria ştirilor televizate înainte de 1968 ar fi fost pierdută dacă nu ar fi existat
războiul din Vietnam.

Pag. 15

Situaţia din Vietnam a intrat în atenţia publicului larg pentru prima dată abea în august 1964. Pe
data de 5 august ştirea principală a New York Times era evenimentul petrecut în Golful Tonkin
în care un distrugător american a fost atacat de 3 bărci nord vietnameze. Ştirea mai informa
publicul cu privile la faptul că preşedintele Johnson a ordonat să se i-a măsuri pentru pedepsirea
vinovaţiilor.

Tot în aceaşi zi Washington Post avea pe prima pagină titluri precum Avioanele americane au
lovit Nordul Vietnamului după atacul asupra distrugătorului nostrul; Mişcarea a fost luată
pentru a împiedica alte agresiuni.

Pag. 16

În realitate aceste ştiri erau ori false ori greşite. Pentagonul a petrecut întraga după-amiază în
acea zi să primească confirmarea atacurilor, şi ar fi încercat în continuare dacă secretarul
McNamare nu ar fi dat ordinul de a pedepsi adversarul cu bombardamente.

Pag. 18

Administraţia americană a plănuit perfect toate aceste evenimente. A început în februarie când au
iniţiat un program sistematic de a creşte presiunea asupra nord vietnamezilor. Acest document
sau program includea misiuni de colectare a informaţiilor iar distrugătorul atacat făcea parte de
el. În martie, după ce administraţia primea rapoarte privind înaintarea comuniştilor în Sudul
Vietnamului, Statul Major American a început planurile pentru posibile represali şi pentru o
presiune militară graduală în zonă. În mai şi la începutul lunii iunie, planuri specifice au fost
puse la punct iar Congresul a autorizat creşterea implicării militare în Sud-Estul Asiei.

De ce au făcut asta? Nu este greu să ne dăm seama. Era an electoral, iar Johnson simţea că
trebuie să acţioneze. Astfel, momentul era perfect, navele americane sunt atacate iar preşedintele
trebuie să facă ceva. Planificat sau nu, incidentele au oferit administraţiei americane o
oportunitate preţioasă să se folosească de mândria americană şi să se implice mult mai activ în
conflict fără să nască controverse politice. Iar în acele momente, în momentul cel mai important
de după criza rachetelor din Cuba, puţini erau dispuşi să fie împotriva preşedintelui.

Pag. 20

În cazul evenimentului din Golful Tonkin, controlul informaţiilor a fost un factor important.
Jurnaliştii nu au avut acces direct la detaliile incidentului. Avea puţine informaţii despre ceea ce
se întâmpla în spatele uşilor unde se planifica pas cu pas declanşarea represaliilor militare.

Au existat informaţii preşioase care puteau să pună în dificultate administraţia americană, însă au
fost neglijate total. De exemplu, cu o zi înainte de incidentul din golf, Hanoi a protesta împotriva
atacurilor aieriene de pe teritoriul său întreprinse de Laos şi Vietnamul de Sud. Se ştia foarte bine
şi despre, mai ales că erau reportaje în Times şi la alte publicaţii, că au existat operaţiuni militare
ascunse împotriva Vietnamului de Nord, iniţiate de Vietnamul de Sud sub comanda şi suportul
Statelor Unite. Însă nici Times şi nici Washington Post nu amenţionat nimic despre aceste lucruri
în august.

Putem spune că la începutul conflictului, presa era era docilă şi aservită administraţiei americane
iar motivele acestui fapt nu pot fi explicate concret. Putem să speculăm că preşedintele a
controlat media la începutul anilor 1960 folosindu-se de doi factori. Primul este ideologia
Războiului Rece: censensul bipartist, format sub administrţia Truman şi Eisenhower, care
identifică politica externă cu securitate naţională.

Pag. 106

Conflictul din Vietnam a fost primul război purtat de America şi televiezat. Pe la mijlocul anilor
60 televizorul a devenit cea mai importantă sursă de informare a publicului american. Aceste
afirmaţii le putem susţine cu sondajele făcute de Organizaţia Roper pentru Biroul de Infromare al
Televiziunii. Acest sondaj a fost realizat în anul 1964 iar oamenii au fost întrebaţi de unde îşi
procură ştirile cel mai mult. Având posibiliatea de a răspunde liber, fără să aleagă întrbări, 56%
au spus că televizorul este principala sursă. Alţi 56% au răspuns ziarele, 26% radioul şi 8%
revistele. În 1972, ultimul an de participare al americanilor la război, televizorul a preluat
conducerea cu 64% faţă de ziare cu 50%.
Pag. 108

Un număr de studii a confirmat faptul că televizorul, precum şi alte surse de media, pot să
modifice percepţia publicului faţă de mediul politic.

Pag. 109

Însă de ce televizorul a fost prferatul publicului? Răspunsurile pot să fie multiple. În primul rând
pentru că este un mediu vizual iar acesta poate să prezinte situaţia mult mai detaliat decât ziarele.
În al doilea rând, publicul american a căutat ştirile negative deoarece sunt mai interesante pentru
ei. Astfel, televizorul prezentând războiul cu adevărata s-a faţă, cu sânge, focuri de arme etc.

Pag. 115

În iulie 1965 s-a decis ca trupele americane din Vietnam să screască de la 40.000 la 175.000 de
soldaţi. În decembrie s-a hotârât ca forţele armate să crească până la sfârşitrul anului 1966 la
uimitoarul număr de 400.000 de soldaţi.

Pag. 118

La începutul anului 1966 era un contrast drmatic între televiziune şi ziarele printate pe subiectul
Vietnam. Ziarele au continuat pentru o perioadă să practice jurnalismul obiectiv, să se bazeze în
continuare pe infromaţiile oferite de guvern. În timp ce televiziunea încerca să poziţioneze
americanii în tabăra învingătorilor, să-i prezinte pozitiv iar pe comunişti negativ.

Pag. 159

Situaţia începea să se schimbe. Dacă înainte America era sigură de victorie din aprilie 1967
atenţia s-a îndreptat înspre o serie de lupte în care americanii erau asediaţi de un număr mare de
nord vietnamezi.

Pag. 162

Optimismul din anii trecuţi începea să dispară. Până în anul 1968 naţiunea şi chiar media
americană erau divizaţi. Acum meadia privea cu mai mult scepticism decizile luate de
administraţie iar aceasta nu mai putea să aibă pretenţia să beneficieze de pe urma jurnaliştilor.
The misrepresentation by America’s most respected newsman and most trusted media outlets of
what had actually happened during Tet stunned the American public and the body politic.
Popular support for the war took a heavy hit, as the war’s critics now grabbed center stage.
Gallup polls in December 1967 had shown Americans evenly split on whether entering Vietnam
was a mistake. The barrage of negative coverage of Tet had nudged the doubters slightly ahead
by February 1, 46 to 42 percent. By April, the doubters were ahead by eight points, and support
for the war never recovered.

After Tet, American media had assumed a new mission for itself: to shape the nation’s politics
by crafting a single coherent narrative, even if it meant omitting certain relevant facts and
promoting other false or misleading ones. In March 1969, after Richard Nixon’s election, the
executive producer of ABC News told his Saigon bureau: “I think the time has come to shift our
focus from the battlefield . . . to themes and stories under the general heading, ‘We are on our
way out of Vietnam.’” One of those “stories” would be the massacre at My Lai, which actually
took place in the aftermath of Tet but only became “newsworthy” a year later when the media
was looking for ways to convince Americans that Nixon’s decision to stay the course in Vietnam
was destroying their country’s moral standing — just as they had convinced them a year earlier
that America’s major victory was actually a major defeat1

Un aspect interesant pe care aş dori să îl adaug la lucrarea aceasta este modul în care
cinematografia s-a raportat la conflictul din Vietnam. Multe film care aveau ca temă războiul din
Vietnam au apărut la sfârşitul anilor 70 şi pe parcursul anilor 80. Oliver Stone este unul dintre
regizorii care au prezentat publicului american o imagine apropiată de situaţia tratată ăn această
lucrare. Cele două filme ale sale, Platoon (1986) şi Born on 4th of July (1989) au surpins atât
momentele pe care soldaţii le trăiau pe câmpul de luptă cât şi în momentul în care aceştia
reveneau în ţara natală. Motivul pentur care Oliver Stone a reuşit să tranpună în imagini aşa de
bine situaţiadin Vietnam este faptul că şi el la rândul său a luptat în acel conflict, fiind decorat
după cu cea mai înaltă distincţie militară Inima de Purpură2.

Primul său film Platoon prezintă publicului american păcatele cu care se confrunta soldatul în
Vietnam. Filmul prezintă povestea lui Chis Taylor (Charlie Sheen), un tânăr care a părăsit

1
https://www.nationalreview.com/2018/01/tet-offensive-media-bias-50th-anniversary/
2
Michael Anderegg – Inventing Vitnam , p. 252
colegiul pentru a se înrola în ramată. Chris joacă rolul de personaj neutru deoarece pentru
încrederea lui se luptă cei doi sergenţi din grupul în care a fost repartizat. Aceşti sergenţi sunt
Barnes (Tom Berenger) şi Elias (Willem Defoe). Primul reprezintă imaginea negativă a
soldatului, fiind curajos însă nemilor şi insubordonat. Celălalt este reprezentat ca un soldat la fel
de curajos însă cu o etică impecabilă3.

Stone prin cei doi sergenţi şi prin Chris prezintă o imagine a războiului total diferită faţă de ceea
ce îşi imaginau americani. Războiul din Vietnam nu a fost unul glorios. Mai mult, vizionând
filmul poţi să vezi o altă faţă a armatei în aceasta nu este una unită, în care existau diviziuni
interne între soldaţi. Stone şi-a permis să introducă în film şi un subiect controversat şi anume
masacrele pe care americanii le-au făcut pe teritoriul Vietnamului. Filmul are o scenă în care se
face trimitere la masacrul May-Lai în care 300 de săteni Vietnamezi, printre care se aflau mulţi
copii şi femei, au fost violaţi şi pe urmă ucişi de către divizia condusă de Lt. Wiliam Calley 4.

Filmul încearcă să prezinte faptul că armata Statelor Unite nu este una unită cum pare şi că
aceasta nu poate să pretindă că este una cu o etică lipsită de pată.

Celălalt film a lui Oliver Stone, Born On 4th of July spune povestea lui Ron Kovick, un băiat
care visa să-şi servească ţara şi să o apere. Filmul nu are multe scene de război, prezentând doar
momentul în care intră pentru prima dată în luptă Ron şi când este rănit şi lăsat paralizat. Filmul
este interesant deoarece prezintă situaţia de după război, când veteranii din Vietnam sunt
marginalizaţi şi neglijaţi de către stat precum şi de către cetăţeni. Mai mult, filmul arată cum
statul american este incapabil să ofere veternailor o îngrijire civilizată atât din punct de vedere
fizic cât şi mental. Soldaţii fiind trataţi în spitale mizere şi ignorându-se bolile psihologice pe
care le dezvoltau în război. Filmul se bazează pe cartea autobiografică a lui Ron Kovick, carte pe
care a publicat-o după ce acesta a devenit activist împotriva războiului şi mai ales împotriva celui
în care a luptat.

Ca o conlcluzie a acestei prime părţi a prezentării putem să observăm că rolul mass-mediei în

conflictul din Vietnam s-a schimbat drastic de la o complicitate cu administraţia, spre o
prezentare cât mai reală şi detaşată de politic a situaţiei.

3
Rober Eberwein- The Hollywood War Film , p. 97
4
Ibidem, p. 98