PLAGIATUL

ȘI
NORMELE DE CITARE
în
LUCRĂRILE ȘTIINȚIFICE
 Dreptul de autor

Potrivit art. 7 din Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe,
„constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creație intelectuală în
domeniul literar, artistic sau științific, oricare ar fi modalitatea de creație, modul
sau forma de exprimare și independent de valoarea și destinația lor, cum sunt:
a) scrierile literare și publicistice, conferințele, predicile, pledoariile, prelegerile și
orice alte opere scrise sau orale, precum și programele pentru calculator;
b) operele științifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicările, studiile, cursurile
universitare, manualele școlare, proiectele și documentațiile științifice;
c) compozițiile muzicale cu sau fără text;
d) operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice și pantomimele;
e) operele cinematografice, precum și orice alte opere audiovizuale;
f) operele fotografice, precum și orice alte opere exprimate printr-un procedeu
analog fotografiei;
g) operele de artă grafică sau plastică, cum ar fi: operele de sculptură, pictură,
gravură, litografie, artă monumentală, scenografie, tapiserie, ceramică, plastica sticlei și
a metalului, desene, design, precum și alte opere de artă aplicată produselor destinate
unei utilizări practice;
h) operele de arhitectură, inclusiv planșele, machetele și lucrările grafice ce
formează proiectele de arhitectură;
i) lucrările plastice, hărțile și desenele din domeniul topografiei, geografiei și
științei în general”
 Plagiatul

Cf. DEX:
„A-și însuși, a copia total sau parțial ideile, operele etc. cuiva,
prezentându-le drept creații personale; a comite un furt literar, artistic sau
științific”.
Etimologia cuvântului plagiat provine din latinul plagarius al cărui sens inițial era de
răpitor, seducător sau tâlhar‘, cuvânt care a intrat mai apoi în limba engleză sub forma
plagiary, cu înțelesul de persoană care ia în mod abuziv cuvintele sau ideile altuia (Barnhart
apud Park, 2003).
Cf. Legii 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică,
dezvoltarea tehnologică și inovare [art. 4, alin. (1), lit. d),]:
“Plagiatul este expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală,
inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, idei, demonstrații, date,
ipoteze, teorii, rezultate ori metode științifice extrase din opere scrise,
inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a menționa acest lucru și
fără a face trimitere la sursele originale”.
Cf. Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării
Tehnologice și Inovării (CNECSDTI)
„Plagierea este preluarea de către un autor a unor elemente din
opera de creație intelectuală a altui autor și prezentarea lor în spațiul
public drept componente ale unei opere proprii. Plagiatul este rezultatul
acțiunii de a plagia și se referă la opera generată prin preluarea ilegitimă,
intenționată sau nu, din punct de vedere deontologic”.
 Autoplagiatul

Prin autoplagiat se înțelege preluarea unui text, a unui fragment sau

a unei contribuții personale, care a fost publicată anterior, într-o altă
lucrare sau operă fără a se menționa faptul că acea creație nu este
prezentată public pentru prima oară.

Autoplagiatul cf. Legii nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea

științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare [art. 4, alin. (1), lit. e)]:
„expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în
format electronic, a unor texte, expresii, demonstrații, date, ipoteze, teorii,
rezultate ori metode științifice extrase din opere scrise, inclusiv în format
electronic, ale aceluiași sau acelorași autori, fără a menționa acest lucru și
fără a face trimitere la sursele originale”.

Reluarea acelorași creații (articole, capitole de cărți, studii, experimente etc.) în

publicații diferite, eventual publicate în alte limbi, chiar dacă se face prin citare,
este culpabilă în cazul în care se urmărește crearea unei false impresii de
productivitate intelectuală și obținerea unor avantaje academice
(promovarea sau câștigarea unor distincții).
 ATENȚIE!!!

Există o serie de materiale care pot fi copiate fără a exista riscul de a

fi acuzat de plagiat, ceea ce comunitatea academică internațională numește
„cunoașterea comună” sau „cunoașterea universală”.

Totuși, nu există o graniță clară între ceea ce reprezintă și ceea ce nu

reprezintă „cunoașterea comună.

„Cunoașterea comună” cuprinde informații factuale, cunoscute de

marea majoritate a oamenilor, cum ar fi evenimentele istorice, referințele
geografice, proverbele, folclorul popular, unele texte juridice etc.

Totuși, atunci când nu sunteți siguri cu privire la ceea ce reprezintă

„cunoaștere comună”, este indicat să citați.

Motive care pot duce la plagiatul neintenționat:

- necunoașterea în profunzime a regulilor de citare și de atribuire a sursei;
- lipsa unui exercițiu continuu al citării în realizarea temelor;
- se uită să se pună ghilimele la un paragraf preluat dintr-o altă lucrare;
- lipsa de atenție la redactarea unei lucrări.
Plagiatul de tip copy-paste sau clonă
Înseamnă preluarea și folosirea cuvânt cu cuvânt (verbatim) a muncii unei alte
persoane fără citare corectă, prin atribuirea sursei și utilizarea ghilimelelor .
Procedeul de copiere se realizează prin simpla utilizare a comenzilor Ctrl + C urmat de
Ctrl + V de pe computer sau prin copierea ad litteram a conținutului unei lucrări.
 Plagiatul prin citare parțială

Înseamnă preluarea de conținut dintr-o singură sursă, asupra căruia se fac

intervenții minimale. În cazul acestui tip de plagiat sursa originală poate să nu fie
indicată deloc sau poate să fie menționată prin notă de subsol sau paranteze, însă nu și
prin plasarea între ghilimele a textului preluat. Lipsa ghilimelelor, deși s-a făcut
trimiterea către autor face ca respectivul pasaj să fie declarat plagiat.
 Plagiatul prin parafrazare
Apare atunci când cuvintele cheie sau unele porțiuni din propoziție sau frază sunt
înlocuite cu cuvinte sau expresii sinonimice, dar conținutul de bază este păstrat, sursa
originală nefiind menționată.
De fapt, autorul parafrazează, mascând plagiatul prin schimbarea unor cuvinte cu
unele cu înțeles identic sau similar, prin schimbarea ordinii cuvintelor într-o frază sau
chiar a topicii fraze, dar scheletul unei idei rămâne același, ideea principală rămâne
aceeași, în ciuda efortului de ascundere a provenienței conținutului.
Parafrazarea poate să se rezume la unul sau câteva paragrafe în care au fost operate
modificări și se poate întinde până la rescrierea unei lucrări întregi. Acest tip de
plagiat poate fi destul de greu de identificat deoarece este . Cu toate acestea, .
 Plagiatul prin mixare
Apare atunci când porțiuni de propoziție sau frază sunt preluate din una sau mai
multe surse și sunt folosite în așa fel încât să se potrivească. Acest tip de plagiat este
unul „muncit‖, însă riscul de a fi depistat nu merită efortul de a combina texte diferite.
În acest caz intenționalitatea actului este una evidentă, la fel și încercarea de a
ascunde modalitatea de realizare a lucrării.
 Plagiatul prin confuzie
Este tipul de plagiat care combină propoziții, fraze sau paragrafe întregi din surse
diferite care nu sunt atribuite. Mai exact, acest tip de plagiat combină propoziții sau
fraze, una câte una, în așa fel încât conținutul să fie din cât mai multe surse, chiar dacă
de multe ori acesta nu se potrivește și nu are cursivitate sau logică.
 Plagiatul mascat
Este tipul de plagiat mascat prin folosirea unor referințe inexistente sau inexacte
despre autorii lucrărilor sau materialele de proveniență a datelor. Autorul încearcă să
dezinformeze și oferă informații eronate cu privire la sursa folosită, scopul fiind, de
fapt, de a ascunde faptul că a plagiat. Aceste situații pot să apară atunci când se
încearcă acoperirea plagiatului nu prin citarea autorului din care au fost preluate
informațiile sau textele în mod fraudulos, ci prin citarea autorului citat de acesta. Este
vorba, în fapt, despre citarea la a doua mână.
 Plagiatul de tip agregat
Apare atunci când autorul folosește în lucrare în mod corect atribuirea sursei
originale, prin referire la aceasta și utilizarea ghilimelelor, însă lucrarea nu conține
niciun fel de contribuție originală fiind o simplă însăilare de citate. O lucrare realizată
prin această procedură nu are niciun fel de valoare științifică.
 Plagiatul prin reciclare
Sub această denumire avem de-a face, de fapt, cu autoplagiatul. Înseamnă
utilizarea propriei munci a autorului, folosită anterior într-o altă lucrare publicată, la
care au fost aduse modificări minimale ori nu s-a adus nicio modificare, fără a se
specifica (cita) faptul că respectivul text a mai fost publicat anterior.
Un text al aceluiași autor poate fi republicat doar cu condiția de a se specifica
faptul că nu este o creație nouă, ci una deja adusă la cunoștința publicului.
Acest tip de practică este una dezaprobată de comunitatea academică, mai ales
atunci când autorul încearcă să obțină un avantaj din republicare.
În cazul studenților poate fi vorba despre obținerea unor note sau promovarea unor
examene la mai multe materii folosind aceeași lucrare.
CITAREA
De ce cităm?
 Pentru a indica ideile unui autor;
 Pentru a indica modul în care acele idei sunt exprimate;
 Pentru a compara ideile mai multor autori;
 Pentru a raporta propriile idei la ale altora.
Când cităm?
 Cităm când este important cum a exprimat autorul ideile respective. De exemplu, când dîm o definiție clasică.
Pentru ce cităm?
 Pentru a nu ne asuma merite care nu ne aparțin, nici păreri care nu sunt ale noastre, nici erori de care nu suntem
responsabili;
 Pentru că, dacă preluăm text sau idei fără trimiteri, comitem un furt intelectual;
 Pentru că trebuie să avem respect pentru munca celorlalți.
Cât să cităm (în ce proporții)?
 Depinde de tipul de text la care lucrăm. De exemplu, dacă discutăm în detaliu un autor, vom cita frecvent din el;
 Ca regulă generală, nu mai mult de 10% din textul la care lucrăm. Mai degrabă, ar trebuie să parafrazăm.
 Trebuie evitat începerea și încheierea unui textul cu citate!
Cum cităm?
 Folosim întotdeauna ghilimelele;
 Este obligatoriu să folosim trimiteri bibliografice;
 Citarea unui text se face ori în limba în care a fost scris, ori în traducere română;
 Citatele în text – de regulă, scrise cu litere italice – nu ar trebui să fie mai lungi de 40 de cuvinte/3 rânduri;
 Citatele mai lungi de 40 de cuvinte – de regulă, scrise cu litere italice – se separă în bloc de text + margini &
spațiere. se folosesc fonturi mai mici și se folosesc ghilimele.

 Exemplu:

O perspectivă similară are Alexandru Pelimon atunci când narează excursia sa prin Valahia în anul 1858:
„Apropiindu-mă cu adânc respect și destulă venerare de acest monument, bătrâna antichitate se desvelea dinaintea ochilor
mei, cu brațele sale de aramă și de oțel, pentru ca să poată lupta în contra ordelor barbare, ce făceau odată dese invasiuni.
Vedeam parcă urmele Goților, ale Sciților, Sarmaților, Hunilor și ale Tătarilor, în această gigantescă lucrare, care a
putut înfrunta furia și asprimea timpurilor, spre a putea rămânea până la noi, numai niște semne, ca să ne vorbească despre
trecut...” 1.

 Dacă din citatul reprodus excludeţi un pasaj, acest lucru se marchează prin puncte de suspensie între paranteze
drepte, adică […];

 Exemplu:

O primă descriere făcută de un călător străin în Valahia este cea a lui William Wilkinson în 1820:
„Curtea de Argeș […] tot exteriorul este în întregime sculptat în marmură, ceva în stilul clopotniţei Sfântului Ştefan din Viena,
dar mult mai elegantă. Aceasta produce un efect foarte frapant; şi, fiindcă şi-a păstrat perfect frumuseţea originală, este cu
siguranţă un monument cu care valahii se pot mândri în orice parte a Europei.”2

 inserarea în citat a unor lămuriri se marchează tot cu paranteze drepte.

Parafraza

Când este preferabil să parafrazăm?

 Utilizăm parafraza mai ales atunci când putem exprima mai concis și mai clar ideea care vă interesează.
De ce este preferabil să parafrazăm?
 Demonstrăm că am înțeles ideile preluate și că le putem exprima cu propriile mijloace;
 Demonstrăm că putem alege ce este mai relevant din textul parafrazat;
 Putem integra mai bine în propriul text o idee exprimată în propriile cuvinte decât un citat (care poate avea alt stil).
Cum parafrazăm?
 Este obligatoriu să folosim trimiteri bibliografice!
 Parafraza nu este un citat fără ghilimele.
 Nu se adaugă idei care nu sunt prezente în original (înainte de trimiterea bibliografică)!
Ce implică parafraza? (Operațiuni tipice / Uneltele folosite în parafrazare (PISA)
 Permutare (modificări structurale/deplasarea ideilor, termenilor, părților de discurs);
 Înlocuire (alegerea unor elemente alternative pentru o mai bună claritate, text mai puțin pretențios);
 Suprimare/Sintetizarea (păstrarea elementelor relevante/eliminarea celor neimportante sau restrângerea unui text);
 Adăugare (unele sugestii sau idei implicite sau obscur exprimate în original pot fi prezentate explicit; dar după
trimiterea bibliografică și menționând: în opinia mea”, ”consider că”, ”cred că”, ”părerea mea este că” etc=
Ce stil adoptăm când parafrazăm?
 Textul parafrazat trebuie să se încadreze stilistic în textul scris de noi;
 Textul parafrazat trebuie să fie adecvat la context;
 Nu trebuie însușit stilul/forța de expresie a autorului;
 Ideea autorului parafrazat trebuie redată cu propriile resurse/posibilități;
ATENȚIE:
 Micile modificări de natură cosmetică sau simplele omisiuni nu reprezintă parafrază, ci o CITARE;
Sisteme de citare

 Există mai multe sisteme de citare

 Stilul APA (American Psychological Association) - Ştiinţe sociale, economie, educaţie
 Stilul MLA (Modern Language Association) - Ştiinţe umaniste, arte, studii interdisciplinare
 Stilul Chicago - Ştiinţe umaniste, arte
 Stilul Turabian - Lucrări cercetare, disertaţii, teze doctorat
 Stilul ACS - American Chemical Society
 Stilul AMA - American Medical Association
 Stilul ASA - American Sociological Association
 Stilul AMS - American Mathematical Society
 Stilul AAA - American Anthropological Association
 Stilul AIP - American Institute of Physics
 Stilul IEEE - Institute of Electrical and Electronic Engineers

 Indiferent de tipul de sursă citată sau de suportul material al acesteia, citarea trebuie să includă
 Numele autorului.
 Titlul textului/imaginii/înregistrării audio etc.
 Când și unde a fost publicat textul.
 Pagina sau paginile la care apar ideile/informațiile citate.

 Toate titlurile citate în note trebuie să se regăsească în bibliografie.

 Între elementele care constituie o citare (nume, titlu, data si locul apariției, pagini) se pune câte o virgulă (deci nu
cratimă sau punct)
 Indiferent ce model alegeți, acesta trebuie urmat în mod coerent în tot aparatul critic (De exemplu, dacă alegeți să
scrieți Editura prin Ed., trebuie să scrieți de fiecare dată, atât în notele de subsol cât și în bibliografie, Ed.
 Toate notele de subsol se termină printr-un punct.
Vom urmări două mari sisteme de citare: sistemul notă-bibliografie, folosit mai ales în tezele de licență și disertație și
sistemul de citare între paranteze-listă de referințe, folosit mai ales în științele sociale
Sistemul notă-bibliografie (Chicago Manual of Style )
 În acest sistem, sursa ideilor/informațiilor citate se indică prin inserarea unei note de subsol sau a unei note
finale. Aceasta notă este marcată în text printr-un număr, căruia îi corespunde nota propriu-zisă, plasată în partea
de jos a textului (nota de subsol) sau la sfârșitul textului (nota finală). Pentru lucrările pe care le veți redacta în
timpul facultății este indicat să folosiți note de subsol.
 O notă (de subsol ori finală) va indica:
 Numele autorului.
 Titlul textului/imaginii/înregistrării audio etc.
 Când și unde a fost publicat textul (Dacă textul a fost publicat într-un volum colectiv, trebuie
menționat și numele coordonatorului/editorului și titlul volumului colectiv; dacă textul este o
traducere, trebuie menționat și numele traducătorului).
 Pagina sau paginile la care apar ideile/informațiile citate.

 Exemplu:
La un nivel mai profund, călătoriile patriotice suscită „emoții patrimoniale ce permeabilizează
granițele dintre literatura de călătorie și discursul științific, iar investigarea relațiilor dintre actul de a
călători și conceptualizarea arhitecturii, în care imaginația joacă un rol important, contribuie la
explicarea fenomenelor, prin care o clădire invizibilă devine un loc al memoriei”1.
 Iar în josul paginii se va atașa nota de subsol:
1
Arjun Appadurai, Modernity at Large. Cultural Dimentions of Globalizations, University of Minnesota Press, Minneapolis/Londra,
1996, p. 23.
  Dacă citați același text de mai multe ori, începând de la a doua citare puteți face unele prescurtări
 Idem, Artă şi semnificaţie, p. 129 – referire la acelaşi autor, altă lucrare
 Ibidem, p. 45 – referire la acelaşi autor, aceeaşi lucrare, altă pagină
 loc cit. – referire la aceeaşi pagină citată anterior (ex: Erwin Panofsky, Artă şi semnificaţie, loc. cit.)
 op. cit. – referire la aceeași lucrare citată anterior (ex. Erwin Panofsky, op. cit., p. 145).
 Exemplu:
1)
Erwin Panofsky, Artă și semnificație, Editura Arte, 1995, p. 145.
2)
Arjun Appadurai, Modernity at Large. Cultural Dimentions of Globalizations, University of Minnesota Press, Minneapolis/Londra,
1996, p. 23.
3)
Erwin Panofsky, op. cit., p. 149.
4)
ibidem.
5)
ibidem, pp. 149-150.
6
) idem, Renaștere și renașteri, Editura Politică, 1996, p. 200.
7)
idem, Artă și semnificație, p. 155.

 apud – se folosește atunci când un anumit citat sau o anumită trimitere bibliografică la care nu ați
avut acces în mod direct sunt preluate din textul unui alt autor, adică dintr-o sursă secundară.
 Exemplu:
6
.Erasmus din Rotterdam, „Dulce bellum inexpertis”, în Adages (trad. M. M. Phillips), Cambridge, Cambridge
University Press, 1964, pp. 335-336, apud Leo Steinberg, The Sexuality of Christ in Renaissance Art and in Modern
Oblivion, Chicago, Chicago University Press, 1983, p. 54.
 pentru citarea unei singure pagini se utilizează p., pentru pentru mai multe pagini pp. (ex: p. 34 sau pp. 34-66)
Redactarea bibliografiei în sistemul notă-bibliografie (Chicago Manual of Style)

 Titlurile menţionate în bibliografie nu se numerotează şi nici nu se folosesc bullets.

 Bibliografia se organizează în ordine alfabetică după numele de familie al autorului.
 Se indică
 numele şi prenumele autorului,
 titlul lucrării citate, volumul în care aceasta a apărut (dacă este cazul),
 datele apariţiei (editura, locul şi anul apariţiei pentru o carte / iar în cazul studiilor în volum şi al articolelor
și numărul sau volumul şi data apariţiei în cazul unui periodic).
 PAGINILE se indică doar în cazul studiilor în volum şi al articolelor, NU ȘI ÎN CAZUL CĂRȚILOR CITATE.
 „articolele” şi „capitolele” între ghilimele, iar cărţile şi revistele în italice

 Exemple:
în cazul unei cărţi titlul cărţii se trece în italice
Stoichiţă, Victor Ieronim, Ucenicia lui Duccio di Buoninsegna. Studii despre cultura
figurativă a secolului al XIII-lea, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1976
în cazul unui capitol dintr-o carte cu un singur autor, titlul capitolului se trece în ghilimele, iar
titlul cărţii în italice
Welch, Evelyn, “Art and the Household”, in Art in Renaissance Italy 1350-1500, Oxford
University Press, 1997, pp. 275-311
în cazul unui studiu dintr-un volum colectiv, se trece titlul studiului între ghilimele, urmat de
coordonatorul volumului, şi titlul volumului în italice; se adaugă paginile
Bal, Mieke, “Ecstatic Aesthetics: Metaphoring Bernini”, in Farago, Claire, Zwijnenberg,
Robert (eds.), Compelling Visuality. The Work of Art in and out of History, University of
Minnesota Press, Minneapolis, Londra, 2003, pp. 1-30
în cazul unui articol publicat într-un periodic titlul articolului se trece în ghilimele, iar titlul
periodicului în italice
Sinigalia, Tereza, “Une hypothèse iconographique”, Revue roumaine d’histoire de l’art,
Tome XXXV, 1998, pp. 33-44
Citarea unor surse de pe internet:
Regula generală:
Numele autorului, prenumele, „Titlul documentului”, Titlul complet al lucrării, versiune sau
ediţie, data documentulu sau data ultimei revizuiri sau modificări, protocolul de internet (de exemplu,
„http” sau „ftp”) şi adresa URL completă sau numele bazei de date (data vizitării paginii)

 Exemple:
Pagină personală de internet:
Nume, prenume, „Titlul paginii”, data publicării sau a ultimei actualizări, protocolul, Numele
site-ului, adresa URL completă (data vizitării).
Downes, Stephen, “The New Literacy”, 4 Oct. 2002, Stephen’s Web, http://www.downes.ca/
cgibin/website/ view.cgi?dbs=Article&key=1033756665&format=full (8 Mar. 2006).
Site de internet:
Citaţi aşa cum aţi proceda în cazul unei cărţi sau unui periodic, incluzând orice informaţie
referitoare la publicare. Numele site-ului se trece în italice. Dacă site-ul are un autor, un moderator, sau
există vreo persoană sau organizaţie care se ocupă de el, daţi numele lor, înaintea numelui site-ului.
American Chemical Society, Chemistry.org., 2006, http://www.chemistry.org/portal/a/c/s/1/home.html (2.03. 2006).
Articol în periodice online:
Nume, prenume, „Titlul articolului”, Numele periodicului, numărul tomului, numărul
volumului (anul apariţiei), protocol, adresa URL a paginii principale a periodicului, în cazul în care
articolul citat poate fi identificat pe baza informaţiei de publicare [COD DOI], iar în caz contrar trebuie
furnizată adresa URL precisă a paginii unde se află articolul citat (data vizitării)
Trupe, Alice L., „Academic Literacy in a Wired World: Redefining Genres for College Writing
Courses.” Kairos: Rhetoric, Technology, Pedagogy 7.2 (2002), http://english.ttu.edu/kairos/ (7 June 2006).
Sistemul citare între paranteze-listă de referințe-Stilul APA (American Psychological Association)
Citările
 Sursele se semnalează în text, între paranteze rotunde, imediat după ideea/informația citată. Acest sistem nu
presupune note pentru indicarea surselor;
 Menționare surselor se face prin plasarea între paranteze rotunde a numelui autorului, a datei apariției sursei citate
și a paginii dacă este cazul.
 Cel mai adesea, între numele autorului și anul apariției sursei citate se pune virgulă, iar înainte de paginile citate se
pun două puncte.
 În acest sistem, notele de subsol sunt rezervate exclusiv explicațiilor/completărilor care nu își găsesc locul în
corpul textului, fiindcă ar îngreuna citirea.
 Acest sistem este folosit mai ales în științele exacte și în științele sociale, în care noutatea unei surse este esențială,
motiv pentru care data apariției se menționează imediat după numele autorului.
 De aceea, acest sistem este mai dificil de folosit în domeniile umaniste, în care este frecvent nevoie să explicăm
cum anume ne raportăm la sursele citate, iar citarea se referă adesea la idei și nu numai la informații.
 De exemplu:
La un nivel mai profund, călătoriile patriotice suscită emoții patrimoniale (Fabre, 2013) ce
permeabilizează granițele dintre literatura de călătorie și discursul științific, iar „ investigarea relațiilor
dintre actul de a călători și conceptualizarea arhitecturii, în care imaginația joacă un rol important,
contribuie la explicarea fenomenelor prin care o clădire invizibilă devine un loc al memoriei” (Nora,
1984: 44).
Redactarea bibliografiei
 La bibliografie sursa din text va fi completă: numele şi prenumele autorului, apoi se trece anul, și celelalte
informații specifice unei trimiteri bibliografice
 De exemplu:
Dacă în text a fost făcută trimiterea (Stoichiţă, 1976: 51) la bibliografie, se va trece:
Stoichiţă, Victor Ieronim, 1976. Ucenicia lui Duccio di Buoninsegna. Studii despre cultura
figurativă a secolului al XIII-lea, Ed. Meridiane, Bucureşti
În cazul mai multor cărţi ale aceluiaşi autor se ordonează cronologic: (Stoichită 1976), (Stoichiţă, 1978); dacă autorul
respectiv a publicat mai multe titluri în acelaşi an se diferenţiază prin sistemul: 1976a, 1976b etc.