Arta ecleziastică şi laică în ţările române în timpul Evului Mediu

Artă, Istorie, Religie

Expresie a sintezei originale între elemente autohtone şi influenţe din afară, creaţia artistică românească
s-a dezvoltat în strânsă legătură cu realităţile social-politice, militare şi culturale din întreg spaţiul
românesc. Creaţiile cele mai originale au îmbogăţit tezaurul de valori ale artei universale.

Influenţe şi stiluri artistice

Subordonată cu precădere bisericii, dar dobândind pe măsura trecerii vremii tot mai mult un caracter
laic, arta medievală românească a manifestat o profundă receptivitate şi deschidere către arta Europei.
Moştenirii artistice bizantine i s-au adăugat, începând cu secolul al XIII-lea, influenţe gotice, iar câteva
secole mai târziu influenţe renascentiste. Din sinteza tradiţiilor artistice autohtone cu aceste influenţe a
luat naştere o expresie artistică originală, exprimată în forme specific româneşti, precum cea
moldovenească, cea muntenească sau stilul brâncovenesc.

Arhitectura laică şi religioasă

Constituind unul dintre domeniile cele mai importante ale creaţiei artistice medievale, arhitectura
românească laică şi religioasă a fost bine reprezentată în toate ţările române, folosind drept materiale
de bază lemnul, piatra sau cărămida. Cetăţi ca Feldioara, Bran sau Hunedoara (Transilvania), Turnu,
Giurgiu, Rucăr şi Poienari (Ţara Românească) şi Neamţ, Suceava, Hotin, Cetatea Albă, Tighina (Moldova)
au reflectat evoluţia soluţiilor arhitecturale tehnice, având drept finalitate un spor de soliditate şi
prestanţă.

Expresii ale rafinamentului şi gustului pentru confort se regăsesc în amenajările curţilor domneşti de la
Argeş, Târgovişte, Bucureşti, Suceava şi Iaşi. Pe măsura afirmării nobilimii şi boierimii şi a dorinţei lor de
a-şi marca dominaţia în societate prin însemne exterioare, au fost tot mai numeroase castelele nobiliare
şi palatele (în Transilvania), precum şi casele şi conacele boiereşti (în Ţara Românească şi Moldova).

Totodată, de-a lungul întregului Ev Mediu, au fost înălţate numeroase lăcaşuri de cult, în stiluri foarte
diverse. Astfel, stilul romanic se regăseşte în biserica de la Rădăuţi (Moldova) şi în biserica Sf. Mihail din
Cisnădie; cele mai frumoase monumente în stil bizantin sunt bisericile Sf. Nicolae Domnesc de la Curtea
de Argeş şi cea a Mănăstirii Cozia, ambele în Ţara Românească. Manifestat cu precădere în Transilvania,
în zona cetăţilor săseşti, stilul gotic s-a concretizat în arhitectura castelului Huniazilor şi a Bisericii Negre
din Braşov.

Stilul moldovenesc, sinteză a tradiţiei arhitecturale bizantine cu influenţele gotice, a născut în secolul al
XVI-lea adevărate capodopere arhitecturale: bisericile de la Voroneţ, Humor, Moldoviţa şi Suceviţa, a
căror celebritate a fost consacrată de pictura exterioară (vezi Studiul). Bogate în înfăptuiri au fost
domniile lui Vasile Lupu, Matei Basarab şi mai ales Constantin Brâncoveanu, ultimul desfăşurând şi o
intensă activitate de patronaj cultural. Epoca sa a consacrat un stil arhitectural ce-i poartă numele, au
fost edificate numeroase aşezăminte laice şi ecleziastice, iar activitatea tipografică a cunoscut un avânt
deosebit.

Sculptura, pictura şi artele minore

Strâns legată de arhitectură, sculptura a fost predominant realizată în piatră şi lemn. Epoca
brâncovenească s-a remarcat în acest domeniu îndeosebi prin fineţea realizării şi amploarea
rnamentaţiilor. Pictura a fost reprezentată mai cu seamă de frescele interioare şi exterioare ce decorau
bisericile, ca şi de icoanele cu ferecături de aur şi argint, după model bizantin.

Portretul de sine stătător apare târziu în arta românească, semn al puternicei sale dependenţe de
comandamentele religioase. Icoana în schimb, mai cu seamă cea moldovenească, s-a dezvoltat graţie
unor adevărate centre aflate pe lângă marile mănăstiri. Miniatura ce însoţea manuscrisele a devenit
vestită datorită activităţii unor centre precum cele de la mănăstirile Neamţ şi Dragornirna. Se adăugau la
acestea produsele de argintărie, broderiile, tapiseriile.

Pictura murală

Realizarea cea mai originală şi mai impresionantă a artei moldoveneşti din secolul al XVI-lea o reprezintă
pictura bisericească exterioară. Cu începuturi ce datau din urmă cu câteva decenii, ea şi-a găsit
consacrarea în timpul domniei lui Petru Rareş. Element de noutate în arta medievală, pictura exterioară
moldovenească impresionează prin puterea de a înfrunta peste secole vicisitudinile climatului - coloritul
iniţial menţinându-se aproape neschimbat -, prin mesajul şi valorile spirituale pe care le exprimă.

Picturile exterioare, însumând sute de scene şi mii de personaje, abordează teme cum ar fi căderea
Constantinopolului, Judecata de Apoi sau Scara lui Climax. Ele au adus celebritate mănăstirilor Humor şi
Moldoviţa, Voroneţ şi Suceviţa. În compoziţia Judecăţii de Apoi, pictată pe întreg peretele vestic de la
Voroneţ în culoarea dominată de albastru a cerului, pictorii moldoveni au împletit printre scenele
religioase numeroase elemente de artă populară autohtonă. Multe din aceste picturi poartă amprenta
tensiunilor politice şi confesionale care au dominat societatea moldovenească în epocă. Scara lui Climax
de la biserica Mănăstirii Suceviţa redă concepţia populară despre omul cinstit care se bucură de roadele
muncii sale în contrast cu cel care se face vinovat de fapte rele şi înjositoare.

Patronatul lui Ştefan cel Mare

Potrivit cronicarului Grigore Ureche, Ştefan cel Mare „au făcut 44 de mănăstiri”. Tradiţia populară
atribuie ridicarea multora din aceste lăcaşuri biruinţelor marelui domnitor în luptele duse pentru
apărarea Moldovei timp de aproape jumătate de veac. Printre mănăstirile înălţate de domnitorul
moldovean pot fi amintite Putna - care adăposteşte trupul lui Ştefan -, Neamţ, Voroneţ. În Ţara
Românească, Ştefan a ridicat un aşezământ la Râmnicul Sărat, iar în Transilvania a ctitorit biserica Feleac
şi cea a mănăstirii Vlad. A făcut danii Mănăstirii Zografos de la Muntele Athos.