Al VII-lea Congres al Națiunilor Unite cu privire la Preveniriea Infracționalității și

Tratamentului Infractorilor a adoptat Regulile și Standardele Minime pentru Măsurile

Neprivative de Libertate, numite de altfel și Regulile de la Tokyo. Acestea reprezintă cadrul
normativ juridic internațional, care reglementează anumite sancțiuni și măsuri neprivative de
libertate, implementări și administrări de măsuri comunitare, standarde de pregătire a
personalului abilitat să lucreze în acest domeniu, politici de implementare ale acestor
sancțiuni și cooperări internaționale în materie de prevenire a infracționalității și a
tratamentului infractorilor.

Regulile de la Tokyo consacră mutații majore intervenite la nivelul filosofiei penale și

criminologiei, transpunând sub forma normativității juridice de Drept Internațional al
Drepturilor Omului principiile și valorile paradigmei justiției restitutive.

Corespondența între filosofia penală ristitutivă și reglementarea Drepturilor Omului se

evidențiază cu precădere la nivelul obiectivelor și scopurilor urmărite prin elaborararea
anumitor reguli precum: punea la dispoziție a unui set de principii fundamentale în scopul
promovării sancțiunilor neprivative de libertate, promovarea unei implicări mai active a
comunității în managementul justiției penale și asigurarea de către Statele Membre a
echilibrului între drepturile infractorilor, drepturile victimelor, securitatea publică și
prevenirea infracționalității.

Regulile de la Tokyo reglementează un set de drepturi, valori, norme și proceduri care

vizează ,meținerea persoanei în stare de libertate, dar și respectarea demnității sale.

Având în vedere cele precizate în contextul Regulilor de la Tokyo, sunt de părere că

trebuie respectate Drepturile Fundamentale ale Omului în timpul judecării infractorului
indiferent de natura sau gravitatea faptei comise. De asemenea, trebuie respectată demnitatea
infractorului, nefiindu-i lezată imaginea, fiind tratat ca orice alt cetățean. Infractorului trebuie
să i se acorde și prezumția de nevinovăție putând fi dezvinovățit de organele competente în
cazul în care această decizie ajută la protejarea valorilor sociale ale societății.

Datorită faptului că Regulile de la Tokyo ridică multe aspecte care sunt de la sine
înțelese, nu putem inventa noi înșine tipuri noi de pedepse. Astfel regula 3.1 reglementează
introducerea, definirea și aplicarea măsurilor neprivative de libertate. În acest context putem
preconiza că noi trebuie să învățăm unii de la alții ca mai apoi să aplicăm în practica noastră
ceea ce am învățat, ținând cont că uneori este nevoie doar de schimbarea practicii noastre, iar
alte ori este necesară o schimbare asupra legii.
 În regula 8.2. se menționează că autoritățile care dau sentințe pot utiliza diverse
modalități de sancționare. Astfel, sunt de părere că acestea trebuiesc aplicate gradual în
funcție de natura, gravitatea și pericolul social al faptei. Având în vedere subpunctele h.
(munca în serviciul comunității) și i.(arest la domiciuliu) ale regulii 8.2. trebuie să luam în
considerare regula 10.1 care prevede scopul supravegherii infractorului în comunitate, astfel
fiind redus riscul de a recidiva și fiind sprijinită reintegrarea sa în societate. Inculpatul, știind
că este supravegheat va încerca să se corecteze pentru a nu-i fi restranse anumite drepturi sau
a nu fi sancționat mai drastic.

Dezvoltarea anumitor programe, precum terapia, tratamentul specializat și diverse

activități cu caracter social pot duce la îmbunătățirea infractorului, acestea fiind administrate
ori de câte ori este necesară gestionarea unei asemenea măsuri, făcându-se apel la înțelegerea
infractorului din toate punctele de vedere.

Privind personalul care lucrează în acest domeniu, acesta trebuie să contribuie la

reabilitarea infractorilor, să cunoască sau să aibă informații despre natura măsurilor
neprivative de libertate, să cunoscă drepturile infractorului, dar și alte comunității pentru a nu
abuza de anumite măsuri fiind în necunoștință și totodată personalul trebuie să aibă o anume
pregătire pentru a putea interacționa într-un astfel de mediu cu diverse persoane întâlnite în
acesta.

Sprijinirea organizațiilor nonguvernamentale care promovează măsurile neprivative de

libertate este necesară, deoarece prin intermediul acesteia se poate ajunge la un consens cu
organizațiile nonguvernamentale datorită faptului că cei ce le sprijină sunt numeroși.

Mijloacele de comunicare în masă pot reprezenta cheia reabilitării infractorilor. Astfel,

mass-media poate oferii un plus la reintegrarea infractorului în societate, prin expunerea cât
mai multor păreri publice pozitive despre această măsură.

În ceea ce privesc măsurile neprivative de libertate, în România, față de minorul care

la data săvârșirii infracțiuni avea vârsta cuprinsă între 14-18 ani se ia o măsura educativă
neprivativă de libertate. Față de acest minor se poate lua o măsură educativă privativă de
libertate în cazurile prevăzute de lege la art. 114 alin.2 C.P. Măsura educativă privativă de
libertate se poate aplica în cazul care minorul a mai săvârșit o infracțiune pentru ca i s-a
aplicat o măsură educativă ce a fost executată sau atunci când pedeapsa pentru fapta săvârșită
este inchisoarea de minim 7 ani ori detențiunea pe viață.