Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava

Facultatea de Inginerie Alimentară

Specializarea: Controlul și expertiza produselor alimentare

VÂSCOZIMETRUL HÖPPLER
Studiul variației vâscozității cu temperatura

Profesor:
lect. dr. fiz. Jarcau Mihaela Student:
Samoilă Diana- Sinziana
Considerații teoretice:

Atunci când un corp sferic se deplasează printr-un fluid, stratul de fluid care este în contact cu
acestea are o viteză relativă nulă fată de corp. Vitezele straturilor următoare sunt nenule.
În acest caz, pentru o viteză constant de deplasare a corpului, putem să facem următoarele
presupuneri simplificatoare, care să ne permit calcularea forței de vâscozitate: gradientul vitezei G v ,
la suprafața corpului este proporțional cu viteza v a corpului în punctul respectiv, împărțită la o
dimensiune caracteristică corpului.

Forța de vâscozitate, este proporțională cu suprafața corpului S, adică cu pătratul lungimii

caracteristice: S ~r 2 . De aceea, putem crie:

F=constant*η*v*r

În cazul sferic considerat, pentru o cădere vertical, constantă este egală cu 6π, obținându-se astfel
legea lui Stokes:

F=6π*η*v*r

Forța de rezistență crește odată cu mărirea vitezei de cădere a bilei, astfel că, în foarte
scurt timp, rezultanta celor patru forțe se calculează, obținându-se condiția de
echilibru dinamic:
F r+⃗
N +⃗
G +⃗
⃗ F a=0

S-a notat cu G: greutatea bilei; N- normala la peretele tubului; F r- forțade rezistență; F a- forța
arhimedică. Acum forța de rezistență este mai mare decât în cazul curgerii verticale, datorită unor
forțe de frecare adiționale la suprafața peretelui înclinat (const. > 6π).

Proiectând relația de mai sus, pe axa ox, obținem:

G*cos α= F a*cosα+ F r

Viteza staționară a bilei ( v 0) se calculează ca raportul dintre distanța parcursă de bilă între două
repere fixe (d) și timpul necesar acestui parcurs:

d
v 0=
τ

Bila Tip ρb Diam. K δk Interv. de Timp minim

2
 (g/cm3) (mm) cP*cm3/(g*s) vâscozitate cădere (se
G Sticlă 2,409 15,910 0,001 0,0005 Stare gazoasă -
1* Sticlă 2,409 15,805 0,01 0,0002 0,6 ... 10 60
2 Sticlă 2,410 15,630 0,08 0,001 3 ... 130 30
3 Metal 8,100 15,560 0,13 0,01 25... 700 30
4 Metal 7,760 15,000 1,2 0,1 250... 4.800 30
5 Metal 7,770 13,500 10,6 0,1 2.500...45.000 30
6 Metal 7,750 12,500 37 1 4.500...80.000 30
7 Metal 7,750 10,900 38 1 5.000...80.000 30
8 Metal 7,770 10,000 40,5 1,1 7.500...80.000 30
Scopul lucrării: Lucrarea își propune determinarea coeficientului de vâscozitate dinamică pentru
un lichid și trasarea variației acestuia în funcție de temperatură.

Dispozitivul experimental:

Vâscozimetrul Höppler racordat la sistemul de termostatare, termometrul cu mercur. Bila (1),

termometru (2), repere (A,B,C)

Mod de lucru:

Pregătirea experimentului:
3
 Se reglează vâscozimetrul pe masa de lucru în poziția corectă de funcționare cu ajutorul sistemului
de reglaj prevăzut cu bulă de aer. Se umple cu proba lichidă tubul vâscozimetrului. O problemă
importantă este aceea a evitării formării unor bule de aer în tubul de măsură. Se alege bila
corespunzătoare lichidului ales, din trusa vâscozimetrului, consultându-se tabelul 2. În cazul apei
distillate, vâscozitatea dinamică are aproximativ 1cP pentru o valoare a temperaturii situată în jurul
valorii de 20° C.

Obținerea datelor:

Se agită lichidul de termostatare poziționând butonul pe poziția H0 și se citește temperatura pe

termometrul vâscozimetrului. Proba lichidă se aduce la o nouă temperatură de determinare. Prin
răsucirea comutatorului înpoziția H2, se începe încălzirea apei. Se rotește vâscozimetrul cu 180° și
se lasă bila să străbată tubul până la capătul opus. Valorile temperaturii, după readucerea tubului la
poziția inițială se vor nota în tabelul 2. Procedeul se va repeta măsurându-se un număr de cel puțin
12 puncte termice, după care se va opri încălzirea.

Calculul erorilor:

Se calculează eroarea relativă de măsură, datorată, în principal, citirii cu termometrul și

cronometrul:

η=k*( ρb - ρl )*τ

δ η δk δρb + δρl δ τ
ε η(= )= + +
η k ρb −ρ τ l

Lichid Nr. T(˚C) δt τ (s) δτ k δk ρb δρ b ρl δρ l η(cP) εη

Det. (cP*cm3/g*s) (g/cm3) (g/cm3 ¿
Apă 1
distilată 2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12

Concluzie:

4
Caracterizați cele trei tipuri de reologie nenewtoniană prezentate, identificând prezența curgerii
accelerate sau încetinite .

1) Reologia plastică : Acest comportament tipic de curgere se observă în cazul suspensiilor și al

unor lichide vâscoase. Este foarte similară cu reologia newtoniană,cu excepția că lichidul nu începe
să curgă până când tensiunea de forfecare aplicată nu depăsește o anumită valoare de prag,numită
valoare de curgere ,notată cu litera f. Cunoașterea valorii de curgere este importantă deoarece
suspensiile nu curg în afara vasului care le conține până când acesta nu este scuturat ceva timp ca
astfel tensiunea de forfecare să ajungă la valoarea de curgere. Similar, multe alte produse
farmaceutice au o valoare specifică a tensiunii de prag, înainte de a începe să curgă .

2) Reologia pseudoplastică: Acest tip de lichide nenwtoniene prezintă o reogramă neliniară.

Curgerea începe imediat ce tensiunea de forfecare este aplicată, dar vâscozitatea lichidului scade cu
creșterea tensiunii de forfecare .Aceasta este numită curgere accelerată(mișcarea “vâscozității”).
Multe soluții apoase cu conținut proteic si soluții polimetrice (ex: albumina,gelatina) manifestă o
curgere pseudoplastică.

3) Reologia de dilatație: Ca și în cazul curgerii pseudoplastice, într-un sistem dilatant curgerea

începe o dată cu aplicarea tensiunii de forfecare . La creșterea acesteia însă, fluiditatea (panta
dreptei)scade, vâscozitatea crește, deci putem vorbi de o curgere încetinită.