Sunteți pe pagina 1din 2

Cine suntem?

Suntem un grup de persoane care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unor organiza ţii
neguvernamentale care activează şi sprijină dezvoltarea comunitar ă atât în mediul rural cât şi în
mediul urban. Ideea proiectului a venit din observaţiile făcute la persoanele cu care lucr ăm. Multe
persoane din mediul rural au renunţat să mai cultive legume în grădin ă datorit ă problemelor pe care
le întâmpină, atât în producerea lor, cât şi în vânzarea acestora. Persoanele din oraş întâmpin ă
probleme în a găsi produse proaspete şi gustoase, la preţuri accesibile . Ferma de Bun ăstare doreşte
să contribuie la rezolvarea acestor probleme, făcând să crească bunăstarea persoanelor atât din
mediul rural cât şi celor din mediul urban. Dorim să dezvoltăm o reţea de produc ători pe o raz ă de
100 de km faţă de Bucureşti, şi o reţea de Grupuri de Consumatori. Prin sprijinirea produc ătorilor s ă-
şi vândă produsele la un preţ care să le acopere nu numai costurile de produc ţie, ci s ă ob ţin ă şi un
mic profit, care să le permită să ducă un trai decent prin propriile lor puteri, reyolv ăm una din
problemele cu care se confruntă micii producători. Aducerea de produse naturale şi propaspete la
preţuri cât mai mici către Grupurile de Consumatori ar rezolva problemele persoanelor care locuiesc
la oraş, şi doresc să consume produse care nu sunt stimulate chimic .Totdat ă, aceast ă activitate
contribuie la dezvoltarea relaţiilor de colabrare, şi implicit la încrederea oamenilor, factorii ce
favorizeză dezvoltarea unei comunităţi devoltate sustenabile. Ferma de Bun ăstare se dore ște a fi un
proiect care să sprijine fermierii de subsistentă și micii fermieri să produc ă legume, fructe, carne,
ouă, lapte, pâine într-un mod natural/tradițional, fără să foloească stimulen ți chimici, iar locuitorii
orașelor să le oferim produse alimentare cât mai proaspete și naturale la pre țuri accesibile.

EDITAT:

Cine suntem? Suntem un grup de oameni care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unor
organizaţii neguvernamentale care activează şi sprijină dezvoltarea comunitar ă atât
în mediul rural cât şi în mediul urban. Ideea proiectului a venit din observand oamenii
cu care lucrăm. Multi din mediul rural au renunţat să mai cultive legume în gr ădin ă
datorită problemelor pe care le întâmpină, atât în producerea lor, cât şi în vânzarea
acestora. Cei din oraş cu greu găsesc produse proaspete şi gustoase, la pre ţuri
accesibile . Ferma de Bunăstare doreşte să contribuie la rezolvarea acestor probleme,
făcând să crească bunăstarea oamenilor atât din mediul rural cât şi celor din mediul
urban. Dorim să dezvoltăm o reţea de producători pe o rază de 100 de km faţă de
Bucureşti, şi o reţea de Grupuri de Consumatori. Prin sprijinirea produc ătorilor s ă-şi
vândă produsele la un preţ care să le acopere nu numai costurile de produc ţie, ci s ă
obţină şi un mic profit, care să le permită să ducă un trai decent prin propriile lor
puteri, rezolvăm una din problemele cu care se confrunt ă micii produc ători. Aducerea
de produse naturale şi propaspete la preţuri cât mai mici către Grupurile de
Consumatori va rezolva problemele celor care locuiesc la oraş, şi doresc să consume
produse care nu sunt stimulate chimic .Totdată, această activitate contribuie la
dezvoltarea relaţiilor de colabrare, şi, implicit, la încrederea oamenilor, factori ce
favorizeză dezvoltarea sustenabilă a unei comunităţi. Ferma de Bunăstare dorește să
sprijine fermierii de subsistentă și micii fermieri să producă legume, fructe, carne,
ouă, lapte, pâine într-un mod natural/tradițional, fără să folosească stimulen ți chimici,
iar locuitorilor orașelor să le oferim produse alimentare cât mai proaspete și naturale
la prețuri accesibile.

S-ar putea să vă placă și