Sunteți pe pagina 1din 9

Homo homini… virus

DE LA PRIETENI Marian Nazat:

De A.M Press In mart. 30, 2020

Marian Nazat este un reputat avocat din Romania

MOTTO:

„Timpul ce mă înconjoară nu mai e timpul


meu.” Vintilă Horia

Mă întorc de la o instanță prahoveană, acolo


unde procesul clientului pe care-l apăr este o
excepție de la faimosul decret de instituire a
stării de urgență. 

Pe drum, o sun pe fiică-mea și o anunț că trec


să-i aduc niscaiva merinde; o scutesc astfel să
iasă cu țâncul din casă în vremurile astea
deprimante. 

Când ajung, o găsesc în fața blocului, ușor


stingheră. Mă prefac că nu-i observ
fâstâceala. Stă la distanță de mine, de parcă
aș fi ciumat. Schimbăm vorbe de prisos, o
complezență stânjenitoare. 

Ia sacoșa, având grijă să păstreze intervalul


acela insuportabil dintre noi, și se depărtează.
În definitiv, li s-a spus de atâtea ori să se
ferească, să nu intre în contact cu babalâcii
încât s-a conformat docil. 

Un medic celebru, de pildă, i-a sfătuit să-și


ocolească părinții și bunicii aproximativ zece
săptămâni, răstimp în care le pot cumpăra
una, alta, însă cu condiția să le lase plasele cu
târguieli în pragul ușii. 

Or, Aldous Huxley ne-a atenționat de mult


că repetarea la nesfârșit a acelorași
propoziții, îndeosebi a celor vădit
neverosimile, le conferă acestora statutul de
adevăruri, geaba țipă în pustiu Bertrand
Russell că o minciună, chiar dacă e reluată de
un milion de ori, tot minciună rămâne. 
Explică-le sofismul cu pricina internauților
îngrămădiți în turmă și dracu’ te-a luat direct în
furcile-i ascuțite!

Șovăiesc în loc, descumpănit. Se întâmplă


prima oară să nu-mi strâng în brațe copila și
să n-o pup. Frati-su, mai mare cu șapte ani,
de aproape o săptămână se dă extrem de
ocupat și nu s-a sinchisit să vină pe acasă. 

Rețelele de socializare i-au tâmpit


iremediabil, progeniturile noastre sunt cei mai
naivi cobai din istoria omenirii. Îi
compătimesc și le amintesc că sărmanul
Pavel Morozov, prichindelul mujic, avea o
scuză turnându-și părintele la securitatea
sovietică. 

Cei de azi n-au niciuna, ei capitulând de bună


voie în confruntarea cu minciuna propagată
mediatic. Ca să se petreacă mizerabila
metamorfoză, mai întâi li s-a băgat în
tărtăcuțele crude că ascendenții lor sunt niște
neisprăviți. 

Apoi, li s-a inoculat pervers ideea că răul actual


este imputabil ălora bătrâni, edecurilor
comuniste. Bașca nostalgice, vasăzică o masă
de frânări, de reacționari periculoși, numa’ buni
de spânzurat în piața publică! 

Propaganda otrăvitoare a lucrat neîntrerupt în


anii din urmă, cu liotele cretinoide defilând
precum sumanele verzi de odinioară pe
bulevardele, virtuale, de data aceasta. 

Alde Liiceanu (nici el vreo trufanda!) au scris


cu mânie haștagistă despre „gurile fără dinți”,
iar specialiștii în finanțe au arătat tot înspre
defavorizații lui Cronos ori de câte ori au
încercat să explice dificultățile bugetare ale
nației. 

Oare într-atât de pernicioși să se vădească


bieții pensionari, memoria vie a unei societăți
obsedată să-și taie rădăcinile? Ca să
supraviețuim în continuare dimpreună, puberii
au fost siliți să opteze, și la cântatul dintâi al
cocoșului ne vor repudia, e la mintea găinii. Cui
să mai fie trebuincioși întârziații în etatea
înaintată? Și, pe deasupra, purtători de
afecțiuni asociate….

Netrebnicilor – urlu la umbrele mefistofelice


care se joacă de-a Dumnezeu cu o planetă
cuprinsă de groază -, opriți experimentul ! Ne-
ați răpit bucuria simplă și naturală, izvorâtă
din cuibărirea la pieptul matern și patern, ori la
al puilor maturizați dintr-odată. Nu v-ați
săturat să distrugeți familia cu conceptul
tembel al sexului nedefinit și al căsătoriei
contra naturii?Nu v-ați mulțumit că le-ați frânt
definitiv șira spinării, acum le transmiteți cinic,
prin vocea boss-ului Organizației Mondiale a
Sănătății, că nu sunt invincibili și că e cazul să
se rezume la rolul lor de răspândaci de vești,
și nu de viruși! 

Blestemați să fiți de-a pururi, ciuma, holera și


neamul Covizilor avizi de moarte să vă
lovească, nemernicilor! 

Uf, m-am ușurat nițeluș… În vechime, nu mai


rețin la care trib anume, vârstnicii erau urcați
cu de-a sila în copaci și hâțânați aidoma
roadelor. Cine cădea, avea soarta
pecetluită. Astăzi, aparent e altcumva,
dar tâlcul euthanasierii nu diferă deloc. De ce
m-aș mira, de vreme ce homo homini …
virus ?! Plaut s-a înveșnicit prin vocabulele-i
nemuritoare, eu nu trebuie decât să le
actualizez pandemic.
Îmi recapăt anevoie pacea lăuntrică și privesc
înfrânt peisajul dezolant. Un sentiment de
revoltă mă copleșește, nu pricep cum
odraslele mele evită să mă atingă!! 

„Omul a fost scos din suflet” , bolborosesc


resemnat. 

Curând, vor regreta neapropierea prezentă, în


pragul vârstei de 60 de ani orizontul ți se
îngustează dramatic și finalul este iminent. Și
atunci, la ceasul scăpătatului, pe cine vor mai
îmbrățișa? 

Plec abătut, globalismul ne-a învins


iremediabil, simt că am devenit părinții vitregi
ai pruncilor pe care i-am crescut în dragoste
și bună-cuviință. 

Nici măcar nu mi-au oferit răgazul să le


amintesc inevitabilul decalog al
manipulării formulat întru trezirea la realitate a
maimuțelor cu smartphone. Îl strig din goana
autoturismului, însă nu mă aude nimeni, așa
că îl scriu aici, poate, poate l-or citi!

Așadar, autori cu identitate confuză (Noam


Chomsky, de pildă, a negat paternitatea
textului care circula neîngrădit în hăul înțesat
de zombi anonimi), disting zece reguli
majore și anume:

1.Creează probleme aparent grave, care să


provoace o reacție de panică în rândul
populației, astfel încât aceasta să ceară
singură măsuri limitative;
2. Distrage-le atenția de la problemele
importante prin subiecte minore, dar cu impact
emoțional maxim;
3. Pregătește-i treptat pentru politicile dure,
acestea aplicându-se treptat, ceea ce le va face
suportabile;
4. Amână executarea măsurilor austere, știut
fiind că e mai ușor să obții un sacrificiu pentru
viitor, deoarece oamenii trăiesc cu speranța că
vor reuși să evite acele sacrificii;
5. Infantilizarea populației prin argumente sau
mijloace de informare în masă cu discursuri
copilărești, puerile;
6. Nu uita niciodată că emoția e dușmanul
logicii, al rațiunii;
7.Calitatea educației dată claselor inferioare să
fie cât mai slabă;
8. Încurajează mediocritatea și convinge
populația că este la modă sa fii mediocru,
vulgar, iar a fi prost, needucat, nu-i un handicap;
9. Cultivă sentimentul individual de culpă,
astfel încât individul să se considere vinovat
pentru greutățile prin care trece, atitudine care-l
va împiedica să se răzvrătească împotriva
sistemului;
10. Convinge populația că nu există mijloace și
strategii de manipulare.

Le corectez, le sintetizez oleacă și le aștern pe


hârtie străbătut de un sentiment ciudat de
îndoială. 

Caut un reazem, l-aș ruga pe un stareț să mă


povățuiască, dar mi-e teamă că-mi va
răspunde aidoma personajului vodolazkinian:
„Trăiește, prietine, cât mai aproape de cimitir.
(…) Și, în general, trăiește singur.”

Și dacă, totuși, m-am ramolit și nu mai


deslușesc conținutul realității din jur? Că
tocmai ce-am împlinit 59 de primăveri și două
stări de urgență…și nu mai deslușesc
conținutul     realității din jur? Că tocmai ce-am
împlinit   59 de primăveri  și două stări de
urgență…
––––––––––––––––

[1] Jurnal de sfârșit de ciclu, 1989-1992. Jurnal


torinez, 1978

[2] Homo homini lupus (Omul pentru om este


lup).

[3] Vintilă Horia, Jurnal de sfârșit de ciclu,


1989-1992. Jurnal torinez, 1978

[4] Evgheni Vodolazkin, Laur
NOTA: Marian Nazat este un reputat avocat
din Romania

S-ar putea să vă placă și