ETICA IN AFACERI.

RESPONSABILITATEA
SOCIALA A FIRMEI

ETICA ÎN AFACERI

Etică - Știință care se ocupă cu studiul teoretic al valorilor și condiției umane din

perspectiva principiilor morale și cu rolul lor în viața socială; totalitatea normelor
de conduită morală corespunzătoare; morală. 2. Privitor la etică (1), de etică, bazat
pe etică, conform cu etica; moral.

ETICA ÎN AFACERI

Etica în afaceri este una din ramurile specializate ale eticii aplicate, care se
preocupă cu principiile morale şi cu problemele morale sau etice care apar în
cadrul mediului de afaceri. Ea reflectă filosofia aferentă mediului de afaceri, o
ramură a filosofiei care se preocupă cu aspectele filosofice, politice şi etice ale
economiei şi mediului de afaceri.

Este important de ştiut că în multe state, ca de exemplu în Statele Unite ale

Americii, companiile, în special cele mari, au statut legal de persoană, cu toate
drepturile şi datoriile pe care le implică acest status.

Problemele etice care intră în sfera eticii în afaceri includ, printre altele, drepturile
şi datoriile prezente în relaţiile dintre o companie şi angajaţii, furnizorii, clienţii şi
vecinii săi, precum şi responsabilitatea pe care o are o companie faţă de acţionarii
săi.

Principalele modalităţi de implementare a eticii în afaceri sunt politicile interne ale

companiilor şi ofiţerii de etică. În ceea ce priveşte politicile interne ale
companiilor, acestea fac de obicei parte din programe mai largi de etică  şi
conformitate şi au ca obiect principal conduita etică a angajaţilor. Ele pot lua forma
unei declaraţii generale de intenţie a companiei, dacă sunt scrise într-un mod foarte
general, sau a unui cod de conduită, dacă detaliază modul în care trebuie să se
comporte angajaţii în diverse situaţii. În ceea ce priveşte ofiţerii de etică, aceştia au
responsabilitatea de a evalua implicaţiile etice ale activităţii companiei la care
lucrează, de a face recomandări în legătură cu politicile etice ale acesteia, precum
şi de a disemina informaţii legate de etică între ceilalţi angajaţi ai companiei în
cauză. O altă importantă îndatorire a ofiţerilor de etică este de a descoperi sau chiar
a preveni acţiunile lipsite de etică sau, în unele cazuri, ilegale.

Pentru ca în mediul de afaceri să se vadă o schimbare în bine în ceea ce priveşte

etica, trebuie să existe în cadrul tuturor companiilor o cultură organizaţionala care
să încurajeze mereu respectarea unui set unitar de valori morale şi un
comportament etic, lucru care poate fi realizat doar prin efortul comun al tuturor
actorilor din mediul de afaceri.

Etica în afaceri sau etica afacerilor reprezintă o disciplină în cadrul eticii

aplicate, care se ocupă cu analiza din punct de vedere moral a modului în care
actorii economici (firmele, acționarii, angajații, cumpărătorii etc.) acționează. Ea a
apărut la începutul secolului al XX-lea în Statele Unite ale Americii ca urmare a
extinderii aplicabilității teoriilor etice dincolo de spațiul general al "acțiunii
umane".

Etica în afaceri sintetizează sistemul de valori, principii şi norme ce s-au

statornicit de-a lungul timpului în raporturile dintre agenţii economici. Alături de
principiile şi normele de drept, etica economica asigura buna desfăşurare a
activităţilor şi reuşita în afaceri.
 
Comportament etic în afaceri înseamnă respectarea riguroasă, benevolă, a unor
principii precum: încrederea şi sinceritatea între partenerii de afaceri,
corectitudinea în negocieri şi în îndeplinirea obligaţiilor contractuale; respectarea
întocmai a tuturor angajamentelor asumate, reciprocitatea avantajelor oferite şi a
riscurilor.
 
Urmărirea profitului pe termen lung exclude un comportament rapace şi
iresponsabil faţă de consumatori, salariaţi, furnizori, creditori, competitori etc. O
afacere care se ghidează după principii morale sănătoase este o afacere prosperă.
 
Etica în afaceri şi forma ei cea mai vizibilă - implicarea socială a companiilor
(corporate social responsibility, CSR) - sunt opţiuni nedeterminate de lege.
 
Câteva exemple concrete de responsabilităţi sociale pe care companiile şi le asumă
tot mai des sunt:
-       îmbunătăţirea condiţiilor de viaţa şi de munca pentru angajaţi (referitoare la
sănătate; educaţie; recrutare şi condiţii de munca; pregătire profesionala;
pensionare; şanse egale şi nediscriminatorii de angajare, promovare şi concediere);
-       implicarea în activităţi legate de protejarea mediului înconjurător;
-       protecţia consumatorilor;
-       sponsorizări pentru educaţie, arte şi sporturi;
-       acte filantropice.
 
Un studiu referitor la practicile de afaceri din micile întreprinderi occidentale
evidenţiază câteva trăsături comune IMM-urilor: distincţia dintre management şi
acţionariat este vagă, angajaţii având roluri multiple; principalele activităţi privesc
rezolvarea problemelor cotidiene; în micile întreprinderi predomina relaţiile şi
comunicarea informale. De asemenea, relaţiile interpersonale joaca aici un rol
foarte important. Mai mult, în cazul IMM-urilor se poate vorbi de un grad ridicat
de interdependenta în raporturile cu comunităţile; adesea, întreprinderile se implica
în viaţa comunităţii realizând acţiuni caritabile. În sfârşit, întreprinderile mici sunt
vulnerabile pe piaţă, fiind supuse presiunii determinate de marile companii cărora
adesea le furnizează produse şi servicii.
 
În aceste condiţii, încurajarea adoptării practicilor CSR de către IMM-uri constituie
unul dintre domeniile prioritare de acţiune ale Comisiei Europene în definirea şi
aplicarea politicilor privind responsabilitatea socială.
 
În Comunicarea adoptată la 27 octombrie 2010, “Actul privind piaţa unică”,
Comisia Europeană subliniază importanţa redefinirii rolului companiilor în
economia de azi, în special la nivelul transparenţei în domenii precum mediul,
drepturile omului sau dezvoltarea durabilă, indicând că va analiza măsuri care pot
încuraja o contribuţie mai activa a investiţiilor private – în special pe termen lung –
la realizarea obiectivelor strategiei Europa 2020. Aceste măsuri s-ar putea referi la
o reformă în domeniul guvernanţei întreprinderilor, la crearea de stimulente pentru
investiţiile durabile şi etice pe termen lung necesare pentru o creştere inteligentă,
ecologică şi incluzivă.
 
În Comunicare se arată că este de dorit să se creeze condiţiile pentru o mobilizare
mai activă a economiilor private în sprijinul investiţiilor, în special al investiţiilor
care, prin criteriile pe care le respectă, contribuie în modul cel mai eficace la
realizarea obiectivelor strategiei Europa 2020.
 
De asemenea, este deosebit de necesar nu numai să se amelioreze accesul la
finanţare al IMM-urilor, ci şi să se creeze mecanisme de stimulare care să
încurajeze toate formele de investiţii durabile sau care să sprijine o strategie pe
termen lung.

PREZENTARE GENERALA A FIRMEI NIKE

 
NiKe este o companie americana specializata pe productia articolelor sportive si
vestimentare. Nike a fost infiintata in anul 1962 de catre Bill Bowerman si Phil
Knight sub numele initial de Blue Ribbon Sports.Alegerea schimbarii numelui in
Nike a survenit in 1962, dupa zeita greceasca a Victoriei. Logo-ul Nike este
cunoscut in lume ca Swoosh, conceptul fiind creat de Carolin Davidson in 1971. In
1987 a insemnat pentru Nike lansarea primului model din linia Air Max.

Misiunea generala a frmei

De a aduce inspiratie si inovatie fecarui atlet din lume. In viziunea frmei fiecare
om care are un corp este numit atlet.

CODUL ETIC

Defneste idealurile, valorile, principiile si normele morale pe care angajatii si

colaboratorii societatii consimt sa le respecte si sa le aplice in activitatea
desfasurata in cadrul societatii.
Respect intre angajati
Responsabilitate pentru mediu, sanatate si siguranta
Responsabilitate sociala
Siguranta produselor
Legi de import si de export
Protectia informatiilor, ideilor si proprietatilor intelectuale Nike
Acuratetea rapoartelor si arhivelor
Protejarea bunurilor si inregistrarilor
Protectia informatiilor personale
Antifrauda
Confict de interese
Schimb de informatii
Respectarea legiilor
Legea concurentei
Reguli de bune practice
PROBLEME ETICE

Nike este acuzata  ca in fabricile in care este confectionata incaltamintea, angajatii
lucreaza in conditii mizere. Firma a ales sa produca pantofi sport in tari in care forta
de munca este extrem de prost platita.
Astfel la inceput, Nike fabrica incaltamintea in Japonia, dar pentru ca forta de
munca crestea si salariatii erau mai bine platiti, Nike a renuntat la acest contract cu
japonezii si urmatoarele tari unde si-a stabilit punctul de lucru au fost tari precum Coreea
de Sud sau Taiwan, urmate fiind de China si Indonesia.