Film

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigationJump to search
Portal Film

Film este termenul utilizat pentru desemnarea, în accepțiune mai largă, a produsului

final al artei și industriei cinematografice.
Arta și industria cinematografică în vorbirea curentă sunt cunoscute sub denumirea
de cinematografie. La rândul ei industria cinematografică se împarte în două
sectoare distincte: producția de film și difuzarea lor în săli de
cinematograf sau televiziuni, blu-ray, DVD-uri sau descărcându-l de
pe internet (vizionare la cerere - on demand (en)).
Un pasionat de film, care merge la cinematograf frecvent se numește „cinefil”, iar
valoarea filmului este stabilită de criticul de film, cu ocazia apariției producției de
film sau în cazul prezentării lui la diferite festivaluri de film.
Festivalurile de film sunt manifestări consacrate, unde jurii formate din cineaști și
critici de prestigiu ai cinematografiilor mondiale, după niște criterii stricte premiază
producțiile de film ale cinematografiilor naționale participante. La astfel de
manifestații cinematografice a participat și participă și cinematografia românească,
obținând premii importante pentru filmul românesc.

Cuprins

 1Istorie
 2Arta cinematografică
 3Curente cinematografice
 4Clasificarea filmelor
 5Filmul românesc
 6Industria cinematografică
o 6.1Tehnica de turnare a unui film
o 6.2Tehnica proiecției cinematografice
 7Note
 8Bibliografie
 9Bibliografie suplimentară
 10Legături externe

Istorie[modificare | modificare sursă]
Prima proiecție cinematografică publică a unui film, cu aparatul Fraților Lumière, are
loc la 28 decembrie 1895, la Paris, în salonul Indian al restaurantului „Grand
Cafe”, Boulevard des Capucines. Filmul proiectat e intitulat „La Sortie de l'Usine
Lumière à Lyon” ("Ieșirea din Uzinele Lumière din Lyon"). Un alt film foarte important
a fost „L'Arrivée d'un Train en Gare de La Ciotat” ("Sosirea unui Tren în Gara La
Ciotat"), care a rulat, imediat după premiera franceză, și la București.
Astfel, data de 28 decembrie 1895 marchează nu numai prima proiecție
cinematografică ci și nașterea unei noi arte, „arta cinematografică”, „cea de-a șaptea
artă” cum mai este cunoscută, și a unei noi industrii, „industria cinematografică”.
Filmul a fost multă vreme socotit ca un amuzament de bâlci, tratat cu dispreț de
oamenii serioși. Mulți din cei care au contribuit la temelia acestei noi forme de
exprimare, și-au început activitate exploatând câte un „nickel odeon” (în traducere
liberă „templu al artei de doi bani"), cinematograful de mai târziu.
Primul promotor al noii arte și industrii, se poate spune că a fost Louis Lumière. El
realizează primele filme alegându-și diferite subiecte hazlii din însăși fabrica lor
de aparate de fotografiat. Astfel au fost realizate pelicule ca „Tâmplarul”, „Fierarul”,
„Dărâmarea unui Zid”. Alte subiecte tot hazlii sunt alese din viața de familie: „Dejunul
unui Bebeluș”, „Borcanul cu Peștișori roșii”, „Ceartă între Copii”, „Baia de Mare”,
„Partida de Carți”, „Partide de Table”, „Pescuitul Crevetelor”. Fratele său Auguste
Lumière, filmează câteva pelicule inspirate din activitatea fermierilor la proprietatea
tatălui lor, una dintre ele numindu-se „Femei care ard Ierburi”.
Louis Loumière a fost primul operator de „actualități”. În iunie 1895, când proiecția
cinematografică se făcea numai sub titlu de experiență, el filmează cu ocazia
„Congresului de fotografie”, sosirea participanților coborând din vapor la Neuville-sur-
Saône. Succesul obținut de frații Lumière cu prima proiecție cinematografică, îi
determină pe aceștia să angajeze operatori care să înregistreze pe peliculă aspecte
din viața cotidiană. Aceștia sunt cei care au făcut posibilă apariția „jurnalului de
actualități”, „documentarului”, „reportajului”, precum și primele „montaje de film”.
Primul „montaj de film” îl realizează Louis Lumière prin unirea a patru filme cu durata
de un minut despre „activitatea pompierilor” (ieșirea cu pompa, punerea în baterie,
atacul focului și salvarea).
Frații Lumière, pun la punct pentru prima dată un sistem de film color, unde colorarea
fotogramelor alb negru se făcea manual, cadru cu cadru. Aceste filme erau mai
degrabă „filme colorate” decât filme color.
Primul regizor de film a fost Georges Méliès. Era un om bogat, conducea teatrul
„Robert Houdin”, un teatru care prezenta printre altele și numere de prestidigitație.
Văzând proiecțiile cinematografice „Lumière”, își dă seama ce înseamnă noua
descoperire pentru industria divertismentului. Cumpără și el un aparat din Anglia,
cumpără peliculă și începe să filmeze. Primele filme nu se deosebesc ca idee de
cele „Lumière”.
Dar întâmplarea, este descoperitorul trucajului cinematografic. Filmând un omnibuz
trecând pe stradă, aparatul se blochează. Repornind-l pentru a continua filmarea,
acum prin acel loc trece un dric. Developând apoi filmul și proiectându-l efectul este
spectaculos, „un omnibus se transformă brusc într-un dric”. Acesta este
primul trucaj cinematografic. Trebuie remarcat faptul că mișcarea aparatului în spațiu
la acea dată nu era folosită, imaginea obținută fiind un fel de „plan general”, mai bine
zis o scenă a unui teatru unde personajele intră spun ceva și ies.
Primul film pe care-l realizează Méliès folosind „trucajul”, a fost „Dispariția unei
Doamne” în octombrie 1896. Aceste „dispariții”, combinate ulterior cu „apariții”, devin
un laitmotiv în filmele Méliès. El dezvoltă sistemul „lanterna magică”, aplicându-l în
producția „Voiajul în Lună” (1902), prin crearea de „iluzii optice” deosebite.
Georges Méliès, este și primul creator de „film politic” prin creația sa, „Afacerea
Dreyfus” (1899). Filmările se făceau afară la lumina soarelui, cu decoruri pictate pe
pânză. Fiind tributar teatrului realizările lui se fac fără mișcarea aparatului și
nefolosind montajul pentru schimbarea planurilor.
Între anii 1896-1912 Méliès realizează circa 500 de filme. Se remarcă în afară de
„Afacerea Dryfus”, „Voiajul în Lună” (1902) de care am vorbit mai sus, „Le Sacre
d'Edouard (1902)” și „Cendrillon” ("Cenușăreasa") (1899)”.
"Filmul Méliès”, este un film ordonat pe tablouri, nu secvențe, ci așa cum se prezintă
acțiunea unei piese de teatru. Méliès în filmele sale pentru o mai mare atracție
folosește procedeul de „film colorat” al fraților Lumière, atunci când această nouă
industrie intră în impas numărul spectatorilor scăzând. Acest lucru îl determină pe
Méliès să crească producția de filme artistice mai lungi ca metraj (200–300 m), pe
unele chiar colorându-le, îndepărtând-se de miniaturile hazlii de bâlci.
Méliès nu a mai putut face față marilor companii de producție apărute după 1910,
fapt ce a dus la dispariția lui de pe piața noii industrii, „industria filmului”. Însă în
anul 1931 guvernul francez își aduce aminte de contribuția lui în cotextul cultural al
republicii și-i acordă „Legiunea de Onoare”. Henry Langois, cel care creează arhiva
de filme și „Cinemateca Franceză”, îi salvează marea majoritate a filmelor.
Nu putem vorbi despre începuturile cinematografului fără a aminti și de un alt francez
contemporan cu Frații Lumiére și Méliès, un pasionat al noii arte și industrii, Leon
Goumont, producător de aparate de filmat și proiecție, cercetător în domeniul
adaptării sunetului și culorii filmului și nu în ultimul rând producător de filme. În
compania sa de producție s-a realizat primul desen animat de către Emil Cohl[1] și a
activat unul din cei mai buni regizori francezi ai epocii Louis Feuillade. Goumont a
realizat în timp o colaborare cu Metro Goldwyn dând naștere la compania Goumont
Metro Goldwyn. Se cunosc două filme realizate împreună : „Ben Hur” (versiunea film
mut) și „Napoleon”.
Mărirea duratei de proiecție și apariția subiectelor bine determinate cu un mesaj clar
face ca numărul spectatorilor interesați de noua artă să crească, apărând o rețea de
săli, numite cinematografe.
În ceea ce privește aceste locații, amintim că Leon Goumont a cumpărat Hipodromul
din Paris construind o sală de 3400 de locuri.
Dar filmul nu a rămas în vechiul continent. Devenind o afacere bănoasă, încet, încet,
începe să treacă oceanul. Face o escală în Marea Britanie, unde George Albert
Smith, regizor de film, îl „îmbogățește” cu prim planul și John Willianson cu decupajul
regizoral. Ajunge pe noul continent unde găsește cele mai propice condiții pentru
dezvoltare.
Un proiecționist, Edwin S. Poter, preia compania de producție a filmelor proprietate a
lui Edison în anul 1901. Trece la realizarea de filme de ficțiune. Nou este că acestea
sunt cadre legate narativ. Reprezentativ este producția „The Great Train
Robbery” (1903) care transformă filmul într-un spectacol comercial. Acesta se
remarcă prin schimbari rapide de locații, acțiuni cu tren în mișcare. Pleacă de la
compania lui Edison la compania „Famous Players” (apoi „Paramount”), unde
metoda sa regizorală este depășită și se va întoarce la vechea sa meserie,
proiecționist (1916).
David Wark Griffith

Afiș color pentru „Nașterea unei Națiuni”

În 1908 apare pe firmamentul industriei cinematografice unul din cei mai de seamă

regizori ai cinematografului american, numit și părintele filmului american, David
Wark Griffith. Griffith, actor de profesie, începe să joace în film la compania de
producție „American Mutascope and Biograph” (1908). Devine apoi regizor la
„Biografh”, realizând 450 de filme. La acest lucru contribuie și echipa de profesioniști
cum sunt acrițele Mary Pickford, Surorile Gish, Mabel Noemand, Mae Marsh, precum
și regizori ca Mark Sennet și Erich von Stroheim, iar ca operator, renumitul
epocii, Billy Bitzer. După anul 1913, pleacă de la „Biograph” la „Reliance-Majestic”,
apoi devine independent. Realizează astfel „Judith of Bethulia” (1914),
controversatul „The Brith of a Nation”(Nașterea unei națiuni) (1915)
și „Intolerance” (Intoleranță) (1916), filme care-l fac cel mai mare producător
american de film.
Vorbind despre filmele The Brith of a Nation (Nașterea unei națiuni)
și Intolerance (Intoleranță), acestea sunt strâns legate între ele privind realizarea și
prezentarea lor publicului.

Intoleranță
Primul apare cu o reclamă care i-a făcut pe mulți să-l acuze pe Griffith de rasism.
Afișul filmului prezintă un personaj care este membru al Ku-Klux-Klan-ului, fapt ce a
dus la proteste de stradă și la cenzurarea filmului. Griffith nu este de acord cu poziția
oficială și-n următorul an produce Intolerance ca un răspuns dur celor care au făcut
atâta zgomot.
Griffith, împreună cu actorii Douglas Fairbank, Mary Pickford și Charlie Chaplin, au
fondat în anul 1920, compania „United Artist Corporation”, unde a realizat filmele
mute Brochen Blossoms (Muguri zdrobiți)-1919, Way Down East-1920, The Orphans
of the Strom-1922, America-1924, Battle of Sexcs-1928 și filmele sonore Lady of the
Pavements-1929 (cântat), Abraham Lincoln-1930 și The Struggle-1931.

Arta cinematografică[modificare | modificare sursă]

În loc de motto:
„Când oamenii n-au mai avut curajul să creadă în viața de jos, când n-au mai
avut candoarea să creadă în viața de sus, au început să creadă în viața ca-n
filme.
Starul a fost întruchiparea unui eden intermediar, unde Eva poartă bikini,
merii cresc în piscine, iar șarpele își petrece vacanța pe un iaht personal.
Bine sau rău - așa a fost.
Pentru o bună parte a lumii, filmul a fost întradevăr o uzină care produce vise,
conserve de vise. La început, vise sepia. Pe urmă technicolore, iar spre
dimineață, înainte de ora trezirii - coșmaruri...”(Ecaterina Oproiu - critic de
film)
Dacă filmul este o artă sau o industrie, a fost o mare întrebare a multor
oameni din lumea culturii, a intelectualității spirituale în general. Oare
unde se termină industria și unde începe arta? S-au căutat răspunsuri,
și iată la ce s-a ajuns.