Memorie si uitare

Memoria este un proces psihic care constă în întipărirea, recunoașterea și

reproducerea senzațiilor, sentimentelor, mișcărilor, cunoștințelor etc. din trecut.
Memoria definește dimensiunea temporală a organizării noastre psihice, integrarea
ei pe cele trei segmente ale orizontului temporal – trecut, prezent, viitor.
În psihologie, memoria este procesul în care informația este codificată, stocată și
recuperată. Codificarea permite informațiilor din lumea exterioară sa să ajunga la
cele cinci simțuri în formele de stimuli chimici și fizici. În această primă etapă
informațiile trebuie să fie schimbate, astfel încât să poată să fie puse în procesul de
codare. Depozitarea este a doua etapă sau proces de memorie. Aceasta implică
faptul că informația este menținută pe perioade de timp. În cele din urmă al treilea
proces este recuperarea informațiilor care au fost stocate. Aceste informații trebuie
să fie localizate și readuse la conștiința. Unele încercări de recuperare se pot realiza
fără efort din cauza tipului de informații, iar alte încercări de a aminti informațiile
stocate pot fi mai dificile din diferite motive.

Memoria nu este reductibila la un depozit pasiv de informatii ci este un proces

complex de reflectare activa, selectiva si inteligibila a experientei umane.
Caracterul activ al memoriei rezulta din faptul ca in fiecare dintre cele trei faze
informatia este restructurata, ansamblata intr-o formula noua, pe masura
acumularii datelor noi, rezultand unitati logice cu o structura mai complexa decat a
informatiilor componente. Astfel memorarea nu este o inregistrare sau imprimare
mecanica, ca si in cazul unei benzi de magnetofon, pastrarea nu corespunde unei
simple depozitari, iar reactualizarea nu se realizeaza ca o simpla declansare a
asociatiilor (de tipul stimul- raspuns) anterior elaborate.

Retinerea si reactualizarea informatiilor nu este globala ci selectiva, adica noi

nu retinem si nu reactualizam totul ci din ansamblul informatiilor pastram ceea ce
are relevanta pentru noi, ceea ce corespunde dorintelor, trebuntelor, sentimentelor
noastre sau ceea ce se impune prin natura stimularii.

Memoria umana are un caracter inteligibil intrucat presupune intelegerea celor

memorate si reactualizate, interventia gandirii in procesul de sistematizare,
clasificare, ierarhizare si structurare a informatiilor ceea ce ii confera caracterul
logic, rational, constient.

Putem conchide ca memoria umana este o latura sau o forma a unei activitati

complexe si specializate care necesita efort. Procesul memorarii se realizeaza
continuu iar definirea memoriei prin termenii de fixare, pastrare,si reactualizare e
globala si generala din punct de vedere a proceselor reale, extrem de complexe
carora le corespund.

1.Fazele memoriei
 Adancirea si aprofundarea studiului memoriei impune o analiza a proceselor
precum si a factorilor obiectivi si subiectivi de care depind performantele mnezice.

1. Memorarea (fixarea, engramarea) este faza memoriei in care informatia

se traduce intr-un cod- imagini, sunete, propozitie- astfel incat sa poata patrunde in
sistemul memoriei. In raport cu prezenta sau absenta intelegerii materialului de
memorat distingem memorare mecanica si logica, iar in functie de prezenta sau
absenta scopului mnezic, al efortului voluntar, al utilizarii unor procedee
mnemotehnice, memorarea poate fi voluntara sau involuntara. Cele patru forme nu
sunt in relatie de opozitie, ci forme complementare combinate in diverse moduri si
proportii.

2. Pastrarea sau conservarea presupun retinerea pentru un timp mai lung

sau mai scurt a celor memorate. Pastrarea nu trebuie inteleasa ca o simpla
depozitare ci ca un proces activ care consta in organizarea si reorganizarea celor
memorate, includerea lor in noi sisteme de legaturi care au ca rezultat obtinerea
unor informatii noi.In procesul pastrarii are loc reorganizarea structurala a
materialului insusit anterior, simplificarea lui, concretizarea, generalizarea sintetica,
sistematizarea, stabilirea de legaturi intre diferitele parti ale materialului,
etc. Procesul de structurare nu se incheie odata cu memorarea initiala ci continua
cu fiecare achizitie a materialelor conexe.

3. Reactualizarea (recuperarea) are loc in vederea aducerii la suprafata a

celor retinute anterior, in scopul utilizarii lor in activitatile umane. Reactualizarea se
poate realiza sub forma recunoasterii sau a reproducerii. Recunoasterea se produce
in retenta materialului care a fost memorat iar reproducerea are loc in absenta sa.

Cele trei faze sunt interconectate intre ele, calitatea recunoasterii sau

reproducerii depinde in mare masura de modul voluntar sau involuntar,
logic/mecanic in care s-a realizat engramarea, precum si de calitatea procesarilor
care au avut loc in faza de pastrare a informatiilor.

2.Formele  memoriei

Pe la sfarsitul anilor 50 au inceput sa apara in literatura de specialitate tot mai

multe teoretizari ale diferentei dintre memoria senzoriala (MS), memoria imediata,
de scurta durata sau de lucru  (MSD), si cea de  lunga durata (MLD). Astfel Atkinson
si Shiffrin elaboreaza un model modal al memoriei conform caruia informatia
primita din exterior este stocata pentru cateva fractiuni de secunda in MS, e filtrata
si transmisa ulterior MSD care are capacitate limitata atat ca durata cat si ca volum.
Din MSD o parte a informatiei e transferata in MLD. MS denota persistenta
reprezentarii senzoriale a stimulilor timp de cateva sutimi de secunda
dupa ce acesta si-a incetat actiunea asupra receptorilor. De pilda o senzatie vizuala
sau auditiva persista in MS a noastra un timp scurt chiar dupa incetarea stimularii
corespunzatoare. Avem asadar o MS vizuala (iconica), una auditiva (ecoica), una
tactila, etc. Retentia senzoriala a stimulilor este automata - nu reclama efort din
partea subiectului - si e preatentionala - procesele implicata in MS preced initierea
celor implicate in atentie. De asemenea stimulii nu sunt inca prelucrati
categorial. Principala functie a stocajului senzorial e aceea de a prelungi durata de
actiune a stimulului in scopul unei analize mai profunde a lui

MSD asigura stocarea informationala pe timp de 15-20 s. Dupa acest interval

informatia este fie uitata fie trece inMLD sau si una si alta. MSD ne ajuta sa operam
cu informatiile curente, cotidiene exact atata timp cat e necesar.

MLD asigura stocarea informationala timp mai indelungat, ore, luni ani sau
chiar toata viata.

Modelul lui Atkinson si Shiffrin postuleaza deci ideea existentei unei diferente
structurale intre MSD si MLD, cele doua fiind sisteme autonome, distincte chiar daca
se afla in interactiune. Principalele diferente dintre ele sunt localizate la nivelul:

1.Volumului de stocare al informatiei- volumul MSD fiind de 7+/-2 elemente, in

timp ce al MLD e practic nelimitat.
2.Durata de stocare a informatiei – MSD limitata la cateva secunde, MLD
extinsa uneori pe intreaga viata
3. Tipul de codare al informatiei - verbala sau imagistica in MSD si semantica
in MLD
4.Forma de reactualizare – seriala in MSD si paralela in MLD
5.Baza neurofiziologica-MSD localizata la nivelul hipocampului iar MLD in ariile
parieto-occipitale stangi.

Fenomenul uitarii se afla in relatie dinamica cu memorarea, pastrarea si

reactualizarea informatiei. Uitarea se refera la pierderile ce se inregistreaza in
pastrare si se exprima prin faptul ca in anumite imprejurari informatiile nu se mai
reactualizeaza.

In anumite limite fenomenul uitarii e un fenomen natural si relativ necesar.

Desigur in raport cu memoria care duce la fixarea si pastrarea informatiei uitarea e
un fenomen negati In raport cu necesitatile practice, cu solicitarile cotidiene, uitarea
poate deveni un fenomen pozitiv intrucat uitarea treptata, graduala a anumitor
informatii contribuie la echilibrarea sistemului cognitiv al individului, acordand
acestuia un caracter suplu, dinamic, posibil de a se misca liber, fara a fi stanjenit de
ceea ce este excedentar, balast. Uitarea este un fenomen natural si necesar numai
in anumite conditii si limite, dincolo de acestea ele devin o piedica in calea adaptarii
la solicitarile mediului. Explicatiile acestui fenomen sunt diverse:

1. Unul dintre cele mai evidente  motive pentru care uitam este deteriorarea

sau imbolnavirea creierului. Cateva tipuri de accidente au aratat ca oamenii nu-
si mai amintesc lucruri pe care ar fi trebuit sa si le poata aminti, pierderi
denumite  amnezie. In principal exista doua tipuri de amnezie - anterograda
(individul nu mai este capabil sa-si aminteasca evenimentele de dupa accident) si
retrograda (persoana isi pierde memoria in legatura cu evenimentele care au
anticipat evenimentul. In forma grava, pacientul uita cine este si unde traieste)
2. O alta explicatie este aceea ca anumite cunostinte, cele cu valoare
adaptativa scazuta, se deterioreaza si dispar din memorie – e o subactivare
informationala. Cunostintele asadar nu se pierd din memorie ci se subactiveaza,
accesul nostru la ele fiind ingreunat.
3. Uitarea motivata, teorie derivata din psihanaliza, sustine ca uitarea e
determinata in intregime de refulare. Uitam deoarece in unele privinte suntem
motivati sa uitam. Daca nu am uita anumite lucruri acestea ne-ar aminti de aspecte
profund emotionante si traumatice. Datorita amenintarii pe care ar constitui-o
pentru constient, ea este refulata, individului fiindu-I imposibil s-o reactualizeze.
4. Interferenta -poate lua doua forme- una retroactiva (are loc atunci cand
noile cunostinte inhiba cunostintele dobandite anterior) si
una proactiva (cunostintele sau deprinderile vechi stanjenesc asimilarea altora noi)
5. Invatarea dependenta de stare. Contextul in care engramam o anumita
informatie influenteaza capacitatea de reactualizare. Pentru o buna reactualizare
contextul reactualizarii ar trebui sa fie similar cu cel al asimilarii. Ne referim aici la
starea fiziologica, starea de constienta, mediul ambiant. De ex. persoanele aflate
sub influenta alcoolului isi amintesc lucruri care au fost asimilate intr-o stare
similara de constienta, scafandrii ce au memorat un material sub apa au putut sa-l
reactualizeze mai usor  sub apa decat la suprafata.