Sunteți pe pagina 1din 2

Un prim plan narativ plaseaza intamplarile in vremuri stravechi, in timp mitic

romanesc, un timp trecut neprecizat al obiceiurilor si credintelor stramosesti, in


care naratorul, un alter ego al autorului, povesteste fapte memorabile, ce se
inscriu in traditia spirituala ancestrala (straveche) a taranului sadovenian.

Povestirea incepe prin descrierea de catre narator (vocea auctoriala) a


imprejurarilor, prin care se fixeaza timpul, �intr-o toamna aurie� si locul, �la
Hanul Ancutei�, unde a auzit multe povesti. Naratorul precizeaza ca intamplarile ce
urmeaza a fi povestite s-au petrecut �intr-o indepartata vreme, demult�, intr-un
trecut neprecizat, inceputul fiind de basm, pe cand oamenii au vazut �un balaur
negru in nouri� si niste pasari mari, venite �din ostroavele de la marginea lumii�,
care vesteau razboi si belsug la vita de vie.

Mihail Sadoveanu

Atata vin se facuse in Tara-de-Jos, ca nu mai aveau oamenii �unde sa puie mustul�
si-au pornit s-aduca vin spre munte, �s-atuncea a fost la hanul Ancutei vremea
petrecerilor si a povestilor�. Naratorul remarca, de asemenea, faptul ca Ancuta cea
tanara este �tot ca ma-sa de sprancenata si de vicleana [...] rumena la obraji, cu
catrinta-n brau si cu manicile suflecate: impartea vin si mancari, rasete si vorbe
bune�.

Naratorul poposise la hanul Ancutei, care �nu era han, era cetate�, cu ziduri
groase, unde veneau sa se adaposteasca peste noapte oameni, vite si carute, in
drumul lor catre ori dinspre Roman.

Al doilea plan narativ

Al doilea plan narativ cuprinde istorisirea comisului Ionita, care este narator-
personaj in povestire. El nareaza in timpul prezent o intamplare din trecut, ce
avusese loc tot aici, la hanul Ancutei si la care el participase in mod direct pe
cand era tanar. Naratorul ii face un portret fizic sugestiv pentru firea apriga a
comisului: �un om inalt, carunt, cu fata uscata si adanc brazdata� si cu o mustata
�tusinata� (tunsa scurt).

Mos Leonte, un alt oaspete al hanului, este uimit ca Ionita comisul venise calare
�pe un cal vrednic de mirare. Era calul din poveste, inainte de a manca tipsia cu
jar. Numai pielea si ciolanele [...] cal roib, pintenog de trei picioare�. Insa
calul acesta este demn de respect, pentru ca se trage �dintr-o vita aleasa�.
Aceasta prima povestire a volumului este integrata in cadrul descrierii precedente,
de aceea este o povestire in rama, avand un alt narator si un subiect de sine
statator, diferit de celelalte noua povestiri.

Istorisirea ce urmeaza a fi relatata are legatura cu iapa din care se tragea calul
ce starnise uimirea lui mos Leonte. Intamplarea se petrecuse pe vremea domnitorului
Mihai Voda Sturza si-l are ca protagonist (personaj principal) pe comisul Ionita,
care povesteste la persoana I, perspectiva narativa fiind aceea de narator-
personaj. Pe vremea cand era tanar si cand hangita era �Ancuta cealalta, mama
acesteia�, poposise la han.

Dupa ce se odihnise, tocmai cand era gata de plecare, comisul Ionita inchina oala
cu vin si ureaza sanatate unui boier care tocmai se oprise la han si care il
intreaba de unde este si incotro se duce. Ionita ii relateaza ca este razes din
Draganesti, de langa Suceava si are de gand sa mearga la voda, ca sa-i rezolve un
necaz mostenit de generatii, inca din timpul domniei lui Voda Calimah.

Procesul pe care-l avea de multi ani cu un �corb mare boieresc� era pricinuit de
faptul ca acest vrajmas lacom ii luase o bucata din pamantul mostenit din mosi-
stramosi, iar acum mergea la Voda sa-i faca dreptate, ducand cu el toate
documentele doveditoare. Iar daca nici Voda nu-i va face dreptate, �atunci sa
pofteasca maria sa sa-i pupe iapa nu departe de coada!...�. Ancuta cea tanara s-a
rusinat de vorbele comisului si s-a prefacut ca se uita cu atentie in lungul
drumului, gestul ei fiind aidoma cu al celeilalte Ancute, de atunci, cand el
spusese aceste vorbe fara inconjur. Boierul care ascultase pricina a inceput sa
rada, apoi s-a suit in drosca lui cu arcuri si a plecat in treburile lui.

Ajuns la Curtea Domneasca, Ionita constata ca boierul cu care vorbise la hanul


Ancutei era insusi Voda. Acesta cerceteaza actele comisului, ii face dreptate si-l
intreaba ce s-ar fi intamplat daca nu i-ar fi rezolvat necazul. Atunci, comisul
Ionita ii raspunde razand: �Eu vorba nu mi-o iau inapoi. Iapa-i peste drum!�. De
aceea, sustine Ionita acum, toti trebuie sa se uite �ca la un lucru rar la calul
meu cel roib, pintenog de trei picioare�, pentru ca el se trage din iapa lui Voda.
Terminand de spus intamplarea, comisul Ionita mai cere vin in ulcele si se
pregateste sa spuna o alta poveste, mai interesanta si mai incitanta decat cea
precedenta.

Limbajul artistic

Naratiunea la persoana I este principala modalitate epica de relatare a faptelor si


intamplarilor, iar povestitorul este participant direct la actiune. Arta de
povestitor a lui Mihail Sadoveanu consta in imbinarea epicului cu liricul, a
povestirii cu geniul sau poetic. Asa cum afirma George Calinescu, Sadoveanu a creat
o limba limpede, armonioasa si pura, in care se impleteste graiul popular al
taranilor cu fraza vechilor cronici, o limba capabila sa redea poezia sentimentelor
omenesti, frumusetile tainice ale naturii, pastrand farmecul atmosferei acelor
vremuri vechi.

Arhaismele si regionalismele

Arhaismele si regionalismele sunt folosite cu naturalete de catre personajele


povestirilor pentru a contura atmosfera vremurilor de demult si a ilustra dulcele
grai romanesc: �chimir�, �vrajmas�, �odinioara�, �razas�, �drosca�, �grumaz�.

Oralitatea stilului

De remarcat in mod deosebit este oralitatea stilului, data de cuvinte si expresii


populare specifice limbii vorbite: �mi-a navalit sangele in ochi�, �sa gasesc eu
mila�, �am bagat de seama�. Comparatia - �insetat dupa dreptate ca cerbul dupa apa
de izvor� este asemanatoare unui proverb popular. Sadoveanu ramane fidel
declaratiei sale din discursul rostit la Academie, aceea ca �taranul roman a fost
principalul meu erou�.

Figurile de stil

Figurile de stil apar cu moderatie, dand astfel stilului sobrietate. Metafora


lipseste aproape de tot, iar epitetele au rol caracterizator, particularizand
trasaturi ale personajelor. Astfel, despre mustatile comisului Ionita, Sadoveanu
spune ca sunt �tusinate�, epitet care revine de cateva ori pentru a reliefa
preocuparea personajului pentru aceasta podoaba de care este foarte mandru.

De remarcat in mod deosebit in volumul Hanu Ancutei este muzicalitatea frazelor,


prin care Sadoveanu creeaza trairi tulburatoare in sufletele personajelor.

�Eroii nu povestesc spre a-si usura sufletul, ori spre a reda viata: ci pentru a se
sustrage vietii si mortii.� (Nicolae Manolescu - Imaginarul sadovenian)