 Programul de studiu : UNIVERSITATEA SPIRU HARET - EFS AN 1

INVATAMANT CU FRECVENTA

 Disciplina: Istoria Educatiei Fizice si a Sportului

 Numele si Prenumele :BELETOIU CLAUDIU IONEL

 Grupa : 102

 Tema: Prezentati institutionalizarea practicării exercițiilor fizice în

România și concepțiile teoretice ale lui Amoros din sistemul de
educație fizică francez
Organizarea educaţiei fizice şi sportului în România

Sportul era apreciat nu de puţine ori cu severitate, fiind judecat îndeosebi pentru
formele sale profesioniste manifestate deja în fotbal, box, călărie. El era
considerat aprioric un adversar al preocupărilor intelectuale ale tineretului, o
activitate uşuratecă, ce tinde să „modifice bursa valorilor” morale şi estetice, ale
unei educaţii tradiţionale.

În acelaşi timp, în 1928, este votată Legea învăţământului secundar, care modifică
vechea denumire a domeniului, de gimnastică, în educaţie fizică, „operaţie”
terminologică, dar şi de conţinut, pe care francezii o făcuseră în l9l0, Iar instituţia
de formare a cadrelor de nivel universitar fusese deja înfiinţată în l922.

Având denumiri diferite – Institutul Naţional de Educaţie Fizică, Şcoala de

Educaţie Fizică, Institutul de Cultură Fizică etc.,.

În cadrul acestora, coordonarea activităţii de educaţie fizică fusese atribuită

Oficiului Naţional de Educaţie Fizică (ONEF).

Practic, acesta a devenit organul diriguitor al întregului sistem de educaţie fizică şi

sport din ţară. Apariţia ediţiilor modeme ale jocurilor Olimpice, dezvoltarea
competiţiilor naţionale şi apoi internaţionale au contribuit la înfiinţarea
instituţiilor denumite federaţii sportive naţionale, încă de la începutul secolului
XX, unite apoi într-un organ central – Federaţia Societăţilor Sportive din România
(FSSR). Iniţial, din FSSR au făcut parte federaţiile naţionale de gimnastică, de
fotbal, de atletism, de tir.

Comitetul Olimpic Român a fost înfiinţat în l9l4 şi afiliat la Comitetul Olimpic

Internaţional. În l929, prin lege, a fost înfiinţată Uniunea Federeţiilor Sportive
Române (UFSR), ca organ de coordonare.

După l940, UFSR este înlocuit prin Organizaţia Sporului Românesc (OSR), l946 şi
înlocuit cu Organizaţia Sportului Popular (OSP), – în l949 când apare Comitetul
pentru Cultura Fizică şi Sport (CCFS).
O a treia etapă o va constitui apariţia,

– în l957, a Uniunii pentru Cultură Fizică şi Sport (UCFS),

-- în anul l973, a luat fiinţă Consiliul Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport
(CNEFS), – înl989 se înfiinţează Ministerul Tineretului şi Sportului,

– în l867, ia naştere prima şi cea mai importantă societate sportivă românească,

Societatea centrală română de arme, gimnastică şi dare la semn („Tirul”) în
Bucureşti. La titulatura ei iniţială s-a adăugat, ulterior, şi cuvântul „nataţiunea”;

– în l879, se înregistrează introducerea obligatorie a gimnasticii în şcoli, rod al

activităţii remarcabile, pe plan practic şi publicistic, a lui Gheorghe Mocenu,
susţinut de omul politic, de cultură şi savant, Spiru Haret;

– în l880, apare la Bucureşti primul ziar de specialitate Sportul;

– în l906, se înfiinţează Federaţiunea Societăţilor de arme, gimnastică şi dare la

semn din România, prima organizaţie coordonatoare a activităţilor sportive
naţionale. După mai multe luni, ea îşi modifică denumirea în Federaţia Societăţilor
de Gimnastică din România (F.S.G.R.); – în l9l2, ia naştere Federaţia Societăţilor
Sportive din România (F.S.S.R.), al doilea for de conducere a activităţii sportive din
ţara noastră;

– în l9l3, apariţia Şcolii Militare de scrimă şi gimnastică

– în l922 Institutului Naţional de Educaţie fizică,

– în l929, Institutul Militar de Educaţie

– în l9l4 Comitetul Olimpic Român (C.O.R.);

– în l923, Oficiul Naţional pentru Educaţie Fizică (O.N.E.F.),

– în l923 în fruntea Institutului Naţional de Educaţie Fizică (I.N.E.F.) a fost numit

colonelul Vlrgil Bădulescu, secondat de mai mulţi ofiţeri de carieră.

El urmase cursurile Institutului Central de Gimnastică de la Stockholm, în perioada

l9l6-l9l8. Meritul generalului Virgil Bădulescu a fost, acela de a asigura Institutului
nou creat caracterul de învăţământ superior, după modelul Universităţii, durata
de studii fiind de 4 ani.

În l926, Institutul a fost absolvit de prima promoţie de licenţiaţi în educaţie fizică.

Astfel, primul director de studii al Institutului Naţional de Educaţie Fizică fost
prof.dr. Fr.Rainer, de la Facultatea de Medicină, personalitate ştiinţifică şi
didactică de statură continentală; la activitatea Institutului au participat
numeroase personalităţi remarcabile ale vieţii universitare şi cercetării ştiinţifice
din epocă: prof. O. Onicescu, prof. Olinescu, prof. Rădulescu-Motru, prof. univ.
Ctin. Kiriţescu, prof. Nae Ionescu, prof. Zapan, prof. L.Mihăilescu, prof. P.Lazăr,
prof. Lascăr, prof. V.Roşeală, prof. I.Mihăilă ş.a.

– în l924, apare Gazeta Sporturilor, care va fi ziarul sportiv cel mai important până
în l947, când îşi încetează apariţia, fiind înlocuit cu cotidianul Sportul Popular,

– în l929, apare a doua lege cu privire la educaţia fizică;

– în l930, constituirea Uniunii Federaţiilor Sportive din România (U.F.S.R.);

– în l940, se creează Organizaţia Sportului Românesc (O.S.R.), al cincilea for de

cbnducere pe linie de stat a sportului românesc;

– în l944 (l5 septembrie), se înfiinţează Organizaţia Sportului Popular (O.S.P.), ai

şaselea organ de conducere şi coordonare a federaţiilor (denumite Comisii) şi
activităţii sportive naţionale, care, prin legea de organizare a sportului din l946,
devine singurul for de îndrumare a activităţii sportive din România,, moment ce
coincide cu dispariţia U.F.S.R.;

– în l949 se creează Comitetul pentru Cultură Fizică şi Sport de pe lângă Consiliul

de Miniştri;

– în l952, delegaţia olimpică a României participă la Jocurile Olimpice de vară de la

Helsinki, cucerind patru medalii, printre care şi prima medalie de aur;

– în l957, Uniunea de Cultură Fizică şi Sport (U.C.F.S.);

– în l967, Consiliul Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport (C.N.E.F.S); – în l990, se

creează Ministerul Tineretului şi Sportului.
Francesco Amoros (de origine spaniolă, emigrant în Franţa), pedagog teoretician
şi practician, a creat un sistem de gimnastică şi instituţiile, înfiinţate ca atare, în
care l-a aplicat.

Dintre instituţiile apărute, cel mai important se va dovedi Gimnaziul normal de

gimnastică de pe Câmpul lui Morte, la Paris, înfiinţat în l920, pentru instruirea
fizică a ofiţerilor, pe lângă care va funcţiona şi o secţie civilă, frecventată, printre
alţii, de adolescenţii Victor Hogo şi Honore Balzac.

Din el va rezulta Şcoala de la Joinville, care va avea o mare influenţă asupra

evoluţiei educaţiei fizice din tot secolul al XlX-lea.

Metoda lui Amoros se bazează pe două principii:

Principiul psihologic, care dezvăluie că sursa de mişcare a omului o constituie

senzaţiile kinestezice, care îşi au originea în centrii nervoşi superiori. Asocierea
mişcării cu o imagine anterioară determină efectuarea alteia noi şi, implicit,
învăţarea ei. Evident, Amoros prelua astfel ideile lui Komenski şi Pestalozzi privind
rolul intuiţiei în învăţare;

Principiul utilitarist, care obişnuieşte omul cu asperităţile depăşirii obstacolelor

inerente ale vieţii şi, mai cu seamă, ale vieţii de militar. Această idee va influenţa
gândirea şi practica sistemului francez şi ale personalităţilor ce vor urma (Herbert
şi Demeny).

Amoros împarte exerciţiile în trei mari categorii:

- civilă,

- militară

- medical

Acesta creează aparate pentru diferite exerciţii de: suspensie, căţărare, sprijin,
balans. Enumerăm aparatele respective, folosite şi în secolul al XX-lea: porticul de
gimnastică, calul de voltije, inelele suspendate, trapezul şi piramidele. Desigur, el
este influenţat de concepţiile lui Jahn şi Clias. Sistemul lui Amoros este
predominant brachial, acrobatic şi specaculuos, interesând prea mult centura
scapulo-humerală.