„Poveste”

Marin Sorescu
Marin Sorescu a fost o personalitate marcanta a literaturii romane, autor al
volumelor de versuri: „Singur printre poeti” , „Moartea ceasului” , „Tineretea lui
Don Quijote” si al operelor dramatice „Iona” , „Paracliserul” , „Matca” ,
„Raceala”. Poet al generatiei 60, Sorescu anunta intertextualitatea
postmodernista folosind constant referentul livresc. Parodia si ironia sunt
constantele creatiei sale. Poet inconoclast ( contestator al normelor ) , Sorescu se
distinge intre poetii generatiei sale prin capacitatea de detasare fata de propria
voce lirica, ce ajunge pana la a se parodia pe sine. Poeziile sunt adevarate
spectacole de inteligenta unde moartea si iubire, tragicul si sublimul sunt
ascunse prin caricatura subtila.

Specie: meditatie filozofica, parodica, neomodernista ce prezinta intr-o

forma ludica o realitate grava. Sorescu propune o viziune prozoica asupra iubitii
si a timpului.

Teme: iubirea, timpul, natura, conditia umana

Motive: fugit irreparabile tempus, sufletul, templul, umbra, calatoria, Sf.

Vineri ( motiv basmic )

Titlul: metafora ce sugereaza relatarea intr-o maniera ludica si parodica a

trairilor cuplului de indragostiti. Prin lipsa articolului hotarat „Poveste” capata
un caracter de generalitate

Lirism: subiectiv fiind prezente marci ale eului liric „al meu” , „sufletul
tau” , „vom merge” , „vom lua”.

Compozitie: 5 strofe inegale, 3 secvente poetice

Secventa I ( strofa unu ) primele versuri sugereaza dualitatea feminin-

masculin. Sufletul feminin are nevoie de electricitate. Lemnul este o materie
primordiala, simbol al intelepciunii, dar si al nevoi de stabilitate si siguranta.
Electricitatea este insa o forma moderna de energie sugerand incompatibilitatea
celor doi: „Dragostea ta umple cerul de fum/ A mea e din flacari curate”

Secventa II ( strofele 2-3 ) se valorifica mitul erotic intr-o forma

neomodernista. El si ea asemenea cuplului adamic, descopera planul cosmic
( reprezentat de elemente precum „cer” , „luna” ) apoi planul terestru
( reprezentat de „pamant” , „iarba” , „copac” ). „Totuşi vom mai merge
împreună/ O bună bucată de pământ,/ O bună bucată de cer,/ O bună bucată de
lună” este sugerata calatoria celor doua suflete care, in ciuda diferentelor
pornesc impreuna in viata. Fericirea cuplului se rasfrange asupra naturii si a
universului: „Vom fi fericiţi pentru iarbă/ Şi pentru lac,/ Vom râde pentru
copac”. Ca in orice „poveste” cuplul intampina si momente dificile, idee
sugerata prin versurile: „Şi vom ţine un moment de reculegere/ Pentru fiecare
cotitură”. Aventura existentiala a cuplului pare a fi aleatorie, spontana, bazata pe
principiul „carpe diem”, sugerand lipsa de ratiune in prezenta iubirii.

Secventa III ( strofele 4-5 ) este prezentat sfarsitul „povestii”. Prezent

motivul stilizat al Sf. Vineri da o tenta de seriozitate. Sf. Vineri e detinatoare de
mistere, protectoare a calatorilor, dar se poate face referire si la Venera, zeita
iubirii, ce protejeaza iubirea curata si sincera „Până când ne va ieşi în cale/
Sfânta Vineri/ Să ne spună printre altele/ Că nu mai suntem tineri”. Se remarca
ironia eului liric intrucat Sf. Vineri pare ai avertiza pe cei doi indragostiti ca
omul este repede trecator si la capatul „povestii” se aflabatranetea si moartea

Finalul poezieicontureaza o poanta in stil sorescian, pierderea tineretii aduce

cu sine pierderea creditului in lemne si electricitate adica pierderea
combustibilului iubirii: „Şi că ea n-o să ne mai dea de-acum/ Nici electricitatea
pentru flacără,/ Nici lemne pentru fum”. Se remarca o oarecare detasare si
indiferenta a eului liric chiar daca adevarul e crud: „omul este supus timpului si
mortii”

Limbajul poetic este caracterizat prin spiritul ludic si ironie si prin amestecul
registrelor stilistice ( limbaj popular, neologic )

Marca stilului lui Sorescu este prozoismul. In ceea ce priveste prozodia,

strofele sunt inegale, masura variabila ( 4-12 silabe ), rima amestecata. Sunt
prezente si tehnici moderne precum ingambamentul si paralelism sintactic.

Concluzii: Marin Sorescu se apropie de existentialistii francezi ( A. Camus,

Sortre) dar si de filozofi germani ( Nietzsche)

Personalitate marcanta a literaturii romane Marin Sorescu sustine ca:

„Poveste a fost pentru mine intotdeauna ceva foarte inalt, aproape sfant”