Baraghin Petru

Ex.1

Africa
 Deșertul Sahara
 Deșertul Libian
 Deșertul Kalahari
 Deșertul Namib

America de Nord
 Marele Bazin
 Deșertul Baja California
 Deșertul Mojave
 Deșertul Sonora
 Deșertul Yuma
 Deșertul Nevada

America de Sud
 Atacama
 Patagonia

Eurasia
 Deșertul Gobi
 Deșertul Marele Nafud
 Deșertul sirian
 Deșertul Sinai
 Deșertul Turan

Australia
• Deșertul Victoria
• Marele deșert de Nisip

Ex.2
• Erg este termenul folosit pentru a desemna suprafețele deșertice vaste,
acoperite cu dune, caracteristice Saharei. Este un deșert de dune, mai precis
câmpuri de dune fixe, care sunt remodelate, fără încetare, de nisipul
superficial mânat de vânt.
• Hamadă este un nume, provenit din arabă, pentru podișurile de piatră în
deșerturile din zonele intertropicale. Datorită diferențelor diurne mari de
temperatură, se produce o intensă dezagregare a rocilor, iar datorită acțiunii
vântului, produsele mai fine ale dezagregării sunt îndepărtate. De aceea
suprafața hamadei este acoperită numai de pietre colțuroase.

Ex.3
Lumea animala:
Animalele ce traiesc in desert au evoluat sa supravietuiasca temperaturilor
extreme. Serpii cu clopotei, iepurii, liliecii, vulpile si multe alte vietuitoare s-
au adaptat la conditiile desertice cu ajutorul unor metode impresionante,
scrie National Geographic. Unele reptile si mamifere ce traiesc in desert sunt
crepusculare (active mai ales la apus si rasarit), asa ca dorm in timpul zilei,
cand temperaturile sunt extrem de ridicate. Alte animale desertice, precum
liliecii si vulpile gri, sunt nocturne si ies din barlog doar dupa lasarea serii.
Pentru a-si regla temperatura corpului, pasarile urubu cu cap rosu si vulturii
negri urineaza pe propriile picioare. Pe masura ce apa din urina se evapora,
se racoresc. Sobolanii-cangur traiesc in barloguri sapate adanc in pamant,
unde sunt paziti de temperatura ridicata din timpul zilei si pot recicla
umezeala cauzata de propriile respiratii. Toata apa pe care o consuma
provine din semintele pe care le aduna in barlog. Reptilele Heloderma
suspectum aduna apa in vezica si o consuma in timpul verilor calduroase.
In ciuda faptului ca multe animale par sa se fereasca de caldura, multe specii
desertice au nevoie de temperaturi ridicate. Heloderma suspectum, de
exemplu, prefera temperaturi de aproape 29 de grade. Chiar daca
barlogurile nu sunt in soare, temperatura din ele poate atinge 30 de grade
Celsius. Viata animalelor din desert e in pericol din cauza incalzirii globale, ce
prelungeste perioadele de seceta si creste temperaturile. In Parcul National
al Copacilor Joshua din California, SUA, 88% din habitatul testoaselor de
desert va fi distrus daca temperaturile vor creste cu doar 3.6 grade
Fahrenheit si specia se afla deja pe cale de disparitie.

Lumea vegetala:
In deserturi predomina suprafetele intinse, lipsite de vegetatie, acoperite cu
dune de nisip sau cu stanci. Vegetatia este localizata pe fundul vailor seci si
in oaze, unde se intalnesc palmieri, care folosesc rezervele de apa din
panzele freatice. Vegetatia are adaptari pentru utilizarea economica a apei:
multe specii au frunze caduce, suculente sau spinoase, cu ciclu rapid de
dezvoltare; exista si plante suculente care ating cativa metri inaltime, spre
exemplu, cactusii. In pustiurile reci, vegetatia domi-nanta este formata din
tufe rare de graminee, mici plante lemnoase taratoare, muschi, licheni etc.
Mediul desertic creeaza mari dificultati plantelor si animalelor, in primul rand
din cauza lipsei de apa pe intreaga durata a anului, cat si (in multe puncte)
din cauza incalzirii excesive a aerului si solului in perioada soarelui inalt.
Solurile de desert (sieroziomuri) sunt lipsite de humus datorita vegetatiei
rare si au o culoare cenusie sau roscata, in functie de tipul compusilor
fierului care le coloreaza. Aceste soluri contin mari cantitati de carbonat de
calciu si alte saruri, lasate aproape de suprafata.

Ex. 5
Deșertificarea este un fenomen complex de transformare treptată a unor
terenuri cu soluri fertile în deșerturi, determinat de schimbările climatice
(secetă puternică și prelungită) și activitățile umane.
Procesul de deșertificare poate rezulta după o evoluție seculară a climatului
(ex. Sahara, între 5000–1000 î.Hr.), dar, cel mai adesea ca rezultat al activităților
antropice, omul fiind autorul deșertificării. Deșertificarea se declanșează obișnuit ca
urmare a distrugerii covorului vegetal datorită exploatării excesive,
necorespunzătoare a terenurilor fertile, cultivării excesive, despăduririlor masive
și suprapășunatului, diminuării rezervelor de apă (secarea râurilor și a izvoarelor de
coastă), eroziunii solului de apă și vânt, destructurării și poluării solului etc. În
general, deșertificarea este determinată de o supraexploatare locală, mai ales
prin suprapășunat, care provoacă o agravare a eroziunilor, adâncirea apei freatice
și, ca urmare, instalarea secetei (ex. bazinul mediteranean). Astfel, Mesopotamia, o
zonă inițial înfloritoare, a fost transformată în deșert
prin suprapășunat și despăduriri.[3]
Deșertificarea parcurge mai multe etape: reducerea și pierderea orizontului superior
al solului, după care are loc o erodare a orizonturilor inferioare și pierderea
cvasitotală a substanțelor organice moarte, astfel încât tot terenul este ulterior
format numai din particule minerale.
Principala cauză a deșertificării este îndepărtarea vegetației. Îndepărtarea
vegetației este determinată de mai mulți factori, cum ar fi seceta, schimbările
climatice, cultivarea terenurilor arabile, pășunatul excesiv și defrișarea. Vegetația
are un rol important în determinarea compoziției solului. Studiile au arătat că, în
multe ecosisteme, rata eroziunii solului descrește exponențial odată cu abundența
vegetației.[4] Suprafețele uscate și neprotejate de vegetație sunt spălate de ploi sau
de inundații, lăsând straturile infertile de la baza solului să se usuce la soare. Aceste
suprafețe devin astfel tari și neproductive.