TEMA 3.

ELEMENTELE TEHNICE ȘI CLASIFICAREA ASIGURĂRILOR

1. Studierea elementelor tehnice ale asigurărilor ce exprimă condițiile generale ale

asigurărilor.
2. Bazele generale și principiile de clasificare a asigurărilor.
3. Reglementarea juridică a asigurărilor în RM.

1. Studierea elementelor tehnice ale asigurărilor ce exprimă condițiile generale ale

asigurărilor.
Conținutul complex și formele în care se perfectează asigurările sunt foarte
variate. Cu toate acestea ele au anumite elemente comune:
1. Subiectul asigurării – asigurarea implică o serie de părți sau subiecte (persoane
fizice sau juridice) între care se ivesc raporturi juridice pe temeiurile legale sau
contractuale. Aceștia sunt :
a. Asigurătorul – persoana juridică care în schimbul primei de asigurare
încasate de la asigurați își asumă responsabilitatea:
- De a acoperi pagubele bunurilor asigurate provocate de anumite calamități
naturale sau accidente (asigurarea de bunuri);
- De a plăti suma asigurată la producerea unui eveniment în viața persoanei
respective (asigurări de persoane);
- Plata despăgubirii de asigurare pentru prejudiciul de care asiguratul
răspunde în baza legii față de alte persoane (asigurare obligatorie de
răspundere civilă)
b. Asiguratul:
– poate fi persoană fizică sau juridică care în schimbul primei de asigurare
plătite asigurătorului își asigură bunurile contra unor calamități naturale sau
accidente;
- Persoana fizică ce se asigură contra unor evenimente ce pot să apară în
viața sa;
- Persoana fizica sau persoana juridică ce se asigură pentru prejudiciul pe
care îl poate produce unor terțe persoane .
2. Contractantul asigurării – persoana fizică sau juridică care poate încheia
asigurarea fără a obține prin această calitate de asigurat. Ex. Agentul economic
încheie asigurarea pentru lucrătorii săi.
3. Beneficiarul asigurării – persoana ce are dreptul să încaseze suma asigurată sau
despăgubirea fără să fie neapărat parte în încheierea contractului de asigurare.
4. Obiectul asigurării:

1
 a. Bunurile – asigurările de bunuri implică plata unor despăgubiri de către
asigurător în favoarea asiguratului, în cazul în care datorită unor calamități
naturale , accidente se produc pagube sau prejudicii bunurilor asigurate;
b. Persoane – pot constitui obiectul în asigurare prin faptul că asigurătorul
garantează persoane fizice ca asigurat sau unei terțe persoane ca beneficiar în
asigurare, plata sumei asigurate la producerea evenimentului asigurat;
c. Răspunderea civilă – asigurătorul preia asupra sa obligațiile de despăgubire
pe care asiguratul le-ar putea avea față de o terță persoană (persoane fizice și
juridice căreia asiguratul ia produs un prejudiciu).
5. Riscul asigurabil – este fenomenul sau evenimentul (un grup de fenomene sau
un grup de evenimente) - d
6. atorită efectelor sale obligă pe asigurător să plătească asiguratului despăgubirea
sau suma de asigurare. Noțiunea de risc asigurabil are de regulă mai multe
sensuri:
a. Risc asigurabil folosit ca probabilitate de producere a evenimentelor. Cu cît
este mai mare pericolul de producere a pagubei și cu atît e mai necesara
producerea asigurării
b. Posibilitatea de distrugere partială sau totală a bunurilor de unele fenomene
imprevizibile (grindina, incendii).
7. Fenomenul care a fost deja produs se mai numește caz asigurat sau sinistru.
Nu toate fenomenele pot fi cuprinse în asigurare dar numai acelea care întrunesc
următoarele condiții cumulativ:
a) Producerea fenomenului pentru care se incheie asigurarea să fie posibilă cu o
anumită regularitate în producere si un grad de dispersie teritoriala cît mai mare;
b) Fenomenul trebuie sa aibă în toate cazurile – caz întîmplător (să nu depindă de
voința părților);
c) Inregistrarea fenomenului sa se poată realiza în evidența statistică;
d) Existenta unor date referitoare la pro
e)
f) ducerea riscului pe o perioadă cît mai îndelungată, permite stabilirea cu un grad
de precizie sporit a răspunderii asigurătorului și a stabilirii primei de asigurare;
g) Producerea fenomenului să nu depindă de voința asigurătorului sau benificiarului
asigurării.
7) suma asigurată - conform contractului de aigurare este parte din valoarea
asigurării pentru care asigurătorul î-și asumă raspunderea în cazul producerii
fenomenului. Suma asigurată este limita maximă a răspunderii asigurătorului și ea nu

2
poate depăși valoarea reală a bunului asigurat. De ex: valoarea imobilului este de
200000 lei, suma asigurată poate fi egală cu 200000 lei sau mai mică de 200000 lei.
8) prima de asigurare – suma de bani pe care o plătește asigurătorul pentru ca
compania de asigurări sau asigurătorul să constituie fondul de asigurare necesar pentru
plata indemnizațiilor . Valoarea primei de asigurare se stabilește înmultinudu-se suma
asigurată cu cota prima stabilită:

𝑃𝐴𝑆 = ∑ 𝑎𝑠𝑖𝑔 ∗ 𝐶𝑜𝑡𝑎 𝑝𝑟𝑖𝑚𝑒𝑖

𝑃𝐴𝑆 = 200000 * 7%.

9) durata asigurării – durata de timp în care există raportul de asigurare între asigurat
si asigurător ( stabilit în contractul de asigurare ). Durata de asigurare depinde de tipul
de asigurare:
-pentru asigurări de bunuri ( pîna la un an );
-pntru asigurări de persoane ( de la 3 pina la 30 ani).
10) paguba sau dauna – pierderea exprimată valoric , suportată de un bun asigurat ca
urmare a producerii unui fenomen împotriva căruia sa încheiat asigurarea.
Paguba poate fi:
-totală ( bunul a fost distrus în intregime);
-parțială - ( pierderea este mai mică decît valoarea bunului asigurat.
11) despagubirea de asigurare – este valoarea care o primește asiguratul după
producerea riscului asigurat. Există mai multe principii de acordare a desepagubirii:
a) Principiul raspunderii proporționale – conform acestui principiu despagubirea este
stabilită in aceeași proporție față de paguba în care se află suma asigurată față de
valoarea bunului asigurat.
Despagubirea = Paguba* ∑asigurata / Valoarea bunului asigurat
De ex: Valoarea construcției = 300000 lei. Suma asigurată = 200000 lei. Paguba 150000
lei. Despagubirea = 100000 lei.
b) Principiul primului risc - se aplică mai des la bunurile la care riscul de producere a
pagubei totale este mai redus. ( De ex: la asigurarea de clădiri ) . Valoarea sume de

3
asigurare este considerate ca reprezentind maximum de paguba posibila pt bunul
respective . La acest principiu raportul de suma asigurata si valoarea bunului asigurat nu
mai influenteaza nivelul despagubirii. Aceasta depizind doar de valoarea pagubei si a
sumei asigurate.Principiul primului risc este mai avantajos pt asigurat decit principiul
raspunderii proportionale pt ca pagubele sunt compensate intr-o masura mai mare dar si
nivelul primei de asigurare este mai mare. De ex: valoarea constructiei = 300000 lei.
Suma asigurata = 200000 lei. Paguba 150000lei . Despagubirea 1= 150000 lei. Paguba
2 = 250000 lei; despagubirea 2- 200000 lei..
c) Principiul raspunderii limitate- ( franșiza)- este din prejudicial suportata de
asigurat , stabilita in calitate de valoarea fixa sau procentul despagubirii totale
prevazuta in contractual de asigurare . Se caracterizeaza prin faptul ca despagubirea se
acorda numai daca paguba depaseste fransiza . Se intilnesc 2 situatii :
1) Fransiza atinsa sau simpla- asiguratorul acopera in intregime paguba pina la nivelul
sumei asigurate , daca aceasta este mai mare ca fransiza . De ex: suma asigurata – 10000
lei.; Fransiza = 3000 lei. Paguba 1= 5000 lei; despagubirea 1- 5000 lei; paguba 2- 2000
lei; paguba 2- 0.
2) Fransiza deductibila ( sau absoluta ) – acesta se scade in toate cazurile din paguba
indiferent de volumul pagubei. Asiguratorul asigura numai parte din paguba care
depaseste fransiza. De ex: despagubirea 1= 5000 – 3000= 2000 lei; despagubirea 2 = 0
lei.

2. Bazele generale și principiile de clasificare a asigurărilor.

Există mai multe criterii de clasificare a asigurărilor ditre care le menţionăm pe
următoarele:
1)după modul de realizare a raporturilor juridice se disting 2 categorii:
a)asigurare prin efectul lege (obligatorie) –se caracterizează prin faptul că relaţiile de
asigurare dintre asigurat şi asigurător sînt reglementate prin lege.
b)asigurare benevolă (facultativă) are la bază un contract de asigurare între asigurat şi
asigurător fiind o expresie a voinţei părţilor.
2) după domeniul asigurării distingem 3 categorii:
4
a) asigurare de persoane (de viaţă) care pot include asigurarea oricărui interes ce
vizează viaţa (sănătatea) şi capacitatea de muncă a asiguratului. În funcţie de riscul
asigurat se disting 2 grupe în care se pot încadra asigurările de persoane:
- asigurări de viaţă în care asigurarea principal este riscul de deces, iar prin clauze
adiţionale se acoperă integritatea fizică sau sănătatea.
- asigurarea de persoane pentru cazurile de accidente în care asigurarea principal
acoperă integritatea fizică sau sănătatea iar prin clauze adiţionale acoperă riscul de
deces.
b) asigurarea de bunuri care include asigurarea oricărui interes patrimonial atît al
asiguratului cît şi al unei terţe persoane, cuprind proprietăţile fie persoanelor fizice sau
juridice care pot fi distruse sau avariate de calamităţile naturale, accidente, incendii sau
alte riscuri.
c) asigurare de răspundere civilă care include răspunderea pentru prejudicii aduse
unor terţe persoane. Prin acest tip de asigurări se realizează de fapt protecţia
patrimoniului asiguratului deoarece în cazul in care el produce un prejudiciu unei terţe
persoane asigurătorul şi-a asumat răspunderea de a acorda despăgubirea persoanei fizice
sau juridice păgubite.
3) după riscul asigurat se pot identifica următoarele tipuri:
a)asigurare pentru riscuri cu caracter natural (inundaţii, cutremure, grindină)
b)asigurare pentru secetă şi gridină ale culturilor agricole
c)asigurări pentru boli şi accidente ale animalelor
d)asigurări de deces
e)asigurări de accidente ale mijloacelor de transport
f)asigurare de răspundere civilă
4) după teritoriul pe care se acordă acoperirea prin asigurare:
a)asigurări interne-operează pe plan national fiind promovate prin intermediul
societăţilor de asigurare
b)asigurări externe (internaţionale) s-au dezvoltat odată cu amplificarea schimbului
de mărfuri (comerţ extern). Aici sînt luate în considerare riscurile ce pot afecta bunurile

5
şi persoanele aflate pe parcurs international şi prin implicarea după caz a unor societăţi
de asigurări străine pentru derularea şi finalizarea unor asigărări.
5) după natura relaţiilor care se stabilesc între părţile implicare în asigurare
distingem:
a) asigurare directa-asigurarea propriu-zisă prin încheierea contractului de asigurare
sau primirea poliţei de asigurare dintre asigurat şi asigurător.
b)coasigurarea-o formă de asigurare direct în care asiguratul încheie contract de
asigurare pentru masa bunurilor asigurabile în mai multe societăţi de asigurare în acelasi
timp dar în cotă parte riscurile vizate fiind greu de asumat de o singură societate de
asigurări, evident că şi raspunderea operează in cote părţi dar în plan global satisfăcînd
pretenţiile asiguraţilor respective
c)reasigurarea-o formă de asigurare a asiguratorului, prin reasigurare asigurătorul
cedează unui reasigurator o parte din riscurile preluate de la asiguraţii săi şi primele de
asigurare aferente iar în cazul survenirii riscului reasigurătorul participă la plata
despăgubirii cu o cotă parte corespunzătoare riscului asumat.
6) după tipul raporturilor care se stabilesc între asigurat şi asigurător:
a) asigurare directa-se încheie direct între asigurat şi asigurător
b)asigurare indirectă-se încheie prin intermediary (agenţi, brokeri)
7) după tipul şi natura riscurilor asigurate, deosebim 2 categorii:
a)asigurare de viaţă
b)asigurări generale.

3. Reglementarea juridică a asigurărilor în RM.

Asigurarilor le este atribuit un rol fundamental in structurile economice si sociale

nationale, in promovarea spiritului antreprenorial foarte important p/u cresterea
economica a tuturor tarilor. În R.M. reglementarea relatiilor din sfera asigurarilor dintre
societatile de asigurari si persoanele fizice sau juridice sunt stabilite de ”Legea cu
privire la asigurari” nr. 1049-IV din 28 martie 2007.
Activitatea de asigurare – reasigurare poate fi desfasurata exclusiv de catre
asiguratori – reasiguratori sub forma societatii pe actiuni de tip deschis, inclusiv cu
6
investitii straine, care detin licenta de activitate eliberata in conditiile legii cu privire la
asigurari. In momentul inregistrarii de stat capitalul social al asiguratorului –
reasiguratorului trebuie sa fie depus integral de fondatorii sai. Fata de mijloacele de
constituire a capitalului social al societatii pe asigurari, legea indica urmatoarele
restrictii:
 Mijloacele obtinute de potentialii actionari ai asiguratorului sau reasiguratorului
din imprumuturi, credite bancare, gaj sau din alte mijloace atrase.
 Avansurile participantilor profesionisti la piata asigurarilor si ale tertelor personae
nu pot servi drept sursa de formare sau de majorare a capitalului social al
asiguratorului sau reasiguratorului.
Capitalul social minim este de 15 milioane lei la care se aplica:
- Coeficientul 1 – p/u activitatea de asigurari generale;
- Coeficientul 1,5 – p/u activitatea de asigurari de viata;
- Coeficientul 2 – p/u activitatea de reasigurare exclusive;
La inregistrarea societatii de asigurari i se atribuie nr. de inregistrare care se
introduce in Registrul de stat al intreprinderilor si organizatiilor unde se mai indica si
urmatoarea informatie cu privire la societatea inregistrata:
 Denumirea deplina si prescurtata a intreprinderii;
 Forma organizatorico-juridica ;
 Sediul organizatiei, filialelor si reprezentantelor acesteia;
 Data inregistrarii organizatiei si nr. ei de inregistrare;
 Marimea fondului sau capitalului statutar;
 Numele, prenumele si patronimicul persoanelor imputernicite sa reprezinte
organizatia, iar fondatorilor li se elibereaza adeverinta de inregistrare a
societatii de asigurari.
Licenta se acorda pe un termen nelimitat. Taxa de eliberare a licentei este de
10000 lei ce reprezinta venit a bugetului de stat. Pentru obtinerea licentei asiguratorul
sau reasiguratorul prezinta suplimentar urmatoarele documente si informatii:
Actul de proprietate sau contractul de locatiune a imobilului in care se
va desfasura activitatea licentiate;
7
 Certificatul bancar ce confirma depunerea integrala a capitalului social
minim;
Declaratia scrisa despre provinienta mijloacelor din capitalul social
depus;
Conditiile de asigurare p/u fiecare clasa de asigurari separat la care se
anexeaza modele de contracte si polite de asigurare, tarifele de asigurare
si structura lor;
Baza tehnica p/u calculul primelor de asigurare si al rezervelor tehnice,
legalizata de actuar (specialist in domeniul asigurarilor);
Programul de reasigurare p/u a sustine clasa de asigurare inclusive
detaliile privind pozitia financiara si proprietatea reasiguratorului;
Business planul potrivit categoriei si clasei de asigurari intocmit p/u
primii 3 ani financiari care sa includa :
- Prognoza cheltuielilor de gestiune;
- Prognoza primelor de asigurare si a despagubirilor de asigurare;
- Politica de investitii;
- Calculul resurselor financiare destinate acoperirii obligatiilor de asigurare si al
marjei de solvabilitate.