Energia chimică în sistemele biologice

Energia chimică este o formă de energie potențială datorată asocierii atomilor în molecule și a
diferitelor alte feluri de agregare ale materiei. Ea se poate defini pe baza lucrului forțelor electrice ca
urmare a rearanjării sarcinilor electrice a electronilor și protonilor în procesul formării legăturilor chimice.
Dacă în timpul unei reacții chimice energia sistemului scade, se transferă energie sistemelor înconjurătoare
sub diferite forme, de obicei sub formă de căldură. Dacă în timpul unei reacții chimice energia sistemului
crește, asta se obține prin conversia altor forme de energie din sistemele înconjurătoare.

În organismele vii au loc transformări chimice care implică sinteze de molecule complexe, cât şi
procese de descompunere ale acestora. Organismul uman este un sistem termodinamic deschis (schimb de
substanţă şi energie cu mediul). Creşterea şi existenţa organismului animal presupune consum de energie
pentru:

• Întreţinerea funcţiilor vitale

• Sinteza unor substanţe necesare organismului

• Desfăşurarea activităţilor fizice

• Menţinerea constantă a temperaturii corpului.

Energia necesară este produsă prin transformări biochimice ale unor substanţe din alimente.
Reacţiile în urma cărora se produce această energie sunt reacţii exoterme. Substanţele introduse în
organism pentru a produce energia vitală sunt: grăsimile, zaharidele şi proteinele. Alimentele sunt
„combustibilul” care ne furnizează energia. ATP Acidul adenozintrifosforic (ATP) este un compus organic
care constituie substratul multor reacţii catalizate de enzime, desfăşurate în celulele animalelor, ale
plantelor şi ale microorganismelor. Legăturile chimice ale ATP înmagazinează o cantitate importantă de
energie. Astfel, ATP transferă energia chimică rezultată din oxidarea substanţelor nutritive către procesele
celulare consumatoare de energie. Există trei astfel de procese ale metabolismului care duc la formarea
ATP şi la stocarea energiei chimice: fermentaţia, ciclul acidului tricarboxilic şi respiraţia celulară (numită şi
fosforilare oxidativă). Toate acestea sintetizează ATP din acid adenozinmonofosforic (AMP) sau din acid
adenozindifosforic (ADP) şi fosfat anorganic.
 Reacţia chimică este reversibilă, ATP-ul escompunându-se în ADP, AMP şi fosfor. Energia astfel
degajată este utilizată în desfăşurarea activităţii chimice, electrice sau osmotice de la nivel celular. Rolul
ADP şi ATP în procesele energetice din sistemele biologice . Celula este o „uzină chimică”. Pentru a
funcţiona are nevoie de „combustibili”. Majoritatea reacţiilor celulare sunt procese endoterme şi nu sunt
spontane. Celulele utilizează drept „combustibil” glucoza ( şi unii produşi ai descompunerii grăsimilor şi
proteinelor). ADP şi ATP sunt molecule cu structură complexă care se găsesc în toate celulele vii.

Mitocondriile - „uzinele energetice celulare”. Mitocondriile sunt organite complexe, prezente în

celulele tuturor organismelor aerobe (oxibionte). Conţin numeroase enzime capabile de a degrada unele
substanţe organice până la dioxid de carbon şi apă şi de a pune în libertate o mare cantitate de energie. De
aici şi numele lor, sugestiv, de uzinele energetice ale celulei.

Mitocondriile au aspectul unor vezicule elongate, cu un contur neregulat, care se pot fragmenta
sau , dimpotrivă, pot fuziona. Diametrul redus face dificilă observarea lor “in vivo” la microscop. După o
colorare adecvată (ex. cu soluţia Lugol sau verde de Janus) ele devin vizibile sub forma unor granule sau
bastonaşe. Într-o celulă sunt numeroase mitocondrii; ansamblul lor formează condriomul celular.
Cercetările electromicroscopice au relevat existenţa unui plan unic de organizare al mitocondriilor.

O mitocondrie prezintă 2 componente structural – funcţionale: învelişul şi matrixul mitocondrial

sau condrioplasma. Învelişul mitocondrial – separă condrioplasma de hialoplasmă (citosol); este format din
două membrane distincte. O membrana externă este netedă, prezintă numeroşi pori şi este mult mai
permeabilă decât cea internă. Membrana internă se pliază şi formează numeroase cute numite criste. Prin
formarea acestor cute, suprafaţa membranei se măreşte de până la 10 ori. Spre deosebire de cea externă,
membrana internă este înalt impermeabilă şi este energizantă, adică are rol în conversaţia şi stocarea
energiei sub formă de ATP. Acest potenţial se datorează faptului că ea conţine maşinăria biochimică care
funcţionează în respiraţia aerobă, catenele respiratori. Matrixul mitocondrial – reprezintă o mixtură de
soluţii de substanţe organice şi minerale. Dominante sunt enzimele care catalizează degradarea acidului
piruvic în cadrul unei serii ciclice de reacţii cunoscută sub numele de ciclul Krebs.
 În natură se desfăşoară numeroase procese prin care se consumă şi se formează materie organică.
Respiraţia animalelor poate fi considerata o ardere, din care rezultă dioxid de carbon şi apă:

Dioxidul de carbon este reţinut de masa vegetală verde de pe suprafaţa pământului.

Stocarea energiei chimice poate avea loc prin transformarea energiei radiante solare, care, în
prezența clorofilei, transformă dioxidul de carbon reținut de plante și apă, în subsanțe organice necesare
plantei și eliberarea unei cantități corespunzătoare de oxigen, proces numit fotosinteză.

Fotosinteza este un proces complex la care participă clorofila și enzimele specifice din plante și este
procesul din natură în urma căruia se formează substanțe organice (zaharide), din substanțe anorganice
(dioxid de carbon și apă).

Celulele frunzelor verzi conţin cloroplaste, în interiorul cărora se află un sistem de pigmenți capabili
să transforme energia solară în energie chimică:

Procesul de fotosinteză are loc în 2 faze:

 faza luminoasă (captarea energiei solare cu ajutorul clorofilei și transformarea acesteia în energie
chimică stocată în molecule de ATP; descompunerea moleculelor de apă în elementele
componente: oxigen și hidrogen; eliberarea oxigenului în atmosferă, care este folosit în respirație
de către animale);
 faza obscură (are loc biosinteza zaharidelor, utilizând dioxidul de carbon și hidrogenul rezultat în
urma descompunerii apei, iar sursa de energie este furnizată de ATP.
 Simplificat, întregul proces complex al fotosintezei poate fi reprezentat global astfel:

Procesul de fotosinteză este endoterm; pentru sinteza unui mol de glucoză se consumă 6x114 kcal
(câte 114 kcal pentru fiecare mol de CO2 transformat în glucoză).

Totalitatea reacțiilor în urma cărora substanțe cu structură moleculară complexă – componente ale
alimentelor (proteine, glucide, grăsimi) sunt transformate în substanțe cu structură moleculară mai simplă
se numește catabolism sau dezasimilație. Procesele catabolice decurg în general cu degajare de energie
folosită pentru mișcare, creștere și reproducere.

Metabolismul glucidelor cuprinde 2 faze:

 degradarea anaerobă (are loc în absența aerului);

 degradarea aerobă (caracteristică organismelor care respiră, cu participarea oxigenului).
 GRASIMI, PROTEINE Si ZAHARIDE
Corpul omenesc este alcătuit din celule aranjate ca și cărămizile într-o
construcție. Celulele au nevoie de substanțe nutritive pentru a crește și a se înmulți,
iar aceste substanțe sunt preluate din mâncare.

         GRĂSIMILE sunt substanțe organice sintetizate de organismele animale și

vegetale făcând parte din clasa lipidelor.

         Grăsimile sunt o sursă de energie și în general, furnizarea energiei este mai

constantă. În plus, o dată supuse procesului de digestie, o anumită cantitate de
grăsimi va fi depozitată în “depozitele de grăsimi” din organism, situate sub piele și în
jurul câtorva organe importante, cum ar fi rinichii, inima și ficatul. Aceste depozite
apără organismul împotriva frigului și protejeaza oasele și organele interne împotriva
rănilor. Contrar unor teorii la modă, o anumită cantitate de grăsime este  esențială
pentru păstrarea sănătății.

         Aproape toate alimentele conțin grăsimi, cu excepția majorității fructelor și

legumelor.

          Produsele animale carne, untură, produse lactate conțin așa-numitele grăsimi

saturate. Nucile, peștele gras, uleiurile vegetale și unele margarini ușoare conțin
grăsimi nesaturate. Dieticienii recomandă un consum  mai mare de grăsimi
nesaturate decât de grăsimi saturate.

          Un anumit nivel al colesterolului este esențial sănătății organismului; dar se

pare că ficatul este capabil să producă întreaga cantitate de colesterol necesară, fără
să fie nevoie să includem în alimentație această substanță.

Aceasta nu înseamnă că alimentele cu un conținut ridicat de colesterol trebuie

evitate, deși persoanele care au un nivel ridicat de colesterol în organism sunt sfătuite
să reducă consumul acestuia.

         Deoarece  grăsimile furnizează o energie mai consistentă decât carbohidrații,

procentajul lor în alimentația zilnică trebuie să fie mai mic. De asemenea, acestea
sunt mai sățioase decât alte alimente. Nu se poate spune care este cantitatea ideală
de grăsime din alimentație: clima rece sau activitatea intensă accentuează nevoia de
grăsimi. În general, cel puțin 15% din caloriile zilnice trebuie să provină din grăsimi,
iar media ar fi 20-30%.

      Asemenea carbohidraților, dacă consumăm mai mult decât este nevoie
organismul, excesul se depune sub formă de grăsime.

  PROTEINELE sunt principalele substanțe nutritive ce se află în alimentele pe

care le consumăm sunt proteinele, carbohidrații, grăsimile, vitaminele, mineralele,
apa și fibrele. Proteinele sunt răspândite în mușchi, oase și cartilagii, piele, lichide ale
corpului și toate organele interne, cum ar fi inima, ficatul, rinichii si creierul.

       Proteinele pot fi descrise ca substanțe nutritive constitutive ale organismului. În

procesul de digestie proteinele din alimente sunt transformate în aminoacizi.
Organismul apoi separă și folosește aminoacizi în diferite scopuri. O parte vor fi
folosiți pentru creșterea și producerea de noi proteine necesare organismului, o altă
parte vor fi folosiți la refacerea țesuturilor din corp, iar restul vor fi transformați în
hormoni, anticorpi și enzime.

         Proteinele se găsesc în carne, pește, ouă, lapte și alte produse lactate, precum
și în semințe de plante: nuci, boabe de fasole, mazăre și cereale. Deoarece oamenii
aparțin regimului animal, proteinele provenite din surse animale pot fi asimilate mai
rapid decât cele din surse vegetale, așa încât este foarte important ca vegetarienii să-
și obțina proteine din semințe de soia, nuci, făină de grâu, său de semințe de
bumbac, deoarece acestea conțin proteine din clase superioare.

        Deși proteinele însumează un procentaj ridicat din compoziția organismului, nu

rezultă că trebuie să formeze cea mai mare parte a alimentației. Din punct de vedere
procentual, o alimentație echilibrată ar trebui să conțină 15-20% alimente bogate în
proteine. Deoarece procentajele sunt greu de estimat în acest fel, este mai ușor să
exprimăm consumul zilnic necesar în grame. Un adolescent are nevoie de aproximativ
70-100 de grame pe zi, iar o femeie adultă 30 grame de proteine pe zi.

         ZAHARIDELE  sunt substanțe organice naturale care provin din grăsimi

vegetale. Zaharidele sunt cunoscute ca produși naturali încă din cele mai vechi
timpuri sub forma sucurilor de fructe și a mierii de albine.

         Zaharidele fac parte din categoria unor substanțe ce sunt constituite din
carbon, hidrogen si oxigen. În zaharide cât și în apă, proporția de hidrogen și oxigen
sunt egale, ceea ce a dus la denumirea lor hidrați de carbon. Majoritatea zaharidelor
au gustul dulce, de aceea au fost numite glucide.

         Deoarece zaharidele pot fi extrase din diferite organe ale plantelor cum ar fi:
glucoza, celuloza, zaharul, amidonul; ele constituie o bază a materiei vii care are rol
energetic în metabolism.

         Zaharidele se găsesc atât în corpul animalelor, cât și al omului, iar în fructe

este cunoscută sub numele de glucoză. Glucoza este o substanță solidă, de culoare
albă, cristalizată, de două ori și jumătate mai puțin dulce decât zahărul și este
solubilă în apă. Prin fermentație alcoolică, glucoza, în prezența drojdiei de bere, se
transformă în alcool etilic și dioxid de carbon, în acest mod se poate obține vinul din
struguri.

       Atunci când în organism are loc oxidarea glucozei se eliberează  o cantitate mare
de energie, necesară activității organismelor. De obicei, medicii pentru a întări
organismele slăbite ale oamenilor bolnavi administrează injecții cu glucoză.

       În chimie, zahărului i se spune zaharoză. În natură, zahărul se găsește în sfecla

de zahăr, în morcovi, în coceanul de porumb, în trestia de zahăr.

       Zahărul este sub forma stării solide, cristalizată și are culoare albă; are un gust
dulce, este solubil în apă, dar insolubil în alcool, iar prin încălzire se topește.
Referat: Energia
în sistemele
biologice

Nume: Buzatu Dragoș Lucian

Dumitrache Alin
Jitea Gabriel Octavian

Clasa: 12 E