Dezintegrarea Iugoslaviei

O analiza critica a abordarilor explicative

Dejan Jovic

In literatura de specialitate recenta, există şapte tipuri majore de argumente cu

privire la motivele pentru prăbuşirea Iugoslaviei:
• argumentul economic
• argumentul vechilor tensiuni etnice
• argumentul nationalismului
• argumentul cultural
• argumentul politica internationala
• argumentul rolul personalitatii
• argumentul caderea imperiilor
Argumentul economic
Se presupune ca situatia economica din anii `70-`80, care a dus la o discrepanta
foarte mare intre natiunile iugoslave ar fi facut imposibila mentinerea statului. Slovenia si
Croatia nu tolerau limitarea autonomiei economice, iar Kosovo nu mai putea identifica
stimulente economice pentru a ramane in statul-mama.
Acest factor a fost important pentru crearea contextului care a dus la destramare.
Totusi economia nu ar fi dus la impartirea Iugoslaviei, daca aceasta nu ar fi atacat
conceptul de socialism iugoslav. Ante Markovic realizeaza o serie de reforme economice
cu rezultate incredibile, si anume eliminarea inflatiei, cresterea veniturilor personale ale
cetatenilor iugoslavi. Acest lucru contrariaza argumentul economic, deoarece
dezintegrarea se realizeaza in momentul de ascensiune.
Argumentul vechilor tensiuni etnice
Argumentul vechilor tensiuni etnice este foarte popular dar nu in dezbaterile strict
academice. Acesta este, probabil, cel mai bine rezumat de catre presedintele Bill Clinton
care a justificat interventia militara impotriva fostei republici Iugoslavia. Sub o conducere
comunista aceasta natiune a proiectat o imagine a stabilitatii, dar defapt era o falsa
stabilitate impusa de conducatorii care aveau ca raspuns la tensiunile etnice suprimarea si

1
negarea acestora. Cand s-a incheiat represiunea comunista, tensiunile s-au manifestat mai
intens, ramanand a fi rezolvate prin cooperare sau exploatate. Nu ar fi corecta
presupunerea ca Iugoslavia s-a mentinut unita datorita unei politici dictatoriale sau a unei
represiuni asupra sentimentului national.
Acest argument al tensiunilor etnic poate explica intr-o oarecare masura
evenimentele post razboi, cand elitele politicile nationaliste au reusit sa promoveze
conflictele intre populatii.
Argumentul nationalismului
În timp ce argumentul vechilor tensiuni etnice poate fi uşor respins ca inadecvat,
este cu siguranţă mult mai greu să se opună argumentului naţionalismului, care a fost
prezent pe scară largă în dezbaterile academice pe dezintegrarea Iugoslaviei.
Naţionalismul, aici definit ca primat naţional şi ca o doctrină care are crearea unui stat-
naţiune omogen de la miezul ei, nu se dezvoltă întotdeauna în vechile tensiuni etnice faţă
de celelalte. În timp ce tensiunea etnică între naţiunile iugoslave nu a existat într-o
măsură mai mare decât în alte state multi etnice, naţionalismul a fost întotdeauna prezent
ca o doctrină politică, în numeroasele sale forme.
Cauzele de naţionalism în Iugoslavia au fost într-adevăr multe, insa diferenţele
istorice, economice şi culturale fiind printre cele mai importante.
În acelaşi timp, însă, Iugoslavia era încă unită de narativele sale ideologice,
formulate de Kardelj şi acceptate de către alţi membri ai elitei politice.
Prin promovarea unei baze non-etnice pentru unitatea iugoslava, elita facut
naţionalismul principalul antipod retoric la ideologia dominantă a regimului. În acelaşi
timp, prin declararea tuturor celor care s-au opus regimului naţionalist, regimul in sine a
promovat naţionalismul ca o principala alternativa.
Cererea de a stabili un stat propriu care nu exista, a fost ceea ce sârbii, slovenii,
croaţii au partajat în Iugoslavia. Dar ei nu sunt de acord cu privire la definirea naţiunii
constitutive cum că ar trebui să creeze acest stat. De la crearea sa în 1918, aceleasi
intrebari au apărut în Iugoslavia din nou şi din nou.
În noua formă, deschiderea naţionalismului la sfârşitul anilor 1980 a fost un rezultat al
democratizării ţării. Desigur, aceasta nu avea să se întâmple în acest fel. Pentru atâta timp

2
cât ei au rămas angajati conceptului Kardeljist, liderii politici din Iugoslavia au respins
coaliţia cu naţionaliştii etnici şi au căutat un compromis intra-partid.
În cele din urmă, ceea ce argumentul nationalismului nu reuşeşte să explice este
sentiment crescând de Yugoslavism în rândul populaţiei în acelaşi timp in care
naţionalismul etnic era în creştere. Două procese paralele au caracterizat ultima perioadă
înainte de prăbuşirea ţării: primul consta, (re)apariţia unei culturi iugoslave, iar al doilea,
in reacţia naţionaliştlor etnici şi comuniştii conservatori la aceasta.
Argumentul cultural
În multe tentative de a explica prăbuşirea Iugoslaviei, s-a susţinut faptul că
diversitatea de tradiţii şi culturi ale naţiunilor Iugoslave a jucat un rol major în eşecul de a
constitui o cultură iugoslava, naţiune şi stat. Argumentul se bazează pe discuţiile lui John
Stuart Mill de cetăţenie în lucrarea sa Considerations on Representative Government.
În faimoasa recenta versiune, argumentul cultural a reapărut în luptele lui
Huntington in lucrarea intitulata Ciocnirea Civilizaţiilor. Deşi cartea se concentrează
asupra politicii internaţionale după sfârşitul Războiului Rece, a fost mult folosit de către
politicienii naţionalişti, în statele post-iugoslave de a legitima şi justifica nu numai
destrămarea Iugoslaviei, dar mai multe conflicte recente între croaţi şi bosniaci în Bosnia-
Herţegovina.
Argumentul cultural este o bază bună pentru analizarea colapsului iugoslav, dar
numai atunci când anumite elemente din alte explicaţii sunt, de asemenea, aplicate pentru
a explica contextul în care cultura funcţionează.
Argumentul politica internationala
Explicatia politicii internationale de a prăbuşirii Iugoslaviei insistă asupra
importanţei de unul sau mai mulţi factori pe arena internaţională în creşterea şi
descresterea Iugoslaviei.
Desi factori internationali au jucat mereu un rol important in politicile Iugoslaviei,
nu trebuie sa exageram importanta lor in ultima faza a Iugoslaviei. Iugoslavia nu a fost un
membru al uneia dintre cele doua structuri politico-militare.
In loc de a vedea prabusirea socialismului est european ca un pericol pentru
propria pozitie internationala si coeziune interna, liderii si cetatenii iugoslavi au ajuns la
concluzia ca odata cu prabusirea dooctrinei Brejnev, cea mai mare si mai grava

3
amenintare la adresa securitatii iugoslave a fost eliminata.Atunci cand a reactionat,
comunitatea internationala a demonstrat incompetenta sa pe o scara larga, contribuind la
evolutiile ulterioare dezastruoase in Balcani. Dar Iugoslavia a fost deja la un stadiu foarte
avansat in dezintegrarea sa atunci cand implicarea straina a avut loc pentru prima data.
Argumentul rolul personalitatii
Rolul unor personalitati in desfasurarea evenimentelor care au dus la caderea
Iugoslaviei a fost scos in evidenta de multi autori. Printre acestia se numara Josip Broz
Tito si Slobodan Milosevic. Tito a fost singurul care a luat decizii reale, singurul suveran
in Iugoslavia. El era deasupra si in afara legii. Dupa moartea sa Iugoslavia a cazut odata
cu persoana de care era strans legata. Slobodan Milosevic a fost unul dintre liderii care au
influientat decisiv politicile Iugoslaviei. Acesta a introdus masele in politica folosinfule
drept sursa de presiune in cadrul conflictelor dintre elite.
Trebuie precizat faptul ca Iugoslavia nu s-a prabusit din cauza unei singure
persoane. Acesti lideri au fost initiatori a curentelor politice care trebuiau sa ia in
considerare si interesele si altor participanti la politica si sa gaseasca compromisuri
pentru a ajunge la intelegeri. Complexitatea politicilor din interiorul elitelor nu trebuie
neglijate atunci cand analizam politica iugoslava.
Argumentul caderea imperiilor
Acest argument formulat de Eric Hobsbawn sustine ca in loc sa devina un stat
construit de liberali, Iugoslavia s-a dezvoltat ca un imperiu multi etnic, mult pe modelul
Imperiul Austro-Ungar si pe Imperiul Otoman care a avut, inainte de infiintarea sa,
incluse regiunile sale principale.
Desi respectivul argument arata diferite elemente ale altor abordari, este dificil de
vazut cum Iugoslavia poate fi comparata cu imperii reale, in care, in general, a existat o
natiune dominanta si care a folosit expansiunea coloniala in scopul tensiunilor mai mici
in interiorul metropolei.

O noua explicatie: o abordare subiectiva bazata pe un complex de factori

De cele mai multe ori in analiza declinului Iugoslaviei sunt identificati doar
factorii obiectivi, iar cei subiectivi sunt ignorati. Politica reprezinta domeniul interactiuni
umane, din acest motiv nu trebuie neglijata perceptia actorilor politici asupra actiunilor.

4
 Practic, factorii subiectivi sunt intr-o permanenta schimbare.
Mitul coerentei consta in gasirea cu orice pret a unei coerente in idei si actiuni.
Aceasta poate fi orizontala intre membrii unui grup, sau verticala in actiunile unui singur
individ pe o perioada de timp indelungata.
In cadrul mitul tipului ideal este posibila plecarea de la prejudecati.
Mitul prolepsis ne atrage atentia asupra interpretarii actiunilor sau ideilor unui
individ, in functie de rezultatele anterioare, de principiu cauza-efect. In cazul Iugoslaviei
a aparut un fenomen contrar.
Metoda provincialismului presupune interpretarea unei alte culturi din propriile
perspective, greseala comisa de Occident, carea au crezut ca dezintegrarea ar fi irationala.