Capela palatină din Aachen

SLIDE 1: Făcea parte dintr-un complex de clădiri palatine, construit de Carol cel Mare ca
reședință privată, ulterior având să devină centrul capitalei Imperiului franc.
Acum se construiește în Occident pentru prima dată un sediu aulic fix, căci până atunci
curtea și monarhii nu aveau o reședință stabilă, ci călătoreau prin regatele lor pentru a
soluționa dispute politice și teritoriale, fiind găzduiți în castele, palate sau biserici de pe
traseu.
Pe locul ales de Carol cel Mare ca reședință privată ar fi existat înainte niște vechi terme
romane, de altfel una din aspirațiile împăratului era să imite marile construcții imperiale din
Roma. De aceea, el a cerut să fie aduse materiale și piese arhitectonice precum coloane și
capiteluri din Roma și din Ravenna.
SLIDE 2: Prima imagine ne arată o reconstituire ipotetică a complexului palatin, bazată pe
săpături de mică amploare. Se sprijină mai degrabă pe teoriile istoricilor decât pe
descoperirile arheologice. A doua imagine este o reconstituire a capelei palatine.
SLIDE 3: Se presupune că acest ansamblu ar fi fost format din capelă (flancată de două
bazilici), termele și aula palatină, pe lângă alte construcții precum încăperile destinate
oaspeților, camerele personalului de serviciu și cele ale funcționarilor regali etc. Doar clădirile
principale ar fi fost realizate din piatră, în timp ce toate celelalte spații secundare ar fi fost
făcute din lemn. Singura care a rămas în picioare este capela palatină, din celelalte construcții
nu s-a mai păstrat nimic, nici cele două bazilici din jurul ei, nici pronaosul. Potrivit unor
arheologi, s-ar mai fi conservat niște resturi din aula palatină sau din sala tronului, înglobate
în actualele ziduri ale clădirii primăriei din orașul modern Aachen.
Capela palatină îi era consacrată Fecioarei Maria și a fost construită între anii 792 și 805.
În afara funcției sale ca loc de rugăciune, ea adăpostea relicvele care se aflau în proprietatea
împăratului, între care se evidenția o bucată din celebra mantie a sfântului Martin de Tours. Se
pare că de aici provine și termenul modern de „capelă”, încăperea în care era păstrată mantia
fiind denumită în latină „cappa”. Clericii care o aveau în grijă au luat și ei numele de
„capelani”.
Aici au fost gravate și numele arhitecților care au contribuit la zidirea ei, și anume Eudes
sau Odo din Metz. Unii consideră că este vorba de doi arhitecți diferiți, în timp ce alții susțin
că Eudes / Odo era una și aceeași persoană.
SLIDE 4: Pe planul general al complexului palatin, se remarcă cu negru îngroșat capela. A
fost prima biserică de la nord de Alpi care avea un plan octogonal și o cupolă, fiind
înconjurată la exterior de un poligon cu 16 laturi. A urmat modelul bazilicii San Vitale de la
Ravenna.
SLIDE 5: Imaginea redă planul capelei încadrate de două spații poligonale concentrice, cu
pronaosul orientat către vest. Spațiul central octogonal dispune la colțuri de stâlpi unghiulari,
în timp ce perimetrul exterior este un hexadecagon (poligonul cu 16 laturi). Accesul se face
printr-un spațiu numit westwork, o intrare orientată spre vest, specifică epocii carolingiene, cu
două turnulețe laterale care permit accesul la tribune. Pe extrema estică din axa est-vest, se
afla o mică absidă cvadriunghiulară, destinată să adăpostească altarul. În secolul XIV, aceasta
a fost lărgită și transformată pentru a-i conferi o structură gotică. Începând din acel moment,
capela palatină a devenit catedrală.
SLIDE 6: Spațiul central dă spre un deambulatoriu cu două etaje (galerie semicirculară din
spatele altarului): unul inferior și unul superior, pentru tribune. Aici se oficia slujba pentru
familia împărătească, ce ocupa locurile superioare, alături de cei mai de seamă reprezentanți
ai păturii nobiliare. Locurile inferioare erau probabil ocupate de restul nobilimii, mai puțin
influente.
SLIDE 7: În partea superioară a tribunelor, fiecare arcadă este împărțită pe două nivele:
cea de jos este formată din trei arcade semicirculare, separate de două coloane de marmură,
iar cea de sus este constituită din trei deschideri, separate de două coloane cu respectivele lor
capiteluri. Coloanele fuseseră extrase de la vechi monumentele romane din Roma și din
Ravenna, fiind lucrate din materiale prețioase precum marmura verde și porfirul roșu (porfirul
imperial).
Din păcate, o parte din aceste coloane au căzut pradă revoluției franceze de la sfârșitul
secolului XVIII, fiind transportate la Paris. Patru coloane de porfir roșu care au fost
deteriorate în timpul transportului se află încă expuse la muzeul Luvru. Coloanele furate și
nedegradate au fost readuse la Aachen în 1815, iar cele care nu s-au mai găsit au fost înlocuite
cu altele noi din marmură gri sau din granit.
Întreaga structură este susținută de cei 8 pilaștri puternici care mărginesc octogonul
central, pilaștri care sunt încoronați de cupolă. Pilaștrii se unesc la etajul al doilea, sub cupolă,
prin arcuri în semicerc deschis. SLIDE 8: În interiorul spațiului octogonal, în fața unor
pilaștri, se remarcă statuia Fecioarei Maria, patroana și protectoarea orașului. Spre deosebire
de bisericile octogonale înaintașe, la capela palatină partea superioară este mult mai înaltă,
mai îndrăzneață, datorită inovației de a fi construită nu cu un singur etaj, ci cu două.
SLIDE 9: În partea superioară a deambulatoriului se află presupusul tron al lui Carol cel
Mare, găsit în mormântul acestuia. Este format din patru plăci de marmură care poartă diverse
gravări, fapt ce lasă loc supoziției că ele au avut înainte destinația de plăci de paviment
roman. Deși simplu ca aspect, tronul era locul de unde împăratul asista la ceremonii. Acesta
apărea în ipostaza de trimis al lui Dumnezeu pe pământ, în același mod ca și bazileul în
Bizanț.
SLIDE 10: Întreg spațiul interior era îmbrăcat în plăci de marmură și mozaicuri rafinate,
acestea din urmă acoperind atât bolțile și cupola, cât și pereții. SLIDE 11: Mozaicul de pe
bolta în cruce care acoperă octogonul central nu este cel original, deși s-a lucrat încercând să
reproducă într-un mod cât mai fidel vechile mozaicuri, cunoscute datorită unor picturi
dinaintea incendiului din secolul XVII. Mozaicul menționat înfățișează Apocalipsa sau cea
de-a doua venire a lui Iisus Hristos pe pământ, alături de cei 24 bătrâni. Mântuitorul
binecuvântează și ține în mână Cartea Vieții, în timp ce bătrânii sunt așezați de jur împrejurul
Lui. Se observă și o monogramă simplă a lui Hristos.
SLIDE 12 și 13: Mozaicurile colorate în albastru marin și fundalurile aurii sunt în strânsă
legătură cu estetica bizantină. În plus, sunt multe alte materiale care contribuie la bogăția
ornamentală (SLIDE 14), precum metalul, a cărui tehnică era bine stăpânită de aceste
neamuri germanice. Astfel sunt ușile din bronz care mărginesc intrarea în capelă, ori gratiile
din fier forjat, cu motive geometrice, care dau înspre ferestrele de la tribune.
SLIDE 15 și 16: Alte detalii din interior, vitraliile.
SLIDE 17: De o inestimabilă valoare artistică şi istorică este un amvon aurit şi decorat cu
pietre preţioase şi cu alte elemente artistice valoroase din antichitate (şase mari reliefuri în
fildeş, un taler şi o cupă de cristal, două cupe de agat şi o cupă de sticlă romană). Valorosul
amvon i se datorează împăratului Henric al II-lea (1002-1024).
Primii dinaşti creştini ai apusului european obişnuiau să doneze locaşurilor pe care le
ctitoreau sau pe care le oblăduiau, câte o mare cruce scumpă şi impresionant ornată cu pietre
preţioase, numită cruce gemmată. SLIDE 18: La Capela Palatină există o astfel de donaţie,
numită crucea lui Lothar, lucrare care poate fi considerată cea mai delicată realizare a genului
de la nord de Alpi. După tradiţie, crucea a fost donată de Otto al III-lea.
SLIDE 19: Altarul bisericii este realizat din plăci de marmură din perioada carolingiană,
marmură albă italică de Cipollino. Fața altarului era acoperită cu o Palla d'Oro, placă
ornamentală din secolul XI. Aceasta a fost donată locașului de împăratul Otto al III-lea, fiind
realizată din aurul găsit în mormântul lui Carol cel Mare la anul 1000. În prezent, plăcile
lucrate din aur sunt încadrate în lemn scump, dar la începuturi erau prinse în ancadramente
lucrate în filigran de metal nobil și pietre prețioase. O astfel de ornamentație opulentă a
altarelor constituie o dovadă a dependenței occidentului european de gustul artistic și de luxul
bizantin.
Se știe că împăratul a fost înmormântat în capela palatină, însă cavoul său a fost deschis în
mai multe rânduri de succesorii săi, printre care împărații Otto al III-lea și Frederic
Barbarossa. În 1165, osemintele lui au fost mutate și depuse într-un sarcofag antic realizat din
marmură albă, iar în 1215 Frederic al II-lea le-a readus la lumină pentru a le da valoarea
relicvelor de sfinți. Cu acest prilej, le-a așezat într-o raclă de argint și aur ce fusese comandată
cu jumătate de secol înainte de Frederic Barbarossa. SLIDE 20: Racla este considerată printre
cele mai mari executate în evul mediu și se află amplasată în mijlocul corului gotic. Ea are
forma unei case alungite și are o valoare artistică excepțională.
Octogonul central cuprindea și un tambur, de care erau prinse opt corpuri de iluminat.
Actualmente, dominantă este uriașa lustră donată de Frederic Barbarossa în anul 1165, cu
ocazia canonizării lui Carol cel Mare. SLIDE 21: Lustra are dimensiuni și o greutate
impresionantă, fiind agățată de boltă cu un lanț gros din fier forjat. Are formă circulară și
reprezintă în bronz zidurile Ierusalimului, ziduri conturate cu porți și turnuri. La origine, în
spațiile turnurilor erau plasate statuete din argint reprezentând îngeri, statuete care s-au
pierdut. SLIDE 22: Deasupra, se deschide o boltă care la interior are formă circulară, dând
astfel impresia unei cupole, în timp ce la exterior acoperișul se prezintă ca o piramidă
octogonală.
SLIDE 23: Partea exterioară a capelei palatine a suferit mari transformări ca urmare a
incendiilor. Mai întâi a fost renovată în secolul X, în epoca ottoniană, în secolul XIII are loc
un incendiu, în secolul XIV este eliminat peretele rectangular din absida altarului, fiind
înlocuit cu un cor gotic. La sfârșitul secolului XV, i se alătură la apus Capela Sfântului
Nicolas, iar la sud așa-zisa capelă ungară, în stil baroc. Mai apar între timp un turn neo-gotic
și, la nord, Capela Sfântului Carol, care din 1873 adăpostește tezaurul locașului. Mai au loc
modificări și în secolul XVII din cauza unui alt incendiu, iar în cele din urmă edificiul se
restaurează în secolul XIX pentru a-i reda autenticitatea. În centrul noului paviment s-a plasat
inscripția Carlo Magno, pentru a se marca ipotetic mormântul lui Carol cel Mare.
SLIDE 24: Aspectul exterior este sobru, complet lipsit de ornamente, contrastând puternic
cu bogăția decorativă din interior. Cea mai mare parte a corpului central se prezintă așa cum
fusese el construit inițial. SLIDE 25, 26 și 27: Fațada vestică, prin care se accede în corpul
central, este flancată de două mici turnuri. Pe fațada frontală se deschide un arc măreț pe sub
care se intră într-un mic vestibul ce duce la capelă. În fața arcului, se afla un atrium sprijinit
pe coloane de granit, care nu s-a mai păstrat, la fel ca cele două bazilici care erau amplasate
de-o parte și de alta a corpului central.
La intrarea principală dinspre apus, sub turnul neo-gotic, se află două magnifice porți de
bronz numite Porțile Lupului, lucrări de mare valoare istorică și artistică datând din jurul
anului 800. SLIDE 28: Deși au parcurs 12 secole, ele funcționează ireproșabil și în zilele
noastre. În același hol de intrare sunt așezate, de o parte și de alta, două bronzuri voluminoase:
la stânga un con de pin din secolul IX, iar la dreapta un lup (care în realitate seamănă cu un
urs).
Înălțimea construcției originale care a rămas în picioare este de 28 metri, la care trebuie să
adăugăm înălțimea pe care ar fi avut-o acoperișul inițial, adică în jur de 5 metri, ceea ce
totalizează cam 33 metri. SLIDE 29.
În ciuda timpului scurs și a numeroaselor transformări suferite, până în ziua de astăzi
capela ne transmite măreția și puterea de care s-a bucurat împăratul carolingian.