PARADIGME ALE COMUNICĂRII

GROSU LILIANA,
dr., conf.univ. inter.
Definirea conceptului de comunicare
Termenul de comunicare provine din limba latină de la cuvântul „communis”, careînseamnă „a fi
în legătură” , sau „ a fi în relaţie”, dar şi „ a pune de acord”, „ a pune în comun”sau „a împărtăşi ceva
celorlalţi”.
Comunicarea este un ansamblu de acțiuni care au în comun transmitereade informații sub forma
de mesaje, știri, semne sau gesturi simbolice, texte scrise ș.a.m.d. între două instanțe, numite interlocutori,
sau mai formal, emițător și receptor.
Comunicarea reprezintă „schimbul de informații, de păreri, de gânduri, de mesaje, înțelegerea,
apariția și rezolvarea de conflicte, munca în comun, contacte și relații cu ceilalți.”
(P.Petrescu, L.Sirian Lucretia-„Management Educational”, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002, pag.61).

Schema de comunicare a lui Roman Jakobson

Emițătorul (locutorul) – persoana/ persoanele/ instituția care produce sau reproduce un mesaj propriu
sau formulat de altcineva.
Receptorul (destinatarul, interlocutorul) – persoana/ persoanele care primesc și decodifică mesajul.
Codul – ansamblul de semne (verbale și nonverbale) prin care se realizează comunicarea.
Mesajul – informația propriu-zisă transmisă de la emițător spre receptor.
Canalul - mijlocul prin care poate fi transmis mesajul: carte, radio, scrisoare, TV, jurnal etc.
Contextul - Întotdeaunacomunicareaumană are locîninteriorulunuianumit context, concretşispecific.
Contextul influenţează atât ceea ce se comunică, cât şi maniera în care se comunică.
Contextul general al comunicării comportă cel puţin patru dimensiuni: fizic, cultural,socio-psihologic,
temporal.
Comunicarea poate fi analizată din mai multe perspective:
Lingvistică;
Psihologică;
Filosofică;
Psihosocială;
Pedagogică;
Etc.
Din perspectivă lingvistică
Comunicarea reprezintă un transfer de semnificații cu ajutorul semnelor lingvistice (iconice,
indiciale și simbolice).
Din perspectivă psihologică
Vorbirea este o activitate comunicativă ce se însușește treptat, se învață și se sistematizeaza prin
nenumărate exersări, experiențe ce debutează în copilarie și se extind pe parcursul vieții.Psihologia
urmărește procesul însușirii limbii în condiții concrete, relevă formele și stadiile la care se ajunge și
semnalează dificultățile întâmpinate și modul de depășire a acestora în perfecționarea vorbirii și în
însușirea scris – cititului.
Din perspectivă filosofică
Comunicarea este un proces prin care una sau mai multe persoane transmit o judecată de valoare,
o atitudine sau o stare emoțională, prestabilită în prealabil sau exprimată în baza experienței de viață
acumulată deja, și în dependență de starea psihologică de moment.
Din perspectivă psihosocială
1
 Limbajul este „mijlocul cel mai expresiv de relevare a personalitatii, a originalitatii si singularitatii
subiectului uman, este un fel de ax al sistemului psihic care face posibil fenomenul de constiinta”. (V.Ilie
– „Metodica activitatilor instructiv – educative in invatamantul preprimar”, Editura Didactica Nova,
Craiova, 2007, pag.50).
Din acest punct de vedere, limbajul și comunicarea îndeplinesc următoarele funcții:  
- De integrare a individului in mediul social;
- De dezvaluire si autodezvaluire ;
- De valorizare ;
- De reglare a conduitei personale și a altora ;
- Terapeutică.
Din perspectivă psihosocială, abordarea comunicării este axată pe dimensiunea relațională a
acesteia.Comunicarea este încărcată de dimensiunea socială a limbajului, deoarece materialul verbal cu
care operează în plan interior este rezultatul unor achiziții sociale.
Limbajul este o instituție socială.
Din perspectivă pedagogică
Abordarea comunicării reprezintă „o paradigmă a actului comunicațional aplicată în contextul
procesului de instruire – învățare, care o diferențiază de altele tocmai datorită determinărilor și
contextelor care o influențează într-un fel sau altul.” (V.Frunza – „Teoria Comunicării Didactice”,
Ovidius University Press, Constanta, 2003, pag.39)
Procesul de instruire, ca proces de comunicare, realizează schimburi informaționale, face
cunoscute părerile, convingerile, sentimentele instanțelor implicate în acest proces și exercita o influență
specifică  transmisă de către emițător spre receptor, în scopul înscrierii acțiunilor educaților pe linia
obiectivelor urmărite în cadrul activităților propuse.
„Comunicarea pedagogică reprezintă un transfer complex, multifazial și prin mai multe canale ale
informațiilor între două entități (indivizi sau grupuri) ce-și asumă simultan sau succesiv rolurile de
emițători și receptori, semnificând conținuturi dezirabile în contextul procesului instructiv educativ.
Comunicarea pedagogică presupune o interacțiune de tip feedback, privind atât informațiile explicite, cât
și cele adicente (intenționate sau formate în chiar cursul comunicării).”(C.Cucoș – „Pedagogie”, Editura
Polirom, București, 2006, pag.333).
Paradigma pedagogică a comunicării, dar nu numai, ia în calcul caracteristicile ce derivă din
particularitățile de vârstă, experiență, mediul de proveniență, gradul de cultură și instruire, mentalități și
stereotipuri în relaționare.
Tipuri de comunicare
Comunicarea internă în instituțiile publice se realizează prin:
comunicarea orală (verbală);
comunicarea scrisă;
comunicare nonverbală;
comunicare virtuală (on/line).
În comunicare:
7% contează ce spui
38% cum spui (paralimbajul – înălțimea vocii, intensitatea vocii, timbrul, durata, ritmul, accentul etc. )
55% componenta nonverbală (expresia feţei; - postura;-gesturile;-atingerile;- gestionarea spaţiului şi a
timpului; -înfăţişarea exterioară etc.)
Nivelurile comunicării
Intrapersonală – comunicarea individului cu el însuși, pentru a se cunoaște și a se judeca pe el
însuși, pentru stabilirea echilibrului psihic și emoțional.
2
 Interpersonală – comunicarea cu celălalt, pentru stabilirea și întreținerea relațiilor umane.
În grup – comunicarea realizată între indivizi în cadrul grupului sau organizaţiei din care fac
parte, cu scopul de a împărtăși cunoștințele, experiența, de a rezolva probleme și de a dezvolta idei
noi.
De masă – comunicarea realizată pentru publicul larg de către instituţii specializateşi cumijloace
specifice (realizată prin mijloacele mass/media: TV, radio, ziare, reviste, cinematrograf etc.).
Consecințele valoroase ale comunicării pentru domeniul educațional: 
- transmiterea și asimilarea informației;
- dobândirea sistematică a cunoștintelor ce provin din domenii diferite ale cunoașterii, în procesul
didactic;
- planificarea activităților și adoptarea unor decizii referitoare la strategiile didactice și tehnici de învățare;
- ameliorarea și rezolvarea de probleme;
- evaluarea rezultatelor;
- modificarea și stabilitatea comportamentului;
- activarea competenței comunicative aptitudinală și dobândită;
- formarea unor capacități, convingeri, sentimente și atitudini ;
- redobândirea stării de echilibru și confort psihic (rol terapeutic).

BARIERE DE COMUNICARE
GROSU Liliana,
dr., conf.univ.inter.
Foarte multe probleme apărute în mediul educațional sunt cauzate de lipsa de comunicare.
Confuziile, neînţelegerile sau mai rău, îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor colaboratorilor sunt cele mai
frecvente efecte ale barierelor de comunicare organizaţională.
Ce este o barieră???
Prin barieră se înţelege orice lucru, fenomen sau stare care reduce eficienţa şi fidelitatea
transmiterii mesajelor.
Factori generali ai blocajelor de comunicare:
Fizici: temperatura, ora din zi, durata întâlnirii, deficiențele verbale și acustice, intensitatea, timbrul și
înălțimea vocii emițătorului etc.
Semantici: vocabular, gramatică, sintaxă, conotațiile emoționale ale unor cuvinte.
Relaționali: implicare pozitivă (Îmi place Ion, deci îl ascult), implicare negativă (Acum 2 luni, Mihai m-a
bârfit , deci interpretez tot ce spune ca fiind împotriva mea sau îmi arăt totala indiferență și
dezaprobare).
Barierile de comunicare
- fluctuația emoțiilor și incapacitatea stăpânirii lor;
- tendința de a auzi doar ceea ce dorește receptorul să audă;
- subiectivism față de emițător;
- perceperea diferită a acelorași cuvinte de către persoane diferite;
- ignorarea informațiilor care sunt în dezacord cu ceea ce cunoaștem; etc.
Studiile de specialitate au descoperit în timp patru bariere de comunicare foarte răspândite:
Barierele de concepție
Barierile de mediu (fizice)
Barierele de limbaj
Barierile determinate de poziția emițătorului și a receptorului
3
Barierele de concepțiesunt reprezentate de presupunerile pe care le fac instanțele de comunicare din
mediul educațional– bănuielile şi concluziile pripite, dar şi exprimarea greşită a mesajelor. Spre exemplu,
unele departamente/ profesori consideră că importanţa lor pentru buna desfăşurare a activităţii generale
este mai mare decât cea a altor parteneri educaționali.
Barierile de mediu (fizice)
Acestea ţin de climatul de muncă necorespunzător, unde pot fi prezenţi mulţi factori perturbatori (precum
zgomotul sau frigul). Tot la categoria barierelor de mediu se înscriu şi diferenţele de pregătire
profesională, de cultură, de mediul de proveniență.
Barierele de limbaj
apar în momentul în care exprimarea diferită conduce la neînţelegeri, confuzii sau transmiterea unor
sensuri greşite ale informaţiilor. Dacă doi parteneri educaționali vorbesc despre un anumit subiect, dar
limbajul folosit nu este unul comun, atunci în comunicare se pot strecura mesaje greu de înţeles care vor
crea confuzii; sau dacă limbajul acestora este prea profesionalizat sau invers.
Barierile determinate de poziția emițătorului și a receptorului
sunt cele care intervin atunci când unul dintre cei doi are o imagine denaturată despre sine şi despre
interlocutor. Cu alte cuvinte , situaţiile în care unul dintre participanţii la discuţie îl consideră inferior pe
celălalt şi-l tratează ca atare.
Depășirea barierelor de comunicare
Stabilirea clară a scopului comunicării;
Pregătirea procesului de comunicare: structurarea ideilor (de preferință în scris);
Surprinderea momentului potrivit p/u deschiderea comunicării;
Utilizarea unui limbaj clar, simplu, deschis și direct;
Modalități de îmbunătățire a comunicării
- prezentarea sarcinilor de lucru într-un mod clar fiecărui educat, astfel încât să se înțeleagă precis ce se
așteaptă de la el;
- explicarea motivelor care au determinat implicarea acestuia, astfel încât persoana să înțeleagă sensul
efortului său;
- furnizarea frecventă a feedback-ului cu privire la calitatea performanțelor realizate, pentru a motiva
educatul în vederea atingerii obiectivelor;
- multiplicarea canalelor de comunicare în vederea creșterii probabilității de recepție a mesajului;
- repetarea mesajelor importante pentru a permite integrarea lor.
- existența unui climat favorabil în procesul educațional, care să permită exprimarea mesajelor
negative/pozitive, fără teama de penalizare;
- diminuarea barierelor sociale și de statut la diferite niveluri pentru a favoriza exprimarea spontană a
educaților;
Emițător reactiv/ emițător proactiv
Completați lista cu atitudini proactive:
Dacă nu aș avea un șef dictator...
Dacă aș avea un partener mai înțelegător...
Dacă aș fi fost promovat de anul trecut...
Dacă aș avea mai mult timp să rezolv aceste probleme...
Cu așa remunerare, nu se merită efortul meu...
Mulțumesc pentru atenție!

4
 COMUNICAREA FORMALĂ ȘI INFORMALĂ ÎN MEDIUL EDUCAŢIONAL. REŢELE DE
COMUNICARE
Liliana GROSU,
dr., conf.univ.inter.
Comunicare formală-informală
1. Cererile adresate conducerii instituției;
2. Legile emise de Parlamentul unei țări;
3. Jurnalele intime;
4. Discuțiile oficiale dintre doi directori de instituţii de învăţământ;
5. Scrisorile trimise între rude/ prieteni.
6. Dezbaterile consiliilor profesionale;
7. Discuțiile la întrunirile de familie;
8. Convorbirea dintre managerul instituţiei și profesorii angajaţi;
9. Interacțiunea dintre profesor și elev;
10. Discuțiile clienților cu chelnerii;
COMUNICAREA FORMALĂ
  se realizează într-un cadru interactiv complementar, care generează o inegalitate instituționalizată
de statut. Factorii comunicării ce se manifestă în acest mediu special sunt solidari și ocupă o
poziție "superioară", respectiv una "inferioară„.
Generalități:
- inegalitatea este temporarăși locală, ea manifestându-se doar în corespondență cu rolurile pe care și le
asumă comunicatorii;
- Actele formale de limbaj presupun, sau permit participarea, sau coprezența unui număr relativ mare de
comunicatori;
- utilizarea unor clauze de deschidere, respectiv de închidere, a unor construcții de comunicare tipice.
COMUNICAREA INFORMALĂ
presupune un cadru interactiv simetric, caracterizat prin "egalitatea" de statut a interlocutorilor și
minimizarea diferențelor de rol dintre aceștia. 
Doi indivizi care devin parteneri într-un act de limbaj informal își definesc locurile adhoc, în funcție de
experiența comunicațională trecută și de imaginea socială pe care o au cu privire la celălalt (ex. Studentul
și profesorul în același compartiment de tren).
Generalități
- Dată fiind restrângerea numărului de participanți, comunicarea informala permite recuperarea
particularităților care individualizează interlocutorii (caracterul, voința, memoria, temperamentul,
cunoștințele, emoțiile, prejudecățile ș.a. care le sunt specifice).
- Conținuturile vehiculate prin actele de limbaj informale sunt de o remarcabilă diversitate.
- Actele de comunicare informală nu sunt delimitate de formule ritualice care să le indice începutul și
sfârșitul (exceptând, firește, formulele de politețe).
- Nu există reguli care să predetermine ordinea în care interlocutorii urmează să îndeplinească rolul de
emitent, respectiv de receptor (păstrarea bunei-cuviințe).
Cele două aspecte ale comunicării organizaţionale – formală şi informală –
nu le vom găsi în formă pură pentru că ele se întrepătrund rezultând în final un model
ce împrumută în grade şi proporţii diferite caracteristici ale formalului sau informalului.
Majoritatea cercetătorilor apreciazăplanul formalcafiindsistemulregulat de comunicareîntr-o organizaţie.
Aceasta pentru că, în primul rând, scopul comunicării formale eacela de a comanda, instrui, aplica

5
anumite reglementări. În al doilea rând: Comunicarea formală este
impersonală, oficială şi de cele mai multe ori scrisă.
Avanataje ale comunicării formale
Caracterul oficial și formă scrisă decomunicare determină îndeplinirea sarcinilor primite fără discuții sau
negocieri.
Având un caracter oficial, comunicarea formalăindică persoanele responsabile –emiţător, receptor/
executor.
Comunicarea formală economiseşte timp şi efort din parteainterlocutorilor şi nu presupune în mod
necesar contactul faţă în faţă.
Dezavantaje ale comunicării formale
Planul formal este unul rigid, pentru că orice document trebuie supervizat de unsuperior.
Comunicareaformalăfoloseştelimbajul birocratic, iar acesta poate determinauneori o proastăînţelegere a
unui document.
În unelesituaţii, această formă de comunicare devine costisitoare.
Limbajul birocratic poate subestima nivelul receptorului.
Comunicarea informală este personală, neoficială, verbală de cele mai multe ori;
Planul informaleste, în principal, rezultatul predispoziţiei individului de a comunica liber.
Planul informal presupune schimbul de informaţii într-o manieră onestă şi dinpoziţii de egalitate pentru
participanţii la actul comunicării.
Ascultarea - 45%
Vorbirea – 30%
Scrisul – 9%
Cititul – 16%
Avantaje ale comunicării informale
Caracterul personalconduce la o mai bună motivare;
Caracterul verbal permite o mai bună informare și înțelegere;
Planul informal creează spiritul de echipă sau unitatea grupului;
Părţile care comunică sunt eliberate de teama de a fi ridiculizate.
Dezavantaje ale comunicării informale
E foarte greu de aplicat strategii care sădezvolte această componentă;
. Practicile comunicaţionale informale pot duce la dezvăluirea unorinformaţii secrete.
Comunicarea informală este de multe ori emoţională şi poate viciasemnificaţia unui mesaj.
Cum alegem tipul de comunicare cel mai potrivit pentru grupul nostru de clasă???
Studiemclasa din punct de vedere al mărimii (număr de membri) și al tipurilor de caracter al acestora
(teste/ chestionare);
Studiem structura organizării elevilor peverticalășipeorizontală;
Analizăm normele și valorile grupului de elevi.
Climatul organizațional
Climatul organizaţional este un element important în studiul proceselor decomunicare, atât pentru ceea ce
înseamnă cultură organizaţională, cât şi managementulproceselor de comunicare.
Elementele importante pentru procesele de comunicare: diversitateabiografiilor sociale a elevilor, a
mediilor culturale de provenienţă, a filosofiei de viaţă a părinţilor: toate aceste elemente conturează
climatul organizațional.
Rețele de comunicare
Pentru a crea un climat favorabil, angajând diversitatea în unitate, este absolut necesar să ne formăm un
anumit tipar de comunicare între grupul de elevi.
6
Vorbim, aşadar, de formal şi informal,vorbim de comunicare pe verticală sau pe orizontală, deci avem de-
a face cu reţele formale şi informale de comunicare.
O tipologie a reţelelor de comunicare ar fi:
- lanţ,
- stea,
- cerc,
- cristal,
- reţeaua de tip y.
a. Reţeaua detip lanţ – caracteristic acestei reţele este fluxul vertical de comunicare,
predominant de sus în jos. Rolul profesorului este unul de control.
Avantajulcomunicării este rapididatea în adoptarea şi executarea deciziei. Dezavantajulîl reprezintă
gradul scăzut de satisfacţie al copiilor şi caracterul autoritar alconducerii.
b. Reţeaua de tip stea – profesorul este figura centrală. Lui îi sunt raportate toate informaţiile şi el
filtrează şi direcţionează fluxul informaţional. El dirijeazăacţiunile celorlaţi.
La nivelul grupului de elevi comunicarea se realizează pe orizontală, caegali, manifestând spirit de
echipă.
c. Reţeaua de tip cerc – elevii tind să comunice cu cei de lângă ei. Poziţia şi rolul profesorului nu sunt
foarte bine conturate. În unele cazuri, unul dintre elevi poate să îşi impunărolul de lider/ profesor.
d. Reţeaua tip cristal – grupul de elevi comunică între ei. Utilizează toate resurselecelorlalţi pentru a-şi
atinge scopurile (pas cu pas).

e. Reţeaua de tip y – împrumută caracteristici de la toate tipurile de reţele menţionate

anterior. Acest tip de reţea este considerat cel mai eficient, având o structură
democratică la vârf. Gradul de centralitate creşte pe verticală, de sus în jos.
MULȚUMESC PENTRU ATENȚIE!

COMPETENŢA DE COMUNICARE A EMIŢĂTORULUI

GROSU Liliana,
dr., conf.univ.inter.

Laurenţiu Soitu, Pedagogia comunicării (1997)

Competenţa este,,rezultatul comulativ al istoriei personale şi interacţiunii sale cu lumea exterioară’’
sau ,,capacitatea de a informa şi modifica lumea, de a formula scopuri şi a le atinge”.
Tipuri de competenţe după forma de comunicare
Competenţe directe: competenţe lingvistice, discursive,situaţionale, paraverbale.
Competenţe indirecte(mediate): competenţe psiholingvistice,intelectuale,sociale culturale şi
informaţionale
Ariile de extindere ale competenţelor de comunicare:
1. competenţe privitoare la subiectul şi conţinutul învăţării;
2. competenţe referitoare la clasă;
3. competenţe cu privire la şcoală şi la sistemul educativ;
4. valorile, atributele şi abilităţile implicate de profesia didactică
5. competenţele de comunicare se bazează pe abilitatea de a înţeleg , de a exprima şi de a interpreta
gânduri, sentimente şi fapte atât pe cale orală cât şi în scris (ascultare, vorbire, citire şi scriere) într-o

7
gamă potrivită de contexte sociale – la serviciu, acasă, în educaţie şi instruire – conform cu dorinţele sau
nevoile individului.
Tipologia competențelor de comunicare ale unui pedagog
a. Competenţe ştiinţifice, metodice şi psihopedagogice;
b. Competenţe manageriale;
c. Competenţe de evaluare;
d. Competenţe decizionale;
e. Competenţe de relaţionare;
f. Competenţe de formare;
a. Competenţe ştiinţifice, metodice şi psihopedagogice:
Să conducă procesul de predare-învăţare-evaluare şi să valorifice cunoştinţele ştiinţifice de
specialitate, psihopedagogice şi metodice;
Să dovedească autoritate profesională recunoscută de către elevi, părinţi şi cadre didactice de
specialitate;
Să demonstreze că poate lucra cu elevi de diferite vârste şi îi poate motiva pentru realizarea
obiectivelor propuse.
- Să elaboreze şi să folosească instrumentele de evaluare specifice procesului instructiv-educativ şi
nivelului de pregătire a elevilor;
- Să formeze elevilor competenţele cheie: aptitudini şi competenţe lingvistice, de învăţare, civice,
interpersonale, interculturale şi sociale, de exprimare culturală.
- Să posede cunoştinţe de psihologie şi de metodică.
b. Competenţe manageriale:
Să respecte legislaţia în domeniul învăţământului;
Să fie receptiv la nou şi creativ;
Să fie capabil să coordoneze activităţi diverse;
Să fie capabil să se autoevalueze periodic şi să realizeze schimbări în urma autoevaluării;
Să realizeze diagnoza, prognoza şi proiectarea activităţilor la disciplina pentru care este profesor;
Să posede abilitatea de a da şi ierarhiza sarcini;
Să gestioneze corect bugetul de timp al celor cu care comunică.
c. Competenţe de evaluare
Să stăpânească tehnicile de control, de apreciere, de îndrumare, de  perfecţionare, de autoperfecţionare;
Să deţină capacităţi de analiză şi sinteză, de construire a unor alternative, de luare a unor decizii optime în
funcţie de contextual dat;
Să respecte specificul fiecărui tip de lecţie;
Să poată aplica normele de deontologie profesională;
Să stăpânească tehnicile de verificare a îndeplinirii şi respectării deciziilor, a măsurilor şi îndrumărilor.
d. Competenţe decizionale:
Să stabilească variante ale deciziei şi să o aleagă pe cea mai potrivită în momentul comunicării unor
aspecte;
Să lucreze în grup sau în echipă;
Să motiveze elevul pentru a-l urma ca lider;
Să dovedească flexibilitate şi curaj în luarea deciziei corecte în momentul evaluării;
Să-şi asume responsabilitatea pentru toate aprecierile şi recomandările făcute, acţiunile întreprinse;
Să cunoască/stăpânească legislaţia, în general şi legislaţia şcolară, în special.
e. Competenţe de relaţionare:
Să manifeste încredere şi respect faţă de cei pe care îi educă;
8
Să comunice deschis cu elevii şi să manifeste corectitudine în relaţiile cu aceştia;
Să colaboreze cu elevii şi cadrele didactice;
Să consilieze elevii pe diverse probleme;
Să aibă capacitate organizatorică, de persuasiune şi rezistenţă la stres.
f. Competenţe de formare:
Să participe la  cursurile de formare recomandate pentru cadrele didactice;
Să realizeze momente de formare a cadrelor didactice debutante;
Să motiveze cadrele didactice pentru propria dezvoltare profesională;
Să consilieze cadrele didactice pentru realizarea schimbărilor în procesul de predare-învăţare-evaluare.
Competenţa de comunicare în contextul didactic înseamnă eficacitate în educaţie.
O relaţie eficientăîntre educator şi elev conduce la înţelegereaşi acceptarea din partea elevului a mesajului
venit din partea educatorului/ profesorului.
Moduri de abordare
Modul neutru este caracterizat de absenţa deliberată a oricărei forme de exprimare a stării sufleteşti,
deoarece între emiţător(educatorul/ profesorul) şi receptor(elevul)nu se stabilesc alte relaţii în afară de
transmiţător de cunoştinte şi receptor al acestora.
Modul beletristic constăîn marea bogăţie de sensuri la care apelează emiţătorulşi le utilizează în
comunicare.
Modul administrativ este un stil funcţional care are anumite formule-clişeu, folosite de către emiţător,
cu ajutorul cărora acesta efectuează doar transmitere de cunoştinte fără a ajunge la nivelul comunicării.
Modul publicistic abordează o mare varietate tematică, punându-se mai mult accentul pe informaţii decât
pe formula de prezentare,şi având scop mai mult de informare decât de comunicare
Calităţile unui emiţător (educator/ profesor)
Corectitudinea –respectarearegulilorgramaticaleîn
ceeacepriveştesintaxa,topica,corectitudineaşirigurozitateaştiintifică a datelortransmise de la educator/
profesor la elevi, pentru a se evitaînţelegereaeronată a unorlucruri,fenomene.
Claritatea–expunereasistematizată, logică, concisăşiuşordeînţeles.
Puritatea– folosirea cuvintelor admise de vocabularul limbii literare,fără a utiliza
arhaisme,jargoane,regionalisme (doar în scopuri stilistice).
Naturaleţea– exprimarea firească a educatorului/ profesorului, fărăa se observa căutarea forţată a unor
cuvinte sau expresii neobişnuite.
Fineţea– folosirea unor expresii sau cuvinte delicate, prin care educatorul/ profesorulîşi exprimă indirect
anumite gânduri,sentimente,idei.
Demnitatea– exprimarea care nu lezează demnitatea personală, dar nici a grupului de elevi, care nu
vizeazăîn mod direct sau indirect o anume presoană din colectivul clasei de elevi.
Vasile Pavelcu
Consideră ca arta de a preda presupune atât stapânirea cunoştintelor,claritatea şi plasticitatea expunerii,
cât şi atitudinea deosebită de a se transpune în situaţia ascultătorului,a elevului. In activitatea didactică
empatia capătă valenţe aptitudinale devenind o insuşire fără de care nu se poate obţine eficienţa maximăîn
profesie.
Relaţia de comunicare la clasă,între educator şi elev, cooperarea elevului în cadrul activităţilor didactice,
acordul lui la stabilirea unor relaţii benefice etc. depinde mai mult de competenţa de comunicare a
educatorului/ profesorului,de modul în care comunicăşi mai puţin de ceea ce comunică.
Mulţumesc pentru atenţie!

9
 COMUNICAREA AFECTIVĂ ÎN MEDIUL EDUCAȚIONAL
GROSU Liliana,
dr., conf.univ.inter.
„….instituţia de învăţământ constituie locul unde se învaţă comunicarea; unde se deprinde şi se
perfecţionează comunicarea; unde se elaborează (creează) comunicare; unde se educă (cultivă)
comunicarea. Aici, comunicarea are semnificaţia unei valori umane şi sociale, motiv pentru care educarea
comunicării constituie un scop în sine, un obiectiv major al învăţământului, la care toate disciplinele
trebuie să-şi aducă propria contribuţie.” (Ioan Cerghit)
Fabrice Lacombe
Procesul de formare educațională are două dimensiuni distincte: dimensiunea tehnică a învățării și
dimensiunea relațională, adică legătura ce se stabilește între îndrumător și învățător.
Ca și actorul, profesorul este motivat de reacțiile publicului (și invers).
- el își modelează discursul în funcție de raspunsurile afective ale partenerilor;
- își găsește suprema recompensă în gesturi și stimulente pur simbolice (aplauze, gratitudine, zâmbet
inocent etc.)
Rețete promițătoare de succes nu există
Această ”artă” a profesorului, de a manifesta afectivitate, valorifică aptitudinea sa de a pătrunde și
înțelege motivațiile și aspirațiile partenerului. Este o ”artă” simplă, care nu se predă la nici o universitate,
dar care implică angajarea personală a educatorului.
Astăzi a devenit aproape unanim recunoscut faptul că ”Subiectul nu se mai poate separa net de obiectul
cunoașterii, ci interacționează cu acestea prin: simpatie, empatie, rezonanță afectivă, înțelegere,
incluziune sau comuniune existențială”
În învățământul actual este ignorat aspectul afectiv al comunicării, motiv pentru care, de cele mai multe
ori, unele cadre didactice induc (de cele mai multe ori fără să vrea) un mediu afectiv negativ, rece, de
teamă, de dominație, distant.
Două contraste:
Unii profesori se tem să se ”apropie” prea mult de elevii proprii, considerând că va scade autoritatea lor,
vor diminua relația didactică prin așa-numita ”încălcare a limitelor”.
Dimpotrivă, instituirea unui mediu educativ cald, de siguranță, de încredere, de respect, de deschidere
creează condițiile devoltării unei personalități sănătoase, receptivă la asimilarea conștientă a cunoștințelor
și deprinderilor.
Comunicare afectivă la nivelul limbajului verbal:
Tropii (epitetele);
Cuvintele diminutivate;
Sublinierea pozitivă a raspunsurilor;
Cu ce scop?
- Fie ca ”recompense-stimulente”,
- Fie ca modalități de ”însuflețire” a expunerii.
Comunicarea afectivă la nivel de paralimbaj
Sublinierea pronunțată a unor cuvinte, momente esențiale ale lecției, raspunsuri bune etc;
Accentul frastic și intonația;
Tonul adecvat conținutului expunerii;
Ritmul comunicării (lent sau rapid);
”Când vorbim, sunetul vocii noastre – tonalitatea, ritmul, accentul și intonația – influențează ceea ce
spunem și poate schimba sensul cuvintelor pe care le rostim”
Comunicarea afectivă la nivel de paralimbaj
10
Privire caldă;
Ochi blânzi;
Proxemica (apropiere spațială adecvată);
Un zâmbet sincer;
Gesturi adecvate actului de vorbire (când dai mâna cu cineva, trebuie să o faci cu fermitate; când
vorbește cineva, trebuie ascultat cu atenție, fără a da semne de plictiseală; când vrei să-ți impui opiniile
trebuie să iei poziția de drept, neapărat în picioare; când vorbești, trebuie să-ți reții neastâmpărul mâinilor
și al degetelor)
Limbajul tăcerii
”Cuvântul e de argint, tăcerea e de aur!!!”
Cu scopul de a încuviința ceva;
Susținere în momente de ezitare sau afecțiune emoțională puternică;
Ca înlocuitor al cuvintelor negative;
Pentru a nu descuraja elevul în cazul nereușitei îndeplinirii sarcinilor de învățare;
Pentru a tolera un anumit comportament neadecvat, ca modalitate de disciplinare.
Cercetare experimentală (42 de subiecți)
1) Vocea cărui cadru didactic pe care l-ați cunoscut v-a impresionat plăcut, devenind memorabilă, și
de ce?
1 subiect nu a dat răspuns;
30,95% – vocea învățătoarei;
11.90% - vocea profesoarei de limba română;
7,14% - vocea educatoarei;
47,62% - diverse voci ale cadrelor didactice;
2) Care sunt/ au fost cuvintele/ gesturile care vă mobilizează cel mai mult în îndeplinierea unei
sarcini?
Te rog (frumos)...;
Vă rog din suflet...
Dragii mei, haideți să...
Nu te lăsa... Poți... Vei reuși...
Știu că poți reuși...
Ai carte, ai parte...
Bravo, felicitări...
3) Ce elemente ale comunicării afective între profesor și elev v-au impresionat cel mai mult?
Întreruperea discursului prin povestiri, glume, prezentări power-point etc.
4) La întrebarea a 4-a doar 9,52% au putut indica situații concrete în care un conflict a fost
rezolvat prin comunicare verbală afectivă.
Concluzia
Dat fiind faptul că educația este un proces continuu, aceasta nu poate exista doar la modul
instituționalizat și nici pur teoretic, ci implică atributele afective ale profesorului și ale elevilor, în același
timp.
Mulțumesc pentru atenție!!!

STILURI DE COMUNICARE PEDAGOGICĂŞI TIPOLOGII DE EDUCATORI, PROFESORI

Grosu Liliana,
dr. conf. univ
11
Categorii de stiluri
a) stiluri individualecare dau identitatea fiecărui educator si subsumează sub aceeaşi categorie
cadrele didactice cu particularităţi stilistice asemănătoare;
b) stiluri generale, ca modalităţi generale de conducere şi comunicare educaţională, cu valoare de
strategii.
Ausubel : stilul, ar putea fi circumscris în două feluri:
1) prin raportarea deosebirilor individuale la o dimensiune considerată etalon;
2) prin inventarierea unor trăsături intercorelate ce caracterizează comportamentul profesorului.
K. Lewin şi colaboratorii săi R. Lippit şi R.K. White.
K. Lewin şi colaboratorii săi R. Lippit şi R.K. White.
Alte cercetări au evidenţiat tipologii precum:
 Stilul punitiv - bazat pe constrângere;
 Stilul nepunitiv (afectuos) întemeiat pe căldură sufletească şi motivaţie intrinsecă.
 Stilul normativ - respectarea şi aplicarea întocmaia normelor sociale şi pedagogice.
 Stilul operaţional-concret rezolvă probleme în funcţie de contextul situaţional în care este plasată.
 Stilul interogativ - centrat pe conversaţie;
 Stilul expozitiv - centrat pe expunere şi ascultare.
Alte cercetări au evidenţiat tipologii precum:
Stilul monoteic- accentuează dimensiunea normativă a comportamentului educatorului.
Stilul idiografic se află la polul opus celui monoteic. În acest caz accentul cade pe cerinţele copilului;
Între stilurile monoteic şi idiografic există un stil intermediar, numit şi stil tranzacţional.
Vă mulțumesc!

STILURI DE COMUNICARE MANAGERIALĂ.

STILURI DE CONDUCERE
Liliana GROSU,
dr., conf.univ.inter.
”Comunicarea înseamnă putere. Cei care îi stăpânesc modul de utilizare pot schimba modul în care
percep lumea și modul în care sunt ei înșiși percepuți de lume.”
(Anthoni Robbins)
Ce presupune comunicarea???
Nu poți să nu comunici (chiar și atunci când taci, tot comunici).
A comunica presupune cunoaștere și stimă de sine.
A comunica presupune a ști să asculți.
A comunica presupune a înțelege și decodifica mesajele.
A comunica presupune a da feed-back-uri.
Ce presupune comunicarea???
A comunica presupune a înțelege procesualitatea unei relații.
A comunica presupune a ști să-ți exprimi sentimentele.
A comunica presupune a accepta conflictele.
A comunica presupune asumarea rezolvării conflictelor.
Stilurile de comunicare
sunt determinate de:
scopulcomunicării;
12
comportamentele de comunicare;
atitudinea faţă de schimbare;
motivaţia pentru schimbarea comportamentului;
rezultatele aşteptate în urma activităţii de comunicare.
În general, din punct de vedere al implicării în comunicare, pot fi identificate următoarele stiluri:
- stilul pasiv/ permisiv (evită problemele, ignoră drepturile proprii, lasă pe ceilalți să aleagă în locul său,
îi vede pe ceilalți mai importanți decât pe sine);
- stilul asertiv/ democratic (discută problemele, își susțin drepturile, au încredere în ei, recunosc și
drepturile lor și ale celorlați);
- stilul agresiv/ autoritarist (atacă problema, consideră că drepturile lor sunt mai importante decât ale
celorlalți, aleg activitatea lor și a celorlalți);
În funcție de stilul de comunicare adoptat, putem distinge și stiluri de conducere
Stilul autoritar;
Stilul managerial;
Stilul democratic;
Stilul colaborativ;
Stilul autoritar
lideruldeţinetoatăputereaînorganizaţie, el iatoatedeciziilesingur;
Pentru a menţine aceastăputere el recurge la forţă, iar recompensele sunt acordate pentru a
menţineputerea.
Din punctul devedere al duratei, deciziile se iau rapid, nu există dezbatreri.
În acest tip de organizaţii, creativitatea, inovaţia, schimbul de idei suntdescurajate sau lipsesc cu
desăvârşire.
Stilul managerial
În concepţiaacestorlideri, funcţionareaorganizaţieiartrebuisă fie singuralorpreocupare.
Ceeace nu reuşescacest tip de lideriestecunoaştereaamănunţită a problemelororganizaţiei, ceeace duce la
problemeînplanificareastrategică.
Efectul acestui tip de leadership se manifestă pozitivasupra organizaţiei, creând un climat stabil şi relativ
plăcut de lucru.
Stilul democratic
filozofia acestor lideri este următoarea: organizaţiile/instituţiile nu există în absenţa oamenilor care le
compun;
Efectele asupra organizaţiei: accentul cade pe egalitatea tuturor, sunt încurajaterelaţiile de colaborare,
relaţiile cordiale/de prietenie, oamenii sunt apreciaţi atuncicând îşi exprimă opiniile;
Ideile comune, implică decizii comune.
Stilul colaborativ
acesttipdelideriîncearcăatragereafiecăruiindividdinorganizaţieînprocesuldecizional.
Deciziilesuntadoptatedupăperioademailungi, înurmadiscuţiilor,
iaropţiunilefinalesuntobţinutefiepebazavotuluimajoritarfiepebazeconsensuale;
acesttipdelideriîşidorescsă inspireîncredere şisă dezvoltespirituldeechipă saumunca înechipă.
CHESTIONAR
pentru a determinaorientareaspresarcinăsau orientareasprerelaţii a unuilider
Scala conține un șir de termeni bipolari care intercalează ”note” de la 1 la 8.
Se cere să vă gândiți la persoana cea mai dezagreabilă cucare ați colaborat vreodată şi să-i acordați ”note”
pentru fiecare cuplu de termeni bipolari, dupăcare să faceți scorul celor 18 cifre.
Scorulrezultatreprezintă situareapeaxasarcină -relaţii, graniţaîntreceledouă orientărifiindsituată la 63.
13
Termenii bipolari
plăcut 8 7 6 5 4 3 2 1 neplăcut
prietenos 8 7 6 5 4 3 2 1 neprietenos
te acceptă 8 7 6 5 4 3 2 1 te respinge
tensionat 1 2 3 4 5 6 7 8 relaxat
distant 1 2 3 4 5 6 7 8 apropiat
neprietenos 1 2 3 4 5 6 7 8 prietenos
protector 8 7 6 5 4 3 2 1 ostil
plictisitor 1 2 3 4 5 6 7 8 interesant
certăreţ 1 2 3 4 5 6 7 8 conciliant
ursuz 1 2 3 4 5 6 7 8 vesel
deschis 8 7 6 5 4 3 2 1 interiorizat
meschin 1 2 3 4 5 6 7 8 generos
neserios 1 2 3 4 5 6 7 8 demndeîncredere
calculat 8 7 6 5 4 3 2 1 nesăbuit
răutăcios 1 2 3 4 5 6 7 8 amabil
agreabil 8 7 6 5 4 3 2 1 dezagreabil
nesincer 1 2 3 4 5 6 7 8 sincer
binevoitor 8 7 6 5 4 3 2 1 nepoliticos
Rezultat
Dacă coeficientul este mai micdecât 63 atunci liderul este orientat spre sarcină;
Dacă coeficientul este mai mare de 63 atunci, tipul se identifică cu liderul oprietat spre relații;
Cei situați în zona de mijloc: e vorba de lideri care caută să echilibreze cele două tendinţe, din cauza
temerii dea nu neglija nici competenţa şi performanţa obiectivă, dar nici comunicarea cu angajaţii.
Caracteristica liderilor orientați spre sarcină
(a) Cu cât coeficientul este mai mic, cu atât lideriirespectivi sunt persoane cu un stil de performanţă
autonom sau analitic, cu disponibilitate scăzutăde a comunica şi de a avea relaţii cu colegii, cu o
preferinţă clară spre competiţie şi afirmare personală. În relaţiile cu angajaţii, liderii de acest tip cere
stricteţe, competenţă şi profesionalism,fără a se preocupa de satisfacţia personalului sau de climatul
organizaţional.
Caracteristica liderilor orientați
spre relații
(b) Cu câtcoeficientul este mai mare, cu atât liderii analizaţi sunt persoane cu un stil de performanţă
social, pentru care comunicarea şi întreţinerea legăturilor cu colegii reprezintă o preocupare importantă,
prin care urmăresc atât un feed- back în privinţa satisfacţiei acestora precum şi un diagnostic permanent
asupra problemelor, culturii şi climatului organizaţional
MULȚUMESC PENTRU ATENȚIE!

14