Analiza cristalografică prin intermediul radiațiilor X (XRC)

XRC este o metodă utilă pentru determinarea dispoziției atomilor în cadrul unui cristal.
Cristalele reprezintă aranjamente regulate de atomi iar radiațiile X (RX) sunt considerate radiații
electromagnetice. Atomii pot împrăștia undele RX datorită electronilor pe care îi posedă.
fenomenul este similar cu valurile unui ocean care întâlnesc un obstacol (un far), generând unde
sferice secundare.

Fig. Model de interferență a undelor sferice difractate de 2 fante cu dimensiuni proporționale cu

lungimea de undă a radiației folosite.

Un sistem format din mai multe elemente de împrăștiere a undelor (mai multe faruri) produce
multiple fronturi de unde sferice. Majoritatea undelor se anihilează prin interferență distructivă,
dar în unele direcții specifice, definite de legea Bragg, ele determină interferențe pozitive și apar
ca spoturi luminoase pe un suport fotografic.
Legea Bragg este ilustrată de ecuația

unde d este distanța între planurile de difracție, theta este unghiul incident al RX, n este un
număr întreg, iar λ este lungimea de undă a RX.

Intr-un cristal, distanțele între rândurile sau planurile de atomi sunt proporționale cu lungimea de
undă a RX (care este de cca 1Å). Atunci când un fascicul de RX impactează un cristal, el
determină fenomene de difracție multiplă prin interacțiunea fasciculului cu atomii și electronii
din cristal. Undele difractate sunt unde sferice, emise sub diferite unghiuri și cu diferite
intensități. Pe baza analizei acestor unghiuri și a fenomenelor de interferență pozitivă
(constructivă) sau negativă (distructivă) se poate construi o hartă 3D a densității electronilor din
cristal. Implicit, din această hartă se poate defini poziția spațială a fiecărui atom în cadrul
cristalului respectiv. Se poate de asemenea determina natura legăturilor chimice dintre atomi
precum și gradul de ordine a atomilor din cristal.
Pentru a descrie o substanță sau un amestec de substanțe prin această metodă analitică este
imperios necesar ca materialul studiat să se găsească în formă cristalină sau să fie cristalizabil.
Marea majoritate a compușilor anorganici (săruri, metale, minerale, semiconductori) se regăsesc
în stare cristalină. Cu toate acestea, XRC a devenit o metodă de elecție pentru caracterizarea
multor biomolecule (vitamine, medicamente, proteine și acizi nucleici).

XRC este o metodă de măsurare a gradului de difracție a radiațiilor X de către un cristal sau de
către o pulbere cristalină. Ca și aparat, XRC folosește un goniometru și un sistem de rotație a
cristalului în fața acestuia, în timp ce este bombardat cu RX. Rezultatul acestui proces este un
spectru de difracție, format din spoturi spațiate regulat . Analiza acestor spoturi prin intermediul
transformatelor Fourier (metodă matematică) duce la determinarea unui model 3D care include
pozițiile spațiale ale atomilor din cristalul (proba) de investigat.

XRC în biologie şi medicină

- 1923 - prima structură a unui compus organic, determinată prin XRC –
hexametilentetramina (utilă în industria maselor plastice și adezivilor)
- 1930 – structura ftalocianinei – compus macrociclic utilizat în industria coloranților (25%
din pigmenții organici artificiali sunt derivați de ftalocianine); ftalocianina este înrudită
cu porfirinele
- 1937-1954 - Dorothy Crowfoot Hodgkin (Nobel–1964), descrie structurile cristalografice
ale colesterolului, vitaminei B12 și penicilinei
- structura cristalografică a proteinelor a început a fi descifrată după 1950 deoarece
moleculele sunt neregulate, dificil de cristalizat și de sute de ori mai mari decât
colesterolul.
- confirmarea structurii dublu helicale a ADN (Rosalind Franklin și Raymond Gosling în
Mai 1952 – sunt 60 de ani de atunci!!!)

Figura 51 (nume original) spectrul de difracție pentru ADN