Clasa a IX-a.

Contribuţia Bisericii Ortodoxe la apariţia şi dezvoltarea

învăţământului românesc (Veniamin Costachi, )
 
           Creştinismul este o religie prin excelenţă mărturisitoare şi publică; urmând lui Hristos
creştinilor li se cere, la rândul lor, să ţină mărturisirea şi să dea răspuns oricui le cere socoteală
despre credinţa lor.
În România, până la momentul adoptării "Legii instrucţiunii publice" din 1864,
învăţământul s-a desfăşurat aproape exclusiv în cadrul Bisericii. Primele şcoli şi
tipărituri din România au fost lucrarea Bisericii, iar operele artistice reprezentative şi
momentele istorice cruciale au pus în evidenţă rolul Bisericii în crearea, păstrarea şi
transmiterea valorilor naţionale de ordin spiritual, moral şi cultural. Marele istoric Nicolae
Iorga spunea că “structura noastră sufletească este făcută din Ortodoxie tot atât cât
este făcută din sângele originii noastre daco-romane”[1].

          Ca Învăţător, Mântuitorul a învăţat pe oameni tot ceea ce trebuie să ştie şi să facă pentru a se mântui,
propovăduind învăţătura Sa peste tot locul, în orice timp şi cu orice prilej. Această misiune a învăţării este
încredinţată de către Mântuitorul Sfinţilor Săi Ucenici şi Apostoli şi prin ei tuturor urmaşilor lor până la
sfârşitul veacurilor.
         Dacă în veacul apostolic încreştinarea se făcea în masă, graţie puterii şi darului Sfinţilor Apostoli, odată
cu trecerea timpului şi cu răspândirea creştinismului în lume s-a simţit nevoia unei catehizări sistematice. Ca
prim temei al catehizării găsim aprofundarea Simbolului credinţei.
După ce Sfânta Taină a Botezului a început să fie administrată copiilor, instituţia catehumenatului a
început să se piardă încetul cu încetul, Biserica îndeplinindu-şi misiunea învăţătorească în alte forme.
Şcolile catehetice apărute între secolele II şi V şi-au însuşit o ţinută ştiinţifică şi o metodă de
activitate sistematică  în vederea pregătirii unor generaţii de creştini care să poată răspunde la atacurile păgâne.
Din secolul IV, în interiorul Bisericii se organizează monahismul, care  va deveni şi o instituţie de
cultură şi educaţie religioasă. Mănăstirile devin adevărate focare de spiritualitate şi adevărate centre de
educaţie religioasă.  Trebuie să specificăm că aceste şcoli mănăstireşti au luat fiinţă atât în Răsărit cât şi în
Apus. În aceste şcoli Religia nu era singura materie predată. Se predau şi alte obiecte de învăţământ, însă în
spirit religios creştin. În acest fel, întregul învăţământ este aşezat pe temeiuri creştine, modelul acestor şcoli
mănăstireşti fiind preluat şi de către şcolile parohiale.
În ţara noastră începuturile învăţământului religios sunt strâns împletite cu cele ale
învăţământului în general. Primele şcoli româneşti au fost ctitorite de călugări, învăţământul fiind aproape în
întregime religios, făcându-se după cărţile de slujbă. Însăşi trecerea la cartea laică se înfăptuieşte sub
supravegherea Bisericii.

MITROPOLITUL VENIAMIN COSTACHI al Moldovei şi Sucevei (1768-

1846)

Veniamin Costachi
Marele mitropolit Veniamin Costachi a fost unul din cei mai venerabili ierarhi ai Bisericii
Ortodoxe Române. El a păstorit eparhiile din Moldova cu o rară dăruire de sine, timp de o
jumătate de secol (1792-1842). Mare cărturar, ierarh plin de curaj, neobosit traducător de
cărţi, ctitor de şcoli şi biserici, părinte sufletesc al Moldovei, ales slujitor al Bisericii lui
Hristos, dascăl, sfetnic şi călugăr devotat.
De mic, copilul Vasile a fost dat să înveţe carte la şcoala generală de la Mănăstirea Sfinţii Trei
Ierarhi din Iaşi. La vârsta de 15 ani este luat de episcopul Iacob Stamati ca ucenic la Episcopia
Huşilor. După un an, în 1784, este călugărit cu numele de Veniamin. În anul 1788 este hirotonit
diacon şi luat ca slujitor la Catedrala mitropolitană din Iaşi. După încă un an este făcut preot şi
numit eclesiarh mare. Avea numai 20 de ani. În acelaşi an, 1789, este numit egumen la
Mănăstirea Sfântul Spiridon din Iaşi.

În anul 1793, arhimandritul Veniamin este ales şi hirotonit episcop la Huşi de părintele său

duhovnicesc, mitropolitul Iacob Stamati. Deşi avea numai 24 de ani când a urcat treapta
arhieriei, totuşi de la început s-a dovedit un bun cărturar şi un adevărat păstor al turmei lui
Hristos. În noiembrie, 1794, este trimis ca delegat al mitropolitului la înmormântarea Cuviosului
Paisie de la Mănăstirea Neamţ.

La 1 iunie, 1796, după patru ani de păstorie la Huşi, tânărul vlădică Veniamin trece ca episcop
la Roman, unde păstoreşte încă şapte ani.

Aici fondează un spital, o farmacie şi plăteşte din fondurile episcopiei un doctor pentru bolnavi.
Totodată, face deosebită ordine în rândul clerului bisericesc.

La 10 martie, 1803, mitropolitul Iacob Stamati, venerabilul său părinte duhovnicesc, se mută la

cele veşnice. După câteva zile, episcopul Veniamin Costachi este ales mitropolit al
Moldovei. Multe şi grele au fost necazurile abătute asupra marelui mitropolit, dar mult mai
numeroase şi vrednice de pomenit au fost realizările sale, atât pe tărâm duhovnicesc şi
eclesiastic, cât şi pe tărâm cultural, social şi patriotic.
              În toamna anului 1803 înfiinţează Seminarul de la Mănăstirea Socola, primul
seminar de preoţi din ţara noastră. Tot atunci trimite doi fii de preot, Petru şi Gheorghe
Asachi, la studii peste hotare; organizează numeroase mănăstiri şi schituri din eparhie; susţine
zidirea din nou a zeci de biserici la oraşe şi sate; dă noi aşezăminte pentru marile Mănăstiri:
Neamţ, Secu, Agapia şi Văratec; hirotoneşte în eparhie numai preoţi cu seminar.
În anul 1833, începe construcţia monumentalei catedrale mitropolitane din Iaşi.
Totodată contribuie direct la înfiinţarea Academiei Mihăilene din capitala Moldovei şi a
mai multor şcoli publice cu predarea în limba română. Face numeroase vizite canonice la
biserici, mănăstiri, şcoli şi mai ales la seminar.
Dar activitatea cea mai vrednică de pomenit a mitropolitului Veniamin Costachi a fost cea
de traducător şi tipăritor a numeroase cărţi patristice şi de ritual. În această privinţă
rămâne fără egal în istoria Bisericii moldovene. Cele două tipografii, întemeiate de el la
Mănăstirea Neamţ şi Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi, cu greu reuşesc să tipărească
cele aproape o sută cincizeci de titluri de cărţi originale şi traduceri din limbile greacă şi
slavonă, făcute de el şi de „dascălii" de la Neamţu. Pe lângă grija întregii Eparhii a Moldovei
şi Sucevei, mitropolitul Veniamin a scris şapte lucrări originale şi a tradus personal 32 de
cărţi de mare importanţă dogmatică, morală, liturgică, aghiografică şi istorică.

ŞCOLI ÎNFIINŢATE DE CĂTRE MITROPOLITUL VENIAMIN COSTACHI:

Dragostea mitropolitului Veniamin Costachi pentru luminarea poporului l-a îndemnat să
înfiinţeze şi alte şcoli în oraşele Moldovei, precum şi tipografii pentru tipărirea cărţilor în limba
română. Cele mai importante şcoli înfiinţate din îndemnul şi cu ajutorul lui au fost:
- Seminarul de la Mănăstirea Socola, în anul 1803;
- Şcoala de cântări bisericeşti de la Iaşi, în anul 1805;
- Şcoala pentru maici din Mănăstirea Agapia, în 1805;
- Şcoală începătoare, şcoală normală şi gimnaziu la Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi,
în anul 1828;
- Academia Mihăileană din Iaşi, în anul 1834;
- Şcoala publică pentru fetele orăşenilor din Iaşi, în 1834;
- Şcoli publice în toate oraşele din Moldova, după 1834;
- Prima şcoală de arte şi meserii din Moldova, în anul 1841.

CONCEPŢIA LUI VENIAMIN COSTACHI DESPRE FOLOSUL ÎNVĂŢĂTURII:

-„Pe cât învăţătura înalţă şi preamăreşte pe om, cu atât neînvăţătura îl înjoseşte şi îl nimiceşte
mai mult decât necuvântătoarele vietăţi”.
-“ Nădejdea pe care o am hrănit şi o hrănesc în sufletul meu este că, înmulţindu-se cărţile şi
ştiinţele în limba patriei, dacă nu eu, urmaşii mei se _ vor învrednici a se folosi de cler învăţat şi
încuviinţat pentru a câştiga popor luminat în învăţături creştineşti. Această nădejde m-a făcut
neadormit şi neobosit în tălmăcirea sfintelor cărţi, din care multe stau netipărite pentru
neînlesnire”.