Descrierea eterogenității nevoilor nesatisfăcute în rândul adulților cu deficiențe de

dezvoltare: o examinare a Studiului canadian 2012 privind dizabilitățile

Jennifer Zwicker, Arezou Zaresani, J.C. Herb Emery

ABSTRACT

Context: Ca semnatar al Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, Canada

s-a angajat să protejeze drepturile și demnitatea persoanelor cu deficiențe de dezvoltare (engl
developmental disabilities), ceea ce înseamnă că piața muncii, nivelul de educație și
oportunitățile de formare ar trebui să fie inclusive și accesibile.

Scop: descrierea ocupațiilor, educației și nevoilor zilnice inaccesibile adulților cu deficiențe de

dezvoltare, cu o subanaliză a persoanelor cu tulburare de spectru autist (ASD) și paralizie
cerebrală (CP) din Canada, pentru a inspira dezvoltarea eficientă și echitabilă a politicilor.

Metode și proceduri: Analiza secundară a Studiului canadian privind dizabilitățile din 2012 a
fost utilizată pentru a studia un eșantion incluzând persoane cu vârste cuprinse între 15 și 64 de
ani cu dizabilități de dezvoltare, tulburare de spectru autist și paralizie cerebrală. Persoanele cu
dizabilități de dezvoltare s-au raportat la nevoilor lor satisfăcute și nesatisfăcute în activitățile
cotidiene, educație și angajare.

1. Introducere

Abordarea nevoilor canadienilor cu deficiențe de dezvoltare (DD) a lipsit din dialogul

politic. Acest lucru se întâmplă în ciuda faptului că persoanele cu dizabilități fizice și psihice se
confruntă cu unele dintre cele mai ridicate niveluri ale șomajului (Till, Leonard, Yeung și
Nicholls, 2015). Barierele privind apartenența la forța de muncă, prezente la locul de muncă, în
sectorul educației și serviciile sociale și sprijinul, rămân, din păcate, experiențele cu care se
confruntă canadienii cu DD (Bizier și colab., 2015; Ministerul responsabil de serviciile sociale,
1998; Till și colab., 2015). Acest lucru se întâmplă în ciuda înțelegerii ministrelor serviciilor
sociale federale și provinciale / teritoriale, din 1998, că „Accesul egal la programe de educare,
formare și sprijin va crește potențialul de angajare și un viitor economic mai bun” (Ministerul

1
responsabili pentru serviciile sociale, 1998). Până la transmiterea acestor bariere, promisiunea
privind egalitatea de șanse pe piața muncii nu este respectată.

La nivel național, legislația federală a contribuit la egalitatea de drepturi a canadienilor cu

dizabilități. Carta canadiană a drepturilor și libertăților protejează împotriva discriminării din
cauza dizabilității mintale și fizice, legea canadiană pentru drepturile omului interzice
angajatorilor, furnizorilor de servicii să discrimineze pe baza dizabilității, iar actul privind
dreptul muncii impune angajatorilor să înlăture barierele de angajare cu care se confruntă
persoanele cu dizabilități. Canada, ca semnatar al Convenției ONU privind drepturile persoanelor
cu dizabilități, s-a angajat să protejeze drepturile și demnitatea persoanelor cu dizabilități. Acest
lucru înseamnă că piața muncii, educația și oportunitățile de formare ar trebui să fie inclusive și
accesibile. Pentru a îndeplini aceste îndatoriri, într-o oarecare măsură, guvernul federal
elaborează legislație privind accesibilitatea cu scopul de a „elimina barierele sistematice și de a
oferi egalitatea de șanse” (Guvernul Canadei, 2016). Aceasta este o oportunitate pentru
colaborarea interjurisdicțională și interguvernamentală în elaborarea politicilor de îmbunătățire a
accesibilității și a incluziunii pentru persoanele cu DD. O mai bună înțelegere a experiențelor
persoanelor cu DD referitoare la educație, ocuparea forței de muncă și bariere privind accesul la
servicii, poate ajuta la conceperea de politici care să cuprindă lacunele și să asigure o mai mare
inclusiune a generațiilor viitoare (Organizația Mondială a Sănătății, 2011a, 2011b; Adunarea
Generală a Națiunilor Unite, 2006 ).

Primul pas în realizarea politicilor pentru servicii eficiente și echitabile pentru cei cu DD
este o mai bună înțelegere a nevoilor și provocărilor. DD reprezintă un grup eterogen de
dizabilități cu debut în perioada de dezvoltare caracterizată prin tulburări privind funcționarea
personală, socială, academică sau profesională (Asociația Americană pentru Dizabilități
Intelectuale și de Dezvoltare, 2010; Asociația Americană de Psihiatrie, 2016; Sullivan și colab.,
2011). Persoanele cu DD se pot confrunta cu probleme specifice de învățare sau cu limitări ale
controlului funcțiilor executive până la deficiențe globale privind abilitățile sociale sau
inteligența și, ca urmare, nevoile legate de servicii și suport pot fi diverse. Persoanele cu DD au o
stare de sănătate mai precară, au rezultate școlare scăzute, mai puține oportunități economice și
șanse mai mari de a ajunge în pragul sărăciei decât persoanele fără dizabilități. Lipsa serviciilor
disponibile pentru persoanele cu DD și obstacolele cu care se confruntă în viața lor de zi cu zi, au

2
fost identificate drept bariere-cheie (Organizația Mondială a Sănătății, 2011a, 2011b). Există
foarte puține date în Canada care descriu modul în care serviciile și nivelul de asistență
corespund nevoilor diverse ale acestei categorii de cetățeni (Haveman și colab., 2010; Ouellette-
Kuntz și colab., 2005; Organizația Mondială a Sănătății, 2011a, 2011b ), în ciuda numărului de
deficiențe de dezvoltare din Canada, estimată la aproximativ 1-3% (Ouellette-Kuntz și colab.,
2005; Sullivan și colab., 2011).

Decisiv pentru o mai bună înțelegere a nevoilor, este o apreciere a eterogenității din
cadrul populației. Folosind datele despre populație, ne îndreptăm spre raportul recent al Statisticii
Canadei privind nevoile adulților canadieni cu DD (Bizier și colab., 2015). În acest studiu ne
concentrăm pe două DD specifice; cei cu tulburare de spectru autist (ASD) și paralizie cerebrală
(CP). ASD și CP sunt două DD care se numără printre cele mai frecvente afecțiuni cronice care
conduc la dizabilitate în rândul copiilor (Resurse Umane și Dezvoltarea Aptitudinilor Canada,
2006). ASD este marcat de afectarea interacțiunilor sociale, comportamente repetitive, interese
restrânse și probleme de comunicare (American Psychiatric Association, 2013). CP este marcat
de tulburări privind deplasarea și poziția corporală, implicând limitări de mobilitate pe tot
parcursul vieții (American Psychiatric Association, 2013). Emitem ipoteza că pot exista anumite
necesități de servicii și de asistență care pot fi luate în considerare atunci când elaborăm politici
și servicii pentru persoanele cu DD și cercetăm acest lucru cu analiza subgrupului de persoane
care se identifică cu ASD și / sau CP. În acest studiu folosim datele populației pentru a descrie
experiențele specifice persoanelor cu dizabilități și barierele pe care aceste persoane le-au
raportat referitoare la educație, ocuparea forței de muncă și sprijinul și serviciile disponibile
pentru a identifica provocările comune și nevoile unice. În cele din urmă, aceste informații pot fi
utile pentru planificarea și evaluarea serviciilor, programelor și politicilor pentru adulții cu
dizabilități, pentru a ajuta la participarea și integrarea deplină a acestora în societate.

2. Metode
2.1. Date și variabile
2.1.1. Descrierea datelor secundare

Studiul canadian privind dizabilitățile din 2012 (CSD) este o anchetă națională
transversală realizată pe adulți canadieni, ale căror activități cotidiene sunt limitate din cauza

3
unei afecțiuni pe termen lung sau a problemelor de sănătate. Pe baza unui model social al
dizabilităților și ghidat de Clasificarea internaţională a funcţionării (CIF), dizabilităţii şi sănătăţii
a Organizației Mondiale a Sănătății, CSD a colectat informații de la respondenții care au raportat
dificultăți sau deficiențe din cauza unei afecțiuni pe termen lung sau a unei probleme de sănătate.
și se confruntă cu o limitare în activitățile lor zilnice.

Această analiză secundară a utilizat datele din CSD 2012, cu un cadru de eșantionare
extras din baza de date cu răspunsuri de la Studiul Național de Sănătate pentru recensământul din
2011, care a inclus și o întrebare despre dizabilitate. Mărimea totală a eșantionului pentru CDC a
fost de aproximativ 45.500 de persoane și a avut o rată de răspuns total de 75%, furnizând date
concrete despre persoanele cu dizabilități pentru fiecare provincie și teritoriu din Canada
(Statistici Canada, 2015). CSD a folosit un interviu telefonic asistat de calculator (Computer
Assisted Telephone Interview – CATI) pentru a intervieva rezidenții cu vârsta mai mare de 15
ani începând cu 10 mai 2011 și care au raportat o limitare a activității la Studiul național al
gospodăriilor (National Household Survey) din 2011. Cu toate acestea, din cauza intervalului de
timp dintre Census / NHS și colecția CSD, toate informațiile colectate în CSD reprezintă
caracteristicile populației măsurate în toamna anului 2012. Procesul de dezvoltare și proprietățile
tehnice ale CSD 2012 sunt descrise în altă parte (Statistici Canada, 2015).

2.1.2. Verificarea persoanelor cu deficiențe de dezvoltare

Pentru a fi eligibili pentru CSD, respondenții au fost nevoiți să răspundă afirmativ pentru
a filtra sau a depista întrebări cu privire la limitările activității. Acești respondenți au continuat
apoi cu Întrebările de screening privind dizabilitățile (Disability Screening Questions) pentru a
evalua prezența și gravitatea a 10 tipuri distincte de dizabilități. Întrebările se referă la cât de des
o problemă limitează activitățile zilnice pentru următoarele tipuri de dizabilități: vedere, auz,
mobilitate, flexibilitate, dexteritate, durere, învățare, dezvoltare, mentală / psihologică, memorie.
Identificarea persoanelor cu DD s-a efectuat pe baza întrebării din CSD din 2012: „A afirmat
vreodată un medic, un psiholog sau un alt profesionist din domeniul sănătății că aveți o
dizabilitate de dezvoltare sau o tulburare? Aceasta poate include sindromul Down, autismul,
sindromul Asperger sau deficiența mintală din cauza lipsei de oxigen la naștere, etc.” În
comparație cu alte tipuri de dizabilități din CSD, această întrebare a fost deosebit de riguroasă în
privința unui diagnostic și a fost menită să îi identifice pe cei cu o „dizabilitate semnificativă de

4
dezvoltare” (Bizier și colab., 2015). Eșantionul pentru acest studiu a fost alcătuit din 141.510 de
persoane cu vârste cuprinse între 15 și 64 ani, persoane care au raportat (self-report) că au
deficiențe de dezvoltare.

În CSD, respondenților li s-a cerut să identifice până la două afecțiuni medicale care au
contribuit la dificultăți sau limitări ale activității, iar Statistici Canada a codat răspunsurile
conform Clasificarea statistică internațională a bolilor și problemelor de sănătate înrudite,
versiunea 10 (ICD-10) (Organizația Mondială a Sănătății, 1993). Analiza subgrupului nostru a
folosit coduri din ICD-10 pentru a clasifica persoanele care se identifică cu CP și / sau ASD.
Eșantionul alcătuit din persoanele care se auto-raportează cu CP ca dizabilitate primară sau
secundar este de 11.770 codificat ca G801, G902 sau G909. Eșantionul format din persoane care
se auto-raportează cu ASD ca dizabilitate primară sau secundară este de 29.550, codat ca F840 și
F845. Persoanele cu DD pot avea mai mult de un diagnostic ICD-10 folosind aceste criterii.

Analiza noastră a utilizat CSD pentru a furniza rezultate, în funcție de tipul dizabilității,
cu variabile legate de suportul pentru persoanele cu DD, rezultatele forței de muncă, educația,
veniturile și integrarea în societate. Variabilele rezultatelor forței de muncă includ condițiile de
angajare, orele lucrate, venitul, experiența în campul muncii, necesitatea modificării locurilor de
muncă și motivele pentru care nu fac parte din categoria forței de muncă. Variabilele educației
descriu nivelurile de realizare educațională și modul în care sunt îndeplinite nevoile pentru
ajutoarele și serviciile educaționale. Studiul a examinat, de asemenea, variabilele care privesc
suportul necesar pentru nevoile de zi cu zi și sursele primare de ajutor.

2.2. Analiza statistică

Rezultatele noastre sunt prezentate sub formă de statistici descriptive. Estimările

prezentate în tabele și text au fost reprezentate statistic pentru a scoate în evidență populația
națională între 15 și 64 de ani din Canada. Statistica Canada a furnizat ponderile, iar Consiliul de
Etică al Cercetării în Sănătate a Universității din Calgary a aprobat proiectul. În urma testelor, s-
a putut compara proporția persoanelor cu CP și cu proporția persoanelor cu ASD. S-a identificat
proporția de persoane cu CP sau ASD semnificativ diferită de grupul general de persoane cu DD
pentru următoarele variabile: educație (cunoștințe, ajutoare/servicii, experiențe), loc de muncă
(statutul legal al forței de muncă, incapacitate, modificări ale locului de muncă, ore lucrate,
motive pentru care nu faceți parte din forța de muncă, dizabilitatea împiedică apartenența la forța

5
de muncă), susținere (nevoi satisfăcute și nesatisfăcute, ajutor primit) și venituri. Toate, cu
excepția celor 6 comparații, au fost semnificativ statistic, iar aceste comparații nesemnificative
sunt indicate de un #.

3. Rezultate
3.1. Profilul persoanelor cu deficiențe de dezvoltare din Canada

Conform CSD din 2012, un număr de 2.338.300 de persoane au îndeplinit criteriile

pentru a fi încadrate cu dizabilitate într-una sau mai multe categorii. Aceasta este echivalent cu
10,08% dintre canadienii între 15 și 64 de ani (nu există nicio diferență semnificativă în
prevalența dizabilităților totale între bărbați și femei). Rata generală a dizabilităților a crescut
substanțial odată cu vârsta, trecând de la 4,4% în rândul copiilor între 15 și 24 ani la 16,1% în
rândul persoanelor de 45-64 de ani (tabelul 1).

Analiza noastră arată că profilul DD este diferit de tendințele generale ale dizabilității.
Din numărul total de persoane care au raportat o dizabilitate, 141.512 (16,5%) dintre persoanele
cu vârste cuprinse între 15 și 64 de ani, auto-identificate ca având o DD (Tabelul 1) cu o
subdiviziune de 11.770 cu paralizie cerebrală (CP) și 29.550 care raportează o tulburare de
spectru autist (ASD) ca dizabilitate primară sau secundară. Distribuția dizabilității a variat pe
provincii și teritorii (tabelul 2). Spre deosebire de rata generală a dizabilității, prevalența DD este
mai mare la adulții mai tineri, grupul între 15 și 24 de ani fiind dublu față de grupele de vârstă
mai mari (1,2% față de 0,5%) și mai predominant la bărbați decât la femei (1,6 % față de 0,8%)
(tabelul 1). Toate persoanele cu DD au raportat că au cel puțin un alt tip de dizabilitate
(memorie, învățare, afecțiuni psihice, dizabilități fizice și de vedere și auz). Problemele de
învățare (75,9%) și mintale (59,4) au fost cele mai frecvente dizabilități în rândul persoanelor
tinere (15–24 ani), unde deficiențele de învățare (61,1%) și fizice (71,0%) au fost cele mai
frecvent raportate pentru cei cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani. Persoanele care identifică ca
având CP cel mai adesea au raportat că au o incapacitate fizică, în timp ce persoanele cu ASD au
raportat, probleme de învățare și de sănătate mintală (Fig. 1).

6
Tabel 1
Răspândirea dizabilităților în funcție de vârstă și tip, CSD 2012. Notă: * Unele statistici sunt desființate în
conformitate cu recomandările ale Statisticii Canada, deoarece acestea nu îndeplinesc criteriile de verificare ale
Statisticii Canada.
Disability Type Population 15–64 years (%) 15–24 years (%) 25–44 years (%) 45–64 years (%)
Total Disability 2,338,300 10.08 4.4 6.5 16.1
DD 141,510 0.61 1.2 0.4 0.5
CP 11,770 0.05 0.10 0.05 0.02
ASD 29,550 0.13 0.41 0.04 NA.*

Tabel 2
Tipul dizabilității în funcție de provincia de rezidență.
Province of residence Developmental Disabilities CP (% of ASD (% of total)
(% of total) total)
Newfoundland 2.3 5.0 0.8
Nova Scotia 2.6 5.3 1.8
New Brunswick 3.2 4.6 2.0
Quebec 14.8 19.6 11.3
Ontario 43.9 33.1 56.2
Manitoba 4.3 8.0 3.0
Saskatchewan 2.2 3.2 1.9
Alberta 11.4 10.1 6.2
British Columbia 14.6 10.5 16.2
Prince Edward Island, Yukon, Northwest Territories, 0.7 0.6 0.6
Nunavut

Fig 1. Răspândirea tipurilor de dizabilități concomitente în rândul persoanelor cu deficiențe de dezvoltare, CP sau ASD pe două
grupe de vârstă. Rata de distribuire în procente. Aproape toți adulții cu vârste între 15 și 64 de ani cu DD raportează că au cel
puțin un alt tip de dizabilitate, cum ar fi o afecțiune legată de sănătatea mintală sau de memorie, învățare sau incapacitate fizică.

7
Dizabilitățile fizice sunt cele mai frecvente în rândul persoanelor cu CP, în timp ce dizabilitățile intelectuale sunt mai frecvente în
rândul celor cu TSA.

3.2. Participarea la forța de muncă

Participarea la forța de muncă diferă în funcție de tipul de DD. CSD a stabilit care dintre
cele trei clasificări de angajare - angajați, șomeri, persoane care nu sunt în forța de muncă
(categorie care include pensionarii) – sunt aplicate persoanelor cu DD. Spre deosebire de alte
dizabilități, proporția participării forței de muncă (angajați și șomeri) a persoanelor cu DD
(34,5%) este cea mai mică din orice altă categorie de deficiențe (63,4%) (Fig. 2). Rata de
angajare a adulților cu DD cu vârsta pentru a fi încadrați în muncă a fost mai mică de o treime
din rata pentru persoanele fără dizabilități (73,6%), (Bizier și colab., 2015). Dintre cei cu DD,
persoanele care se identificau cu ASD aveau o rată mai mică de participare la forța de muncă de
21,5%, ceea ce înseamnă că 78,5% nu se aflau în forța de muncă (Fig. 2). Pentru cei care au fost
angajați, orele săptămânale de muncă plătită pentru DD (respectiv 27,1%) sunt mai mici decât
pentru persoanele cu alte dizabilități (45,2%). În special, ratele de ocupare pentru CP (18,9%) și
ASD (14,3%) și orele săptămânale de muncă plătite ale celor cu CP (18,8%) și ASD (16,1%) au
fost mai mici decât media pentru DD. Câștigul salarial mediu în rândul persoanelor cu DD este
de 16.500 USD, în timp ce această medie este mai mare pentru CP (18.700 USD) și mai mică
pentru ASD (6700 dolari). Cu toate acestea, aceste date de venituri urmează o distribuție corectă
cu jumătate din persoanele cu DD care au venituri sub 2300 $ (câștigurile salariale medii).
Această medie a fost mai mică pentru CP (1800 $) și mai mare pentru ASD (2900 $).

Fig. 2. Rezultatele forței de muncă pentru adulții cu vârste cuprinse între 15 și 64 de ani, cu o dizabilitate, DD, CP sau ASD, care
erau angajați în momentul în care studiul a fost efectuat, CSD 2012. Toate numerele raportate ca procente. Adulții cu vârstă aptă
de muncă cu DD au cea mai mică rată de participare la forța de muncă (LFP) decât alți indivizi care se auto-raportează cu cel
puțin un tip de dizabilitate. Ratele de angajare pentru CP (18,9%) și ASD (14,3%) sunt ambele mai mici decât cele ale DD
(24,1%).

8
Tabel 3
Venitul brut al adulților cu vârste cuprinse între 15 și 64 de ani, pe tipuri de dizabilități, CSD 2012 * Notă:
Veniturile din locuri de muncă includ salariile, câștigurile și veniturile din activități independente. Eșantionul
cuprinde persoanele care erau angajate în timpul săptămânii în care au fost colectate datele.

Disability Type DD CP ASD

Median gross personal income ($) 10,800 10,800 10,200
Mean gross personal income ($) 15,700 14,700 13,700
Mean gross employment income* ($) 16,500 18,700 6700
Median gross employment income* ($) 2300 1800 2900
Government transfer as major source of income 69.1 59.3 63.0
($)

A fi angajat, însă, nu crește dramatic nivelul veniturilor persoanelor cu DD peste venitul

primit din partea Guvernului. Venitul personal mediu brut anual al adulților cu vârstă de muncă
cu DD este de aproximativ o treime din cei fără dizabilități (Bizier și colab., 2015). Venitul
mediu brut anual al persoanelor cu DD (15.700 USD) este similar cu cel cu CP (14.700 USD) și
ASD (13.700 USD). Cu toate acestea, jumătate dintre persoanele cu DD, CP și / sau ASD
realizează mai puțin decât venitul mediu brut anual de 10.800 USD, 10.800 USD, respectiv
10.200 $ (Tabelul 3). Aceasta înseamnă că ajutoarele guvernamentale sunt principala sursă de
venit personal pentru majoritatea adulților în vârstă de muncă cu DD (69,1%), CP (59,3%) și
ASD (63,0%). În schimb, doar 18,7% dintre persoanele fără dizabilități se bazează ajutoarele
guvernamentale (ajutoarele sociale) ca principală sursă de venit (Bizier și colab., 2015).

Multe persoane cu DD care erau în forța de muncă au raportat un impact asupra stării lor
asupra muncii lor, un sfert considerându-se dezavantajate la locul de muncă din cauza deficienței
lor. În multe cazuri (40,3%), modificarea locurilor de muncă au fost necesare pentru îndeplinirea
sarcinilor cerute cu cele mai comune nevoi fiind orele de muncă modificate (28,9%), îndatoririle
modificate (26,1%) și suportul social (17,9%) (tabelul 4). Din păcate, în multe cazuri, aceste
modificări nu erau disponibile. Printre cei care au avut nevoie de cel puțin o modificare a locului
de muncă, 67,2% au declarat că nu toate nevoile cerute au fost accesibile și 18,6% au raportat că
niciuna dintre nevoile lor nu a fost accesibilă. Nevoia de creare a unor condiții la locul de muncă
a fost mai mare atât pentru persoanele cu CP (51,0%) cât și pentru ASD (45,4%), dar procentul
de persoane care au raportat că nu toate nevoile lor au fost satisfăcute a fost mai mic (54,9% și
62,3%) (Tabelul 4). Un factor în ceea ce privește satisfacerea nevoilor de la locul de muncă poate

9
fi conștientizarea angajatorului de limitările unei persoane, care variază pe baza tipului de
deficiență de dezvoltare. Conștientizarea a avut un nivel ridicat pentru CP (mai puțin de 1% nu
au fost conștienți), în timp ce un sfert dintre persoanele cu ASD au raportat că angajatorul lor nu
era conștient de dizabilitatea lor.

Lipsa tuturor condițiilor necesare de la locul de muncă poate influența capacitatea unei
persoane de a participa la forța de muncă. 32,5% din persoanele cu DD raportează că sunt de
părere că angajatorul lor consideră că sunt dezavantajate la locul de muncă, percepție raportată
mai frecvent în rândul celor cu CP decât cu ASD (40,3% și, respectiv, 22,4%) (Tabelul 4). Cel
puțin una din cinci persoane cu DD raportează deficiența lor ca o barieră pentru angajare, fie că
au refuzat un loc de muncă, au refuzat un interviu sau au refuzat o promovare din cauza unei
dizabilități. În timp ce aceste procente erau similare pentru ASD, barierele pentru ocuparea unui
loc de muncă au fost percepute a fi mult mai mari. Peste jumătate din persoanele cu CP din forța
de muncă raportează că au refuzat un interviu și au refuzat un loc de muncă din cauza
dizabilității lor (tabelul 4).

Majoritatea persoanelor cu DD (65,5%) nu participă la forța de muncă (Fig. 2). Această

estimare este mai mare pentru persoanele cu ASD (78,5%). Aproximativ trei sferturi dintre cei
care nu fac parte din categoria de forță de muncă raportează că starea/condiția lor i-a împiedicat
să lucreze. Una din cinci persoane cu DD a indicat că va căuta de lucru în următoarele 12 luni
dacă starea lor se îmbunătățește, dacă locul de muncă s-a schimbat sau dacă există programe de
formare suplimentară (Tabelul 5). Pentru unii, accesul pe piața muncii a necesitat asigurarea unor
condiții la locul de muncă (tabelul 5) și toate motivele enumerate au fost mai frecvente pentru
ASD decât pentru persoanele cu CP. Barierele care au descurajat persoanele cu DD de a căuta un
loc de muncă au inclus pregătirea sau experiență deficitară (18,6%), lipsa locurilor de muncă
locale adecvate (17,7%), încercări nereușite din trecut (16,6%), discriminare (12,0%) și teama de
a pierde sprijinul ( 11,9%) (tabelul 5).

10
Tabel 4
Incapacitatea privind forța de muncă de 15–64 ani în funcție de tipul de dizabilitate, CSD 2012 în procente. Notă: *
Unele statistici sunt suprimate în conformitate cu recomandările ale Statisticii Canada, deoarece acestea nu
îndeplinesc criteriile de verificare ale Statisticii Canada. ** Proba include persoanele care erau angajațe în momentul
colectării datelor. Pentru restul tabelului, eșantionul include persoane care aparțineau forței de muncă.

DD CP ASD
Angajatorul nu este conștient de limitările de la locul de muncă ** 10.1 0 25.2
Am senzația că angajatorul mă consideră dezavantajat din cauza 32.5 40.3 19.3
dizabilității mele
Cred că sunt dezavantajat din cauza dizabilității 24.9 41.5 22.4
Am refuzat un loc de muncă din cauza dizabilității 23.4 51.4 25.0
Am refuzat o promovare din cauza dizabilității 25.0 11.8 11.0
Am refuzat un interviu din cauza dizabilității 19.9 57.8 19.7
Am nevoie de cel puțin o modificare a cerințelor postului 40.3 51.0 45.4
Toate nevoile legate de modificările postului sunt accesibile 32.8 45.1 37.7
Nicio nevoie legată de modificarea postului nu este accesibilă 18.0 NA.* NA.*
Am nevoie de modificarea orelor de lucru 28.9 19.5 27.1
Am nevoie de modificarea sarcinilor 26.1 34.0 29.5
Am nevoie de suport social 17.9 20.9 26.6

Tabel 5
Dizabilitatea în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 15 și 64 de ani care nu participau la forța de muncă, CSD
2012 în procente. Notă: Unele statistici sunt suprimate în conformitate cu liniile directoare ale Statisticii Canada,
deoarece acestea nu îndeplinesc criteriile de verificare ale Statisticii Canada.

Tipul dizabilității Deficiențe de CP ASD

dezvoltare
Dizabilitatea împiedică participarea la forța de muncă 72.0 69.2 74.8
Este nevoie de crearea unor condiții la locul de muncă 8.4 NA.* 10.1
Pregătire sau experiență insuficientă 18.6 21.5 9.8
Lipsa locurilor de muncă locale 17.7 27.7 11.1
Eșecuri privind încercările din trecut 16.6 27.8# 7.4
Discriminare 12.0 12.5 5.2
Teama de a pierde sprijinul 11.9 16.9 3.7
Va fi în căutarea unui loc de muncă în următoarele 12 luni 21.4 36.4# 16.8
Motivul pentru care ar căuta un loc de muncă în următoarele 12 20.2 NA* 14.9
luni: starea de dizabilitate s-ar putea îmbunătăți
Motivul pentru care ar căuta un loc de muncă în următoarele 12 13.6 NA.* 6.2
luni: locul unde se desfășoară munca s-ar putea schimba
Motivul pentru care ar căuta un loc de muncă în următoarele 12 30.1 NA.* 26.2
luni: plănuiește să aibă parte de mai multă instruire

Notă: *Suprimat.

# indică o diferență nesemnificativă față de DD (p > 0.05).

11
Fig. 3. Nivelul nevoii de sprijin nesatisfăcute în activitățile zilnice pentru persoanele care se auto-raportează cu DD,
CP sau ASD. Numărul total raportat în procente din eșantionul total.

3.3. Educația și sprijinul pentru activitățile zilnice

Suportul primit din altă parte pe lângă cel de la locul de muncă joacă un rol important
pentru majoritatea persoanelor cu DD. Peste 90% dintre persoanele cu DD au nevoie de ajutor în
unele aspecte ale vieții zilnice (Fig. 3). Cele mai frecvent tipuri de asistență pe care o persoană
cu DD le primește sunt reprezentate de: ajutor pentru a ajunge la o întâlnire, efectuarea de
sarcini, efectuarea de treburi casnice, sarcinile gospodărești dificile, gătitul, îngrijirea personală
și îngrijirea medicală. Cei mai mulți au afirmat că au avut nevoie de cel puțin unul dintre aceste
tipuri de sprijin, cu toate acestea, pentru persoanele cu DD, 65,8% au indicat că cel puțin una
dintre aceste nevoi nu a fost satisfăcută. Persoanele cu CP au raportat mai multe nevoi
satisfăcute(52,5%) (Fig. 4), în timp ce persoanele cu TSA au raportat mai puține nevoi (72,9%)
(Fig. 4). Familia a fost cea mai comună sursă de ajutor pentru activitățile de zi cu zi pentru
persoanele cu DD; membrii familiei care au locuit sau nu au locuit cu respondentul au oferit
ajutor pentru cel puțin o nevoie în aproape toate cazurile (63,5%, respectiv 31,2%). Alte forme
de ajutor neplătit proveneau de la prieteni sau vecini sau de la o organizație care nu solicită plată
(tabelul 6). Doar 20% din ajutorul oferit pentru activitățile cotidiene a fost furnizat de organizații
plătite. Aceste tendințe au fost constante atât pentru CP, cât și pentru ASD.

12
Fig. 4. Nevoile satisfăcute și nesatisfăcute de ajutor în activitățile de zi cu zi, persoane cu vârste cuprinse între 15 și 64 de ani
care se auto-raportează cu ASD sau paralizie cerebrală. Liniile negre reprezintă procentul celor care au avut nevoie și au primit
ajutor în activitățile menționate. Liniile gri reprezintă procentul celor care au avut nevoie și nu au primit ajutor în activitățile
zilnice. Toate numerele raportate ca procente din totalul eșantionului. # indică o diferență nesemnificativă față de DD (p> 0,05).

Nivelul de educație variază cel mai mult în funcție de tipul de dizabilitate. Două treimi
(61,8%) dintre persoanele cu DD au raportat că starea lor a influențat alegerea cursurilor,
numărul de cursuri (68,9%) și timpul necesar pentru a finaliza nivelul actual de educație (67,6%)
(Tabelul 7). Ratele de terminare a liceului au fost relativ similare cu cele pentru persoanele cu
sau fără dizabilități (Fig. 5). Diferențe mari privind nivelul educațional persistă la cei care nu
termină liceul și nivelul postliceal. Jumătate dintre persoanele cu vârste cuprinse între 15 și 65 de
ani cu DD nu au absolvit liceul, alte 30% au terminat liceul și alte 20% au terminat o școală
postliceală (Fig. 5). În comparație cu alte tipuri de dizabilități, ratele de finalizare ale liceului
sunt destul de similare, însă o jumătate din persoanele cu alte dizabilități au terminat o școală
postliceală.

Ajutoarele și serviciile educaționale sunt o componentă importantă a experienței

educaționale pentru persoanele cu dizabilități și pot contribui la nivelurile existente de cunoștințe
pe care o persoană le are. Mai mult de jumătate (59,1%) dintre persoanele cu DD care urmau
cursurile unei școli sau care au terminat recent școala au necesitat un ajutor sau un serviciu
educațional, iar 13,9% au raportat că cel puțin una dintre nevoile lor nu a fost satisfăcută (Fig. 6).
Cele mai frecvente tipuri de ajutor necesare pentru toate persoanele cu DD au inclus asistență și
îndrumare din partea profesorilor sau tutorelui, prelungirea timpului alocat testelor și

13
modificarea curriculei cursurilor, iar aceste nevoi au fost întâlnite în mod frecvent (Fig. 6).
Suportul bazat pe tehnologie, cum ar fi software-ul specializat, dispozitivele de înregistrare sau
de luat notițe și dispozitivele audio / e-book, probabil ar fi mai utile persoanelor cu CP decât
persoanelor cu ASD. Cu toate acestea, mai a fost mai puțin probabil ca persoanele care au nevoie
de suport tehnologic să beneficieze de acesta în comparație cu persoanele care necesită mai puțin
acest tip de ajutor.

Rezultatele școlare sunt semnificativ diferite în funcție de tipurile de DD. Majoritatea

persoanelor cu TSA nu au absolvit liceul (67,6%). Cei mai mulți care au absolvit, au terminat
liceul (27,9%), iar 4,5% au urmat și o școală postliceală. În schimb, majoritatea persoanelor cu
CP au raportat niveluri mai ridicate de educație (Fig. 5). Persoanele cu CP au cea mai mare rată
de absolvire a liceului (40,2%) comparativ cu alte grupuri și rate mai mari de finalizare a școlilor
postliceale decât persoanele cu DD. Mai mult de jumătate dintre persoanele cu CP sau ASD au
raportat că starea lor de sănătate/condiția lor influențată alegerea cursurilor, numărul de cursuri
sau timpul pentru finalizarea acestora (cu excepția numărului de cursuri pentru persoanele cu
CP) (Tabelul 7). Dintre cele peste trei sferturi care au nevoie de cel puțin un ajutor sau un
serviciu educațional, 16,8% și 18,5% dintre persoanele cu CP și, respectiv, ASD au raportat că
au cel puțin o nevoie satisfăcută (Tabelul 7). Cu toate acestea, solicitările academice nu a fost
singurul factor care a afectat experiența educațională. Mai mult de jumătate dintre persoanele cu
CP și ASD au raportat că au fost evitate sau excluse la școală sau că au fost supuse bullying-ului
din cauza dizabilității lor. Aceștia sunt factori importanți care probabil influențează rezultatele
academice.

Tabel 6
Tipul de ajutor primit pentru activitățile de zi cu zi, 15–64 ani, CSD 2012 procentual. #Indică o diferență
nesemnificativă față de DD (p> 0,05).

Deficiențe de CP (%) ASD (%)

dezvoltare (%)
Membrul familiei care locuiește în aceeași casă 63.5 63.5# 58.4
Membrul familiei care nu locuiește în aceeași casă 31.2 22.4 13.7
Prieten sau vecin 18.3 32.4 8.3
Organizație – fără plată 23.9 25.1 15.3
Organizație – cu plată 20.2 28.1 20.1#

14
Tabel 7
Efectul dizabilității asupra experienței educaționale pentru persoanele cu vârste cuprinse între 15 și 64 de ani, 2012.
Eșantionul include persoane care în momentul colectării datelor erau absolvenți sau au absolvit recent. Notă: *
Unele statistici sunt suprimate în conformitate cu ghidul Statisticii Canada, deoarece nu îndeplinesc criteriile de
verificare ale Statisticii Canada.

Efectul disabilității DD CP ASD

Alegerea cursurilor/ influențarea carierei de către dizabilitate (%) 61.8 63.9 50.2
A urmat mai puține cursuri din cauza dizabilității (%) 68.9 45.6 61.6
A durat mai mult timp pentru a realiza nivelul actual din cauza 67.6 55.2 63.4
dizabilității (%)
Oamenii te-au evitat / exclus în școală din cauza dizabilității (%) 52.9 57.0 59.6
Ai participat la cursuri de învățământ special din cauza dizabilității (%) 56.9 54.5 66.3
Ai fost supus bullying-ului din cauza dizabilității (%) 43.2 58.7 57.0
Ai schimbat desfășurarea cursurilor din cauza dizabilității (%) 40.1 19.2 30.1
Ai întrerupt cursurile din cauza dizabilității (%) 37.0 30.5 24.2
Ai schimbat școala din cauza dizabilității (%) 31.3 NA.* 35.8
Ai întrerupt studiile din cauza dizabilității (%) 32.5 22.0 26.3
Ai fost cheltuieli suplimentare școlare din cauza dizabilității (%) 33.2 29.1 33.6
Ai părăsit comunitatea pentru școală din cauza dizabilității (%) 28.8 32.3 26.0
Ai început mai târziu școala din cauza dizabilității (%) 29.0 NA.* 20.8

4. Discuții
4.1. Considerații pentru sporirea participării ca forță de muncă

Acest studiu arată că persoanele cu DD (cu vârste cuprinse între 15 și 65 de ani) au cele
mai mici rate de participare la forța de muncă din orice altă categorie de dizabilități și rata de
angajare este mai mică decât o treime din rata de angajare pentru persoanele fără dizabilități.
Această analiză a datelor din CDC privind populația a vizat persoanele cu DD, susține alte
cercetări sau descoperiri conform cărora adulții cu dizabilități au mai puține șanse de angajare
decât alții, atât în Canada (Brown și Emery, 2010; Statistici Canada, 2008), cât și în alte părți ale
lume (Holland și colab., 2011; Jones, 2008). Ratele de ocupare a forței de muncă în rândul
persoanelor cu CP și ASD sunt mai mici decât media pentru persoanele cu DD (sub 20%) ceea
ce sugerează că eterogenitatea condițiilor trebuie să fie luate în considerare ca efecte ale forței de
muncă. Aceste constatări consolidează alte procente ale ratelor de angajare a adulților cu ASD
care variază între 10% și 50% (Hendricks, 2010; Levy & Perry, 2011; Shattuck și colab., 2012)
și procentele ratelor de angajare de 36–50% raportate la adulții cu vârste între 20 și 20– 33 cu CP
în Canada (Michelsen, Uldall, Kejs, & Madsen, 2005; Young și colab., 2006).

15
 Chiar și odată angajați, persoanele cu DD se confruntă cu provocări considerabile la locul
de muncă. Multe persoane raportează că deficiența lor este un dezavantaj în vederea preformării
funcției lor, în timpul interviului de angajare și al procesului de ofertare. Atitudinea angajatorilor
față de persoanele cu dizabilități este un factor important.(Blanck, 1998; Huang și colab., 2013;
Nicholas, Attridge, Zwaigenbaum și Clarke, 2015). Există o necesitate clară de sprijin
suplimentar atât în ceea ce privește educația angajatorilor, cât și modificările locurilor de muncă,
deoarece jumătate dintre cei din forța de muncă necesită cel puțin o modificare a locului de
muncă (cum ar fi ore modificate, sarcini sau asistență). Fără aceste tipuri de sprijin, persoanele
cu DD se confruntă cu posibilități limitate de independență economică prin câștigurile lor,
deoarece lucrează mai puține ore pe săptămână și câștigă în medie mai puțin decât angajații
obișnuiți. Analiza noastră indică faptul că, în medie, persoanele angajate care au CP și ASD nu
obțin un venit care este substanțial mai mare decât veniturile celorlalți care nu reprezintă forța de
muncă și care au venituri provenite din ajutoare de la stat (government transfers). Această
potențială constrângere de a lucra are alte implicații, deoarece participarea la forța de muncă are
alte beneficii în afară de venituri. Includerea prin ocuparea forței de muncă îmbunătățește
calitatea vieții, funcționarea cognitivă și bunăstarea generală a persoanelor cu DD, oferind o
oportunitate de a deveni și autonomi din punct de vedere economic, securitate financiară, trai
independent, un nivel mai mare de participare în comunitate și creșterea respectului de sine
(Joshi, Bouck și Maeda, 2012; Walsh, Lydon, & Healy, 2014). Ca un aspect important, adulții
mai tineri cu DD lucrează înregistrează serviciul și viața economică independentă ca fiind două
dintre cele mai importante aspecte legate de sănătatea și bunăstarea lor (Liptak, 2008; Stevenson,
Pharoah și Stevenson, 1997).

În timp ce ratele de șomaj reprezintă o preocupare pentru persoanele cu DD, ratele de

șomaj ale celor cu CP și ASD în Canada sunt mai mici decât cele din SUA (11,8% față de 30,3%
pentru cei cu CP și 6,8% față de 50% pentru cei cu ASD) (Huang și colab., 2013; Shattuck și
colab., 2012). Constatările noastre indică faptul că, în loc de șomaj, o barieră mai mare care
există este participarea efectivă la forța de muncă, deoarece participarea celor cu DD este
jumătate din cea a tuturor dizabilităților. Acest lucru a apărut ca o preocupare deosebită pentru
persoanele în vârstă care lucrează și care au ASD. În special, 72% dintre cei cu DD raportează că
dizabilitatea lor împiedică participarea la forța de muncă. În timp ce unii adulți cu vârstă de
muncă și care au CP și ASD pot avea dizabilități severe și pot fi apți de muncă, alții sunt apți de

16
muncă, dar nu lucrează din cauza problemelor legate de angajator și de locul de muncă, cum ar fi
locurile de muncă care sunt inaccesibile din punct de vedere fizic, practici de angajare
discriminatorii, nevoia de instruire sau nevoia de modificări la locul de muncă. În mod
considerabil, unii respondenți cu DD au transmis că ar căuta un loc de muncă în următoarele 12
luni dacă ar beneficia de mai multă pregătire sau condițiile de la locul de muncă s-ar schimba.
Fără aceste schimbări, aceste persoane rămân șomere sau renunță cu desăvârșire la căutarea unui
loc de muncă. Acest lucru poate avea efecte notabile asupra tuturor aspectelor vieții, precum
muncă competitivă (engl. competitive employment), angajarea susținută (engl. supported
employment), munca voluntară și activitatea utilă de zi cu zi, toate aceste aspecte asigurând
structura și integrarea comunității care îmbunătățesc calitatea vieții (Dooley, Fielding, & Levi,
1996; Holwerda, van der Klink, Groothoff, & Brouwer, 2012).

Fig. 5. Cel mai înalt nivel de educație pentru persoanele cu vârste cuprinse între 15 și 64 de ani, în funcție de tipul dizabilității,
2012. Realizările școlare se referă la: nivel mai mic decât liceu (școală gimnazială), liceu și școală postliceală pentru cei care nu
se auto-identifică cu dizabilități, pentru cei cu dizabilități, deficiențe de dezvoltare, CP sau ASD, așa cum sunt definiți de ICD în
procente. Notă: Exclude persoanele care sunt încă în școală. Toate numerele raportate ca procente din totalul eșantionului.

17
Fig. 6. Nevoile legate de ajutoare și servicii educaționale pentru cei cu DD, CP, ASD care frecventau o școală sau au finalizat
recent școala, în vârstă de 15 ani sau mai mari, CSD 2012. Procentele celor cu ASD, CP și DD cu nevoi esențiale.

4.2. Educația și sprijinul social în planul de tranziție (engl. transition

planning)

Spre deosebire de alte dizabilități, persoanele cu DD se confruntă cu un deficit în etapele

lor timpurii de dezvoltare, ceea ce înseamnă că apar provocări pentru educația incluzivă,
dobândirea experienței de muncă în școlile postliceale și existența abilităților necesare pentru a
intra pe piața muncii (Prince, 2016). Politicile pot fi diferite pentru persoanele care dobândesc o
dizabilitate mai târziu în viață și care dețin experiență profesională. Acest lucru evidențiază
nevoile diverse cu care se confruntă factorii de decizie atunci când elaborează politici pentru
persoanele cu DD pentru îmbunătățirea participării forței de muncă (Torjman, 2015). Pentru
persoanele cu DD, o politică care abordează mai bine obligația din Convenția ONU cu privire la
piețele de muncă și la mediile de muncă care sunt inclusive și accesibile ar trebui să ia în
considerare, de asemenea, nevoile nesatisfăcute în privința educației și formării profesionale,
serviciile sociale și serviciile vocaționale. Analiza noastră susține concluziile din literatura de
specialitate conform căreia realizările școlare, formarea profesională/educația, stimulentele
legate de muncă și socializarea sunt factori importanți care au impact asupra rezultatelor ocupării
forței de muncă pentru persoanele cu DD (Dudley, Nicholas, & Zwicker, 2015; Huang și colab.,
2013).

Pentru a aborda aceste nevoi nesatisfăcute, o strategie recentă în șase puncte dezvoltată
pentru guvern pentru îmbunătățirea participării forței de muncă subliniază un rol pentru

18
învățământul post-secundar și pentru îmbunătățirea practicilor de la locul de muncă și serviciile
și sprijinul pentru ocuparea forței de muncă (Prince, 2016). De asemenea, subliniază importanța
planului de tranziție pentru tineri, întrucât acesta poate ajuta la conectarea sistemelor de sprijin,
la îmbunătățirea rezultatelor ocupării forței de muncă și la optimizarea participării în comunitate
(Huang et al., 2013). Constatările noastre subliniază multe dintre aceste aspecte ale strategiei.
Reabilitarea profesională, inclusiv instruirea și modificările locurilor de muncă, sunt modalități
de îmbunătățire a participării forței de muncă pentru cei cu ASD și CP. Din păcate, accesul la
asistența și formarea profesională a fost mult timp o limitare majoră pentru cei cu DD (Sillanpaa,
Piekkala și Pisirici, 1982). S-a raportat că nemulțumirea față de asistența profesională pentru CP
și ASD este o barieră pentru angajare (Nicholas et al., 2015; Vogtle, 2013). Aproximativ
jumătate dintre adulții cu CP și ASD încadrați în forța de muncă au raportat că au nevoie de cel
puțin o modificare a locului de muncă, iar, cu toate acestea, mai mult de jumătate au raportat că
unele dintre modificările necesare nu sunt disponibile la locul de muncă. Training-ul la locul de
muncă (engl. on-the-job training)/sprijinul, asistența privind plasarea la un loc de muncă și
reabilitarea joacă un rol central pentru succesul angajării (Dudley et al., 2015; Huang și colab.,
2013; Nicholas și colab., 2015).

Analiza noastră evidențiază faptul că nevoile nesatisfăcute ale celor cu DD depășesc

sprijinul profesional și includ atât educația, cât și sprijinul social pentru a îmbunătăți tranziția la
ocuparea forței de muncă. Învățământul constituie baza pentru ocuparea forței de muncă la
maturitate și independență și este raportat a fi unul dintre cei mai importanți factori în dobândirea
unui loc de muncă competitiv (Dudley și colab., 2015; Murphy, Molnar și Lankasky, 2000), cu
toate acestea, persoanele cu DD au cel mai scăzut nivel educațional dintre alte categorii de
dizabilități (Bizier și colab., 2015). Rezultatele noastre sugerează că cei cu DD se confruntă cu
provocări considerabile din cauza nevoilor nesatisfăcute în sistemul de învățământ. Peste 30%
dintre cei cu ASD care au raportat că au nevoie de aceste suporturi educaționale nu le-au primit,
în timp ce majoritatea persoanelor cu CP au primit ajutor pentru satisfacerea nevoilor lor.
Progresele privind incluziunea socială este esențială, deoarece peste jumătate dintre adulții cu CP
și ASD care au fost recent la școală au raportat că oamenii îi evită la școală sau îi agresează din
cauza dizabilității lor. Tranziția de la școală la traiul independent în comunitate și participarea la
activități economice și sociale necesită furnizarea unor serii de sprijin și servicii de asistență și
sprijinirea însoțitorilor sau îngrijitorilor informali (Leonard și colab., 2016; McKenzie, Ouellette-

19
Kuntz, Blinkhorn și Demore, 2016; OMS , 2011). Aproximativ 90% dintre cei cu DD au nevoie
de cel puțin un tip de asistență în activitățile zilnice, precum activitățile casnice, programările,
finanțele personale, sarcinile, gătitul și pregătirea mesei, îngrijirea personală sau îngrijirea
medicală, cu toate acestea multe dintre aceste nevoi nu sunt îndeplinite. Pentru persoanele cu CP
și ASD, majoritatea sprijinului pentru activitățile zilnice provin de la membrii familiei, prieteni și
vecini, în special de la cei din aceeași gospodărie. Mai puțin de o treime din sprijin provine de la
o organizație plătită. Implicarea familiei trebuie să fie atent gestionată pentru a susține o
contribuție pozitivă la realizarea obiectivelor de tranziție (Westbrook și colab., 2014). Aceasta
subliniază necesitatea unei mai bune înțelegeri a rolului pe care familia îl joacă în tranziția pentru
cei cu DD; modelele pentru o tranziție de succes sau mai bună rămân o zonă necercetată (Dudley
și colab., 2015).

4.3. Limite

O limitare a datelor furnizate de CSD este că se referă numai la populația care locuiește
în gospodării private și nu îi include pe cei care locuiesc în instituții. Aceasta înseamnă că
numerele reprezintă doar persoane cu DD care trăiesc în gospodării private. Nu este clar ce
procent locuiește în reședințele private din Canada. Cu toate acestea, sugerăm că această
populație care locuiește în reședințe private este mai predispusă să poată desfășura anumite
activități de zi cu zi și să participe la forța de muncă. Natura auto-raportată a analizei afecțiunii
este o altă limitare. CSD nu include o listă de verificare a afecțiunilor diagnosticate. Sondajul a
solicitat persoanelor fizice să-și auto-raporteze dizabilitățile. Aceste variabile auto-raportate nu le
identifică definitiv pe cele cu ASD sau CP. Prin urmare, aceste estimări nu trebuie utilizate
pentru a reprezenta răspândirea, ci sunt potrivite pentru a informa legislația care vizează
angajamentele la Convenția ONU, deoarece CSD se bazează pe un model social al dizabilităților.
Sondajul a fost dezvoltat cu premisa că dizabilitatea este rezultatul interacțiunii dintre limitările
funcționale ale persoanei și barierele din mediu, inclusiv barierele sociale și fizice care
îngreunează activitatea cotidiană (McKenzie și colab., 2016; Statistici Canada, 2015).

4.4. Concluzii

Îmbunătățirea participării forței de muncă necesită o politică care să ia în considerare

gama de nevoi nesatisfăcute care există pentru persoanele cu DD. Deși șomajul este un motiv de
îngrijorare, concluziile noastre indică faptul că, în raport cu alte dizabilități, participarea la forța

20
de muncă reprezintă o provocare mai mare pentru persoanele cu DD. Experiența variază și în
funcție de tipul de deficiență. Persoanele cu ASD experimentează un nivel scăzut de educație, în
timp ce persoanele cu CP au nevoi mai nesatisfăcute în ceea ce privește sprijinul profesional.
Serviciile și asistența socială sunt necesare celor mai multe persoane cu DD, majoritatea fiind
oferite de familie. În cele din urmă, o politică eficientă și dezvoltarea intervențiilor ar trebui să ia
în considerare nevoile eterogene ale persoanelor cu DD. Aceste constatări susțin nevoia unei
perspective de-a lungul vieții atunci când se ia în considerare proiectarea politicii referitoare la
ocuparea forței de muncă pentru această categorie de populație. Studiile viitoare ar trebui să ia în
considerare analiza predictorilor acestor rezultate, pentru a informa opțiunile politice specifice
luate în considerare.

Secțiunea privind declarația de interese

Niciunul.

Mulțumiri

Suntem recunoscători pentru contribuțiile Kids Brain Health Network fondată în cadrul
The Networks of Centers of Excellence Program și Sinneave Family Foundation.

Această analiză este realizată la Universității din Calgary RDC, care face parte din
Rețeaua Centrului de Cercetare a Datelor din Canada (CRDCN). Serviciile și activitățile oferite
de CRDCN sunt făcute posibile prin sprijinul financiar din partea SSHRC, IRSC, CFI, Statisticii
Canada și universităților participante pentru al căror sprijin suntem profund recunoscători.
Opiniile exprimate în această lucrare nu reprezintă CRDCN sau partenerii săi.

Bibiografie

American Association on Intellectual and Developmental Disabilities (2010). Intellectual

disability: Definition, classification, and systems of supports(11th ed.). Washington, DC:
American Association on Intellectual and Developmental Disabilities.

21
American Psychiatric Association (2013). Diagnostic and statistical manual of mental disorders
(5th ed.). Washington, DC: American Psychiatric Association.

American Psychiatric Association (2016). Neurodevelopmental disorders. Diagnostic and

statistical manual of mental disorders (DSM-5).

Bizier, C., Fawcett, G., Gilbert, S., & Marshall, C. (2015). Developmental disabilities among
Canadians aged 15 years and older, 2012. In S. Canada (Ed.), Canadian Survey on
Disability. Statistics Canada is the publisher.

Blanck, P. D. (1998). In A. A.o. M. Retardation (Ed.), The Americans with Disabilities Act and
the emerging workforce: Employment of people with mental retardation.Washington,
DC: American Association on Mental Retardation.

Brown, C. L., & Emery, J. C. (2010). The impact of disability on earnings and labour force
participation in Canada: Evidence from the 2001 PALS and from canadian case law.
Journal of Legal Economics, 16, 19.

Dooley, D., Fielding, J., & Levi, L. (1996). Health and unemployment. Annual Review of Public
Health, 17, 449–465.

Dudley, C., Nicholas, D. B., & Zwicker, J. (2015). What do we know about improving
employment outcomes for individuals with Autism Spectrum Disorder? SPP Research Paper,
8. Government of Canada (2016). Consulting with Canadians on planned accessibility
legislation.

Haveman, M., Heller, T., Lee, L., Maaskant, M., Shooshtari, S., & Strydom, A. (2010). Major
health risks in aging persons with intellectual disabilities: An overview of recent studies.
Journal of Policy and Practice in Intellectual Disabilities, 7, 59–69.

Hendricks, D. (2010). Employment and adults with autism spectrum disorders: Challenges and
strategies for success. Journal of Vocational Rehabiliation, 32.

Holland, P., Nylen, L., Thielen, K., van der Wel, K. A., Chen, W. H., Barr, B., et al. (2011). How
do macro-level contexts and policies affect the employment chances of chronically ill and
disabled people? Part II: The impact of active and passive labor market policies.
International Journal of Health Services, 41, 415–430.

22
Holwerda, A., van der Klink, J. J., Groothoff, J. W., & Brouwer, S. (2012). Predictors for work
participation in individuals with an Autism spectrum disorder: A systematic review.
Journal of Occupational Rehabilitation, 22, 333–352.

Huang, I. C., Holzbauer, J. J., Lee, E.-J., Chronister, J., Chan, F., & O'Neil, J. (2013). Vocational
rehabilitation services and employment outcomes for adults with cerebral palsy in the
United States. Developmental Medicine & Child Neurology, 55, 1000–1008. Human
Resources and Skills Development Canada (2006). Disability in Canada.

Jones, M. K. (2008). Disability and the labour market: A review of the empirical evidence.
Journal of Economic Studies, 35, 405–424.

Joshi, G. S., Bouck, E. C., & Maeda, Y. (2012). Exploring employment preparation and
postschool outcomes for students with mild intellectual disability. Career Development and
Transition for Exceptional Individuals, 35, 97–107.

Leonard, H., Foley, K. R., Pikora, T., Bourke, J., Wong, K., McPherson, L., et al. (2016).
Transition to adulthood for young people with intellectual disability: The experiences of
their families. European Child and Adolescent Psychiatry, 25(12).

Levy, A., & Perry, A. (2011). Outcomes in adolescents and adults with autism: A review of the
literature. Research in Autism Spectrum Disorders, 5, 1271–1282.

Liptak, G. S. (2008). Health and well being of adults with cerebral palsy. Current Opinion in
Neurology, 21, 136–142.

McKenzie, K., Ouellette-Kuntz, H., Blinkhorn, A., & Demore, A. (2016). Out of school and into
distress: Families of young adults with intellectual and developmental disabilities in
transition. Journal of Applied Research in Intellectual Disabilities epub ahead of print.

Michelsen, S. I., Uldall, P., Kejs, A. M., & Madsen, M. (2005). Education and employment
prospects in cerebral palsy. Developmental Medicine & Child Neurology, 47, 511–517.

Ministers Responsible for Social Services (1998). Unison: A Canadian approach to disability
issues a vision paper federal. Council of canadians with disabilities.

23
Murphy, K. P., Molnar, G. E., & Lankasky, K. (2000). Employment and social issues in adults
with cerebral palsy. Archives of Physical Medicine and Rehabilitation, 81, 807–811.

Nicholas, D. B., Attridge, M., Zwaigenbaum, L., & Clarke, M. (2015). Vocational support
approaches in autism spectrum disorder: A synthesis review of the literature. Autism, 19,
235 -245.

Ouellette-Kuntz, H., Garcin, N., Lewis, M. E., Minnes, P., Martin, C., & Holden, J. J. (2005).
Addressing health disparities through promoting equity for individuals with intellectual
disability. Canadian Journal of Public Health, 96(Suppl. 2), S8–22.

Prince, M. J. (2016). Inclusive employment for canadians with disabilities: Toward a new policy
framework and agenda. IRPP Study, 1.Shattuck, P. T., Narendorf, S. C., Cooper, B.,
Sterzing, P. R., Wagner, M., & Taylor, J. L. (2012). Postsecondary education and
employment among youth with an autism spectrum disorder. Pediatrics, 129, 1042–1049.

Sillanpaa, M., Piekkala, P., & Pisirici, H. (1982). The young adult with cerebral palsy and his
chances of employment. International Journal of Rehabilitation Research, 5,467–476.

Statistics Canada (2008). Participation and activity limitation survey of 2006: labour force
experience of people with disabilities in Canada. Statistics Canada Catalogue no. 89-628-
X2008007.

Statistics Canada (2015). Canadian survey on disability, 2012. Concepts and Methods Guide.

Stevenson, C. J., Pharoah, P. O., & Stevenson, R. (1997). Cerebral palsy—The transition from
youth to adulthood. Developmental Medicine & Child Neurology, 39, 336–342.

Sullivan, W. F., Berg, J. M., Bradley, E., Cheetham, T., Denton, R., Heng, J., et al. (2011).
Primary care of adults with developmental disabilities: Canadian consensus guidelines.
Canadian Family Physician, 57, 541–553.

Till, M., Leonard, T., Yeung, S., & Nicholls, G. (2015). A profile of the labour market
experiences of adults with disabilities among canadians aged 15 years and older, 2012.
Statistics Canada, catalogue, X2015005.

24
Torjman, S. (2015). Disability supports: Missing on the policy radar renewing Canada’s social
architecture. Ottawa: Caledon Institute of Social Policy.

United Nations General Assembly (2006). Final report of the ad hoc committee on a
comprehensive and integral international convention on the protection and promotion of
the rights and dignity of persons with disabilities .

Vogtle, L. K. (2013). Employment outcomes for adults with cerebral palsy: An issue that needs
to be addressed. Developmental Medicine & Child Neurology, 55 [973–973. WHO (2011).
World report on disability .

Walsh, L., Lydon, S., & Healy, O. (2014). Employment and vocational skills among individuals
with autism spectrum disorder: Predictors, impact, and interventions. Review Journal of
Autism and Developmental Disorders, 1, 266.

Westbrook, J. D., Fong, C. J., Nye, C., Williams, A., Wendt, O., & Cortopassi, T. (2014).
Transition services for youth with autism: A systematic review. Research on Social Work
Practice, 25(1).

World Health Organization (1993). The ICD-10 classification of mental and behavioural
disorders: Diagnostic criteria for research.

World Health Organization (2011a). Children and neurodevelopmental intellectual behavioural

disorders.

World Health Organization (2011b). World report on disability Geneva: World Health
Organization.

Young, N., McCormick, A., Mills, W., Barden, W., Boydell, K., Law, M., et al. (2006). The
transition study: A look at youth and adults with cerebral palsy, spina bifida and acquired
brain injury. Physical and Occupational Therapy in Pediatrics, 26, 25–45.

Zwaigenbaum, L. (2014). The intriguing relationship between cerebral palsy and autism.
Developmental Medicine & Child Neurology, 56, 7–8.

25
26