Ștefan cel Mare a fost un mare sprijinitor al culturii și al bisericii, ctitorind

un număr mare de mănăstiri și biserici atât în Moldova, cât și în Țara Românească,

Transilvania sau la Muntele Athos. Pentru aceste merite a fost canonizat de
Biserica Ortodoxă Română, cu numele de Ștefan cel Mare și Sfânt, la 20 iunie 1992.

A fost căsătorit de trei ori, cu Evdochia - fiica marelui cneaz de Kiev, Maria din
Mangop - din familia imperială bizantină și Maria Voichița - fiica lui Radu cel
Frumos, căsătorii în care s-au născut șapte copii. Începând cu 1497 l-a asociat la
domnie pe fiul său Bogdan al III-lea, care-i va succede la tron. A murit la 2 iulie
1504 fiind înmormântat la Mănăstirea Putna.
În anul 1449, la 12 octombrie, tatăl său, Bogdan, sprijinit cu un corp de oaste
trimis de Iancu de Hunedoara, învinge armata lui Alexandru al II-lea la Tămășeni,
lângă apa Moldovei și se proclamă domn.

În 11 februarie 1450, Bogdan emite, la Roman, un hrisov de recunoaștere a

suzeranității lui Iancu de Hunedoara, căruia îi făgăduiește sprijin și ajutor, în
orice împrejurare, pentru ca în schimb „iubitul nostru părinte să ne ocrotească sub
mâna sa și să ne apere de orice dușmani ai noștri”. La finalul actului, unde sunt
enumerați martorii care girau acel document este menționată, imediat după domn,
„credința iubitului meu fiu, Ștefan Voevod”, aceasta fiind prima atestare
documentară a existenţei viitorului domn al Moldovei.

La 15 octombrie 1451, Bogdan este asasinat, la Reuseni, de către fratele său vitreg
Petru, alt fiu nelegitim al lui Alexandru cel Bun și care va domni ulterior sub
numele de Petru Aron. După moartea lui Bogdan, familia sa, inclusiv tânărul Ștefan,
se vor afla în exil în Transilvania și apoi în Țara Românească, după instalarea ca
domn a lui Vlad Țepeș.

În aprilie 1457, Ștefan a intrat în Moldova, înaintând spre Suceava, de-a lungul
văii Siretului, în fruntea unei armate de șase mii de oameni, din care un corp de o
mie de munteni oferit de Vlad Țepeș, iar restul moldoveni din Țara de Jos. Petru
Aron a fost surprins de această acțiune, reușind să strângă în grabă o armată cu
care l-a atacat pe Ștefan la Doljești, pe Siret, la 12 aprilie. Petru Aron a fost
învins și a părăsit câmpul de luptă, însă a încercat o nouă rezistență la Orbic, la
14 aprilie, în Joia Mare a anului 1457, dar a fost din nou înfânt și silit să ia
calea exilului, în Polonia.

După câștigarea bătăliilor și alungarea lui Petru Aron, Ștefan va organiza o mare
ceremonie publică de încoronare, într-un loc numit Direptate, pe valea Siretului.

Până la urcarea pe tron a lui Ștefan, țăranii liberi nu erau obligați să presteze
serviciul militar, deoarece pământul pe care îl stăpâneau nu era primit de la domn,
iar Ștefan avea să facă o reformă radicală în sistemul realțiilor feudale, prin
obligarea țărănimii libere la prestarea serviciului militar, conferind astfel
acestei clase o funcție politică importantă în viața statului.

Politica dusă de Ștefan cel Mare pe plan intern de-a lungul domniei avea ca scop
principal consolidarea puterii centrale a domnului și asigurarea liniștii sociale,
iar principalele direcții de acțiune au fost reprezentate de repopularea țării prin
împroprietărirea cu pământ – fapt confirmat de numărul mare de hrisoave de
împroprietărire cu „loc în pustiu” în diferite regiuni ale țării, preponderent în
cele de graniță – și acordarea de privilegii răzeșimii, crearea unei noi clase
aristocratice (mica boierime) pe baza meritocrației militare, întărirea puterii
militare și a capacității de apărare a țării, reconcilierea cu vechile familii
boierești și rechemarea celor plecați în exil, asigurarea loialității Sfatului
Domnesc – prin creșterea ponderii dregătorilor militari (pârcălabii) și
introducerea unui număr însemnat de membri ai familiei sale.

În primii ani de domnie, Ștefan a căutat să țină sub control puterea boierilor prin
menținerea privilegiilor, iertarea celor care l-au slujit pe Petru Aron și
trimiterea de cărți de iertare și rechemarea în țară a boierilor fugari, în frunte
cu boierul Mihu. Ștefan a schimbat de asemenea și ierarhia boierească, creând
imediat sub domn un nivel al conducătorilor administrațiilor locale, pârcălabii de
cetăți (ținuturi), cărora le-a acordat puteri lărgite, poziţii de mare raspundere
atribuite doar rudelor sale și celor mai apropiați dintre boieri.

Ștefan a avut de înfruntat două conspirații boierești în cei patruzeci și șapte de

ani de domnie, cea din 1471 – când au fost decapitați trei mari boieri în frunte cu
cumnatul său, marele vornic Isaia și cea organizată în 1504 – cu două zile înainte
de moartea sa, care viza îndepărtarea fiului său Bogdan de la tron, terminată
identic cu uciderea capilor conspirației.

Sursele de venit importante ale domniei sale erau reprezentate de veniturile

încasate din monopoluri și taxe vamale – monopolul exploatării și comercializării
sării și argintului, precum și monopolul comerțului cu pește, ceară și blănuri
prețioase, iar vămile erau așezate pe principalele artere comerciale.