Sunteți pe pagina 1din 20

CURS - MONITORIZAREA SERVICIILOR SOCIO-MEDICALE

STRUCTURA SERVICIILOR SOCIALE

Ce sunt serviciile sociale?


Serviciile sociale constituie o componentă a sistemului naţional de asistenţă socială şi
au drept scop sprijinirea persoanelor vulnerabile pentru depăşirea situaţiilor de dificultate,
prevenirea şi combaterea riscului de excluziune socială, creşterea calităţii vieţii şi promovarea
incluziunii sociale a acestora
Serviciile sociale (conf. art. 27 din Legea nr. 292/2011 – legea asistenței sociale)
reprezintă activitatea sau ansamblul de activităţi realizate pentru a răspunde nevoilor sociale,
precum şi celor speciale, individuale, familiale sau de grup, în vederea depăşirii situaţiilor de
dificultate, prevenirii şi combaterii riscului de excluziune socială, promovării incluziunii
sociale şi creşterii calităţii vieţii.
Serviciile sociale sunt de interes general şi se organizează în forme/structuri diverse, în
funcţie de specificul activităţii/activităţilor derulate şi de nevoile particulare ale fiecărei
categorii de beneficiari.
Clasificare servicii sociale
a) scopul serviciului;
b) categoriile de beneficiari cărora li se adresează;
c) regimul de asistare, respectiv regimul rezidenţial sau nerezidenţial;
d) locul de acordare;
e) regimul juridic al furnizorului de servicii sociale;
f) regimul de acordare.
Conform Legii asistenţei sociale nr. 292/2011, serviciile sociale sunt clasificate în funcţie
de scopul serviciului, în servicii de asistenţă şi suport pentru asigurarea nevoilor de bază ale
persoanei, cum sunt :
 servicii de îngrijire personală;
 servicii de recuperare/reabilitare;
 servicii de inserţie/reinserţie socială.

“Servicii socio-medicale”: sunt servicii sociale, servicii medicale și servicii conexe


acestora. Serviciile de îngrijire socio-medicală de natură socială pot fi următoarele:
(a) servicii de bază, care constau în ajutor pentru igiena corporală, îmbrăcare și
dezbrăcare, igiena eliminărilor, hrănire și hidratare, transfer și mobilizare, deplasare în interior,
comunicare;
(b) servicii de suport, care constau în ajutor pentru prepararea hranei sau livrarea
acesteia, efectuarea de cumpărături, activități de menaj, însoțirea în mijloacele de transport,
facilitarea deplasării în exterior, companie, activități de administrare și gestionare, activități de
petrecere a timpului liber; servicii de reabilitare și adaptare a ambientului, care constau în mici
amenajări, reparații și altele asemenea.
Serviciile de îngrijire social-medicală de natură medicală pot fi reprezentate de activități
complexe de diagnostic, tratament, îngrijiri și altele asemenea, recomandate și realizate în
conformitate cu tipurile de afecțiuni pe care le prezintă beneficiarii de servicii sociale. Serviciile
de îngrijire social-medicală de natura serviciilor conexe, interdisciplinare pot fi servicii de
recuperare și reabilitare, kineto-terapie, fizioterapie, terapie ocupațională, psihoterapie,
psihopedagogie, logopedie, podologie și altele asemenea.
Sursa: Ordonanța nr. 68/2003 privind serviciile sociale, cu modificările și completările
ulterioare.

Asistenţa socială este formată din două componente/măsuri distincte:


1. serviciile sociale şi
2. prestaţiile sociale.
Pentru a înţelege scopul asistenţei sociale este util să înţelegem în primul rând ce
înseamnă a funcţiona normal într-o societate.
Funcţionarea socială: Îndeplinirea responsabilităţilor faţă de societate în general, faţă
de cei din imediata apropiere sau faţă de propria persoană. Aceste responsabilităţi includ
satisfacerea nevoilor de bază ale individului şi ale membrilor de familie care depind de el/ ea.
Conceptul de nevoie socială aparţine în mod firesc de idea de serviciu social. Istoricul
serviciilor sociale are la bază recunoaşterea nevoilor sociale şi organizarea societăţii pentru a le
satisface.
Măsurile/ componentele asistenţei sociale au rolul de a satisface nevoile unei persoane
atunci când aceasta nu se mai poate ajuta singură (din cauza unei boli cronice, a resurselor
financiare insuficiente, a unui handicap fizic sau psihic etc.), astfel:
a. Prestaţii sociale: forme de transfer prin care se realizează alocarea de bunuri şi
servicii către indivizi sau familie prin respectarea unui set de reguli şi de roluri reciproce.
Prestaţiile pot fi acordate în bani sau în natură. Din categoria celor băneşti fac parte: pensiile,
indemnizaţiile de şomaj, alocaţiile pentru copii şi familie, ajutorul social ş.a. Prestaţiile în natură
pot consta din bunuri (rechizite pentru şcolarii din familiile cu venituri mici etc.).
b. Servicii sociale: Activităţile asistenţilor sociali sau ale altor profesionişti care ajută
oamenii să prevină dependenţa, să consolideze relaţiile de familie şi să restabilească
funcţionarea socială a indivizilor, familiilor şi comunităţilor.
Conceptul de problemă socială poate fi definit ca fiind o situaţie pe care mai multe
persoane dintr-o comunitate o percep ca fiind greu de rezolvat, dificilă, care creează disconfort
si care cere o soluţionare/ rezolvare imediată.
Exemple de probleme sociale: sărăcia, consumul de droguri, rata ridicată a
abandonului şcolar, servicii medicale insuficiente în mediul rural, violenţa domestică etc. În
concluzie, problemele sociale generează nevoi sociale ce impun organizarea de servicii sociale
în cadrul unei comunităţi.

A. Cadrul politico-administrativ şi financiar


a. Organizarea şi funcţionarea serviciilor sociale se realizează în:
1. sectorul public, la diferite nivele:
• central : Guvern - Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei;
• judeţean: Consiliul Judeţean;
• local: Consiliul Local, Primărie.
2. sectorul neguvernamental: organizaţii neguvernamentale (fundaţii, asociaţii).
Serviciile sociale pot fi organizate şi în parteneriat, care poate fi de mai multe tipuri: public –
neguvernamental (de exemplu: DGASPC şi un ONG);
• public – public (de exemplu: DGASPC şi o primărie);
• neguvernamental – neguvernamental (de exemplu: două fundaţii/ ONG-uri
• care lucrează împreună) 26 Un parteneriat poate include două sau mai multe
organizaţii/ instituţii publice şi neguvernamentale, fiecare având roluri şi responsabilităţi bine
definite.
B. Principiul descentralizării în organizarea şi funcţionarea serviciilor sociale:
- Serviciile sociale se organizează descentralizat, la nivelul comunităţilor locale, pentru
a răspunde cât mai adecvat nevoilor identificate, numărului de potenţiali, beneficiari şi
condiţiilor particulare în care se manifestă situaţia de dificultate.
- Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a dezvolta noi servicii sociale
şi de a diversifica gama de servicii sociale dacă cele existente nu răspund nevoilor identificate
în comunitate.
Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să prevadă în bugetele proprii
fondurile necesare pentru servicii sociale. Beneficiarii din zonele defavorizate au acces prioritar
la aceste fonduri.

C. Furnizorii de servicii sociale pot fi persoane fizice sau juridice. La rândul lor,
furnizorii persoane juridice pot fi:
• publici: direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului la nivel judeţean şi
local, alte servicii sociale publice specializate. Direcţiile generale de asistenţă socială şi
protecţia copilului de la nivel judeţean şi local pot externaliza activităţile altor furnizori,prin
subcontractare (nu oferă direct servicii, ci plătesc alţi furnizori pentru a oferi aceste servicii)
sau
• neguvernamentali şi/ sau privaţi: asociaţii, fundaţii, culte religioase, persoane fizice
autorizate.
Furnizorii publici şi neguvernamentali trebuie trataţi nediscriminatoriu în acordarea
finanţării din surse publice.
Finanţarea din fonduri publice se face pe principiul concurenţei, (raportului costeficienţă
şi al calităţii).

D. Beneficiarii serviciilor sociale


1. Accesul la servicii este acordat persoanelor care sunt: cetăţeni români cu domiciliul
sau reşedinţa în România;
• cetăţeni români fără domiciliu;
• cetăţeni ai altor state şi apatrizii cu domiciliul sau reşedinţa în România;
• cetăţeni ai altor state şi apatrizii care au permisiunea de şedere în România,
• inclusiv cei aflaţi în centrele de cazare din zona de tranzit sau în custodie publică.
2. În sens larg, beneficiarii serviciilor sociale pot fi:
• persoane şi familii aflate în dificultate sau risc;
• grupuri în dificultate sau risc, marginalizate sau excluse în plan social;
• comunitatea care se confruntă cu situaţii de dificultate sau risc
3 . Potenţialii beneficiarii se pot afla în una sau mai multe dintre următoarele de
dificultate sau risc:
• dizabilitate sau handicap;
• dependenţă de droguri, alcool, alte substanţe toxice;
• detenţie sau post-detenţie;
• infectarea cu HIV/SIDA;
• părinte singur;
• victime ale violenţei în familie;
• lipsa veniturilor sau venituri mici;
• victime ale traficului de fiinţe umane;
• boală cronică sau incurabilă.
4. Beneficiarii au drepturi şi obligaţii.
drepturi: respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, demnitatea şi intimitatea;
de a fi informaţi asupra drepturilor sociale şi situaţiilor de risc; de a participa la luarea deciziilor
care îi privesc; asigurarea confidenţialităţii datelor personale.
obligaţii: să furnizeze informaţii corecte privind identitatea, situaţia familială, medicală
şi economică; să participe activ la procesul de intervenţie; să contribuie la plata serviciilor, dacă
este cazul.

E. Tipuri de servicii sociale


1. Serviciile sociale primare au un caracter general şi urmăresc prevenirea sau limitarea
unor situaţii de dificultate sau vulnerabilitate. Principalele activităţi desfăşurate de SSP sunt:
•activităţi de identificare a nevoii sociale individuale, familiale şi de grup; dacă este
cazul, trimiterea persoanei sau familiei la servicii specializate.
•activităţi de informare privind drepturile sociale şi obligaţiile beneficiarului;
• măsuri şi acţiuni de urgenţă în situaţii de criză;
• măsuri şi acţiuni de menţinere în familie şi comunitate a persoanei aflate în situaţie
dificilă;
•activităţi de consiliere primară;
• activităţi de organizare şi dezvoltare comunitară;
• acţiuni de sensibilizare a opiniei publice locale;
• acţiuni de colaborare cu alte servicii.
2. Serviciile sociale specializate au ca scop menţinerea, refacerea sau dezvoltarea
capacităţii de funcţionare socială a indivizilor şi familiilor. Activităţile specifice sunt cele de:
• recuperare şi reabilitare;
• suport şi asistenţă pentru familiile şi copiii în dificultate;
• suport şi asistenţă pentru persoanele vârstnice;
• suport şi asistenţă pentru persoanele cu handicap, dependente de droguri, victime ale
violenţei domestice, victime ale traficului de persoane etc.
• mediere socială;
• consiliere;
• îngrijire medico-socială pentru persoanele în situaţia de dependenţă totală sau parţială
din cauza vârstei, dezabilității, bolilor cronice sau bolilor incurabile. Se bazează pe colaborarea
cu serviciile medicale.
3. Servicii rezidenţiale şi non-rezidenţiale
Serviciile sociale sunt acordate în primul rând în comunitate, adică beneficiarii sau
utilizatorii primesc asistenţă atunci când este necesar, dar rămân în familia lor şi continuă să
locuiască în casa lor. În cazuri speciale, considerate mai degrabă excepţionale, persoanele aflate
în dificultate sunt plasate în servicii de tip rezidenţial/ instituțional.
Servicii sociale non-rezidenţiale (oferite în afara instituţiilor): centre de zi, servicii de
îngrijiri la domiciliu, centre de reabilitare şi recuperare de zi, centre de adăpost, centre de
consiliere.
Servicii sociale rezidenţiale/ în instituţii: cămine de îngrijire pentru vârstnici, cămine -
spital, cămine pentru persoane cu dezabilități (de asistenţă şi îngrijire permanentă) etc.
Politica de prevenire a instituţionalizării, adoptată în ultimii ani în România, se înscrie
în tendinţa europeană de a acorda prioritate alternativelor non-rezidenţiale şi îngrijirii în
comunitate.
DE DISCUTAT: Care este situaţia în localitatea dumneavoastră

http://www.incluziunesociala.ro/upls/96_suport_de_curs_rolul_asistentului_social.pdf
Managerul social. Rolurile si competentele manageriale

Managerul servicii sociale are ca obiectiv principal conducerea activităţii sociale a


unei organizaţii /institutii/ firma/serviciu social din perspectiva efectelor şi beneficiilor sociale
produse şi a serviciilor sociale oferite prin prisma respectării indicatorilor de calitate, a
costurilor si gradului de satisfacţie a beneficiarilor/angajaţilor.
Ocupatia de Manager de servicii sociale, este o ocupatie aparuta ca urmare a necesitatii
pe piata muncii a unor persoane capabile sa gestioneze complexitatea si diversitatea serviciilor
sociale. Ocupatia a fost introdusa in COR, de catre Organizatia Umanitara Concordia in anul
2016.
Fiecare organizație guvernamentală și neguvernamentală are în structura ei
persoana/persoane care se ocupă de conducerea serviciilor, proiectelor, a unităților sau a
organizațiilor/ instituțiilor de servicii sociale, care au experiență de lucru și pregătire non-
formală și/sau informală în acest domeniu, dar care nu se pot bucura de recunoașterea oficială
a acestei ocupații.
PREMIZE
 Hotărârea nr. 1826/2005 pentru aprobarea strategiei naționale de dezvoltare a serviciilor
sociale, obiectivul nr. 2: realizarea unei construcții instituționale eficiente, adaptate
nevoilor sociale și resurselor disponibile.
 Legea Asistenței Sociale, Legea 292/2011, aduce în actualitate nevoia de pregătire în
domeniul managementului seviciilor sociale care să conducă la un grad înalt de
autonomie managerială a unităților sociale, la finanțarea/contractarea de servicii sociale
de calitate și crearea unui mediu înalt performant între furnizorii de servicii sociale,
publici și privați.
 Standardele minime de calitate stabilite pentru funcţionarea serviciilor sociale solicită
un management de calitate în vederea eficientizării activităţiilor și atingerea unor
rezultate bune, ca număr și susteinabile.

Nevoia unui standard ocupațional și a unui program de formare profesională pentru


practicarea ocupației de Manager servicii sociale este justificată de necesitatea unui specialist
pregătit pentru conducerea activităţii sociale a unei organizaţii/instituţii din perspectiva
efectelor şi beneficiilor sociale produse şi a serviciilor sociale oferite prin prisma respectării
indicatorilor de calitate, a costurilor şi gradului de satisfacţie a beneficiarilor/angajaţilor.

DESCRIEREA OCUPAŢIEI
 Nevoia de conducere si management eficient la toate nivelele sistemul public si
privatcare furnizeaza servicii sociale este deosebit de importanta in Romania, daca avem
in vedere ocuparea si presiunea pe sistemului de asistenta sociala si cererea mare de
servicii.
 Postul unui manager de servicii sociale vizeaza existenta unor abilitati conceptuale
umane si tehnice, pentru ca actioneaza intr-un mediu in care concurenta este
primordiala. Managerii din serviciile sociale urmeaza sa transforme politicile sociale in
servicii sociale, activitate esentiala pentru dezvoltarea in directia corespunzatoare a
sectorului. Serviciile sociale se deosebesc de alte domenii acest lucru determinand
nevoia de a dezvolta tip de management specific care sa fie adecvat si corespunzator.
 Un Manager de servicii sociale trebuie sa fie capabil sa proiecteze programe sociale, sa
analizeze functionarea organizatiei de apartenenta, sa utilizeze metode de cercetare in
rezolvarea problemelor critice, sa aplice cunostinte si valori specifice serviciilor sociale.

Cine poate deveni Manager Servicii Sociale


Specialiști cu studii superioare de lungă durată în domeniul socio-uman sau absolvenţi
cu diplomă de licenţă ai învăţământului superior în domeniul juridic, medical, economic şi al
ştiinţelor administrative, cu experienţă de muncă în servicii sociale cu pregătire în
managementul serviciilor sociale. In functie de marimea, complexitatea, tipul serviciului social
(cu personalitate juridica sau nu) si formarea de baza, se vor solicita un numar variat de ani de
experienta de munca.

Responsabilitati
Activitatile de management pot fi grupate in: planificare, organizare, executie, coordonare
si control, adaptate ca pondere tipului si marimii serviciului sau complexului de servicii si
gradului decizional exercitat.
In structuri mai mari si complexe, managerul de servicii sociale va avea o pondere mai
mare de responsabilitati administrative sau chiar sa conduca intreaga institutie/ organizatie.
 Planificare (activități, buget, programe)
 Organizare (repartizare sarcini, dezvoltare regulament de funcționare, delegare,
creșterea performanțelor)
 Comandă (comandă managerială implică motivare, un anumit stil de conlucrare cu
oamenii şi de comunicare în organizaţie)
 Coordonare (personal, servicii - ,,armonizarea" intereselor individuale sau de grup cu
scopurile organizaţiei);
 Monitorizare îndeplinire obiective;
 Evaluare personal, strategii, impact servicii și nevoi de servicii;
 Control (resurse umane, materiale și financiare)

Monitorizarea, evaluarea și controlul serviciilor sociale se realizează de către Ministerul


Muncii, Solidarității Sociale și Familiei prin direcțiile pentru dialog, familie și solidaritate
socială județene, respectiv a municipiului București, denumite în continuare direcții teritoriale,
și se exercită atât asupra serviciilor publice de asistență socială din subordinea autorităților
administrației publice locale, cât și asupra celorlalți furnizori de servicii sociale prevăzuți la art.
11.
Art. 45. -
Activitatea de monitorizare, evaluare și control are ca principale obiective următoarele:
a) aplicarea prevederilor legale referitoare la serviciile sociale;
b) îmbunătățirea calității și creșterea eficienței serviciilor sociale acordate de furnizori;
c) respectarea standardelor de calitate;
d) îndrumarea și coordonarea metodologică a activității serviciului public de asistență socială
de la nivel local și județean cu privire la acordarea serviciilor sociale;
e) asigurarea respectării drepturilor sociale ale beneficiarului.
Monitorizarea, evaluarea și controlul serviciilor sociale se realizează prin derularea unor
activități care privesc:
a) calitatea serviciilor;
b) gradul de satisfacție a beneficiarului;
c) respectarea standardelor de performanță și calitate;Modificări (1)
d) gradul de adaptare a serviciilor sociale acordate la nevoile beneficiarului;
e) performanța personalului;
f) resursele necesare;
g) costul serviciilor;
h) respectarea altor reglementări conexe serviciilor sociale
Art. 47. -
(1) Activitatea de evaluare și control la furnizorii de servicii sociale se efectuează de către
direcția teritorială, în mod obligatoriu o dată pe an sau ori de câte ori aceasta este impusă de
situațiile concrete date.
(2) În urma activității de evaluare și control prevăzute la alin. (1) se întocmește o notă de
constatare cu aspectele rezultate, recomandările făcute pentru remedierea deficiențelor
constatate și termenele de realizare, care se transmite atât furnizorului, cât și autorităților
publice locale în a căror rază funcționează.
(3) În cazul abaterilor repetate constatate la furnizorii de servicii sociale sau al nerespectării de
către aceștia a recomandărilor stabilite anterior, direcțiile teritoriale, în raport cu gravitatea
abaterilor constatate, pot decide limitarea domeniilor de activitate, suspendarea, retragerea sau
anularea acreditării, în condițiile legii.Modificări (1)
(4) Utilizarea sumelor alocate de la bugetul de stat sau, după caz, de la bugetele locale se supune
controlului organelor abilitate de lege.
Art. 48. -
Direcțiile teritoriale transmit semestrial Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei un
raport de activitate care va conține în mod obligatoriu date privind situația constatată în fapt,
recomandările și propunerile efectuate, precum și sancțiunile aplicate.
Art. 49. -
(1) În structura Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei se înființează un
compartiment de specialitate care va coordona activitatea de monitorizare, evaluare și control
în domeniul serviciilor sociale.

Inspectorii sociali

Monitorizarea şi controlul calităţii în domeniul serviciilor sociale se realizează de


inspectorii sociali. Misiunile de inspecţie care au ca obiectiv monitorizarea şi controlul calităţii
serviciilor sociale, altele decât cele efectuate în cadrul procedurilor de acreditare/reacreditare a
serviciilor sociale, se planifică anual de către inspecţia socială, pe baza propunerilor înaintate
de agenţiile teritoriale în luna noiembrie din anul anterior.
Efectuarea misiunilor de inspecţie se comunică în scris furnizorului serviciului social cu
cel puţin şapte zile înainte de data planificată pentru realizarea acestora.
Control la sesizare. În situaţia în care Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi
Persoanelor Vârstnice sau Agenţia Naţională este sesizată de orice persoană fizică sau juridică
cu privire la nerespectarea criteriilor, standardelor minime sau indicatorilor prevăzuţi de lege,
precum şi cu privire la existenţa altor nereguli în acordarea serviciilor sociale, indiferent de
natura acestora, misiunile de control se realizează inopinat, în regim de urgenţă, respectiv în
termen de maximum trei zile lucrătoare de la înregistrarea sesizării.

Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale -


Art 23
În cadrul procesului de asigurare a calității în domeniul serviciilor sociale, inspectorii
sociali au următoarele atribuții:
a) verificarea sistematică, în baza unor proceduri clare și transparente de evaluare,
monitorizare și control, a respectării criteriilor și standardelor minime care au stat la baza
acreditării furnizorilor și serviciilor sociale, precum și a indicatorilor aferenți nivelelor de
calitate;
b) realizarea propunerilor de suspendare sau de retragere a acreditării și aplicarea
sancțiunilor prevăzute de prezenta lege;
c) efectuarea de inspecții tematice în cadrul procesului de monitorizare a asigurării
calității în domeniul serviciilor sociale.

Art. 24. -
(1) Principalele activități derulate de inspectorii sociali pentru îndeplinirea
atribuțiilor prevăzute la art. 23 sunt următoarele:
a) planificarea anuală a misiunilor de control și monitorizare, în conformitate cu
termenele prevăzute de prezenta lege;
b) efectuarea, în termenele stabilite, a acțiunilor de monitorizare și control, precum și a
celor de evaluare privind respectarea condițiilor de acreditare și de încadrare în clase de calitate;
c) elaborarea rapoartelor de evaluare, monitorizare și control;
d) dispunerea măsurilor de remediere a neregulilor constatate, cu termene și
responsabilități precise;
e) aplicarea sancțiunilor prevăzute de lege, în caz de nerespectare a prevederilor legale
în domeniu;
f) propunerea suspendării sau retragerii acreditării, a revizuirii încadrării în clasele de
calitate;
g) aplicarea măsurilor stabilite prin decizia de suspendare sau de retragere a acreditării.
(2) Pentru fiecare serviciu social acreditat, pe perioada pentru care a fost acordată licența
de funcționare, sunt planificate obligatoriu cel puțin două misiuni de inspecție, reacreditarea
serviciului social realizându-se în baza raportului de monitorizare din cadrul celei mai recente
misiuni de inspecție.
(3) Inspectorii sociali pot demara acțiuni de control în regim de urgență, la sesizarea
Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, a beneficiarilor de servicii sociale sau a altor
persoane fizice ori juridice interesate.
Art. 25. - Modificări (1)
După caz, pentru realizarea atribuțiilor de evaluare/monitorizare derulate de inspectorii
sociali, echipele de inspecție se completează cu personal de specialitate, cu atribuții în realizarea
activităților de standardizare și acreditare, din cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției
Sociale.
Art. 26. -
Activitățile de evaluare, monitorizare și control privind respectarea criteriilor de
acreditare, standardelor minime de calitate și indicatorilor se realizează în baza unor ghiduri
standard, aprobate prin ordin al ministrului muncii, familiei și protecției sociale.

MONITORIZAREA SI EVALUAREA IN SERVICIILE SOCIALE

In limbaj simplu prin monitorizare intelegem observarea unui proces / actiune /sir de
activitati pentru a ne asigura ca regulile stabilite sunt respectate. Monitorizarea se refera
la inregistrarea continua a ceea ce se intampla pe parcursul desfasurarii actiunilor.
Activitatile de monitorizare pot fi facute la diferite nivele: astfel se poate face
monitorizarea serviciilor oferite unei persoane in urma elaborarii si punerii in practica a planului
de ingrijire, se poate face la nivel local urmarind de exemplu modul in care sunt date serviciile
in cadrul unui departament de servicii sociale de la nivelul unei autoritati locale dar si la nivel
central.
In Romania, autoritatea publica centrala responsabila cu activitatea de monitorizare la
nivel central a serviciilor sociale este Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse
(MMFES), iar la nivel local prin directiile/autoritatile judetene. Ministerului ii revine si rolul
de coordonator al politicilor de incluziune sociala si implicit prin HG nr. 381 din 2007, Directia
strategii, programe de incluziune sociala din MMFES are ca principale
atributii monitorizarea (si coordonarea) implementarii prioritatilor din domeniul incluziunii
sociale precum si colectarea datelor cantitative si calitative din domeniu.
Tot in domeniul monitorizarii la nivel central dar intr-un sens mai larg a incluziunii
sociale se inscrie si adoptarea Ordinului ministrului muncii, solidaritatii sociale si familiei
nr.436/2006 privind mecanismul de monitorizare a prioritatilor identificate in domeniul
incluziunii sociale. La nivel local, monitorizarea procesului de incluziune sociala este realizat
prin activitati desfasurate de compartimentul incluziune sociala organizat la nivelul Directiei
de munca si protectie sociala.
In consecinta monitorizarea si evaluarea in contextul incluziunii sociale se realizeaza
printr-un sistem managerial informational care permite colectarea si analizarea informatiilor
atat vertical de la nivelul local la nivelul central cat si teritorial.
Monitorizarea impactului politicilor sociale initiate de catre institutiile administratiei
publice, precum si elaborarea de studii si analize care pot contribui la eficientizarea luarii
deciziilor se va realiza de catre Observatorul Social (in stadiu de constructie).

De ce monitorizam si re(evaluam)?
In cazul programelor din domeniul incluziunii sociale si a dezvoltarii de servicii sociale,
nevoia de monitorizare si (re)evaluare sistematica este legata de nevoia de responsabilizare a
acestor servicii. Pentru a putea justifica activitatile intreprinse sau pentru a atrage sprijinul
public pentru initierea, continuarea sau sprijinirea unor activitati este nevoie de rezultate
intermediare si finale masurabile care sa justifice respectivul program si sa demonstreze efectele
pozitive pe care acesta le va avea asupra grupurilor vulnerabile identificate.
Nevoia de a monitoriza si (re)evalua etapele, rezultatele si impactul serviciilor apare nu
numai ca o rigoare teoretica, ci si ca cerinta a ordonatorilor financiari care doresc din ce in ce
mai mult sa stie ce s-a realizat cu banii oferiti de ei la diferite etape din realizarea activitatii, iar
profesionistii doresc sa stie daca se realizeaza obiectivele muncii lor si daca sunt necesare
ajustari / remedieri.
Existenta unor rezultate masurabile ale activitatilor anterioare este un argument
convingator pentru atragerea de noi resurse pentru continuarea activitatilor sau pentru initierea
unor noi programe.
De asemenea, un program care are inca de la inceput obiective clare si un set de
indicatori de succes masurabili va fi mai usor de pus in practica pentru ca cei care il
implementeaza vor sti ce au de facut si vor putea analiza fiecare actiune propusa din perspectiva
capacitatii acelei activitati de a-i apropia de scopul initial al programului.
In intelegerea si acceptarea importantei monitorizarii / (re)evaluarii si a avantajelor pe care
folosirea sistematica si eficienta a acesteia pe parcursul implementarii unui program in
domeniul incluziunii sociale si a serviciilor sociale le pot avea, apar cateva intrebari: ce sunt
monitorizarea si (re)evaluarea, cum trebuie conceput procesul si la ce ne ajuta .

Ce sunt monitorizarea si (re) evaluarea?


· unul dintre principiile unui serviciu stabil de servicii sociale
· o modalitate de a masura rezultatele
· o modalitate de a demonstra eficienta activitatilor din domeniul protectiei sociale si a
incluziunii sociale
· un instrument pentru motivarea viitorilor angajati si beneficiari
· un instrument pentru cresterea si imbunatatirea programelor
· este o lectie invatata din experienta
Ce fac monitorizarea si (re) evaluarea?
· confera valoare unui obiect/actiune/program
· determina semnificatia sau calitatea programelor/rezultatelor lor
· sporeste credibilitatea programelor
· ofera posibilitatea de a constata si masura rezultatele neintentionate
· ofera posibilitatea unui feed-back permanent
Cum trebuie sa fie monitorizarea si re(evaluarea)?
· sistematica
· sa raspunda unor intrebari (precum: Ce impact si in ce moment au avut eforturile
angajatilor si beneficiarilor nostri? Suntem eficienti in ceea ce facem?)
· continua si permanenta
· parte atat a unui program cat si a activitatii unei institutii
Cum monitorizam? Verificand:
a)calitatea serviciilor;
b) gradul de satisfactie a beneficiarului;
c) respectarea standardelor de performanta si calitate;
d) gradul de adaptare a serviciilor sociale acordate la nevoile beneficiarului;
f) existenta resurselor necesare;
Exemplu de Indicatori utilizati in mod curent la nivelul activitatii de monitorizare a
serviciilor sociale sunt:
o numarul furnizorilor de servicii (publici si privati);
o numar de personal implicat in acordarea serviciilor;
o numar si tipuri de servicii sociale acordate (servicii sociale cu caracter primar
si servicii sociale specializate);
o numarul serviciilor de tip familial comparativ cu numarul serviciilor de tip
rezidential la nivel judetean;
o numarul serviciilor de prevenire existent la nivelul judetului;
o numarul de servicii nou infiintate/dezvoltate;
o numarul de institutii de tip vechi restructurate/ inchise;
o ponderea masurilor de tip familial in totalul masurilor de protectie;
o numar de intrari noi in sistemul de protectie (public si privat);
o numar de iesiri din sistemul de protectie;
o numarul de plasamente familiale;
o numarul de plasamente la asistent maternal profesionist;
o numar de plasamente in unitatile de tip rezidential;
o numar de internari noi in unitatile de asistenta sociala pentru persoane cu
handicap;
o numar de gazduiri ale cuplului mama-copil in centrele maternale si in Centrul
pentru victimele violentei in familie;
o ponderea plasamentelor in unitati rezidentiale organizate dupa un model
familial in total plasamente in unitati de tip rezidential;
o ponderea plasamentelor in unitati speciale de invatamant special;
o ponderea copiilor cu handicap plasati in familii substitutive;
o ponderea persoanelor cu handicap care beneficiaza de asistent personal;
o numarul de beneficiari ai serviciilor de zi;
o numarul de beneficiari ai serviciilor de prevenire;
o numarul de adoptii;
o numarul de reintegrari familiale;
o numarul de reintegrari familiale din unitatile de tip;
o numarul de reintegrari familiale din unitatile de tip rezidential;
o numarul de persoane mentinute in familia naturala;
o ponderea reintegrarilor din unitatile de tip rezidential in total reintegrari;
o ponderea reintegrarilor din unitatile de tip familial in total reintegrari;

MECANISMUL DE MONITORIZARE A SERVICIILOR SOCIO-MEDICALE –


INDICATORI

Orice politică publică presupune un set de etape obligatorii în procesul de formulare şi


implementare, prin urmare măsurile de politică publică adoptate de autorităţile cu
responsabilităţi directe în domeniul furnizării de servicii sociale– Ministerul Muncii, Familiei
şi Protecţiei Sociale, trebuie să se supună în egală măsură acestor rigori pentru a produce cu
adevărat efectele anticipate. Monitorizarea şi evaluarea unei măsuri de politică publică sunt
două etape fundamentale în acest proces, fiind două tipuri de acţiuni ce se derulează simultan
cu implementarea politicii publice. Practic, monitorizarea asigură corespondenţa obiectivelor
stabilite cu acţiunile propuse spre implementare iar evaluarea cuantifică rezultatele obţinute în
urma implementării şi furnizează bazele următorului ciclu de politici publice 1 .
În acest context, atât Strategia naţională pentru protecţia, integrarea şi incluziunea
socială a persoanelor aflate în situații de risc , cât şi Strategiile judeţene de incluziune socială
sunt tot atâtea măsuri de politică publică pentru care este nevoie de un proces constant de
monitorizare şi evaluare a progresului, pentru a vedea în ce măsură autorităţile cu atribuţii în
domeniu (de coordonare, de execuţie) sunt capabile să aplice aceste măsuri la parametrii optimi.
Mai mult decât atât, Strategia naţională în sine conţine un capitol distinct care face referire la
Implementare, monitorizare şi evaluare:
Capitolul IV „Implementarea măsurilor stabilite în cadrul strategiei presupune un proces
de planificare multianuală bazat pe obiectivele generale şi nevoile locale, precum şi pe resursele
materiale, financiare şi umane disponibile.
Monitorizarea şi evaluarea implementării strategiei reprezintă activităţi de maximă
importanţă care pot determina revizuirea planului naţional de acţiune şi redefinirea unora dintre
măsuri, în funcţie de contextul social la nivelul comunităţilor, de evoluţia nevoilor persoanelor
cu risc social, a numărului acestora.
Activitatea de monitorizare şi evaluare are în vedere următoarele:
a) selectarea unor indicatori de performanţă pentru obiectivele generale ale strategiei;
b) dezvoltarea unor programe de cercetare asupra unor grupuri cu grad mare de risc;

1
un proces logic deductiv, unde actorul decizional urmăreşte un parcurs etapizat pentru a găsi soluţia la o problemă
reală din societate
c) identificarea punctelor slabe în procesul de implementare a strategiei şi a soluţiilor
de rezolvare;
d) realizarea unei baze de date unitară şi integrată a sistemului de asistenţă socială;
e) asigurarea de informaţii corecte despre dinamica persoanelor cu risc social şi
condiţiile lor de viaţă.
Monitorizarea şi evaluarea implementării strategiei şi a planului de acţiune vor fi
asigurate de către Autoritatea Naţională, în colaborare cu toţi responsabilii desemnaţi”.
În vederea monitorizării avem nevoie de un set de indicatori de performanţă/eficienţă
în domeniul serviciilor sociale (rezidenţiale), respectiv - un model de bază de date unitară şi
integrată privind segmentul serviciilor sociale destinate grupului – ţintă.
Monitorizarea şi evaluarea nu sunt posibile în absenţa acestor instrumente (indicatorii
de performanţă), care sunt în strânsă relaţie cu obiectivele politicii, contribuie la măsurarea
realizării acestora şi pot fi clasificaţi în mai multe categorii:
• indicatori de rezultate şi de impact: sunt cei care pun în evidenţă volumul produselor
şi serviciilor furnizate de către autorităţile publice şi efectele obţinute în urma acestora.
• indicatori de eficacitate: reprezintă acea categori e de indicatori care conţin
informaţii asupra gradului în care obiectivele politicii sau ale programului guvernamental au
fost realizate. Spre exemplu, într-un program de angajare în muncă a persoanelor cu dizabilităţi
intelectuale, pot fi fixate drept obiective: numărul persoanelor cu dizabilităţi care au urmat
cursuri de pregătire vocaţională, numărul persoanelor cu dizabilităţi care au beneficiat de
formare în abiliţati sociale necesare angajării în muncă, numărul de persoane cu dizabilităţi
angajate, durata cât au fost angajate, numărul celor care şiau pierdut locul de muncă în primul
an de la angajare etc.. În mod normal, indicatorii de eficacitate depind de obiectivele care se
consideră relevante în aceasta intervenţie şi caută să analizeze gradul de atingere a acestor
obiective. De asemenea, indicatorii de eficacitate ar trebui sa conţină informaţii despre:
o gradul în care se produc efecte neaşteptate asupra populaţiei/grupului-ţintă, efecte
pozitive sau negative
o calitatea serviciilor prestate în acord cu necesităţile şi aşteptările populaţiei
destinatare.
• indicatori de activitate, de proces: se utilizează pentru substituirea indicatorilor de
eficacitate deoarece sunt mai uşor de calculat. Astfel de indicatori pot fi: numărul de ore de
muncă lucrate, numărul de dosare înregistrate, numărul de cereri la care s-a dat răspuns,
numărul de întâlniri şi vizite realizate în vederea realizării obiectivului vizat de acea politică
sau program.
• indicatori de eficienţă: sunt necesari pentru a pune în corelaţie rezultatele obţinute
(output-urile) cu volumul de resurse consumate în acest scop.

Exemple de diverse categorii de indicatori (propus de Salvadore SchiavoCampo în


lucrarea sa Strenghtening Performance in Public Expenditure Management, 19997 )

Sector Resurse utilizate Rezultat Efect, Impact Proces


Administraţie Numărul de Numărul de Decizii mai Deschidere spre
persoane documente de bune dezbateri
politică publică
Educaţie Raportul Ratele de Nivel de Încurajarea
student/profesor tranziţie între alfabetizare studenţilor să se
cicluri de studiu mare exprime
Sistemul juridic Buget Cazuri judecate Număr scăzut al Asistarea
apelurilor acuzaţilor săraci
Poliţie Numărul de Numărul de Rata de Respectarea
maşini de poliţie arestări criminalitate drepturilor
scăzută
Închisori Costuri pentru Numărul de Rata de recidivă Prevenirea
fiecare deţinut deţinuţi abuzurilor
Sănătate Numărul de Numărul de Mortalitatea Grija faţă de
asistenţi în vaccinuri scăzută pacient
raport cu
mărimea
populaţiei
Ajutor social Asistenţi sociali Persoane aflate Ieşirile din Tratamentul cu
sub asistenţă sistem respect al
persoanelor

Exemple de indicatori

1. Indicatori generali vizând beneficiarii serviciilor rezidenţiale


o Numărul de beneficiari din serviciile rezidenţiale (CIA, CITO, CRRN, CRPH, CSS,
LP), defalcat pe tipuri de handicap;
o Număr de beneficiari nou intraţi anual în sistemul rezidenţial de îngrijire;
o Motive de admisie în sistemul rezidenţial de îngrijire;
o Motive de ieşire din sistemul rezidenţial de îngrijire;
o Număr de beneficiari preluaţi din sistemul de îngrijire a copilului;
o Număr de beneficiari adulţi existenţi în sistemul de protecţie a copilului;
2. Indicatori vizând infrastructura serviciilor
o Număr de centre/servicii raportat la nr. de beneficiari;
o Număr mediu de beneficiari/centru;
o Centre cu capacitatea maximă depăşită;

3. Indicatori privind resursele umane din sistemul rezidenţial de îngrijire;


o Numărul şi structura personalului specializat, pe tipuri de specializări:
- medici, psihologi, psihopedagogi, asistenţi sociali, kinetoterapeuţi, logopezi, educatori
specializaţi, ergoterapeuţi, maseuri, asistenţi medicali) ƒ
- personal de îngrijire: infirmieri, îngrijitori, supraveghetori ƒ
- personal administrativ
o Deficitul de personal pe tipuri de specializări (posturi ocupate/posturi existente în
organigramă)
o Numărul şi specializările urmate în cadrul cursurilor de formare profesională;

4. Indicatori privind resurse şi management financiar la nivelul DGASPC


o Ponderea surselor de venit alocate pentru adulţi de Consiliul Judeţean din venituri
proprii şi transferuri de la bugetul de stat, defalcat pe centre;
o Volumul alocărilor financiare din: finanţări externe, PIN-uri, activităţi economice,
contribuţii ale beneficiarilor şi/sau ale susţinătorilor legali, alte surse (donaţii, sponsorizări),
defalcat pe centre
o Volumul cheltuielilor din: finanţări externe, PIN-uri, activităţi economice, contribuţii
ale beneficiarilor şi/sau ale susţinătorilor legali, alte surse (donaţii, sponsorizări), defalcat pe
centre
o Număr de proiecte cu finanţare externă accesate pentru beneficiarii din grupul-ţintă;
Lista de indicatori enumerată mai sus nu este una exhaustivă, însă reprezintă o bază de
plecare în analiza serviciilor sociale

Bibliografie recomandată
Salvadore Schiavo Campo, (19997). Strenghtening Performance in Public Expenditure
Management.
Institutul pentru politici publice, Indicatori de măsurare a eficienţei serviciilor destinate
persoanelor adulte cu dizabilităţi mentale în contextul politicilor de incluziune socială, 2010,
București. Disponibil online la:
http://www.pentruvoi.ro/uploads/files/Indicatori_de_m%C4%83surare_a_eficien%C5%A3ei_
serviciilor_destinate_persoanelor_adulte_cu_dizabilit%C4%83%C5%A3i_mentale.pdf