Dreptul comertului international Curs 3

Izvoarele dreptului comertului international

Sunt izvoare ale dreptului comertului international: conventiile internationale,
reglementarile Uniunii Europene, reglementarile de soft law (cele care sunt adopate fie de catre
anumiti participanti la comertul international, fie de catre entitati neutre care sunt implicate in
comert international). Nu propria lor forta prezinta interes, ci in cazul in care partile au trimis la
ele, partile au facut referire la ele, iar in aceasta situatie reglmentarile de soft law sunt
incorporate contractual, avand forta juridica a unei clauze contractuale. Principiile contractelor
comerciale internationale adoptate de catre un institut international cu sediul la Roma. Uzantele
internationale sunt izvoare.

Principiile contractelor comerciale internationale

Principiile contractelor comerciale internationale au fost facute de catre Institutul
international pentru unificarea dreptului comercial international. Romania este parte in acest
institut de la formarea lui. Acest institut are scopul de a reglementa conform, fie sub forma de
conventii, fie adoptarea de catre aceste reglementari de soft law.
Principiile contractelor comerciale internationale au fost adoptate intr-o prima varianta in
anul 1964 cu o nouta editie in anul 2004 si editia in vigoare este din 2010. In varianta din 2010
principiile au cunoscut o amplificare continua avand 211 articole, fiind asadar un cor al
contractelor comerciale internationale care reglementeaza toate aspectele contactelor comerciale
internationale, si anume incheierea contractului (inclusiv prin intermediari), validitatea
contractului (inclusiv aspectele legate de cauzele de nevaliditate), interpretarea contractului,
continutul contractului (drepturile si obligatiile partilor, inclusiv drepturile tertilor), modalitatile,
termenul, conditia, executarea contractului, clauza de impreviziune (de hardship), neexecutarea
contractului si sanctiunile in cazul neexecutarii contractului, modalitatile de transmitere si de
stingere a obligatiilor, prescriptia extinctiva, pluralitatea de creditori si debitori.

Natura juridica a principiilor

Sunt reglementari de soft law, la care partile trimit la ele in mod expres sau implicit, in
cazul in care partile au trimis la aceste principii, acestea sunt receptionate contractual, devenind
cauza contractuala si impunandu-se partilor conform principiul pacta sunt servanda. Acesta este
rolul esentiale al principiilor. Rolul principiilor nu se reduce la acest aspect. Acestea se aplica si
ca lex mercatoria (legea comerciantilor). Lex mercatoria inseamna acel ansamblu de norme
create de comerciantii insisi si care poate aplica ca un substitut al legii nationale, cand legea
nationala are lacune, nu reglementeaza un anumit raport juridic din comertul international. Chiar
daca exista legea nationala, aceasta nu este apta pentru a reglementa raporturi din comertul
international, in asa fel judecatorii, juristii etc. pot aplica principiilor comertului international. Un
alt rol pe care principiile il joaca este acela de a constitui un mijloc de interpretare si completare

1
a instrumentelor legale, adica a celorlalte izvoare din comertul international si de asemenea de a
interpreta si completa dreptul liber. In fine, nu in ultimul rand principiile au rolul de a constitui
un model pentru legiutorii internationali si nationali atunci cand se elaboreaza reglementari
interne sau conventii internationale. Ex: noul cod civil roman din 2011 a reglementat pentru
prima data institutia impreviziunii care nu era reglementata inainte si modelul care a fost folosit
pentru reglementarea acestei teorii au fost principiile.
Alte organiseme care adopta soft law: camera de comert de la paris, ICClaw, avand
echipe de experti studiaza reglementarile internationale si care adopta reglementari soft law sub
forma unor contracte tip, contracte generale, contracte cadru acestea numindu-se in general
CONTRACTS.
Un alt izvor al DCI il constituie uzantele din comertul international.

Notiune juridica a uzantelor in dreptul roman.

Regimul uzantelor sub egida codului civil si a codului comercial, dreptul roman nu a
recunosc forta juridica a uzantelor. De principiu, singurele uzante care erau acceptate in dreptul
roman in codul comercial vechi au fost numai uzantele conventionale la care partile trimiteau
explicit. Au existat si exceptii, si anume au fost recunoscute in mod traditional uzantele
porturilor, uzantele burselor de marfuri si de valori si uzantele din materia titulurilor de valoare.
Uzantele au fost de asemenea recunoscute anterior noului cod civil in conventiile internationale
la care Romania era parte, mai ales in Conventia europeana de arbitraj comercial internationala
(conventia de la viena 1961), conventia de la viena din 1980 privind vanzarea internationala de
marfuri.
Uzantele sunt practici sociale, asta insemnand un ansamblu de atitudini, comportari, prin
natura lor nescrise, care au un anumit grad de vechime repetabilitate si stabilitate aplicate intre
un numar nedefinit de parteneri comerciali, de regula pe o zona geografica sau intr-un anumit
domeniu de activitate comerciala si care prezinta caractere de izvor de drept fiind aplicate in
temeiul legii sau al vointei partilor in raporturile juridice de comert international. Din aceasta
definitie rezulta elementele esentiale sau definitorii ale uzantelor, si anume :
1.Uzantele au un element obiectiv, fiind un ansamblu de fapte juridice si materiale care
capata caracterul de practica datorita aplicarii lor repetate intre participantii la comertul
international. Durata in timp este asadar de esenta uzantelor, aceasta inseamna ca ele trebuie sa
aiba o anumita vechime, o anumita repetabilite si stabilitate.
2. Au totodata un caracter colectiv de generalitate si impersonalitate. Inseamna ca
uzantele se aplica intre un numar nedefinit de parteneri comercianti, de regula pe o zona
geografica sau intr-un anumit domeniu de activitate comerciala. Exista si uzante generale. Prin
acest caracter de generalitate si impersonalitate, uzantele se aproprie de lege. Diferenta este ca
legea este expresia autoritatii publice in schimb ce uzantele sunt expresia comerciantilor insisi.
3. Forta juridica a uzantelor. In lumina noul cod civil roman, uzantelor li s-a recunoscut
caracterul fortei lor. Insa ca acestea sa dobandeasca caracter de izvor de drept ele trebuie sa
intruneasca un element subiectiv, un element psihologic, si anume sa fie aplicate de catre

2
comercianti, adica de persoanele carora li se adreseaza, sa fie aplicate cu sentimentul, cu
convingerea, cu ideea ca acele practici sunt obligatorii in tocmai ca si legea.
Alaturi de uzante in comertul international se intalneste si o alta notiune juridica, si
anume notiune de obisnuinte stabilite intre parti. E nevoie, intrucat este intalnita in conventia
de la viena si alte reglementari.
Urmeaza o comparatie intre uzannte si obisnuinte: obisnuintele stabilite intre parti se
deosebesc de uzannte prin faptul ca nu au un caracter de colectivitate, nu sunt generale si
impersonale se aplica intr-un numar redus de parteneri comercialie. Se poate considera faptul ca
obisnuintele au stat la baza uzantelor, intai o anumita practica se stabileste intre 2, 3 parteneri si
la un moment dat imperceptibil devine o practica generala. Obisnuintele stabilite intre parti sunt
exprimate prin expresia de uzante ale partilor sunt o serie de activitati intre parti care pot fi
considerate in mod rezonabil ca stabilind o baza comuna de interpretare a expresiilor si actelor
partilor.

Clasificare uzante
Dupa sfera lor de aplicare: sunt uzante locale care se aplica pe o anumita zona
geografica, de exemplu uzantele unui port sau a unui grup de porturi. Alta categorie o reprezinta
uzantele speciale care se aplica intr-un anumit domeniu de activitate comerciala: uzantele
comertului cu grau, cu lemn etc. Tot in aceasta categorie sunt uzantele agentilor de bursa.
In fine, exista uzante generale care sunt aplicabile pentru tot comertul international.
Uzantele au 3 roluri esentiale:
a) ele reglementeaza raporturi juridice pe care legea nu le prevede, adica acopera
lacunele legii, stabilesc intre parti drepturi si obligatii noi izvorate din uzante.
b) rolul de interpretare si completare al dispozitiilor legii. Cand legea nu este
suficienta, nu este obscura, uzantele vin sa completeze sa explice, sa interpreteze cum partile ar
trebui sa se comporte.
c) ultimul rol este acela de a se aplica impotriva unor dispozitii legale, adica uzantele
se aplica chiar cand exista o lege in materie, dar legea nu este imperativa. Mai exact uzantele se
aplica in cazul legilor supletive de la care partile pot deroga. Daca exista concurs intre o uzanta si
o lege supletiva, se aplica uzanta intrucat uzanta este o lege speciala. Uzantele nu se aplica cand
exista reglementari imperative in dreptul comertului international.
Uzanele pot aparea oricand: in faza de negociere a contractului (uzante de negociere, de
tranzactionare a contractului), uzante ce tin de modul de incheiere al contractului, uzante de
executarea contractului, uzante ce tin de faza de incetare a efectelor contractului, de terminarea
contractului.

Modurile de aplicare a uzantelor in dreptul roman

3
 Potrivit reglementarilor noului cod civil in art. 1 uzantelor li se recunoaste caracterul de
izvor de drept, iar codul prevede doua modalitati de aplicare. In materiile reglementate de lege
uzantele se aplica in masura in care legea trimite la ele in mod explicit. In acest caz ele au o
competenta delegata de aplicare. Cand insa in materiile neprevazute de lege uzantele se aplica
prin popria lor forta si se aplica cu prioritate fata de celelalte izvoare de drept. Fiind izvor de
drept potrivit noul cod civil, uzantele au un caracter normativ ceea ce atrage cateva consecinte
esentiale. In primul rand pe planul sarcinii probei pentru ca sub lege exista prezumtia ca trebuie
sa fie cunoscute de catre judecator. O a doua consencinta fiind un izvor de drept, in cazul in care
sunt incalcate, incalcarea lor poate fi supusa controlului instantelor supreme cum este in dreptul
roman ICCJ. In majoritatea sistemelor de drept ale lumii, inclusiv in dreptul roman, instantele
supreme judeca numai in drept nu si in fapt. Uzantele normative sunt de regula uzante generale
care se aplica in toate domeniile comertului, cum ar fi de pilda solidaritatea pasiva, adica
solidaritatea codebitorilor sau punerea de drept in intarziere a debitorului comerciant sau efectul
suspensiv al fortei majore in comertul international sau obligatia partilor de coopera pentru
reducerea prejudiciului, sunt uzante.
Uzantele se pot aplica si prin vointa partilor. Uzantele se aplica prin vointa partilor in
cazul in care partile trimit la uzante in mod expres sau implicit. In acest caz temeiul autoritatii
uzantelor il constituie acordul de vointa al partilor. Partile pot trimite la uzante: in mod
expres, si anume printr-o cauza contractuala, de regula partile trimit la uzante codificate, partile
pot trimite la o conditie generala, la un contract tip, model. Exista posibilitatea ca partile sa
trimita la uzante printr-o vointa tacita sau implicita, in acest caz vointa partilor trebuie
determinata, stabilita de catre judecator sau arbitru prin interpretarea contractului, mai precis prin
interpretarea unor indicii pe care contractul le poate oferi. Indiferent de modul cum uzantele
conventionale se aplica, fie ca se aplica in mod explicit, fie tacit ele sunt obligatorii pentru
partile contractante. Conventia de la viena din 1980 privind comertul international de marfuri
spune asa: partile sunt considerate ca s-au referit atat la uzantele pe care le-au mentionat in mod
explicit cat si la cele la care sau referit in mod tacit, partile sunt obligate sa respecte orice
uzanta pe care o cunoasteau sau ar fi trebuit sa o cunoasca si care in comertul international este
larg cunoscuta si in mod repetat respectata de catre partile la contracte de acelasi tip in ramura
comerciala avuta in vedere. Asadar, si cele care sunt aplicate constant intr-o activitate comerciala
trebuie aplicata intre parti.

Cauzele care explica rolul uzantelor

In primul rand, uzantele au rolul de a completa lacunele legii, adica de acoperi acele
situatii juridice pe care legea nu le prevede. Exemplu: comertul electronic a fost mai intai
reglementat prin uzante, ulterior acesta fiind reglementat prin lege, dar nu in totalitate. Unilateral
au fost reglementate dispozitii pentru protectia consumatorului.
In al doilea rand, uzantele sunt mai adaptate comertului international decat legile. In
comertul international apar aspecte foarte stricte, particulare.
Fixarea uzantelor

4
 Uzantele sunt prin natura lor practici nescrise. Prin natura lor, uzantele sunnt atitudini,
comportari stabilite intre parti. Uzantele se fixeaza prin clauze standard, prin soft law. Principala
fixare a uzantelor se face prin codifacarile de uzante, prin clauzele standard fie de profesionisti,
fie de organisme neutre.
O alta modalitate de fixare a uzantelor o constituie consacrarea lor in hotararile
judecatoresti si arbitrale.
Un alt mod de fixare al uzantelor il reprezinta certificatele de cutuma. Cutuma este o
uzanta normativa. Certificatele de cutuma sunt eliberate de camere de comert, de asociatii
profesioanle, de burse de marfuri sau de valori.
Uzantele se mai fixeaza prin expertiza.
Uzantele se pot fixa/proba prin orice mijloc de proba, pentru ca ele sunt imprejurari care
nu necesita o restrictie probatorie. In functie de imprejurare orice mijloc de proba este acceptat.

SUBIECTELE DREPTULUI COMERTULUI INTERNATIONAL

Subiectele de nationalitate romana

Din partea Romaniei la comertul international participa profesionistii comercianti, cei
recunoscuti de lege. In principiu, cei care sunt inregistrati in registrul comertului. Ei pot fi
persoane fizice si juridice. Principalii actori ai comertului international sunt societatile
comerciale.

Societatile cu participatie straina ca subiecte de DCI

O societate cu participatie straina este acea societate care are o participare straina
la capitalul social, asadar elementul de extraneitate relevant pentru ca o societate sa fie
socotita cu participare straina este participarea straina la capital. Nu este o societate cu
participare straina o societate care nu are capital strain, dar care are director sau mangeri straini.
Societatile cu participare straina se pot constitui in tara in toate domeniile de activitate
comerciala inclusiv in materia banicilor, sociatatile de asigurari. Societatile cu participare straina
pot desfasura orice activitate prevazuta de codul CAEN de clasificare a activitatilor din
economia nationala cu mentiunea ca ele trebuie sa precizeze faptul ca ele nu desfasoara numai
activitati in tara, ci si in strainate. Regimul national orice forma reglementata de legea 31/1990.
Aceste societati se constituie: etapele constituirii societatii sunt in primul rand actul constitutiv in
care apar elemente specifice cum ar fi de pilda mentionarea asociatiilor straini, denumirea
sociatii, subscriptia si varsarea capitalului social, functionarea si realizarea. Actul constitutiv se
inregistreaza in registrul comertului fiind aplicabila lega 26/1990 privind registrul comertului.
Ordinul 2594/c/2008 pentru aprobarea normelor metodologice privind modul de tinere a
registrelor comertului in care reglementare sunt prevazute tehnic procedurile care trebuie urmate
unei societati cu participare straina.

Nationalitatea societatilor cu participare straina

5
 In dreptul roman principalul criteriu al unei societati comerciale este sediul social.
Asadar, societatea care are sediul pe teritoriul tarii are nationalitate romana. Criteriul
nationalitatii este principalul criteriu. Criteriul sediului social nu este insa singurul, si anume mai
este si criteriul controlului. Criteriul controlului este reglementat in cateva conventii
internationale (conventia de la Washington din 1965, conventia pentru reglementarea
diferendelor relative la investiii intre state si persoane ale altor state) care prevedec ca o societate
are pe teritoriul romaniei sediul nu va fi considerata o persoana juridica straina, datorita
controlului care se manifesta asupra ei de interese straina. Mai intalnim acest criteriu al
controlului si in acorduri bilaterale incheiate cu Romania.

Capitalul social al societatilor cu participare straina

In legatura cu capitalul social se folosesc doua notiuni: notiunea de subscriere
(subscriptie a capitalului social) si notiunea de varsare a capitalului social.
Subscriptia este o obligatie de a face, adica o obligatie de a varsa in viitor un aport.
Potrivit legii romane (legea contabilitatii) care spune ca in Romania societatile au obligatia sa isi
organizeze sa isi conduca contabilitatea proprie potrivit legii romane si in moneda nationala,
rezultand astfel ca subscrierea capitalului social trebuie facuta in lei.
Varsarea capitalului social este o obligatie de a da, adica obligatia de a transfera un
drept real asupra unui bun. Varsarea implica o plata, iar pentru plata se face o distinctie,
distinctie facuta de regulamentul BNR 4/2005 privind regimul valutar care spune ca partile intre
rezidenti se fac in lei. Asociatii romani varsa aportul in moneda nationala, strainii pot varsa
aportul si in valuta, in echivalentul exprimat in capitalul subscris. Marimea aportului strainilor
poate sa fie de la procentul cel mai mic pana la 100%.

Patrimoniul societatilor cu participare straina

Societatile cu partiticpare straina beneficiaza de regimul antional in ceea ce priveste
dobandirea dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile si asupra bunurilor imobile.
Dreptul de poprietate asupra terenurilor din tara. In perioada 1990-1997 societatile cu
participatie straina cu sediul pe teritoriul tarii cu personnalitate juridica romana aveau restrictii
asupra dobandirii terenurilor din tara. Dupa ordonanta nr. 92/1997 preveea spune ca o societate
cu participatie straina poate dobandi dreptul de poprietate asupra terenurilor din tara in doua
conditii: in masura generala desfasurarii activitatii sale si obiectul social. Aceste conditii se
verifica la sesizare de o unitate admistrativa locala sau o instanta legala.