Sunteți pe pagina 1din 20

Organizația Națiunilor Unite

De la Wikipedia, enciclopedia liberă


Jump to navigationJump to search

Națiunile Unite
United Nations
联合国
‫األمم المتحدة‬
Organisation des Nations Unies
Организация Объединённых Наций
Organización de las Naciones Unidas

Steagul ONU

Harta prezintă membrii Națiunilor Unite (193 de state).


Această hartă nu reflectă neapărat opiniile membrilor Națiunilor Unite
sau punctul de vedere al Națiunilor Unite cu privire la statutul legal al
țărilor reprezentate [1]

Abreviere ONU

Motto Este lumea ta!


(engleză, It's your world!)
[2]

Înființare ca alianță pe timp de


război:
1 ianuarie, 1942
ca organizație
internațională:
24 octombrie, 1945

Fondator Uniunea Republicilor


Sovietice Socialiste
Statele Unite ale Americii
Republica Chineză
Republica Sovietică
Socialistă Ucraineană
Republica Sovietică
Socialistă Bielorusă
Regatul Unit
Franța
Etiopia
India
Canada
Iugoslavia
Cehoslovacia
Australia
Noua Zeelandă
Țările de Jos
Danemarca
Luxemburg
Belgia
Polonia
Norvegia
Grecia
Arabia Saudită
Egipt
Irak
Siria
Liban
Turcia
Iran
Argentina
Bolivia
Brazilia
Chile
Columbia
Costa Rica
Cuba
Republica Dominicană
Ecuador
El Salvador
Guatemala
Haiti
Honduras
Liberia
Mexic
Nicaragua
Panama
Paraguay
Peru
Filipine
Africa de Sud
Uruguay
Venezuela  

Sediu New York

Locație New York

Limbi oficiale engleză
chineză
arabă
franceză
rusă
spaniolă

Secretar General  Antonio


Guterres (din 2017)

Secretarul General Adjunct  Amina J. Mohammed


al Națiunilor Unite

Președintele Adunării
 Miroslav Lajčák
Generale a Națiunilor Unite

Președintele Consiliului de
Securitate al Națiunilor  Gustavo Meza-Cuadra
Unite

Website UN.org

Modifică date / text 

Sediul ONU din New York

Organizația Națiunilor Unite (abreviat: ONU) este cea mai importantă organizație


internațională din lume. Fondată pe 24 octombrie 1945, după Al Doilea Război
Mondial, are astăzi 193 de state membre. Întemeierea ei a constat din semnarea, de
către membrii ei fondatori, a Cărții Organizației Națiunilor Unite. Potrivit acestui
document, ONU are misiunea de a asigura „pacea mondială”, „respectarea
drepturilor omului”, „cooperarea internațională” și „respectarea dreptului
internațional”. Sediul central al organizației este la New York.

Cuprins

 1Limbi oficiale
 2Istorie
 3Reforma
 4Structura
o 4.1Adunarea Generală
o 4.2Consiliul de Securitate
o 4.3Secretariatul
o 4.4Curtea Internațională de Justiție
o 4.5Consiliul Economic și Social
o 4.6Agenții specializate
 5Ani tematici
 6Membri
o 6.1Grupul celor 77
 7Obiective
o 7.1Menținerea păcii și securității
o 7.2Drepturile omului
o 7.3Dezvoltarea economică și asistența umanitară
o 7.4Obiectivele de dezvoltare ale mileniului
o 7.5Altele
 8Finanțare
 9Evaluări, premii și critici
 10România în ONU
o 10.1Participarea la operațiunile de menținere a păcii
o 10.2Centrul de tranzit pentru refugiați din Timișoara
o 10.3Activitatea în Consiliul Drepturilor Omului
 11Note
 12Bibliografie
 13Legături externe
 14Vezi și

Limbi oficiale[modificare | modificare sursă]


ONU utilizează 6 limbi oficiale: araba, chineza, engleza, franceza, rusa și spaniola.
Aproape toate reuniunile oficiale sunt traduse simultan în aceste limbi. Aproape toate
documentele pe suport hârtie sau „online” sunt traduse în aceste șase limbi. În
funcție de anumite circumstanțe, unele conferințe și documente de lucru sunt traduse
numai în engleză, franceză sau spaniolă.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Imagini de la fondarea ONU

 1919: Tratatul de la Versailles, a încheiat Primul Război Mondial, deschizând


porțile unei noi organizații: Liga Națiunilor, formată prin pacea decisă după
discuțiile dintre țări.
 1920–1933: Fără să fi primit o influență mai mare, Liga Națiunilor este un
fiasco.
 1939–1945: Are loc al Doilea Război Mondial în Asia, Europa, Africa de Nord,
și Pacific.
 24 octombrie 1945: Se înființează Organizația Națiunilor Unite.
Membrii fondatori: Africa de Sud, Arabia
Saudită, Argentina, Australia, Belgia, Belarus, Bolivia, Brazilia, Cehoslovacia, Chile, 
Taiwan, Danemarca, Ecuador, Egipt, El
Salvador, Etiopia, Filipine, Franța, Grecia, Guatemala, Haiti, Honduras, India, Irak, Ir
an, Iugoslavia, Canada, Columbia, Costa
Rica, Cuba, Liban, Liberia, Luxemburg, Regatul
Unit, Mexic, Nicaragua, Norvegia, Noua
Zeelandă, Olanda, Panama, Paraguay, Peru, Polonia, Republica
Dominicană, Siria, SUA, Turcia, Ucraina, Uniunea Sovietică (mai
târziu Rusia), Uruguay, Venezuela.

 1946: Liga Națiunilor este desființată oficial.


Afganistan, Islanda, Suedia și Thailanda aderă la ONU.

 1947: Pakistan și Yemen devin membri.
 1948: Birmania devine membră.
 1949: Israel aderă.
 1950: Indonezia aderă.
 1955: 16 noi
membri: Albania, Austria, Bulgaria, Cambodgia, Finlanda, Spania, Ungaria, Iorda
nia, Irlanda, Italia, Laos, Libia, Nepal, Portugalia, România, Sri Lanka.
 1956: Japonia, Maroc, Sudan și Tunisia aderă.
 1957: Ghana și Malaezia aderă.
 1958: Guineea aderă.
 1960: 17 noi membri: Benin, Burkina Faso, Republica
Centrafricană, Ciad, Coasta de fildeș, Gabon, Camerun, Cipru, Republica
Congo, Madagascar, Mali, Nigeria, Niger, Senegal, Somalia și Togo.
 1961: Noi membri: Mauritania, Mongolia, Sierra Leone și Tanzania.
 1962: Noi membri: Algeria, Burundi, Jamaica, Ruanda, Trinidad-
Tobago și Uganda.
 1963: Kenya și Kuweit aderă.
 1964: Malawi, Malta și Zambia aderă.
 1965: Gambia, Maldivele și Singapore aderă.
 1966: Barbados, Botswana, Guyana și Lesotho aderă.
 1967: Yemen aderă.
 1968: Guineea Ecuatorială, Mauritius și Swaziland aderă.
 1970: Fiji aderă.
 1971: Bahrain, Bhutan, Qatar, Oman și Emiratele Arabe Unite aderă.
 1972: Republica Populară Chineză aderă la ONU, aceasta înlocuind Taiwanul.
 1973: Bahamas, Germania de vest și Germania de est aderă.
 1974: Bangladesh, Grenada și Guineea-Bissau aderă.
 1975: 6 noi membri: Capul Verde, Comore, Mozambic, Papua Noua
Guinee, São Tomé și Príncipe și Surinam.
 1976: Angola, Samoa și Seychelles aderă.
 1977: Djibouti și Vietnam aderă.
 1978: Dominica și Insulele Solomon aderă.
 1979: Sfânta Lucia aderă.
 1980: Sfântul Vincent și Grenadine și Zimbabwe aderă.
 1981: Antigua și Barbuda, Belize și Vanuatu aderă.
 1983: Sfântul Kitts și Nevis aderă.
 1984: Brunei aderă.
 1990: Liechtenstein și Namibia aderă. Se unesc Republica Federală a
Germaniei cu Republica Democrată Germană, devenind un singur membru.
 1991: URSS dispare, Rusia moștenește locul de membru permanent în
Consiliul de Securitate. Șapte noi state aderă: Estonia, Letonia, Lituania, Insulele
Marshall, Micronezia, Coreea de Nord și Coreea de Sud.
 1992: 13 noi membri: Armenia, Azerbaidjan, Bosnia și
Herțegovina, Georgia, Kazahstan, Kârgâzstan, Croația, Republica Moldova, San
Marino, Slovenia, Tadjikistan, Turkmenistan și Uzbekistan.
 1993: 6 noi membri: Andorra, Republica
Cehă, Eritreea, Macedonia, Monaco și Slovacia.
 1994: Palau aderă.
 1999: Kiribati, Nauru și Togo aderă.
 2000: Tuvalu aderă.
 2001: Secretarul General al ONU, Kofi Annan primește Premiul Nobel pentru
Pace.
 2002: ONU se extinde prin aderarea Elveției și a Timorului de Est
 2006: Muntenegru aderă.
 2011: Sudanul de Sud aderă.

Reforma[modificare | modificare sursă]
Imediat după alegerea sa ca Secretar General al Națiunilor Unite în 1997, Kofi
Annan, născut în Ghana, a subliniat nevoia unei reforme în cadrul Națiunilor Unite. El
a prezentat Adunării Generală a Națiunilor Unite programul de reformă [3]. Programul
includea reforma Consiliului de securitate al ONU. Pozițiile permanente din Consiliul
de Securitate al ONU reflectă politicile din 1945, instituite imediat după începerea
activității instituției. Annan a propus ca mai multe state să aibă poziții permanente în
cadrul Consiliului de securitate al ONU. Proiectul pentru reformă discută și reducerea
birocrației și creșterea transparenței în cadrul organizației. În ciuda eforturilor depuse
de Annan, reformele nu au mai fost implementate.

Structura[modificare | modificare sursă]
Organizația Națiunilor Unite este compusă din cinci entități: Adunarea Generală a
Națiunilor Unite, Secretariatul Națiunilor Unite, Curtea internațională de
justiție, Consiliul de Securitate al ONU și Consiliul Economic și Social al Națiunilor
Unite. O a șasea entitate, Consiliul de Tutelă, și-a încetat activitatea în 1994, atunci
când Palau a devenit stat independent.[4] Patru dintre cele cinci entități au sediul în
New York.[5] Curtea internațională de justiție se află în Haga, Regatul Țărilor de Jos,
iar alte agenții își au sediile în Biroul Națiunilor Unite de la Geneva [6], Biroul
Națiunilor Unite de la Viena [7] și Biroul Națiunilor Unite de la Nairobi [8]. În
baza Convenției legată de privilegii și imunități a Națiunilor Unite, ONU și agențiile
sale au imunitate în fața legilor din țările în care își desfășoară activitatea, menținând
astfel imparțialitatea Națiunilor Unite legată de țările gazdă și statele membre. [9]
Alături de cele șase entități principale se regăsește „o colecție extraordinară de
entități și organizații, unele dintre ele chiar mai vechi decât organizația mamă, care
își desfășoară activitatea aproape independent față de Națiunile Unite” (Linda
Fasulo).[10] Această colecție include agenții specializate, instituții de cercetare și
educație, programe, fonduri etc.[11]
Principalele instituții din cadrul Națiunilor Unite [12]
v • d • m

Adunarea Generală a Națiunilor Unite Secretari


- Întâlnirea tuturor membrilor - - Instituția admin

 discută recomandări sau sugestii date statelor membre sau Consiliului de  susține alte agenții speciali
securitate al ONU  președintele - Secretarul G
 decide admiterea de noi membri, conform propunerilor date de Consiliul de Adunarea Generală a Națiun
de Securitate al ONU
 adoptă bugetul
 alege membrii temporari ai Consiliului de securitate al ONU, toți membrii
Consiliului Economic și Social, Secretarul general al Națiunilor Unite, după
propunerea acestuia din partea Consiliului de securitate al Națiunilor Unite și
a 15 judecători de la Curtea internațională de justiție.
 fiecare țară are un vot.

Consiliul de Securitate al ONU Consiliul Econom


- pentru problemele de siguranță - - pentru politi

 responsabil pentru menținerea păcii la nivel internațional  responsabil pentru comuni


social
 poate adopta rezoluții ale Consiliului de Securitate al ONU  coordonează cooperarea di
 are 15 membri: membrii permanenți ai Consiliului de Securitate al
ONU cu putere de veto (China, Franța, Rusia, Marea Britanie și Statele Unite)
și 10 membri aleși ai Consiliului de Securitate al ONU

Adunarea Generală[modificare | modificare sursă]


Articol principal: Adunarea Generală a ONU.

Secretarul General Mihail Gorbaciov adresându-se Adunării Generale ONU în decembrie 1988

Adunarea Generală este principala adunare deliberativă a Națiunilor Unite. Compusă


din toate statele membre a Națiunilor Unite, adunarea se întâlnește în sesiuni
regulate în fiecare an, dar se pot efectua și adunări de urgență. [13] Adunarea este
condusă de un președinte, ales dintre statele membre printr-o bază regională
rotativă, și de 21 de vicepreședinți. [14] Prima sesiune a fost convocată pe 10
ianuarie 1946 în Methodist Central Hall Westminster din Londra, incluzând
reprezentanți a 54 de țări.[15]
Când Adunarea Generală votează pe diferite teme, două treimi dintre votanți și voturi
sunt necesare. Exemple de întrebări importante includ recomandații privind pacea și
securitatea; selecția membrilor unei entități; admiterea, suspendarea sau expulsia
unor membri; și decizii bugetare.[16] Alte întrebări sunt decise prin majoritatea
voturilor. Fiecare reprezentat al unei țări are un vot. În afară de aprobarea
problemelor bugetare, rezoluțiile nu depind de membri. Adunarea poate face orice
recomandări pe orice temă pentru ONU, exceptând cele legate de pace și securitate,
acestea fiind discutate de Consiliul de Securitate. [13]
Propuneri pentru rezoluții pot fi acordate Adunării Generale de 8 comitete: [17]

 Comitetul General - un comitet supraveghetor constând în președintele,


vicepreședintele și șefii comitetelor adunării
 Comitetul Acreditar - responsabil pentru determinarea acreditării fiecărui
reprezentat al unei țări din ONU
 Primul Comitet (Dezarmare și Securitate Internațională)
 Al Doilea Comitet (Economic și Financiar)
 Al Treilea Comitet (Social, Umanitar și Cultural)
 Al Patrulea Comitet (Special Politic și Decolonizare)
 Al Cincilea Comitet (Administrativ și Bugetar)
 Al Șaselea Comitet (Legal)
Consiliul de Securitate[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Consiliul de Securitate al ONU.
Consiliul de Securitate este însărcinat cu menținerea păcii și securității în state. În
timp ce alte organe ale Națiunilor Unite pot face doar „recomandări” statelor membre,
Consiliul de Securitate are puterea să ia decizii obligatorii pe care statele membre au
înțeles să le accepte, sub termenii Articolului Cartei 25. [18] Deciziile Consiliului sunt
cunoscute ca rezoluțiile Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite.
Secretariatul[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Secretarul General al Națiunilor Unite.

Actualul Secretar General, António Guterres

Secretariatul ONU este condus de către Secretarul General, asistat de o echipă


internațională de funcționari civili din întreaga lume. [19] Acesta asigură studii,
informații, și facilități necesare entităților Națiunilor Unite pentru ședințele lor. De
asemenea, preia și efectuează sarcini de la Consiliul de Securitate, Adunarea
Generală, Consiliul Economic și Social, și de la alte entități ONU. [20]

Secretari Generali ai Organizației Națiunilor Unite[21]

Data ocupării Data părăsirii


Nr. Nume Țara de origine Note
postului postului

1 Trygve Lie  Norvegia 2 februarie 1946 10 noiembrie 1952 A demisionat

A murit în timpul
2 Dag Hammarskjöld  Suedia 10 aprilie 1953 18 septembrie 1961
postului

3 U Thant  Burma 30 noiembrie 1961 31 decembrie 1971

4 Kurt Waldheim  Austria 1 ianuarie 1972 31 decembrie 1981


Javier Pérez de
5  Peru 1 ianuarie 1982 31 decembrie 1991
Cuéllar

Boutros Boutros-
6  Egipt 1 ianuarie 1992 31 decembrie 1996
Ghali

7 Kofi Annan  Ghana 1 ianuarie 1997 31 decembrie 2006

8 Ban Ki-moon  Coreea de 1 ianuarie 2007 31 decembrie 2016


Sud

9 Antonio Guterres  Portugalia 1 ianuarie 2017 Încă în funcție

Curtea Internațională de Justiție[modificare | modificare sursă]


Curtea Internațională de Justiție (CIJ) se află în Haga, Olanda. Aceasta este
principalul organ judiciar al ONU. Stabilită în 1945 de Carta ONU, Curtea a fost pusă
în funcțiune în 1946, ca succesorul Permanentei Curți Internaționale de Justiție. CIJ
este compusă din 15 judecători care dețin funcția pentru 9 ani și sunt numiți de
Adunarea Generală; fiecare judecător în funcție trebuie să fie de naționalitate diferită.
[22][23]

Consiliul Economic și Social[modificare | modificare sursă]


Articol principal: Consiliul Economic și Social al Națiunilor Unite.
Consiliul Economic și Social (ECOSOC) asistă Adunarea Generală în promovarea
cooperării și dezvoltării economice și sociale globale. ECOSOC are 54 de membri,
care sunt aleși de Adunarea Generală timp de trei ani. Președintele este ales pentru
un an din puterile mici sau medii reprezentate de ECOSOC. Consiliul are o ședință
anuală în iulie, ținută în New York sau Geneva. Văzut separat față de entitățile pe
care le coordonează, funcțiile ECOSOC includ strângerea de informații, sfătuirea
statelor membre și propunerea de recomandări.[24][25] Avându-și mandatul extins de
coordonare a mai multor agenții, ECOSOC a fost uneori criticat ca fiind nenecesar
sau instabil.[24][26]
Agenții specializate[modificare | modificare sursă]
Carta Organizației Națiunilor Unite stipulează că fiecare organ primar a ONU poate
stabili variate agenții specializate pentru a-și îndeplini datoriile. [27] Unele dintre cele
mai bine cunoscute agenții sunt Agenția Internațională pentru Energie
Atomică, Organizația pentru Alimentație și Agricultură, UNESCO (Organizația
Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură), Banca Mondială, și Organizația
Mondială a Sănătății (OMS). ONU efectuează majoritatea acțiunilor umanitare prin
aceste agenții. Exemplele includ programe de vaccinare mondiale (prin OMS),
ocolirea foametei și malnutriției (prin PAM), și protecția oamenilor vulnerabili sau
strămutați (prin Marele Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați - MCNUR). [28]
Organizații și agenții specializate din cadrul Națiunilor Unite

Numă Acroni
Agenție Sediu Președinte [a] Înființare
r m

Organizația pentru  José Graziano da 1945


1 FAO  Roma, Italia
Alimentație și Agricultură Silva

Agenția Internațională
2 IAEA  Viena, Austria  Yukiya Amano 1957
pentru Energie Atomică

Organizația Aviației Civile  Montreal,  Raymond


3 OACI 1947
Internaționale Canada Benjamin

Fondul Internațional pentru  Kanayo F.


4 FIDA  Roma, Italia 1977
Dezvoltarea Agricolă Nwanze

Organizația Internațională a  Guy Ryder


5 OIM  Geneva, Elveția 1946 (1919)
Muncii

Organizația Maritimă  Londra, Marea


6 OMI  Koji Sekimizu 1948
Internațională Britanie

Fondul Monetar  Washington,  Christine


7 FMI 1945 (1944)
Internațional D.C., SUA Lagarde

Organizația Internațională a
8 UIT  Geneva, Elveția  Hamadoun Touré 1947 (1865)
Telecomunicațiilor

Organizația Națiunilor Unite


9 UNESCO pentru Educație, Știință și  Paris, Franța  Irina Bokova 1946
Cultură

Organizația Națiunilor Unite


10 ONUDI pentru Dezvoltare  Li Yong 1967
 Viena, Austria
Industrială (politician)

Organizația Internațională  Madrid,  Taleb Rifai


11 UNWTO 1974
pentru Turism Spania
Organizații și agenții specializate din cadrul Națiunilor Unite

Numă Acroni
Agenție Sediu Președinte [a] Înființare
r m

12 UPU Uniunea Poștală Universală  Bishar 1947 (1874)


 Bern, Elveția
Abdirahman Hussein

 Washington,
13 WBG Banca Mondială  Jim Yong Kim 1945 (1944)
D.C., SUA

Programul Alimentar  Ertharin Cousin


14 PAM  Roma, Italia 1963
Mondial

Organizația Mondială a
15 OMS  Geneva, Elveția  Margaret Chan 1948
Sănătății

Organizația Internațională a  Francis Gurry


16 OMPI  Geneva, Elveția 1974
Proprietății Intelectuale

 David
Organizația Meteorologică
17 OMM  Geneva, Elveția Grimes /   Michel 1950 (1873)
Mondială
Jarraud

Ani tematici[modificare | modificare sursă]


Națiunile Unite declară în fiecare an o tematică. În general tematicile sunt stabilite de
către Adunarea Generală a Națiunilor Unite, dar unele agenții specializate își aleg
singure tematica. Spre exemplu, anul 2005 a fost Anul sportului și al educației, anul
2006 a fost declarat Anul secetei, anul 2009 a fost Anul reconcilierii, iar anul 2010 a
fost Anul biodiversității.

Membri[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Lista statelor membre ale Organizației Națiunilor Unite.
O animație în care se arată dezvoltarea organizației de-a lungul timpului. Antarctica este teritoriu
internațional (extra-național); controlul asupra Saharei de Vest este disputat; și teritoriile controlate și
administrate de Republica China (sau Taiwan) și Kosovo sunt considerate de ONU ca fiind provincii
ale Republicii Populare Chineze, respectiv Republicii Serbia.

Împreună cu Sudanul de Sud ce a aderat pe 14 iulie 2011,[29] în total există 193 de


state membre ONU, incluzând toate statele independente necontestate, aparte
de Vatican.[30] Carta ONU subliniază regulile pentru a primi statutul de membru:

1. Aderarea în ONU este permisă oricărui stat ce favorizează pacea și acceptă


obligațiile prezente în Carta curentă, putând să le execute binevoitor prin
hotărârea Organizației.

1. Admiterea unui astfel de stat va fi efectuată de Adunarea Generală


după recomandările Consiliului de Securitate. Capitolul II, Articolul 4 [31]
În adiție, există două state observatoare care nu sunt membre ale Adunării
Generale: Sfântul Scaun (care deține control asupra Vaticanului) și Palestina.
[32]
 Insulele Cook și Niue, amândouă state în asociație liberă cu Noua Zeelandă,
sunt membri deplini a mai multor agenții specializate ONU și au „capacitatea
deplină de a efectua tratate” recunoscută de Secretariat. [33]
Grupul celor 77[modificare | modificare sursă]
Articol principal: G77.
Grupul celor 77 este o coaliție liberă a ONU a țărilor în curs de dezvoltare, creată
pentru a promova interesele economice ale membrilor ei și pentru formarea unei
legături pentru a spori capacitatea de negociere în Națiunile Unite. Șaptezeci și
șapte de țări au fondat această organizație, iar până în noiembrie 2013 alte 66 de
țări au aderat, însumând 133 de state.[34] Grupul a fost fondat pe 15 iunie 1964 de
către „Declarația Comună a celor Șaptezeci și Șapte de State” emisă la
Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (CNUCD). Prima întâlnire
majoră a avut loc în Alger în 1967, unde Carta Alger a fost adoptată și bazele
unor structuri instituționale au fost puse.[35]

Obiective[modificare | modificare sursă]
Menținerea păcii și securității[modificare | modificare sursă]
O „cască albastră” boliviană la un exercițiu în Chile
ONU, după aprobarea Consiliului de Securitate, trimite forțe pentru menținerea
păcii în regiunile unde un conflict armat a încetat de curând, sau a fost
suspendat, pentru a încerca impunerea unor acorduri de pace și pentru a
descuraja combatanții de la a relua ostilitățile. Deoarece ONU nu are propria forță
militară, aceasta este asigurată prin voluntariat de către statele membre. Soldații
sunt uneori porecliți „Căștile albastre” din cauza echipamentului specific. [36]
[37]
 Forța de menținere a păcii a primit Premiul Nobel pentru Pace în anul 1988.[38]
În septembrie 2013, ONU avea în desfășurare 15 misiuni de menținere a păcii.
[39]
 Cea mai mare era Misiunea de Stabilizare a Națiunilor Unite din Republica
Democrată Congo (MSNURDC), care a mobilizat 20.688 oameni. Cea mai mică,
Grupul Militar de Observație a Națiunilor Unite din India și Pakistan (GMONUIP),
include 42 de oameni responsabili de monitorizarea situației din Jammu și
Kashmir. Forțele de menținere a păcii ONU și Organizația Națiunilor Unite pentru
Controlul Păcii (ONUCP) au staționat în Orientul Mijlociu încă din 1948, cea mai
lungă misiune de menținere a păcii încă în desfășurare. [39]
Drepturile omului[modificare | modificare sursă]

Eleanor Roosevelt ținând în mână Declarația Universală a Drepturilor Omului în 1949

Drepturile omului au fost motivul principal pentru crearea Națiunilor Unite.


Atrocitățile celui de-al Doilea Război Mondial și genocidurile au determinat ca
noua organizație să prevină tragedii similare în viitor. Un prim obiectiv a fost acela
de a crea un cadru legal pentru a lua în considerare și a lua hotărâri asupra
violărilor drepturilor omului.
Organizația Națiunilor Unite obligă toate statele membre să promoveze „respect
universal pentru, și observarea drepturilor omului” și să ia „măsuri împreună și
separate” în această privință. Declarația Universală a Drepturilor Omului, deși nu
legală, a fost adoptată de Adunarea Generală în 1948 ca un standard comun de
realizare pentru toți. Adunarea de obicei are în vedere probleme legate de
drepturile omului.
Organizația Națiunilor Unite și diferitele agenții ale sale joacă un rol important în
implementarea și respectarea principiilor din Declarația Universală a Drepturilor
Omului. Un astfel de caz este sprijinul acordat de organizație țărilor ce se află în
tranziție spre democrație.
Alte entități ONU responsabile pentru problemele legate de drepturile femeilor
includ Comisia Organizației Națiunilor Unite pentru Statutul Femeilor, creată
în 1976; și Institutul Internațional de Cercetare și Educație al Organizației
Națiunilor Unite, fondat în 1979.[40] Forumul Permanent al Organizației Națiunilor
Unite pentru Probleme Indigene, una dintre cele trei entități cu un mandat ce
permite supravegherea problemelor legate de oameni indigeni, și-a ținut prima
conferință în 2012.[41]
Dezvoltarea economică și asistența
umanitară[modificare | modificare sursă]
Alt scop primar a ONU este „să realizeze o cooperație internațională pentru
rezolvarea problemelor internaționale legat de un caracter economic, social,
cultural sau umanitar.”[42] Numeroase entități au fost create pentru a atinge acest
scop, aproape toate fiind sub conducerea Adunării Generale sau a ECOSOC. [43]
Obiectivele de dezvoltare ale mileniului[modificare | modificare sursă]
Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului

1. Reducerea sărăciei severe
2. Realizarea accesului universal la educația primară
3. Promovarea egalității între sexe și afirmarea femeilor
4. Reducerea mortalității infantile
5. Îmbunătățirea sănătății materne
6. Combaterea HIV/SIDA, malariei și a altor boli
7. Asigurarea sustenabilității mediului
8. Crearea de parteneriate globale pentru dezvoltare

Declarația Mileniului, adoptată în septembrie 2000 la Summit-ul Mileniului de 191


țări, printre care și România, fixează Obiectivele de Dezvoltare ale
Mileniului (ODM).[44] Declarația Mileniului este unica agendă globală în domeniul
dezvoltării asupra căreia există un acord la cel mai înalt nivel între majoritatea
statelor lumii. La Summit-ul Mileniului, statele membre și-au fixat un număr de 8
obiective esențiale – Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului – cu ținte precise de
atins până în anul 2015.[45]
Altele[modificare | modificare sursă]
De la crearea ONU, peste 80 de colonii au obținut independența. Adunarea
Generală a adoptat Declarația pentru Acordarea Independenței Țărilor Coloniale
și Oamenilor în 1960 fără voturi împotrivă dar mai multe abțineri din partea
puterilor coloniale majore. ONU lucrează în favoarea decolonizării prin diferite
grupuri, ca Comitetul ONU al Decolonizării, creat în 1962. Logo loh
lohо[46] Din 2013, comitetul listează 17 „Teritorii ce nu se Guvernează Singure”
rămase, cel mai mare fiind Sahara de Vest.[47]

Finanțare[modificare | modificare sursă]
Top 17 contribuitori la bugetul ONU 2013[48]

Statul membru Contribuție


(cât % din bugetul ONU)

 Statele Unite 22.000%

 Japonia 10.833%

 Germania 7.141%
 Franța 5.593%

 Regatul Unit 5.179%

 China 5.148%

 Italia 4.448%

 Canada 2.984%

 Spania 2.973%

 Brazilia 2.934%

 Rusia 2.438%

 Australia 2.074%

 Coreea de Sud 1.994%

 Mexic 1.842%

 Olanda 1.654%

 Turcia 1.328%

 Elveția 1.047%

Alte state membre 18.390%

ONU este finanțat prin contribuții evaluate și voluntare de la statele membre.


Adunarea Generală acceptă bugetul regulat și determină evaluarea fiecărui
membru. Aceasta este bazată în mod principal pe capacitatea de plătire a
statului, măsurată prin venitul național brut (VNB), cu ajustări pentru datoriile
externe și pentru veniturile pe cap de locuitor scăzute. [49] Bugetul pentru doi ani
în 2012-2013 a fost de 5.512.000.000 dolari americani $.[50]

Evaluări, premii și critici[modificare | modificare sursă]


Un număr de agenții și persoane afiliate Națiunilor Unite au câștigat Premiul
Nobel pentru Pace: secretarii generali Dag Hammarskjöld și Kofi Annan (în 1961,
respectiv 2001), negociatorul ONU Ralph Bunche (1950), inițiatorul Declarației
Universale a Drepturilor Omului René Cassin (1968) și Secretarul de
Stat SUA Cordell Hull (1945), pentru rolul său de „tată al Națiunilor Unite”, după
cum a fost numit de către președintele Franklin Delano Roosevelt.[51]

România în ONU[modificare | modificare sursă]


Deși dorința României de a face parte din ONU a fost exprimată oficial încă din
1946, aderarea acesteia a fost blocată până în 1955. La 14 decembrie 1955,
Adunarea generală a decis, prin rezoluția nr. 995 (X), primirea României în ONU,
alături de alte 15 state.[52]
Participarea la operațiunile de menținere a
păcii[modificare | modificare sursă]
În prezent, România ocupă locul 70 din 113 state membre contribuitoare cu trupe
și poliție la operațiunile Națiunilor Unite de menținere a păcii [53]. Reprezentanții
României (în total 69) se află în următoarele misiuni:

1. Misiunea ONU de Stabilizare în Republica Democrată


Congo (MONUSCO)
2. Misiunea de Administrație Interimară a Organizației Națiunilor Unite în
Kosovo (UNMIK)
3. Misiunea ONU din Coasta de Fildeș (ONUCI)
4. Misiunea ONU din Haiti (MINUSTAH)
5. Misiunea ONU din Liberia (UNMIL)
6. Misiunea ONU din Sudanul de Sud (UNMIS)
7. Misiunea ONU din Timorul de Est (UNMIT)
În plus, SPP participă cu ofițeri de pază si protecție imediată sub conducerea
Departamentului de Siguranță și Protecție (DSS) în misiunile pentru menținerea
păcii din Afganistan, Sudan/Khartoum și Sudan/Darfur. [54]
Centrul de tranzit pentru refugiați din
Timișoara[modificare | modificare sursă]
La Timișoara există un centru de tranzit pentru refugiați cu 200 de locuri, finanțat
și coordonat în mare parte de Națiunile Unite. În munca sa de sprijinire a
refugiaților, România este susținută de țări precum Olanda, Suedia și SUA. [55] Din
noiembrie 2008 pînă în 2011, Centrul de Tranzit în Regim de Urgență din
Timișoara a găzduit temporar 638 de refugiați. Aceștia sunt de
origine eritreeană, sudaneză, palestiniană, etiopiană, srilankeză, irakiană si nigeri
ană.[56]
Activitatea în Consiliul Drepturilor Omului[modificare | modificare
sursă]
În mai 2011, România a fost aleasă pentru a doua oară membru al Consiliului
Drepturilor Omului (CDO), pentru mandatul iunie 2011- decembrie 2014. [52]

Note[modificare | modificare sursă]
1. ^ „The World Today”  (PDF). Accesat în  18 iunie 2009. The designations employed and the
presentation of material on this map do not imply the expression of any opinion whatsoever
on the part of the Secretariat of the United Nations concerning the legal status of any country
2. ^ Websitul oficial
3. ^ Renewing the UN: A Programme for Reform [pdf]
4. ^ Fasulo, p. 8
5. ^ „United Nations Visitors Centre”. United Nations.  2011. Accesat în 25 august 2011.
6. ^ „United Nations Office at Geneva”. United Nations Office at Geneva. Accesat în 6
noiembrie 2013.
7. ^ „Welcome to the United Nations Office at Vienna!”. United Nations Office at Vienna.
Accesat în  6 noiembrie 2013.
8. ^ „Welcome to the United Nations Office at Nairobi”. United Nations Office at Nairobi.
Accesat în  6 noiembrie 2013.
9. ^ „Jerusalem Court: No Immunity for UN Employee for Private Acts—Diplomatic/Consular
Law and Sovereign Immunity in Israel”. Diplomaticlaw.com. 23 martie 2009. Accesat în 27
aprilie 2010.
10. ^ Fasulo, p. 4
11. ^ Fasulo, pp. 4–7
12. ^ „UN Charter: Chapter III”. United Nations. Accesat în 24 martie 2008.
13. ^ a b Fomerand, p. 131–133
14. ^ Fasulo, p. 69–70
15. ^ Milestones in United Nations History Națiunile Unite. Accesat la 23 ianuarie 2014.
16. ^ General Assembly of the United Nations: Rules of Procedure: XII - Plenary
Meetings Națiunile Unite. Accesat la 23 ianuarie 2014.
17. ^ Fasulo, p. 70–73
18. ^ United Nations Charter: Chapter V Națiunile Unite. Accesat la 23 ianuarie 2014.
19. ^ Fasulo, p. 21
20. ^ Fomerand, p. 285
21. ^ „Former Secretaries-General”. United Nations. Accesat în  6 noiembrie 2013.
22. ^ Fomerand, p. 183
23. ^ Fasulo, p. 100–101
24. ^ a b Fomerand, p. 103–104
25. ^ About ECOSOC ECOSOC. Accesat la 24 ianuarie 2014.
26. ^ Fasulo, p. 153–155
27. ^ United Nations Charter: Chapter IX Națiunile Unite. Accesat la 23 ianuarie 2014.
28. ^ Fasulo, p. 171–177
29. ^ UN welcomes South Sudan as 193rd Member State Națiunile Unite. Accesat la 24
ianuarie 2014.
30. ^ United Nations Member States Națiunile Unite. Accesat la 24 ianuarie 2014.
31. ^ Charter of the United Nations: Chapter II Națiunile Unite. Accesat la 24 ianuarie 2014.
32. ^ Non-member states Națiunile Unite. Accesat la 24 ianuarie 2014.
33. ^ Organs Suplement Pagina 10. națiunile Unite. Accesat la 24 ianuarie 2014.
34. ^ The Member States of the Group of 77 G77. Accesat la 24 ianuarie 2014.
35. ^ About G77 G77. Accesat la 24 ianuarie 2014.
36. ^ Fasulo, p. 52
37. ^ Coulon, p. 9
38. ^ Premiul Nobel. The Nobel Peace Prize 1988. Accesat la 22 ianuarie 2014.
39. ^ a b United Nations Peacekeeping Operations Națiunile Unite. 30 septembrie 2013.
Accesat la 22 ianuarie 2014.
40. ^ Fomerand, p. 57, 194, 341
41. ^ United Nations Permanent Forum on Indigenous Issues Națiunile Unite. Accesat la 22
ianuarie 2014.
42. ^ United Nations Charter: Chapter I Națiunile Unite. Accesat la 22 ianuarie 2014.
43. ^ Kennedy, p. 143–144
44. ^ 55/2. United Nations Millennium Declaration Națiunile Unite. Accesat la 23 ianuarie
2014.
45. ^ Ministerul Afacerilor Externe MAE. Accesat la 23 ianuarie 2014.
46. ^ The United Nations and Decolonization Națiunile Unite. Accesat la 22 ianuarie 2014.
47. ^ The United Nations and Decolonization Națiunile Unite. Accesat la 22 ianuarie 2014.
48. ^ „Assessment of Member States' contributions to the United Nations regular budget for
2013”  (PDF). Secretariatul ONU. 11 februarie 2013. Accesat în 24 ianuarie 2014.
49. ^ Fifth Committee Approves Assessment Scale for Regular, Peacekeeping Budgets, Texts
on Common System, Pension Fund, as it Concludes Session (Press Release) Națiunile Unite.
Accesat la 24 ianuarie 2014.
50. ^ Regular Budget 2012-2013 Națiunile Unite. Accesat la 24 ianuarie 2014.
51. ^ Charter Becomes 'Law of Nations,' 29 Ratifying It Hulen Bertram. New York Times.
Accesat la 25 ianuarie 2014.
52. ^ a b Ministerul Afacerilor Externe MAE. Accesat la 23 ianuarie 2014.
53. ^ Peacekeeping Staststics Națiunile Unite. Accesat la 24 ianuarie 2014.
54. ^ Ministerul Afacerilor Externe MAE. Accesat la 23 ianuarie 2014.
55. ^ Centrul de Tranzit în Regim de Urgență UNHCR. Accesat la 23 ianuarie 2014.
56. ^ Primii 30 de refugiați din Libia au ajuns miercuri la Timișoara Ziare. Accesat la 23
ianuarie 2014.

Referințe

1. ^ Din noiembrie 2013

Bibliografie[modificare | modificare sursă]
 Coulon, Jocelyn. Soldiers of Diplomacy: The United Nations, Peacekeeping,
and the New World Order. Toronto: University of Toronto Press, 1998.
 Fasulo, Linda. An Insider's Guide to the UN. New Haven, CT: Yale University
Press, 2004. ISBN 978-0300141979
 Kennedy, Paul. The Parliament of Man: The Past, Present, and Future of the
United Nations. New York: Random House, 2006.
 Fomerand, Jacques. The A to Z of the United Nations. Lanham, MD:
Scarecrow Press, 2009.

Legături externe[modificare | modificare sursă]


 en   ar   zh   fr   ru   es  Situl web oficial al ONU
 en  Lista convențiilor și declarațiilor ONU
 Situl web oficial al Națiunilor Unite în România
 Organizația Națiunilor Unite în România
 Organizația Națiunilor Unite
 Despre finanțarea Organizației Națiunilor Unite
Reportaje
 Ziua Organizației Națiunilor Unite, 24 octombrie 2010, Amos News
 Triplă aniversare pentru ONU pe 24 octombrie, 23 octombrie 2006, Amos
News
 ONU aniversează 61 de ani de la înființare , 24 octombrie 2006, Cristina
Ersen, Amos News
 60 de ani de la înființarea Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiați , 14
decembrie 2010, Amos News