Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1
O altă teorie care se conturează de-a lungul timpului este teoria fondurilor de
împrumut, conform căreia participanții la piață sunt persoanele fizice și juridice, guvernul și
investitorii străini. În plus, teoria fondurilor de împrumut se dezvoltă în jurul cererii și ofertei
fondurilor de împrumut deoarece nevoia de bani determină cererea de credit, iar disponibilul
celor care dau împrumut determină oferta de credit fapt pentru care schimbările survenite la
nivelul acestor fonduri se concretizează la nivelul ratei dobânzii.
Potrivit acestei teorii nivelul ratei de dobândă va crește atunci când cererea de fonduri
de împrumut depășește oferta de fonduri și va scădea atunci când cererea de fonduri scade
față de oferta de fonduri de împrumut. Astfel, aplicarea acestei teorii are în vedere
previziunea și determinarea evoluției ratei dobânzii pe piață, deoarece modificările ce intervin
în volumul creditelor influențează ratele dobânzilor, astfel încât între credit și rata dobânzii
există o relație inversă.
Mai târziu,importanța creditului (Moroșan, 2009, pp. 18-23) s-a evidențiat în planul
gândirii economice prin apariția teoriei monetariste.
Considerăm că, prin intermediul creditului este sporită puterea productivă a
capitalului, sunt disponibilizate fonduri lichide pentru a se face investiții sau pentru activități
curente, contribuind în mare măsură la dezvoltarea economiei. Altfel spus, creditul este
centrul de legătură dintre bănci și participanții la piață fiind o verigă indispensabilă în
procesul de creșterea economică durabilă.
Creditarea în România în perioada 2015- septembrie 2019
În cele ce urmează ne propunem să evidențiem evoluția creditului în România pentru
a arăta în ce măsură influențează economia. Tabelul ce urmează ilustrează evoluția creditului
pe sectoare de activitate:
Ani Credit total Din care:
(mil.lei) (mil.lei)
2
privat deține o pondere mai ridicată față de sectorul de stat, ceea ce pune în evidență faptul
că procesul de creditare se adresează mai mult acestui sector.
Creditele acordate persoanelor fizice
Este bine cunoscut faptul că, în momentul de față majoritatea oamenilor au nevoie de
un credit pentru a-și satisface diferite nevoi, iar când au nevoie de lichidități de cele mai
multe ori aceștia apelează la o bancă.
Există o gamă largă de împrumuturi ce pot fi acordate persoanelor fizice în funcție de
cererea acestora. În principiu regulile de creditare ce se aplică persoanelor fizice sunt valabile
și în cazul persoanelor juridice însă în cazul persoanelor fizice, dar sumele de bani
împrumutate sunt mai mici, iar riscul băncii este implicit mai mic decât în cazul în care s-ar
acorda credit persoanelor juridice.
Este important ca atunci când o persoană fizică solicită un împrumut, aceasta să
dispună de surse de rambursare, să garanteze rambursarea creditelor pe care le solicită și să
nu dețină obligații restante la bănci. De aceea (Morosan, 2009, p.165) o persoană fizică
solicită un împrumut atunci când are de achitat o serie de datorii sau atunci când dorește să
achiziționeze un bun (bunuri casnice, locuințe automobile).
În ceea ce privește România, tipurile de credite pentru persoanele fizice se
concretizează în credite acordate pe baza cardurilor, credite pentru nevoi personale, credite
pentru bunuri de consum, credite pentru achiziționare de autoturisme, credite pentru nevoi
personale nenominalizate garantate cu ipotecă, credite pentru construirea, achiziționarea sau
modernizarea locuințelor și caselor de vacanță.
Prin creditele de consum acordate persoanelor fizice, băncile participă la creșterea
nivelului de trai al populației, la creșterea prosperității țării și la creșterea cererii economiei.
Ca atare, în ceea ce privește creditarea persoanelor fizice, rolul băncilor (Neagu,
2015) va reliefa satisfacerea nevoilor sociale prin creșterea înzestrării gospodăriilor cu
bunuri de folosință îndelungată și locuințe fără a putea calcula cu exactitate cum acest sector
poate genera valoare adăugată și implicit creștere economică.
Creditul acordat populației este în creștere, ceea ce înseamnă că populația estimează
că în viitor va avea venituri suficiente, având încredere în posibilitățile lor de rambursare. O
cauză care a dus la creșterea creditării persoanelor fizice se datorează relaxării fiscale care a
indus românilor senzația că veniturile lor salariale vor crește în viitor și își pot permite să se
îndatoreze din nou. Acest lucru reliefează ideea că populația are încredere în evoluția
economiei și în capacitatea PIB-ului de a susține rambursarea creditelor.
Creditele acordate persoanelor juridice
La nivelul unei economii funcționale, un număr relativ important de agenți economici
nu dispun de suficiente mijloace bănești pentru a-și desfășura în condiții optime activitatea și
apelează adesea la produsele bancare din gama creditelor. Importanța creditului la nivelul
economiei derivă din mișcarea capitalurilor oferite cu titlu de împrumut, canalizând resursele
spre obiective stabilite. Rolul și importanța creditului derivă din funcțiile acestuia, realizate în
strânsă legătură cu interesele fiecărei companii, realizând avantaje pentru părțile implicate,
iar la nivel general pentru economia națională.
În ceea ce privește creditele acordate persoanelor juridice, se deduce faptul că acestea
au ca și destinație acoperirea nevoilor financiare curente sau finanțarea unor investiții, fapt
pentru care acest tip de credit este mult mai corelat cu ciclul economic decât cel acordat
3
populației, întrucât creditarea firmelor va avea o contribuție semnificativă în dezvoltarea și
creșterea economică a țării. Bazându-ne pe ciclul creditului acordat firmelor, am putea asista
la o creștere economică, deoarece contribuția acestora va genera valoarea adăugată ce trebuie
economiei. Astfel, pentru a avea o economie cu o dezvoltare durabilă trebuie să ne axăm pe
creditarea firmelor care vor genera potențialul necesar de a finanța și susține economia țării.
Conform datelor BNR, se observă faptul că volumul creditelor acordate firmelor are
tendință de creștere. Deși creditul acordat firmelor este în ușoară creștere, în economia
românească există un potențial de creditare sustenabil care nu este exploatat. Această ușoară
creștere pune în lumină capacitatea firmelor performante din România, care printr-un volum
de creditare semnificativ pot influența situația economică.
Clasificarea creditelor
Riscul nerambursării creditelor constituie o ameninţare serioasă la adresa posibilităţii
băncii de a-şi onora obligaţia de restituire a depozitelor bancare. În acest scop, Regulamentul
BNR nr. 5/2002 privind clasificarea creditelor si plasamentelor, precum si constituirea,
regularizarea si utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit, Normele metodologice
nr. 12/2002, ambele completate de Regulamentul 7/2002 prevăd că băncile sunt obligate ca,
în scopul protejării depozitelor persoanelor fizice şi juridice, să limiteze riscul de credit şi să
depună toate eforturile pentru a-şi încasa creanţele de la debitori.
Ca urmare, băncile trebuie să îşi clasifice creditele acordate în următoarele categorii:
- standard;
- în observaţie (numai pentru creditele acordate clientelei din sectorul
nebancar);
- substandard (numai pentru creditele acordate clientelei din sectorul nebancar);
- îndoielnic (numai pentru creditele acordate clientelei din sectorul nebancar);
4
- pierdere.
Clasificarea creditelor şi a plasamentelor se face prin aplicarea simultană a
următoarelor criterii:
- serviciul datoriei;
- performanţa financiară;
- iniţierea de proceduri judiciare.
Evaluarea performanţei financiare a unei entităţi economice din afara sectorului
instituţiilor de credit va conduce la încadrarea acesteia în una dintre cele cinci categorii de
performanţă financiară (A – E). Această evaluare se va realiza potrivit normelor interne, pe
bază de punctaj atribuit unor factori cantitativi şi calitativi.
Factorii cantitativi se referă în principal la următorii indicatori:
- lichiditate,
- solvabilitate,
- risc,
- profitabilitate.
Factorii calitativi pe care băncile îi iau în considerarea la analiza dosarului de credit se
referă la aspecte legate de:
- modul de administrare a entităţii economice analizate,
- calitatea acţionariatului,
- garanţiile primite (altele decât cele care sunt acceptate la diminuarea expunerii
faţă de debitor),
- condiţiile de piaţă în care aceasta îşi desfăşoară activitatea.
Indicatorii financiari se calculează pe baza datelor cuprinse în situaţiile financiare ale
entităţii economice, întocmite conform reglementărilor emise de Ministerul Finanţelor
Publice sau de autorităţi cu competenţe similare din alte ţări, iar categoria de performanţă
financiară se determină şi contribuie la stabilirea categoriei de clasificare în luna următoare
celei în care banca are acces la raportările respective.
În cazul în care băncile se găsesc în imposibilitate de a evalua performanţa financiară
a unui client din sectorul nebancar, aceasta va fi încadrată direct în categoria E. Frecvenţa cu
care se determină categoria de performanţă financiară a unei entităţi economice coincide cu
frecvenţa cu care se întocmesc situaţiile financiare. Analiza şi clasificarea portofoliului de
credite are în vedere evaluarea performanţelor financiare ale împrumutaţilor şi a serviciului
datoriei acestora. Încadrarea solicitanţilor de credite în categoriile de împrumutaţi A, B, C, D,
E se face în urma analizei performanţelor financiare ale acestora după cum urmează:
Categoria A - performanţele financiare sunt foarte bune şi permit achitarea la scadenţă
a dobânzii şi a ratei; totodată se prefigurează menţinerea în perspectivă a performanţelor
financiare la un nivel ridicat.
Categoria B - performanţele financiare sunt bune şi foarte bune, dar nu se pot menţine
la acelaşi nivel o perioadă îndelungată.
Categoria C - performanţele financiare sunt satisfăcătoare, dar au o evidentă tendinţă
de înrăutăţire.
Categoria D - performanţele financiare sunt scăzute şi cu o evidentă ciclicitate la
intervale scurte de timp.
5
Catego0ria E - performanţele financiare arată pierderi şi există perspective clare că nu
pot fi plătite nici ratele, nici dobânzile.
Serviciul datoriei împrumutaţilor este împărţit în cinci intervale:
ƒ 0 – 15 zile;
16 – 30 zile;
31 – 60 zile;
61 – 90 zile;
minim 90 zile.
Prin coroborarea datelor referitoare la performanțele financiare cu cele referitoare la
serviciul datoriei se obține clasificarea creditelor:
În aceste condiţii:
Creditele standard sunt acele credite ce nu implică deficienţe şi riscuri care ar putea
periclita administrarea datoriei în maniera convenită prin contractul de credit la acordarea
împrumutului.
Creditele în observaţie sunt acele credite acordate unor clienţi cu rezultate economice
foarte bune, dar care, în anumite perioade scurte de timp întâmpină greutăţi în rambursarea
ratelor scadente şi a dobânzilor aferente.
Creditele substandard prezintă deficienţe şi riscuri care periclitează lichidarea datoriei,
fiind insuficient protejate de valoarea netă a capitalului şi/sau capacităţii de plată a
beneficiarului de împrumut. Aceste credite sunt caracterizate prin posibilitatea reală ca banca
să preia parţial unele pierderi ca urmare a imposibilităţii recuperării integrale a împrumutului,
dacă deficienţele creditului nu sunt corectate pe parcurs.
Creditele îndoielnice sunt acele împrumuturi în cazul cărora rambursarea sau
lichidarea pe baza condiţiilor, valorilor şi garanţiilor existente este incertă. Aceste active sunt
acelea care practic sunt neprotejate sau protejate într-o mică măsură de valoarea realizabilă a
garanţiei lor.
6
Creditele pierdere sunt considerate acele credite care nu mai pot fi restituite băncii,
ceea ce face ca înregistrarea lor în continuare ca active bancare să nu fie garantată.
I.3Aspecte generale privind riscul de credit
Deseori, termenul de bancă este utilizat în sinonimie cu cel de instituție de credit,
chiar dacă, după cum se cunoaște, băncile reprezintă o parte semnificativă în structura
instituțiilor de credit. Acestea se pot organiza și funcționa în una din categoriile: bănci,
organizații cooperatiste de credit, bănci de economisire și creditare în domeniul locativ, bănci
de credit ipotecar.
În conformitate cu actul legislativ privind instituțiile de credit și respectarea
capitalului, în vigoare de la 1 ianuarie 2007, OUG nr. 99/2006, defineşte activitatea bancară:
„atragerea de depozite sau alte fonduri rambursabile de la public şi acordarea de credite în
cont propriu”, instituţia de credit fiind definită astfel: „o întreprindere a cărei activitate constă
în atragerea de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la public şi în acordarea de
credite în cont propriu.”
Sistemul bancar românesc, a cunoscut o dezvoltare cantitativă spectaculoasă în
ultimele decenii, realizată prin intermediul trecerii de la un sistem bancar excesiv centralizat,
cu majoritatea funcțiilor bancare concentrate în operațiunile BNR 1 și a câtorva bănci
specializate, către un sistem bancar adaptat cerințelor economiei de piață și, implicit,
globalizării financiare. Fundamental, sistemul bancar, deși clasificat după o mulțime de
criterii, este structurat pe două niveluri. Astfel, în peisajul bancar actual, alături de banca
centrală, funcționează băncile de rang doi, denumite și bănci comerciale sau de depozit și
băncile specializate.
În sensul celor menționate mai sus, băncile reprezintă o categorie de entități,
esențiale, fundamentale pentru funcționarea și prosperitatea economiilor naționale, cât și a
economiei globale contemporane, o „verigă” importantă în „lanțul” dezvoltării socio-
economice, întrucât dețin o „greutate specifică” însumată în totalul activelor financiare din
economie. Una dintre atribuțiile principale ale băncilor este acordarea de credite care să
permită firmelor să efectueze investiții și să creeze locuri de muncă.
Managementul activelor porneşte de la premiza că principalul activ al băncii,
reprezentat de credite, nu se transformă întotdeauna cu uşurinţă în lichidităţi, în special atunci
când economia este în recesiune. Banca realizează venituri din dobânda pe care o percepe
pentru aceste credite. Așadar, se pornește de la premiza că acordarea de credite nu este lipsită
de riscuri, deoarece banca nu poate avea niciodată certitudinea că debitorii vor rambursa
împrumutul și vor plăti dobânzile la termenul convenit. În situația în care debitorul încetează
rambursarea împrumutului sau plata dobânzii, banca trebuie să clasifice, după o anumită
perioadă, creditul în categoria „credite neperformante”.
În relația existentă între gestiune bancară și management bancar se impune ideea că,
deși teoretic tindem să ne raportăm în mod egal la cele două concepte, se pare că practica ne
arată diferența dintre cele două elemente. Gestiunea bancară, prin cele trei ipostaze specifice:
gestiunea riscurilor, gestiunea activului şi pasivului bancar și asigurarea transparenţei
informaţiilor destinate publicului este parte integrantă a managementului bancar, concept care
1
Banca Națională a României este banca centrală a statului, o instituție publică cu personalitate juridică având
monopolul asupra emisiunii de monedă.
7
impune o anumită politică de comportament şi orientare a acţiunilor umane pentru
dezvoltarea optimă şi legală a afacerilor bancare, într-un climat de stabilitate şi creştere a
valorii proprii, reflectată de creşterea activelor şi a încrederii publicului în bancă.
În sensul celor mai sus menționate, se deduce faptul că importanța riscurilor (deci
implicit a gestionării acestora, cât și diminuarea rezultatelor negative ca urmare a expunerii la
risc) influențează performanța unei bănci, dinamica și dezvoltarea acesteia. Riscul bancar
reprezintă acel element de incertitudine care poate afecta activitatea societăţii bancare sau
derularea unei operaţiuni economico-financiare a acesteia.
Deși literatura de specialitate în domeniu ne arată că există diferite criterii de
clasificare a riscurilor bancare, definite ca pierderi asociate unor evoluţii adverse a
rezultatelor, acestea nu sunt fixe, ci au o mare varietate, fiind asociate, în structură,
schimbărilor mediului bancar și dinamicii acestuia. Riscul bancar este structurat pe
următoarele componente: incertitudinea privind producerea unui eveniment în viitor și
expunerea la pierdere, așa cum se prezintă în figura următoare:
Componentele riscului
bancar:
Incertitudinea
privind producerea Expunerea la
unui eveniment în pierdere
viitor
Figura 1: Componentele riscului bancar
Dacă nu se manifestă ambele componente, nu putem vorbi de risc. De exemplu, o
bancă ce acordă un împrumut se confruntă cu incertitudinea rambursării la scadenţă, chiar
dacă există garanţia, datorită posibilităţii reducerii valorii acesteia în timp şi/sau a mărimii
costurilor de execuţie a acesteia. Banca îşi asumă riscul deoarece este expusă la incertitudine.
În continuare prezentăm indicatorii de analiză ai riscului bancar, sau așa-numiții
indicatori de risc bancar, în accepțiunea EBA, o realitate structurată pe trei componente:
riscurile de capital, riscurile de lichiditate și finanțare și riscurile mediului înconjurător:
8
Tipuri de risc Factori de risc/vulnerabilități
calitatea activelor;
MEDIU
Fragmentare rentabilitatea;
condiții de reglementare echitabile;
Un credit performant va furniza băncii veniturile din dobânzi de care are nevoie
pentru a obține profit și a acorda noi împrumuturi, ceea ce nu se întâmplă, în general, în cazul
unuia neperformant. În general, autoritățile de supraveghere europene consideră că un credit
este neperformant în cazul în care există indicii cu privire la probabilitatea ca debitorul să nu
ramburseze creditul pe fondul unor dificultăți financiare sau atunci când au trecut mai mult de
90 de zile fără ca debitorul să fi achitat ratele convenite. Acest lucru se poate întâmpla, de
exemplu, atunci când o persoană își pierde locul de muncă și, prin urmare, nu poate rambursa
un credit ipotecar în condițiile convenite sau când o firmă se confruntă cu dificultăți
financiare.
Din nefericire, creditele neperformante reprezintă o realitate cotidiană pentru bănci.
Pentru a fi prosperă pe termen lung, o bancă trebuie să mențină creditele neperformante la un
nivel minim. Dacă valoarea creditelor neperformante depășește un anumit nivel,
profitabilitatea băncii are de suferit, întrucât veniturile realizate din activitatea de creditare
sunt mai mici. Băncile trebuie să economisească fonduri, respectiv să constituie un provizion,
9
ca măsură de siguranță pentru situațiile în care trebuie să reducă sau să anuleze valoarea
creditului la un moment dat. Atât scăderea veniturilor, cât și economisirea de fonduri pentru
scenariul cel mai nefavorabil au drept rezultat reducerea fondurilor disponibile pentru
acordarea de noi credite, ceea ce diminuează și mai mult profiturile băncii.
O bancă cu un volum excesiv de credite neperformante nu poate furniza în mod
corespunzător firmelor, creditele de care acestea au nevoie pentru a investi și a crea locuri de
muncă. O situație în care un număr mare de bănci se confruntă, pe scară largă, cu această
problemă afectează economia în ansamblu și, implicit, membrii societății. Reducerea
investițiilor firmelor și scăderea numărului de locuri de muncă noi conduc la o diminuare a
creșterii economice.
Băncile ar trebui să evite de la bun început acordarea de credite excesiv de riscante
prin evaluarea corespunzătoare a bonității debitorilor. Este, de asemenea, importantă
introducerea unui sistem de monitorizare adecvat pentru ca banca să detecteze într-o etapă
incipientă momentul în care debitorul se confruntă cu dificultăți financiare și să poată
soluționa această problemă. În unele cazuri, simpla consiliere a clientului cu privire la situația
sa financiară poate fi suficientă pentru a evita ca un credit să devină neperformant.
Băncile au la dispoziție o serie de opțiuni pentru a reduce nivelul creditelor
neperformante din evidențele lor contabile. O posibilitate o constituie renegocierea cu
debitorii a termenilor contractelor de creditare. Aceasta ar putea însemna, de exemplu,
acordarea unui interval mai mare de timp debitorilor pentru rambursarea creditului. O astfel
de măsură ar putea permite unei persoane care și-a pierdut locul de muncă sau unei firme care
se confruntă cu probleme financiare temporare să supraviețuiască din punct de vedere
financiar și, în cele din urmă, să își ramburseze împrumutul.
O bancă poate decide, de asemenea, să vândă creditele neperformante unor investitori,
care solicită, de regulă, o actualizare a valorii acestora. Banca ar putea înregistra o pierdere în
urma unei astfel de tranzacții, dar scoaterea completă din evidențele contabile ar conduce, în
general, la o pierdere și mai ridicată.
În cazul în care niciuna dintre tentativele de a găsi o soluție nu este reușită, de
exemplu deoarece debitorul este insolvent, băncile pot recurge la căile legale pentru a încerca
să recupereze cel puțin o parte din fonduri. Soluționarea problemei creditelor neperformante
din sistemul bancar european reprezintă una dintre prioritățile principale ale activității de
supraveghere a BCE.
10
vor avea efecte negative asupra activului, al solvabilității, precum și asupra cheltuielilor
băncilor. De aceea un credit neperformant este un împrumut obișnuit care poate fi sau deja
este înregistrat de bănci ca fiind un credit aducător de pierderi, fapt pentru care aceste tipuri
de credite sunt considerate a fi una dintre principalele cauze care duc la stagnarea economiei
naționale. Nivelul acestor credite trebuie însă să se situeze la un nivel cât mai redus, datorită
impactului asupra profitabilității băncii. Acest aspect se poate atinge numai printr-o politică
de creditare prudentă, practicată în funcție de conjunctura economică și mediul financiar
precum și printr-o clasificare și apreciere corespunzătoare a riscului.
Un credit poate deveni neperformant în oricare din fazele procesului de creditare,
inclusiv în faza de analiză, datorită unor cauze dependente sau independente de practica
bancară, dar în această fază trebuie trecut în categoria neperformante atunci când el devine o
certitudine, deci atunci când recuperarea lui devine o problemă pentru bancă sau când clienții
creditați nu mai asigură condiții de rambursare sau de achitare a dobânzilor, sau ambele.
Existența creditelor neperformante, ca o categorie aparte de credite precum și efectele
negative ale acestora, a făcut necesară gestiunea separată a acestor tipuri de credite,
încadrarea într-un portofoliu al creditelor neperformante. În momentul în care apar aceste
credite, rezultă și o serie de efecte negative resimțite de bancă, client dar și la nivel
macroeconomic. Simpla enumerare a acestor efecte negative ale creditelor neperformante ne
arată de ce băncile trebuie să deruleze o activitate de creditare performantă.
Se consideră relevantă pentru analiza calității activelor, calcularea următorilor doi
indicatori:
Ponderea creditelor neperformante în total active: evidențiază activele care nu
concurează la dezvoltarea performanțelor băncii, un volum mare al acestora conducând la
pierderi cu efecte majore asupra capitalului băncii:
credite neperforma nte
Ponderea NPL în total active = x 100
total active
Indicatorul redă calitatea portofoliului de credite din sectorul bancar. O pondere mare
sau un trend crescător indică o deteriorare a calității portofoliului de credite și prin urmare, un
risc crescut de insolvabilitate. În calcularea raportului se folosesc creditele la valoare brută
(contabilă).
11
În prezent, cei mai cunoscuți indicatori privind calitatea activelor, cât și intervalele de
prudență sunt stabiliți de EBA, și sunt:
Indicatori de analiză Explicații Intervale de prudență
CALITATEA ACTIVELOR
RISCUL DE CREDIT ȘI
12
activitatea de creditare. O bună înţelegere a celor mai obișnuite cauze ale apariţiei creditelor
neperformante este prima etapă în identificarea şi soluţionarea acestor credite.
Putem grupa cauzele generatoare de credite neperformante ţinând cont de
împrumutători, împrumutaţi, precum şi de acţiunea factorilor din exterior, care acţionează
independent.
Cauze determinate de greşeli comise de bancă
Aceste cauze urmează din punct de vedere cronologic etapele din activitatea de
creditare, după cum urmează:
a) cauze care apar în stadiul de analiză:
- eşecul de a pune întrebări pertinente, izvorâte din teama de a nu-l supăra pe client şi,
implicit, de a nu-l pierde;
- neînţelegerea tipului de afaceri al solicitantului;
- existenţa unor relaţii de prietenie între ofiţerul de credit şi solicitantul de credit; analiza
necorespunzătoare a solicitantului împrumutului, datorită lipsei informaţiilor. Această
analiză trebuie să evidenţieze capacitatea şi dorinţa solicitantului de a rambursa viitorul
credit, bazat şi pe imaginea sa publică, pe experienţa în domeniu şi pe activitatea sa
anterioară; analiza necorespunzătoare a situaţiilor financiare a solicitantului creditului şi
stabilirea unei decizii de creditare eronate;
- lipsa de experienţă a ofiţerilor de credit care trebuie să aibă capacitatea de investigare a
fenomenelor, pentru a înţelege în profunzime natura afacerii, a activităţii desfăşurate,
organizarea, piaţa, clienţii, influenţele interne şi externe asupra performanţei financiare a
solicitantului. Ofiţerii de credit trebuie să cunoască foarte bine caracteristicile produselor
şi serviciilor băncii din domeniul creditării, modelul de analiză financiară şi nonfinanciară
şi chiar să aibă cunoştinţe în domeniul evaluării bunurilor aduse în garanţie;
- lipsa existenţei consultanţei de management pe care banca ar trebui s-o solicite şi să
analizeze modul în care clientul a implementat-o pentru a-şi îmbunătăţi situaţia
financiară;
b) cauze care apar din modul de acordare a creditului:
- structurarea inadecvată a împrumutului - destinaţie, sumă, sursa rambursării, termenele la
care trebuie rambursat;
- garanţia de plată inadecvată;
- acordarea fondurilor înainte de perfectarea contractului de împrumut, solicitantul putând
refuza ulterior acceptarea anumitor clauze;
- încheierea unui contract de credit care să nu conţină clauze asiguratorii, să nu permită băncii
posibilitatea de a verifica respectarea destinaţiei creditului, a menţinerii integrităţii ipotecilor
şi gajurilor fără deposedare;
c) cauze care apar pe parcursul derulării creditului:
- neprimirea şi neanalizarea balanţei de verificare lunare a situaţiilor financiar-contabile şi
bugetului de venituri şi cheltuieli care arată menţinerea capacităţii de plată a împrumutatului;
- neefectuarea de vizite la sediul împrumutatului pentru a verifica faptic garanţia creditelor,
modul de realizare a programelor de producţie, gradul de utilizare a capacităţilor de producţie
şi bineînţeles respectarea destinaţiei creditului;
- neurmărirea impactului produs de schimbările intervenite în condiţiile economice asupra
împrumutatului;
- acordarea de noi credite pentru plata dobânzii. Aceasta este o practică foarte periculoasă
pentru că dă posibilitatea de a constitui provizioane mai mici, căci serviciul datoriei este bun,
banca raportează profit pe care îl distribuie ca dividende sau face investiţii şi când creditul
devine efectiv neperformant şi din punct de vedere al evidenţei contabile a băncii, poate duce
la înregistrarea de pierderi sau chiar incapacitate de plată pentru bancă;
13
- ignorarea semnalelor de avertizare venite din diverse surse sau lipsa de experienţă în
depistarea lor din situaţiile financiar-contabile primite de la împrumutat sau din vizitele
efectuate la sediul acestuia;
d) cauze care apar când problema este efectivă:
- teama de a cerceta situaţia creditului, ezitarea de a pune întrebări dure;
- teama de a recunoaşte că s-a făcut o greşeală sau că s-a creat o problemă;
- întreruperea comunicării cu clientul, recurgerea la presiuni sau ameninţări, pentru
recuperarea împrumutului;
- lipsa de acţiune - în speranţa că situaţia se va îmbunătăţi de la sine – aşa numita ”soluţie
miraculoasă”;
14
furnizorilor, ducând la diminuarea materiilor prime de pe piaţă şi creşterea preţurilor care vor
diminua cifra de afaceri a clientului şi implicit capacitatea sa de plată;
b) factori de natură economică şi legislativă:
- recesiunea economică este o perioadă a ciclului economic când mulţi agenţi economici nu
pot activa profitabil, mai ales cei pentru ale căror produse cererea este elastică în raport cu
preţul. Dacă nu au active disponibile pentru a fi vândute sau posibilităţi de a reduce costurile,
vor fi nevoiţi să-şi mărească îndatorarea financiară pentru a supravieţui acestei etape;
- modificări în nivelul taxelor, impozitelor, salariului minim, subvenţiilor.
c) factori de piaţă:
- neadaptarea la cerinţele pieţei;
- dependenţa de o singură piaţă care îşi poate modifica cererea;
- apariţia unui concurent puternic care obligă la o reacţie fie ofensivă, fie defensivă în
primul caz, cresc cheltuielile de marketing şi sunt reduse preţurile pentru a menţine vânzările
şi segmentul de piaţă, în al doilea caz, sunt reduse costurile şi vânzările pentru a menţine
veniturile;
d) factori tehnologici:
- introducerea unor produse mult mai sofisticate din punct de vedere tehnic (high-tech) de
către concurenţă;
- dificultatea de a ţine pasul cu concurenţa în ceea ce priveşte înnoirea utilajelor şi
echipamentelor de înaltă productivitate.
Detectarea apariţiei creditelor neperformante
Creditele rareori devin neperformante peste noapte. Există aproape întotdeauna o
deteriorare graduală a calităţii creditului, însoţită de numeroase semnale de avertizare.
Odată ce creditul este acordat, ofiţerul de credit este responsabil de a urmări
activitatea împrumutatului. Scopul este de a detecta problemele înainte ca acestea să devină
prea severe. Dacă problemele sunt detectate la timp, ofiţerul de credit poate să acţioneze
pentru a preveni agravarea problemei sau cel puţin pentru a minimiza pierderea ce va fi
înregistrată de bancă.
O parte din acţiunile ce trebuie întreprinse de ofiţerul de credit se referă la îndrumarea
şi sprijinirea împrumutatului de a lua măsuri, pentru îmbunătăţirea situaţiei sale financiare.
În general, înainte de a nu mai putea rambursa un credit, împrumutatul trece printr-o
acută criză de numerar (cash). Din păcate, banca ce nu urmăreşte îndeaproape activitatea
împrumutatului este adesea ultima care ştie că o astfel de criză este iminentă.
15