Sunteți pe pagina 1din 7

Ministerul Educației, Culturii și cercetării

Universitatea de Stat de Educația Fizică și sport

Referat
Efectuat la disciplina: “ Kinetoterapia în
afecțiunile pediatrice”

Tema: Metode de recuperare în torticolis

Conducator științific: Zavalișca


Aurica

Efectuat: Andrei Cataraga Gr. 311 K

1
Chișinău-2020

Cuprins
Generalități........................................................................3

Simptomatologie...............................................................3

Clasificare..........................................................................4

Tratamentul........................................................................5

Concluzii...........................................................................7

Bibliografie........................................................................7

2
Torticolisul reprezintă o patologie la nivelul gîtului care se caracterizează printr-o
contractură dureroasă involuntară a muşchiului sternocleidomastoidian (unilaterală) însoţită de o
înclinare a capului de o parte, ceea ce limitează mişcările de rotaţie ale gâtului, împiedică
menţinerea capului în poziţie neutră şi creează un disconfort atît fizic , cît şi psihic. În general
apar spasme intermitente ale musculaturii gâtului. Uneori, aceasta contractura este asociata cu
cea a mușchilor de la nivelul umarului din partea opusa sau poate aparea un spasm muscular in
jurul gurii. Durerea se instaleaza in muschii cervicali si de-a lungul unor linii de pe toracele
anterior si posterior. Simptomele dispar in timpul somnului.

Cauza exacta a torticolisului nu este cunoscuta. Torticolisul muscular congenital este


prezent la copiii nou nascuti. Aceasta poate fi, de asemenea, insotit de o dislocare congenitala a
soldului. Cauza este, probabil, pozitia fatului in uter, care are ca rezultat ranirea muschilor
gatului. Torticolisul simptomatic poate fi cauzat de iritarea ligamentelor cervicale, de o infectie
virala, de vatamare sau de o miscare puternica. Cele mai des întălinte cauze sau factori
favorizanți sunt:

 o mișcare bruscă a gâtului;


 o poziție eronată în timpul somnului;
 malformații congenitale;
 traumatisme provocate în timpul nașterii;
 infecții (ortopedice sau neurologice), etc.

Simptomatologia:

Pe baza faptului că torticolisul apare ca o poziție în care capul este întors într-o parte,
acesta este primul lucru pe care trebuie să-l observăm. De asemenea, va crește sensibilitate sau
durerea în gît și mușchii umerilor. Poate fi dureros sau dificil, dacă nu chiar imposibil, mișcarea
capul în partea opusa față de partea pe care este blocat. Alte manifestări clinice care pot apărea
sunt: dureri de cap, dureri de spate, dureri la umăr și senzații de arsură.
Simptomele torticolisului variază de la persoană, la persoană. Cel mai aparent semn al starii
este rasucirea sau înclinarea gîtului pe o parte. Persoanele cu probleme pot de asemenea să
manifste:
o durere și tensiune în mușchii gîtului;
o crampe ale gîtului sau senzații de arsură la nivelul gîtului;
o imposibilitatea de a întoarce sau îndoi capul și gîtul pe partea opusă;
o privire necontrolată;
o spasmele musculare ale capului și gîtului;
3
o dureri de spate;
o dureri de cap.

La sugari, simptomele includ:

o înclinarea capului intr-o parte;


o aplatizarea pe o parte a capului în spatele urechii;
o mișcare limitata de cap și gît;
o caracteristicile asimetrice ale feței;

Exista mai multe tipuri de torticolis:

Torticolis banal- care apare dupa o miscare brusca si fortata a gatului, dupa o pozitie
inadecvata in timpul somnului. Idealul este, fie ca dormim pe o parte sau pe spate, ca perna
pe care dormim sa urmeze linia axei gatului. Daca avem probleme cervicale e necesara o
perna consistenta.

Torticolis muscular congenital- prezent de la nastere, cauzat de o dezvoltare


insuficienta a muschiului responsabil de extensia gatului: sterno-cleido-mastoidian. In acest
caz, torticolisul este permanent si nedureros. Nu se cunoaste cauza scurtarii muschiului
sterno-cleido-mastoidian. Unii medici considera ca muschiul poate fi intins sau rupt in
timpul nasterii. Leziunea produce hemoragie care apoi se absoarbe, ducand la aparitia unei
cicatrici ce scurteaza muschiul. Unele cazuri de torticolis congenital sunt produse de o
afectiune osoasa a partii superioare a maduvei spinarii (coloana cervicala). Aceasta
afectiune este cunoscuta ca malformatie congenitala a coloanei cervicale. Este important ca
parintii, imediat ce au observat prezenta torticolisului, sa consulte un medic, deoarece si alte
afectiuni pot cauza aceasta pozitie vicioasa. Medicul va examina copilul, va face o
anamneza (istoric) minutioasa a nasterii, va indica o radiografie a coloanei cervicale pentru
a decela eventuale probleme osoase si va analiza soldurile copilului. Dezvoltarea anormala a
soldurilor ( displazia de sold ) apare la 1 din 5 copii cu torticolis congenital.

Torticolis spasmodic- de cauza necunoscuta, este clasificat printre distonii ( boli in


decursul carora contracturile provoaca pozitii anormale ale corpului ). Se observa accese de
dureri si de redoare a gatului, in timpul carora survin contracturi succesive. Capul poate fi in
rotatie (torticolis), in inclinatie pe o parte (laterocolis), in flexie spre in fata (antecolis) sau
in extensie spre spate (retrocolis).

Torticolis simptomatic- nu este decat unul dintre simptomele unei boli cauzale. Multe
leziuni ale coloanei vertebrale cervicale sau ale regiunii cefei pot provoca un torticolis.
4
Tratamentul torticolisului

Programul de recuperare pentru această afecţiune este stabilit în funcţie de vârsta


pacientului, tipul de torticolis şi gravitatea lui (forma usoară sau severă).

În cazul torticolisului congenital programul kinetic va cuprinde tehnici de


relaxare/întindere a muşchilor scurtaţi (streching şi masaj), kinesiotaping. Se pot înregistra
progrese importante atunci când tratamentul este aplicat precoce, încă din primele 3 luni de viaţă.

Programul de recuperare în cazul torticolisului dobândit (spasmotic, simptomatic sau obişnuit)


va fi individualizat şi în funcţie de cauzele care au generat apariţia sa şi va include:

 kinetoterapie
 fizioterapie: termoterapie caldă;
 hidrokinetotermoterapie;
 masaj, stretching, kinesiotaping;
 orteze cervicale

 medicaţie: baclofen, toxina botuluinică.

În cazul torticolisului congenital, deoarece nu există un mod de a preveni această


afecţiune, aplicarea cât mai precoce a tratamentului împiedică agravarea bolii.

Obiectivele recuperării mereu se vor deosebi de la specialist la specialist deaorece fiecare


kinetoterapeut are dreptul la viziunea sa asupra problemei, patologoei, și viziunea proprie cum
poate recupera pacienții. Obiectivele de bază în tratarea torticolisulu sunt următoarele:
 îmbunătăţirea mobilității flexiei laterale;
 îmbunătăţirea mobilității în flexie și extensie;
 îmbunătăţirea capacităţii de a orienta capul pe linia mediană împotriva gravitaţiei;
 ridicarea capul impotriva gravitatiei din decubit ventral;
 utilizarea simetrică a membrelor superioare;
 Corectarea asimetriei centurii scapulare şi toracelui;
 Formarea reflexului de postură corectă a capului şi gâtului în acţiunile statice şi
dinamice ale corpului în condiţiile nou create, prin schimbarea staticii capului şi
gâtului.

5
Pnetru a realiza obiectivele sus enumerate este necasar de a folosi un șir de metode și
mijloace kinetoterapeutice cum ar fi:
Exerciţii statice Exerciţiile statice se folosesc sub forma poziţiilor corective şi
hipercorective, care să favorizeze efectuarea mişcărilor corective ale capului şi gîtului. Poziţiile
de lucru trebuie să aibă baza mare de sprijin, pentru a asigura echilibrul corpului şi localizarea
mişcărilor corective. Astfel, cele mai folosite pozoţii derivate ale poziţiilor fundamentale sunt:
poziţia stînd depărtat, fandat, cu sprijin (sprijinul poate fi în „cîrje” – cu subţioara de partea
bolnavă agăţată de bară sau bîrna suedeză); poziţia pe genunchi cu sprijin pe palme, stînd cu un
picior în treaptă, pe călcîie şezînd; poziţia şezînd – rezemat, întreg, călare pe banchetă; poziţia
culcat – înainte, înapoi, pe o latură cu capul în afara suprafeţei de sprijin; poziţia atîrnat – la
scara fixă, în căpăstrul Glisson.
Exerciţiile dinamice constau din:
 Răsucire spre partea bolnavă (dreapta);
 Îndoirea laterală spre partea sănătoasa (stânga);
 Extensia capului şi gâtului;
 Circumducţie a gâtului, executată în plan posterior;
 Întinderea în axul vertical al coloanei vertebrale.
Sunt contraindicate mişcările de flexie.
Exerciţii de membre superioare, umeri şi omoplaţi –constau din fixări şi mişcări ale braţelor
asimetric. Pentru corectarea simetriei centurii scapulare, membrul superior de partea sănătoasă
stânga efectuează mişcări peste linia orizontală a umerilor şi în plan posterior, iar membrul
superior drept de partea torticolisului va executa mişcări sub nivelul umerilor.
Exerciţii de trunchi sub forma mişcărilor de îndoire laterală spre stânga, răsucire spre
dreapta, extensie şi circumducţie în plan posterior.
Aceste exerciţii au drept scop corectarea deficienţelor toracelui, iar când sunt executate ăn
acelaşi timp cu mişcărilor capului şi gâtului au rolul de a amplifica mişcările capului şi gâtului.
Exerciţii de respiraţie sub forma liberă sau legate de exerciţii corective pe momentele fazelor
respiraţiei.
Exerciţii cu obiecte portative şi la aparate fixe – vor avea aceeaşi strunctură corectivă a
mişcărilor capului şi gâtului, executate concentric şi în segmentul propriu pentru partea stângă,
excentric şi în afara segmentului pentru partea bolnavă.
Exerciţii aplicative – vor avea o structură corectivă; selecţionate din exerciţiile de mers,
târâre, echilibru şi suspresiune. Exerciţiile de echilibru se fac sub forma mersului pe vârfuri pe
sol, precum şi a purtărilor de greutăţi pe cap. Exerciţiile de târâre se execută din poziţia pe

6
genunchi, cu sprijin pe palme (mers înainte, în cerc pe partea stângă) şi din poziţia culcat înainte
sau culcat pe o latură. Suspensiile se fac la scara fixă, atârnat simetric şi în căpăstrul Glisson, pe
verticală şi pe plan înclinat. Exerciţiile de redresare constau în accentuări ale exerciţiilor
corective, sub controlul kinetoterapeutului.

Redresările, pasive şi active, pot fi completate cu tensiuni şi tracţiuni în sensul corectării


şi hipercorectării. Redresările active se pot face cu autocontrolul în oglindă.

Pentru corectarea torticolisului muscular stâng, se folosesc aceleaşi exerciţii, executate în


sensul corespunzător.

Concluzii:

Kinetoterapia trebuie inceputa cel tarziu la sase luni de la diagnostic, In cazurile foarte
grave se impune interventia chirurgicala – pentru a corecta muschiul ingustat si orice alta
asimetrie care se produce in plagiocefalie (cu care torticolisul este frecvent asociat). Daca
specialistul recomanda tratamentul chirurgical, se recomanda kinetoterapia legata de interventia
chirurgicala (preoperator si postoperator) si kinetoterapia corectiva.

Bibliografia:
1. https://www.chiromedicahealthcenter.ro/
2. https://www.kinetic.ro/
3. https://www.romedic.ro/
4. https://ro.scribd.com/
5. http://www.sfatulmedicului.ro/