UNIVERSITATEA „BABEŞ – BOLYAI”

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

SPECIALIZAREA ARTĂ SACRĂ

TEZĂ DE LICENŢĂ

„NOLI ME TANGERE” ÎN ICONOGRAFIE

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC
LECT.UNIV.DR. MARCEL MUNTEAN

ABSOLVENT
LAURA ROZICA HINTEUARU

CLUJ – NAPOCA
2012

1
CUPRINS

Introducere
Capitolul 1
1.Maria Magdalena personaj istoric şi biblic
1.1.Personaj biblic
1.2. De la confuzia de identitate la femeia pierdută devenită sfântă
1.3. Maria Magdalena în tradiţia gnostică
Capitolul 2
2.1. Cinstirea Mariei Magdalena în Biserica Ortodoxă
2.2. Maria Magdalena în scrierile Sfinţilor Părinţi
2.3. O imagine simbolică pentru Biserică

Capitolul 3
3.1. Sfânta Maria Magdalena în iconografie
3.2.Reprezentări în iconografia creştină

Capitolul 4
4.1.Demers Practic
Concluzie

Bibliografie

Curriculum vitae

Declaraţie de onestitate

2
 Introducere

Imaginea Mariei Magdalena cunoaşte una dintre cele mai complexe şi

spectaculoase evoluţii ale unui personaj biblic de-a lungul istoriei: de la femeia care a fost
vindecată de Iisus Hristos iar, mai apoi, martoră a Învierii Sale până la asocierea ei cu
imaginea paradigmatică a păcătoasei (Maria Magdalena ca prostituată) care se
converteşte la mesajul iubirii sau până la ucenica preferată a lui Iisus (din tradiţia
gnostică).
Întrebarea care se pune este cum a fost posibilă această evoluţie? De unde aceste
răsturnări, uneori radicale, de perspectivă asupra figurii Mariei Magdalena? Nu există,
fără îndoială, un răspuns simplu la aceste întrebări. Dar putem, totuşi, schiţa câteva
posibile explicaţii: imaginaţia populară a asociat-o (în mod greşit) pe Maria Magdalena
cu alte personaje biblice numite Maria, la aceasta se adaugă suprapunerea ei, cu imaginea
păcătoasei salvată de Iisus.
Aceste confuzii de identitate sunt explicabile şi pe fondul simbolisticii complexe
asociate lor, de pildă, imaginea femeii pierdute salvată din păcatul plăcerilor trupeşti are,
după cum vom vedea, o semnificaţie spirituală cu mult mai vastă.
La toate acestea, mai putem adăuga o trăsătură care pare să marcheze figura Mariei
Magdalena, respectiv, poziţia ei paradoxală de marginalitate centrală în sensul în care ea
este prezentă, conform învăţăturii biblice, în momentele cheie, cum ar fi Răstignirea lui
Iisus, Învierea Domnului etc.
Pe de altă parte, Maria Magdalena nu este un apostol, importanţa ei rămâne
secundară (exceptând, evident, o parte a tradiţiei gnostice) în raport cu cele 12 figuri
apostolice ale Bibliei. Desigur, statutul ei de femeie contribuie, la rândul său, la această
relativă marginalitate a ei în raport cu centralitatea apostolilor.

3
 În orice caz, poziţia simultan centrală şi marginală dar şi asocierea ei (eronată) cu
alte personaje biblice sau cu simbolistica femeii pierdute care învinge păcatul, au
transformat imaginea Mariei Magdalena într-o figură complexă şi învăluită în mister.
Doar aşa poate fi explicat inclusiv succesul de public al unor cărţi contemporane
precum Codul lui Da Vinci al lui Dan Brown care speculează căutând senzaţionalul pe
marginea unei conspiraţii a Bisericii de a masca importanţa centrală al Mariei Magdalena
în apariţia şi evoluţia creştinismului.

4
 Capitolul 1

1.Maria Magdalena personaj istoric şi biblic

1.1.Personaj biblic

Sfânta Scriptură o menţionează în mai multe rânduri pe Maria Magdalena. Unul din
pasajele biblice, prezintă episodul prin care Iisus exorcizează şapte demoni din sufletul
Mariei:
„Şi Iisus umbla prin cetăţi şi prin sate... şi cei doisprezece erau cu El, şi unele femei
care fuseseră vindecate de duhuri rele şi de boli: Maria Magdalena, din care ieşiseră şapte
demoni” (Luca 8, 2).
Aceeaşi Maria din Magdala este prezentă şi în momentul răstignirii lui Iisus: „Şi
erau şi femei care priveau de departe; între ele Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob
cel mic şi al lui Iosif, şi Salomeea, care, pe când era El în Galileea, mergeau după El şi îi
slujeau” (Marcu 15, 40-41).
Ea vine, apoi, şi la mormântul lui Iisus: „Iar acolo era Maria Magdalena şi cealaltă
Marie şezând în faţa mormântului (Matei 27, 61). Iar după ce a trecut sâmbăta, când se
lumina de ziua cea dintâi a săptămânii , au venit Maria Magdalena şi cealaltă Marie la
mormânt” (Matei 28, 1).
În sfârşit, Mariei Magdalena îi apare Iisus în urma Învierii şi îi spune: „Mergi la
fraţii Mei şi le spune: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi Dumnezeul Meu şi
Dumnezeul vostru. Şi a venit Maria Magdalena vestind ucenicilor că a văzut pe Domnul
şi acestea i-a spus ei” (Ioan 20,1. 11-18).
Evangheliile conţin şi alte pasaje făcând trimitere la femei păcătoase sau la altele
având numele de Maria. Aşa spre exemplu: „Şi iată era în cetate o femeie păcătoasă şi,
aflând că şede la masă, în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir. Şi, stând la spate,

5
lângă picioarele Lui, plângând, a început să ude cu lacrimi picioarele Lui şi cu părul
capului ei le ştergea. Şi săruta picioarele Lui şi le ungea cu mir” (Luca 7, 37-38).
Ori un alt exemplu: „Şi era bolnav un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei şi al
Martei, sora ei. Şi Maria era cea care a uns cu mir pe Domnul şi I-a şters picioarele cu
părul capului ei, al cărei frate Lazăr era bolnav... Şi iubea Iisus pe Marta şi pe sora ei şi
pe Lazăr” (Ioan 11, 1-2 şi 5).

1.2. De la confuzia de identitate la femeia pierdută devenită sfântă

Portretul Mariei Magdalena, aşa cum s-a fixat el în imaginarul cultural al lumii
creştine, este rezultatul unui amestec de factori: peste informaţiile biblice se adaugă
interpretările, uneori neglijente ale unor persoane, dar şi istorii apocrife ori fantezia
populară.
Rezultatul este un portret în care realitatea istorică este copleşită de ficţiune. În Evul
Mediu, de pildă:
„s-a convenit în general că părinţii ei se numeau Cyrus şi Euchoria; ei erau de neam
bogat şi nobil, vieţuind în castelul din Magdala. Maria a fost cea mai tânără dintre cei
dintre cei trei copii ai lor şi a fost logodită cu Sfântul Ioan Evanghelistul; în cinstea lor s-
a serbat nunta din Cana. Cu acel prilej însă, Ioan şi-a lăsat mireasa pentru a-l urma pe
Iisus, iar de ciudă Maria a devenit prostituată”1.

Mai apoi, Iisus reuşeşte să scoată cei şapte diavoli din Maria iar când îi vizitează pe
Marta şi pe Lazăr pentru cină, Marta îşi convinge sora să fie de faţă. În urma întâlnirii cu
Iisus, Maria renunţă la prostituţie şi se întoarce la Dumnezeu.
Evoluţia ulterioară a Mariei Magdalena este şi ea surprinzătoare. Tradiţia ortodoxă,
de pildă, reţine faptul că Maria merge împreună cu Ioan la Efes unde şi moare. Moaştele
sale ar fi fost mai târziu duse la Constantinopol.
Tradiţia catolică, în schimb, dezvoltă un alt scenariu: Maria împreună cu Marta şi
Lazăr ar fi părăsit Palestina pentru a ajunge în oraşul Marsilia din Franţa de azi. Aici ar fi
avut o viaţă plină de pioşenie şi rugăciuni.

1
Benedicta Ward, Vieţile Sfintelor care mai înainte au fost desfrânate, Editura Deisis, Sibiu, 2007, p. 35.

6
 Din aceste naraţiuni, se poate cu uşurinţă observa, dincolo de excesul de imaginaţie,
confuzia care se face între Maria Magdalena şi sora lui Lazăr, de pildă. În realitate,
identitatea Mariei Magdalena a cumulat mai multe personaje biblice.
Ea a fost confundată cu cele două femei anonime care l-au uns pe Iisus, prima l-a
uns pe picioare cu lacrimile ei iar a doua, pe cap cu miresme în casa lui Simon leprosul
din Betania. Iar cum Lazăr era tot din Betania, confundarea Mariei Magdalena cu Maria,
sora Martei şi a lui Lazăr a venit oarecum firesc.
Dar identificarea nu este accidentală, ea trimite la o semnificaţie spirituală mai
largă, cea a femeii pierdute care reuşeşte să-şi depăşească condiţia de păcătoasă pentru a
deveni sfântă. După cum subliniază Benedicta Ward:

„Aş sugera faptul că motivul pentru identificarea ei cu o prostituată rezidă mai

adânc în însăşi imagistica păcatului ce străbate întreaga Scriptură. Maria Magdalena preia
imaginea Israelului infidel, descrisă de profeţi ca o prostituată în privinţa relaţiilor sale cu
Dumnezeu. Această imagine a fost transferată de scriitorii Noului Testament asupra
întregii umanităţi şi, de aceea, orice suflet păcătos poate fi acum descris drept o
prostituată, drept infidel legământului iubirii dintre Dumnezeu şi om. În acest sens
profund revelator ia Maria Magdalena caracterul unei prostituate; deci nu fiindcă plăcerea
este un păcat deosebit de îngrozitor, ci fiindcă ea este toţi păcătoşii, în măsura în care
orice păcat este o infidelitate faţă de legământul de iubire al omului cu Dumnezeu”2.

Mai mult decât atât, Maria Magdalena, în opinia Benedictei Ward care s-a ocupat
de vieţile sfintelor care au fost iniţial desfrânate este văzută simbolic ca o contraparte a
Evei care vine să mântuiască căderea în păcat a primei femei:

„Aici este vorba de o femeie eliberată din legăturile păcatului de Iisus, pe Care Îl
întâlneşte într-o grădină, ca izbăvitor al întregii creaţii. Această figură a unei femei
păcătoase întâmpinate şi salutate de Adam cel nou într-o grădină e prezentată ca fiind
contraparte desăvârşită a tristei istorii de la începuturi, când primul bărbat şi prima femeie
au păcătuit într-o grădină făcând experienţa morţii şi a diviziunii”3.
2
Ibidem, p. 33
3
Ibidem, p. 31

7
 Sau în alt pasaj Benedicta Ward susţine că Maria Magdalena „nu este numai
personaj sau mai multe personaje istorice; ea este Eva cea nouă, primul semn al
răsturnării căderii lui Adam. Pentru marea sa iubire, ea este de asemenea femeia din
Cântarea Cântărilor şi, din acelaşi motiv, ea este şi Biserica, precum şi sufletele
individuale izbăvite din păcat”.4

Dar înţelegerea spirituală a Mariei ca prostituată a prelungit şi chiar a mărit

confuzia privind identitatea Mariei:

„printr-o eroare nefericită, s-a crezut şi că tot ea fusese Maria Egipteanca, o sfântă
mult ulterioară, dar a cărei carieră semăna prea mult cu aceea a Mariei din Magdala
pentru ca ele să rămână neconfundate. Maria Egipteanca a fost o femeie păcătoasă care a
devenit pustnică. Probabil că această legătură a oferit suportul material ideii păcatului
sexual ca preocupare principală a Mariei Magdalena, distinctă de posedarea ei de către
şapte diavoli”5.

E demn de amintit în acest context, faptul că în tradiţia ortodoxă Maria Magdalena

nu a ajuns să fie asociată cu o prostituată. Acest lucru e remarcat chiar de o autoare
occidentală precum Lesa Bellevie:

„În tradiţia răsăriteană, Maria Magdalena nu a fost niciodată asociată cu păcătoasa

anonimă din Luca şi de aceea nu a ajuns niciodată să fie cunoscută ca prostituată.
Dimpotrivă, a fost întotdeauna cinstită ca o Sfântă Mironosiţă şi Întocmai cu Apostolii.
Deşi „egală apostolilor” nu este sinonim cu „apostol” şi, chiar dacă acest titlu, este purtat
şi de alţi sfinţi, este totuşi o recunoaştere esenţială a importanţei Mariei Magdalena la
formarea creştinismului. Mărturia ei asupra Învierii este onorată fără a se face apel la
ipoteticul ei trecut maculat”6.

1.3.Maria Magdalena în tradiţia gnostică

4
Ibidem, p. 32.
5
Ibidem, pp. 33.
6
Lesa Bellevie, Maria Magdalena. Ghid esenţial, Editura Paralela 45, Piteşti, 2009, p. 213.

8
 Conform lui Mircea Eliade, „este greu de precizat originea curentului spiritual
cunoscut sub numele de „gnosticism”. Dar trebuie să distingem numeroase gnose
anterioare sau contemporane, aparţinând diferitelor religii ale epocii (zoroastrismul,
Misterele, iudaismul, creştinismul), gnose care, după cum am văzut, comportau în
învăţământ ezoteric.
Adăugăm că aproape toate temele mitologice sau eshatologice întrebuinţate de
autorii gnostici sunt anterioare gnosticismului stricto senso. Unele sunt atestate în Iranul
antic şi în India în epoca Upanişadelor, în orfism şi platonism; altele caracterizează
sincretismul de tip elenistic, iudaismul biblic şi intertestamentar, sau primele manifestări
ale creştinismului.
Totuşi, ceea ce defineşte gnosticismul stricto senso nu este integrarea mai mult sau
mai puţin organică a unui anumit număr de elemente disparate, ci reinterpretarea
îndrăzneaţă şi deosebit de pesimistă, a câtorva mituri, idei şi teologumene de largă
circulaţie în epocă”7.
În ce constă însă această „reinterpretare îndrăzneaţă” de care vorbeşte Eliade? „În
ciuda unor paralele iraniene, modelul imediat al Mântuitorului trimis de Dumnezeu este
evident Iisus Hristos. Textele descoperite în 1945 la Nag Hammadi, în Egiptul de Sus,
demonstrează originea iudeo-creştină a câtorva şcoli gnostice importante.
Şi totuşi teologiile şi moralele lor sunt radical deosebite de acelea profesate de
iudaism şi creştinism. Mai întâi, pentru gnostici, Adevăratul Dumnezeu nu este
Dumnezeu Creatorul, adică Iahve. Creaţia este opera Puterilor inferioare, ba chiar
diavoleşti; Creaţia este imitarea, mai mult sau mai puţin demonică, a unei lumi
superioare.
Aceste concepţii sunt de neconceput pentru evrei şi pentru creştini. Desigur, în
păgânismul târziu, cosmogonia îşi pierduse orice semnificaţie religioasă pozitivă. Dar
gnosticii merg şi mai departe. Crearea lumii nu numai că nu este o dovadă a
atotputerniciei lui Dumnezeu; ea este explicată printr-un accident survenit în regiunile
superioare, sau drept rezultat al atacului primordial al Întunericului asupra Luminii.

7
Mircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2000, p. 446.

9
 „Cât priveşte existenţa întrupată, departe de a se încadra într-o „istorie sfântă”, cum
gândeau evreii şi creştinii, ea confirmă şi ilustrează căderea sufletului. Pentru gnostic,
singurul obiectiv demn de a fi urmărit este eliberarea acestei părticele divine şi reurcarea
ei către sferele celeste”8.

În textele gnostice din secolele al II-lea şi al III-lea, Maria Magdalena cunoaşte, în

schimb, o cu totul altă imagine. Interesant este faptul că cei mai mulţi gnostici au fost
interesaţi nu de Fecioara Maria, ci de Maria Magdalena.
În Evanghelia după Maria Magdalena, ea apare în ipostaza celui dintâi dintre
apostoli, cel puţin egală lui Petru. Totodată, ea este cea care a primit învăţăturile lui Iisus
şi pe care încearcă, în pofida reticenţei lui Petru, să le transmită mai departe apostolilor.
Conform altor scrieri, Maria Magdalena şi Iisus sunt versiunea actualizată a lui
Adam şi Eva. Mai mult decât atât, Maria Magdalena ar fi fost iubita lui Iisus primind pe
această cale învăţătura sa secretă, accesibilă doar câtorva iniţiaţi 9. În Evanghelia după
Filip aflăm că „Iisus a iubit-o pe Maria Magdalena mai mult decât pe alţi apostoli”
numind-o „apostolul apostolilor” sau „femeia care cunoaşte totul” şi pe care o săruta
adeseori10.
De altfel, aşa cum observă şi Benedicta Ward: „Este de asemenea posibil ca ideea
Mariei Magdalena ca prostituată să fi fost afectată de o tradiţie găsită în unele fragmente
care provin dintr-un mediu gnostic şi în care Maria Magdalena era privită ca fiind iubita
lui Hristos. În Evanghelia lui Filip, de exemplu, ea este descrisă ca însoţitoarea cea mai
intimă a lui Hristos”11.

Imaginea Mariei Magdalena în textele gnostice este complexă şi nu lipsită de

ambiguitate. Ea nu este un personaj eminamente pozitiv (cum ne arată, Evanghelia după
Petru sau Epistola Apostolorum), pe de altă parte, ea deţine, totuşi, un rol mult mai
important decât în creştinism iar valenţele ei pozitive rămân predominante.

8
Ibidem, p. 447.
9
George H. Tavard, “The Genesis of Mariology” în Amy-Jill Levine (ed.), A Feminist Companion to
Mariology, T&T Clark International, 2005, p. 115.
10
Valerie Abrahamsen, “The Human and Divine: the Marys in Early Christian Tradition”, în Amy-Jill
Levine (ed.), op. cit., p. 178.
11
Ward, op.cit., p. 34.

10
 Maria Magdalena este adeseori asociată cu personajul mitologic al Sophiei
(Înţelepciunea), ca expresie a faptului că ea este cea care transmite mai departe secretul
învăţăturii lui Iisus. Ioan Petru Culianu surprinde figura ambivalentă a Sophiei din textele
gnostice:

„Un simplu rezumat al mitului Sophiei, luat din mediile gnostice, ne va arăta că
lucrurile sunt mult mai complicate. Curentul principal al acestei gnoze care derivă din
doctrina lui Simon din Samaria postulează că lumea inferioară, lumea omenească a apărut
din pricina greşelii unei entităţi feminine. Greşeala constă în hybris-ul unei femei şi este
sau poate fi uşor caracterizată în termeni sexuali. De fapt, această femeie fie că nu are, fie
că acţionează fără permisiunea soţului ei, doreşte să ajungă mai aproape de Tatăl ei decât
permit regulile din Pleromă, se naşte un copil de parte bărbătească anormal, un avorton,
considerat răspunzător de crearea lumii inferioare. Faţă de umanitate, mama demiurgului
are o atitudine ambivalentă. Pe de o parte, dacă ea nu ar fi comis acest păcat primordial,
omenirea fie că nu ar fi existat defel, sau, dacă exista, n-ar fi cunoscut nenorocirea
prezentă. Pe de altă parte, tocmai ea este cea care conferă omenirii un prestigiu spiritual
decât al demiurgului, şi îi ajută permanent pe oameni pentru a-i scăpa de puterea tiranică
pe care o exercită demiurgul asupra lor”12.

Mai mult decât atât, importanţa Sophiei şi în subtext a Mariei Magdalena în cadrul
diverselor secte gnostice a fost interpretată, de acelaşi Culianu dar nu numai de el, şi ca o
primă manifestare a feminismului care se revoltă împotriva ordinii patriarhale:
„Cred că vina Sophiei poate fi definită ca o vină a feminismului: la început ea se
revoltă împotriva regimului din lume instaurat de către tatăl ei, dar şi împotriva regulii
potrivit căreia trebuie să ceară, în orice împrejurare, voie soţului ca să poată face ceva.
Când această primă revoltă se dovedeşte fatală, ea se revoltă din nou împotriva propriului
fiu şi ajută omenirea să scape de tirania acestuia”13.

12
Ioan Petru Culianu, Jocurile minţii, Polirom, Iaşi, 2002, p. 137-138
13
Ibidem, p. 138.

11
 „Feminismul” gnosticilor este cel mai evident, însă, în respingerea Vechiului
Testament considerat creaţia unui Dumnezeu autoritar şi răuvoitor care vrea să menţină
omenirea în ignoranţă14.
În orice caz, importanţa Mariei Magdalena ar fi şi o expresie a importanţei femeilor
în primele secole după Hristos:

„female church leadership in and of itself, then, was not out of ordinary. Many if
not most of the pagan cults had female leadership; so did Judaism. It is rather we,
viewing this era through two millennia of male domination in the church, who need to be
reminded that women who joined the fledgling Christ cult, whether from the pagan or
Jewish persuasion, expected to follow and to be women leaders. We also must remind
ourselves that, contrary to the primary male heroes of Peter, Paul, John and James, the
stories of the Marys and other women of the Christian tradition played enourmous roles
in converting people to the faith and maintaining their fidelity. It is at this point that the
stories of the Virgin Mary, worshiped by some as a goddess, and those of the Magdalene,
honored by many as premier apostle, leader and visionary, come together – not
neccesarily in the same person or in the same geographical location but in their influence
on church development in the first few centuries. These Christians, both women and men
and from cities around the Mediterranean, preached the gospel and gathered in
community as Christians, but as Christians who were significantly different from others
who chose to honor but not to worship the Virgin or chose to follow a male rather than a
female leader”15.

Interesant de remarcat rămâne şi faptul că textele gnostice înregistrează o anumită

tensiune între personajul Mariei Magdalena şi cel al apostolului Petru, tensiunea
reflectată în grupările concurente care idealizau numele unuia sau a celuilalt dintre cei doi
patroni spirituali:

„Departe de fi ceva sporadic, aceasta s-a transformat într-o acerbă competiţie între
diferitele fracţiuni de la începutul creştinismului. Iar două dintre acestea se pare că se
14
Ibidem
15
Valerie Abrahamsen, op. cit., p. 180.

12
aflau în concurenţă directă: cei care îl recunoşteau drept patron spiritual pe Petru şi cei
care o recunoşteau pe Maria Magdalena. Se apreciază că tradiţia Mariei Magdalena
susţinea recunoaşterea şi acceptarea autorităţii apostolice a femeilor, în timp ce tradiţia
petrină („a lui Petru”) recunoştea doar autoritatea bărbaţilor”16.
Dar această rivalitate nu însemna faptul că apostolul Petru şi Maria Magdalena
aveau vreo dispută în realitate, ci mai degrabă ea arată anumite diferenţe de mentalitate,
apărute la un moment dat în cadrul primelor comunităţi creştine:

„Vă puteţi gândi la Maria Magdalena ca la un purtător de cuvânt al unei comunităţi

care preţuia implicarea şi contribuţia femeilor, iar la Petru ca la purtătorul de cuvânt al
comunităţilor străine de această perspectivă. De aceea, textele produse de aceste
comunităţi rivale reflectau dezacordurile acestora cu privire la rolul femeilor în
creştinism. Iar Petru şi Magdalena erau folosiţi ca portavoce a ideilor şi credinţelor lor
specifice”17.

1.4.Ipostaze contemporane ale Mariei Magdalena

Inflamarea imaginaţiei moderne cu privire la Maria Magdalena are în spate surse

mai vechi de origine occidentală în care se amestecă tradiţiile catahare (un fel de gnostici
medievali), speculaţiile iscate în jurul Sfântului Graal, a Cavalerilor Templieri sau a
francmasoneriei dar şi basmele populare.
Să începem cu Sfântul Graal. Cel care introduce această temă în conştiinţa
occidentală este Chretien de Troyes, scriitor francez din ultima jumătate a secolului al
XII-lea printre a cărui opere se numără şi Povestea Graalului sau, cum a mai fost
cunoscută, Perceval.
Povestea îl are în centrul ei pe Perceval, un tânăr care vrea să ajungă cavaler. În
aventurile sale, el ajunge la un castel în care trăia un rege bătrân suferind din pricina unei
răni care îl împiedica să meargă.
Invitat să cineze cu el, Perceval este martorul unei procesiuni în care mai mulţi
oameni îi perindă o serie de obiecte printre care şi un pocal de aur încrustat cu pietre
16
Bellevie, op. cit., p. 192.
17
Ibidem.

13
preţioase. Povestea rămâne neterminată dar fascinaţia pe care o produce este atât de mare
încât cunoaşte diverse continuări şi completări ulterioare:

„În naraţiunile de mai târziu, natura pocalului se schimbă, în funcţie de poveste şi

de povestitor. În Istoria Graalului a lui Robert de Boron, scrisă între 1170 şi 1212, cupa a
devenit vasul în care Iisus a frânt pâinea în timpul ultimei cine, precum şi vasul în care
sângele său a fost strâns de Iosif de Arimateea în momentul crucificării”18.

Trebuie, însă, amintit faptul că Maria Magdalena nu ajunge să fie pusă în legătură
cu Sfântul Graal decât abia în secolul XX. Este cazul cărţii lui Michael Baigent, Richard
Leigh şi Henry Lincoln, Sfânt Sânge, Sfânt Graal, care speculează pe marginea unui preot
pe nume Berenger Sauniere, transferat în satul Rennes-le-Chateau din Franţa.
Acest preot ar fi descoperit, conform autorilor, în Biserica veche din secolul XI în
care ţinea slujbe, nişte documente misterioase care fuseseră scrise de către predecesorul
său. Comportamentul bizar al preotului, viaţa sa extravagantă (accesul la sume mari de
bani primite pe diferite filiere sau relaţiile sale cu lumea ezoterică a Parisului), ulterioare
găsirii documentelor, i-a determinat pe autorii cărţii să conchidă nici mai mult nici mai
puţin că părintele Sauniere ar fi descoperit un secret teribil, respectiv, faptul că:

„Iisus şi Maria Magdalena au fost căsătoriţi şi au avut copii. Astăzi, această

convingere s-a întărit cumva în cultura populară datorită succesului Codului lui Da Vinci,
dar la începutul anilor 80 ea reprezenta o teorie radicală. Desigur, s-a sugerat că poate
Iisus şi Maria Magdalena au fost căsătoriţi cu adevărat, dar nimeni nu a adus vreodată o
„dovadă” că ei au deschis o linie dinastică. Bineînţeles că aici folosesc termenul
„dovadă” în sens foarte larg. Orice mărturie pe care autorii acestei cărţi o citează în
sprijinul ideii că Iisus şi Maria Magdalena au avut copii prezintă un mare grad de
scepticism şi stârneşte în mod justificat îndoieli. Teoria s-a întemeiat în special pe
legendele franceze despre călătoria Mariei Magdalena în Franţa, care au fost consecinţa
vânătorii de relicve din Evul Mediu. Apoi, acestea au fost alimentate de legendele care
înconjurau un grup de personaje medievale, printre care Cavalerii Templieri şi catharii”19.
18
Ibidem, p. 228.
19
Ibidem, p. 231

14
 Conform autorilor cărţii Sfânt Sânge, Sfânt Graal, scenariul nu este complet în lipsa
altor actori, prezenţi, de regulă, în teoriile moderne ale conspiraţiei, respectiv, Cavalerii
Templieri şi Francmasonii dar şi o organizaţie misterioasă, Prioratul Sionului.
În ceea ce-i priveşte pe cei dintâi, se ştie faptul că au constituit un grup de cavaleri
care şi-a început activitatea în 1118 d.Hr. ca un grup monastic destinat să protejeze
teritoriile sfinte împotriva musulmanilor. Grupul cumulează treptat putere financiară şi
politică tot mai mare.
În 1307, Filip cel Frumos, regele Franţei le confiscă averile şi îi arestează sub
acuzaţia de erezie. În mitologia occidentală, Templierii ar fi păstrat „secretele Graalului”
în urma contactului cu anumite secte gnostice. Biserica, pentru a se proteja împotriva
acestor secrete, ar fi încercat (şi reuşit în parte) să-i lichideze.
Prioratul Sionului, mai puţin cunoscută publicului, reprezintă pentru autori, o
organizaţie care ar fi transmis cu mare discreţie secretul: restaurarea pe tronul Franţei a
descendenţei directe merovingiene, de la Iisus la Maria Magdalena.
Din organizaţie ar fi făcut parte personalităţi precum Leonardo da Vinci,
Nostradamus, Newton, Victor Hugo etc. Mai mult decât atât, autorii consideră că
Prioratul Sionului, constituit în 1099, ar fi fost şi în spatele Cavalerilor Templieri dar şi a
multor evenimente mondiale pentru a-şi atinge scopurile. Dar aşa cum remarcă Lesa
Bellevie:

„Pentru o organizaţie despre care s-a presupus că funcţionează de aproape un

mileniu, nu pare să fi fost foarte eficientă! Încă nu există nici un merovingian pe tronul
Franţei; ba mai mult, în Franţa nu mai există nici măcar instituţia monarhică”20.

În sfârşit, francmasonii, ajung să completeze tabloul conspiraţionist al autorilor:

apăruţi în secolul XVI-lea, ei nu ar fi altceva decât o reeditare a Templierilor. Refugiul
Templierilor în Scoţia, a stimulat din plin speculaţiile privind legătura dintre dezvoltarea
Francmasoneriei în Marea Britanie şi Templieri. Dar partea cea mai „consistentă” a
speculaţiei cărţii vine pe fondul unui „joc de cuvinte”:

20
Ibidem, p. 233.

15
 „Premisa de la care a plecat Sfânt Sânge, Sfânt Graal este că elementul important a
fost sângele lui Iisus, şi nu sfântul vas. Pentru a-şi susţine această idee, autorii
menţionează un cuvânt din franceza veche asociat deseori cu legenda Sfântului Graal:
sangraal. Iată secretul: dacă desparţi cuvântul în forma „san graal”, el are sensul de
„sfântul graal”. Dar, dacă îl desparţi sub forma „sang raal”, el înseamnă „sânge regal”21.
Dar după cum subliniază Lesa Bellevie: „ceea ce nu spun majoritatea autorilor care
scriu despre teoria descendenţei directe este faptul că mulţi dintre cei care în Evul Mediu
întâlniseră cuvântul sangraal erau îndeajuns de sofisticaţi ca să ştie că era un joc de
cuvinte. În plus, exista un cult foarte răspândit al Sfântului Sânge ca relicvă creştină,
foarte asemănătoare cu felul în care se dezvoltaseră alte culte în jurul diferitelor relicve
ale Patimilor şi Crucificării. A sugera că strămoşii noştri medievali nu erau îndeajuns de
rapizi ca să aprecieze ambiguitatea ar însemna să le insultăm inteligenţa”22.

În orice caz, cartea amintită se bazează pe o serie de speculaţii şi documente

frauduloase. Spre exemplu, există analize serioase care demontează povestea din jurul
preotului Sauniere şi care arată că stilul său de viaţă extravagant, departe de a fi fost
asigurat prin surse oculte, poate fi explicat prin caracterul său întreprinzător. În fapt,
avem de a face cu o naraţiune de tipul celor despre monstrul de la Loch Ness sau despre
prăbuşirea unui OZN în Roswell, SUA23.
O altă carte care a speculat, dar într-o manieră mult mai directă, pe marginea figurii
Mariei Magdalena, este The Woman with the Alabaster Jar: Mary Magdalene and the
Holy Graal (1993) al lui Margaret Starbird.
Miza cărţii nu este de a duce mai departe speculaţia privind supravieţuirea unei linii
directe de descendenţi din Iisus şi Maria Magdalena, ci de a demonstra că:
„adevăratul mesaj al Iisus a fost echilibrul dintre principiile masculin şi feminin, şi
faptul că acest mesaj a fost distrus de poziţia patriarhală adoptată de Biserica Romano-
Catolică. Dar, după părerea autoarei, urme ale acestui adevăr s-au păstrat sub forma
Sfântului Graal şi a mitologiei „principiului feminin pierdut””24.
21
Ibidem, pp. 234-235.
22
Ibidem, p. 235.
23
Ibidem, p. 236.
24
Ibidem, p. 239.

16
 Cu alte cuvinte, Margaret Starbird susţine existenţa unei căsătorii concrete dintre
Iisus şi Maria Magdalena care afirmă, în acelaşi timp, importanţa acordată de Iisus nevoii
unui echilibru în cadrul Bisericii între principiul masculin şi cel feminin. În naraţiunea
autoarei americane, după moartea lui Iisus, Maria Magdalena care naşte o fiică pe nume
Sara, este scoasă de unchiul lui Iisus, Iosif din Arimateea, din Palestina ajungând, în cele
din urmă, în Franţa.
Aici Sara devine patroana spirituală a ţiganilor (datorită pielii sale închise) fără a se
şti faptul că ea este fiica lui Iisus şi a Mariei Magdalena. Aici intră în scenă catharii,
gnostici medievali, influenţi în sudul Franţei, care ar fi păstrat amintirea căsătoriei dintre
Iisus şi Maria Magdalena.
Zdrobiţi, în cele din urmă, de armatele franceze la presiunea Bisericii Catolice,
catharii şi-ar fi transmis cunoştinţele şi secretele pe diverse căi menite să păcălească
cenzura catolică:

„una dintre aceste ingenioase căi a fost prin intermediul filigranelor imprimate în
hârtia de scris, iar alta prin imaginile cărţilor din etalările Arcanei Majore din Tarot.
Etalările cărţilor din Arcanele Tarotului, sugerează autoarea, au constituit „un catehism
pe suport vizual”, având scopul de a-i învăţa pe copii şi pe cei convertiţi despre Iisus şi
Maria Magdalena. „Fosile” ale ereziei au mai supravieţuit, spune autoarea, sub forma
legendei Sfântului Graal şi a basmelor despre „principiul feminin pierdut”, precum
Cenuşăreasa. De pildă, Regele Pescar din legenda Sfântului Graal narează povestea unui
rege rănit iar regatul său ajunge un ţinut pustiit. El nu se va vindeca, iar ţara nu îşi va
reveni, până ce nu va fi găsit Sfântul Graal. Pentru Starbird, mesajul acestei poveşti este o
alegorie pentru situaţia creştinismului în societatea contemporană. Iisus, regele cel rănit,
nu se va însănătoşi până când mireasa-i, Maria Magdalena, nu va reabilitată”25.

Cartea lui Dan Brown a preluat masiv ideile din cărţile menţionate mai sus, Sfânt
Sânge, Sfânt Graal şi The Woman with the Alabaster Jar: Mary Magdalene and the Holy
Graal pentru a le ambala într-un roman plin de suspans cu un fulminant succes la public.

25
Ibidem, pp. 244-245.

17
 Acesta a ocupat încă de la momentul lansării primul loc între cele mai bine vândute
cărţi conform topului publicat în New York Times şi s-a instalat curând în fruntea listelor
din Statele Unite dar şi din alte părţi ale lumii, ajungând să fie tradus în patruzeci de
limbi. Un an mai târziu, Codul lui Da Vinci înregistra vânzări de peste şase milioane de
exemplare. Mai apoi, este lansată şi versiunea cinematografică în regia lui Ron Howard
având în rolul principal pe nimeni altul decât pe Tom Hanks iar în rol feminin pe Audrey
Tatou.
Din raţiuni lesne de înţeles (cu precădere, de marketing), Dan Brown şi-a situat
romanul la limita ficţiunii cu realitatea. La întrebarea unui reporter: „Cât din această carte
se bazează pe realitate, referindu-se la lucrurile care s-au întâmplat aievea?”, Dan Brown
răspunde cu nonşalanţă:

„Absolut tot. Evident, Robert Langdon ţine de ficţiune, însă toate picturile,
arhitectua, ritualurile şi societăţile secrete – toate acestea sunt realităţi istorice”26.

Cât priveşte naraţiunea propriu-zisă, aceasta debutează cu o crimă săvârşită în

Muzeul Luvru. Depăşită de situaţie, poliţia cere ajutorul lui Robert Langdon, profesor în
simbologie religioasă la Harvard, în speranţa că va putea dezlega semnificaţia semnelor
din jurul cadavrului.
Langdon împreună cu Sophie Neveau, specialista în criptografie din cadrul poliţiei
franceze, deconspiră treptat misterul care stă în spatele crimei lui Jacques Sauniere (cu
trimitere la preotul din Franţa): aflăm în acest fel, că victima nu era doar bunicul
înstrăinat al lui Sophie Neveau dar era, în acelaşi timp, Mare Maestru al unei societăţi
având drept scop păstrarea unui secret care putea pune în pericol existenţa creştinismului
şi care murise pentru a nu divulga locul în care s-ar afla Sfântul Graal.
Ucigaşul era un fanatic din cadrul Inchiziţiei catolice care încercase să evite, prin
crimele sale, divulgarea secretului şi, în acest fel, subminarea Bisericii. Dar secretul
propriu-zis pe care ni-l dezvăluie Dan Brown nu este aşa de nou precum ne-am aştepta, el
nefăcând altceva decât să reia ipotezele lansate deja în cele două cărţi menţionate
anterior, respectiv, faptul că:

26
James L. Garlow, Peter Jones, Codul spart al lui Da Vinci, Editura Aqua Forte, Cluj Napoca, 2005, p. 12

18
 „Maria Magdalena şi Iisus au avut relaţii sexuale şi au zămislit un copil împreună.
După moartea lui Iisus, gelozia ucenicilor a determinat-o pe Maria să-i părăsească şi,
luându-şi copilul, să caute adăpost într-o comunitate evreiască din Franţa” 27. Aşadar,
Sfântul Graal nu este potir ca atare pentru că „Maria Magdalena a fost Potirul cel Sfânt.
Ea a fost cea care a purtat descendenţa regală a lui Iisus Hristos”28.

În faţa unei astfel de ipoteze (adevăr pentru Dan Brown), lucrurile trebuie luate
sistematic şi confirmate (în câteva cazuri) sau criticate (cel mai adesea). Având în vedere
sursele pe care le utilizează Dan Brown, este clar că ne aflăm mai puţin în faţa unui
adevăr testat prin documente istorice, cât în faţa unei mitologii moderne în care figura
Mariei Magdalena este centrală.
Iată şi un scurt test elaborat de Lesa Bellevie privind ideile vehiculate în cartea lui
Brown:
„Afirmaţie: Există o Evanghelie a Mariei Magdalena.
Adevărat.
Afirmaţie: Există Jurnalele Mariei Magdalena.
Fals. Nu, nu există nimic! Nimic de acest gen nu fost găsit vreodată.
Afirmaţie: Iisus a iubit-o pe Maria Magdalena mai mult decât pe alţii şi a sărutat-o
frecvent.
Poate. Aşa cum am văzut deja, Evanghelia lui Filip, este textul în care se spune că
Iisus a sărutat-o pe Maria Magdalena. Mai multe texte gnostice se referă la ea ca la
persoana pe care Iisus a iubit-o mai mult decât pe alţii.
Afirmaţie: Iisus i-a lăsat Mariei Magdalena instrucţiuni cum să-i construiască
biserica.
Fals. Nu există nici un text care să conţină indicaţiile lui Iisus către Maria
Magdalena despre cum să pună bazele sau să continue construirea bisericii lui.
Afirmaţie: Biserica Romano-Catolică a ucis cinci milioane de femei şi copii,
considerându-i vrăjitori.

27
Ibidem, p. 11.
28
Ibidem

19
 Fals. Numărul celor ucişi ca vrăjitori în Evul Mediu a fost frecvent estimat la nouă
milioane, adică aproape întreaga populaţie a Europei acelor vremuri. Dar s-a arătat că
aceste cifre astronomice au fost de fapt un mit modern, cu originea la sfârşitul secolului al
XIX-lea. Cifra apropiată de realitate este între 40.000 şi 100.000.
Afirmaţie: Prioratul modern al Sionului este o societate secretă care de secole a
păzit adevărul despre Maria Magdalena şi Iisus.
Fals. Prioratul Sionului fost fondat de Pierre Plantard în anii 50. El a fost cel care a
fabricat o origine mitică acestei organizaţii, pentru a-şi susţine propriile pretenţii la tronul
Franţei.
Afirmaţie: Maria Magdalena era din stirpea regească a tribului iudaic al lui
Beniamin.
Fals. Nu există nici o dovadă că ea ar fi aparţinut tribului lui Beniamin, sau vreunui
alt trib. Orice sugestie că ea ar fi dintr-un trib sau altul este o pură speculaţie.
Afirmaţie: Iisus şi Maria Magdalena au avut o fiică pe nume Sara, care a început
dinastia merovingiană.
Fals. Din nou, nu există nici o mărturie concretă că Iisus şi Maria Magdalena u avut
o fiică pe nume Sara şi, de altfel, nici un copil.”29

29
Bellevie, op. cit. pp. 248-249.

20
 Capitolul 2

2.1.Cinstirea Mariei Magdalena în Biserica Ortodoxă

Cultul ortodox a reţinut aspectele esenţiale din viaţa Sfintei Maria Magdalena:
ungerea capului lui Hristos, slujirea Cuvântului lui Dumnezeu, vederea Învierii
Domnului. „Întocmai cu Apostolii”, Sfânta Maria Magdalena este cunoscuta si ca
„evanghelista”, „binevestitoarea” şi mijlocitoarea credincioşilor pe lângă Hristos. Cu
ocazia sărbătorii Sfintei, în mănăstiri şi în catedralele episcopale, slujba Vecerniei şi cea a
Utreniei conţin rugăciuni, conduce, stihuri ce o prezintă ca mijlocitoare in rugăciunile
noastre către Domnul.
Sfânta şi slăvita mironosiţă Maria Magdalena, cea întocmai cu Apostolii este
prăznuită de Biserica Ortodoxă pe data de 22 iulie, însă ea este sărbătorită şi împreună cu
femeile mironosiţe.
Femeile purtătoare de mir sunt celebrate de Biserică, în cadrul unei sărbători
colective, si anume în a treia duminică de după Învierea Domnului. Potrivit Sfintelor
Evanghelii a celor patru Sfinţi Evanghelişti Matei, Marcu, Luca şi Ioan, printre aceste
mironosiţe sunt amintite Maria (mama lui Iacob şi a lui Iosif), Maria lui Cleopa,
Salomeea (mama fiilor lui Zevedeu), Ioana (femeia lui Huza, iconomul lui Irod), Suzana,
Marta şi Maria (surorile lui Lazăr din Betania, cel înviat din morţi după patru zile, de
Hristos) şi Maria Magdalena – femeia păcătoasă din care Hristos a scos şapte demoni şi
care fusese prinsă în adulter de către farisei şi saduchei. Ea a fost adusă la Hristos şi
conform legii mozaice a poporului evreu trebuia omorâtă cu pietre – lapidare – însă
Hristos nu găseşte în ea nici o vină şi o povăţuieşte ”du-te şi nu mai face ce ai făcut până
acum”.
Femeile au primit numele de „mironosiţe“ întrucât Dumnezeu a rânduit ca ele să fie
cele purtătoare de mir care, alături de Maica Domnului, au privegheat pe Mântuitorul
Hristos în timpul Sfintelor Sale Patimi, când era părăsit chiar de cei mai apropiaţi ai Săi si

21
de asemenea, s-au îngrijit de trupul Sau, după datina iudeilor, venind cu aloe, tămâie si
arome la mormântul Sau.
În Biserica au fost reţinute cele mai importante momente din viaţa Sfintei Maria
Magdalena: ungerea capului lui Hristos cu Mir de nard curat, când Acesta se afla în casa
lui Simon leprosul şi venirea ei în Miercurea Patimilor şi înfăptuieşte această tradiţie ce
se făcea spre îngroparea unei persoane din neamul evreu; slujirea Cuvântului lui
Dumnezeu, dar şi vederea Învierii Domnului.
Ea a fost considerată pe bună dreptate cea „Întocmai cu Apostolii”, Sfânta Maria
Magdalena este „evanghelista”, „binevestitoarea” şi mijlocitoarea credincioşilor pe lângă
Hristos.
In cadrul cinstirii sale despre Viata ei aflam din Mineiul de pe luna iulie
următoarele: Maria Magdalena este sărbătorita in fiecare an, la data de 22 iulie. Portretul
ei este cel al unei femei care a fost binecuvântata de Dumnezeu sa aibă prilejul de a-L
vedea pe Hristos Cel Înviat si de a vesti mai apoi aceasta minune Apostolilor.
“Întâi tu, Marie Magdalena, ai văzut învierea cea dumnezeiască a pricinii celei
dintâi a bunătăţilor, a Celui ce cu milostivire a îndumnezeit firea noastră. Întâi te-ai arătat
şi evanghelistă, strigând Apostolilor: Luaţi veselie şi veniţi de vedeţi pe Hristos, că a
înviat şi dă lumii mare milă”30

Sfânta mironosiţă a fost răsplătită cu acest privilegiu pentru slujirea ei plină de

încredere şi iubire, dar şi pentru suferinţele îndurate cu ocazia scenei răstignirii: “Văzând
pe Hristos pironit pe Cruce, Magdalena, plângeai şi strigai: Ce lucru este acesta ce se
vede? Cum moare Viaţa?”31
La slujba de Vecernie se citesc stihirile dedicate Sfintei mironosiţe Maria
Magdalena, compuse de imnografii Anatolie şi Vizantie.
Maria Magdalena este văzută aici ca teoforă, „purtătoare de Dumnezeu” 32, înainte
de Învierea Domnului, adeverindu-L pe Acesta prin iubirea exemplară de care dă dovadă:
Plină de înţelepciune pentru că s-a „umplut de multă minte şi de cunoştinţă
adevărată”, ucenică, slujitoare devotată, ea a ştiut să recunoască Adevărul şi Viaţa şi să
30
Mineiul pe iulie, Editura IBMBOR, Bucureşti, 2002, p. 274
31
Ibidem, p. 274
32
Laura Vasilescu, Chipul Sfintei Maria Magdalena în imnografia ortodoxă, disponibil la
http://www.cntdr.ro/sites/default/files/c2008/c2008a37.pdf consultat în data de 15 martie 2012

22
aleagă Calea cea adevărată. Cea care a văzut „Lumina lumii” poate interveni pe lângă
Mântuitorul Hristos pentru păcătoşi: “Fiind împreună cu Ziditorul tău, Marie mărită, te-ai
umplut de multă minte şi de cunoştinţă adevărată şi ai propovăduit popoarelor patimile şi
smerenia Lui. Drept aceea, roagă-te, pururea pomenită, să se dăruiască sufletelor noastre
pace şi mare milă”33.
Având la bază textele Sfintei Scripturi şi cele provenind din Sfânta Tradiţie, cei care
au compus Mineiul creionează un bogat portret spiritual prin prezentarea transformării
spirituale a Mariei din Magdala, de unde şi apelativul de Magdalena.
Maria Magdalena vine către Hristos şi urmează Lui, după ce Acesta va scoate din
ea şapte demoni şi cu harul Său a fost mântuită de păcat. Ea a fost întotdeauna una din
cele mai populare Sfinte, poate şi din pricina extremelor carierei sale: de la prostituată la
eremită, de la păcat la sfinţenie, de la durere la slavă. Din cele mai timpurii vremuri ea a
fost văzută, în Scriptură şi în Sfânta Liturghie, ca femeia care, împreună cu mama lui
Iisus, împărtăşea împreună cu Sfinţii Apostolii esenţialul privilegiu de-a fi fost împreună
cu Domnul. A fost numită „apostolul pentru apostoli”, „prietenă” şi chiar „iubita” lui
Hristos, o femeie păcătoasă care a iubit mult şi căreia i s-a iertat mult.
Gradarea şi tensiunea în prezentarea faptelor importante din viaţa ei precum şi a
momentului convertirii corespund evoluţiei spirituale a acesteia: mântuirea de „duhurile
răutăţii”, uscarea râurilor „cele tulburi ale păcatului”, „plecarea la poruncile
dumnezeieşti”. Astfel, viaţa ei devine, din momentul în care l-a cunoscut pe Iisus, un
urcuş continuu ascendent, strădania fiindu-i pe deplin recompensată: “Dar Împăratul a
toată lumea, arătându-i-Se ei ca un păzitor al grădinii, cu roua cuvintelor Lui a stins
arsura ei, zicând către ea: Mergând către fraţii Mei, spune-le bune vestiri de bucurie; sui-
Mă-voi către Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru, ca să
dau lumii mare milă”34.
Oare de ce Hristos a ales-o tocmai pe ea a fi cea care Îl va vedea prima după
înviere? Oare de ce ea avea să fie cea care va anunţa pe Apostoli că Învăţătorul lor a
Înviat? De ce? Vom răspunde, pentru că ei i s-a iertat mult ”pentru că mult a iubit”, aşa
cum îi spune Mântuitorul şi pentru că şi Hristos a iubit-o mult, deoarece mereu era cu El
şi îi asculta cuvântul Său cu smerenie, cuvânt care a dat rod în ea înzecit şi care a urcat-o
33
Ibidem, p. 274
34
Mineiul pe iulie,,ed. cit., p. 275.

23
pe treptele desăvârşirii umane. Trepte pe care trebuie să le urmeze orice creştin, spre a
ajunge la mântuire. Căci scopul venirii lui Hristos în lume a fost cel de a ne deschide
nouă Raiul şi a urca şi noi pe treptele desăvârşirii.
Conform Sfintei Scripturi, în Evanghelia după Luca (8, 2), Maria Magdalena este
menţionată ca prima femeie vindecată de Iisus Hristos, pe care apoi L-a urmat, de
asemenea, se mai spune că stătea lângă crucea lui Iisus (Marcu 15, 40-41), că era la
mormântul lui Iisus (Marcu 15, 47), iar în dimineaţa Paştilor s-a dus la mormânt cu
celelalte femei (Marcu 16, 1-8).
Domnul Înviat i s-a arătat mai întâi ei şi a trimis-o să ducă vestea Învierii ucenicilor
Săi (Marcu 16, 9; Ioan 20, 14-18). De toate acestea? Pentru că ea a fost aleasă, chiar dacă
a fost o femeie păcătoasă, să fie propovăduitoare ca Cuvântului lui Hristos pe lângă
Sfinţii Apostoli. Din acest motiv e şi numită întocmai cu Apostoli. Ca şi aceştia a fost
mereu lângă Fiul lui Dumnezeu şi a urmat întocmai cuvântului Său care spune: ”Mergând
învăţaţi toate neamurile” (Matei 28, 19)
Tot în Sfânta Scriptură, mai apare scris despre Maria Magdalena, în Noul
Testament şi în următoarele versete: „Tot în prima zi, a Învierii, Domnul S-a arătat întâi
Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni!”(Marcu 16, 9), sau că „Ea stătea afară
lângă mormântul gol şi plângea şi plecându-se spre mormânt a văzut doi îngeri în
veşminte albe, unde a fost trupul Lui Iisus. Îngerii au întrebat-o: Femeie, de ce plângi? Pe
cine cauţi? Ea a răspuns: Că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus! Apoi
întorcându-se înapoi a văzut pe Iisus, care a întrebat-o: Femeie, de ce plângi? Pe cine
cauţi? Ea crezând ca este grădinarul, I-a zis: Doamne, dacă Tu L-ai luat, spune-mi unde
L-ai pus şi eu Îl voi ridica! Iisus iarăşi i-a zis: Marie! Ea întorcându-se şi văzând ca este
Iisus, a exclamat în evreieşte: Rabuni! adică Învăţătorule. Apoi, Iisus a trimis-o la
propovăduirea Evangheliei şi Maria Magdalena a mers şi a vestit ucenicilor că a văzut pe
Domnul” (Ioan 20, 11-18).
Deci, aşa cum Sfinţii Apostoli au plecat la propovăduire să vestească lumii pe Fiul
lui Dumnezeu şi să încreştineze întreaga lume, aşa şi Maria Magdalena merge şi vesteşte
ucenicilor lui Hristos învierea Sa. Am putea să facem o comparaţie teologică vechi-
testamentară pe baza acestui moment şi anume. Aşa cum Eva cade în păcat şi încalcă
porunca lui Dumnezeu mâncând din fructul oprit, dându-i şi lui Adam să mănânce,

24
căzând amândoi în păcat şi încălcând porunca lui Dumnezeu. Aşa, şi Maria Magdalena
care era în păcat s-a ridicat prin puterea şi iertarea Fiului lui Dumnezeu, şi tocmai ea, şi
prin ea avea sa vină vestea Învierii Fiului lui Dumnezeu. Acest fapt dovedeşte exact ce a
spus Hristos în Evanghelie ”N-am venit pentru cei sănătoşi, ci pentru cei bolnavi”.
Adică, atât timp cât Hristos dă vestea învierii Sale Mariei, aceasta demonstrează
iubirea pe care Acesta o purta faţă de mironosiţă şi în acelaşi timp faţă de om. ”Atât de
mult a iubit Dumnezeu lumea încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a dat ca oricine crede
în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16). O iubire curată şi fără de păcat, o
iubire sinceră şi plină de smerenie şi de încredere în Tatăl. Prin acest act putem spune că,
pentru a doua oară Dumnezeu iartă femeia – cea prin care intră păcatul în lume - prima
oară fiind prin alegerea Fecioarei Maria ca mamă a Fiului lui Dumnezeu, a doua Evă, şi a
doua oară putem afirma că prin Maria Magdalena, femeia păcătoasă care îşi va schimba
viaţa la 180 de grade, datorită blândeţii lui Iisus. Vrem să spunem şi să confirmăm doar,
că această părere ne aparţine şi rămâne doar o părere teologică personală.
La slujba Vecerniei se citesc din Mineiul pe iulie stihirile dedicate Sfintei, compuse
de imnografii Anatolie şi Vizantie35. Maria Magdalena este numită teoforă, „purtătoare de
Dumnezeu”, înainte de Învierea Domnului, adeverindu-L pe Acesta prin iubire, fiind
astfel, un exemplu de iubire profundă faţă de Mântuitorul Hristos. Plină de înţelepciune
pentru că s-a „umplut de multă minte şi de cunoştinţă adevărată”, ucenică, slujitoare
devotată, ea a ştiut să recunoască Adevărul şi Viaţa şi să aleagă Calea cea adevărată. Cea
care a văzut „Lumina lumii” poate interveni pe lângă Mântuitorul Hristos pentru păcătoşi:
„Roagă-te să se dăruiască sufletelor noastre pace şi mare milă... Pe Acela neîncetat roagă-
l, preacinstită, ca una care pururea ai îndrăzneală către Dânsul, ca să câştigăm şi noi slava
cea veşnică şi luminarea Sfinţilor, ceea ce eşti de Dumnezeu fericită”.
Sfânta Maria Magdalena este evanghelistă, adică vestitoare a Cuvântului. Ea este
cea care le va anunţa Apostolilor nu numai Învierea, ci şi noua înfiere: „Dar Împăratul a
toată lumea, arătându-i-Se ei ca un păzitor al grădinii, cu roua cuvintelor Lui a stins
arsura ei, zicând către ea: Mergând către fraţii Mei, spune-le bunevestiri de bucurie; sui-
Mă-voi către Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru, ca să
dau lumii mare milă”.
35
Mineiul pe luna iulie, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti,
2002, p. 274

25
 Apostolii, ucenicii şi toţi cei care urmează Cuvântul lui Hristos sunt din acest
moment fraţii Mântuitorului, o nouă relaţie stabilindu-se între Dumnezeul Creator şi
creaţia Sa, prin Învierea lui Iisus.
La utrenie se citeşte din Minei canonul dedicat Sfintei, „alcătuire a lui Teofan”,
mitropolit al Niceei (+ 850)36. Inspirându-se din textele biblice şi din Sfânta Tradiţie, bun
portretist al sfinţilor, imnograful realizează un adevărat portret spiritual prin prezentarea
evoluţiei spirituale a Mariei din Magdala. Gradarea şi tensiunea în prezentarea faptelor
importante din viaţa Mariei precum şi a momentului convertirii ei corespund evoluţiei
spirituale a acesteia: mântuirea de „duhurile răutăţii”, uscarea râurilor „cele tulburi ale
păcatului”, „plecarea la poruncile dumnezeieşti”.
Astfel, viaţa ei devine, din momentul în care l-a cunoscut pe Iisus, un urcuş
continuu ascendent, strădania fiindu-i pe deplin răsplătită: „Viaţa ta s-a arătat luminată,
Marie Magdalena, fiind strălucită cu luminile faptelor cele îmbunătăţite ale
dumnezeieştilor propovăduiri, a plecării tale către Dumnezeu, şi cu razele dragostei către
Ziditorul tău”.
„Următoare a lui Hristos”, „ucenică adevărată”, „purtătoare de mir prealuminată”,
„sfântă femeie”, Maria Magdalena a dobândit sfinţenia pentru a se desfăta din „pârâul
Darului”.
Cu inima arzând întru Cuvântul dumnezeiesc, delicată şi sinceră în gândire,
înţeleaptă, ea a ajuns la o complexă înţelegere a misiunii lui Hristos.
În conformitate cu Evanghelia după Ioan şi având aceeaşi intenţie teologică, Teofan
o prezintă ca pe cea capabilă să vestească taina Învierii şi a Înălţării Fiului la Tatăl ceresc:
„El ţie, răsplătindu-ţi [..]. îţi arată suirea către Părintele Său cel fără de început, sfat
înfricoşător! Şi te trimite cu dumnezeieşti vestiri [...] ca să propovăduieşti Învierea Lui”.
După Înviere, Maria Magdalena a fost una din propovăduitoarele Cuvântului divin:
„...ai alergat pretutindeni, vestind cuvântul cel cinstit”. Vas ales, având Cuvântul ajutor,
Maria Magdalena, „cea dintâi dintre mironosiţe”, face minuni, aducând vindecări şi după
moartea ei. Ea este una dintre mijlocitoarele oamenilor, pururea rugătoare şi pentru acesta
oamenii i se adresează cu credinţă: „şi tămăduiri prea multe ai făcut şi, după ce te-ai
mutat acum în ceruri, pentru lume te rogi pururea”. „Marie, cea cu nume de doamnă şi

36
Ibidem, p. 276.

26
următoare lui Hristos [...] roagă neîncetat pe Domnul, Care S-a răstignit pentru noi, cei ce
te cinstim cu dragoste pe tine, mironosiţă”.
Sfânta Maria Magdalena se roagă pentru păcătoşi, pentru ca „somnul păcatului” să
nu-i adoarmă. Încrederea în rugăciunea mijlocitoare a Sfintei întăreşte sufletul şi-i
protejează pe credincioşi de forţele înşelătoare ale răului.
Prezenţa Sfintei Maria Magdalena în cultul ortodox apare şi în stihirile şi luminând
ele compuse de Leon Înţeleptul şi, respectiv, Constantin Porfirogenetul şi cântate în
fiecare duminică la utrenie37. Sursa de inspiraţie a acestor cântări au fost textele
evanghelice care prezintă arătarea lui Iisus Hristos înviat Mariei Magdalena şi femeilor
mironosiţe, martore ale acestei minuni.
În aceste cântări drumul spre cunoaştere al Sfintei Maria Magdalena este prezentat
gradat. La început se vorbeşte de mironosiţe, fără nici o diferenţiere (luminânda a 2-a). În
stihira Evangheliei a doua, glasul al 2-lea, Maria Magdalena este menţionată separat în
grupul femeilor care au venit la mormânt cu miresme.
În luminînda a 3-a, Maria este acea femeie căreia i se arată Hristos înviat. Stihira
Evangheliei a treia o prezintă pe Maria Magdalena ca vestitoare a Învierii lui Hristos
ucenicilor cu inima învârtoşată:
„Magdalenei Mariei, care a vestit învierea din morţi şi arătarea Mântuitorului,
necrezându-i ucenicii, au fost mustraţi pentru învârtoşarea inimii”. Lipsa de înţelegere a
tainei Învierii este redată într-o remarcabilă imagine plastică, prin asocierea întunericului
dimineţii cu întunericul din mintea omenească: „Iată întuneric şi de dimineaţă, şi ce stai
la groapă, Marie, mult întuneric având în minte?”
Spaima femeii că nu reuşeşte să descifreze misterul, lacrimile fierbinţi şi credinţa în
Cuvântul Dătător de viaţă nu au fost zadarnice: „că iată s-a învrednicit şi de învăţăturile
îngereşti şi de vederea Ta, o Iisuse”.

37
Catavasier sau Octoihul Mic, EIBMBOR, București, 1987, p. 374.

27
 Cu toate acestea, Mariei îi este impusă interdicţia de a-L atinge pe Hristos înviat 38,
fapt redat în stihira Evangheliei a opta prin fraza: „Dar cugetă încă lucruri pământeşti, ca
o femeie neputincioasă; pentru aceasta a şi fost oprită să se atingă de Tine, Hristoase”.
Această neputinţă continuă ideea exprimată în stihira Evangheliei a şaptea şi, în
acelaşi timp ne trimite la alte întâmplări relatate de Sfânta Scriptură, atunci când fiinţa
omenească nu l-a putut vedea sau atinge pe Dumnezeu (sub rezerva primirii Sale în
Euharistie).
Din momentul Învierii, Iisus nu mai era “Cuvântul” ci „Adevărul”, nu mai era Fiul
Omului, ci Fiul lui Dumnezeu şi al Tatălui ceresc, era Mântuitorul omenirii, toate aceste
adevăruri urmând să se vadă la Cincizecime.
Hristos înţelege neputinţa a firii omeneşti şi nu o condamnă, El trimiţând-o pe
Maria să binevestească ucenicilor Săi Învierea Sa: „Dar, totuşi, propovăduitoare a fost
trimisă ucenicilor Tăi, cărora bunele vestiri le-a spus, vestindu-le suirea la moştenirea
părintească”.
Firea omenească, cu toate defectele ei, se va ridica, prin credinţă, la înţelegerea
Adevărului, sfinţenia fiind dovada acestui fapt.
Sfânta Maria Magdalena apare menţionată şi în rânduiala slujbei din noaptea
Sfintelor Paşti la utrenia Învierii 39. Împreună cu femeile mironosiţe, “plângând cu amar”,
ea a venit la mormânt “să-L ungă cu mir” pe “Cel ce a încuiat adâncul”.
Mironosiţele femei, “cele ce au fost cu Maria”, au primit şi ele vestea cea mare a
Învierii Domnului. Duminica a treia după Paşti este Duminica Mironosiţelor, a femeilor
“de Dumnezeu înţelepţite”40.
Intre formele de slăvire ale Sfintei Maria Magdalena, Acatistul destinat ei, ne-o
înfăţişează in scris diferite aspecte lăudându-i smerenia, puterea de rugăciune, mijlocirea
sa către Dumnezeu si marea milostivire către credincioşii care ii aduc mulţumire.

38
Fiecare scenă descrisă în text îşi găseşte expresia şi în iconografie. Această scenă, de exemplu, este
reprezentată avându-l pe Hristos în mână cu un rotulus pe care este scris: „Marie, nu te atinge de mine!”
(Ioan 20, 17). Maria Magdalena este îngenuncheată la picioarele Lui şi încearcă să-i cuprindă picioarele.
Pentru alte reprezentări iconografice ale Sfintei Maria Magdalena se pot consulta: Dionisie din Gurna,2000;
Efremov, 2002; Vasilescu, 2006.
39
Penticostar, EIBMBOR, București, 1999, p. 7
40
Ibidem, p. 100-101

28
 Textul Acatistului cuprinde o serie de invocaţii si de îndemnuri adresate Sfintei
Maria Magdalena, cea care trebuie sa se bucure pentru zeci de motive de marea
milostivire a Domnului, motive reluate sub diferite forme in toate icosurile cântării.
Icosul al II-lea al Acatistului:

„Bucura-te, ca ai scăpat din cumplita robie a dracilor;

Bucura-te, ca aievea ai mustrat înşelăciunea viclenilor demoni;
Bucura-te, ca pe toţi ii înveti ca in ispitele de la vrasmasul la Hristos sa alerge;
Bucura-te, ca indemni ca nimenea in scârba cea mare pentru păcate sa nu
deznadajduiasca;
Bucura-te, a tuturor pacatosilor calauzitoare pe calea sfinţeniei;
Bucura-te, ca ai cunoscut tăria cea atotputernica a darului lui Hristos;
Bucura-te, povăţuitoare buna a mulţumirii celei cuvenite lui Dumnezeu;
Bucura-te, dreapta invatatoare a laudei lui Dumnezeu celei adevarate;
Bucura-te, ca ne-ai arătat cu viata ta calea cea dreapta a vieţii pamantesti;
Bucura-te, aparatoare buna a tuturor pacatosilor înaintea lui Dumnezeu;
Bucura-te, pazitoarea sufletelor noastre de viclesugul satanei;
Bucura-te, mijlocitoarea noastra cea calda catre Hristos intru toate scarbele;
Bucura-te, Sfanta Maria-Magdalena, care cu credinta apostoleasca ai propovaduit
pe Preadulcele Iisus!”

Dintre calităţile Mariei Magdalena enumerate in Acatist putem aminti următoarele:

„ Bucura-te, ucenica lui Hristos cea buna;

Bucura-te, invatatoarea dragostei celei adevarate catre Dumnezeu;
Bucura-te, mieluseaua inteleapta, care de la lupii cei rai catre Hristos pastorul cel
bun ai alergat;
Bucura-te, cea iubita duhovniceste de Hristos Dumnezeu ca o roaba dreapta Sa;
Bucura-te, Sfanta intocmai cu Apostolii;
Bucura-te, podoaba si lauda femeilor;
Bucura-te, adapostirea cea tare a crestinilor;

29
 Bucura-te, mai puternica decat barbatii cei tari;
Bucura-te, mai inteleapta decat inteleptii acestei lumi.”

În canonul Mironosiţelor nu se menţionează numele nici unei femei purtătoare de

mir. Compoziţii ale lui Anatolie, Cumula, Cosma Monahul, Teofan şi Andrei Criteanul,
cântările din această zi amintesc de aceste femei care, venind cu frică la mormânt pentru
a unge cu miresme trupul lui Hristos, nu au găsit trupul Acestuia. Hristos înviase: De ce
căutaţi pe Cel viu între cei morţi? (Luca 24, 5): „Nu vă temeţi! Cel pe Care Îl căutaţi a
înviat; veniţi de vedeţi locul unde a zăcut trupul lui Iisus şi degrabă mergând, vestiţi
Ucenicilor că Mântuitorul a înviat din mormânt”. Femeile mironosiţe au primit vestea
Învierii şi au înţeles că Hristos este viu nu pentru că a înviat, ci a înviat pentru că moartea
nu-L poate ţine.
Textul Acatistului (Acatistul fiind o formă de laudă adusă unui Sfânt în care se aduc
aminte de fapte şi minunii făcute de Sfântul căruia îi este închinat) cuprinde o serie de
invocaţii şi de îndemnuri adresate Mariei Magdalena, cea care trebuie să se bucure pentru
zeci de motive de marea milostivire a Domnului, motive reluate sub diferite forme în
toate icoasele cântării. Iată un pasaj semnificativ preluat din icosul 2 al Acatistului:

“Bucura-te, că ai scăpat din cumplita robie a dracilor;

Bucura-te, că aievea ai mustrat înşelăciunea viclenilor demoni;
Bucura-te, că pe toţi îi înveţi ca în ispitele de la vrăşmaşul la Hristos să alerge;
Bucura-te, că îndemni ca nimenea în scârba cea mare pentru păcate să nu
deznădăjduiască;
Bucura-te, a tuturor păcătoşilor călăuzitoare pe calea sfinţeniei;
Bucura-te, că ai cunoscut tăria cea atotputernică a darului lui Hristos;
Bucura-te, povătuitoare bună a mulţumiri celei cuvenite lui Dumnezeu;
Bucura-te, dreaptă învătătoare a laudei lui Dumnezeu celei adevărate;
Bucura-te, că ne-ai arătat cu viaţa ta calea cea dreaptă a vieţii pământeşti;
Bucura-te, apăratoare bună a tuturor păcătoşilor înaintea lui Dumnezeu;
Bucura-te, păzitoarea sufletelor noastre de vicleşugul satanei;
Bucura-te, mijlocitoarea noastră cea caldă către Hristos întru toate scârbele;

30
 Bucura-te, Sfântă Maria-Magdalena, care cu credinţă apostolească ai propovăduit
pe Preadulcele Iisus!”

Vedem aici, în acest icos al Acatistului, cum se pune în evidenţă faptele pe care le-a
avut Sfânta în viaţa sa, dar şi râvna cu care ea se roagă pentru noi toţi către Fiului lui
Dumnezeu, dar şi îndemnurile pe care ni le dă spre îndreptarea noastră către Hristos şi
păzirea sufletelor noastre de viclenia vrăjmaşului.

Maria Magdalena este comparată de autorul Acatistului cu o stea cu dumnezeiasca

mergere urmând lui Hristos, care împreună cu femeile mironosiţe stă de-a pururea
înaintea Sfintei Treimi pentru minunata bărbăţie pe care a arătat-o în timpul patimilor,
biruind neputinţa firii femeieşti. Este de asemeni numită şi ”mieluşeaua înţeleaptă”, căci
precum de la lupii cei răi – adică de la diavolii şi de la ispita lor, la Hristos Păstorul cel
bun şi iubitor s-a întors. Din păcate şi mocirla vieţii desfrânate, la curăţenie şi iubire
curată şi mântuitoare s-a întors. De la trăire în păcat, la viaţă curată şi adevărată s-a întors
şi pentru aceasta a fost şi este întocmai cu Apostoli, căci a fost tare la fire ca şi bărbatul.
În Icosul 8 se afirmă că pentru Maria Magdalena toată dulceaţa, bucuria şi viaţa ei a
fost Iisus Hristos, de aceea ea a biruit întunericul nopţii Învierii cu strălucirea dragostei
pentru Hristos: pentru iubirea sa pură acestei sfinte mironosiţe i s-a arătat pentru prima
dată Domnul înviat din morţi.
Dorim de asemeni să menţionăm de ce i se spunea ”mironosiţă” sau ”purtătoare de
mir”. ”Mironosiţă”, pentru că o femeie ca să primească această calitate are o viaţă curată
în Hristos ca şi monahiile în mănăstire, iar ”purtătoare de mir”, deoarece Maria
Magdalena şi cu celelalte femei au mers la mormântul lui Hristos a treia zi de la moartea
Acestuia, ca să ungă trupul Lui cu mir.
Femeia păcătoasă iertată era acum legată cu rugăciunea şi înălţimile contemplaţiei!
Cuvântul „ungere” legat de picioarele şi capul lui Iisus a sugerat de asemenea ungerea
trupului lui Iisus pentru îngropare de către anumite femei, printre care toţi evangheliştii o
numără pe Maria din Magdala (Matei 28, 1; Marcu 16, 1; Luca 24, 10; Ioan 20, 1). Deci
Maria Magdalena era şi ea între femeile care au mers la mormânt.

31
 Mergând mai departe pe firul rugăciunii Acatistului, acesta se încheie cu două
rugăciuni către Sfânta Maria Magdalena care pun încă o dată în lumină calităţile Mariei
Magdalena, cea care poate să îi ajute pe credincioşi să treacă prin luptă peste ispitele
lumii acesteia, urmând modelul ei de iubire izbăvitoare de păcate:

“O, Sfânta Mironosiţă, întocmai cu Apostolii Maria-Magdalena! Tu, căldura

dragostei tale către Hristos Dumnezeu, ai călcat sub picioare măiestriile cele rele ale
vrăşmaşului şi L-ai aflat pe Hristos, Mărgăritarul cel fără de preţ, şi ai dobândit Împărăţia
Cerului. Pentru aceasta cad către tine şi cu suflet umilit şi cu inima înfrântă îţi strig ţie eu,
nevrednicul: Caută dintru înălţimea cerului spre mine, cel ce sunt în luptă cu ispitele
păcatelor; vezi cu cât de multe păcate şi nevoi vrăşmaşul în toată ziua mă împiedică,
căutând pieirea mea”41.
În canonul Mironosiţelor nu se menţionează numele nici unei femei purtătoare de
mir. Compoziţii ale lui Anatolie, Cumula, Cosma Monahul, Teofan şi Andrei Criteanul,
cântările din această zi amintesc de aceste femei care, venind cu frică la mormânt pentru
a unge cu miresme trupul lui Hristos, nu au găsit trupul Acestuia. Hristos înviase: De ce
căutaţi pe Cel viu între cei morţi? (Luca 24, 5): „Nu vă temeţi! Cel pe Care Îl căutaţi a
înviat; veniţi de vedeţi locul unde a zăcut trupul lui Iisus şi degrabă mergând, vestiţi
Ucenicilor că Mântuitorul a înviat din mormânt”. Femeile mironosiţe au primit vestea
Învierii şi au înţeles că Hristos este viu nu pentru că a înviat, ci a înviat pentru că moartea
nu-L poate ţine.

2.2. Maria Magdalena în scrierile Sfinţilor Părinţi

Simbolistica asociată Mariei Magdalena de către tradiţia ortodoxă este una foarte
vastă şi sugestivă totodată, multiplicând imaginea sfintei mironosiţe în funcţiile de
atributele specifice conferite de diferiţi exegeţi ai sfintei Scripturi.
Astfel, pentru a rezuma cel mai bine multiplele ipostaze în care a fost concepută
imaginea Mariei Magdalena, în versiunea on-line a calendarului creştin ortodox aflăm că
acesta mironosiţă avea următoarele semnificaţii:
41
http://www.crestinortodox.ro/acatiste/acatistul-sfintei-maria-magdalena-67090.html , accesat în data de
12 martie 2012

32
 “Pentru Evanghelişti ca si pentru Părinţi, Maria Magdalena nu este numai un
personaj sau mai multe personaje istorice; ea este Eva cea noua, primul semn al
răsturnării căderii lui Adam. Pentru marea sa iubire, ea este de asemenea femeia din
Cântarea Cantorilor si, din acelaşi motiv, ea este şi Biserica, precum şi sufletele
individuale izbăvite din păcat”42.

Deşi se ştie că femeile erau tratate cu misoginism în perioada creştinismului

timpuriu, un text al lui Ieronim, unul dintre Părinţii Bisericii arată importanţa deosebită
pe care el le-o acordă femeilor mironosiţe şi rolul central al Mariei Magdalena în cadrul
acestui grup de credincioase:

“Acei necredincioşi care îmi citesc scrierile zâmbesc poate, când mă văd zăbovind
asupra laudelor la adresa femeilor slabe. Dar dacă îşi vor aminti cum femeile sfinte l-au
slujit pe domnul şi mântuitorul nostru şi cum l-au ajutat din ce aveau ele,şi cum cele trei
Marii au stat în faţa crucii, şi mai cu seamă cum Maria din Magdala, zisă “a turnului”
pentru credinţa ei fierbinte, a avut privilegiul să-l vadă pe Hristos înviat prima, chiar şi
înaintea apostolilor, se vor condamna mai degrabă pe ei înşişi de aroganţă decât pe mine
de nesăbuinţă, eu care judec destoinicia nu după sex, ci după minte”43

De fapt se poate observa o deosebită influenţă a ideilor Părinţilor Bisericii, atât in

interiorul, cat si in afara Liturghiei, idei care au condiţionat lectura Sfintei Scripturi până
intr-acolo încât interpretările lor duhovniceşti au fost luate "ad litteram".
De exemplu, dacă ne uităm la tradiţia de rit latin, putem observa o identificare a
multiplelor imagini ale Mariei, atât în privinţa praznicului Sfintei Maria Magdalena, cat
si, mai mult, in ce priveşte citirile biblice din saptamana luminata, identificare accentuata
îndeosebi de omiliile Sfântului Grigorie cel Mare:

42
http://www.crestinortodox.ro/diverse/sfanta-maria-magdalena-modelul-biblic-caintei-69612.html,
consultat în data de 17 martie 2012
43
Sf. Ieronim, Epistola 127, apud Marvin Meyer, Maria Magdalena in Evanghelii şi texte apocrife,
Editura Nemira, Bucureşti, 2007, p. 135

33
 "Maria Magdalena, o femeie din cetate care era păcătoasa, si-a spălat intinaciunea
păcatelor cu lacrimile ei prin dragostea sa de adevăr; si s-a împlinit cuvântul adevărului
care spune ca "iertate i-au fost păcatele ei cele multe fiindcă mult a iubit". Cea care
odinioară fusese rece prin păcat s-a inflacarat de acum înainte de iubire. Fiindcă atunci
când a venit la mormânt si a găsit ca trupul Domnului nu era acolo, ea a crezut ca fusese
luat de acolo si a spus aşa ucenicilor"44.

O femeie foarte păcătoasă iertata, ungând picioarele Domnului cu lacrimi si

devenind cea dintâi martora a învierii, aşa a fost prezentata Maria Magdalena de Sfântul
Grigorie intr-una din omiliile sale privitoare la aplicarea morala si spirituala a Scripturii
către comunitatea creştinilor din Roma secolului VI.
Acelaşi tip de identificare are loc şi in unele pasaje din predicile Fericitului
Augustin si chiar şi in comentariile aparţinând lui Beda Venerabilul unde la fel ca în
cazul scrierilor Sfântului Grigorie, direcţia spirituală şi morală a textului era cel mai
important lucru, şi nu sensul istoric:

“Din comentariile Părinţilor pare de aceea posibil sa tragem concluzia ca Biserica

veche a văzut in aceasta Marie compozita o figura a cărei semnificaţie trecea dincolo de
partile ei componente. Faptul central al Evangheliei e acela ca: "Iisus Hristos a venit in
lume ca sa mântuiască pe cei pacatosi" (I Timotei 1,15) iar acesta este cel mai dramatic
dintre toate exemplele posibile.”45

Aici este vorba de o femeie eliberata din legăturile păcatului de Iisus, pe Care îl
intalneste intr-o gradina, ca izbăvitor al întregii creaţii. Aceasta figura a unei femei
păcătoase întâmpinate si salutate de Adam cel nou intr-o gradina e prezentata ca fiind
contraparte desavarsita a tristei istorii de la începuturi, când primul bărbat si prima femeie
au păcătuit intr-o gradina făcând experienţa morţii si a diviziunii. Aşa cum observă cu
pertinenţă şi Sfântul Grigorie cel Mare:

44
http://www.crestinortodox.ro/diverse/sfanta-maria-magdalena-modelul-biblic-caintei-69612.html,
consultat în data de 17 martie 2012
45
http://www.crestinortodox.ro/diverse/sfanta-maria-magdalena-modelul-biblic-caintei-69612.html,
consultat în data de 17 martie 2012

34
 "Iată vina neamului omenesc tăiata chiar de acolo de unde purcede. Fiindcă in rai a
dat o femeie moartea bărbatului; iar acum din mormânt o femeie vesteşte viata barbatilor
si le spune cuvintele Datatorului-de-viata, aşa cum o femeie (Eva) spusese bărbatului
cuvintele şarpelui celui de-moarte-purtator".

Sau, în frazele mult mai elegant construite ale lui Petru Chrysologus legate de
arătarea lui Iisus mironosiţei după înviere, Maria Magdalena este văzută printr-o serie de
contraste izbitoare ce stabilesc tranziţia ei de la păcat şi desfrânare la iubirea de adevăr,
pocăinţă şi izbăvirea.

“Târziu, o femeie, care devreme alergase spre păcat, aleargă acum spre har. Seara îl
căuta ea pe Hristos, cea care ştia ca in zori îl pierduse pe Adam. ("Atunci au venit Maria
Magdalena si cealaltă Marie sa vadă mormântul" - Matei 28,1). Cea care luase rea-
credinţa din rai se grăbeşte sa ia credinţa din mormânt; zoreşte sa răpească viaţa din
moarte cea care răpise moarte din viata"46.

2.3. O imagine simbolică pentru Biserică

Avându-şi originea în textele sfinte ale Evangheliilor, imaginea Mariei Magdalena

celebrată întâi de toate în Liturghie, atât la Paşti, cât şi în ziua ei de pomenire, a fost
mereu reamintită de-a lungul secolelor în predicile şi comentariile Părinţilor, de la Sfinţii
Augustin, Ieronim şi Grigorie până la Anselm şi Guibert de Nogent.
Imaginea ei simbolică a inspirat frumoase rugăciuni ca ale lui Anselm, versuri
pasionate ca cele ale lui Petrarca sau piese de teatru despre întâlnirea ei cu Hristos Cel
înviat în Grădina Învierii, unul din cele mai dramatice momente înregistrate vreodată, au
adus-o aproape de inimi. La abaţiile franceze de la Aix-en-Provence şi la Vezelay sunt
venerate moaştele ei, iar chipul său a fost imortalizat cu succes în pictura şi arhitectura
creştină.

46
http://www.crestinortodox.ro/diverse/sfanta-maria-magdalena-modelul-biblic-caintei-69612.html,
consultat în data de 17 martie 2012

35
 Maria Magdalena rămâne însă, o femeie vindecată de Iisus; o ucenică prezentă la
răstignire; o martoră a Învierii şi, după Ioan, cea dintâi care a adus vestea Învierii lui
Iisus, Apostolilor47.

47
Mineiul pe luna iulie, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti,
2002, p. 137.

36
 Capitolul 3

3.1. Sfânta Maria Magdalena în iconografie

Iconografia dedicată Mariei Magdalena este imensă ca număr de opere traversând

secolele până ziua de azi. Maria Magdalena a fost reprezentată în icoane, în picturi şi în
sculptură. Cea mai des întâlnită ipostază iconografică a ei este cea alături de femeile
mironosiţe la mormânt.
Alte ipostaze demne de atenţie în care apare frecvent reprezentată Magdalena
sun48t:

- cea de la crucea Domnului,

- cea în dialogul cu Iisus din grădină,
- cea care apare împreună cu Fecioara Maria închinându-se la picioarele Domnului
după înviere sau
- cea din casa lui Simon Leprosul când şterge cu părul capului ei picioarele lui Iisus.

Portretele caracteristice ale Mariei Magdalena îşi găsesc locul în două clasificări ale
iconografiei vizuale: aceea a frumoasei Magdalena, trăind o viaţă devotată lui Hristos; şi
aceea a îndureratei ascete.
De obicei, Maria Magdalena este înfăţişată ca fiind "o păcătoasă frumoasă", atunci
când e prezentată în timpul vieţii lui Hristos, sau ca nefiind încă pe deplin pocăită, dar din
ce în ce mai "neprihănită" şi mai pioasă, până când, în cele din urmă, durerea şi întristarea
ei se transformă într-o încântare penitentă, după ce a asistat la Înviere49.
După Înălţarea lui Hristos la ceruri, Maria Magdalena este prezentată sfâşiată de
durere şi ducând o viaţă în penitenţă. Există ilustrări clare în care este înfăţişată o

48
Muntean, Gheorghe Marcel, Lector Univ. Dr. Sfânta Maria Magdalena în tradiţia creştină, Revista
Renaşterea, iulie 2011, p. 9
49
Clara Erskine Clement Waters, Saints in Art, Nova Publishers, 2004, available at
http://books.google.es/books?
id=1lEvllthDy0C&printsec=frontcover&hl=es&source=gbs_ge_summary_r&cad=0#v=onepage&q&f=fals
e

37
Magdalenă istovită si îndoliată, în scenele în care Hristos era în viaţă, şi ilustrări ale
frumoasei pocăite Magdalena în perioada post-ascetică, cu toate că primele reprezentări
menţionate sunt mult mai des întâlnite până în perioada medievală târzie.
Fenomenul frumoasei, ba chiar seducătoarei, dar totuşi penitentei Magdalena a
devenit un standard în reprezentările ei renascentiste, în care ea a început să fie
considerată mai mult drept frumoasa salvatoare penitentă Sf. Maria.
Deşi aceste categorii pot părea prea largi pentru a aduna o întreagă tradiţie
iconografică, caracteristicile Mariei Magdalena rămân oarecum unice, relativ
neschimbate şi uşor de recunoscut pe tot parcursul perioadei medievale, până astăzi, şi
reprezentările ei tind să fie diferite cel puţin de la secol la secol, de la artist la artist, şi de
la o ţară la alta.
Cele mai obişnuite trăsături de sfântă ale Mariei Magdalena sunt reprezentate de
vasul ei cu alifie, părul ei lung, despletit, neacoperit, şi uneori un craniu şi oase
încrucişate, sau o coroană de spini.
Probabil că cele mai iconice şi recognoscibile reprezentări ale vieţii Mariei
Magdalena sunt frescele Capelei Magdalena din Bazilica mică închinată Sfântului
Francisc de Assisi, pictată de Giotto di Bondone. Aceste fresce includ scene din viaţa ei
Este interesant faptul că reprezentările Mariei Magdalena se află printre cele mai
cunoscute creaţii ale lui Giotto.
Cu toate acestea, există dezbateri considerabile asupra autenticităţii lucrărilor. Unii
presupun că aceste opere erau "creaţii originale" făcute de ucenicii săi, mai degrabă decât
făcute de propria lui mână.
Cele mai multe dintre aceste speculaţii au apărut deoarece reprezentările Mariei
Magdalena atât singură, cât şi în scene din viaţa lui Hristos erau teme atât de comune
pentru Giotto încât există multe versiuni disponibile pentru a fi comparate una cu alta din
punct de vedere stilistic.
Interesant e că există atât de mici variaţii în aspect şi iconografie de la o Magdalenă
a lui Giotto la alta, încât numai diferenţele stilistice pot fi susţinute în compararea seriilor
făcute la Cappella Gardaland, Padova şi la Capela Magdalena a Sfântului Francisc de
Assisi.

38
 Cel mai des comparate sunt două picturi reprezentând "Învierea/ Înălţarea lui Lazăr"
în care singura schimbare semnificativă este o poziţie mai proeminentă a Mariei
Magdalena în versiunea de la Capela Magdalena.
Criticii susţin că modificările clare de stil pot fi identificate prin compararea celor
două. Oricât de interesante ar fi discrepanţele de compoziţie, ele circulă în jurul unuia
dintre cele mai ispititoare mistere ale istoriei tradiţionale şi iconice ale Sf. Maria
Magdalena: de-a lungul secolelor, continuând şi astăzi, reprezentările iconografice ale ei
s-au deosebit puţin, ca tipologie şi până la poziţia din picturi.
Ea apare în general în partea stângă a picturii, purtând roşu sau roşu-violet , şi este
aşezată la picioarele lui Isus, pe cruce sau la distanţă de cruce. Probabil că cele mai
faimoase şi semnificative reprezentări ale Mariei Magdalena înfăţişează apariţia lui
Hristos în faţa ei după Înviere, cunoscute de obicei ca "Noli Me Tangere" din Ioan
capitolul 20: 17, tradus ca " Nu mă atinge(ţi)" sau "Nu mă ţine(ţi)".
Motivul pentru care aceasta este cea mai importantă şi mai identificabilă icoană a
Mariei Magdalena (şi imagine biblică) este că oferă în mod clar Sfintei Maria calea spre
sfinţenie şi un loc respectat în moştenirea creştină.
Această scenă unică nu numai că subliniază importanţa Mariei Magdalena în viaţa
lui Isus Hristos, şi, prin urmare, importanţă ei pentru el, (din moment ce a apărut în faţa ei
mai întâi şi i-a poruncit ei să-i vestească întoarcerea), dar simbolizează şi renaşterea
spirituală a Mariei Magdalena înseşi, susţinându-şi credinţa şi stabilindu-şi un impuls
clar, concret pentru a deveni penitentă pentru tot restul zilelor ei şi pentru moştenirea
postumă. Dar şi mai curios este faptul că reprezentările iconografice cunoscute ca "Noli
Me Tangere" au fost "de multe ori reprezentate, dar mai puţin supuse unor variaţii decât
sunt multe alte tablouri despre Vieţile Sfinţilor."
Aşezarea figurilor/personajelor în tablou, însuşirile oamenilor, şi în mod special
Maria Magdalena, rămân relativ aceleaşi de la icoană la icoană. Maria Magdalena,
potrivit formulei de compoziţie, se află la stânga picturii, în genunchi, purtând roşu, cu
părul lung, revărsându-se până la Hristos care, fie o ameninţă cu degetul, fie îşi ţine mâna
ridicată într-un gest de "stai", indicând că trebuie să se grăbească să-şi continue
activitatea nestânjenit de interpelarea ei de dinaintea Înălţării Lui la cer. "Noli Me

39
Tangere" îi înfăţişează cel mai adesea numai pe Isus şi pe Maria Magdalena, uneori şi pe
îngeri, şi mai rar soldaţi adormiţi.
În Marcu 21:65-66, Biblia arată faptul că au existat soldaţi romani care stăteau la
mormântul lui Isus pentru a împiedica prevestita Înviere a Sa şi apariţia unei farse. La
Cappella Scrovegni din Padova, pe fundalul creaţiei "Noli Me Tangere” sunt înfăţişaţi
soldaţi adormiţi, împreună cu îngerii, în timp ce în Capela Magdalena a Sfântului
Francisc de Assisi, în fundalul scenei apar numai îngeri şezând pe mormânt, însoţindu-i
pe Iisus şi pe Maria.
Prin urmare, fresca de la Capela Magdalena pune accentul pe drama dintre Isus şi
Maria în această cea mai importantă minune creştină, şi nu doar portretizează o scenă
biblică. Acest lucru ilustrează anxietatea/neliniştea Mariei sub îndrumarea lui Isus,
profesorul ei sau "Rabinul", care reprezintă centrul vieţii de mai târziu a Mariei ca ascetă.
Privind icoanele care înfăţişează Răstignirea lui Hristos, moartea şi învierea lui
Lazăr, se pot distinge calităţile unice ale Mariei Magdalena prin compararea felului in
care este reprezentată ea, cu diferitele moduri în care sunt înfăţişate celelalte două Marii,
Fecioara şi sora Fecioarei (mama Sfântului Iacob cel mic, soţia lui Cleopa).
Pasajele citate anterior din casa fariseului şi la casa Mariei şi a Martei atribuie vasul
cu alifie Mariei Magdalena, iar cuvintele lui Isus "femeia acesta nu a încetat să-mi sărute
picioarele" i-au câştigat un loc la picioarele stăpânului ei.
De fapt, atunci când e înfăţişată în grupuri ea apare fără vas deoarece aşezarea ei la
picioarele lui Isus este de ajuns pentru a o identifica drept Maria Magdalena. Cu toate
acestea, atunci când Maria este înfăţişată singură, ea apare cu vasul respectiv ei de alifie
ca şi cum ar vrea sa arate că, deşi nu este acum la picioarele lui, ea va fi în curând acolo
din nou, sau că tocmai ar fi venit de la ungerea lor.
Portretele sfinte ale Mariei Magdalena valorifică acest verset din Sfânta Scriptura
pentru a o distinge pe ea de alte sfinte şi personaje din scenele biblice din timpul vieţii lui
Hristos. Vasul ei cu alifie reprezintă un punct de referinţă specific, la fel ca şi părul ei
lung şi lacrimile.
După cum clar se vede în portrete lui Simone Martini, Jean Du Berry şi Ambrogio
Lorenzetti, mai nimic altceva, decât vasul cu alifie nu este utilizat sau necesar pentru

40
identificarea Sf. Maria Magdalena. Şi aici ea este portretizată în roşu sau în roşu-violet, o
culoare mai penitentă, şi are întotdeauna o aureolă.
În picturile lui Lorenzetti, ea este înfăţişată ca având o imagine a capului
răstignitului Hristos, care surprinde chinul suferinţei pe faţa lui, şi ea are o coroană de
spini. Acest adaos foarte convingător la iconografia Mariei Magdalena face o referire
directă la faptul că ea a asistat la Răstignire şi prin prezenţa coroanei de spini pe pieptul
ei se sugerează pocăinţa şi suferinţa din ultima parte a vieţii ei.
Reprezentările iconografice portretizând aceste puncte comune sunt cele mai bogate
reprezentări ale ultimilor ani legendari ai Mariei Magdalena. Surprinzător, cele mai
populare icoane ale Mariei Magdalena nu cuprind scene din viaţa ei biblică sau din viaţa
lui Isus Hristos, dar o înfăţişează de obicei pe Maria cu extrem de mult păr, uneori
îmbrăcată exclusiv de părul ei, însoţită doar de îngeri, fiind dusă în ceruri pentru a primi
hrana binecuvântată a ascetului: hrănirea numai prin credinţă. Două reprezentări
excelente ale acesteia sunt "Maria Magdalena" lui Riemenschneider şi "Magdalena cu
Îngerii" a lui Giotto.
Maria Magdalena este descrisă în ceea ce ar putea fi denumită imaginea ei de
"Maria penitenta din pustiu" caracterizată prin părul ei prea mare, care, aşa cum s-a
menţionat mai sus, este de obicei singura ei îmbrăcăminte .
Ideea că un ascet evlavios s-ar izola până la punctul în care singura îmbrăcăminte
pe care ar avea-o disponibilă ar fi crescută din propriul lui corp şi ar rămâne încă ataşată
de acesta, este un mesaj iconic puternic către urmaşii creştini. În aceste icoane, o atenţie
şi grijă deosebită este dată părului; textura bogată şi grosime încolăcită a părului sunt
adesea tratate cu acelaşi detaliu ornamental ca cel al unei excelente haine în orice altă
capodoperă.

41
 3.2. Exemplificări Iconografice

Iată mai jos câteva dintre reprezentările iconografice foarte cunoscute ale Mariei
Magdalena pe care le voi comenta succint, făcând apel şi la consideraţiile valoroase ale
domnului lect.univ.dr Marcel Muntean pe marginea acestui subiect50:

1. 2.

1. Maria Magdalena vestind Apostolii, miniatură, 1123, Psaltirea Sf. Albans, Biserica
Sf.Godehard’s, Hildesheim.
2. Ioan, Petru şi Maria Magdalena la mormântul lui Hristos, miniatură, 1372,
Museum Meermanno.

În această primă miniatură datând din perioada Evului Mediu Maria Magdalena
apare reprezentată în partea stângă a imaginii cu mâinile gesticulând, aşezată înaintea
ucenicilor, vestindu-le Învierea Domnulu51i.
Imaginea următoare ne surprinde prin compoziţia inedită. Magdalena este înfăţişată
în dialog direct cu îngerul care îi arată giulgiurile goale, în timp ce în spatele ei se văd

50
Muntean, Gheorghe Marcel, Lector Univ. Dr. Sfânta Maria Magdalena în tradiţia creştină, Revista
Renaşterea, iulie 2011,
51
ibidem

42
cele două portrete ale lui apostolilor Petru şi Ioan, veniţi să confirme cele spuse de
Maria.52

3. 4.

3. Maria Magdalena, miniatură, Cartea Orelor, 1460-80, Davidson Galleries,

Washington.
4. Maria Magdalena, miniatură, 1495, Cronica Scandaleuse.

În figura 3, ce reprezintă o pagină de manuscris din Cartea orelor, Magdalena este

prezentată purtând vasul cu mir, iar în depărtare se pot observa un peisaj cu un castel şi
un drum ce întregeşte imaginea plină de pitoresc.
Reprezentarea din figura nr. 4 este probabil una dintre cele mai apropiate
portretizări de o viziune tradiţională. În opinia lui domnului lect.univ.dr. Marcel
Muntean, care a dedicat un studiu iconografiei Mariei Magdalena se remarcă:

“Expresia suferinţei şi a penitenţei apare prin gura între-deschisă ce pare să exprime

acest adevăr”53.

52
ibidem
53
Marcel Muntean, Sfânta Maria Magdalena în tradiţia creştină, în Renaşterea, iulie 2011, p. 9

43
 5.

5. Giotto di Bondone, Noli Me Tangere, frescă, 1320, Capela Magdalenei, biserica San
Francesco, Assisi.

Marele artist plastic Giotto în fresca sa de la Padova surprinde un moment esenţial

al imaginii Mariei Magdalena: întâlnirea sa cu Iisus cel înviat. În partea stângă se pot
vedea îngerii care păzesc mormântul, iar sus alţi doi îngeraşi care zboară.
Magdalenei este căzută la pământ într-un gest de adorare redat de artist prin mâinile
întinse ale mironosiţei. Iisus vine spre ea, înconjurat de aureola sa plină de lumină:

“Imaginea următoare reia momentul dialogului, pictorul, spre a fi mai explicit în

exprimarea nedumeririi Magdalenei, aşează în mâna stângă a Domnului o sapă,
identificarea grădinarului fiind astfel exprimată plastic”54.

Gestul Magdalenei este identic în ambele imagini ale lui Gioto. În marea majoritate
a reprezentările perioadei ea apare în veşmânt de culoarea roşie, părul fiindu-i de o
nuanţă galben auriu. În ambele scene expresia penitenţei, a milostivirii şi a mişcării sunt
sesizabile.

54
Marcel Muntean, op. cit.

44
 6.

6. Fra Angelico, Mironosiţele la mormânt, frescă, 1440, mănăstirea San Marco,

Florenţa.

Fra Angelico în decoraţia mănăstirii San Marco de la Florenţa include deseori

momentul Învierii Domnului. Cele trei Marii sunt redate în picioare lângă sarcofagul de
marmură, iar una dintre ele se uită cu uimire în adâncul lui.
Îngerul în haine strălucitoare şi luminoase face gestul binecuvântării, echilibrând
compoziţional scena, în partea stângă. Iisus în mandorla luminată apare cu steagul
triumfător înălţându-se deasupra interiorului mărginit al peşterii.

45
 7.
7. Crucificarea, miniatură, sec. al XIV-lea, Italia.

8.

8. Segno di Bonaventura, Maria Magdalena cu vasul de mir şi oul roşu, tempera pe

lemn, 1320, Alte Pinakothek, Muchen.

46
 Ipostaza imagistică a Răstignirii Domnului este poate cel mai des întâlnită în
reprezentările iconografice apusene. Alături de Fecioară şi Sfântul Ioan, Maria
Magdalena este îngenunchiată la baza crucii.
Un înger miniatural susţine potirul în care curge sângele lui Hristos. Albastrul ce
domină scena ne duce cu gândul la icoanele bizantine în care această culoare este un
atribut al transcendenţei divine, alături de galben55.
Puţine reprezentări ne-o prezintă pe Maria Magdalena având atributul tradiţional
pascal şi anume oul colorat în culoarea roşie. Acest fragment ne-o arată având în mâna sa
şi vasul cu mir şi oul monumental.

9.
9. Iisus şi Maria Magdalena, icoană grecească, sec. al XVI-lea.

În ipostaza recunoaşterii din grădină este şi acesta icoană post bizantină atribuită
unui pictor cretan. Alături de grupul celor două personaje se observă muntele cu
mormântul gol.
55
ibidem

47
 10.

10. Rogier Van der Weyden, Maria Magdalena, desen, 1450, British Museum,
London.

11.

11. El Greco, Maria Magdalena în penitenţă, ulei, 1576-1578, Syepmuveseti Museum,

Budapest.

48
 Desenul delicat a lui Wan Der Weyden o redă pe Magdalena într-o atitudine plină
de duioşie şi sensibilitate, ea are în mâna dreaptă vasul cu mir şi aparţine unei compoziţii
ample ce defineşte Plângerea Mântuitorului56i.
Tabloul semnat de El Greco ne impresionează prin amplitudinea expresivă a
ansamblului, Sfânta este surprinsă în momentul extazului ei spiritual. Gestul celor două
mâini definesc clipa penitenţei şi a rugăciunii. Cu o mână ea arată spre craniul ce este
aşezat pe o carte deschisă, iar cu cealaltă, întoarsă spre piept, sugerează sentimentul de
împăcare.
Mironosiţa este reprezentată într-un peisaj muntos, autorul, vrând parcă să ne
transpună într-o ambianţă de retragere, de singurătate. Lumina este elementul focalizator
al scenei. Din stânga şi de sus porneşte o rază de lumină ce uneşte culorile într-o armonie
de galben auriu, dând întregului o notă de strălucire şi de taină.

12. 13.

12. Pietro Perugino, Maria Magdalea, ulei pe lemn, 1490, Palazzo Pitti, Florenţa.
13. Guido Reni, Maria Magdalena, ulei, 1634-1635, National Gallery, London.

Portretele cu valenţe voit realiste o prezintă pe Maria cea din Magdala în registre
expresive distincte. În primul tablou Perugino ne-o înfăţişează smerită cu o privire tristă
dar sfioasă ce atinge note de gingăşie şi candoare.

56
ibidem

49
 Contrastul de clarobscur evident amplifică nota de expresivitate reţinută a
modelului. Guido Reni o redă pe penitentă asemeni lui El Greco în posibila ei
comunicare cu divinitatea. Ochii îndreptaţi spre cer şi mâna dreaptă aşezată pe piept
denotă acest periplu de îndurare pe care ea îl adresează lui Hristos57.

14.

14. Gheorghe Tattarescu, Maria Magdalena, ulei, sec. al XIX-lea, Muzeul

Municipiului Bucureşti.

Văzută într-o ipostază realist pregnantă, Tattarescu o pictează pe Magdalena

precum un studiu de portret de femeie, singurele aluzii directe la temă fiind părul lung,
expresia caldă şi ochii aţintiţi în sus.

57
ibidem

50
 15.

15. Mironosiţele la mormânt, icoană rusească, sec. al XX-lea.

Icoana contemporană cu influenţe specific ruseşti redă momentul întâlnirii celor trei
Marii cu Îngerul. El le vesteşte Învierea Domnului, arătându-le giulgiurile goale.
Simplitatea cromatică şi cea a desenului ne introduce într-o atmosferă tainică, iar
dominanta de ocru a icoanei creează un sentiment de rugăciune şi pace interioară.

51
16. 17

16.. Lippo Memi, Sfânta Maria Magdalena, Palatul Avignon,

17. Antonio Veneziano, Sfânta Magdalena, Muzeul Vaticanului

52
 Capitolul 4

4.1.Demers Practic

Etape de Execuţie

Prepararea suportului :
Ştim că pentru icoană sunt preferate câteva specii lemnoase, precum teiul, pinul,
bradul, arinul, zada ( în regiunile de nord ale Rusiei ), bradul alb, chiparosul, fagul ( în
regiunile sudice). Este preferat chiparosul, teiul şi arinul, de aceea lemnul ales pentru
icoana mea este de tei. Esenţa de lemn de tei fiind uşoară, este îndemânatică, deoarece
iconografia necesită o poziţie orizontală a lemnului şi o să îmi permită să schimb poziţia
icoanei în diferite direcţii.
Lemnul destinat icoanei mele este bine uscat, format din mai multe părţi lipite, cu
scopul prevenirii curburii ( scorojirii ). În spatele icoanei, transversal fibrelor lemnoase
s-au făcut tăieturi care se lărgesc în profunzimea lemnului.
Dimensiunea lemnului, raportul dintre lungimea şi lăţimea lui şi lăţimea
„câmpurilor” are o foarte mare importanţă, deoarece, dacă nu sunt respectate proporţiile,
îşi pierd din putere chiar şi unele din cele mai bune lucrări.58

Pregătirea lemnului pentru grunduire :

Deoarece lemnul nu conţine noduri, care ar putea lucra în timp, dislocând grundul,
trec la etapa următoare şi anume cea a alegerii cleiului, astfel am ales un clei de origine
animală.
Pentru grunduirea lemnului avem nevoie şi de cretă bine cernută, în care nu sunt
particule nemăcinate. În acest caz ghipsul, alabastrul sau varul nu pot înlocui creta care,
după prelucrarea finală, conferă un efect de o deosebită profunzime şi transparenţă. Pe
lângă aceasta, observaţiile dovedesc că grundurile cu alabastru, în condiţii nefavorabile se

58
Monahia Iuliana, Truda iconarului, Editura Sofia, Bucureşti 2001, p. 70

53
deteriorează în proporţie mai mare decât cele alcătuite cu cretă, la cele dintâi având loc
descompunerea şi fărâmiţarea grundului.59
Alt material utilizat la prepararea lemnului este pânza. Am folosit tifon, cu ochiuri
mari, adică cu ţesătură rară. Pentru aplicare grundului pe lemn am folosit un şpaclu, iar
pentru şlefuirea finală am folosit şmirghel de granulaţie medie şi fină.

Procesul de aplicare a grundului:

După aceste etape deosebit de importante am trecut la prepararea grundului. În
soluţia de clei cu concentraţia de 10 % se pune cretă de munte într-o anumită cantitate,
încât după omogenizare am obţinut consistenţa unei smântâni lichide. În cazul în care
creta de munte nu este de o calitate superioară, conţinând şi nisip şi pietricele, compoziţia
obţinută se strecoară printr-o pânză fină. Primele trei straturi trebuie date foarte subţire cu
mâna, sau cu pensula, pentru a acoperi toate ochiurile tifonului. Straturile de grund au
fost aplicate la interval de o zi, pentru a evita neplăcutele fisuri ce ar fi putut apărea
imediat după straturilor mai groase. Ultimele straturi s-au putut da cu şpaclul formându-
se deja o peliculă-suport, procedeu care a asigurat o uniformizare a suprafeţei. Unii
meşteri aplicau până la zece straturi de grund sau chiar mai multe, uneori toate cu mâna
astfel evitând crăpăturile. Eu am aplicat opt straturi de grund, ultimele fiind mai groase şi
ajutându-mă se şpaclu care mi-a dat posibilitatea să nivelez mai bine suprafaţa.
Pentru nivelarea şi finisarea suprafeţei grundului nu am recurs la metodele
tradiţionale cum ar fi şlefuirea cu piatra ponce, ci am folosit glaspapir (şmirghel) de
diferite granulaţii. Astfel s-a obţinut o suprafaţă netedă, lucioasă pregătită pentru primirea
stratului pictural.

Nivelarea grundului :
După ce am grunduit definitiv lemnul şi a fost bine uscat, am trecut la următoarea
operaţiune : şlefuirea. Pentru şlefuire am folosit hârtie abrazivă de granulaţii diferite :
400, 500, 800, 1000, 1500, 2000.

59
Ibidem, p. 77

54
 Desenul:
În general desenul pentru transpunere se realizează pe foaie de calc sau pe o foaie
subţire şi transparentă. Această metodă este cea tradiţională, însă luând în considerare
dimensiunile icoanei mele desenul a fost realizat pe un carton. Desenul nu urmăreşte o
perfecţiune a liniei din modelul original. Astfel am realizat copia ce a fost transpusă pe
suprafaţa suportului. Pentru transpunere am folosit pigment roşu oxid, care dat pe partea
opusă desenului şi revenit peste acesta se imprimă. Metoda desenului direct pe grund
necesită experienţă şi măiestrie pentru realizarea sa „curată”, însă în ceea ce priveşte
desenul meu am revenit cu câteva accente de ocru-oxid pentru a da o mai mare
plasticitate formelor, dar şi pentru a corecta anumite linii ce erau greşite. Acest desen-
copie este necesar pentru a pregăti cât mai bine „terenul” pentru ceea ce urmează în
desfăşurarea pictării icoanei.
Acestei etape îi urmează zgârierea cu acul sau inciziile. Această metodă ajută la
desluşirea cutelor sau formelor după ce ele sunt acoperite cu culoare. Dar această Grafie
nu trebuie să fie adâncă, ea demonstrând cât de experimentat este cel ce realizează
icoana. În icoanele vechi, Grafia adeseori lipsea sau este doar aureole sau pe liniile ce
mărginesc fondul auriu deoarece conturul de culoare se pierde sub stratul de aur. Uneori
se grafia conturul suprafeţelor mari de culoare. Un amănunt, poate nesemnificativ, dar
totuşi o informaţie importantă este faptul că în icoanele bizantine vechi lipseşte cu
desăvârşire, iar pe icoanele italieneşti şi italo-greceşti grafia se observă aproape
întotdeauna.60

Aplicarea foiţei:
Unele părţi ale icoanei mele, fondul, aura, motivul floral, mânecuţele şi alte detalii,
se cer a fi aurite. Acest lucru trebuie împlinit înainte de a pune stratul de culoare. Pentru
poleire am folosit mai multe materiale speciale. Lacul de şelac, e unul dintre ele.
Deoarece grundul lemnului preparat, din cauza porozităţii sale, poate absorbi mixtionul,
nelăsând la suprafaţa grundului pelicula necesară pentru a lipi aurul, am acoperit
suprafaţa grundului, pe locurile ce urmează să fie aurite cu lac de şelac, care are o uscare
rapidă.

60
Ibidem, p. 95.

55
 În următoarea etapă, şi anume, locul care vroiam a fi aurit l-am acoperit cu mixtion
de trei ore, ceea ce înseamnă că poleirea se va efectua la trei ore după aplicarea
mixtionului. Am aplicat apoi foiţele, în conformitate cu dimensiunile icoanei, tamponând
suprafaţa foiţei cu vată. După terminarea acestei operaţiuni, am vernisat foiţa cu o soluţie
de şelac, pentru protecţie.

Stratul pictural:
După ce am executat conturul, am aurit nimburile şi fondul, am trecut la următoarea
etapă, adică pictarea.
Când desenul este gata, icoana, după cum spun iconarii, „se descoperă”. A
descoperi icoana înseamnă a pune culorile principale. Pentru rezolvarea acestei probleme,
trebuie reţinut că fiecare icoană are o integritate coloristică deosebită, care trebuie
păstrată. De aceea, nu este recomandat - îndeosebi iconarilor începători - să ia culorile la
voia întâmplării sau de pe reproducerile în culori. Este mai bine să ai la dispoziţie o
icoană, fie ea şi de o valoare artistică nu prea mare, dar o icoană veritabilă, şi a face copie
după aceasta.61
După ce icoană a fost „descoperită”, am făcut desenul şi chipurile după conturul
care se distinge sub culoare. Acest proces este numit în iconografie pictare.
După realizarea desenului veşmintelor, am pus lumini pe locurile proeminente ale
corpului. Luminile le-am pus în două sau în trei rânduri, de fiecare dată reducând
suprafaţa. La sfârşit am pus cele mai deschise liniuţe cu care am însemnat cele mai
proeminente locuri ale pliurilor.
În mare parte, luminile se fac în aceeaşi culoare ca şi culoarea de bază a
veşmântului, însă uneori pot fi făcute şi în altă culoare.
Pentru desenul chipurilor am folosit umbră arsă. Am „umbrit” partea din umbră a
nasului, a frunţii lângă păr, la limita dintre barbă şi gât. La ochi am făcut pupila ( cu
culoare neagră ) şi irisul. Pupila nu am făcut-o rotundă, pentru a nu conferi chipului o
nelinişte.62
După uscare, se umbreşte şi irisul şi ochiul sub pleoapa superioară; se umbresc uşor
sprâncenele şi adânciturile ochilor, deasupra pleoapei superioare. Cel mai mult se
61
Ibidem, pag 102
62
Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Editura Sofia, Bucureşti, 2002, p. 57

56
foloseşte siena arsă, care este uşoară şi transparentă. La ochi, albul ochilor se face cu alb
şi ocru. Buzele se fac puţin de tot cu cadmiu roşu, chinovar sau ocru-roşcat. La mâini, în
partea umbrită, se face aceeaşi culoare şi dacă mâna este pe o haină în culori reci ( verde,
albastru ), aceasta se execută în culori calde, cu siena sau ocru-roşcat; iar dacă este pe
veşmânt de nuanţă caldă, se umbreşte cu culoare verde sau se lasă fără umbrire.

Pigmenţii:
Pigmenţii folosiţi au fost în general cei specifici picturii icoanelor, de aceea gama
cromatica a inclus următoarele culori : alb de titan şi de zinc, ocru auriu, roşu oxid şi
cinabru, verde de crom, albastru ultramarin, siena şi negru de fier.

Pensulele:
Pentru realizarea icoanei, am folosit atât pensule cu păr natural cât şi sintetice. Cele
cu păr natural reţin mai bine culoarea, ajungându-se să obţinem suprafeţele plastice
vibrate, iar cele sintetice ne dau posibilitatea realizării unor spaţii decorative. Pentru
scriere sau grafie, de asemenea am utilizat numere diferite, ce definesc o varietate de
grosime şi mărimi ale pensulelor; ele oferindu-ne posibilitatea efectuării desenului şi a
trasării liniilor subţiri, mijlocii şi groase.

Vernisarea:
Vernisarea este procedeul final de a aşeza deasupra stratului pictural o peliculă
protectoare. Rolul său este în principal conservarea şi ocrotirea de acţiunile mecanice şi
fizice ce pot distruge suprafaţa pictată. Alegerea verniului este foarte importantă deoarece
ea poate influenţa în timp stratul de pictură. De exemplu, folosind un verni pe bază de
răşini, acesta poate intra în straturile colorate iar la o viitoare restaurare, înlăturarea lui
este foarte dificilă, alterând însăşi pictura. Verniurile contemporane pe bază de
componenţe acrilice, sunt cele mai adecvate chiar şi în cazul icoanelor. Acest verni nu
prezintă un risc major pentru că nu afectează în adâncime straturile ci rămâne la suprafaţa
picturi, fiind uşor de înlăturat în cazul unor intervenţii ulterioare. Straturile de verni au
fost aplicate la un interval de maxim două ore chiar dacă timpul de uscare este rapid.
Aplicarea verniului este bine să se facă cel puţin treizeci de zile de la uscarea picturii.

57
 Concluzii

Lucrarea de faţă pleacă de la faptul că imaginea Mariei Magdalena a cunoscut una

dintre cele mai complexe şi spectaculoase evoluţii ale unui personaj biblic de-a lungul
istoriei: de la femeia care a fost vindecată de Iisus Hristos iar, mai apoi, martoră a Învierii
Sale până la asocierea ei cu imaginea paradigmatică a păcătoasei care se converteşte la
mesajul iubirii sau până la ucenica preferată a lui Iisus (din tradiţia gnostică)
În primul capitol am urmărit să creionez imaginea Mariei Magdalena ca personaj
biblic şi istoric, dorind să observ cum au fost posibile aceste răsturnări, uneori radicale,
de perspectivă asupra figurii Mariei Magdalena.
Nu există, fără îndoială, un răspuns simplu la aceste întrebări. Dar putem, totuşi,
schiţa câteva posibile explicaţii: imaginaţia populară a asociat-o (în mod greşit) pe Maria
Magdalena cu alte personaje biblice numite Maria, la aceasta se adaugă suprapunerea ei,
nesusţinută de textul Bibliei, cu imaginea femeii salvate de Iisus.
În capitolul al II-lea se prezintă modul în care este privită Magdalena în cultul
ortodox care a reţinut următoarele aspecte esenţiale din viaţa sfintei: ungerea capului lui
Hristos, slujirea Cuvântului lui Dumnezeu, vederea Învierii Domnului.
Tot în acest capitol m-am oprit şi asupra imaginii Mariei Magdalena aşa cum este
descrisă în scrierile Sfinţilor Părinţi. Simbolistica asociată Mariei Magdalena de către
tradiţia ortodoxă este una foarte vastă şi sugestivă totodată, multiplicând imaginea sfintei
mironosiţe în funcţiile de atributele specifice conferite de diferiţi exegeţi ai sfintei
Scripturi.
Avându-şi originea în textele sfinte ale Evangheliilor, imaginea Mariei Magdalena
celebrată întâi de toate în Liturghie, atât la Paşti, cât şi în ziua ei de pomenire, a fost
mereu reamintită de-a lungul secolelor în predicile şi comentariile Părinţilor, de la Sfinţii
Augustin, Ieronim şi Grigorie până la Anselm şi Guibert de Nogent.
Capitolul III sintetizează pe scurt iconografia dedicată Mariei Magdalena care este
imensă ca număr de opere traversând secolele până ziua de azi. Maria Magdalena a fost
reprezentată în icoane, în picturi şi în sculptură. Cea mai des întâlnită ipostază
iconografică a ei este cea alături de femeile mironosiţe la mormânt.

58
 Portretele caracteristice ale Mariei Magdalena îşi găsesc locul în două clasificări
ale iconografiei vizuale: aceea a frumoasei Magdalena, trăind o viaţă devotată lui Hristos;
şi aceea a îndureratei ascete pocăite.

De obicei, Maria Magdalena este înfăţişată ca fiind "o păcătoasă frumoasă",

atunci când e prezentată în timpul vieţii lui Hristos, sau ca nefiind încă pe deplin pocăită,
dar din ce în ce mai "neprihănită" şi mai pioasă, până când, în cele din urmă, durerea şi
întristarea ei se transformă într-o încântare penitentă, după ce a asistat la înviere.
Ultimul capitol este consacrat aspectelor tehnice care ţin de pregătirea lemnului
pentru icoana, aşezarea grundului în straturi, precum şi de modalităţile artistice care pot fi
utilizate pentru a realiza o reprezentare iconografică de calitate.
În final putem afirma că imaginea fascinantă a Mariei Magdalena va continua, fără
îndoială, să suscite interesul oamenilor. Importanţa ei în cadrul Evangheliilor, discreţia ei
feminină, dar şi lipsa informaţiilor istorice (de pildă, viaţa ei înainte să-l cunoască pe
Iisus dar şi după), vor alimenta pe mai departe nu doar speculaţiile unei lumi avide de
scenarii şocante, ci şi opere de artă sau reflecţie profundă. După cum Lesa Bellevie:
„Indiferent dacă Maria Magdalena a fost oricare dintre lucrurile care s-au imaginat
despre ea, totuşi sfânta continuă să îşi găsească un loc în fiecare domeniu. Ea ne reflectă
propriile noastre păreri despre noi înşine şi stimulează o continuă reexaminare a ceea ce a
rămas nespus în Evanghelii şi în zorii creştinismului. După tot ce s-a spus şi s-a făcut,
Maria Magdalena rămâne încă un mister – şi chiar se pare că noi o preferăm aşa”63.

63
Lesa Bellevie, Maria Magdalena Ghid esenţial, editura Paralela 45, Piteşti 2009

59
 BIBLIOGRAFIE

• Abrahamsen, Valerie, „The Human and divine; the Marys in Early Christian
Tradition”, in Amy-Jill Levine (ed.), A Feminist Companion to Mariology, T. Clark
International, 2005.
• Bellevie, Lisa, Maria Magdalena. Ghid esenţial, Editura Paralele 45, Pitesti, 2009.
• Bota, Hannah, Maria din Magdala, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2007
• Culianu, Ioan Petru, Jocurile mintii, Editura Polirom, Iasi, 2002.
• Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Editura Sofia, Bucureşti, 2002
• Eliade, Mircea, Istoria credintelor si ideilor religioase, Univers Enciclopedic, Bucuresti,
2000.
• Garlow, James L; Peter Jones, Codul spart al lui Da Vinci, Editura Aqua Forte, Cluj-
Napoca, 2005.
• Bartolomeu, Valeriu Anania, Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului • Biblic şi
de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001
• Braniste, Preot Prof. Dr. Ene, Liturgica Generala, Editura IBMBOR, Bucuresti, 1985.
• Bucci, Mario, Giotto, Saedea / Sansoni, Franta, 1966
• Erskine, Clara; Waters, Clement, Saints in Art, Nova Publishers, 2004
• Ferguson, Everet, Mchugh,Michael P., Norris, Frederick, W., Scholer, David M., St.
James Press Chicago, „Enciclopedia of Early Cristianity, London, 1990.
• Lazarev, Viktor, Istoria picturii bizantine, vol. I, II, III, Editura M eridiane, Bucuresti,
1980.
• Oprescu, G., Manual de istoria artei – Renasterea, Editura Meridiane, Bucuresti, 1985.
• Mihailovici Balan Aurelia, Dictionar onomastic crestin, ed. Minerva, Bucuresti, 2003
• Michel, Quenot, Învierea şi icoana, Ed.Christiana,Bucureşti,1999
• Monahia Iuliana, Truda iconarului, Editura Sofia, Bucureşti 2001
• Muntean, Gheorghe Marcel, Lector Univ. Dr. Curs de tipologia Artei Bizantine,
2010/2011.

60
• Muntean, Gheorghe Marcel, Lector Univ. Dr. Sfânta Maria Magdalena în tradiţia
creştină, Revista Renaşterea, iulie 2011, p. 9
• Scrima, André, Comentariu integral la Evanghelia după Ioan, Editura Humanitas,
Bucureşti, 2008
• Stăniloaie, Dumitru, Preot Profesor Dr. Teologia dogmatică ortodoxă, vol III, Editura
IBMOR, Bucureşti, 1997
• Şerban, Cristian, Robiti de „fenomenul” Da Vinci, Editura Egumenita, Galati, 2007.
• Tavarrd, George H., „The Genesis of Mariology” in Amy-Jill Levine (ed), A Feminist
Companion to Mariology, T T Clark International, 2005.
• Tofană, Stelian, Preot Profesor Dr. Studiul Noului Testament, curs pentru anul I de
studiu, Editura Alma Mater, Cluj-Napoca, 2005.
• Uspensky, Leonid, Călăuziri în lumea icoanei, Editura Sophia, 2003.
• Vătăşianu, Virgil, Istoria Artei Europene, vol. I, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1967.
• Vasilescu, Laura Chipul Sfintei Maria Magdalena în imnografia ortodoxă,
http://www.cntdr.ro/sites/default/files/c2008/c2008a37.pdf
• Ward, Benedicta, Vietile Sfintelor care mai inainte au fost desfranate, Editura Deisis,
Sibiu, 2007.
*** Acatistier, Editura Bisericii Ortodoxe, Alexandria.
***Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura IBMOR, Bucureşti, 2005
***Catavasier sau Octoihul Mic, EIBMBOR, București, 1987
***Mineiul lunii iulie, Editura Tipografia Cartilor Bisericesti, Bucuresti, 2001.
***Penticostar, EIBMBOR, București, 1999
***Vieţile Sfinţilor pe luna Iulie, Editura Mănăstirii Sihăstria, 2005
***http://www.crestinortodox.ro/diverse/sfanta-maria-magdalena-modelul-biblic-caintei-
69612.html
***http://www.crestinortodox.ro/acatiste/acatistul-sfintei-maria-magdalena-67090.html

61