Sunteți pe pagina 1din 1

Conflictul intre generatii

Conflictul intre generatii a existat, exista si va exista in continuare.


Societatea are un caracter dinamic, se schimba inanumite masuri de la o
generatie la alta, iar oamenii dintr-o anumita generatie care si-au
inoculat prin educatie,invatare sociala anumite valori, convingeri despre
lume si viata , sunt mai putin permeabili la schimbarile carecontravin
modelului lor cultural.
Adolescenta , ca si stadiu de dezvoltare , reprezinta o perioada
“furtunoasa”atat din punct de vedere biologic, cat sipsihologic, este
stadiul in care se produc modificari fizice in organismul individului
uman, dar si o perioda confuzapentru fiecare persoana, o perioada de
cautare perpetua in care individul vrea sa stie cine este el.
Conflictul apare ca o discordanta , nepotrivire intre convingerile
parintilor nostrii despre lume, viata si sistemul de valori informare al
adolescentilor. Mult timp nu am inteles de ce nu mi-au dat frau liber la
distractie si destrabalare, insa cu timpul, dupa ce am realizat cate rele se
pot intampla, acest comportament usor anxios, adica nelinistit, la care
stirile de la ora 17:00 contribuie considerabil.
Nimeni nu neaga existenta acestui conflict intre parinti si copii,
intre nevoia de autoritate a parintilor si trebuinta de independenta a
adolescentului, dar exista solutii pentru ameliorarea acestuia, atata timp
cat exista disponibilitate sprenegociere din partea amandurora.
De-a lungul timpului am invatat sa comunic cu parintii mei,
deoarece doar astfel pot rezolva problemele de orice fel, doar ei stiu ca
vor fi alaturi de mine cand voi avea nevoia mai mare, iar pentru asta tin
sa le multumesc din toata inima.

S-ar putea să vă placă și

  • Eseu
    Eseu
    Document3 pagini
    Eseu
    Squert IOS
    100% (1)
  • CV
    CV
    Document1 pagină
    CV
    Squert IOS
    Încă nu există evaluări
  • Caracterul
    Caracterul
    Document7 pagini
    Caracterul
    Squert IOS
    Încă nu există evaluări
  • Senzatii
    Senzatii
    Document5 pagini
    Senzatii
    Squert IOS
    Încă nu există evaluări
  • Geogra
    Geogra
    Document1 pagină
    Geogra
    Squert IOS
    Încă nu există evaluări
  • Caracterul
    Caracterul
    Document7 pagini
    Caracterul
    Squert IOS
    Încă nu există evaluări
  • Fisa15 05
    Fisa15 05
    Document2 pagini
    Fisa15 05
    Squert IOS
    Încă nu există evaluări
  • Senzatii
    Senzatii
    Document5 pagini
    Senzatii
    Squert IOS
    Încă nu există evaluări
  • Fisa de Lucru
    Fisa de Lucru
    Document1 pagină
    Fisa de Lucru
    Squert IOS
    Încă nu există evaluări
  • Geogra 3
    Geogra 3
    Document1 pagină
    Geogra 3
    Squert IOS
    Încă nu există evaluări
  • Adolescenta
    Adolescenta
    Document1 pagină
    Adolescenta
    Squert IOS
    Încă nu există evaluări
  • Istorie
    Istorie
    Document4 pagini
    Istorie
    Squert IOS
    Încă nu există evaluări
  • Geogra 2
    Geogra 2
    Document1 pagină
    Geogra 2
    Squert IOS
    Încă nu există evaluări
  • Geogra 2
    Geogra 2
    Document2 pagini
    Geogra 2
    Squert IOS
    Încă nu există evaluări
  • Geogra
    Geogra
    Document1 pagină
    Geogra
    Squert IOS
    Încă nu există evaluări