23.03.

2020

S2:
Cauzele colectivizarii in RSSM sunt:
-dorinţa de a stoarce un beneficiu maxim, necesar pentru realizarea planurilor grandioase ale
industrializării
-autorităţile comuniste reduc preţurile de achiziţie pentru producţia agricolă de o aşa manieră,
încât aceasta îi determină pe ţărani să refuze să-şi vândă surplusurile de produse agricole
-consolidarea marile proprietăți agricole formate din parcele care puteau fi exploatate cu ajutorul
utilajelor moderne și a ultimelor metode științifice

Consecinte:
-țaranii bogați – culacii – au fost forțați să se înscrie în cooperative agricole, pierzându-și astfel
dreptul de proprietate asupra loturilor individuale.
-au avut loc evenimente tragice pentru o multime de oameni precumd deportarile, foametea in
masa,santajuri si inlesniri.

S3 :
Caracterul global al colectării produselor alimentare de la populația rurală, sub forma unei
impuneri economice foarte mari ce includea prestări ce nu puteau fi acoperite de gospodăriile
țărănești, a dus la epuizarea oricărei surse de existență. Totodata cei care nu se supuneau
regulilor colectivizarii erau deportati si fortati sa munceasca pentru sovietici,astfel au avut
deportari in masa a taranilor.Deci procesul colectivizarii are multe tangente cu foametea si
deportarea din RSSM.

27.03.20

S4 :
-obligarea taranilor de a se supune regimului sovietic
-pepsirea aspra a celor care nu se supun prin deportari
-centrarea si specializarea productiei industriale
-lipsirea oamenilor de drepturi

S5. <<Politica antinationala a regimului sovietic si consecintele ei>>

Din primele zile de după evenimentele dramatice, cruciale de la 28 iunie 1940 împuternicirile
organelor legislative şi executive ale R.A.S.S.M. au fost extinse provizoriu şi asupra raioanelor
din dreapta Nistrului. Au fost alese 1,1 mii de comitete executive săteşti şi 25 orăşenești.
Competența Comitetului Regional al Partidului Republicii Moldova (bolșevici) din Ucraina, a
Consiliului Suprem al RASSM, al RSSM se extindeau temporar și asupra Moldovei din partea
dreaptă a Nistrului.
Concomitent cu structurile puterii sovietivce, erau formate structurile şi organizaţiile
economice, financiare, juridice, socio-culturale, obşteşti etc. Lipsa cadrelor locale, mai ales, de
conducători şi specialişti în diverse domenii, era compensată din rîndul celor sosiţi din
R.A.S.S.M., unde în anii antebelici au fost pregătite cadre calificate, dar şi din Ucraina, Rusia şi
din alte republici sovietice. Totodată, anume acest lucru a constituit una din cauzele procesului
de rusificare a moldovenilor. În același timp începuse procesul de reîntoarcere a populaţiei care
a fost evacuată din Basarabia pînă la 28 iunie. Către decembrie 1940 s-au reîntors acasă din
România, Franţa, Italia şi alte ţări circa 300 mii oameni.
Dezvoltarea statalităţii moldoveneşti în perioada poststalinistă şi-a schimbat direcţia într-o
anumită măsură, cresc împuternicirile organelor republicane a puterii de stat, se lărgeşte
componenţa socială implicată în conducerea statului, creşte ponderea moldovenilor în
componenţa aparatului de stat. Însă controlul eficient al centrului unional asupra tuturor
domeniilor vieţii sociopolitice a republicii s-a păstrat. Limba rusă a rămas şi în continuare unica
limbă a aparatului de stat, jucînd, de fapt, rolul de limbă de stat în R.S.S.M., cu toate că formal
limbile rusă şi moldovenească se considerau egale.

Sfîrşitul anilor '60 – în anii '70, aşa-numita „epocă a stagnării" e legată în republica noastră
de numele lui I. Bodiul, regimul politic a cunoscut unele tendinţe neostaliniste: lupta cu
naţionalismul inexistent, continuarea politicii de rusificare a moldovenilor sub steagul
„internaţionalismului proletar", lupta cu orice manifestare a gîndirii care venea în contradicţie cu
dogmele oficiale. Însă totodată datorită creşterii generale a nivelului de cultură şi instruire a
populaţiei, apariţia intelectualităţii moldoveneşti, aceasta a fost o perioadă de trezire a
conştiinţei cetăţeneşti şi naţionale a moldovenilor şi a altor grupuri etnice conlocuitoare, a
necesităţii unei dezvoltări independente a republicii faţă de centrul federal. Circa 52% din
deputaţii Sovietului Suprem erau muncitori şi ţărani, restul fiind reprezentanţi ai celorlalte pături
sociale. Componenţa naţională a deputaţilor din forul legislativ corespundea componenţei
naţionale a populaţiei republicii.

Un eveniment însemnat în viaţa politică a Moldovei a fost adoptarea la 15 aprilie 1978 a

Constituţiei R.S.S.M. Pentru cetăţenii R.S.S.M. erau declarate şi garantate drepturile şi
libertăţile omului. Constituţia garanta inviolabilitatea persoanei. Şi dacă drepturile socio-
economice ale oamenilor erau cu stricteţe respectate, cele politice erau, în mare măsură,
declarative, deoarece lipsea în societate orice formă de pluralism politic şi ideologic. În Legea
Fundamentală a fost fixată hegemonia deplină a Partidului Comunist în viaţa societăţii. Acesta
constituia nucleul sistemului politic şi al organizaţiilor statale şi obşteşti. Apariţia şi activitatea
oricărei alte organizaţii politice în acele condiţii era absolut imposibilă.
Mişcarea pentru democratizarea politică şi renaşterea naţională în Republica Moldova
Speranţele cetăţenilor Moldovei privind democratizarea vieţii politice au renăscut în 1985, odată
cu venirea la putere în U.R.S.S. a noului lider Mihail Gorbaciov şi lansarea de către el a politicii
de publicitate şi de restructurare. Noul lider era convins că soluţionarea problemelor economice
şi democratizarea largă a societăţii sovietice va conduce la armonizarea relaţiilor interetnice din
statul sovietic. Aceste probleme se discutau pe larg de întreaga societate, inclusiv, în R.S.S.M.
Pentru prima dată oamenii s-au simţit absolut liberi şi îşi exprimau gîndurile fără oarecare
restricţii.
Însă anume în aceasta perioadă s-au resimţit o serie de greutăţi economice, a urmat creşterea
preţurilor la mărfurile de larg consum. Mari nemulţumiri au trezit dificultăţile în privinţa procurării
locuinţelor şi automobilelor. Acestea au coincis cu nemulţumirile intelectualităţii de creaţie
cauzate de limitarea ariei de aplicare a limbii moldoveneşti şi de extindere nefondată a sferei de
aplicare a limbii ruse.
În martie 1988, la plenara Uniunii Scriitorilor din U.R.S.S. a fost promovată ideea acordării
statutului de limbă de stat limbilor naţiunilor titulare din toate republicile unionale. Pentru a evita
apariţia tensiunilor sociale organele de partid ale R.S.S.M. au adoptat două hotărâri privind
măsurile de susţinere a dezvoltării limbilor moldovenească şi rusă. Însă acestea s-au dovedit a
fi măsuri totalmente întîrziate şi absolut nesatisfăcătoare.
În acest context, ca şi în alte foste republici sovietice, în Moldova s-a desfăşurat o amplă
mişcare general-democratică şi de afirmare a identităţii naţionale, susţinută de majoritatea
populaţiei, indiferent de apartenenţa naţională, culminînd cu adoptarea la 31 august 1989 a legii
care a proclamat limba moldovenească drept limbă de stat. În fruntea acestei mişcări de masă
s-au situat la acel moment uniunile de creaţie din republică. În anul 1988 ele au creat „Mişcarea
democratică pentru susţinerea restructurării", din care făceau parte reprezentanţii tuturor etniilor
conlocuitoare din Moldova. În 1989 această mişcare a evoluat în Frontul Popular din Moldova,
sprijinit iniţial de majoritatea populaţiei şi chiar de autorităţi.
În primăvara anului 1990 în R.S.S.M. au avut loc primele alegeri parlamentare democratice
în cadrul cărora deputaţii au fost aleşi în bază de concurenţă din mai mulţi candidaţi. După
alegeri în fruntea Guvernului este numit liderul Frontului Popular din Moldova Mircea Druc, care
însă, cum s-a dovedit în curând, nu avea experienţă şi cunoştinţele necesare, din care cauză a
comis greşeli grave. La 27 aprilie Parlamentul Republicii, în fruntea căruia a fost ales Mircea
Snegur, a adoptat Legea cu privire la Drapelul de Stat – Tricolorul: roşu-galben-albastru.
La 23 iunie 1990 Parlamentul a adoptat Declaraţia cu privire la suveranitatea R.S.S.
Moldova. În Declaraţie se menţiona că suveranitatea constituie „condiţia firească şi necesară a
existenţei statalităţii Moldovei", că izvorul şi purtătorul puterii este poporul. Aceasta a deschis
perspectiva unei dezvoltări libere şi independente a poporului moldovenesc.
După puciul din august de la Moscova, republicile unionale, una după alta, îşi proclamă
independenţa statală, Republica Moldova nefiind o excepţie în acest sens. La 27 august 1991,
în condiţiile declanşării procesului de destrămare a U.R.S.S., Parlamentul Moldovei declară
independenţa Republicii Moldova, recunoscută în curînd de 130 ţări ale lumii.
Dupa parerea mea aceasta perioada a fost una tragica pentru intreaga tara,deoarece
regimul sovietic a lasat destramate mii de familii,a distrus viata tuturor celor deportati si
pedepsiti,lispindu-i de drepturile solciale care au lasat cicatrici dureroase in istoria poporului.

06.04.2020

S4.
Consecinte economice :tara s-a transformat intr-o mare putere industializata,cresterea
productivitatii muncii.
Cons. Sociale: Oamenii era lipsiti de drepturi,fiind siliti sa munceasca mai mult in folosul statului
Cons. Ecologice:intreprinderile de fabrici si uzine ce activau au avut impact asupra sanatatii
mediului,provocand poluarea atmosferica si a apelor

24.04.2020

S3.
<<Evolutia Romaniei intre anii 1948-1989>>

Dupa cel de-al doilea Razboi Mondial,Romania s-a transformat intr-o tara capitalista aflandu-
se sub dominatia sovieticilor. În această perioadă, Partidul Comunist Român (care s-a numit
Partidul Muncitoresc Român între 1948-1965) a fost, de facto, partidul politic unic care a dictat
prin guvern viața publică în România.
După încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, Uniunea Sovietică a făcut presiuni pentru
includerea în guvernele postbelice a unor reprezentanți ai Partidul Comunist din România,
recent reintrat în legalitate (partidul fusese interzis în 1924 pe motivul acceptării tezei
cominterniste „a dreptului popoarelor oprimate din România imperialistă la autodeterminare
până la despărțirea de stat, în vreme ce liderii necomuniști erau eliminați în mod constant din
viața politică.
O perioada insemnata din aceasta perioada a fost epoca lui Nicolae Ceausescu,secretar
general al PCR,si sef al statului in 1967. După cel de-al Doilea Război Mondial, și în România,
asemeni celorlalte state est-europene se aplică o economie planificată, mai exact economie de
comandă-control, cu planuri cincinale.Se impune un ritm ridicat de creștere economică, în
special industrializarea forțată, prin care anumite ramuri ale industriei (industria constructoare
de mașini, siderurgică, chimică) trebuia să crească spectaculos, dar cu neglijarea producției
bunurilor de consum.
În zona rurală, se urmărea eliminarea elementelor cu potențial capitalist (țăranii înstăriți,
denumiți chiaburi și considerați dușmani ai regimului) și colectivizarea agriculturii.
Conform propagandei, scopul consta în ridicarea nivelului de trai și a culturii maselor.
Neîndeplinirea planului de producție era pusă pe seama celor socotiți indezirabili de către
regim. S-a ajuns ca aceștia să fie considerați sabotori și deferiți justiției. Astfel de procese au
abundat în anii 1949 și 1950. Regimul comunist a fost restrictiv în ce privește libertatea de a ieși
din țară, iar emigranții erau considerați trădători.
De asemenea regim a executat crime de mari proportii asupra intregii societati romane,precum :
abandonarea intereselor naționale prin servilism în relațiile cu URSS după 1945;
anihilarea statului de drept și a pluralismului prin înscenări și fraude, mai ales după furtul
alegerilor în noiembrie 1946;distrugerea partidelor politice, prin arestarea liderilor și a
militanților;Impunerea unui regim dictatorial total înfeudat Moscovei și ostil valorilor politice și
culturale naționale, lichidarea sindicatelor libere, distrugerea social-democrației ca mișcare
politică opusă bolșevismului PCR;
sovietizarea totală, prin forță, a României, mai ales în perioada 1948-1956, și impunerea unui
sistem politic despotic, condus de o castă profitoare (nomenclatura), strâns unită în jurul
liderului suprem;
politica de exterminism social (lichidarea fizică, prin asasinat, deportare, întemnițare, muncă
forțată, a unor categorii sociale - burghezie, moșierime, țărani, intelectuali, studenți) ghidată de
preceptul luptei de clasă a făcut între 500 000 și două milioane de victime;
persecuția minorităților etnice, religioase, culturale;exterminarea programată a deținuților
politici;exterminarea grupurilor de partizani care reprezentau rezistența anticomunistă armată în
munți (1945-1962);represiunea împotriva cultelor, desființarea Bisericii Române Unite (Greco-
Catolice);arestarea, uciderea, detenția politica sau deportarea țăranilor oponenți colectivizării,
lichidarea violentă a revoltelor țărănești (1949-1962);deportările cu scop de exterminare,
represiunile etnice, gonirea și „vânzarea” evreilor și germanilor;represiunea împotriva culturii,
cenzura extremă, arestarea si umilirea intelectualilor neînregimentați ori protestatari (1945-
1989);reprimarea mișcărilor și acțiunilor studențești din 1956;reprimarea mișcărilor muncitorești
din Valea Jiului (1977), Brașov (1987) și a celorlalte greve din anii 1980;reprimarea oponenților
și disidenților în anii 1970 și 1980 ;distrugerea patrimoniului istoric și cultural prin dărâmările din
anii 1980 (un sfert din centrul istoric al Bucureștiului) și în cele mai multe din orașele mari ale
României;
Conducerea lungă, de peste două decenii, a președintelui Nicolae Ceaușescu a devenit din
ce în ce mai austeră în anii 1980.
După prăbușirea comunismului în restul Europei de Est în toamna anului 1989, un protest de
la mijlocul lui decembrie din Timișoara a fost intrumentalizat împotriva regimului ceaușist de
înșiși apropiații acestuia, provocând în capitală o revoltă populară concomitentă cu lovitura de
stat dată de Ion Iliescu, Petre Roman, Vasile Milea, Victor Stănculescu și alții pe 22 decembrie.
Ceaușescu a fost arestat imediat, și, după un proces înscenat, a fost executat împreună cu
soția sa pe 25 decembrie, în ziua de Crăciun. Peste 1.500 de persoane au fost ucise în luptele
de stradă în care atât armata cât și populația erau convinși că apără „Revoluția” împotriva unor
pretinși „teroriști” ai lui Ceaușescu, trăgând în realitate unii într-alții, lucru pentru care autorii
loviturii de stat au fost considerați ca responsabili, fără însă ca o manipulare voită să poată fi
dovedită. O coaliție de guvernare improvizată condusă de Ion Iliescu a format atunci Frontul
Salvării Naționale (FSN), care s-a instalat la putere și a proclamat restaurarea democrației și a
libertății și dorința sa de a ajunge la un „socialism uman și științiifc”, dorință la care a renunțat
după numai câteva zile pentru a promova economia de piață. Partidul Comunist a fost interzis
prin lege, iar cele mai importante măsuri nepopulare ale lui Ceaușescu, precum interzicerea
avortului, au fost abrogate.
Astfel incepand cu anul 1989 Romania cunoaste nici o noua perioade caracterizata de
trecerea de la regimul comunist la cel capitalist.Viata sociala si politica cunoaste noi orizonturi.
Valorile general umane au fost din ce in ce mai scoase la suprafata lasand la fun teroarea anilor
sub dominatie sovietica.

11.05.20

S6 :
Dupa parerea mea,dupa anul 1989s-a pus accent pe evolutia pozitiva a politicii
romane.Consider ca dezvoltarea unei politici externe şi de securitate comună a însemnat pentru
România un pas important pentru o dezvoltare şi, în acelasşi timp, un model occidental.
Astfel diplomaţia românească s-a descurcat cu provocările cu care s-a întâlnit, reuşind astfel să
creeze relaţii de cooperare care au definit mai târziu România ca pe un stat.
15.05.20

S6 :
Viata politica :

1.Moldova a devenit stat independent

2.S-a redus numarul de formatiuni politice
3.S-a dezvoltat procesul de democratizare a tarii
4.Scaderea drastica a puterii comuniste

Viata spirituala:

1.Aprobarea noilor drepturi pentru cetateni

2.Populatia a scapat de ororile deportarilor
3.Au revenit unii oameni deportati
4.Calitatea vietii s-a imbunatatit esential
5.Au aparut noi sperante la o viata mai buna.

S7 : <<Republica Moldova de la totalitarism la democratie>>

Deşi au trecut doar două decenii de la proclamarea Independenţei tânărului stat Republica
Moldova, această perioadă a fost una destul de bulversată pentru istoria noastră. Trecerea de
la un regim politic totalitar la unul democratic este destul de anevoioasă. De aceea distanţarea
de trecutul şi de memoria traumatice se poate realiza doar prin cunoaşterea, însuşirea şi
asumarea greşelilor acestui regim inuman.
După Plenara din aprilie 1985 a CC al PCUS s-au schimbat concepţiile de dezvoltare internă şi
de politică externă ale U.R.S.S. Perioada cuprinsă între 1985 şi 1989 este considerată începutul
mişcării democratice din Moldova, fiind condiţionată de politica promovată de M. Gorbaciov –
restructurarea (perestroika) şi libertatea cuvântului (glasnosti). În anii 1989-1991, U.R.S.S. a
fost cuprinsă de o criză politică profundă impulsionată în mare parte de mişcările de
emancipare naţională din republicile unionale. Majoritatea dintre ele au optat pentru
suveranitatea lor, iar Ţările Baltice, din start, şi-au revendicat dreptul lor la independenţă.
La 3 iunie 1988 a fost constituită Mişcarea Democratică pentru Susţinerea Restructurării, în
fruntea căreia se afla intelectualitatea. Un rol important în promovarea ideilor democratice şi de
renaştere naţională l-a avut Cenaclul „Alexei Mateevici”, condus de A. Şalaru, ale cărui întruniri
au fost permise în zona Lacului Comsomolist. Una din primele şedinţe ale Cenaclului a avut loc
pe data de 15 ianuarie 1988 în preajma bustului lui Mihai Eminescu de pe Aleea Clasicilor,
ulterior fiind organizate numeroase întruniri publice (mitinguri, demonstraţii), care au stimulat
trezirea conştiinţei naţionale a cetăţenilor R.S.S.M. şi au precedat proclamarea suveranităţii şi
independenţei.
Un rol semnificativ în democratizarea vieţii politice şi depăşirea sistemului totalitar, în
demontarea structurilor statale vechi l-a avut schimbarea la 23 mai 1991 a denumirii “RSS
Moldoveneşti” în “RepublicaMoldova”. Tot atunci Legislativul a schimbat denumirea “Sovietul
Suprem al RSS Moldova” în “Parlamentul Republicii Moldova”.Procesul de democratizare în
Moldova şi în alte republici unionale putea fi stopat de forţele distructive reacţionare. La 19
august 1991 un grup de demnitari de partid şi de stat de la Moscova organizează o lovitură de
stat cu scopul de a restabili şi de a păstra URSS în forma în care existase timp de peste 70 de
ani. Parlamentul republicii Moldova a calificat puciul de la Moscova drept crimă de stat
îndreptată împotriva suveranităţii republicilor. Activitatea energică a autorităţilor centrale de a
stopa încercarea forţelor reacţionare de a restabili puterea comunistă –toate aceste acţiuni au
fost apreciate pozitiv şi susţinute de populaţia republicii.
După eşecul puciului din 19-21 august 1991, în contextul proceselor ireversibile ce aveau loc
în Europa Centrală şi de Sud-Est pornită pe calea democratizării, la 27 august 1991
Parlamentul Republicii Moldova, cu majoritatea absolută de voturi, a adoptat, în baza deciziei
Marii Adunări Naţionale, “Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova”151 – document de
o deosebită însemnătate istorică pentru toţi cetăţenii Republicii Moldova. Parlamentul a
proclamat solemn, în baza dreptului poporului la autodeterminare, în numele întregii populaţii a
Republicii Moldova şi în faţa întregii lumi: “Republica Moldova este un stat suveran,
independent şi democratic, liber să-şi hotărască prezentul şi viitorul fără nici nu amestec din
afară, în conformitate cu idealurile şi năzuinţele sfinte ale poporului în spaţiul istoric şi etnic al
devenirii sale naţionale”152. În republică a fost constituit şi un nou cadru legislativ. La 29 iulie
1994 Parlamentul adoptă Constituţia Republicii Moldova153 - prima Constituţie democratică din
viaţa tânărului stat, iar la 27 august aceasta este promulgată de Preşedintele ţării. Constituţia
proclamă Republica Moldova “un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului,
drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic
reprezintă valori supreme”.154 Totodată, în ea se specifică că “nici o ideologie nu poate fi
instituită ca ideologie oficială a statului.”155 Legea Supremă consacră principiul separării
puterilor: “Puterea legislativă, executivă şi judecătorească sunt separate şi colaborează în
exercitarea prerogativelor ce le revin”, legiferând schema clasică a instituţiilor statului:
Parlament, Preşedinte, Guvern, Curtea Constituţională, Curtea Supremă de Justiţie, Consiliul
Suprem al Magistraturii. Nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor
Constituţiei nu are putere juridică. Constituţia consfinţeşte drepturile şi libertăţile fundamentale
ale omului, proclamă egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii indiferent de rasă, naţionalitate,
origine etnică, limbă, religie, ocupaţie etc.; garantează dreptul la viaţă, integritate fizică şi
psihică, stabilind că nimeni nu poate fi supus torturilor şi tratamentelor crude, inumane ori
degradante. Con- stituţia garantează dreptul la apărare, informaţie, învăţătură, ocrotirea
sănătăţii, muncă. Legea Supremă garantează inviolabilitatea domiciliului. Ea consfinţeşte
libertatea conştiinţei, dreptul la opinie şi exprimare. Cenzura de orice fel este interzisă. Articolul
41 proclamă dreptul cetăţenilor de a se asocia liber în partide şi alte organizaţii social-politice,
care sunt egale în faţa legii. Totodată, Constituţia prevede o serie de îndatoriri ale cetăţenilor
faţă de Stat – devotamentul faţă de ţară şi apărarea Patriei. La 6 iulie 1995 Parlamentul a
adoptat “Legea privind organizarea judecătorească”,156 care modifică statutul, rolul şi funcţiile
instanţelor judecătoreşti, stabilind că “puterea judecătorească este independentă, separată de
puterea executivă, are atribuţii proprii, exercitate prin instanţele judecătoreşti în conformitate cu
prevederile şi dispoziţiile prevăzute de Constituţie şi de alte legi”.157 Instanţele judecătoreşti
judecă toate cauzele privind raporturile juridice, civile, administrative şi penale, înfăptuieşte
justiţia “în scopul apărării şi realizării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor şi ale
asociaţiilor acestora, ale întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor…”158 Legea reglementează
structura instanţelor judecătoreşti, alcătuite din judecătorii, tribunale, Curtea de Apel, Curtea
Supremă de Justiţie. După adoptarea legii numite au urmat şi alte legi – “Legea cu privire la
procuratură”, “Legea cu privire la statutul judecătorului”, “Codul jurisdicţiei constituţionale” – care
constituie fundamentul reformei judiciare din Republica Moldova, un pas important în procesul
de consolidare a democraţiei. Un efect benefic asupra proceselor social-politice din republică l-a
avut elaborarea unei legislaţii electorale. “Legea cu privire la alegerile de deputaţi ai poporului
RSS Moldoveneşti”159 din 23 noiembrie 1989 permitea înaintarea candidaţilor de alternativă
din partea colectivelor de muncă, organizaţiilor obşteşti, colectivelor de elevi şi studenţi,
adunărilor de alegători la locul de trai, ale militarilor în cadrul unităţilor militare. Însă alegerile din
februarie-martie 1990 s-au desfăşurat în condiţiile vechiului sistem, ale unui pluralism
neconsolidat.
In concluzie, regimul parlamentar are un aspect mai democratic, oferind o mai mare pondere
instituţiei privat alese direct de popor, punând pe umerii “aleşilor poporului” mai multe
responsabilităţi politice. Totodată, un regim parlamentar exclude, practic, posibilitatea instaurării
unui regim dictatorial, or pentru asta ar fi nevoie de o fracţiune parlamentară cvasimajoritară,
care ar domina net Legislativul. Republica Moldova este un stat cu un regim parlamentar,
Legislativului revenindu-i atât misiunea de a forma Guvernul, cât şi de a alege Preşedintele
republicii. Din acest moment rolul Parlamentului a crescut mult, ca şi responsabilitatea
cetăţenilor pentru actul alegerilor parlamentare.Astfel au aparut noi sanse de dezvoltare a
calitatii vietii si de prosperare a Republicii Moldova.