TEMA X – Condiţiile actului juridic (II)

1. Obiectul actului juridic civil. Definiţie şi condiţii de valabilitate. Sancţiune

2. Cauza (scopul) actului juridic civil. Definiţie, reglementare, condiţii de valabilitate,

probă şi importanţă.

3. Întrebari recapitulative si grile de verificare.

1. Obiectul actului juridic civil.

Actul juridic civil trebuie să aibă un obiect și acesta trebuie să fie valabil. De asemenea
obligațiile născute din actul juridic civil trebuie să aibă un obiect valabil. În fine, bunurile
la care se referă prestația debitorului trebuie să respecte și ele, ad validitatem, anumite
condiții impuse de către lege.

Trebuie distins între:

- Obiectul actului juridic

- Obiectul obligației
- Obiectul prestație (obiectul derivat al obligației –bunul la care se referă prestația
la care s-a angajat debitorul).

Oricare dintre cele trei cerințe pot afecta valabilitatea actului juridic civil, în tot sau în
parte.

A. Obiectul actului juridic – este operațiunea juridică în sens de negoțium,

convenită de către părți.
Obiectul actului juridic are în vedere întregul nexum al raporturilor obligaționale derivate
din acel act juridic, dar într-o modalitate sintetizatoare, oferind operațiunea globală, iar
nu o simplă alăturare sau însumare a obiectelor tuturor raporturilor obligaționale
incidente. Obiectul contractului nu trebuie suprapus în mod necesar nici cu prestația
caracteristică, sau principală. Exemplu: vânzarea, schimbul, locațiunea etc.

Importanță: uneori fiecare dintre prestațiile părților, luate separat, nu par ilicite, dar
întregul (adică obiectul contractului) este ilicit. Ex: prestația de a transfera organe și
țesuturi (obiectul obligației) este licită (operațiunea este permisă dacă se face cu titlu
gratuit), iar obiectul obligației celeilalte părți este și el licit (plata prețului), dar
operațiunea globală, de vânzare, este ilicită.

Cerințe de validitate:

1) Să existe – fără un obiect contractul este un non sens.

2) Să fie determinat.
Atenție: spre deosebire de obiectul obligației, care poate fi și determinabil, obiectul
obligației poate fi doar determinat.

3) Obiectul contractului trebuie să fie licit (și moral) . Ex. vânzarea de organe și
țesuturi umane, contractul prin care o persoană primește bani pentru a nu comite
o infracțiune, clauza de celibat etc. Sancțiunea nerespectării cerințelor de
validitate ale obiectului contractului este nulitatea absolută expresă (art. 1225
alin. 2 NCC) .
4) Un echilibru al operațiunii contractuale oneroase?
Unii autori (Vasilescu, p. 528) pun această cerință specială (doar pentru actele cu titlu
oneros). Ea este însă acoperită de reglementarea leziunii, deci nu reprezintă o condiție
autonomă a obiectului.

B. Obiectul obligației – răspunde la întrebarea ce își asumă debitorul?

Codul civil definește obiectul obligației drept prestația pe care și-o asumă debitorul (art.
1226 NCC) .

Prestația, termen care nu este definit de către Codul civil, reprezintă tocmai ceea ce își
asumă debitorul - este activitatea sau rezultatul pe care se angajează debitorul să o/îl
realizeze;

Controversă: unii autori consideră că prestația este întotdeauna un rezultat, și în cazul

obligațiilor de mijloace și în cazul obligațiilor de rezultat. Exemplu: obligația vânzătorului
de a preda bunul vândut, obligația cumpărătorului de plăti prețul etc.
Cerințe de validitate generale:

1) Să existe – fără un obiect obligația este un non sens.

Atenție: de regulă această cerință privește obiectul derivat al obligației. Ca regulă,
obligația va fi valabilă și dacă poartă asupra unui bun viitor.

Această cerință se suprapune parțial cu cea a posibilității obiectului.

2) Să fie determinat sau determinabil;

Obiectul este determinat atunci când este stabilit de către părți chiar la momentul
încheierii contractului.

Obiectul este determinabil când determinarea poate fi făcută mai târziu, dar cu condiția
ca actul să conțină indicații precise asupra elementelor care vor permite să fie fixat
obiectul obligației, fără a mai fi necesar un nou acord de voințe.
Atenție: NCC instituie cu caracter supletiv ipoteze în care obiectul obligației poate fi
determinat, chiar dacă părțile nu au făcut-o în scopul salvării contractului de la exigența
caracterului determinabil al obiectului obligației (art. 1231-1234 NCC).

3) Obiectul obligației trebuie să fie licit.

Obiectul este ilicit când este contrar legii. Se asimilează aici și ipoteza contrarietății cu
ordinea publică. Astfel, se apreciază că obiectul trebuie să fie și conform ordinii de drept
rezultate din spiritul legii.

ex. angajamentul unei persoane de a comite o infracțiune, obligația de a se căsători cu

o terță persoană.

Corelație cu cauza ilicită:

• de regulă când obiectul obligației este ilicit, atunci și cauza este ilicită, dar o
cauză ilicită nu implică în mod necesar un obiect ilicit; ex. închirierea unui
apartament în scopul desfășurării activităților de prostituție are obiect al obligației
licit, dar cauză ilicită.
• dacă orice obiect ilicit antrenează nulitatea absolută, nu orice cauză ilicită atrage
nulitatea absolută (vezi art. 1238 alin. 2 NCC, care ține cont de atitudinea
subiectivă a contractantului).
4) Obiectul obligației trebuie să fie moral. Chiar neprevăzută expres de către art.
1226 NCC, cerința se degajă din art. 1169 NCC
5) Obiectul obligației trebuie să fie în circuitul civil. Cerința privește în principal
obiectul derivat al obligației. Exemplu: bunurile proprietate publică.
6) Obiectul obligației trebuie să fie posibil? Posibilitatea/imposibilitatea (inițială a)
obiectului se raportează la momentul încheierii actului, pentru că la acest
moment se verifică validitatea sa. Imposibilitatea survenită ulterior interesează,
eventual, teoria riscurilor.
Controversă: unii autori susțin că obiectul nu trebuie să fie absolut imposibil inițial (ad
imposibillum nulla obligatio), adică imposibil de realizat pentru oricine, alții că nulitatea
intervine numai dacă imposibilitatea persistă până la scadența obligației. Credem că
imposibilitatea inițială și absolută nu se pun probleme sub aspectul valabilității, ci doar
al posibilității executării în natură, debitorul putând executa prin echivalent.

Întrucât legea nu prevede cerința ca obiectul să fie posibil, iar o normă care ar afirma
doar că este valabil angajamentul imposibil relativ la persoana debitorului ar fi
superfluă, reținem că sensul art. 1227 NCC este tocmai acela de a clarifica valabilitatea
obligației absolut imposibile, fără alte distincții.
Atenție: prin norme speciale legiuitorul poate sancționa imposibilitatea inițială a
obiectului; e.g. vânzarea unui bun individual determinat pierit la data contractării.

Discuții privind unele cerințe de validitate speciale:

1) Să existe autorizația administrativă în cazul actelor (activităților) autorizate.

Unele bunuri, deși sunt în circuitul civil, pot circula numai dacă operațiunea sau
activitatea este autorizată în prealabil.

2) În cazul actelor translative sau constitutive de drepturi, cel ce se obligă trebuie să

fie titularul dreptului respectiv?
Reținută (greșit, pentru că nu era prevăzută de lege, iar vânzarea lucrului altuia nu era o
operațiune pers se nulă) anterior NCC, această cerință nu mai poate fi afirmată azi ca o
cerință specială, autonomă, de validitate deoarece ar contraveni unei norme exprese
permisive care consacră validitatea operațiunilor asupra bunului altuia – art. 1230 NCC.

Sancțiunea nerespectării cerințelor de validitate ale obiectului este, ca regulă, nulitatea

absolută.

2. Cauza actului juridic civil.

Noțiune: prin cauza (scopul) actului juridic civil se înțelege motivul care determină
fiecare parte să încheie contractul.

Cauza este o condiție de fond, esențială, de validitate şi generală a actului juridic civil.

Prin cauza actului juridic civil trebuie să avem în vedere scopul mediat al fiecăreia
dintre părți. Scopul mediat este motivul determinant din structura voinței juridice și se
referă de regulă fie la însușirile unei prestații, fie la calitățile unei persoane.

Observație: un contract nu are doar o singură cauză; fiecare dintre părți are un motiv
pentru care contactează.

Scopul imediat, numit şi scopul obligației, categorie distinctă de scopul mediat, avut în
vedere de Codul civil 1864, nu mai este reținut de către NCC. El era stabilit pe
principalele categorii de acte juridice civile, după cum urmează:

➢ în contractele sinalagmatice – reprezentarea sau prefigurarea mentală, de către

fiecare parte, a contraprestației (o parte se obligă ştiind că şi cealaltă parte, la
rândul ei, se obligă);
➢ în actele juridice cu titlu gratuit care sunt liberalități – intenția de a gratifica
(animus donandi);
 ➢ în actele juridice reale – prefigurarea remiterii bunului;
➢ în contractele aleatorii – prefigurarea unei împrejurări viitoare şi incerte de care
depinde şansa câştigului sau riscul pierderii.
Legiuitorul NCC a ajuns la concluzia că reglementarea cauzei mediate este
suficientă, funcțiile cauzei imediate fiind preluate de reglementarea consimțământului,
obiectului şi cauzei mediate.

Scopul mediat se caracterizează prin aceea că este concret şi variabil de la o

categorie la alta de acte juridice civile şi chiar în cadrul aceleiași categorii de acte
juridice civile. Spre exemplu, în cazul contractului de vânzare-cumpărare, scopul mediat
constă în destinația concretă ce urmează a se da lucrului cumpărat, respectiv sumei ce
reprezintă prețul, astfel încât diferă de la cumpărător la cumpărător (o persoană
cumpără o locuință pentru a o dona cuiva, altă persoană cumpără o casă pentru a locui
în ea, iar o altă persoană cumpără o casă pentru a face o investiție etc.), respectiv de la
vânzător la vânzător (o persoană vinde un lucru pentru ca din suma obținută ca preț să
îşi cumpere un alt lucru, o altă persoană vinde un lucru pentru ca din suma obținută să
îşi plătească o datorie etc.).

Condiții de valabilitate. Pentru a fi valabilă, cauza actului juridic civil trebuie să

îndeplinească următoarele cerințe, cumulativ:

➢ să existe;

➢ să fie licită. cauza este ilicita când este contrara legii si ordinii publice.
Se asimilează cauzei ilicite și frauda la lege - atunci când contractul este doar
mijlocul pentru a eluda aplicarea unei norme legale imperative.

Atenție:

(i) nu trebuie confundată cauza contrară legii cu cauza contrară intereselor altei
persoane (frauda intereselor creditorului), în acest caz sancțiunea aplicabilă
(cu caracter special, deci derogatoriu) fiind inopozabilitatea actului, pe cale
acțiunii pauliene (art. 1562 şi urm. NCC);
(ii) frauda la lege nu este o cauză de nulitate de sine stătătoare, deci vor trebui
verificate cerințele sancționării cauzei ilicite;
(iii) nu orice încălcare a legii este o fraudă la lege, frauda presupunând o
încălcare ”insidioasă”, ”ocolită”; încălcarea directă a legii se sancționează ca
atare, dacă este cazul, fără a fi nevoie la apelul la frauda la lege.

➢ să fie morală. Cauza este imorala când este contrara bunelor moravuri.

Sancțiunea nerespectării condițiilor cauzei. Trebuie distins între:

 a) Lipsa cauzei, care atrage anulabilitatea contractului, cu excepția cazului in care
contractul a fost greșit calificat si poate produce alte efecte juridice.
Cerința a fost păstrată în NCC din considerente de tradiție, deși interesul ei se afirma în
legătură cu cauza imediată, care nu a mai fost reținută de către NCC; ea se suprapune
cu cerința consimțământului de a proveni de la o persoană cu discernământ și de a nu fi
viciat.

b) Cauza ilicita sau imorala atrage nulitatea absoluta a contractului numai daca este
comuna ori, in caz contrar, daca cealaltă parte a cunoscut-o sau, după
împrejurări, trebuia s-o cunoască.
Atenție: nu orice cauză ilicită este sancționată cu nulitatea absolută!

Dacă cealaltă parte nu a cunoscut și nu ar fi putut cunoaște urmărirea unui scop ilicit de
către contractant s-a propus fie ca actul să fie nul relativ, pentru că altfel cerința de
validitate ar rămâne nesancționată, fie să fie considerat pur și simplu valabil.

Proba cauzei. NCC instituie două prezumții:

- prezumția de existență a cauzei, ceea ce înseamnă că ea nu trebuie dovedită;

- prezumția de validitate a cauzei;

3. Întrebari recapitulative si grile de verificare.

1. Care sunt condițiile de validitate ale obiectului obligației?

2. Este valabilă înstrăinarea lucrului altuia?
3. Care sunt cauzele lipsei de cauză a unui contract?
4. În ce condiții se sancționează cu nulitatea absolută cauza ilicită a unui contract?

Grile.

1. Obiectul: a) contractului trebuie să fie determinat sau cel puţin determinabil; b)

obligaţiei care, potrivit voinţei părţilor, depinde de un factor de referinţă inexistent este
valabil dacă există un factor de referinţă apropiat; c) obligaţiei pot fi şi bunuri viitoare,
dar numai dacă legea prevede expres acest lucru.

2. Obiectul actului juridic civil: a) este operațiunea juridică convenită de către părți; b)
constă în drepturile şi obligaţiile născute din act; c) este ilicit ori de câte ori cauza actului
este și ea ilicită .
3. Împrumutul de folosinţă convenit în scris de către părţi, al cărui obiect a pierit fortuit
înainte de predare: a) devine caduc; b) este nul absolut; c) este un contract de
împrumut valabil şi naşte întotdeauna obligaţia de a preda un bun din acelaşi gen.

4. Cauza actului juridic: a) trebuie să nu fie contrară bunelor moravuri; b) trebuie

probată, în caz de contestare de către un terț; c) este o cauză de nulitate absolută a
actului juridic civil.

5. Cauza actului juridic: a) este reprezentat de orice mobil psihologic al părții; b) trebuie
să fie conformă exclusiv cu legile care interesează ordinea publică și bunele moravuri;
c) trebuie să existe la momentul încheierii actului juridic.